Am fost întrebat repetat care ar fi cărțile bune privind Istoria Românilor.
Este o întrebare grea și la care am chibzuit mult.
Răspund acum în primul rând privind Istoria Veche a Românilor, cu două lucrări ce mi se par fundamentale pentru a înțelege și istoria noastră, și ce înseamnă a fi Român:
Istoria literaturii dacoromane, scrisă de marele, extraordinarul și infinit de puțin apreciatul geniu și patriot Mihail Diaconescu.
Lucrarea este o sinteză enciclopedică a izvoarelor istorice și a adevărurilor istorice punctate cândva de Părintele Ioan G. Coman, Mitropolitul Nestor Vornicescu, scriitorul Artur Silvestri, marele patriot Hristu Cândroveanu etc. Lucrarea are foarte puține (și cu adevărat minore) greșeli, dar cuprinde foarte mult adevăr istoric esențial, de lipsă în uriașa majoritate a scrierilor despre începuturile Neamului Românesc.
Este o lucrare absolut esențială pentru cei care vor să cunoască Istoria Veche a Românilor.
Este o lucrare absolut esențială pentru cei care vor să înțeleagă sufletul Neamului Românesc.
Patericul românesc, scrisă de marele patriot și cel între sfinți părintele nostru Ioanichie Bălan.
Lucrarea este un tezaur neprețuit al Sfinților Neamului Românesc.
Deși tezaurul cuprinde chiar și sfinți din ultimele secole, este esențială în primul rând pentru a înțelege și începuturile, și continuitatea Românilor: în, prin, întru și pentru Biserica lui Christos Iisus.
Extra Ecclesiam nulla salus (în afara Bisericii nu este salvare/mântuire), spunea Sfântul Ciprian al Cartaginei – și întreaga Biserică i-a dat dreptate.
Extra Ecclesiam nulla Natio Romana, adică În afara Bisericii nu există Națiune Română, spunem noi, în fața mărturiei clare a Istoriei: prin Biserică s-a format Neamul Românesc, toți cei care au rămas ai Bisericii au rămas Români, cei care au căzut din Biserică au ieșit și din Neamul Românesc.
Patericul românesc este o lucrare fundamentală pentru înțelegerea acestui adevăr, și a multor alte adevăruri (de obicei ascunse ori pur și simplu necunoscute de autorii lucrărilor de istorie românească).
Desigur, mai sunt și cele patru volume ale lucrării numite, familiar, Fontes, adică Fontes Historiae Daco-Romanae, despre care am vorbit repetat și pe care le-am oferit cititorilor și în format pdf.
Aș mai adăuga aici patru lucrări prețioase pentru istoria noastră, chiar dacă nu sunt (neapărat sau integral) de Istorie Veche.
Romanitatea românilor. Istoria unei idei, de Adolf Armbruster. Ușor pedantă, față de cele două lucrări de mai sus și cu unele lipsuri, cartea este totuși foarte folositoare din multe puncte de vedere. Merită citită și, pentru cine poate, avută în bibliotecă.
Românii în secolul al XIII-lea. Între cruciată și imperiul mongol, de Șerban Papacostea (se găsește și în forma Românii în secolul al XIII-lea : între cruciată și imperiul mongol). Cred că această lucrare este esențială pentru o viziune mai adevărată asupra Istoriei Medievale a Românilor.
A treia lucrare a apărut de-a lungul vremii sub mai multe titluri, precum „Originea și conștiința națională a Aromânilor” sau „Geneza și evoluția conștiințe naționale la macedoromâni”, sub toate titlurile fiind munca aceluiași autor, Constantin Papanace.
În sfârșit, mai consemnăm aici lucrarea Studii istorice asupra Aromânilor din Peninsula Balcanică de Ioan Caragiani (aici o versiune pdf din 2002).
Ultimele două lucrări sunt foarte folositoare pentru o vedere mai largă asupra istoriei noastre, nu mărginită (după cum doresc forțe străine anti-românești) la, cel mult, Românii dintre Tisa și Nistru.
Desigur, sunt și multe alte lucrări și mulți alți autori care merită amintiți, dar aceste lucrări constituie un foarte bun început.
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 
Realizezi că în tot acest comentariu nu ai niciun argument la subiect?
Poți măcar să încerci să explici scurt și limpede ce vrei?
ApreciazăApreciază
Am primit deja răspunsul.
ApreciazăApreciază
Hai să vedem adevărul!
Discuția – sau încercarea de discuție – a început cu întrebarea ta
„Cum facem cu adevarul istoric scris de oamenii care fac sau au facut parte din Academie?” (Enea Ionuț, 26.01.2024, 11:00 p.m.)
Substratul întrebării fiind că aceștia ar putea să fie masoni.
La această întrebare am răspuns prin apelul la Învățătura lui Dumnezeu (I Tesaloniceni 5.21). Și cu îndemnul de a nu face confuzia între apartenența unei persoane la o grupare și un fapt sau o creație a acelei persoane (care fapt sau creație poate fi 100% în contradicție cu apartenența sau 100% în consens ori la orice gradație între aceste două extreme).
Atât întrebarea, cât și răspunsul, s-au referit la ceea ce au scris (făcut) oameni care ar putea să fi fost (să fie) masoni.
De aici a început alunecarea, pentru că repetat ai
1. Pretins că dacă cineva este mason tot ce face este rău și masonic.
2. Pretinsă că este o contradicție între a spune că masoneria este rea (masoneriile sunt rele), dar nu este rău tot ce face un mason.
Am încercat repetat să te învăț distincția elementară între o patimă, un păcat, respectiv o apartenență rea, și ceea ce este și face omul respectiv. Am încercat repetat să îți arăt că un om păcătos, pătimaș, poate avea multe lucruri bune.
Pentru aceasta ți-am oferit, alături de mai multe pilde, surse ortodoxe fundamentale: Sfintele Scripturi, Patericul, Canoanele Sinoadelor Ecumenice.
Cu toate acestea, fără niciun argument, ai ținut-o într-una cu aceleași idei. Mai rău, ai trecut la atacuri la persoană – ceea ce este nedemn pentru orice om, cu atât mai mult pentru un Creștin.
Totul cu o logică strâmbă și pretexte stranii.
Ca să dau un singur exemplu, azi, la ora 4:02 p.m. ai afirmat
„Dumneavoastră ați început a fi agresiv , prin comentariul „purism eretic”. Nu există așa ceva în cazul de față.”
În realitate, expresia „purism eretic” a fost folosită de mine în comentariul din 29.01.2024, ora 12:41 p.m., în următorul context:
„5. Greșeli au făcut și cei mai mari sfinți (să avem grijă să nu cădem într-un purism eretic, a se vedea și Canoanele 114 și 115 Cartagina 419, pecetluite de toate sinoadele ecumenice care au urmat). Dar, într-adevăr, nu au făcut „compromisuri majore” din punct de vedere teologic (deși unii puriști/zelotiști i-ar declara eretici și „s-ar îngrădi de ei” pentru pogorăminte pe care Biserica le-a îngăduit).
Așa sunt Constantin cel Mare, Iustinian cel Mare, Ștefan cel Mare, Daniil Sihastrul și mulți alții.”
Oricine citește contextul poate vedea că nu există niciun fel de agresivitate în el.
Îndemnul „să avem grijă să nu cădem într-un purism eretic” este făcut
a) la general (deci valid și pentru cel care a scris, și pentru absolut orice cititor)
b) este un îndemn la pază, grijă, trezvie
c) nu cuprinde nici vreo acuzați, nici vreo adresare la persoană etc.
De pildă, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune
„Fiilor, păziți-vă de idoli.” (I Ioan 5.21)
După logica ta, Ionuț, ar însemna că Sfântul Apostol Ioan, aici, „a început să fie agresiv”. Nu, este un păstor ce îndeamnă oamenii să se păzească de o amenințare. Într-un asemenea îndemn nu este agresivitate, ci grijă părintească.
Sau, iată, Sfântul Apostol Petru spune
„păziți-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâți de rătăcirea celor fără de lege, să cădeți din întărirea voastră” (II Petru 3.17)
Asta înseamnă că Sfântul Apostol Petru este agresiv când spune asta? Nici vorbă! Este o prevenire părintească, un îndemn la păzirea de anume ispite.
Acestea sunt lucruri elementare, țin de cel mai fundamental bun-simț.
Tot de cel mai elementar bun-simț este să îți dai seama că și un păgân, un eretic, un mason etc. pot face lucruri bune.
Dacă mama ta are un atac de inimă și doctorul care o salvează este musulman, înseamnă că a făcut un lucru rău când ți-a salvat mama?
Dacă ești acuzat pe nedrept de o infracțiune, și martorii care spun adevărul, salvându-te de la o pedeapsă nedreaptă, sunt masoni, înseamnă că au făcut un lucru rău spunând adevărul?
Dacă un copil se îneacă și un adventist sare să îl salveze și îl scoate la mal, înseamnă că a făcut un lucru rău salvând copilul?
Desigur, la toate aceste întrebări răspunsul este: au făcut bine!
Au făcut bine salvându-ți mama, salvându-te pe tine sau salvând copilul.
Ceea ce nu înseamnă că tot ce fac ei este bine; și nu înseamnă că sunt bune Islamul, Masoneria sau Adventismul.
La fel, faptul că un scriitor are o anume apartenență politică sau religioasă nu garantează calitatea, respectiv minciuna sau adevărul scrierilor sale.
În scrierile unor Mihail Kogâlniceanu sau Nicolae Bălcescu (amândoi masoni) sunt și lucruri bune, și neadevăruri, și minciuni.
Sunt lucruri bune – precum faptul că Ștefan cel Mare a ctitorit biserici, că Mihai Viteazul a făcut bine unind Țările Române etc.
Sunt neadevăruri, pentru că unele informații crezute atunci adevărate s-au dovedit, în urma unor noi descoperiri, a fi false.
Sunt și minciuni, pentru că în unele locuri au introdus ideile masonice pe care le aveau.
Dar, atenție, așa se întâmplă cu cei mai mulți dintre oameni!
De aceea Sinoadele Ecumenice previn că și sfinții au păcate, și osândesc erezia de a crede că sfinții sunt fără de păcat!
Ca urmare, atunci când vrem să găsim adevărul, după cum spun Sfinții Părinți, nu căutăm la chipul oamenilor.
Adică nu îi judecăm pe ei și după cum ni se pare că sunt ei hotărâm că este și ce spun ei.
Căci de multe ori s-a întâmplat, după cum se zice, ca gura păcătosului să grăiască adevărul.
Avem și un sfânt ce a primit bună învățătură, de la Dumnezeu, printr-o prostituată.
Iar în Maria Egipteanca de nu era și ceva bun – dincolo de patimile sale multe și grele – nu ar fi avut răsunet chemarea lui Dumnezeu și nu ar fi ajuns la sfințenie.
Acesta este răspunsul meu.
Dacă tu, în discuția de față, ai primit alt răspuns decât acesta, de la draci este.
ApreciazăApreciază
Eu recunosc că nu cunosc istoria României. Am fost îndrumat de un preot ortodox să citesc „neagu djuvara” care a fost mason. Mergând la biserică, și rugându mă, am început să l ascult și pe Părintele Iustin Pârvu , și am început să văd cât de tare suntem influențați de masoni. Mare mi a fost mirarea să văd că istoria predată în România e aceiași predată în Italia ( clasele 1-5 România, 5-13 – Italia ). Concluzia e că suntem conduși de aceiași oameni. Acuma , vă zic , cum v am mai spus deja, că cartea dumneavoastră, m-a ajutat . Am mers în săli de lupte , și faptul cã aveam cruce la gât, l-a deranjat pe „Maestru” , sau alt antrenor de Muay Thai fãcea inchinãciunea tipicã de Muay Thai , ori la noi ortodocșii nu merge. Sunt principii explicate de dumneavoastră în carte. De aici și interesul meu spre istorie și toată discuția. Cred că față în față se discutã cel mai bine. Cu ajutorul lui Dumnezeu o sã o fac și pe asta.
ApreciazăApreciază
Nu am precizat că școala am făcut- o în 2 țări. România și Italia.
ApreciazăApreciază
Văd din altă perspectivă tot, Italia fiind la rândul ei , foarte influențată de masoni, și știu ce zic pentru că am trăit printre ei, de mic. Însă, ascultându-l pe Pârintele Iustin Pârvu, mi-a deschis ochii. Revenind la discuția noastră, zic eu că are logică să refuz să văd binele în niște oameni care aderă la niște societăți secrete. Nu mă interesează că se spală pe dinți, că mănâncă sănătos, sau știu eu…dar is la putere spre deosebire despre ce ziceți dumneavoastră. Cam de prin 1859 încoace.
ApreciazăApreciază
Înțeleg ce spui.
O să precizez, întâi, că poziția lui Neagu Djuvara a fost una personală, nu una dictată de loji.
Se poate vedea asta din faptul că feluriți masoni au opinii istorice foarte diferite, pe care le susțin pătimaș.
Am învățat să nu mă uit „la fața omului” (cum spun Sfinții Părinți), ci să mă uit la ce spune sau face și măsor cu dreptarul Adevărului. Ce e bun păstrez, cele rele ducă-se!
ApreciazăApreciază
Trebuie să accepți să vezi binele și în ei, altfel cazi în altă extremă (ne-ortodoxă).
Încearcă să înțelegi că Dumnezeu vede toată spurcăciunea noastră și nu se scârbește de noi, ci vede puținul bine din noi și încearcă să ne ajute să-l creștem.
La fel este cu toți oamenii.
Da, Masoneria este rea.
Da, apartenența la masonerii este rea.
Dar și masonii sunt oameni, la fel ca bețivii, ca certăreții etc. Fiecare cu patima lui.
Pentru că văd asta și nu judec omul, nu-l osândesc, ci lupt să îl ajut, m-a binecuvântat Dumnezeu să am multe sute de oameni veniți la Ortodoxie (inclusiv din masonerii).
Vezi acest material, poate te ajută să înțelegi această învățătură ortodoxă:
https://mihaiandreialdea.org/2024/01/20/despre-nedreptatea-lui-dumnezeu-i/
ApreciazăApreciază
Și sunteți de acord că nu are o poziție favorabilă ortodoxiei și domnitorilor români , spre exemplu , Mihai Viteazul. A fost el viteaz da nu a fost așa iubit . Ăsta e un exemplu. Revenind la 1859, deci A.I. Cuza , ăsta a fost mare , de ăsta i-a plăcut. I-o fi plăcut că a fost mason. Aici e cheia. Citind cartea aia nu m-a lăsat cu entuziasmul despre care vorbea Părintele Iustin Pârvu că avea parte la orele de istorie . Aici se rescrie , sau s-a rescris istoria. Finuț, elegant , nu prea pe față. Eroii noștri au fost eroi dar e aia…a făcut aia…dar..acum mă înțelegeți?
ApreciazăApreciază
Da, știu ce vrei să spui. La fel este și la alții.
Printre altele, am în lucru o carte, „Otrăvirea Istoriei Românilor”. Dacă vrea Dumnezeu să o termin, o să găsești acolo multe asemenea rătăciri, dar și răspunsul la ele.
ApreciazăApreciază
Că ați avut mulți masoni întorși la ortodoxie , m-a uimit. Nu am nimic cu oamenii de rând, dar mă aprind când e vorba de oameni în poziții care sunt un reper pentru noi și am ajuns să trebuiască să facem foarte mult discernământ acolo unde , ideal, nu ar trebui. Mulțumesc Părinte ! Oleacă dificil textul pe care mi l-ați recomandat. O să- l recitesc .
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Scuze, până ajung să aprofundeze textele propuse am o întrebare, care a fost limbă de cult folosită de daco-romani de-a lungul timpului până în secolul XIII?
ApreciazăApreciază
În Antichitate, Traco-Romanii au folosit latina ca limbă de cult, greaca veche ca limbă de cultură.
ApreciazăApreciază
Sărut mâna Părinte,
ApreciazăApreciază