Etichetă: Istorie

Continuitatea daco-romană, adevăr absolut

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

introducere sau permanența Marxismului în imaginarul colectiv al structurilor societății și statului Republicii România

Oricine a urmărit cu obiectivitate activitatea celui pus în funcția de Președinte al Republicii România știe că este o persoană cu grave lipsuri de omenie și omenitate1.
Deși la el aceste lipsuri sunt mai evidente (el având lipsa capacității de a le simula), lipsurile în cauză s-au manifestat la toți conducătorii republicani, ba chiar și la cei dinaintea acestora, până la Carol al II-lea inclusiv2.

Cum este cu putință ca Românii, care au folosit termeni precum omenire, omenie, omenitate etc. mult înainte de cei similari francezi, să voteze ori să sprijine, sistematic, neoameni3?

Prin dezbinare, prin fudulie (care îi face să urască pe acei Români care ar fi conducători buni), prin împătimire, prin snobism (slugărnicie față de străini), dar mai ales prin lepădarea de istorie.

Această lepădare de istorie este o formă adâncă și foarte rea de trădare, de vânzare de neam. Cu atât mai gravă cu cât în uriașa majoritate a cazurilor este făcută nu din dorința de a face rău națiunii sau celorlalți Români: este făcută din mândrie, din complexele personale și aroganțele proprii care împiedică omul să accepte istoria națională așa cum este ea după surse.
Desigur, covârșitoarea majoritate a celor care se leapădă de Istoria Românilor posedă convingerea, pe cât de falsă, pe atât de fanatică, a deținerii adevărului.
Convingere mult gâdilitoare de orgoliu, cu atât mai mult cu cât ”adevărul” în cauză este mai străin de realitate.
Ei se văd ca „adevărați patrioți” ori „adevărați naționaliști”, fără să poată concepe conștient că sunt distrugători ai propriei identități și cel puțin complici la distrugerea Națiunii Române.

Un exemplu pe cât de paradigmatic, pe atât de dureros, a fost adus de unele exprimări îndoielnice ale unui act, numit și Raport, intitulat Identitate națională, identitate europeană și provocarea populismului.
Realizat mai ales de persoane de Extremă-Stânga și formulat în expresiile adesea marxiste ale istoriografiei europene contemporane, actul face parte din nenumăratele texte de acest fel emise din 1990 încoace, în toate structurile semnificative ale societății din Republica România.

Documente similare, inspirate masiv din indicațiile Partidului Comunist, a emis repetat și conducerea BOR, așa fiind Hotărârea Sinodală nr. 1676/6.03.2008 sau Îndreptarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind anul electoral din 29.02.2024.
Și aceste acte au formulări și ideologie marxistă, ignorând realități esențiale ale istoriei, activității și învățăturilor Bisericii, batjocorind activitatea politică a unor sfinți precum Andrei Șaguna, Ioan Gură de Aur, Daniil Sihastrul, Mitropolitul Teoctist al Moldovei, Antim Ivireanul etc., ca și cum ar fi împotriva lui Dumnezeu.

Dacă până și Biserica lui Dumnezeu din România emite asemenea documente, se poate înțelege că prezența lor în activitatea autorităților locale sau centrale este o permanență.

supărări pripite și lepădări de Istoria Românilor ale apărătorilor acesteia

a) un raport banal al Stângii

Ca urmare, putem vedea că în ”Raport” nu este nimic de speriat peste măsură: este aceeași activitate snoabă și antinațională desfășurată de Președinție cel puțin de la Ion Iliescu până astăzi.

Ceea ce este însă de speriat este lipsa de cunoaștere a Istoriei Românilor, ba chiar lepădarea de Istoria Românilor, din partea unor conservatori4, patrioți5 sau naționaliști6.
Fenomene care se văd în raportarea la o frază din ”Raport”:

Narațiunea continuității daco-romane este un pilon al imaginarului național încă din secolul al XIX-lea.

Fraza nu are înțelesurile presupuse de unii, având însă lipsuri pe care nu le-am văzut semnalate de conservatorii, patrioții ori naționaliștii care au sărit să o condamne.

Sintagme precum imaginar colectiv, respectiv imaginar național țin de limbajul etnologiei. Putem discuta oportunitatea folosirii lor în documentul în cauză, putem discuta coerența lor logică, până la urmă. Dar ceea ce ne interesează aici este înțelesul oficial al sintagmei:

Imaginarul național reprezintă totalitatea ideilor, miturilor, simbolurilor, credințelor și valorilor împărtășite de o națiune sau de majoritatea acesteia.

Ca urmare, sintagma nu descrie ceva ireal, așa cum greșit au înțeles o mulțime de comentatori.
Fapt pe care l-ar fi putut înțelege la o simplă căutare a expresiilor „imaginar colectiv” sau „imaginar național”.

Problema fundamentală a frazei – ca și a ”Raportului” în general – este aceeași ca a răspunsurilor acuzatoare: ignorarea unor realități istorice și etnologice elementare.

Deși unul dintre autori, Ovidiu Pecican, este istoric profesionist, având toate competențele necesare, știind foarte bine nevoia absolută a apelului la surse pentru orice afirmație istorică solidă.

Fraza amintită spune că narațiunea continuității daco-romane este un pilon al imaginarului național încă din secolul al XIX-lea.
Termenul post quem (după care7) folosit aici, adică anul 18018, reprezintă un fals istoric grosolan, dar comun și de așteptat9.

Pe de-o parte, este arhicunoscut – și descris îndelung și repetat de Nicolae Iorga – faptul că Românii au avut o permanentă și foarte puternică legătură cu Constantinopolul; de la fundarea acestuia și până după nimicirea sa10.
Deci, câtă vreme în Constantinopol narațiunea continuității daco-romane era pilonul imaginarului colectiv privind Românii de la nordul Dunării, este cel puțin absurd să pretinzi că este așa ceva, pentru Români, doar din secolul al XIX-lea.

Putem cita aici Descriptio Moldaviae sau Descrierea Moldovei, de Dimitrie Cantemir, care arată faptul că narațiunea continuității daco-romane era un pilon fundamental al imaginarului colectiv al Moldovenilor de la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea.
Letopisețul Cantacuzinesc (cca. 1688), confirmă atât prezența aceleiași narațiuni a continuității daco-romane în Muntenia, cât și vechimea ei.
Ceea ce ne duce, absolut clar și categoric, la mai mult de un secol depărtare de termenul post quem propus de ”Raport”.

Totuși, am putea să mergem la Katakalon Kekaumenos, care spre sfârșitul secolului al XI-lea redă aceeași narațiune, fără a stârni cea mai mică reacție critică din partea învățaților vremii: toată lumea știa în Romania secolului al XI-lea că Românii nord-dunăreni se trag din Daci și Romani.
Ceea ce ne duce, absolut clar și categoric, la mai mult de șapte secole de termenul post quem propus de ”Raport”.

Ca urmare, problema reală a frazei este aceeași cu a istoriei mitologice marxiste de tip Lucian Boia: ștergerea surselor istorice pentru a atribui unor epoci târzii și unor factori exogeni identitatea națională română.

Evident, și aici are loc manifestarea disprețului față de Ortodoxie, ignorarea izvoarelor istorice privind rolul fundamental al acesteia pentru identitatea românească, alături de alte șabloane ale istoriografiei mitice lucianboiste.

b) reacții mai toxice decât ”Raportul”

Am amintit mai sus despre reacțiile – citite de mine – care s-au dorit conservatoare, patriotice sau naționaliste, dar au plecat cu o masivă greșeală de interpretare.

Una dintre caracteristicile Conservatorismului adevărat este eleganța demnă sau demnitatea elegantă în toate aspectele vieții, dar mai ales în toate aspectele vieții sociale.
Ca urmare, era o datorie absolută pentru critici să studieze ce înseamnă imaginar național/colectiv înainte de a-l interpreta colocvial, la nivelul Fierăriei lui Iocan.

Dar, ca și cum o asemenea greșeală nu ar fi fost de ajuns de gravă, criticii amintiți și-au dat mâna cu autorii raportului în denigrarea Istoriei Românilor.
Sau, după expresia consacrată, în lepădarea de istorie.

Unii, urmând propaganda Rusiei Imperiale și a Austro-Ungariei, semnalată încă de Mihai Eminescu, dar impusă de ocupația sovietică și de Regimul Ceaușescu, au înlăturat sau sugerat înlăturarea Romanilor și latinității din continuitate. Pe care au limitat-o la Daci.

Alții au avut îndrăzneala trufașă de a pretinde că „teoria continuității daco-romane este șubredă”.
Ca și alți distrugători de istorie, având de lipsă orice argument rațional, științific, pe surse, pentru așa gogomănie.

Pe scurt, prea mulți dintre conservatori, patrioți și naționaliști au fost (și sunt, din păcate!) purtați de o mare neliniște interioară – dacă nu mai rău.
Pacea lui Christos care covârșește toată mintea pare prea des de lipsă (iar!) din sufletele lor. Suflete ce tresar pamfletar sau mai rău la orice părut atac la identitatea națională, ceea ce duce la propriile lor atacuri la identitatea națională.

Drumul spre Iad este pavat cu bune intenții, pentru că binele nu este bine dacă nu este bine făcut.

Și, totuși, de ce sunt asemenea reacții mai rele decât ”Raportul”, cum am scris în subtitlu?

Deoarece poartă amprenta celor care ar trebui să apere Istoria Românilor, în loc să se lepede de ea.

continuitatea daco-romană, un adevăr absolut

Există adevăruri absolute?
Absolut!
Lucrul acesta s-a demonstrat și se poate demonstra, începând cu faptul că existăm (a se vedea dubito ergo cogito, cogito ergo sum, a lui Descartes).

Există adevăruri istorice absolute?
Absolut!

Printre ele, faptul că Indienii sau Chinezii au o istorie străveche, pe când Francezii una mai nou.
Este absolut adevărat că au existat Celții din Antichitate.
Este absolut adevărat că au existat Dacii și Romanii.
Este absolut adevărată continuitatea daco-romană la nordul Dunării.

Acesta este un subiect asupra căruia m-am aplecat repetat11.
De la observarea faptul că Retragerea Aureliană este mai mult un mit decât un fapt, până la Ducatele Romane nord-dunărene, sunt nenumărate laturi ale continuității daco-romane despre care am scris (și cuvântat).
Sunt atâtea materiale pe temă pe site-ul de față – România Străveche –, încât orice căutare pe temă va aduce măcar câteva.

Desigur, am consemnat faptul că limitarea originii Românilor la continuitatea daco-romană este un construct politic.
Am consemnat faptul că alături de Tracii Nordici (Daci, Geți, Tyrageți etc.) au fost în Dacia și Traci Sudici – așa cum și în sudul Dunării au ajuns Traci Nordici.
Am consemnat faptul că Celții au făcut parte din sinteza latină de la Dunăre.
Sau faptul că alături de Daci trăiau Scito-Sarmații, începând cu Agatârșii sau Roxolanii.

Toate acestea ne arată însă faptul că numita continuitate daco-romană este doar o parte din continuitatea etnogenetică a Românilor.
Ele nu o neagă, ci o întăresc.

Pentru că toate izvoarele istorice din Antichitate și până în secolul al XVII-lea atestă continuitatea daco-romană.
Primele ei negări apar, strict politic, doar către sfârșitul secolului următor.

Prin urmare, continuitatea daco-romană la nordul Dunării este, pentru orice cercetător obiectiv și pentru orice om obiectiv, o realitate absolută.
Că poate fi nuanțată într-un fel sau altul, că i se pot alătura alte continuități, sunt, în context, fapte secundare și care doar întăresc afirmația principală: continuitatea daco-romană la nordul Dunării este o realitate istorică absolută.

Și tocmai în acest punct eșuează mulți dintre cei afectați de lepădarea de istorie, oricât de mult și-ar dori să fie patrioți, naționaliști sau/și conservatori.
Este o eșuare dorită și programată de către cei care au săvârșit epurarea etnică din România postdecembristă.
Și este o eșuare din care se poate ieși ușor: citiți Romanitatea Românilor, de Adolf Armbruster, Istoria românilor de Nicolae Iorga și Fontes Historiae Daco-Romanae (click pentru accesare).

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Omenitate = 1. Natura omului (natura umană). 2. Însușirea de a avea natură de om (natură umană), însușirea de a avea caracteristicile definitorii pentru categoria denumită om. ↩︎
  2. Aici nu intră Regele Mihai, ce nu a avut niciodată o poziție reală de conducere în stat, ci sistematic una figurativă. ↩︎
  3. În înțelesul termenului din Cultura Română Veche: persoană care este lipsită de plinătatea omenității, persoană lipsită de caracteristici esențiale ale naturii umane. ↩︎
  4. Termenul politic de conservator este în România de astăzi – și în mai toată lumea – înstrăinat de înțelesul său adevărat. În linii mari el definește, real, pe cineva care se împotrivește politicilor de Extremă-Stânga, chiar dacă el însuși este de Centru-Stânga ori de Centru. Faptul că un conservator ar trebui, definitoriu, să fie de Dreapta nu mai apare decât excepțional în folosirea comună a termenului – sau, cel mult, ca pretext pentru discursurile dezumanizante ale Stângii împotriva oponenților. ↩︎
  5. Patriot = Cel care își iubește și slujește Patria. ↩︎
  6. Naționalist = Cel care își iubește și slujește Națiunea.
    Naționalismul face parte din fundamentul legislativ al României, în conformitate cu Constituția României articolele 1.1, 2.1, 6.1-2, 8.2, 12.1-3, 27.c etc. (prima cifră reprezintă articolul, a doua punctul; în ultimul caz este vorba despre litera c a Art. 27 din Constituția României). Menționările sunt făcute după Constituția României prezentată în documentul Constituția-2003 de către Curtea Constituțională a României. ↩︎
  7. Post quem înseamnă după care și este, în istoriografie, un reper temporar după care au loc anumite evenimente (sau, mai rar, de la care au loc). Dată fiind întrebuințarea expresiei „încă din secolul al XIX-lea” rezultă că ”Raportul” proclamă un termen post quem care este fie 1801 (primul an al secolului în cauză), fie 1800 (ultimul an al secolului anterior), dacă nu cumva unul și mai târziu (din însemnând din timpul, ceea ce ne duce de fapt după 1801). ↩︎
  8. A se vedea nota anterioară. ↩︎
  9. A se vedea, de pildă, primele paragrafe la care răspund în Cum (nu) se scrie istoria... ↩︎
  10. A se vedea, printre altele, Byzance apres Byzance, de Nicolae Iorga, Bucarest, 1935 (online aici). Sunt însă multe alte texte ale marelui istoric ce redau, după izvoare, această realitate. ↩︎
  11. Chiar dacă de obicei nu folosesc termenul (limitativ) de continuitate daco-romană (pentru că această continuitate este doar o parte a continuității din care ne-am născut). ↩︎

Păcatul își poate schimba natura? (I)

Mihai-Andrei Aldea6 comentarii

Cel mai mare păcate este cel pe care îl am.
Pentru că acesta mă desparte de Dumnezeu.
Mihai-Andrei Aldea

Cu întârziere, răspund unui mesaj și unor întrebări din acest mesaj adresate de Mihai.
Mesajul a fost postat de d-sa acum vreo șase zile, la micul eseu Între desacralizare și sfințire, născut tot din întrebările sale.
Una dintre pricinile pentru care am răspuns cu întârziere este încercarea unui răspuns serios. Ca urmare, este destul de lung și l-am împărțit în două.
Să fie cu folos!

Părinte, dacă îngăduiți întrebarea, tot Chesterton spunea că: „În un anumit sens, păcatul antic era infinit superior, nemăsurat superior păcatului modern. Toți cei care scriu despre el cad de acord cel puțin asupra unui lucru: că era un cult al Rodniciei. (…) Era cel puțin de partea Vieții. A fost lăsat pe seama ultimilor creștini, sau mai degrabă a primilor creștini pe deplin angajați în a huli și nega creștinismul, să inventeze un nou fel de închinare la Sex, care nici măcar nu este o închinare la Viață. A fost lăsat pe seama celor mai recenți Moderniști să proclame o religie erotică care în același timp preamărește pofta și interzice fertilitatea. Neopăgânismul merită cu adevărat reproșul lui Swinburne, când jelește păgânismul vechi: și nu înalță semnul cel rodnic și nu întinde ospățul cel părintesc. Noii preoți desființează paternitatea și păstrează ospățul pentru ei înșiși. Sunt mai răi decât păgânii lui Swinburne. Preoții lui Priap și ai Cotytto intră înaintea lor în împărăția cerurilor.”

Această părere are un aspect discutabil, precum și mai multe evident greșite.

În primul rând, este discutabil dacă un păcate poate fi superior altuia. Cu adevărat, sunt păcate care pot părea justificate într-o anumită măsură. Sunt păcate ce au consecințe mici – după cât putem vedea –, și de aceea sunt denumite păcate mici sau păcate mai mici decât altele.
Dar asta înseamnă că au vreo superioritate față de celelalte?
Ca să dau un exemplu, dacă un criminal în serie a ucis mai puțini oameni decât altul, înseamnă că prin asta îi este superior aceluia?

Desigur, Chesterton nu despre această diferențiere între păcate vorbește, ci despre ceea ce consideră – el și alții – a fi în spatele păcatului.
Dar face asta păcatul superior, sau dimpotrivă?
Este cu ceva mai bun păcatul având în spate o motivație aparent bună decât cel fățiș rău?

Să ne gândim la Părintele Nicolae Steinhardt și la bunul simț țărănesc: Măi! Din păcatele celor dinainte s-a născut otrava lumii de astăzi? Răspunsul este, evident, Da. Și bunul simț țărănesc va spune: Deci păcatele celor dinainte sunt vinovate în mare parte pentru păcatele de astăzi! Și atunci, prin ce sunt ele superioare celor de astăzi?

Sunt multe care se pot spune pe temă, astfel încât vedem faptul că ideea după care un păcat poate fi superior altuia este departe de a fi demonstrabilă clar.

De aici, adică de la această idee, citatul merge mai departe, însă, din eroare în eroare.

De exemplu, afirmația „Toți cei care scriu despre el cad de acord” este cel puțin hazardată. Și asta doar dacă nu o încadrăm în domeniul gândirii rasiste paradigmatice pentru Vest-Europeni și nu numai.
Care gândire rasistă?

Cea după care „noi suntem totul”. Cea după care „dacă noi am făcut o greșeală au făcut-o toți oamenii”; reflex de gândire care nu este însă aplicat și faptelor considerate pozitive.
Un exemplu tipic este lucrarea pretins teologică și istorică Marea luptă a Elenei Albu din SUA. Lucrare în care se pretinde prezentarea istoriei Creștinismului și a ”Bisericii”, deși sunt ignorate total Biserica Ortodoxă și celelalte biserici din afara zonei vest-europene.

De altfel, am avut prilejul să văd sistematic ignorat restul lumii, ignorate realizările celorlalți de către mii de cărți și zeci de mii de articole, studii sau eseuri vestice.

Ca urmare, afirmația „toți care scriu… cad de acord” este, dintr-o dată, falsificată integral de ignorarea tuturor celor care au scris despre păcatele antice în alte culturi.
De asemenea, am o puternică îndoială în privința consensului în cauză. Dar cum am demonstrat ceea ce era de demonstrat, trec mai departe.

Pretenția și prezumția după care „păcatul antic… era un cult al rodniciei” este radical străină realității.
Bărbații cartaginezi care se îmbrăcau în femei și renunțau la procreare pentru plăceri perverse erau evident străini de orice cult al rodniciei.
Femeile care se culcau cu cât mai mulți bărbați în cinstea demonilor sexului – de la Afrodita la Astarta (Iștar) – erau evident străine în păcatele acestea de orice cult al rodniciei.
Năvălitorii care măcelăreau sate și orașe, ucigând femei și copii, inclusiv femei însărcinate (IV Regi 8:12 și 15:16 sunt doar două exemple) erau evident străini de orice cult al rodniciei.
Și lista poate continua cu exemple din toate neamurile Antichității.

Eroarea aceasta se repetă în următoarea frază, alături de o alta.
Citez:

„A fost lăsat pe seama ultimilor creștini, sau mai degrabă a primilor creștini pe deplin angajați în a huli și nega creștinismul, să inventeze un nou fel de închinare la Sex, care nici măcar nu este o închinare la Viață.” (Gilbert Keith Chesterton, Sex and Property)

Prima sintagmă folosită cuprinde o eroare organică, repetată în reluarea aparent nuanțată a sintagmei în a doua parte a frazei.
Căci, prin definiție, a fi Creștin înseamnă a fi ucenicul lui Iisus Christos.
Ca urmare nu pot fi definiți drept creștini cei care hulesc Creștinismul.
Eroarea este masivă, și nu este ultima!

Căci expresia ultimii creștini folosită pentru atacatorii Creștinismului este eronată nu doar pentru al doilea termen, ci la fel de mult și pentru primul.
Aici ne izbim de aceeași paradigmă vestică „noi suntem totul”.
Chesterton vede că în Vest are loc disoluția Creștinismului, așa că îi vede pe oamenii timpului drept „ultimii creștini”. Doar că are aici o confuzie similară cu cea semnalată de Voltaire (apropo de „Sfântul Imperiu Roman de națiune germană” care, arată el, nu era nici sfânt, nici imperiu, nici roman). La fel, nici oamenii indicați de Chesterton nu sunt nici creștini, nici ultimii.

Creștinii sunt eterni: ei intră în Împărăția Cerurilor, împărtășindu-se de eternitatea Sfintei Treimi.
Pot exista ultimii creștini dintr-un loc, pentru o vreme.
Așa au fost ultimii creștini din Cetatea Giurgiului, măcelăriți sau târâți în robie după ce aceasta a fost cucerită. Doar că, iată, astăzi sunt iarăși creștini în Giurgiu!
Dar la nivelul întregii omeniri nu pot exista ultimii creștini decât într-o singură formă: ultimii creștini trăind pe pământ la A Doua Venire.

În continuare, apare exprimarea „sau mai degrabă a primilor creștini pe deplin angajați în a huli și nega creștinismul”.
Desigur, formula „sau mai degrabă” arată dorința de nuanțare și precizare.
Dar există mai departe mai multe erori.
Una a fost deja arătată și, din păcate, se repetă: eroarea de a-i numi creștini pe dușmanii Credinței Creștine, deși definiția biblică și universală a creștinului exclude total includerea între Creștini a dușmanilor Creștinismului.

A doua greșeală este legată de termenul primii.
Factual, adevărul este că se cunosc încă din vremea Sfinților Apostoli oameni care, fiind Creștini o vreme, au ieșit ulterior din Biserică, manifestându-se ca dușmani ai acesteia.
Ce spune Sfântul Apostol Ioan?

Dintre noi au ieșit, dar nu erau de-ai noștri, căci de-ar fi fost ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toți de-ai noștri, de aceea au ieșit (I Ioan 2:19)

Vedem în acest cuvânt și încă o confirmare a faptului că nu sunt creștini cei care hulesc Creștinismul.
Dar și faptul că este o eroare enorm pretenția că primii hulitori ieșiți dintre creștini ar fi din secolele vizate de Chesterton.
Este o greșeală ce manifestă același exclusivism regionalism – ușor de încadrat la rasism – și aceeași orbire față de alteritate a culturii vestice din secolul al X-lea și până astăzi (cu rădăcini în năvălirile germane păgâne și în influențele nobilimii păgâne romane).

În sfârșit, eroare este și părerea după care „închinarea la Sex” nu este „o închinare la Viață”. Și aici, desigur, mulți cititori creștini ar fi indignați că denumesc afirmația „părere” și „eroare”. Pentru că, desigur, la nivelul cunoașterii și ascultării de Sfintele Scripturi singura închinare la Viață este ascultarea de Dumnezeu. Dar aici autorul nu folosește această definiție, pentru că textul pune în contradicție păgânismul antic și neo-păgânismul. Din acest punct de vedere, însă, afirmația devine ilogică. Și iată de ce!
Dacă prin închinare la Viață se înțelege ascultarea de Dumnezeu, ea nu există nici într-o parte, nici în cealaltă.
Dacă prin închinare la Viață se înțelege poziția culturii păgâne față de viață și urmarea ei, amândouă părțile o efectuează. Căci pentru închinătorii la sex, sexul este viață!

Ca urmare, afirmațiile din citatul lui G. K. Chesterton se dovedesc eronate. Aș putea să demonstrez și mai departe, însă cred că este de ajuns – următoarele fraze reiau aceleași idei, diferind numai formulările.
Ca urmare, să trecem la următorul citat!

Iar C.S. Lewis spunea că „procesul istoric nu îngăduie o întoarcere simplă; că Europa nu poate ieși din Creștinism pe aceleași uși pe care a intrat și să se regăsească acolo unde era. Nu acesta este felul în care se întâmplă lucrurile. Omul post-creștin nu este un păgân, tot atât de bine ai putea crede că o femeie măritată își recapătă fecioria prin divorț.”

a doua parte aici

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Prostia care smintește. Retragerea Sovieticilor din România

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Cuvânt înainte

De mai mulți ani am un șir de materiale (eseuri, gânduri, articole) unite prin conceptul Prostia care smintește.
Conceptul poate să sune, ca multe adevăruri, foarte neplăcut, insultător, supărător.
Dar adevărul este că prostia ca ascunzătoare este o practică des întâlnită.
Mulți copii au făcut și fac pe proștii spre a scăpa de răspundere.
La fel fac și adulții.
Dar este o scăpare adevărată?
Foarte rar. Pentru că, aproape totdeauna, este o formă de autodistrugere. O formă de autodistrugere mai subtilă, însă eficientă.
Oarecum asemănătoare cu expresia „a băga capul în nisip”, după legenda privitoare la struți.
Însă prostia care smintește este o exprimare directă a consecinței ascunderii în prostie: smintirea (sminteala).

Dar ce este smintirea sau sminteala?
Este întunecarea minții, astfel încât nu vede adevărul, oricât de izbitor ar fi, ceea ce duce la fapte rele.

Retragerea Sovieticilor din România. Mitul comun

Subiectul de astăzi este acela al retragerii Sovieticilor din România sau, în forma sa specifică, al retragerii trupelor sovietice din România.

Oricine s-a interesat de acest subiect crede că știe că în 1958 are loc retragerea Sovieticilor și trupelor sovietice din România.

Luăm ca exemplu o instituție oficială a Statului (zis) Român, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, IICCMER – trecând peste denumirea cel puțin dubitabilă gramatical și semantic. Această instituție afirmă, pe site-ul propriu, că

”Retragerea trupelor sovietice din România” are câteva date esențiale:

  • 17 Aprilie 1958, când „Moscova anunțase Bucureștiul în mod oficial despre luarea acestei măsuri”
  • 24 Mai 1958, când „Comitetul consultativ al statelor semnatare ale Tratatului de la Varșovia aproba retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României”
  • Iunie-Iulie 1958, când „Retragerea celor aproximativ 25000 de soldați sovietici s-a produs”

Dincolo de alte detalii din material, privind politica sovietică sau acțiunile „regimului de la București”, observăm bibliografia textului: România și comunismul. O istorie ilustrată, de Dinu C. Giurescu, Alexandru Ștefănescu și Ilarion Țiu, Ed. Corint, București, 2010, respectiv O istorie sinceră a poporului român, de Florin Constantiniu, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2008.

Invocarea celor două lucrări, cu numele celebre care le semnează, ne plasează într-un context mai larg. Respectiv în acela al locului comun (locus communis): retragerea Sovieticilor sau soldaților sovietici din România este un fapt atât de cunoscut încât este de la sine înțeles.

Desigur, se poate reproșa lipsa din bibliografie a unei lucrări pe subiect extrem de importantă pentru orice istoric: România. Retragerea trupelor sovietice. 1958, coord. de Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996. Sau a altora asemenea.
Dar este un subiect fără greutate în ceea ce privește tema noastră.

Voi aminti doar despre faptul că ”retragerea sovieticilor din România” este una dintre exprimările comune pentru evenimentele din 1958.
Așa cum este comună și formula „retragerea trupelor sovietice din România”.

Ca o interesantă nuanțare merită consemnată poziția Cpt. Petre Opriș, în eseul 1958. Plecarea armatei sovietice din România – între mit și realitate1.
Textul amintit militează pentru mai multe deosebiri de substanță între poziția exprimată prin expresia retragerea trupelor sovietice și, respectiv, poziția exprimată prin plecarea trupelor sovietice.

În primul caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de elemente fundamentale:

  • imaginea conducerii comuniste a României care luptă pentru retragere (prin Gheorghe Gheorghiu-Dej și Emil Botnăraș)
  • acceptul treptat și rezervat al Moscovei pentru această cerere
  • victoria conducerii comuniste a României exprimată direct prin retragerea trupelor sovietice în 1958

Acest prim caz corespunde atât poziției oficiale din Statul (zis) Român al anilor 1958-1989 cât și poziției oficiale de până astăzi – un exemplu paradigmatic fiind articolul IICCMER pe care l-am indicat mai sus.

În al doilea caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de alte elemente fundamentale:

  • plecarea trupelor sovietice din România a fost dorită de Moscova
  • a făcut parte dintr-un plan atât intern (de reducere a cheltuielilor militare) cât și extern (pe mai multe planuri) al URSS
  • a fost acceptat ca atare de conducerea bolșevică a României

Sunt, evident, deosebiri semnificative.

Polemiștii care susțin prima interpretare – sovietică – a evenimentelor, argumentează prin citarea surselor bolșevice cu respect sacrosant.
De exemplu, Hrușciov îl primește pe Bodnăraș ceremonios și îl anunță că la cererea României URSS a hotărât retragerea trupelor sovietice – spun sursele bolșevice.
”Iată”, strigă amintiții polemiști, ”România avea o politică de independență față de Moscova și a obținut retragerea sovieticilor din România”.
Cu sau fără strigat, această idee revine mereu, în nenumărate materiale2.

Amintim faptul, evident, că organele de stat și locale ale Statului (zis) Român erau sub controlul total al Sovieticilor. Că încă din 1944 începuse decapitarea totală a Armatei, Siguranței (devenită Securitatea), Poliției (devenită Miliția), clasei politice, structurilor politice, administrațiilor locale, administrațiilor de stat etc., etc.
Că toți conducătorii de structuri de stat și locale erau, cel târziu în 1950, oamenii Moscovei.
Sunt realități extrem de bine documentate, inclusiv de către IICCMER. A se vedea, ca exemplu sintetic, Cronologia oferită de această instituție – document care, odată parcurs de la început până la 20-24 mai 1958 schimbă sensul termenului „retragere” folosit, ca unul ce exprimă o acțiune a Moscovei, nu vreo independență a aparatului bolșevic din România.

Prin urmare, ține 100% de o gândire în absurd (prostia care smintește) să crezi că oamenii Moscovei de la București, aflați sub controlul total al Moscovei, ar fi avut acțiuni și planuri independente.

Este o realitate ce susține nuanțarea importantă propusă de Cpt. Petre Opriș.
Însă este departe de a fi de ajuns această nuanțare.
De ce? Vom arăta mai jos.

Ce fel de trupe sovietice au luat parte la ocuparea României

Atunci când cineva citește ce fel de trupe au luat parte la ocuparea României îndată vede – sau se gândește la – infanterie și tancuri, eventual la grănicerii sovietici.
Alte arme, precum artileria sau aviația par secundare.
Este și firesc, deoarece contactul cel mai direct cu populația – adică jafuri, violuri, crime, torturi bestiale – a venit din partea infanteriei sovietice, sub umbra tancurilor sovietice.
Următorii pe lista ororilor fiind grănicerii sovietici.

Totuși, dincolo de această amprentă emoțională, sunt forțe esențiale de ocupație care sunt trecute cu vederea. Forțe armate sovietice, esențiale pentru ocupație.

Am putea să ne gândim, în primul rând, la specialiștii, în fapt comisari sovietici, impuși încă din 1944 în structurile de stat, în Armată, Poliție și Siguranță.
Impunere făcută la început sub chipul unor colaborări – în care să se facă ceea ce cereau Sovieticii, cât mai bine. Și a schimbării unor nume indezirabile.
Apoi, tot sub pretextul colaborării, s-a impus angajarea mai multor asemenea specialiști – de fapt, comisari sovietici – în amintitele structuri, la diferite niveluri.

Totuși, în această imagine mai largă lipsesc două elemente esențiale ale forțelor de ocupație sovietică:

  • serviciile secrete – și mai ales NKVD-ul
  • agenții sovietici infiltrați și în perioada interbelică, dar mai ales în anii 1944-1946 (și în următorii!)

În eseul România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, pe care l-am publicat în 20173, prezint fenomenul extrem de important al infiltrării a peste 100,000 (o sută de mii) de agenți sovietici în 1944-1945 (și în următorii ani).
Pe scurt, este vorba despre preluarea Căilor Ferate Române de către Sovietici, începută cu reocuparea Basarabiei și continuată cu fiecare înaintare în teritoriul românesc. CFR era, în acea vreme, o prestigioasă instituție, având până și capacitatea de eliberare de acte de identitate temporară pentru cetățenii români. Pentru NKVD și alte servicii secrete ale URSS, capturarea CFR asigura nu doar capacități superioare de transport a trupelor și materialului militar. Nu doar transportul ușor al celor răpiți de la casele lor sau a ceea ce jefuiau din România și alte țări. Ci și acte românești pentru agenții ruși.

Desigur, va veni și vremea în care controlul sovietic se impune asupra eliberării pașapoartelor sau altor acte civile.
Tatăl meu, Mihai Ion Petre Aldea, a cunoscut pe când lucra la Casa Scânteii (azi, Casa Presei Libere) un cetățean român, născut în Oltenia după acte, dar care era de pe Don de fel – fiind poreclit Cazacul. Omul povestea senin cât de greu i-a fost să învețe limba română, dar că „pentru Partid faci tot ce ți se cere”.
Situații asemănătoare cu acesta au avut mulți Sovietici.
Unii dintre ei, fiind puși în trecut să capete experiență în cartierele românești (bolșevic, molovinești) din Kiev, Moscova, Tiraspol, Odesa etc. Alții, fiind crescuți în România, fugiți în URSS ori alte țări și cărora li se schimba numele ca să li se uite trecutul.

Agenții infiltrați în România au avut mai multe tipuri de misiuni.
Unii, pe aceea de a intra între muncitorii din România, cunoscuți ca anticomuniști, cu puține excepții notabile. Aici ei aveau să aleagă cele mai de jos elemente – infractori mai ales –, preferabil de etnie străină și cât mai anti-Români.
Alții, pe aceea de a se infiltra în Armată, Biserică, administrațiile locale etc., sau în alte straturi ale societății. Unde urmau să supravegheze purtările, să ajute propaganda sovietică – sau să îi măsoare efectele –, să infiltreze mișcările de rezistență etc.
În sfârșit, mai erau cei care urmau să dețină deschis funcții permanente în structurile de stat – în ministere, în administrații, în prefecturi sau Armată etc. Spre deosebire de specialiștii (= comisarii) care au acționat numai o vreme (rareori mai mult de 6 ani), aceștia au rămas, în uriașă majoritate, până la moarte. S-au căsătorit aici – de multe ori cu soții sau soți născuți în România – și au avut copii care să le ducă mai departe misiunile4.

Putem trage aici un prim semnal de alarmă:

de vreme ce de la început Moscova a pregătit și plantat atât agenți temporari cât și agenți permanenți, este clar că s-a plănuit o anumită plecare sau retragere, cum vrem să îi spunem.

Apoi, suntem nevoiți să constatăm faptul că

există două tipuri de forțe ale ocupației sovietice, adică cele vizibil armate (precum infanteria sovietică, tancurile sovietice, grănicerii sovietici etc.) și cele care folosesc armele Statului (zis) Român (feluriți agenți cu funcții în Securitate, Miliție, Armată, Guvern, ministere, Parlament sau instituții similare ș.a.m.d.).

Și ar mai fi un element esențial: Comuniștii mint și când spun adevărul.
Poate părea o prejudecată, însă este constatarea mea după o viață de studiu.
Iar aici cred că argumentele vor fi evidente.

Ce trupe s-au retras (au plecat) și de unde s-au retras (au plecat) în 1958

a) Trupele vizibil armate

Cei care caută Tratatul de pace de la Paris România 1947 vor avea un șoc atunci când vor dori să consulte anexele.
Până și pe un site oficial al Guvernului României (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), numit PORTAL LEGISLATIV, la pagina numită ”Tratat de pace din 10 februarie 1947 între România și Puterile Aliate și Asociate” Anexa I lipsește!!!
Nu lipsește de tot, are numele și descierea: „Anexa I (Vezi articolul 1) HARTA FRONTIERELOR ROMÂNE”

Dar, se întreabă cititorul, de ce a sărit eseul de la problema trupelor sovietice la Tratatul de Pace de la Paris din 1947?
Răspundem cu drag:
pentru a vedea frontierele României stabilite în 1947, ca să fim siguri că trupele sovietice s-au retras ori nu dincolo de ele.

Iar aici ne izbim de o realitate zguduitoare:

Conform tratatului amintit, în zona dintre gura Prutului și Marea Neagră frontiera dintre România și Uniunea Sovietică urma talvegul Dunării, urmat de talvegul Brațului Sulina.
Altfel spus, aparțin României

  1. Insulele Coasta Mare, Dalerul Mare, Dalerul Mic, Maican și Limba din Delta Dunării
  2. Insula Șerpilor din Marea Neagră

Aceste teritorii românești au rămas sub ocupația trupelor sovietice și după Iunie-Iulie 1958.
Fiind ocupate până astăzi, cu sprijinul direct al agenților Emil Constantinescu și Victor Ciorbea, trădătorii care au impus și semnat ilegalul și nulul tratat cu Ucraina din 1997. (Uitând că se vor duce, ca și Iliescu, în fundul Iadului, la moartea care pe toți ne așteaptă.)

Altfel spus, în 1958 a fost o plecare sau retragere a Armatei Sovietice „din cea mai mare parte a României”, dar nu din România.

Și ne izbim, iată, de încă o minciună a Comuniștilor, aceea a retragerii trupelor militare sovietice din România.

b) Trupele care folosesc armele Statului (zis) Român

Sunt incluși aici agenții ori reprezentanții Moscovei (același lucru) în orice structură a aparatului de stat, respectiv în partidele controlate de Moscova sau alte structuri similare.

De exemplu, Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu au făcut stagii de pregătire la Moscova, unul patru ani, altul trei. Ca și Nicolschi sau alții asemenea, după pregătire sunt trimiși în România spre a reprezenta interesele sovietice cu mască umană… românească, de fapt.
Se pot înșira aici foarte multe nume, mai mult sau mai puțin celebre.
Se poate aminti de faptul elementar că NKVD-ul este cel care a conceput, construit și controlat Securitatea5. Structură atât de fidelă Moscovei, încât atunci când Nicolae Ceaușescu s-a opus cu adevărat schimbărilor cerute de Gorbaciov, a fost atacat chiar de Securitatea pe care credea că o controlează.

Dar, ca să nu o lungim, subliniem că dincolo de agenții temporari (dintre care unii au ales, totuși, să rămână în România) și excepțiile dintre agenții permanenți, în esență

Agenții sau reprezentanții Uniunii Sovietice din structurile de stat NU au plecat niciodată din România.

Concluzie

Este mai mult decât evident faptul că

Sovieticii și trupele sovietice nu au plecat niciodată din România; doar s-au prefăcut că o fac.

Asumarea acestui fapt schimbă radical viziunea asupra istoriei din 1944 până astăzi.
Rezistența Anticomunistă devine de mii și mii de ori mai eroică.
Aparatnicii prezentați ca patrioți (gen Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu etc.) apar ca agenți străini – și cu totul străini de interesele românești.
Martirizarea Bisericii, urmată de înlocuirea clerului martiric de cel agreat de Securitate (sau de cel alcătuit din agenți ai Securității, precum Nicolae Corneanu) apare ca un proces de la sine înțeles.

Dar mai ales devine clar ca lacrima faptul că

Rezistența Anticomunistă este astăzi mai necesară ca oricând.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să înțelegem și, privind la Sfinții din Prigoanele Comuniste, să le urmăm Credința până dincolo de capăt!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru o mai bună lămurire a gradului în care România a rămas sub ocupație sovietică după 1958, e nevoie să înțelegem în ce măsură directivele sovietice au fost respectate după 1958. Iar pentru a căpăta înțelegerea, trebuie să cunoaștem care sunt directivele sovietice. În această privință recomand articolul Manual: cum se destructurează un stat…, de Matei Udrea, Colecționarul de Istorie, 11 Februarie 2021 (click pentru accesare). Citind articolul veți înțelege care sunt directivele și, implicit, în ce măsură au fost respectate de Statul (zis) Român din August 1958 și până astăzi.

note de final

  1. Eseul este disponibil online aici (click pentru accesare). ↩︎
  2. Un exemplu paradigmatic poate fi Ocupația sovietică în România. Armata Română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii, de Tudor Curtifan, Defense Romania (revistă online), accesibil online aici (click pentru accesare). Autorul preia idei precum „…în mai 1955, sovieticii… au semnat tratatul de pace cu Austria. Astfel Bucureștiul a ridica problema prezenței Armatei Roșii în România.” sau „Gheorghe Gheorghiu Dej a fost cel care i-a solicitat lui Bodnăraș să-i propună lui Hrușciov retragerea trupelor sovietice” și „La început Hrușciov nu a fost încântat deloc de idee…” sau „Hrușciov a acceptat în cele din urmă solicitarea lui Dej…” ori „În tot acest timp, Dej, responsabil de stalinizare, a jucat rolul vasalului obedient…” etc. Textul urmează integral, din acest punct de vedere, linia susținută de PCR și PCUS. Există o încercare de delimitare, șubredă, prin care se susține că gestul lui Dej (prezumat realitate!) nu ar fi eroic ci contextual. Dar nu se ridică nici o clipă întrebarea dacă gestul a existat sau ține de propaganda moscovită a „fratelui mai mare grijuliu și înțelegător” – așa cum este logic să se întrebe orice om. ↩︎
  3. România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, Mihai-Andrei Aldea, 7 Decembrie 2017, pe blogul România Străveche, eseul fiind disponibil online aici (click pentru accesare) ↩︎
  4. Merită subliniat că unii dintre acești agenți au fost plantați cel mai târziu în perioada interbelică. Am spus cel mai târziu pentru că în Răscoala din 1907 un rol important l-au avut, în agravarea situației sătenilor și în stârnirea lor la violență agenții socialiști, în mare parte veniți din Imperiul Rus. De asemenea, pentru că prezența agenților ruși în România datează din vremea Imperiului Rus – și mulți au fost preluați de Sovietici. ↩︎
  5. A se vedea, foarte pe scurt, O privire în interiorul aparatului de Securitate, de Marius Oprea, online pe site-ul IICCMER (click pentru accesare). Sunt multe alte lucrări pe temă ce dovedesc, științific, același lucru. De la cărțile pe temă semnate Marius Oprea sau Cristian Troncotă până la Securitatea română, un cal troian? de Adrian Kali, Ed. IRRD, București, 2016. Plus lucrările monumentale de tip Securitatea ale CNSAS și altele asemenea. ↩︎

Cum (nu) se scrie Istoria. Studiu pe un text de Dan Ungureanu

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

De multe ori am fost întrebat cum se scrie Istoria.
Unii voiau să înțeleagă de ce sunt poziții istorice atât de diferite. Oare este Istoria o disciplină științifică? m-a întrebat cineva din Academia Română, persoană exasperată de deosebirile de păreri dintre istorici.
Anul trecut am primit de la un bun prieten o întrebare asemănătoare: Este corect din punct de vedere istoric, științific, acest text?
De la acel text a crescut un răspuns.
Îmbogățit de cererile unor „cititori beta”, care îmi puseseră întrebări pe temă. Și cărora le oferisem răspunsul scris deja în locul unei noi formulări.
Până când răspunsul a devenit o cărticică.

Am încercat să scriu cât mai ușor de înțeles pentru orice cititor. Și mi s-a spus că aș fi reușit.
Răspunsul despre Cum (nu) se scrie Istoria folosește un text produs de d-l Dan Ungureanu ca pretext pentru prezentarea practică și ușor de urmărit și înțeles a metodologiei științifice a Istoriei (evident, Istoria ca disciplină științifică, dacă e să fim redundanți).

Cartea este dăruită liber cititorilor: puteți să o descărcați, să o printați și chiar să o dați mai departe, dacă vreți, în toată liniștea.

Să fie cu folos!

Cum (nu) se scrie Istoria MAADescărcare (Download)

Și slavă lui Dumnezeu pentru toate!

P.S. Cărticica a fost postată și la adresa

https://www.academia.edu/129939702/Cum_nu_se_scrie_Istoria_MAA

cu aceleași drepturi pentru doritori (de descărcare, printare, distribuire).

Răspunsuri date unui apologet al criminalului Regim Nicolae Ceaușescu

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Răspunsuri date unui apologet al criminalului Regim Nicolae Ceaușescu.

Am notat cu italice afirmațiile ceaușistului la care răspund. Punctuația și lipsa ei aparțin autorului citat. Am pus un separator după fiecare răspuns ca să nu apară confuzii

Ceausescu a platit datoria in 89, ceva parca la 11 miliarde dolari

1. Ceaușescu nu a plătit nimic. Românii au plătit, fiind tratați ca sclavii de cea mai joasă condiție: cu muncă forțată și mâncare puțină, dar mai ales proastă. Datoria plătită de Români cu sudoare și sânge nu trebuia plătită așa. Se putea face reeșalonare, așa cum au făcut celelalte țări. De pildă, Ungaria. Care a fost și este incomparabil mai independentă decât România, ba chiar mai are puțin și cumpără toată România, cu toate că nu și-a plătit niciodată toată datoria externă. Gestul acestei plăți este o prostie abisală, tipic ceaușistă: când ai datorii se roagă pentru viața și sănătatea ta toți datornicii. Mai mult, ideea după care datoriile te fac dependent de creditor este adevărată doar în măsura în care negociezi prost împrumutul.
Faptul că au fost 21 de miliarde de dolari, din care 14 împrumutul și 7 dobânda (foarte prost) negociată de Ceaușescu e secundar.

––

Dupa 35 de ani, tara nu mai are nimic si are o datorie care se apropie rapid de 200 de miliarde de euro. O ducem bine, nu-i asa?

2. Faptul că acum nu o ducem bine este un argument împotriva lui Ceaușescu: cei care au adus România în starea de astăzi sunt oameni pe care el i-a ținut în funcții, cu care a vânat și s-a distrat, OAMENI CARE AVEAU ACELEAȘI IDEI CU EL. Doar că au fost mai flexibili când a trebuit, așa că au rămas la conducere.
Deoarece acești oameni sunt oamenii lui Ceaușescu, respectiv ucenicii lor, Nicolae Ceaușescu este vinovat în foarte mare parte de răul de astăzi. El i-a promovat și i-a ținut aproape pe cei care au distrus și distrug Țara.

––

Tot CORECT este ca romanii n-au apucat sa se bucure de plata datoriilor pentru ca a fost ucis.

3. Ideea că Românii s-ar fi bucurat cu ceva de plata datoriilor dacă mai trăia Ceaușescu este o fantasmagorie totală: de când a anunțat pe 31 Martie că s-au plătit datoriile, Românii au trăit exact la fel de prost. Adică s-a exportat mai departe toată mâncarea, Românii primind pe cartelă rații minuscule din produse de foarte proastă calitate, s-au tăiat mai departe gazul și curentul, s-au furat mai departe produsele din gospodării etc. Pe scurt, cât a trăit Ceaușescu după plata datoriilor, a continuat politica de exploatare sclavagistă a Românilor. Așa că este aberant să pretinzi că ar fi schimbat ceva dacă mai trăia. Cu atât mai mult cu cât de ani de zile era caracterizat de o rigiditate patologică.

––

Ne puteti spune cum datoria tarii a fost platita cu SANATATEA si VIATA A MILIOANE de romani? Cam cate milioane si cam de unde aveti aceste cifre?

4. Am explicat deja faptul că se băgau chimicale în mâncarea oamenilor (un link aici: https://universul.net/cum-se-folosea-in-vremea-lui-ceausescu-un-adeziv-radioactiv-pentru-fabricarea-unor-mezeluri/). Am explicat faptul că se polua teribil (exemple clasice la Târgu Mureș, Copșa Mică ori Sectorul 3 din Capitală, unde ore întregi ne sufocam, seară de seară, de noxele eliberate în aer la ordin, ca să se facă economie la procesul de filtrare, la Năvodari ș.a.m.d.). Am explicat faptul că se băgau cantități de 5-10 ori mai mari de îngrășăminte pe ogoare, ca să se producă mai ușor în condițiile foarte proaste ale agriculturii ceaușiste (și tot nu se producea mare lucru!). Am amintit faptul că lipsa căldurii iarna și igrasia făceau mult rău tuturor locuitorilor la bloc. Am amintit despre gazele emanate de betonul încins vara. Multe cancere la plămâni, esofag, faringe sau creier sunt legate de emanațiile betonului plus igrasie și condițiile termice îngrozitoare. Am amintit de foametea în care trăiau cei mai mulți oameni. Etc. Toate acestea au consecințe grave pentru sănătatea unui om chiar luate separat, cu atât mai mult acționând împreună. Că Ceaușescu mințea că oamenii sunt sănătoși este altă problemă, tipică oricărei dictaturi.

––

In acele uzine despre care spuneati ca se lucra la capacitate de 20-30%, ne puteti spune daca erau platite salariile celor 100% dintre angajati? Daca da, atunci inseamna ca fabrica achita toate cheltuielile, deci oamenii traiau.

5. Legat de salariile vremii, am amintit zicala „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”. Pentru cineva care nu înțelege prima parte explic: salariile erau prea mici pentru nevoile unei familii. De aceea Românii au învățat „să se învârtească”, adică să trăiască în ilegalitate, câștigând la negru, cu șpăgi și altele asemenea. Altfel spus, avem de-a face cu o impunere a imoralității și corupției: oricât de prost stăteau lucrurile oamenii de rând trebuiau să pretindă că s-a îndeplinit (și depășit!) planul ca șefii lor să poată raporta asta. Aceștia raportau mincinos mai departe și tot așa până la Ceaușescu. Cel care știa că totul e minciună, dar pretindea că așa stau lucrurile.

––

Ce spuneti sa facem acum cand nu mai este pic de industrie?

6. Acum nu este industrie, dar oamenii încă o duc mai bine ca pe vremea lui Ceaușescu. Doar faptul că poți să cumperi ulei, lapte, făină, brânză și altele asemenea zi de zi, legal, fără cartelă, este ceva ce era imposibil pe atunci. Ca să nu mai spun că acum poți să critici conducerea fără să intri în pușcărie din această cauză. Încă. Zic încă, pentru că nostalgicii lui Ceaușescu sunt cei pe care se lucrează la revenirea în dictatură.

Și, în sfârșit, de ce să fiu întrebat eu ce să faceți voi, care i-ați votat pe prietenii lui Ceaușescu? Întrebați-i pe cei pe care i-ați votat.

––

Se muncea voluntar obligatoriu pentru tara.

7. Nu, nu se muncea voluntar obligatoriu pentru țară. Se muncea voluntar obligatoriu pentru a se acoperi golurile produse de incompetența și corupția regimului Ceaușescu. Sau pur și simplu pentru a se impune oamenilor supunerea.

––

Sanatate si beneficii.

8. „Sănătate și beneficii” este o exprimare ineptă, al cărui înțeles ar trebui dedus de noi. Realitatea este însă că era mai rău în sănătate decât acum iar beneficiile existau doar pentru oamenii Securității, Miliției, conducerii de Partid, adică pentru oamenii aparatului dictatorial. Să zici că oamenii trăiau bine din cauza acestor beneficii e ca și cum ai spune că populația de astăzi trăiește bine pentru că au salarii bune cei din SRI și Parlament. Este, adică, o minciună ridicolă.

––

Astazi se sta cu telecomanda in mana, 5 ore pe zi

9. Azi omul alege liber ce vrea să facă. Sunt oameni care se antrenează, studiază, citesc etc. 5 ore pe zi și sunt cei care stau cu telecomanda în mână 5 ore pe zi pentru că așa vor ei. Să dai vina pe regim pentru că tu alegi să fi putoare este absolut ridicol.

––

Corect, e nevoie de sacrificii ca sa platesti o datorie
Daca dvs aveti credit la o banca care va indoaie luna de luna, mai mancati icre negre?

10. Nu e musai nevoie de sacrificii ca să plătești o datorie. E nevoie de sacrificii ca să plătești o datorie DOAR dacă te-ai împrumutat aiurea și/sau ești leneș iar munca este un sacrificiu… ORI dacă PLĂTEȘTI DATORIA ALTUIA. Și aici e baiul, că datoria făcută de Ceaușescu pentru că era prost dar se credea geniu a fost plătită de noi. Așa cum și acum datoriile făcute de politicieni pentru că sunt proști vor fi plătite de copiii noștri – într-un fel sau altul

Și este absolut aberantă întrebarea „dacă aveți credit la o bancă care vă îndoaie lună de lună, mai mâncați icre negre?”. Exact pentru că până la Comuniști icrele negre nu erau o problemă pentru Români – sturioni se găseau în toate bălțile legate de râuri, carnea lor era comună și se vindea, cu icrele, până și de negustori ambulanți. Exact pentru că Ceaușescu a distrus bălțile și sturionii de la noi, lipsind România de o sursă economică prețioasă. Exact pentru că un împrumut la o bancă ce „te îndoaie” este alegerea ta – eu am preferat să fac foamea decât să fac un asemenea împrumut, dar alții s-au împrumutat aberant pentru un televizor „șmecher” sau o mașină de care nu aveau nevoie. Exact cum a făcut Ceaușescu, apoi punându-ne să îi plătim datoria cu foamea noastră, cu distrugerea sănătății noastre.

––

Inseamna ca va place cand vedeti satele goale, terenurile nelucrate sau cumparate de straini si cele 7 milioane merita sa stea plecati

11. Logica susținătorilor lui Ceaușescu este mereu bolnavă. Sunt împotriva răutăților demente făcute de Ceaușescu și văd că au dus la starea de astăzi. Să crezi că asta ar putea însemna că îmi place starea de astăzi înseamnă să gândești bolnav sau să nu gândești.

––

Nu cunoastem povestile ci femeile trimise prostituate la turci, ciprioti, italieni
Poate ne dati mai multe detalii

12. Trist. Asta înseamnă să vorbești despre ce nu știi.

În Decembrie 1989 Iliescu, fratele mai mic al lui Ceaușescu, a deschis frontierele în plină Revoluție. Și a dat liber la obținerea de pașapoarte. Foarte mulți Români s-au repezit să își facă pașapoarte.

Iar din Februarie 1990 tot mai multe femei, cu educația înaltă comunistă, au început să facă drumuri în Istanbul și alte orașe străine. Acolo făceau sex oral sau alte perversiuni în schimbul unor sume ridicole. Ceea ce i-a făcut pe proxeneți foarte interesați, că nu mai văzuseră femei care să fie și frumoase și atât de proaste încât să se vândă pe mai nimic. Așa că au apărut linii de autocare ce plecau de pe lângă strada Ion Câmpineanu (București), de pe lângă Gara de Nord sau alte locuri și mergeau în piețele de prostituție. Iar tăticii, soții și iubiții își conduceau cu duioșie fetele, soțiile, surorile și iubitele la autocare. În 1990, adică îndată după căderea Regimului Ceaușescu. Acesta a fost efectul aducerii femeilor în masă în fabrici și uzine, cu șefi și șefe de educație comunistă, adică delicat spus imorală. Asta a făcut Comunismul din cei care l-au acceptat, din cei care s-au luat după el și după Ceaușescu.

––

Chiar toate se declarau afectate si avortau? Inseamna ca aveam acelasi numar ca si acum
Problema este ca mintiti. Intentionat sau din nestiinta. Va atasez statistica 1950-2011

13. Lipsa de logică a Comuniștilor este abisală. Omul atașează o statistică ce îl contrazice radical și arată că am spus adevărul. El pretindea că după 1990 s-au făcut în România 23 de milioane de avorturi și publică materiale care arată că s-au făcut în acea perioadă cam 8,2 milioane avorturi, adică de aproape trei ori mai puțin decât a zis el. Și totuși declară că eu mint! El publică materiale care arată că în perioada „avortului restricționat” se făceau cam 284775 avorturi pe an, iar după o primă creștere explozivă în 1990 se ajunge la o scădere continuă a numărului de avorturi. Dar apoi pretinde că această statistică ar arăta că lucrurile se înrăutățesc. Adică s-a ajuns la sub 30 de mii de avorturi pe an, de la media de aproape 300 de mii înainte de 1990, dar sunt mai multe avorturi??? Și, da, orice avort este prea mult, dar schimbarea nu confirmă direcția prezentată de el.

Mai mult, se vede că maximum de avorturi a fost făcut de femeile educate sub Ceaușescu. Ceea ce arată că Ceaușescu a fost de vină.

În sfârșit, d-sa crede că afirmația „Datele post-1989 sunt subraportate” este relevantă. De parcă avorturile făcute „în privat” înainte de 1990 se raportau! Din nou suntem în plin absurd.

Pe scurt, d-l ceaușist prezintă statistici care îl contrazic total crezând că îl susțin.

––

Educatia
Dvs citati o diriginta (va credem pe cuvant desi poate nici aceasta nu s-a intamplat), nu un intreg sistem. Deci un caz va face sa generalizati?
Din nou, poate ne faceti dovada unor cifre, ca sa intelegem calitatea si sinceritatea surselor de informatie

14. D-l ceaușist prezintă exact statistici care susțin punctul meu de vedere. Iar apoi îmi cere „dovada unor cifre”, deși deja le-a prezentat. Exact faptul că numărul maxim de avorturi din România aparține celor educate/educați de Ceaușescu dovedește exact ceea ce am susținut: „educația” din vremea lui Ceaușescu era imorală.

––

Armata. Inseamna ca o ducem la fel de bine.
Dupa 35 de ani dupa ce a fost ucis suntem la acelasi nivel?
E bine asa?

15. Nu, în ceea ce privește armata stăm mai rău. Dar asta este direcția în care ne-au dus oamenii lui Ceaușescu. Ei i-au votat și îi votează pe tovarășii lui Ceaușescu, tovarăși care distrug România, inclusiv armata. Altfel spus, și această situație este dovada răutății Regimului Ceaușescu. Sub care a început distrugerea Armatei Române, distrugere continuată fidel de tovarășii lui Ceaușescu.

––

Mai spuneti ca populatia e mai sanatoasa acum ca pe vremea lui Ceausescu?
Asa o fi oare?
Pe atunci stiam o farmacie in cartier, astazi sunt 4-5-6 pe fiecare bulevard

16. Doar că nu am spus asta, iar numărul mare de farmacii arată și că există un acces la medicație ce nu exista pe vremea lui Ceaușescu. Și înainte de 1990, dar și în primii ani de după 1989, era foarte greu să găsești alte medicamente în afară de spirt, aspirină și piramidon. Nu pentru că era sănătoasă populația, ci pentru că se făceau economii uriașe la Ministerul Sănătății, pe cheltuiala sănătății oamenilor. Acum oamenii nu sunt mai sănătoși, dar cel puțin au acces la medicamente.

––

Morala
In mediile mai intelectuale, exista bun simtul, dar in fabrici, majoritatea erau de la tara.
Multumi-ti-i deci ca a adus atatia oameni la oras, ca sa se mai cizeleze.
Altfel si acum, eram tot „tarani de la tara”

17. De fapt este exact pe dos. A explicat asta și Octavian Paler, a explicat-o înainte Horia Bernea, a explicat-o mai înainte și bietul Mihai Eminescu. A explicat asta, cu multe dovezi, Artur Gorovei. Etc., etc. Orașul este izvorul imoralității, satul era cetatea moralității. Nu la sat s-a strigat „Nu vrem bani, nu vrem valută/ Vrem ca Roman să ne f*tă!”, ci în fabricile lui Ceaușescu.

Iar ideea că intelectualismul are vreo legătură cu viața morală stă împotriva realității.
Din contra, intelectualismul a justificat imoralitatea în toate epocile.

Ca să dăm un exemplu, să îi vedem pe cei pe care i-a prezentat ca imorali Herta Müller, laureata Nobel pentru literatură, în 2010: pe intelectualii colaboraționiști. Care au fost „fruncea” și în timpul lui Ceaușescu (exemplu, Daicoviciu), dar și sub tovarășii lui Ceaușescu – de la Iliescu la Constantinescu sau Johannis. De aia au și sărit arși Liiceanu, Pleșu, Manolescu, de prezentarea Hertei Müller, de aceea a încercat să devieze critica spre alții Cărtărescu.

Dar ca să nu ne pierdem în cazuri, să luăm un studiu paradigmatic: Datinile noastre la naștere, de Artur Gorovei, București, 1909. Aici d-sa arată prăpastia valorică dintre oraș și sat: satul iubește familia și copiii, orașul vrea uciderea copiilor în pântece pentru că împiedică distracția.

Și de această dată lucrurile sunt exact pe dos decât văd ceaușiștii: orașul imoral a otrăvit satul moral. Iar forțarea sătenilor în câmpul muncii a distrus cetățile morale ale națiunii noastre. Deci în loc de mulțumiri Ceaușescu merită anatema pentru acest fenomen.

––

Apropo, 95% dintre apartamente le-a construit el.
Si erau date oamenilor, gratuit
Astazi te inrobesti la credite pe 30 de ani.
E bine si asta?

18. Cine minte în asemenea hal merită un loc adânc în Iad: Ceaușescu nu „a construit el” nimic și nu „a dat gratuit” nimic. Totul a fost construit de sclavii Comunismului și totul a fost plătit de oameni de mai multe ori. Suntem aici în gândirea comunistă tipică: Partidul și Statul pun sclaveții să construiască din materialele poporului ceva, apoi îi pun să plătească acel ceva, după care spun „iată ce v-au dăruit Partidul și Statul”. Apartamentele construite de oameni le erau „date” cu chirie sau vândute la prețuiri uriașe pentru salariile vremii. Singurele excepții erau oamenii dictaturii. Adică cei veniți pe tancurile sovietice și declarați peste noapte Români, agenții Moscovei – precum Ceaușescu – și alții asemenea. Doar că ei, de obicei, nu voiau apartamentele comuniste, ci casele făcute de oameni înainte de Comunism. Și jefuite de la aceștia de Partid, în numele „egalității” care nu a existat niciodată.

Creditele pentru plata unui apartament țineau, ca și astăzi, zeci de ani. Cu aceleași excepții amintite mai sus: turnători, securiști și alții asemenea.

Iar aberația logică după care dacă acum e rău înseamnă că sub Ceaușescu a fost bine ține de o abisală lipsă de gândire. E ca și cum ai spune că era bine sub Hitler pentru că era rău sub Stalin.

Singurul adevăr din aceste afirmații, greu de extras dintre minciuni, este că sub Comunism s-au făcut foarte multe blocuri: Românii dinainte de Comunism erau, încă, prea deștepți și liberi ca să fie înghesuiți în pușcăriile numite blocuri.

––

Sport. Daca se obtineau rezultate cu stomacul gol si astazi nu se obtin cu stomacul plin, oare cum e mai bine?

19. Evident că este mai bine fără rezultate dar cu stomacul plin. Iar cel mai bine este cu stomacul plin și rezultate.
Întrebarea este ridicolă și ține de trăirea în puf. Sătulul nu înțelege foamea.

––

(PS. Mai toti aveau pe cineva la tara, de unde luau o gaina, un porc, etc, taiat pe sub mana)

20. Această afirmație este atât de imbecilă încât este cutremurătoare. Pentru că

a) recunoaște că Regimul Ceaușescu, pe care îl apără, era atât de ticălos încât omul nu își putea tăia animalele crescute de el decât „pe sub mână”.

b) crede că o găină și un porc pe an la o familie ajung pentru ca cineva din familie să facă sport în condiții bune.

––

Serios? Atat de prost era poporul incat sa il avem pe Ceausescu?
Plimbat totusi de Regina Angliei si primit de toti

21. Comuniștii au reflexul să ignore realitatea care îl contrazice. România era privită internațional, sub Ceaușescu, mult mai rău decât erau privite Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia sau Iugoslavia. Statele vecine nouă.

Normal că străinii îl primeau pe Ceaușescu: aveau de câștigat de pe urma lui.

Mândria ridicolă că s-a plimbat cu Regina Angliei ține de complexe de inferioritate de ciocoi disperat. Fală goală, traistă ușoară, cum zice poporul. Janos Kadar a obținut la Londra de nu știu câte ori mai mult pentru Ungaria, decât Ceaușescu pentru România. Dar până astăzi îndoctrinarea comunistă îi face pe unii să se mândrească, absolut rușinos, că Ceaușeștii au stat câteva minute în una dintre caleștile Casei Regale Britanice. Sărăntocii snobi sunt mândrii că au stat la masă cu boierul!

Exact de asta râde întreaga lume de noi, pentru că sunt (prea) mulți Români care leșină de mândrie pentru lucruri absolut formale și fără semnificație reală!

––

Si poate daca nu era el, acum erati vreun cioban sau porcar prin vreun sat de munte.
Cumva a ajutat sa nu mai stam la lumina lumanarii

22. 100% fals. În primul rând, am fost cioban și mi-a plăcut mult mai mult decât orice altceva. Din nefericire, duhovnicul m-a silit să iau altă cale. Altfel eram și acum fericit la oi, cu Biblia mea și treburile zilnice.
Din nou viziunea de crescut în puf, îngrozit de muncă și mai ales de orice muncă ce pare „de jos”. Exact ca admirația absolut ridicolă pentru că a avut Ceaușescu parte de câteva minute într-una din trăsurile regale.

Și, ca dovadă a desprinderii de realitate, în orașe, sub Ceaușescu, s-a stat ani de zile la lumina lumânărilor, lămpilor de gaz și a candelelor. Căci „tovarășul” tăia curentul ca să facă economie pe sănătatea Românilor.
Să nu știi asta, dar să iei apărarea lui Ceaușescu, iată calitatea educației comuniste!
QED

––

Uzine. Aveti de comentat la orice.
Daca le aveam, erau in urma tehnologic
Deci ne spuneti ca e bine sa nu le avem deloc

23. Imoralitatea tipic comunistă se vede și prin sofismele folosite pentru a atribui cuiva ceva ce nu a spus. Și a pretinde apoi că este un argument în discuție. Evident, atacul la persoană nu lipsește. Unul care se bagă în vorbă cu texte lungi și ridicole îl atacă pe cel care îi răspunde argumentat. Cică „are de comentat la orice”. În loc să zică „Da, să trăiți!” la toate absurditățile, așa cum cere Partidul Unic.

Și, evident, dacă erau uzine era necesar să nu fie în urmă tehnologic. O uzină rămasă în urmă tehnologic devine o povară care poate prăbuși un județ întreg. Deci, dacă faci o uzină pe spezele unui județ sau unei țări, trebuie să o faci profitabilă, altfel ești un criminal genocidar.
Și, mai ales, trebuie să o modernizezi constant, altfel rămâne în urmă tehnologic – adică duci la prăbușire un oraș sau un județ întreg, ceea ce, în lipsa unei înlocuiri eficiente, te face un criminal genocidar. Este exact ce a făcut Nicolae Ceaușescu: în numele ”economiilor” pentru fixul ”plătirii datoriilor” în termenii lui (absurzi) a anulat modernizările, cercetările care cereau cheltuieli etc.

––

Iliescu este cel care l-a sapat pe Ceausescu, deci nu era frate de arme

24. Iar sofisme! Comuniștii totdeauna se sapă între ei, mai ales dacă sunt frați de arme. Așa s-a întâmplat cu grupul lui Lenin, așa s-a întâmplat cu grupul lui Stalin. Pătrășcanu este un exemplu clasic, Ceaușescu de asemenea. Sau putem să ne uităm la Revoluția Franceză, făcută de Socialiștii vremii, ca să vedem cum s-au omorât între ei după cei au pus mâna pe putere (sau ca să pună mâna pe putere). Totdeauna Stângiștii sunt camarazi de arme până când au interesul să se sape. Pentru că doctrinele de Stânga sunt fundamentalist imorale.

––

Cum stiti ca Romania avea cea mai mare densitate de aparate video din lume?
Cam de unde aveti aceste cifre si statistici?
Suntem foarte interesati

25. De la Nicolae Ceaușescu, pe care l-am ascultat și văzut declarând acest lucru. El se lăuda cu aceste cifre în 1988 și 1989, fără să își dea seama că asta înseamnă că lumea îi urăște regimul. De la Televiziunea Națională Bulgară, ce a dat și ea cifrele în 1988 și 1989. De la Europa Liberă, care a prezentat aceleași cifre, doar că a arătat că sunt în defavoarea lui Ceaușescu.

––

Fals, cele 23 de milioane de avorturi nu implica timpul lui Ceausescu

26. Din nou se ajunge la patologic. Adică ceaușistul prezintă statisticile avortului. Statistici care arată că după Revoluție s-au făcut cca. 8,2 milioane avorturi, în timpul lui Ceaușescu cca. 6.5 iar în 1958-1966 7.5 milioane. Adică se ajunge la peste 22 milioane de avorturi cu Regimul Ceaușescu. Conform statisticilor prezentate de el. După care, la fel de convins ca de alte aberații, afirmă categoric „Fals, cele 23 de milioane de avorturi nu implica timpul lui Ceausescu”.

========================

Cam ăsta este nivelul de logică al susținătorilor lui Ceaușescu.
Pe scurt, Nicolae Ceaușescu a fost unul dintre agenții moscoviți pentru distrugerea României.
A fost împotriva Culturii Române adevărate, pe care a înlocuit-o cu o caricatură numită Cultura Socialistă Română. Adică a fost un dușman radical al Națiunii Române.
A fost un om rău și care a făcut mult rău.
Aceasta este realitatea.

A răspuns Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

După admiratorii lui Ceaușescu, Mihai Viteazul nu se ridică la înălțimea dictatorului comunist. Nici Ștefan cel Mare, nici Constantin cel Mare, pe scurt, nimeni dintre marii și micii eroi ai Românilor. Ce Horia, Cloșca și Crișan? Ce Avram Iancu sau Baba Novac? Ce Dabija, Mateevici sau Halippa?
Pentru ei Ceaușescu, ce a târât în pușcărie oameni pentru o glumă care nu îi plăcea, care a distrus familii și a otrăvit o țară cu imoralitate și corupție, este „cel mai mare erou pe care l-au avut Românii”.
Și zic ei asta pentru că nu (mai) sunt Români, ci Comuniști.
Iar Comunistul nu are altă nație sau religie decât Partidul. Nici alți eroi decât eroii Partidului.
Aceasta este calea morții.
Iar să-i cinstești pe cei care au făcut bine, de la eroii luptei anti-comuniste la Horia, Cloșca, Crișan, Atanasie Todoran și toți ceilalți, de la Sfinții Apostoli la sfinți ca Sofian Boghiu, Ilarion Felea și Dumitru Stăniloae,
Aceasta este calea vieții.

P.P.S. Acestea sunt statisticile avorturilor din România prin care d-l ceaușist credea că demonstrează că Ceaușescu a fost bun și că cifra de 23 de milioane de avorturi nu include epoca Ceaușescu: