Prostia care sminteşte. Vina lui Dumnezeu

Prostia care sminteşte. Vina lui Dumnezeu

Gândire des întâlnită (sinteză):
„Cea mai mare vină a lui Dumnezeu este că îi lasă pe ceilalţi oameni să ia hotărâri proaste în loc să hotărască El în locul lor; şi că nu are grijă să repare ce am hotărât eu prost (dar să nu cumva să se gândească să hotărască în locul meu!!!). „

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

O dovadă că Republica România este comunistă

Mă întreabă cineva:

– Părinte, de ce tot ziceţi că statul este comunist? Aveţi vreo dovadă ca să vă permiteţi să ziceţi aşa ceva?

Mă uit la el încercând să-l înţeleg. Omul – cu o anumită funcţie în Ministerul Învăţământului (Educaţiei Naţionale, pardon!) – pare sincer şi convins. Crede sincer şi este convins că Statul nu ar fi comunist. Asta cu toate că imensa majoritate a parlamentarilor şi a celor din aparatul guvernamental au fost şi sunt, de aproape treizeci de ani, fie membrii, fie fiii sau nepoţii membrilor de frunte ai aparatului comunist – ca să dau un singur exemplu. Mai pare şi jignit de faptul că am (tot) spus că Statul zis român este de fapt comunist…

– Ce credeţi – îl întreb – că s-ar întâmpla dacă un grup de oameni ar înfiinţa o organizaţie numită „Miliţia Ortodoxă” ori „Miliţia Românească”?

– E inadmisibil aşa ceva!

– De ce?

– Păi dacă îşi spun „miliţie”, e clar că sunt organizaţii extremiste, paramilitare sau aşa ceva, care încearcă să îşi impună ideile prin forţă, să îngrădească libertatea celorlalţi, să…

– Bine, bine, am înţeles! Deci, ca să revenim, ce s-ar întâmpla? Care ar fi reacţia Statului?

– Categoric, le-ar desfiinţa! Probabil arestându-i pe instigatorii care au pornit asemenea mişcări! Nu se poate accepta existenţa unor asemenea organizaţii!

– Ştiţi că există miliţii ateist-comuniste în Republica România?

– Ce?

– Da, există organizaţii cu exact acest nume, de „miliţie”. Dar care sunt comuniste, nu ortodoxe, nu naţionaliste. Comuniste. Şi care există de multă vreme, fără ca Statul să aibă cea mai mică reacţie împotrivă.

– Păi… nu ştiam!

– Ciudat, pentru că ministerul în care lucraţi colaborează cu ele în diferite probleme, ţine cont de indicaţiile lor etc.

– Colaborează… ?!? – omul chiar pare picat din Lună.

– Da. Vedeţi, iată o dovadă clară că Statul este comunist. O „miliţie” ortodoxă ori naţionalist-românească este condamnată fie şi ca idee, dar o miliţie comunistă reală, concretă, este acceptată de Stat fără nicio problemă, colaborează cu ea, o finanţează etc. Fără să îi pese că se numeşte „miliţie”, că ar fi paramilitară sau că îngrădeşte libertăţile celorlalţi etc., după cum aţi spus dvs. Deci Statul este comunist.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

INVIDIOŞII TORŢIONARI ŞI DEMASCAREA. CAZUL „Rolls Royce”

INVIDIOŞII TORŢIONARI ŞI DEMASCAREA. CAZUL „Rolls Royce”

Motto:
– Este adevărat că aţi furat două ceasuri de perete din magazinul X?
– Oarecum…
– Adică?!?
– Adică nu am furat, ci mi s-a furat, nu erau două ceasuri, era unul şi nu era de perete, era de mână. Adică mi s-a furat ceasul de mână; ce-i drept, chiar în magazinul X.
(glumă românească despre presa neocomunistă)

După ce am prezentat obiceiul comunist de a folosi pe turnători şi alţi invidioşi torţionari pentru „demascări” ordonate de partid, să vedem un celebru caz recent: Cazul „Rolls Royce”.
Pe scurt, vestea, preluată larg şi de reţelele de socializare, a sunat cam aşa:

Preoţi de rang înalt au ajuns cu mașini de lux, sâmbătă, la slujba de târnosire a Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din comuna Baia, judeţul Suceava. Momentul a fost înregistrat de un localnic, iar filmarea a fost publicată pe Facebook.
Multe dintre comentarii au criticat alegerea clericilor de a ajunge la eveniment cu un autoturism Rolls Royce. „Copii mor de foame si ei se plimba în masini de lux”, a comentat d-l/d-na X.

Pe model stalinisto-ceauşist, vestea a stârnit mânia proletară a tuturor invidioşilor torţionari. S-au aprins toţi extremiştii care urăsc Ortodoxia ca religie sau Creştinismul în general, toţi discriminatorii care îşi revarsă, pe cel mai rasist tipar, ura anti-ortodoxă şi anti-creştină. Au început să curgă tot felul de acuzaţii şi injurii, blesteme şi ameninţări la adresa Românilor Ortodocşi, a preoţilor ortodocşi, a clericilor ortodocşi, a României ca ţară ortodoxă etc. Toate aceste injurii ţin de cea mai violentă discriminare religioasă ce se poate face fără violenţă fizică; violenţă la care, de altfel, unii comentatori au îndemnat direct. Nimic din tot ce s-a întâmplat nu a trezit niciun interes în CNCD sau alte organe care, scriptic, ar avea misiunea opririi discriminărilor în Republica România. Asta şi pentru că cei insultaţi nu depun plângeri la respectivele organe publice, cum ar fi normal. Dar, dincolo de veninul şi jegul revărsat din sufletele amintiţilor comentatori, să vedem REALITATEA – să vedem, adică, ce şi cât este adevărat din „ştirea” care a stârnit atât vâlvă.

1. Nu erau maşini, era o maşină.
2. Nu era o maşină de lux, era o maşină second-hand având un preţ modic.
3. Nu era Rolls Royce, era un Daimler DS 420, o maşină care în funcţie de stare se vinde cu 4.000 până la 9.000 de lire sterline în Marea Britanie (a se vedea imaginea de mai jos), cu 5.000 până la 12.000 de euro în Europa. Adică mult mai ieftin decât costă o Dacie Duster (între 12.350 şi aproape 19.000 de euro).
Opera Snapshot_2018-06-20_121305_www.newsnow.co.uk.png4. Era maşina unui sătean, unul dintre ctitorii bisericii care urma să fie sfinţită. Şi care a vrut să îi aducă personal pe clerici la sfinţirea bisericii.
5. Clericii nu erau preoţi – nici înalţi, nici scunzi – ci episcopi.
6. Un comunist invidios, furios pe faptul că s-a ajuns la sfinţirea bisericii, a publicat pe facebook varianta că „înalţii preoţi” ar fi „venit la slujbă” într-un „Rolls Royce”, ca să îşi verse ura pe ortodocşi măcar aşa.
7. Singurul lucru real din ştire este locaţia…

Ca urmare a „ştirii”, toţi cei care îi dispreţuiesc şi urăsc pe ortodocşii practicanţi, pe preoţii ortodocşi, au reacţionat la nivelul de necinste, de răutate şi prostie tipică trăirii comunist-ateiste: cu ură, furie, bale, injurii, blesteme, acuzaţii murdare. S-a produs o demascare publică, EXACT pe modelul practicat de Troţki, Stalin, Ana Pauker, Nikolski şi alţi criminali în masă dăruiţi de ateismul comunist lumii.

Adevărul este că suntem în aceeaşi poziţie ca în bancul pe care l-am amintit în motto. Ştirea este complet falsă, deşi, ce-i drept, cumva inspirată din realitate; doar că realitatea a fost tocată în malaxorul comunist al urii de clasă, al urii împotriva Bisericii. A rezultat o minciună sfruntată, mizerabilă, bine primită de cei predispuşi la înghiţirea unor asemenea dejecţii publicistice.

Printre aceştia, o mulţime de oameni care se cred luminaţi, culţi, raţionali, inteligenţi… Dar care s-au dovedit fără minte, lăsându-se iarăşi manipulaţi ieftin. Câte secole ar trebui să trăiască un om ca să înţeleagă faptul că orice informaţie trebuie verificată serios? Câţi dintre cei care au vărsat venin ca urmare a faptului că au crezut şi nu au cercetat în vorbele mass-mediei îşi dau seama cât rău au făcut, cât de răi sunt? Pentru că sunteţi răi, toţi cei care v-aţi grăbit să vărsaţi furie, indignare şi venin după ce aţi văzut/citit/auzit această „ştire”! Sunteţi răi, pentru că v-aţi grăbit nu doar să credeţi răul, dar şi să atacaţi oameni pe baza unor acuzaţii, fără să vă gândiţi o clipă la porunca elementară: ascultă şi cealaltă parte!

Aţi atacat oameni nevinovaţi! Şi nu doar pe cei care au fost învinuiţi, nevinovaţi, de un lux ce nu a existat, ci şi pe nenumăraţi alţi ortodocşi pe care i-aţi insultat, cu multă răutate, peste care aţi revărsat tot felul de spurcăciuni. Şi scris este: Din preaplinul inimii grăieşte gura; când aţi revărsat spurcăciuni la adresa unor oameni nevinovaţi aţi arătat ce este în inima voastră.

Sunteţi răi, pentru că vă găsiţi „scuze” ridicole de genul: am văzut prea multe lucruri rele făcute de preoţi/ortodocşi şi de aceea am crezut. Pe acelaşi criteriu orice om poate fi osândit la cea mai mică acuzaţie ce îi este aruncată! De ce? Pentru că oamenii de pretutindeni fac multe, foarte multe, prea multe lucruri rele. Vedeţi sofismul? Vedeţi lipsa de logică a aşa-zisei scuze? Faptul că oamenii fac multe lucruri rele nu înseamnă că ai voie să crezi orice acuzaţie aruncată unui om! Şi am trecut rapid peste o întrebare pe care, atunci când vă scuzaţi răutatea comunistă, de „demascatori ai popilor”, o uitaţi întotdeauna: v-aţi întrebat câte dintre lucrurile rele pe care le-aţi auzit despre preoţi sunt la fel de mincinoase ca „ştirea Rolls-Royce”? V-aţi întrebat câte dintre ele sunt nişte manipulări la fel de mizerabile ca aceasta? Foarte multe, fiţi siguri! Aduceţi-vă aminte cum o jurnalistă a recunoscut că în mass-media se primesc ordine să se născocească scandaluri cu preoţi ortodocşi, dacă nu se pot găsi cazuri negative reale! Aţi uitat, nu-i aşa? Pentru că vreţi să credeţi ştirile urâte despre Biserică, preoţi, Ortodoxie. Altfel cum v-aţi justifica imoralitatea proprie?

„Cazul Rolls-Royce”, dincolo de reclama făcută gratuit acestei firme, arată puterea imoralităţii comuniste în societatea actuală. Arată cât de comunişti sunt, în gândire, cuvânt şi purtare, foarte mulţi dintre cetăţenii Republicii România. Au aceeaşi ură oarbă, fanatică, împotriva Bisericii şi a preoţilor pe care o aveau şi bolşevicii sovietici, aceia care au adus pe tancuri clasa politică ce din anii ’50 şi până acum parazitează Ţara. Au aceeaşi prostie: deşi regimul politic, indiferent de grupare, colaborează la distrugerea ţării, de vină sunt cei indicaţi de „Partid” (astăzi, de mass-media conformistă). Preferabil, singurii care mai fac ceva bun. Sistemul, tipic bolşevic, funcţionează bine pentru clasa politică; cel mult grupări politice murdare sunt date la o parte de grupări politice şi mai murdare, într-un „schimb de cadre” ce, pentru omul obişnuit, nu schimbă de fapt nimic. Dar care tot crede, orbeşte, că schimbul de cadre va îndrepta ceva…

Ieşirea din Matrix se poate face doar prin renunţarea la supunere faţă de mass-media, prin renunţarea la punerea nădejdilor în partidele politice şi prin îndreptarea către oamenii care fac binele, concret, zi de zi.

Agitaţia comunistă împotriva „răufăcătorului X” – uneori răufăcător, alteori o victimă a manipulării publicului – este parte din sistemul de control „pâine şi circ”. Vă amintiţi de expresia „capul lui Moţoc vrem”? O „soluţie” care nu rezolvă nimic! Este doar un mijloc de a dirija şi risipi energiile oamenilor pe căi sterpe.

Adevărata soluţie este construirea. Alipirea de oamenii care construiesc. Alipirea de oamenii care sădesc puieţi, care curăţă gunoaiele de la marginea drumurilor şi din natură, care îndreaptă gardurile şi repară casele bătrânilor şi copiilor rămaşi singuri, care fac binele. Mulţi dintre ei sunt preoţi, mulţi dintre ei sunt profesori, alţii sunt medici, ingineri, studenţi, muncitori, ţărani… Dar singura apartenenţă importantă a lor este apartenenţa la oamenii care fac bine, oamenii care construiesc.

„Şi să-i lăsăm pe politicieni să-şi facă de cap în vreme ce noi construim?” Dintre cei care construiesc se vor ridica natural conducătorii de care avem nevoie, iar „clasa politică” putredă va cădea.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Între Mitul Libertăţii Democratice şi Noua Uniune Sovietică

Între Mitul Libertăţii Democratice şi Noua Uniune Sovietică

Omenirea de astăzi trăieşte în ireal.
Războiul rece a avut între 20 şi 50 de milioane de victime pe front – după feluritele date venite din zonele de luptă – şi peste 100 de milioane de victime civile. Mai multe victime decât a produs Primul război mondial. S-a desfăşurat pe cinci continente (Europa, Asia, Africa, America de Nord şi America de Sud). Primul război mondial s-a desfăşurat în Europa şi Asia, foarte puţin în nordul Africii. Din toate punctele de vedere se poate verifica faptul că Războiul rece a fost Al treilea război mondial.

Încheiat în 1989, Războiul rece a fost urmat de ceea ce, după 11 Septembrie 2001, s-a numit Războiul anti-terorist sau Războiul împotriva terorii. Un război desfăşurat până acum pe cel puţin patru continente (America de Nord, Europa, Asia şi Africa). Este ceea ce se numeşte un război asimetric, mai mult decât Războiul rece. Dar este un război ce a distrus şi distruge ţări – Libia, Algeria, Egipt, Siria, Irak, Afganistan sunt doar câteva – şi produce un număr uriaş de victime. Este, de fapt, Al patrulea război mondial.
Aflaţi în mijlocul unui conflict militar mondial, cu armate ce luptă unele împotriva altora, cu state ce luptă unele împotriva altora, cu acţiuni de luptă clasice şi atipice, cu lovituri IT şi economice etc., etc., oamenii încă se întreabă dacă şi când va începe, dacă va începe… Al treilea război mondial! Cel care s-a terminat de aproape trei decenii!
Cum este cu putinţă ca un război ce s-a desfăşurat pe cinci continente, care a produs zeci de milioane de victime, care bifează toate caracteristicile unui război mondial să fie ignorat ca război mondial de către cea mai mare parte a populaţiei Pământului?
Mass-media.
Sau, altfel spus, manipulare.

Desigur, manipularea s-a realizat şi prin „educaţie” (devenită, mai mult ca niciodată în istorie, îndoctrinare). Dar şi educaţia se realizează acum mai mult prin mass-media decât prin şcoală.
Prin periodice (ziare, săptămânale etc.), cinematografe, radio, televiziune, agenţii de ştiri şi case de producţie, informaţiile alcătuite de oamenii elitelor au ajuns în mintea, inima şi sufletul cetăţenilor. Le-au determinat sistemul de valori şi felul de a înţelege lumea. I-au făcut să accepte binele ca rău şi răul ca bine, de câte ori elitele au dorit acest lucru.

Aşa s-a ajuns ca Al treilea război mondial să nu fie numărat de oameni drept război mondial. Cum? Pentru că manipularea a asociat permanent „Al treilea război mondial” cu folosirea armei nucleare pe scară largă. Şi dacă această folosire a armei nucleare nu a avut loc, oamenii au ignorat faptul că trăiau, luptau şi mureau în mijlocul unui război la scară mondial! Aşa cum, pe acelaşi criteriu, ignoră faptul că sunt în mijlocul unui alt război global, Al patrulea război mondial.
Cumva, cu o naivitate aproape dezarmantă, oamenii aşteaptă încă apariţia unor fronturi ca în Primul război mondial sau Al doilea război mondial, precum şi folosirea armei nucleare, spre a recunoaşte un „război mondial”…
Omenirea de astăzi trăieşte în ireal.

Tot în ireal ne aflăm şi cu mitul „Libertăţii Democratice”.
Deosebirea dintre libertatea opiniei şi autoritarism – dictatură – este că în ţările în care există dreptul la liberă opinie poţi spune orice, atâta vreme cât nu vorbeşti nepoliticos, în vreme ce în regimurile autoritariste ai voie să spui orice, în afară de ceea ce este interzis.

Într-o ţară liberă cineva poate susţine ideea că „e bine să furi”, chiar dacă legea interzice furtul. Câtă vreme ideea este susţinută prin cuvinte, eventual prin studi sociale sau alte asemenea mijloace care nu impun societăţii furtul, o ţară liberă va accepta susţinerea ideii respective. (Nu sunt de acord cu furtul!)
Este principul vechi al libertăţii de exprimare, care spune „Cred că am dreptate iar tu greşeşti; dar pentru dreptul tău de a greşi sunt gata să-mi dau viaţa!”.
Un principiu real în vechile Ţări Româneşti, în care şi conducerea şi poporul credeau că Ortodoxia este Dreapta Credinţă şi că toate celelalte sunt rătăciri, dar care dădea totodată ocrotire celor care credeau că alte religii sunt adevărul iar Ortodoxia o rătăcire. Dar, bineînţeles, aceasta era o realitate a Ţărilor Române din Evul Mediu. Care, iarăşi bineînţeles, „nu erau libere, nu erau democratice”.
Sunt însă libere şi democratice Republica România, Uniunea Europeană etc.

Dar în „libera” şi „democratica” Republica România de astăzi există legi ca 217/2015, care interzic să ai şi să exprimi anumite opinii; în „libera” şi „democratica” Uniunea Europeană sau alte ţări aşa-zis „libere şi democratice” există legi care interzic să ai şi să exprimi anumite opinii. Este limpede, în concluzie, că sunt regimuri şi ţări autoritariste, dictatoriale, iar „libertatea democratică” din cadrul lor este un mit.

Oare?
Nu cumva chiar acest text al nostru dovedeşte că există libertate de opinie?
Ce-i drept, nu am exprimat în el niciuna dintre ideile interzise de legile amintite. Însă putem invita pe cei care contestă caracterul dictatorial al U.E. sau al Republicii România să facă acest lucru: să susţină public idei interzise. Doar ca exerciţiu, ca test al libertăţii de opinie. Aşteptăm contestatarii şi suntem gata să îi ajutăm în desfăşurarea experimentului şi analiza rezultatelor.

Un exemplu tipic al efectelor dictaturii este Paul Goma.
Dizident anticomunist real, scriitor de mare talent – plăcut sau neplăcut, ca scriitor, după gustul fiecăruia, dar sigur de impact. Şi ostracizat sistematic până astăzi, persecutat până astăzi, pus la index până astăzi.
Unicitatea lui ca dizident ar face necesară amintirea lui în manualele şcolare, aşa cum ar cere-o şi unicitatea dizidenţei lui Gheorghe Calciu-Dumitreasa sau, dimpotrivă, caracterul tipic al luptei anti-comuniste desfăşurată de Fraţii Arnăuţoiu. Sunt însă, toţi aceştia, sistematic înlăturaţi din manualele şcolare – şi eventualele scăpări sunt grabnic „îndreptate”.
Se publică în schimb tone de materiale pro-comuniste, tone de materiale sistematic anti-româneşti, tone de dejecţii împotriva Românilor ca popor şi a Ortodoxiei ca religie. Acestea sunt legale.
Ceea ce dovedeşte lipsa egalităţii legale şi existenţa cenzurii oficiale, adică elementele fundamentale ale autoritarismului, ale dictaturii.
„Libertatea democratică” se dovedeşte a fi un mit.

Desigur, nu s-a ajuns, încă, la violenţa vechilor regimuri de extremă-stânga (nazism, stalinism, leninism etc.). Dar, merită subliniat, nici acelea nu au început direct şi universal cu mijloace violente. Au „progresat” în această direcţie, pas cu pas. Acelaşi „progres” poate fi urmărit şi astăzi.
Decenii la rândul s-a dat exemplu pentru contradicţia dintre dictatură şi libertate cartea „O mie nouă sute optzeci şi patru” a lui George Orwell. Ce-i drept, Apusenii care o dădeau ca exemplu socoteau că dictatura prezentată acolo este tipică „Estului comunist”. Doar că acum cartea aceasta pare o simplă descriere a societăţilor apusene, cu prea puţine nuanţe diferite ca să nu fie recunoscute.

Aflat în lagărele sovietice, un ofiţer român ce observa dezastrul cumplit, imoralitatea totală şi răutatea fundamentală a regimului sovietic, spunea:

Mă gândesc ce se va întâmpla oare atunci când această ideologie va ajunge în vestul Europei, unde microbii ei au fost deja semănaţi, fiind în perioada incubaţiei.1

Statuia lui Marx a fost inaugurată de Uniunea Europeană; războiul împotriva Creştinilor este în plină desfăşurare, libertatea de exprimare este din ce în ce mai limitată. Totul în numele „libertăţii, democraţiei şi progresului”, exact ca în regimul nazist, ca în regimurile comuniste.
Ideologia sovietică a renăscut.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

1 Ion Tobă-Hatmanu, Jurnal de război şi de pace. Memorialul din Siberia, Ed. Favorit, Bucureşti, 2014, p. 296

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă