Cuvinte şi vorbe. Ani de zile

Voi încerca să scriu, din când în când, unele gânduri despre rostirea, cuvântarea şi vorbirea românească. Poate… poate folosesc, cine ştie, cuiva, cândva…

Este, oare, adevărat că expresia „ani de zile” este o formă de pleonasm?
Oare anul nu este, oricum „de zile”?
Ei bine, eu cred că nu.

Anul poate fi înţeles ca durata în care Pământul se roteşte în jurul Soarelui – şi nu este o perioadă fixă nici ca ore, nici ca zile, nici ca luni, nici ca anotimpuri.
Anul poate fi înţeles ca durata a patru anotimpuri – cel puţin pe aici, în România de azi, deşi începem să trecem către două sau trei anotimpuri, ori ceva de felul ăsta…
Anul poat fi înţeles ca durata a 12 luni (cu o mică, mică diferenţă… de unde şi anii bisecţi).
Anul poate fi înţeles ca durata a 52 de săptămâni (iarăşi, cu o mică, mică diferenţă etc.).
Anul poate fi înţeles ca durata a 365 de zile (cu aceeaşi precizare, care duce şi la ani de 366 de zile).
Bineînţeles, anul poate fi exprimat şi în ore, minute, secunde etc.

Cu toate acestea nu avem expresii ca „ani de luni”, „ani de anotimpuri”, „ani de săptămâni” etc., ci doar „ani de zile”.
Pentru că expresia „ani de zile” corespunde ca înţeles, încărcătură de sens şi sentiment, cu forma „zi de zi, an de an”.
Şi în această ultimă formă avem repetiţii – ca şi în „ani de zile”. Dar, evident, nu este vorba despre o exprimare pleonastică, ci despre una plastică. Este un mijloc de a accentua trecerea timpului, de a arăta continuitate, stăruinţă, durată, greutate etc. Este o figură de stil.
La fel stau lucrurile şi cu expresia „ani de zile”, care poate să fie uşor înlocuită, în cele mai multe întrebuinţări, chiar prin forme ca „zi de zi, an de an”.

Să comparăm următoarele fraze:
Zi de zi, an de an, Românii au avut de dus această cruce a iubirii de Străbuni, a credincioşiei lor faţă de moştenirea acestora; ducere plătită, nu arareori, cu chinuri grele şi chiar cu moartea.
sau
Ani de zile, Românii au avut de dus această cruce a iubirii de Străbuni, a credincioşiei lor faţă de moştenirea acestora; ducere plătită, nu arareori, cu chinuri grele şi chiar cu moartea.”

Se poate uşor observa că înlocuind în a doua formă „ani de zile” cu „mulţi ani” se păstrează înţelesul de „multă vreme” sau „lungă durată”, dar se pierde acela de „ducere continuă”, de „încercare permanentă”. În vreme ce expresiile „zi de zi, an de an” şi „ani de zile” sunt aproape identice (prima fiind mai puternică în înţelesul de „neîncetat”, „permanent”, „continuu”, dar, dincolo de intensitate, sensul fiind acelaşi).

Ca urmare,
cred că expresia „ani de zile” nu este un pleonasm, ci o figură de stil corectă.
Şi, aş adăuga, profundă. Însă, desigur, acesta este alt subiect.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Este Referndumul pentru Familie „inoportun”?

 
 
S-a tot insinuat că „Referendumul pentru familie este inoportun”, dându-se tot felul de pretexte pentru această afirmaţie. Nu le discut, deoarece orice orice discuţie asupra „oportunităţii” unui referendum este, din punctul meu de vedere, total nedemocratică şi total negativă, atâta vreme cât se întrunesc condiţiile legale pentru desfăşurarea lui.
 
A nega „oportunitatea” unui referendum cerut de cetăţeni este o practică dictatorială, prin care se poate îngropa absolut orice referendum! Absolut orice referendum poate fi declarat „neoportun”; dar democraţia cere ca oamenii să se poată exprima direct. Democraţia participativă este, de fapt, singura democraţie reală.
 
Boicotarea acestui referendum a fost un act sinucigaş pentru Români şi pentru Republica România, pentru că a negat – şi retezat – chiar rădăcinile libertăţilor democratice.
Sub pretextul apărării unei minorităţi au fost ridiculizate, atacate, satanizate etc. minorităţile care au susţinut referendumul.
Aberaţia unei asemenea purtări din perspectivă democratică este pur şi simplu nemărginită.
Iar a crede că poţi purta o discuţie deschisă şi onestă atunci când ai avut şi susţinut şi încă ai şi aperi asemenea distrugeri ale democraţiei este o simplă iluzie.
 
Concluzia:
– Referendumul pentru Familie este perfect oportun.
– Votul ar trebui, legal, repetat; nerepetarea lui este un abuz dictatorial câtă vreme, conform legii, a fost invalidat. Ceea ce înseamnă că cetăţenii NU s-au pronunţat legal asupra legii pe care trebuie să o aprobe sau să o respingă. Altfel spus, legea rămâne în aşteptare… până când va exista o exprimare validă a cetăţenilor în privinţa ei.
– Soluţia consacrată de UE este VALIDAREA REFERENDUMULUI, prin eliminarea pragurilor de validare – condamnate de decenii de Comisia de la Veneţia şi alte organisme care apără drepturile omului.
– În clipa de faţă alianţa PSD-USR a funcţionat şi funcţionează perfect pentru a smulge din mâinile cetăţenilor orice putere de a-şi hotărî legile, viaţa, viitorul.
 
Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Prostia care sminteşte. Cât ne costă boicotul Referendumului?

Pentru oceanul de manipulare anti-referendum s-au folosit nenumărate stratageme. La fel cum a fost la alegerile din 1990, când oamenii urlau de fericire că îi pot vota pe Iliescu şi Roman, că sunt salvatorii Ţării făcând asta, că prin ceea ce fac se împotrivesc urii, conservatorilor, „cadavrelor ambulante”, retrograzilor, primitivilor, înapoiaţilor etc. Aceştia fiind noi. Noi, cei care fusesem la Revoluţie, cei care eram în Piaţa Universităţii, cei care îi susţineam pe Raţiu şi Câmpeanu.
Iliescu şi Roman au luat puterea, au chemat minerii, s-au răzbunat pe cei care îi contestaseră. Apoi s-au răzbunat şi pe cei care i-au votat. Au distrus România, pas cu pas. Exact după scenariul pe care îl demascasem noi în 1990! Scenariu despre care ni s-a spus că este „paranoia”, „mania conspiraţiei”, „gândire înapoiată”, „primitivism”, „anti-progresism” etc., etc.
Dar, iată, exact cum prevenisem atunci, industria a fost pusă pe butuci, s-a ajuns la interzicerea dezvoltării afacerilor româneşti peste un anumit plafon, România este statul european cel mai dependent de corporaţii – adică cel mai aservit unor puteri externe -, pământul este deja în mare parte proprietate străină etc., etc., etc.
Mai mult, milioane şi milioane de Români au plecat – şi pleacă! – în străinătate, în cel mai mare exod european de după 1945.
Şi mulţi sunt ruşinaţi că i-au votat pe Iliescu şi Roman, că mamele şi surorile lor au strigat „nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca Roman să…”, că au fost gata să-i bată pe cei care ţineau cu Raţiu sau Câmpeanu, că i-au înjurat, blestemat şi ocărât în fel şi chip.

Cine nu învaţă istoria este silit să o repete.
Manipulările de la Referendumul din 2018 au avut succes asupra multor oameni. Oameni care, după deviza comunistă, „au crezut fără să cerceteze”.
Ştiţi, deviza aceasta? Spuneau activiştii de partid (inclusiv unii care sunt astăzi mari profesori şi dau lecţii de democraţie) că „scrie în Biblie” asta: „Crede şi nu cerceta”. Minciună pe care mulţi au crezut-o şi o cred şi astăzi, fără să cerceteze. De fapt în Biblie scrie „toate să le cercetaţi, păstraţi ce este bun” (I Tesaloniceni 5.21). Dar mulţi au crezut minciuna comunistă, fără să cerceteze!
La fel au crezut şi acum, mulţi, tot felul de manipulări. În imensa lor majoritate la fel de prosteşti ca cele care „spuneau poporului cum vând Câmpeanu şi Raţiu România”. Pe care, desigur, Iliescu şi Roman – ca USR-ul şi Accept-ul de azi – o apără de „trădătorii” care „vor să ducă România înapoi în trecutul întunecat”.
În 1990 „înapoi în trecutul întunecat” însemna „în vremea burghezo-moşierimii”, în această campanie de manipulare a fost „în Evul Mediu”. Vom ajunge curând la Big-Bang sau înainte de el şi toţi se vor cutremura de groază că opoziţia îi duce acolo!

Dintre toate manipulările, mă opresc aici la una singură, extrem de idioată, dar care a fost şi este crezută de mulţi: „nu participăm la Referendum că se cheltuie banii aiurea”.
Nu o să discut acum despre felul în care este împărţit bugetul şi despre felul în care este cheltuit. Despre faptul că Ministerul Sănătăţii are bani din belşug, dar îi cheltuie… aiurea, aruncând din ţară medici şi asistente, infirmieri şi alt personal esenţial. Vreo 200 de milioane de euro s-au dat numai pe „cardurile de sănătate” care nu aduc absolut niciun avantaj, dar au provocat nenumărate blocaje ale sistemului de sănătate! Sau despre felul în care Ministerul Educaţiei zice că nu are bani pentru wc-urile şcolilor sau pentru încălzirea acestora, dar dă peste 80 de milioane de dolari pe an… ca să facă reeducarea sexuală a părinţilor. Pentru că, nu-i aşa, de aia nu merge bine România, de aia nu avem şosele, nu avem medici în spitale, de aia a închis Statul peste 70 de spitale, pentru că părinţii nu au fost reeducaţi sexual!
Dar, nu, nu despre asta discut acum.
Discut despre cele 30 sau 40 sau 50 de milioane de euro – nu s-a hotărât nimeni care ar fi cifra reală – care „s-ar irosi pe Referendum”. Sau, după aceeaşi manipulare comunistă ca cea din 1990, „s-au irosit pe Referendum”.

Însă nu o să stau să explic aici că democraţia costă, că referendumul este un drept esenţial şi costă infint mai puţin decât vor costa privilegiile absurde cerute de comunitatea lgbt. O să mă opresc la alt aspect al păcălelii uriaşe căreia i-au căzut victimă cei mai mulţi dintre Români. Un aspect care ţine de „crede şi nu cerceta”.
Căci mulţi au crezut că dacă boicotează „fac economie” sau „protestează”. Ca şi cum politicienii ar putea fi impresionaţi de asta. (Apropo, când boicotaţi autostrăzile despre care se ştie cu dovezi că au fost mijloc de jefuire a banului public? Niciodată, ştiu, logica cere discernământ.) Dar ce au făcut, de fapt?
Boicotul a dublat cheltuielile cu Referendumul.

Pentru că Legea 3/2000, după care s-a desfăşurat Referendumul din 2018, spune foarte clar, la Articolul 5, alineatul (2):

Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Textul este foarte clar: dacă participarea este sub 30% Referendumul NU ESTE VALABIL.
Adică trebuie repetat.
Şocant?
Conform Legii 3/2000, Art. 4, alin. (2), dacă la Referendum nu participă cel puţin 30% dintre cei înscrişi pe liste… Referendumul nu este valabil! Juridic este ca şi cum nu ar fi avut loc. Adică trebuie repetat.
Trebuie repetat, deci trebuie aruncate alte 30 sau 40 sau 50 de milioane de euro! Iar şi iar, până când prostia cu boicotul este depăşită. Conform legii.

Să fie limpede: dacă se vota NU în majoritate, revizuirea Constituţiei era respinsă; dacă se vota DA în majoritate, revizuirea Constituţiei era aprobată; dacă participarea este sub 30%, Referendumul este invalidat şi trebuie repetat.
Odată ce iniţiativa a fost semnată de peste un milion de cetăţeni (peste trei milioane în acest context), iar Curtea Constituţională, Parlamentul şi celelalte instituţii au validat iniţiativa, singura încheiere este un Referendum valid.

Prin manipularea boicotului s-a izbutit crearea unei situaţii extrem de urâte:

ori se repetă Referendumul, pierzându-se o tonă de bani, ori se renunţă la democraţie, încălcându-se legea şi deschizându-se calea către dictatură.

Cât ne costă boicotul Referendumului?
Dacă suntem norocoşi, încă pe cât s-a plătit pe 6-7 Octombrie 2018.
Dacă nu suntem norocoşi, ne va costa câtă democraţie mai există (exista?) în România.

În rest, pace tuturor! Şi încercaţi să verificaţi „soluţiile salvatoare” pe care vi le oferă în zbor reţelele de socializare, televiziunile, minunaţii politicieni. E mai greu pe moment, dar e mai uşor pe termen lung.
Bună dimineaţa!

Mihai-Andrei Aldea

Tricolorul

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Să spunem DA ca să putem spune NU

În toamna lui 2017 izbucnise un scandal în Marea Britanie: un părinte s-a plâns, puternic şi public, pentru că fetiţa lui de 12 ani fusese obligată la şcoală să scrie o lucrare. Ce lucrare? „Scrisoare pentru părinţi în care să le explici de ce te-ai convertit la Islam”.

Da, în Marea Britanie a lui 2017 este interzisă Biblia în şcoli, sunt interzise valorile creştine în şcoli, dar se promovează perversiunile sexuale în şcoli, se promovează Islamul în şcoli.
Părintele amintit a făcut scandal, dar lucrurile nu s-au schimbat.
Nimeni nu poate să propună în şcolile britanice o lucrare cu titlul „De ce aleg heterosexualitatea” sau „Pentru ce am devenit creştin”. Nimeni. Este interzis prin lege.
În schimb SE IMPUN în şcolile britanice lucrări de genul „De ce am ales să fiu gay”, „Cum cer în căsătorie pe cineva de acelaşi sex”, „Pentru ce m-am convertit la Islam”.
Se impun, pentru că nici profesorii, nici copiii, nu pot spune „NU”.
Nu pot spune „Nu pot face o lucrare în care să spun că am ales să fiu gay, pentru că eu sunt hetero”. Chiar dacă sunt. Şi sunt, de vreme ce organizaţiile lgbt declară că sunt 10% din populaţie în zonele cele mai pro-lgbt. Deci 90% NU sunt lgbt, dar sunt obligaţi să facă lucrări în care pretind că sunt lgbt!
Nu pot spune „Nu pot face o lucrare în care să spun că am ales Islamul, pentru că eu am ales Ortodoxia (sau Anglicanismul; sau Catolicismul etc.)”. Nu pot să facă asta, e interzis.

Nu poţi, ca britanic, nici măcar să spui pe reţelele de socializare „cred că homosexualitatea este o greşeală” sau „cred că homosexualitatea este un păcat”. Dacă o spui, vei fi atacat extrem atât în reţea, cât şi în viaţa publică. Sunt oameni care şi-au pierdut locul de muncă după o asemenea frază.
Nu poţi, pe scurt, să spui „Nu, eu nu cred că este aşa. E dreptul vostru să credeţi asta, e dreptul meu să cred altceva.” Nu! Nu ţi se recunoaşte acest drept! Eşti obligat să gândeşti ca ceilalţi, ca puterea politică!
Nici măcar nu ai voie să taci! Nu ai voie să spui „Nu mă pronunţ!” Asta duce automat la atacuri. „Trebuie să ai această părere!” Trebuie, nu ai voie să spui NU.

Asta se întâmplă pentru că Marea Britanie nu a ştiut să spună DA.
Nu a ştiut să spună „DA, avem valorile noastre. Vă respectăm părerile, existenţa, dar noi avem valorile noastre şi, DA, vrem să le păstrăm.”
Şi Orwell, cu al său „1984”, se dovedeşte corect. A greşit doar anii. Nu sunt anii ’80 ai secolului XX, sunt anii ’10 ai secolului XXI. Dar regimul instaurat de „toleranţii” pro-lgbt, pro-islam dar total ANTI-creştini, ANTI-libertate de gândire, ANTI-libertate de exprimare, ANTI-tradiţie etc., regimul oficial în Marea Britanie, Canada, Suedia şi tot mai multe ţări este EXACT regimul preconizat de Orwell: impunerea sexualizării (de la o vârstă cât mai mică), impunerea „fericirii”, impunerea superficialităţii, damnarea tradiţiilor, damnarea „exprimării incorecte” etc., etc.
Pentru că nu au ştiut să spună DA propriilor tradiţii, propriilor valori, aceste ţări nu mai pot spune acuma NU abuzului.

Să spunem DA valorilor, ca să putem spune NU abuzurilor!

rezistenta Bucovina

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Fotografia este a doi luptători anti-comunişti. Au spus valorilor şi tradiţiei DA, comunismului NU. Tu?

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă