Prostia care sminteste. Zgârcenia anti-patriotică (I)

Prostia care smintește. Zgârcenia anti-patriotică (I)

Există izvoare istorice care sunt foarte prețioase pentru Români. De pildă, Fontes Historiae Daco-Romanae. Lucrarea aceasta, în patru volume, a fost scanată pentru prima dată și salvată în format electronic la începutul anilor 2000 – la Biserica Sfântul Daniil Sihastrul din București, Sector 4, Cartier Berceni, Strada Covasna.
A fost o muncă grea, făcută de câțiva voluntari. Și care a costat, atât pentru cumpărarea volumelor (din anticariate), cât și a scaner-ului etc. Banii fiind adunați de aceeași voluntari. Dumnezeu să-i răsplătească!
Dar această muncă grea a fost pusă apoi la îndemâna publicului, pe site-ul vistieria.ro. Fără cea mai mică pretenție, fie și de recunoaștere a muncii.
Fontes a fost preluată de aici, de pildă, și de un grup ce lucra, pe bani, la digitalizarea unor cărți esențiale pentru Istoria Românilor. Și a fost prezentată ca și cum digitalizarea (scanarea și salvarea în format electronic) s-ar fi făcut de acel grup. (Semnele particulare ale volumelor sunt ușor de identificat.)
Fontes a fost preluată de aici, de asemenea, de unele site-uri patriotice. Care au câștigat de pe urma lor doar mulțumirea că unii Români (și poate nu doar Români) le-au văzut, le-au consultat și chiar le-au descărcat spre a le avea mai departe.
Oricum a fost, noi ne-am bucurat însă că au fost preluate, după chipul Sfântului Apostol Pavel (Filipeni 1.12-18); căci fie pentru câștig lumesc, fie pentru dragostea de Neam și Țară, fie pentru interes științific, Fontes a ajuns la tot mai mulți oameni. Adică adevărul s-a răspândit. Într-o lume a minciunii este o mare bucurie!

Dar, pe de altă parte, văd că sunt multe site-uri și bloguri patriotice sau „patriotice” care practică o absurdă „luare în posesie”.
Hărți vechi, pentru care nu mai există drepturi de proprietate (intelectuală), cărți sau periodice vechi (la fel), sunt „protejate” pe aceste site-uri și bloguri cu îndârjire. Ca și cum ar fi proprietatea posesorilor acelor pagini electronice.
Demersul este de mai multe ori rușinos (nedemn).
În primul rând, pentru că acele izvoare istorice nu sunt proprietatea celor care țin cu dinții de ele. Dimpotrivă, sunt ceea ce se numește domeniu public.
În al doilea rând, pentru că un patriot sau un naționalist va dori, totdeauna, cunoașterea adevărului. Scris este: Cunoașteți adevărul și Adevărul vă va face liberi (Ioan 8.32; 16.13). Pentru ca cele rele să se spele, cele bune să se adune, cum cere Legea Românească, trebuie să cunoaștem bunele și relele.
În al treilea rând, pentru că un patriot sau un naționalist va dori, cu atât mai mult, răspândirea izvoarelor istorice despre Patria și Neamul său.
Iar „luarea sub stăpânire” a acelor izvoare este atât un act necinstit, cu atât mai rușinos cu cât este făcut de un patriot, cât și un fapt ce stă împotriva rostului site-urilor sau blogurilor în cauză: blochează exact răspândirea adevărului istoric pe care și-l doresc proprietarii/administratorii.
Este adică, un act de zgârcenie sau lăcomie ce anulează pretenția de patriotism a celor ce îl săvârșesc.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Românii din URSS în 1940
(înainte de cotropirea Basarabiei, Herței și Nordului Bucovinei)
document istoric

Lasă un comentariu