RĂZBOIUL STALIN-DUMNEZEU CA OGLINDĂ A SOCIETĂŢII CONTEMPORANE

RĂZBOIUL STALIN-DUMNEZEU
CA OGLINDĂ A SOCIETĂŢII CONTEMPORANE

Primiţi, vă rog, rândurile ce vor fi înfăţişate mai jos, ca pe o mărturie istorică şi ca pe un medicament sufletesc social. Pentru că este mărturie istorică şi, pentru cei care vor să vadă şi să audă, care vor să trăiască în adevăr, nu în minciună, este medicament. Un medicament ce poate ajuta la vindecarea unor grave boli ce bântuie societatea de astăzi; boli pe care le putem cuprinde sub numele de neo-comunism, de concepţii de (extremă)stânga pretinse de centru şi chiar de dreapta. Şi, ca ajutor şi mijloc de creştere a eficacităţii a medicamentului, ţineţi minte: rândurile de mai jos au fost publicate în 1930, în urmă cu aproape 90 de ani. Pe atunci România era Regat, bucuria Marii Uniri încă trăia în sufletele Românilor, criza economică se încheia iar satanicul Carol al II-lea Trădătorul încă nu preluase puterea şi nu dusese România spre dezastrul din 1939-1944. Pentru foarte mulţi, Comnismul era o ameninţare vagă, îndepărtată, „închisă” în hotarele URSS. Biserica (Biserica Ortodoxă Română) încerca să prevină: Comunismul este o primejdie reală, imediată, iar Credinţa în Dumnezeu singura sa opoziţie reală; o opoziţie pe care Comunismul a încercat – încearcă – neîncetat să o nimicească, ridicând mulţimi de martiri, dar fără să îşi poată atinge scopul.
Rândurile ce urmează aparţin unuia dintre Ruşii refugiaţi din URSS. Ca urmare, exprimarea este pe alocuri altfel decât cea pe care ar avea-o un Român. Însă faptele sunt cele care interesează: faptele comunismului şi cuvintele comunismului, atât de la fel cu faptele şi cuvintele atâtor oameni şi forţe care se pretind „de centru” sau chiar „de dreapta”. Cine are urechi de auzit, ochi de văzut şi suflet să înţeleagă va auzi, va vedea şi va înţelege.
Textul este preluat din „Revista Teologică” din Sibiu, patronată atunci de Mitropolitul Nicolae Bălan, redactor-şef fiind viitorul Mitropolit Nicolae Colan, Anul XX (1930), Ianuarie-Februarie, Nr. 1-2, p. 152-154:

DSCN0616 Troiţă Borca

„RĂZBOIUL STALIN-DUMNEZEU. Psalmistul spune: „Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu”. Dacă numai atât, numai o simplă negare a Divinităţii se înfăţişează în conştiinţa eternă a omului ca o nebunie, ce trebuie să însemne războiul împotriva lui Dumnezeu?

Într’adevăr, ceva ce se petrece în afară de conştiinţa omului, în afară de nervii lui, în afară – vreau să spun – de starea normală a creierului şi a organismului. Căci Stalin este un nebun, nu în sensul moral al cuvântului, ci în semnificaţia lui clinică, se vede din trăsneala lui de a ucide pe Dumnezeu. Dar în Rusia Sovietică până când cineva nu moare realmente în ospiciu nu e încă socotit nebun. Lenin a murit de paralizie generală, şi câteva zile înainte de moarte divagaţiile lui despre una, mondială şi planetară revoluţie socială au fost declarate: testament comunist. Dar Stalin e interesant acum, în faza asta a paraliziei sale: caucazianul acesta, care în toată viaţa lui a ucis numai berbeci patrupezi şi bipezi, e convins că va ucide pe Dumnezeu ca pe un simplu berbec. Această confuzie – reducerea Atotputerniciei divine la un animal din care Stalin făcea frigărui – e atât de tipic psihopată, încât şi acele forţe pe care le-a dezlănţuit asupra Bisericii au mai degrabă caracterul unor revărsări elementare decât o concentrare de energii aplicate unui obiect real după un plan studiat.

A închis Stalin acum, în zilele Crăciunului (după stilul vechi) 2000 [două mii n.n.] de biserici, vreo 300 [trei sute n.n.] de sinagogi şi 20 de mecete [moschei n.n.]. Până la 50.000 [cincizeci de mii n.n.] câte sunt [erau n.n.] în Rusia după statistica din 1896 – rămân încă multe. Dar să zicem că o să le distrugă, sau o să le închidă, sau o să le transforme în cluburi, crâşme, săli de dans sau – pardon de expresie – în biblioteci sovietice. La ce-i ajută opera asta? Fiindcă principalul nu e să distrugi biserica, edificiul – creştinismul şi religia în general au izvorât din sufletul omului, sunt o legătură intimă între om şi Dumnezeu. Şi ca să ucizi realmente pe Dumnezeu (în realitatea fictivă şi fantasmagorică a paraliziei generale) trebuie să-L ucizi acolo unde El sălăşluieşte: în sufletul omului. Cum va ajunge Stalin în această Sfânta Sfintelor? Urmărind mereu pe Dumnezeu, Stalin va trebui, după cea mai elementară strategie, să bombardeze pe om în existenţa lui fizică. Va trebui să extermine poporul. Sau să zică, aşa cum au zis alţii infinit mai fini, mai culţi, mai inteligenţi: „Ai învins, Galiileene!” sau „Dumnezeule!” (Iulian Apostatul).

Că Stalin va trebui să întreprindă nimicirea poporului – 150 de milioane – ca să stârpească din sufletul lor pe Dumnezeu, se deduce logic din etapele pe care le-a parcurs în aceşti ani de revoluţie războiul bolşevic împotriva Dumnezeirii.

În anii 1917-1919, guvernul sovietic, decretând despărţirea Bisericii de stat, a aşteptat să vadă Biserica moartă fără ajutorul bănesc al statului. Dar Biserica ortodoxă n’a murit. Din potrivă, situaţia de independenţă a trezit forţele interne ale Bisericii – şi poporul s’a strâns şi mai mult împrejurul şefului ei, Patriarhul Tihon. Ba, ceva mai mult, în zile de groaznică sărăcie poporul credincios îşi aducea aproape întreg avutul său ca să-l depună în grija şi spre folosinţa Bisericii persecutate. S’a observat chiar de către prigonitori că Biserica, în această situaţie, începea să marcheze un oarecare progres material. Câteva Biserici închise şi transformate în cluburi au făcut să se construiască alte Biserici, noi. Prin urmare, măsura guvernului n’a dat rezultatul vizat – ci a dat posibilitatea să se constate că în sânul „statului” revoluţionar şi ateist există statul bisericesc, religios, mistic, creştin, mult mai puternic şi mai durabil.

În anii 1920-25 a început atunci propaganda antireligioasă; în şcoli, în pieţe, în cluburi, pretutindeni. Sute de mii, milioane de broşuri, de caricaturi, de placarde şi trilioane de discursuri anticreştine s’au rostit şi cu gura şi prin radio şi prin teatre şi prin concerte – şi Biserica tot nu s’a prăbuşit. Poporul [credincios n.n.] se strângea tot mai mult în jurul preoţilor şi arhiereilor.

În 1926-1929 guvernul atacă atunci pe preoţi şi pe arhierei. Patriarhul Tihon, otrăvit, moare de moarte mucenicească. Asta a exaltat sentimentul religios, a creeat pildă teribilă, neînfricoşată – care a trezit voluptatea suferinţei şi a chinului pentru Hristos. Sunt ucişi 11 [unsprezece n.n.] arhierei. Sunt închişi în temniţi şi în subsolurile Cekei1 preoţi, călugări, bărbaţi entuziasmaţi de suflul divin, femei însufleţite de sfânta pătimire pentru Maica Domnului.

Iar poporul, în imensitatea lui de milioane, a făcut din mormintele mucenicilor altare mistice, în faţa cărora Hristos învia, ca într’o realitate solară, în fiecare inimă rănită, în fiecare suflet îndurerat. Guvernul n’a putut face nimic aici, în acest suflet cucerit acum integral de Hristos pentru întregul eroism creştin.

Şi, în sfârşit, anul trecut Stalin ordonă distrugerea bisericilor, închiderea lor, transformarea lor în cluburi. Icoanele se smulg de pe pereţi, şi acolo unde a luminat Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni atârnă râtul bărbos al lui Râcov2, făcătorul de basamac3

Nu, a trebuit să vină nebunia asta destructivă ca să vadă ei, nu noi, că Dumnezeu nu se ucide nici cu tunul, nici cu broşura, nici cu insulta, nici cu sminteala lui Stalin, nici cu nimic altceva.

G. M. Ivanov”

După cum am spus, cine are urechi de auzit, ochi de văzut şi suflet să înţeleagă va auzi, va vedea şi va înţelege.
Un erou român, ofiţerul Ion Tobă-Hatmanu, în al său Jurnal de război şi pace…, văzând seminţele doctrinei comuniste pe care Sovieticii le semănaseră în Occident se întreabă plin de îngrijorare: ce va fi când acestea vor rodi?
Ceea ce se întâmplă acum!

În ciuda setei de iluzii a sufletului omenesc, adevărul de azi stă crunt şi nemilos în faţa noastră: SUA şi Europa Vestică, cândva anti-comuniste, au devenit bolşevice. Recitiţi acest text din 1930 şi comparaţi faptele lui Stalin, Lenin şi celorlalţi lideri bolşevici cu cele ale UE şi SUA (cel puţin până acum…). O să vedeţi că sunt identice, singura deosebire (din păcate, tot mai mică) fiind în folosirea forţei – ceva mai delicată în Occidentul zilelor noastre decât în Uniunea Sovietică de atunci4. În rest, de la „revoluţia sexuală” până la „uciderea lui Dumnezeu” totul se repetă, totul funcţionează pe aceleaşi principii. (Să nu uităm că uneori, o vreme, şi Bolşevicii au tolerat proprietatea şi economia de tip capitalist!) Dar!

În ciuda setei de iluzii a sufletului omenesc, adevărul de azi stă crunt şi nemilor în faţa noastră: Rusia este tot comunistă, China este comunistă, ţările Americii Latine sunt (tot mai) comuniste! Doar că în vreme ce SUA şi Europa de Vest sunt dominate de un comunism internaţionalistexact pe model bolşevic –, Rusia, China şi alte asemenea ţări au un comunism naţionalist, particular. De aici conflictul între ele, similar conflictului dintre socialismul-naţionalist al lui Hitler şi comunismul globalist al lui Stalin.

Otrava s-a răspândit pretutindeni şi iluzia „frăţiei” nu poate să ajute la o raportare corectă la realitate. Adevărul este că bunul-simţ în general şi gândirea de dreapta în special nu au, astăzi, sprijin în puternicii lumii: conştient sau nu, elitele intelectuale şi politice sunt infestate masiv de prejudecăţi şi şabloane de gândire şi acţiune comuniste.

În această situaţie Creştinii pot avea aliaţi – de circumstanţă – dar, în afara fraternităţii creştine (dacă există, unde există, dea Domnul să existe!) singurul prieten rămâne Dumnezeu.

Troiţa Maicii Tatiana

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea


1Ceka, „Comandamentul Rusesc al Tuturor Ruşilor”, prima structură înfiinţată de Lenin după lovitura de stat bolşevică. Din 20 Decembrie 1917 Ceka devine instrumentul terorii bolşevice în toate teritoriile controlate de aceasta. Instrumentele de lucru au fost satanice şi diverse: de la violuri în grup, sistematice, împotriva populaţiilor opozante, până la genocid total, cu uciderea de sate şi oraşe întregi, de la torturi cumplite aplicate opozanţilor – sau celor doar bănuiţi de opoziţie – şi până la conducerea unor lagăre înfiorătoare (de la care naziştii au luat învăţătura ce a permis lagărele lor), de la îndoctrinarea copiilor, deveniţi turnători ai propriilor părinţi, până la inocularea unei spiritualităţi paranoice, în care denunţul şi chiar auto-denunţul devin virtuţi supreme. Este echivalentul SS-ului nazist sau al Securităţii lui Dej şi Ceauşescu.

2Unul dintre neoamenii de nădeje ai lui Lenin. Avea să fie ucis mai târziu de Stalin, care se temea de toţi cei din „garda veche”, care puteau emite pretenţii similare (sau superioare) la conducerea Partidului Bolşevic.

3Basamac = alcool de proastă calitate obţinut mai ales din cereale în Rusia.

4În lipsa posibilităţii de a folosi deschis forţa împortiva Creştinilor, Occidentalii au recurs la genocidul cultural-demografic. Pe de-o parte, tot ce înseamnă valoare creştină este batjocorit – exact pe modelul prezentat în textul de mai sus! –, promovându-se tot ce este ne- sau anti- creştin, pe de altă parte se forţează colonizarea de populaţii necreştine. Preferabil populaţii islamice radicaliste, dominate de bărbaţi, capabile să recurgă la violenţa pe care autorităţile neobolşevice (încă) nu şi-o permit şi capabile să smulgă femeile din comunităţile creştine spre a le nimici demografic. Fenomenul este atât de concret şi evident încât negarea lui este negarea realităţii.

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

INVIDIOŞII TORŢIONARI ŞI DEMASCAREA. CAZUL „Rolls Royce”

INVIDIOŞII TORŢIONARI ŞI DEMASCAREA. CAZUL „Rolls Royce”

Motto:
– Este adevărat că aţi furat două ceasuri de perete din magazinul X?
– Oarecum…
– Adică?!?
– Adică nu am furat, ci mi s-a furat, nu erau două ceasuri, era unul şi nu era de perete, era de mână. Adică mi s-a furat ceasul de mână; ce-i drept, chiar în magazinul X.
(glumă românească despre presa neocomunistă)

După ce am prezentat obiceiul comunist de a folosi pe turnători şi alţi invidioşi torţionari pentru „demascări” ordonate de partid, să vedem un celebru caz recent: Cazul „Rolls Royce”.
Pe scurt, vestea, preluată larg şi de reţelele de socializare, a sunat cam aşa:

Preoţi de rang înalt au ajuns cu mașini de lux, sâmbătă, la slujba de târnosire a Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din comuna Baia, judeţul Suceava. Momentul a fost înregistrat de un localnic, iar filmarea a fost publicată pe Facebook.
Multe dintre comentarii au criticat alegerea clericilor de a ajunge la eveniment cu un autoturism Rolls Royce. „Copii mor de foame si ei se plimba în masini de lux”, a comentat d-l/d-na X.

Pe model stalinisto-ceauşist, vestea a stârnit mânia proletară a tuturor invidioşilor torţionari. S-au aprins toţi extremiştii care urăsc Ortodoxia ca religie sau Creştinismul în general, toţi discriminatorii care îşi revarsă, pe cel mai rasist tipar, ura anti-ortodoxă şi anti-creştină. Au început să curgă tot felul de acuzaţii şi injurii, blesteme şi ameninţări la adresa Românilor Ortodocşi, a preoţilor ortodocşi, a clericilor ortodocşi, a României ca ţară ortodoxă etc. Toate aceste injurii ţin de cea mai violentă discriminare religioasă ce se poate face fără violenţă fizică; violenţă la care, de altfel, unii comentatori au îndemnat direct. Nimic din tot ce s-a întâmplat nu a trezit niciun interes în CNCD sau alte organe care, scriptic, ar avea misiunea opririi discriminărilor în Republica România. Asta şi pentru că cei insultaţi nu depun plângeri la respectivele organe publice, cum ar fi normal. Dar, dincolo de veninul şi jegul revărsat din sufletele amintiţilor comentatori, să vedem REALITATEA – să vedem, adică, ce şi cât este adevărat din „ştirea” care a stârnit atât vâlvă.

1. Nu erau maşini, era o maşină.
2. Nu era o maşină de lux, era o maşină second-hand având un preţ modic.
3. Nu era Rolls Royce, era un Daimler DS 420, o maşină care în funcţie de stare se vinde cu 4.000 până la 9.000 de lire sterline în Marea Britanie (a se vedea imaginea de mai jos), cu 5.000 până la 12.000 de euro în Europa. Adică mult mai ieftin decât costă o Dacie Duster (între 12.350 şi aproape 19.000 de euro).
Opera Snapshot_2018-06-20_121305_www.newsnow.co.uk.png4. Era maşina unui sătean, unul dintre ctitorii bisericii care urma să fie sfinţită. Şi care a vrut să îi aducă personal pe clerici la sfinţirea bisericii.
5. Clericii nu erau preoţi – nici înalţi, nici scunzi – ci episcopi.
6. Un comunist invidios, furios pe faptul că s-a ajuns la sfinţirea bisericii, a publicat pe facebook varianta că „înalţii preoţi” ar fi „venit la slujbă” într-un „Rolls Royce”, ca să îşi verse ura pe ortodocşi măcar aşa.
7. Singurul lucru real din ştire este locaţia…

Ca urmare a „ştirii”, toţi cei care îi dispreţuiesc şi urăsc pe ortodocşii practicanţi, pe preoţii ortodocşi, au reacţionat la nivelul de necinste, de răutate şi prostie tipică trăirii comunist-ateiste: cu ură, furie, bale, injurii, blesteme, acuzaţii murdare. S-a produs o demascare publică, EXACT pe modelul practicat de Troţki, Stalin, Ana Pauker, Nikolski şi alţi criminali în masă dăruiţi de ateismul comunist lumii.

Adevărul este că suntem în aceeaşi poziţie ca în bancul pe care l-am amintit în motto. Ştirea este complet falsă, deşi, ce-i drept, cumva inspirată din realitate; doar că realitatea a fost tocată în malaxorul comunist al urii de clasă, al urii împotriva Bisericii. A rezultat o minciună sfruntată, mizerabilă, bine primită de cei predispuşi la înghiţirea unor asemenea dejecţii publicistice.

Printre aceştia, o mulţime de oameni care se cred luminaţi, culţi, raţionali, inteligenţi… Dar care s-au dovedit fără minte, lăsându-se iarăşi manipulaţi ieftin. Câte secole ar trebui să trăiască un om ca să înţeleagă faptul că orice informaţie trebuie verificată serios? Câţi dintre cei care au vărsat venin ca urmare a faptului că au crezut şi nu au cercetat în vorbele mass-mediei îşi dau seama cât rău au făcut, cât de răi sunt? Pentru că sunteţi răi, toţi cei care v-aţi grăbit să vărsaţi furie, indignare şi venin după ce aţi văzut/citit/auzit această „ştire”! Sunteţi răi, pentru că v-aţi grăbit nu doar să credeţi răul, dar şi să atacaţi oameni pe baza unor acuzaţii, fără să vă gândiţi o clipă la porunca elementară: ascultă şi cealaltă parte!

Aţi atacat oameni nevinovaţi! Şi nu doar pe cei care au fost învinuiţi, nevinovaţi, de un lux ce nu a existat, ci şi pe nenumăraţi alţi ortodocşi pe care i-aţi insultat, cu multă răutate, peste care aţi revărsat tot felul de spurcăciuni. Şi scris este: Din preaplinul inimii grăieşte gura; când aţi revărsat spurcăciuni la adresa unor oameni nevinovaţi aţi arătat ce este în inima voastră.

Sunteţi răi, pentru că vă găsiţi „scuze” ridicole de genul: am văzut prea multe lucruri rele făcute de preoţi/ortodocşi şi de aceea am crezut. Pe acelaşi criteriu orice om poate fi osândit la cea mai mică acuzaţie ce îi este aruncată! De ce? Pentru că oamenii de pretutindeni fac multe, foarte multe, prea multe lucruri rele. Vedeţi sofismul? Vedeţi lipsa de logică a aşa-zisei scuze? Faptul că oamenii fac multe lucruri rele nu înseamnă că ai voie să crezi orice acuzaţie aruncată unui om! Şi am trecut rapid peste o întrebare pe care, atunci când vă scuzaţi răutatea comunistă, de „demascatori ai popilor”, o uitaţi întotdeauna: v-aţi întrebat câte dintre lucrurile rele pe care le-aţi auzit despre preoţi sunt la fel de mincinoase ca „ştirea Rolls-Royce”? V-aţi întrebat câte dintre ele sunt nişte manipulări la fel de mizerabile ca aceasta? Foarte multe, fiţi siguri! Aduceţi-vă aminte cum o jurnalistă a recunoscut că în mass-media se primesc ordine să se născocească scandaluri cu preoţi ortodocşi, dacă nu se pot găsi cazuri negative reale! Aţi uitat, nu-i aşa? Pentru că vreţi să credeţi ştirile urâte despre Biserică, preoţi, Ortodoxie. Altfel cum v-aţi justifica imoralitatea proprie?

„Cazul Rolls-Royce”, dincolo de reclama făcută gratuit acestei firme, arată puterea imoralităţii comuniste în societatea actuală. Arată cât de comunişti sunt, în gândire, cuvânt şi purtare, foarte mulţi dintre cetăţenii Republicii România. Au aceeaşi ură oarbă, fanatică, împotriva Bisericii şi a preoţilor pe care o aveau şi bolşevicii sovietici, aceia care au adus pe tancuri clasa politică ce din anii ’50 şi până acum parazitează Ţara. Au aceeaşi prostie: deşi regimul politic, indiferent de grupare, colaborează la distrugerea ţării, de vină sunt cei indicaţi de „Partid” (astăzi, de mass-media conformistă). Preferabil, singurii care mai fac ceva bun. Sistemul, tipic bolşevic, funcţionează bine pentru clasa politică; cel mult grupări politice murdare sunt date la o parte de grupări politice şi mai murdare, într-un „schimb de cadre” ce, pentru omul obişnuit, nu schimbă de fapt nimic. Dar care tot crede, orbeşte, că schimbul de cadre va îndrepta ceva…

Ieşirea din Matrix se poate face doar prin renunţarea la supunere faţă de mass-media, prin renunţarea la punerea nădejdilor în partidele politice şi prin îndreptarea către oamenii care fac binele, concret, zi de zi.

Agitaţia comunistă împotriva „răufăcătorului X” – uneori răufăcător, alteori o victimă a manipulării publicului – este parte din sistemul de control „pâine şi circ”. Vă amintiţi de expresia „capul lui Moţoc vrem”? O „soluţie” care nu rezolvă nimic! Este doar un mijloc de a dirija şi risipi energiile oamenilor pe căi sterpe.

Adevărata soluţie este construirea. Alipirea de oamenii care construiesc. Alipirea de oamenii care sădesc puieţi, care curăţă gunoaiele de la marginea drumurilor şi din natură, care îndreaptă gardurile şi repară casele bătrânilor şi copiilor rămaşi singuri, care fac binele. Mulţi dintre ei sunt preoţi, mulţi dintre ei sunt profesori, alţii sunt medici, ingineri, studenţi, muncitori, ţărani… Dar singura apartenenţă importantă a lor este apartenenţa la oamenii care fac bine, oamenii care construiesc.

„Şi să-i lăsăm pe politicieni să-şi facă de cap în vreme ce noi construim?” Dintre cei care construiesc se vor ridica natural conducătorii de care avem nevoie, iar „clasa politică” putredă va cădea.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

BINEFACERILE UNGUREŞTI ŞI AUSTRIECE PENTRU NEAMUL ROMÂNESC. 1. FECIOR DE POPĂ (III) de George Coşbu

BINEFACERILE UNGUREŞTI ŞI AUSTRIECE PENTRU NEAMUL ROMÂNESC. 1. FECIOR DE POPĂ (III) de George Coşbuc

Mică lămurire

Despre Binefacerile ungureşti şi austriece pentru Neamul Românesc:

Am început să adun şi să scriu aceste rânduri pentru a-i ajuta pe cei care vor să afle adevărul. Se tot laudă Ungurii şi Austriecii, dar şi Germanii şi Papalitatea şi Protestantismul, cu binefacerile pe care le-au revărsat prin mijlocirea Ungariei, Austriei şi Austro-Ungariei asupra Neamului Românesc. „Din păcate”, se plâng ei, „doar” asupra Românilor din Moravia, Slovacia, Panonia, Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania, Galiţia, Bucovina etc., căci nu au apucat să stăpânească bine Oltenia, Muntenia şi restul Moldovei, ca binfacerea să fie deplină.
A fost stăpânirea ungurească, austriacă şi austro-ungară binefăcătoare pentru Români?
În sprijinul acestei vorbe Ungurii, Austriecii, Paplitatea, Germanii, Protestanţii şi adepţii/agenţii lor aduc, în străinătate şi în România, tot felul de exemple. De la clădiri frumoase, romanice sau gotice sau în alte stiluri apusene, până la tot felul de creaţii muzicale, de la opere literare la realizări tehnice. Ce-i drept, există sau au existat multe dintre aceste realizări atât de lăudate. Şi, chiar dacă unele sunt de fapt ale altor naţii – Români, Slovaci, Sârbi, Ruteni, Armeni etc. – mai rămân din belşug şi cele într-adevăr ungureşti, germanice, catolice.
Întrebarea de care ei se feresc este: e bine să construieşti un castel frumos dacă pentru asta trebuie să torturezi şi să ucizi un copil? Sau: merită să te lauzi cu frumuseţea unei scrieri dacă este realizată cu preţul torturării şi uciderii unor nevinovaţi?
Întrebările acestea trebuie puse, căci adevărata măreţie a unei culturi sau civilizaţii, ca şi a unui om, nu stă în realizările materiale, artistice sau intelectuale,ci în bunătatea sa, în binele pe care a ştiut să-l reverse în lume.
Iar dacă realizările materiale, artistice şi intelectuale sunt întemeiate pe tortură şi crimă, greu pot fi privite fie şi drept „circumstanţe atenuante”. Dar, absolut, nu pot fi socotite de niciun om decent, raţional, bun, drept binefaceri.
Voi prezenta sub acest titlu o serie de fapte; iar cititorul va putea socoti el în ce măsură Ungurii, Austriecii (implicit Germanii), Papalitatea şi Protestantismul au adus binefaceri pentru Neamul Românesc de-a lungul istoriei. Până la urmă, aceste fapte sunt o moştenire comună, a noastră, a Românilor, şi a lor, cei care se laudă cu măreţia culturii şi civilizaţiei lor. Doar că suntem, după cum vom vedea, în aceste fapte, în două tabere foarte deosebite între ele…

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

ARD_51310001501_552-1

Fecior de popă (III), de George Coşbuc

(apud Fecior de popă, „Universul literar”, Bucureşti, XX, nr. 36, 9 Septembrie 1902)

(Continuare după prima parte – care arată începuturile îngrozitoarei prigoane calvine a Ungurilor împotriva Românilor Ortodocşi din Transilvania – şi a doua parte – care arată robia preoţilor ortodocşi şi adevărul despre aşa-zisele „legi de toleranţă” ale Transilvaniei stăpânită de Unguri, Saşi şi Secui)

Preoţii români erau numai cu numele preoţi ai legii lor, căci trebuiau să facă slujba după ritul calvinic, să ia parte la sinoadele calvineşti, şi erau hirotoniţi de episcopi calvini1. Veniturile preoţeşti, afară de saracuste2, sărindare şi umblarea cu discul, erau toate ale protopopilor calvini; şi cununiile, şi îngropările, şi botezurile, şi toate celelalte.

Prin legea din 1644 li s-a luat preoţilor români şi dreptul matrimonial şi, în locul lui, s-au statornicit deciziunile sinoadelor calvineşti. Tot pe vremea aceea li s-a impus românilor – şi, ce e mai trist, şi preoţilor – să nu cuteze a se împotrivi a face clacă şi muncă boierească în sărbătorile pe care olahii le numesc mari, „legate şi împărăteşti”, „să nu umble cu mofturi de acestea, pentru că ei sunt un popor suferit în acestă ţară numai pentru folosul public, dar dispreţuit”. Şi aşa se întâmpla că tot satul, în frunte cu preotul, trebuia să are şi să semene lanul boierului [grofului n.n.] în sfânta Duminică a Paştilor! Iar cine se împotrivea să lucreze în sărbătorile împărăteşti era bătut şi spânzurat – pentru că legea spunea limpede „episcopii calvini au puterea de a pune şi de a scoate pe preoţii români, şi atât pe ei cât şi pe olahi a-i pedepsi oricum vor avea cu cale, fără să aibă a răspunde cuiva”.

Este uşor de înţeles cum se purtau episcopii calvini cu preoţii noştri, când puteau să-i pedepsească cu orice pedeapsă, după bunul plac. Popii români, de altfel, după legea din 1665, puteau fi traşi în judecată criminală pentru orice vină şi sub orice pretext de nimic şi la orice tribunal din ţară, şi – ceea ce e barbarie curată – n-aveau dreptul să aducă martori! Erau osândiţi fără a se putea apăra şi, se înţelege, la pedepsele pe care le aflau ungurii cu cale. Popilor li se confisca averea, li se tăiau mâinile, li se smulgea limba din gură şi li se ucideau „feciorii”.

O, da, după feciorii preoţilor făceau mai ales goană ungurii. Aveau frică mare că fiii de preoţi vor fugi în alte ţări să înveţe carte, ca apoi, întorcându-se acasă, să lumineze şi să deschidă ochii românilor.

E şi tristă, şi comică goana aceasta a ungurilor după fiii de preoţi. Era de ajuns să fii băiat de popă, ca să fii gonit de calvini ca iepurele peste toate văile. Legea din 1639 autoriza pe proprietarii unguri să supună la jugul iobăgiei pe fiii preoţilor îndată ce se vor fi însurat, chiar şi atunci când ei ar locui sub un acoperământ cu părinţii lor. Ba şi pe copiii mici şi pe feciorii neînsuraţi ai preoţilor să-i prindă cu laţul şi să-i puie la muncă şi iobăgie, sau, dacă vor vrea, să-i lase pe chezăşie în bani şi vite. Iar pe acei care vor fi ieşit din casa părintească să-i apuce oriunde-i vor afla şi în orice ani ai vieţii ar fi.

Vânătoarea după fiii de preoţi a ţinut mai bine de o sută de ani şi abia împărăteasa Maria Tereza a stârpit-o. Câţi n-au fost aruncaţi în temniţă până atunci, câţi n-au fost spânzuraţi, numai pentru vina că erau „feciori de popă”!

(sfârşitul articolului scris de George Coşbuc)

1În fapt acest lucru a fost dorit de Calvini, s-a încercat impunerea lui, dar Românii au izbutit mereu să îşi ţină legea. Preoţii erau hirotoniţi pe ascuns în Muntenia şi Moldova, trecând pe la vama cucului (adică ilegal) dintr-o parte în cealaltă. Ardelenii ce voiau să studieze teologia ortodoxă – în şcolile mânăstireşti din Principatele Române – erau scutiţi de plată, fiind ţinuţi pe cheltuiala mânăstirii, episcopiei sau domniei, după caz. Faptul că aveau tăria să se întoarcă în Ardeal şi să slujească sub teribila prigoană ungurească este deja un martiriu greu de închipuit. Este ca şi cum un deţinut din prigoanele comuniste ar fi ieşit din puşcăriile de la Gherla sau Aiud, ar fi mers în Apus pentru a studia teologia şi a deveni preot, întorcându-se apoi în puşcărie ca să slujească celor închişi… el însuşi redevenind deţinut.

2Saracuste = (aici) parastase.

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

BINEFACERILE UNGUREŞTI ŞI AUSTRIECE PENTRU NEAMUL ROMÂNESC. 1. FECIOR DE POPĂ (II) de George Coşbuc

BINEFACERILE UNGUREŞTI ŞI AUSTRIECE PENTRU NEAMUL ROMÂNESC. 1. FECIOR DE POPĂ (II) de George Coşbuc

Mică lămurire

Despre Binefacerile ungureşti şi austriece pentru Neamul Românesc:

Am început să adun şi să scriu aceste rânduri pentru a-i ajuta pe cei care vor să afle adevărul. Se tot laudă Ungurii şi Austriecii, dar şi Germanii şi Papalitatea şi Protestantismul, cu binefacerile pe care le-au revărsat prin mijlocirea Ungariei, Austriei şi Austro-Ungariei asupra Neamului Românesc. „Din păcate”, se plâng ei, „doar” asupra Românilor din Moravia, Slovacia, Panonia, Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania, Galiţia, Bucovina etc., căci nu au apucat să stăpânească bine Oltenia, Muntenia şi restul Moldovei, ca binfacerea să fie deplină.
A fost stăpânirea ungurească, austriacă şi austro-ungară binefăcătoare pentru Români?
În sprijinul acestei vorbe Ungurii, Austriecii, Paplitatea, Germanii, Protestanţii şi adepţii/agenţii lor aduc, în străinătate şi în România, tot felul de exemple. De la clădiri frumoase, romanice sau gotice sau în alte stiluri apusene, până la tot felul de creaţii muzicale, de la opere literare la realizări tehnice. Ce-i drept, există sau au existat multe dintre aceste realizări atât de lăudate. Şi, chiar dacă unele sunt de fapt ale altor naţii – Români, Slovaci, Sârbi, Ruteni, Armeni etc. – mai rămân din belşug şi cele într-adevăr ungureşti, germanice, catolice.
Întrebarea de care ei se feresc este: e bine să construieşti un castel frumos dacă pentru asta trebuie să torturezi şi să ucizi un copil? Sau: merită să te lauzi cu frumuseţea unei scrieri dacă este realizată cu preţul torturării şi uciderii unor nevinovaţi?
Întrebările acestea trebuie puse, căci adevărata măreţie a unei culturi sau civilizaţii, ca şi a unui om, nu stă în realizările materiale, artistice sau intelectuale,ci în bunătatea sa, în binele pe care a ştiut să-l reverse în lume.
Iar dacă realizările materiale, artistice şi intelectuale sunt întemeiate pe tortură şi crimă, greu pot fi privite fie şi drept „circumstanţe atenuante”. Dar, absolut, nu pot fi socotite de niciun om decent, raţional, bun, drept binefaceri.
Voi prezenta sub acest titlu o serie de fapte; iar cititorul va putea socoti el în ce măsură Ungurii, Austriecii (implicit Germanii), Papalitatea şi Protestantismul au adus binefaceri pentru Neamul Românesc de-a lungul istoriei. Până la urmă, aceste fapte sunt o moştenire comună, a noastră, a Românilor, şi a lor, cei care se laudă cu măreţia culturii şi civilizaţiei lor. Doar că suntem, după cum vom vedea, în aceste fapte, în două tabere foarte deosebite între ele…

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

ETN_7300350_1011-3

Fecior de popă (II), de George Coşbuc

(apud Fecior de popă, „Universul literar”, Bucureşti, XX, nr. 36, 9 Septembrie 1902)

(urmarea primei părţi, în care se înfăţişează pe scurt chinurile îndurate de Românii Ardeleni în vremea prigoanei religioase dezlănţuită de Protestanţii Unguri şi începuturile acestei prigoane)

Religia ortodoxă a românilor a fost decretată în toate dietele ţării ca neapărată de legi, proscrisă, străină şi suferită numai din mila boierilor unuguri, până la alte dispoziţii. Nici unul dintre sultanii Turciei n-au prigonit mai rău pe creştini în împărăţia lor decât ungurii calvini pe românii ortodocşi.
Popii români erau puşi sub ascultarea protopopilor şi episcopilor calvini, le erau robi acestora, trebuiau să le facă robotă, să le care apă, să le taie lemne; iar când se plimba episcopul calvin, patru preoţi români îl purtau pe umeri într-un pat, iar al cincilea preot român, desculţ – aşa era legea – şi cu patrafirul după gât, trebuia să alerge înaintea patului şi să dea lumea la o parte.

În Dieta ţării de la 1658 s-a adus legea că Principele Ardealului să poată spânzura oricând pe oricare popă român, pe care-l va denunţa episcopul calvin pentru o vină cât de mică, ba chiar şi închipuită. Iaca legea:

să-i dea morţii, ca pe nişte oameni îndărătnici şi cutezători, pe aceşti popi valahi pentru că nu sufă pe episcopii calvini impuşi lor, că nu ascultă de învăţăturile episcopilor şi că ţin la ticăloasa şi vrednică de scuipat lege valahă”.

În 1573 Dieta a proclamat libertatea conştiinţei: să creadă fiecare ce va voi şi nimeni să nu se atingă de legea omului. [Fapt cu care Ungurii mult se laudă, neîncetat… n.n.] Frumos! Dar paragraful glăsuia astfel:

aici se înţeleg numai cele patru confesiuni ale ţării [Catolicismul, Calvinismul, Luteranismul şi Unitarianismul], dar să nu fie înţeleşi şi aceia care se ţin de secta olahilor sau a grecilor, cari sunt suferiţi de milă numai de azi pe mâine, până când îi va plăcea Principelui şi Dietei să-i mai sufere1.

Românii erau suferiţi – în ţara lor! – numai ca să aibă boierii unguri pe cine să stoarcă. Asta o spune curat şi legea din 1579. Românii nu sunt număraţi între naţiunile ce constituie statul, nici religia lor între religiile ţării, dar vor fi suferiţi să aibă şi ei un loc pe pământul ţării, câtă vreme vor fi de folos calvinilor şi vor avea cu ce munci şi plăti birurile. Episcopi li se vor da din partea Principelui „oameni credincioşi Principelui, care să-l ajute să ajungă prin ei şi alte scopuri”. Ce scopuri or fi vrut să ajungă principii prin episcopii calvini puşi cu de-a sila în fruntea românilor? Şi ce obrăznicie să spui că ai s-ajungi prin uneltele tale, prin episcopi, şi alte scopuri!

(va urma)

1Această parte a hotărârii din 1573 este totdeauna „uitată” de propagandiştii protestanţi, unguri şi austrieci. La fel şi citatul anterior, din 1658…

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

BINEFACERILE UNGUREŞTI ŞI AUSTRIECE PENTRU NEAMUL ROMÂNESC. 1. FECIOR DE POPĂ (I) de George Coşbuc

BINEFACERILE UNGUREŞTI ŞI AUSTRIECE PENTRU NEAMUL ROMÂNESC. 1. FECIOR DE POPĂ (I) de George Coşbuc

Mică lămurire

Despre Binefacerile ungureşti şi austriece pentru Neamul Românesc:
Am început să adun şi să scriu aceste rânduri pentru a-i ajuta pe cei care vor să afle adevărul. Se tot laudă Ungurii şi Austriecii, dar şi Germanii şi Papalitatea şi Protestantismul, cu binefacerile pe care le-au revărsat prin mijlocirea Ungariei, Austriei şi Austro-Ungariei asupra Neamului Românesc. „Din păcate”, se plâng ei, „doar” asupra Românilor din Moravia, Slovacia, Panonia, Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania, Galiţia, Bucovina etc., căci nu au apucat să stăpânească bine Oltenia, Muntenia şi restul Moldovei, ca binfacerea să fie deplină.
A fost stăpânirea ungurească, austriacă şi austro-ungară binefăcătoare pentru Români?
În sprijinul acestei vorbe Ungurii, Austriecii, Paplitatea, Germanii, Protestanţii şi adepţii/agenţii lor aduc, în străinătate şi în România, tot felul de exemple. De la clădiri frumoase, romanice sau gotice sau în alte stiluri apusene, până la tot felul de creaţii muzicale, de la opere literare la realizări tehnice. Ce-i drept, există sau au existat multe dintre aceste realizări atât de lăudate. Şi, chiar dacă unele sunt de fapt ale altor naţii – Români, Slovaci, Sârbi, Ruteni, Armeni etc. – mai rămân din belşug şi cele într-adevăr ungureşti, germanice, catolice.
Întrebarea de care ei se feresc este: e bine să construieşti un castel frumos dacă pentru asta trebuie să torturezi şi să ucizi un copil? Sau: merită să te lauzi cu frumuseţea unei scrieri dacă este realizată cu preţul torturării şi uciderii unor nevinovaţi?
Întrebările acestea trebuie puse, căci adevărata măreţie a unei culturi sau civilizaţii, ca şi a unui om, nu stă în realizările materiale, artistice sau intelectuale,ci în bunătatea sa, în binele pe care a ştiut să-l reverse în lume.
Iar dacă realizările materiale, artistice şi intelectuale sunt întemeiate pe tortură şi crimă, greu pot fi privite fie şi drept „circumstanţe atenuante”. Dar, absolut, nu pot fi socotite de niciun om decent, raţional, bun, drept binefaceri.
Voi prezenta sub acest titlu o serie de fapte; fie prin citare directă a mărturiilor, fie în mici sinteze; iar cititorul va putea socoti el în ce măsură Ungurii, Austriecii (implicit Germanii), Papalitatea şi Protestantismul au adus binefaceri pentru Neamul Românesc de-a lungul istoriei. Până la urmă, aceste fapte sunt o moştenire comună, a noastră, a Românilor, şi a lor, cei care se laudă cu măreţia culturii şi civilizaţiei lor. Doar că suntem, după cum vom vedea, în aceste fapte, în două tabere foarte deosebite între ele…

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

cruce-ortodoxa-e1284441618956

Fecior de popă (I), de George Coşbuc

(apud Fecior de popă, „Universul literar”, Bucureşti, XX, nr. 36, 9 Septembrie 1902)

Auzit-aţi să fi fost vreodată un preot care să fi tăiat limba din gura creştinilor, drept pedeapsă pentru ştiu ce? N-aţi auzit. Atunci de unde a răsărit vorba: „taie popa limba”?
Ah! Taie popa limba! Iacă o vorbă veche, „creştinească” şi „românească”, a mamelor care vreau să-şi sperie copiii când fac vreun rău. În glumă şi-o spun şi oamenii mari, cu toate că nu are niciun rost. Vreau să zic, încă nu s-a întâmplat ca vreun popă să taie limba unui creştin pentru că ar fi mâncat de dulce în zi de post, ori ar fi chemat pe Necuratul într-ajutor, când era să cheme pe Dumnezeu.
Nu, popii n-au tăiat niciodată limba creştinilor, dar dimpotrivă, adică să taie creştinii limba popii, asta s-a întâmplat de multe ori.
Li s-a întâmplat preoţilor noştri, ai românilor, nu o dată, ci de multe ori, aproape o sută de ani de-a rândul. Li s-a tăiat preoţilor limba pentru că şi-au făcut sfânta datorie şi au propovăduit cuvântul lui Dumnezeu. Limba lor, tăiată ori smulsă din gură, a fost aruncată câinilor s-o mănânce, iar ei, muţi şi nenorociţi, au fost puşi să care pământ boierilor, să ducă în spate pe lectică episcopi de altă religie şi – spre ruşinea omenirii – au fost puşi să mănânce carne de hoit de cal şi să boteze câinii în apă sinţită şi cu toată sfânta rânduială a botezului!

Nu s-a întâmplat la noi în Principate1, ci în Ardeal, în suta a şasesprezecea şi a şaptesprezecea. Luptele religioase în vremea aceea erau nesfârşite în toată Europa între catolici, luterani şi calvini2. În Ardeal era o luptă şi mai nebună, căci se întâlniseră dintâi cinci, apoi şase şi în urmă şapte felurite religii. Catolicismul, care fusese mai înainte singur stăpânitor, era acum biruit de luteranism şi de calvinism, şi în urmă a început lupta între aceste două confesiuni. Iar luptele nu se făceau numai cu vorba, ci cu parul. Se aprindeau case, se omorau oameni, se pustiau semănăturile de pe câmp, se ardeau pe rug femei şi copii, şi era o urgie a lui Dumnezeu3.

În urmă au biruit cu totul ungurii cu religia lor calvină. Până ce erau aceştia tovarăşi de luptă cu luteranii contra catolicilor, iar după aceea, câtă vreme s-au războit tovarăşii între ei, nimeni nu s-a interesat de religia valahă4 ortodoxă, care era prea slabă şi nebăgată în seamă5. Dar, după ce au ajuns calvinii tari şi mari, au început o goană fără milă contra românilor.
Această goană e, fără îndoială, cel mai jalnic capitol din istoria românilor din Ardeal.
Cât au îndurat românii atunci! Câte legi barbare n-au adus împotriva lor: căutau calvinii şi cu vicleşugul, şi cu moartea, să facă pe români să-şi lepede legea lor.
Şi-au lepădat-o mulţi, mai ales dintre românii cei bogaţi, şi de aceea până azi poate a treia parte dintre boierii unguri ai Ardealului sunt de origine română, renegaţi. Istoria îşi ştie pe toţi. Cu vremea s-au mai dezmeticit unii şi s-au întors la matca românească, se mai întorc şi astăzi, pe ici pe colo.

(va urma)

1Adică în Muntenia şi Moldova, cele două Principate Române Dunărene.

2Reforma, adică reformarea Catolicismului, începută de Calvin, Luther şi Zwingli, a dus la lupte cumplite şi mari vărsări de sânge în toată lumea catolică (sau controlată de Catolici, respectiv Reformaţi, adică Protestanţi). Vărsările de sânge au fost de amândouă părţile. În Marea Britanie Protestanţii au chinuit cumplit pe Catolici, în Franţa Catolicii au chinuit cumplit pe Protestanţi, etc., etc.

3A lui Dumnezeu? Mai curând a unor oameni foarte străini de Dumnezeu…

4Ortodoxia era denumită Legea Românească, în acele vremuri, nu doar de Români, ci şi de conlocuitorii cu Românii, din Dalmaţia şi Croaţia până în Moravia şi Maramureş.

5După sute de ani de prigoană catolică prin intermediul conducerii Ungariei.

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă