Poezie și proză

Zilele trecute am citit un text extrem de laudativ la adresa unui „poet cunoscut și iubit de români”, autor al unei „poetici superbe”. Poet de care nu auzisem niciodată.
Rușinat de incultura mea, am căutat îndată poezii ale acelui lăudat poet și am găsit: proză pusă în rânduri de lungimi variabile ce s-ar fi vrut versuri.
Așa că am scris

De la începuturi
Poezia a avut o curgere
Dată de cadență
Sau și de rimă.
Rima este,
sau ar trebui să fie,
Un răsunet –
Al chipurilor
Culorilor
Trăirilor
Înălțărilor
Căderilor
Întoarcerilor
Revenirilor
Lor.
Acest răsunet
Ecou
Se poate reda și altfel
prin jocuri de cuvinte,
de stări,
de uitări,
de ceva sau de nimicul
ce este,
totuși,
deși nu se poate.
Fără curgere sau și rimă
Fără ecoul ce răsună
Poezia nu este.
E doar proză
– nu că proza e neînsemnată, dar e altceva.
La fel și adevărurile de aici:
deși puse în „versuri”
Sunt
și rămân,
Totdeauna,
proză.
Ca proza atâtor mințiți
Mincinoși
Care sunt porecliți poeți
Ca să fie batjocorită
Poezia.

Mihai-Andrei Aldea