Pe locul 2 în clasamentul universitar mondial (cf. ARWU), Stanford ar trebui să fie un model în educarea studenților.
Paradoxal la prima vedere, există însă un curent puternic, despre care rareori se vorbește: puternicii din economie, finanțe și nu doar tind (ca să fim acoperiți juridic) spre tratarea absolvenților Stanford, mai ales de top, drept o cheltuială prea mare cu prea puține beneficii.
Și amintesc aici de Sam Altman, Steve Blank, Joe Liemandt, Elon Musk și Peter Thiel printre criticii absolvenților instituțiilor de top, inclusiv Stanford.
Dar ce ne interesează aici este nu analiza subiectului (prea vastă și complexă), ci un exemplu de cum să prostești studenții marca Stanford: Provocarea celor 5 dolari.
Provocarea/Testul celor 5 dolari
Tina Seelig, în cadrul Stanford Technology Ventures Program (STVP) 2009, a împărțit studenții (masteranzi) în 14 echipe, anunțându-i regulile:
a. fiecare echipă a primit miercuri un plic sigilat ce conținea 5$ – declarați ”investiție inițială” sau ”fond de pornire” (seed founding)
b. fiecare echipă avea termen până duminică să elaboreze strategia de multiplicare a fondului inițial
c. fiecare echipă urma să deschidă duminică plicul și în două ore să aplice strategia de multiplicare a fondului inițial
d. fiecare echipă trebuia să trimită duminică seara o prezentare (stil PowerPoint) cu ceea ce a făcut
e. fiecare echipă trebuia ca luni să prezinte în 3 minute strategia de multiplicare a fondului inițial în fața tuturor.
Vă rog să recitiți în întregime Provocarea celor 5 dolari. Inclusiv în cazul în care întâmplarea vi se pare cunoscută1.
Rezultate au fost următoarele:
– 11 echipe au făcut cumpărături și (re)vânzări plecând de la cei 5 dolari și ajungând în 2 ore la o creștere a valorii fondului;
– o echipă a ignorat fondul inițial și a petrecut 2 ore verificând presiunea în cauciucuri și umflând pe bani roțile bicicletelor (foarte multe) din campusul Stanford;
– o echipă a ignorat fondul inițial și a petrecut 2 ore făcând rezervări la restaurante scumpe și revânzându-le online;
– o echipă a ignorat fondul inițial și cele 2 ore, realizând în schimb o reclamă de trei minute pentru o companie care ar fi vrut (cică!) să angajeze studenți din anul respectiv și pe care au proiectat-o în cele 3 minute în locul prezentării lor; pentru asta compania le-ar fi dat 650 de dolari, cea mai mare sumă adusă de o echipă.
Orice om rațional înțelege că doar 11 echipe au respectat cerințele testului iar celelalte trei sunt descalificate.
Mai precis, cele trei echipe au încălcat sistematic regulile testului, în loc să găsească soluții, oricât de inovative, în cadrul acestuia.
Însă tovarășa Elena Ceauș… scuzați, d-na Tina Seelig i-a blamat pe cei care au respectat cerințele și i-a lăudat pe cei care le-au încălcat!
Da, ați citit bine: cei care au câștigat testul au fost ignorați și chiar blamați, la fel ceilalți participanți corecți; în schimb trișorii au fost lăudați.
În literatura d-sale, ca și în cea obedientă poziției d-sale, echipa care a trișat cel mai mult este ridicată în slăvi.
Se pretinde că au fost ”inovativi”.
Dar este așa?
În realitate, un exercițiu care impune reguli dar premiază încălcarea lor este o imbecilitate absolută.
Altfel spus, este o dovadă și de incompetență profesorală, academică, dar, mai grav, o prostire a studenților.
Pentru că în viață există ceva care se numește pedeapsă pentru încălcarea legilor.
Pentru că în viața este ușor să câștigi încălcând legile, dar câștigurile se întorc împotriva ta.
În cazul de față, dacă echipa 14 ar fi folosit cei 5 dolari pentru a lua legătura cu o companie căreia să îi vândă cele 3 minute de prezentare ar fi fost o strategie discutabilă, dar tocmai prin aceasta oarecum acceptabilă.
Dacă echipa 14 ar fi folosit cei 5 dolari pentru a lua legătura cu o companie căreia să îi vândă 2 minute din 3, astfel încât să își facă prezentarea într-un minut, după reclama firmei, ar fi fost câștigătoare.
Și acum, care este scopul real al unui curs de tipul celui în care s-a dat această caricatură de examen?
Să pregătească manageri și oameni de afaceri pentru viața reală.
În viața reală, ”câștigătorii” tovarășei Ana Pauk… scuze, d-nei Tina ar fi intrat în pușcărie.
De ce, întrebați?
Să luăm situația în care o firmă dă câtorva echipe câte un buget de 10,000 dolari cu tema: may the best ROI win! (Cel mai mare câștig realizat din acești bani câștigă!).
Iar una dintre echipe vinde sau închiriază asset-uri ale firmei, iar în schimb nu folosește și nu multiplică fondul inițial!
În cel mai bun caz cei din echipă sunt concediați – și nu onorabil.
Dar în cele mai multe cazuri ajung în închisoare pentru abuz în serviciu și furt sau delapidare2.
Mai mult, studenții (masteranzii) din cele trei echipe de trișori nu au învățat nimic real și folositor din test.
Pentru că ei nu au învățat cum să multiplice eficient resurse limitate; ei au învățat că profesoara îi va premia dacă trișează.
Trișorii, în frunte cu profesoara în cauză, pretind că studenții care nu au trișat ar fi dovedit o prejudecată specifică, ceea ce le-ar fi suprimat opțiunile (option suppression).
În realitate, condițiile impuse de profesoară – care, dată fiind autoritatea acesteia, au de asemenea valoare autoritativă – obligă la folosirea celor 5 dolari ca fond inițial și obligă la folosirea prezentării de 3 minute pentru explicarea strategiei de investiții.
În clipa în care o echipă nu a folosit cei 5 dolari ca fond inițial (seed founding) ea este automat descalificată.
Dincolo de faptul că testul în cauză și lăudarea lui constituie instigare la infracțiuni în formă continuată, este și dovada incompetenței profesorale a Stanford.
Am arătat mai sus cum ar fi putut fi respectate regulile și, totodată, realizat un contract cu firma.
Redau, nuanțat, exemplul:
Luăm legătura cu cineva din firma respectivă și îl pregătim pentru un pariu pentru duminică (altcineva din echipă îi explică despre ce este vorba); duminică îl sun și pun pariu cu el pe 5 dolari că nu poate obține ca firma la care lucrează să cumpere 2 minute pentru a prezenta unor masteranzi Stanford un material de recrutare; firma – evident prevenită de persoana în cauză – ne face o ofertă (de exemplu 650 de dolari) pe care o acceptăm; îi dau cei 5 dolari persoanei pentru pariul pe care l-a câștigat; trimitem profesoarei prezentarea PowerPoint cu un câștig net de 655 dolari; luni proiectăm cele 2 minute de recrutare și apoi avem minutul nostru.
În exemplul în cauză regulile au fost respectate iar câștigul maximizat.
Testul Seelig, dimpotrivă, promovează incapacitatea gândirii creative reale, pe care o înlocuiește cu încălcarea regulilor pe post de inventivitate.
Adică prostește studenții. Sau masteranzii.
Ar fi interesată o anchetă asupra d-nei Tina Seelig, spre a se vedea câte reguli a încălcat pentru a promova și a face bani.
Pentru că ori a făcut acest lucru, și este o infractoare, ori nu a făcut acest lucru, și a prostit studenții împingându-i pe un drum al distrugerii.
Cine are urechi de auzit, să audă!
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Note
- În realitate ”testul/provocarea Seelig” este un plagiat după unele teste in The Apprentice (2004-2017). Aș fi spus că este o copie dacă autoarea nu ar pretinde că îi aparține. ↩︎
- Este abuz în serviciu pentru că nu și-au îndeplinit atribuțiile regulamentare; este furt pentru că au folosit bunuri asupra cărora nu aveau dreptul; este delapidare dacă se pretinde că puteau dispune de acele bunuri, pentru că le-au folosit în interesul lor cu încălcarea regulilor de administrare. ↩︎
