(partea I, partea a II-a, partea a III-a, partea a IV-a, partea a V-a, partea a VI-a, partea a VII-a)
Diferențele naturale din cadrul speciei umane,
cum ar fi diferențele de rasă etc.,
pot și trebuie să fie luate în considerare ca
fundamente naturale
ale producției și ale diviziunii muncii.
(Karl Marx)
Am plecat în șirul acesta de cuvinte de la întrebarea dacă într-adevăr, cum pretind unii, Marxismul a fost făcut de Evrei și pentru Evrei.
Am putut vedea că părinții fondatori ai Marxismului, Karl Marx și Friedrich Engels au fost de un antisemitism radical, proclamând inclusiv exterminarea Evreilor drept condiție pentru victoria mondială a Stângii.
Chiar și în faza sa pretins „pro-semită” (din 1890 încolo), Friedrich Engels consideră că singurii Evrei buni și care merită să existe sunt Evreii Comuniști; ceea ce este, absolut clar, extremism și antisemitism.
Karl Marx, deși de origine evreiască, a considerat absolut necesară exterminarea Evreilor pentru victoria concepțiilor sale până la moartea sa.
Foarte important este că amândoi și-au întemeiat gândirea, scrierea și acțiunea antisemită pe doctrina de Stânga pe care au conceput-o, promovat-o, impus-o.
Ceea ce dovedește incompatibilitatea ființială dintre Marxism și Iudaism.
Dar de unde vine această incompatibilitate?
În primul rând din raportarea la Dumnezeu.
Pentru Marxism ideea de Dumnezeu este absolut insuportabilă, deoarece în Marxism omul este dumnezeu.
Amândouă concepțiile vin în directă și totală contradicție cu Iudaismului, pentru care o asemenea viziune este radical idolatră. Este, de fapt, exact tipul de concepții pentru care Dumnezeu a pedepsit repetat Poporul Ales în rătăcirile sale (provocate exact de idolatrie!).
În al doilea rând, incompatibilitatea ființială dintre Marxism și Iudaism este legată de sistemele morale ale celor două religii.
Marxismul, o religie atee, are un sistem moral profund incoerent.
Pe de-o parte, proclamă supremația „clasei muncitoare”, pe de alta, puterea absolută a ideologilor de tip Marx și Engels, amândoi total străini de clasa muncitoare1!
Pe de-o parte, proclama omul superior și „eliberarea individului de opresiune”, pe de altă parte proclama supremația invidiei și jafului, respectiv ”dictatura proletară”, ce era de fapt a ideologilor care controlează „clasa muncitoare”.
Etc.
Iudaismul are mai multe sisteme morale, în funcție de grupare.
Unele respectă prevederile Torei privind iubirea străinilor, alții asimilează goimii cu un fel de draci împielițați. De aici ieșind scale valorice morale diferite în raport cu străini.
Totuși, atât aceste scale, cât și valorile interioare se raportează în cea mai mare parte la Tora. Care este în totală contradicție cu sistemul (i)moral al Marxismului.
În sfârșit, în Marxism capacitățile individuale au valoare doar puse în slujba ideologiei și Partidului2.
În fapt, Marxismul promovează dispariția individualismului, astfel încât să rămână din el doar specificul natural individual, pus de aceeași programare ideologică în slujba ideologiei și Partidului.
Orice inițiativă privată în cadrul ideologiei și Partidului este considerată o trădare totală.
În opoziție, în Iudaism capacitățile individuale au valoare doar puse în slujba lui Dumnezeu3 și a Evreilor ca neam.
În fapt, Iudaismul promovează dezvoltarea individului, respectiv sprijinul comunitar pentru indivizii de excepție.
Inițiativele private sunt încurajate.
Marxismul a practicat și practică diferențieri de rasă.
Inițial ierarhia marxistă privea „rasa albă” ca superioară, urmată de „rasa galbenă” și mai jos de celelalte. Astăzi ierarhia (neo)marxistă privește „rasa neagră” drept superioară, urmată de „rasele colorate” și cel mai jos de „rasa albă”.
Indiferent de schimbările de ierarhie (tipice unui sistem moral incoerent), principiul rasismului este fundamental și clasic în Marxism și se păstrează până astăzi.
Iudaismul privește toți oamenii drept creația lui Dumnezeu.
Dispreț și discriminare există în Iudaism, ori în anumite grupe ale iudaismului, față de Creștini sau față de idolatrie, adică strict pe principii religioase (eventual culturale), dar niciodată pe principii de rasă.
Discriminarea după culoarea pielii este privită în Iudaism ca o formă de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu.
Sunt doar patru motive, dar puternice, ireductibile și ireconciliabile, care arată pentru orice om rațional faptul că
Marxismul și Iudaismul sunt ființial incompatibile.
Ca urmare, putem să concluzionăm aici:
Marxismul și, prin el, Stânga modernă, sunt construite de dușmani ai Evreilor și împotriva Evreilor,
în aceeași măsură în care sunt construite de dușmani ai Creștinilor și împotriva Creștinilor,
sau sunt construite de dușmani ai libertății umane și împotriva libertăților umane.
Am putea să demonstrăm acest lucru și prin nenumăratele acțiuni antisemite ale puterilor comuniste, prin genocidurile anti-evreiești ale Uniunii Sovietice și alte asemenea acte.
În toate se vede cum indivizi de origine evreiască – parțială sau deplină – ajung prin Marxism să urască Iudaismul cu o ură fără margini, ajung prin Marxism să dorească exterminarea Evreilor.
Sunt, însă, fapte arhicunoscute, sunt locus communis, sunt realități pe care oricine le poate cunoaște dacă nu le-a cunoscut până acum.
Ca urmare, cine vrea să vadă adevărul l-a văzut.
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Note
Ajuns în București – la ceea ce aș putea numi, puțin exagerat, casa părintească – mă trezesc, după obicei, pe la 5. Și, trecând cele ale dimineții – puțină rugăciune, puțină curățenie, puțină muncă – ies: medicii mi-au confirmat nevoia absolută a organismului pentru ceva mișcare, preferabil și cu urcare și coborâre de trepte.
Așa că merg spre un parc înzestrat și cu așa ceva.
E dimineață pentru mulți, dar alții, nu puțini, sunt deja cu treburile lor.
Eu, merg spre parc.
Sau asta, vreau, pentru că un tânăr înăltuț, ce părea ori un student serios, ori un țârcovnic mai elegant, mă oprește:
– Sunteți părintele Alde?
Dincolo de pluralul politeții tonul este ciudat.
– Nu.
Îi răspund scurt și dau să trec de el.
Face jumătate de pas lateral și, puțin disprețuitor, mă previne:
– V-am văzut pe internet, știu cine sunteți!
În gând: Încă unul care crede că dacă a văzut pe cineva pe internet sau la televizor înseamnă că îl cunoaște!
Oftez:
– Dacă știai cine sunt știai că nu mă cheamă Alde.
Privirea lui cuprinde o bucurie arogantă:
– Dvs. sunteți!
– Nu, îi răspund. Eu sunt Mihai-Andrei Aldea.
Dă din mână, schițând un tot aia care anulează orice deosebire între ”Alde” și ”Mihai-Andrei Aldea”.
– Știți, zice, că v-ați făcut de râs?
Aha, mă gândesc, încă unul care crede că dacă a văzut pe cineva pe internet acela îl vede și el.
– Nu știu, îi spun. Dar nici nu mă interesează1.
Deja vorbește peste mine:
– Sunt student la Teologie – apasă cuvântul, ca și cum simpla pronunțare îi dă lui, studentului autoritate.
– Îmi pare rău! – îi răspund sincer. Dar nu cred că am vreun amestec.
Iarăși vorbește peste mine, fără să mă audă:
– Am râs de dvs. cu părintele profesor dr. … (puneți ce titulatură vă place) X, pentru părerea dvs. ridicolă că trebuie să spunem Cristos în loc de Hristos2.
Îmi vine și mie să râd. I se pare că a râde, osândind un preot, în lipsă, este ceva de laudă. E mândru că au făcut asta, ca și cum ar fi câștigat un trofeu.
– Vreun argument împotriva celor spuse de mine ați avut? – îndrăznesc să-l întreb.
După cum mă așteptam, se lansează într-un discurs despre măreția Grecilor, pe care îi vede și îi descrie ca fiind perfecți, superiori, repere absolute.
Începe cu Antichitatea, desigur, pe care nu o vede ca paradigmă a unei răutăți păgâne – până la urmă, Grecii au fost până la Islam cel mai imperialist popor de pe planetă, mai ales în raport cu populația; și au făcut extrem de multe răutăți.
Continuă cu lauda ”Creștinismului de limbă elină” (textual), sugerând că Însuși Mântuitorul ar fi predicat în greacă3.
Și tot așa continuă cu grecomania, ridicând în slăvi Grecii și ”cultura lor” (în fapt mai multe, unele radical contradictorii).
Încă nu a afirmat că ”Dumnezeu e Grec”, așa cum spunea cândva un Grec aflat în trecere prin Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Dar nici departe nu este.
Ajungând la ”concluzia” că dacă Grecii spun (astăzi) Hristos, avem obligația să spunem și scriem la fel.
Pentru că tac și ascult este tot mai victorios.
Face parte dintre extremiștii care cred că a asculta înseamnă a da dreptate.
De aceea pentru ei este aproape imposibil să asculte pe cineva, pentru că în mintea lor bolnavă înseamnă că îi dau dreptate dacă îl ascultă.
Și acest tânăr crede că dacă îl las să vorbească înseamnă că îi dau dreptate, că m-a convins.
Jubilează.
Când se oprește, triumfător, îl întreb:
– Un argument real aveți?
Se uită la mine șocat.
Bietul copil crezuse că m-a convertit la ideile lui.
Îi explic:
– Părerea că trebuie idolatrizați Rușii sau Grecii, deci trebuie să facem tot ce fac ei, am mai auzit-o. De prea multe ori. Este o idee păgână, total anticreștină și antiortodoxă. Evident, nu este argument real. Nu este nici argument istoric, nici etnologic, nici lingvistic și cu atât mai puțin teologic. Altceva ai?
Încă șocat, încearcă să spună:
– Dar Grecii, înțelegeți, Grecii pronunță…
Dau din cap:
– Nu mi-ai citit materialele pe temă, nu-i așa?
Pentru prima dată face un pas înapoi:
– Ăăă… Noi le-am discutat în clasă…
– Dacă le citeai, vedeai că știu cum pronunță Grecii de astăzi. Problema la care voi refuzați să vă gândiți real, problema pe care nu vreți să o cercetați științific, este alta: cum pronunță tradițional Românii. Și, secundar, cum pronunțau Grecii din primele secole. Asta din urmă, repet, secundar: nici Grecii nu au pronunțat vreodată Iehoșua sau Ieșua, ci Iesous ori Iesus. Deși Evreii spuneau Iehoșua sau Ioșua. Dacă tot îi idolatrizezi pe Greci, fă ce au făcut ei: respectă pronunția poporului tău.
Bietul copil este evident rănit.
Nu de ideile pe care i le prezint, e clar că nu le-a recepționat: că nu a reușit să mă convingă.
Plec, și de această dată nu mă mai oprește.
Merg prin parc, urcând și coborând treptele recomandate medical.
Mă rog pentru studenții și cadrele Facultății de Teologie, pentru buni conducători ai Bisericii, ai Neamului și ai Țării, dar mai ales ca noi să fim vrednici de asemenea conducători.
Doamne, miluiește-ne!
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Note
Mă întreabă cineva:
– Părinte, sunteți un om cult, dar… Cum credeți în Biblie când are mai mulți autori?
Mă uit mirat la el:
– Văd că aveți în bibliotecă Manual de chirurgie pentru studenți. Din câte știu, are mulți autori. Asta vă face să îl credeți greșit?
Rămâne cu gura căscată.
Din păcate, oamenii primesc tot felul de idei absurde împotriva lui Dumnezeu, împotriva Sfintelor Scripturi, împotriva Bisericii sau a preoților etc.
Le primesc nu pentru că sunt fapte sau analize raționale, ci pentru că ei, oamenii caută în disperare pretexte pentru a rămâne în păcate și patimi.
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldeai
România Străveche - Ancient Romania 