(prima parte)
(a doua parte)
(a treia parte)
Am rămas la sfârșitul părții dinainte la promisiunea unor citate din lucrarea Despre problema evreiască (Zur Judenfrage), de Karl Marx (1844).
Citate prin care cititorul nostru va putea vedea direct poziția anti-iudaică ori antisemită a lui Karl Marx, pe care anterior am sintetizat-o:
„Emanciparea politică a evreului, a creștinului și, în general, a omului religios este emanciparea statului de iudaism, creștinism și, în general, de religie. […] Limitele emancipării politice sunt imediat evidente prin faptul că statul se poate elibera de o restricție fără ca omul să fie cu adevărat liber de aceea restricție…” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)
Citatul consideră, evident, Iudaismul ca pe un lucru rău, pe care statul trebuie să îl elimine, atât la nivel oficial, cât și la nivel social și personal.
În sine, citatul este o proclamare a necesității genocidului religios și cultural, atât față de Creștini (ceea ce era de așteptat), dar și față de Evrei – ceea ce era de demonstrat.
„Pentru noi, problema capacității evreului de a se emancipa devine următoarea problemă: care anume element social trebuie suprimat pentru a suprima iudaismul?” (Karl Marx, Zur Judenfrage, 1844)
Este explicită poziția lui Karl Marx (era să scriu Adolf Hitler!) pentru eradicarea Iudaismului, adică în favoarea exterminării Evreilor (cel puțin religios și cultural!).
„Care este fundamentul laic al iudaismului? Necesitatea practică, interesul egoist.
Care este cultul laic al evreului? Negustoria măruntă și sordidă.
Care este Dumnezeul său secular? Banul.” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)
Chiar dacă cititorul este șocat de aceste rânduri, aceasta este poziția lui Karl Marx în 1844.
Stalin, Hitler și alții doar au preluat convingerile marxiste în această privință, nu sunt inventatorii lor.
„O organizare socială care ar aboli precondițiile măruntei negustorii sordide și ambulante și care ar aboli deci posibilitatea acestei modalități comerciale, ar face imposibilă existența evreului. Conștiința sa religioasă s-ar spulbera ca o negură insipidă în aerul adevărat și vital al societății” (Karl Marx, Zur Judenfrage, 1844)
Din nou, deși reflexul ar fi să atribuim textul unora ca Mussolini, Hitler, Stalin, Ceaușescu etc., în realitate îi aparține lui Karl Marx.
„descoperim în iudaism un element anti-social general al timpurilor prezente. Acest element a fost adus la înaltul său stadiu actual prin evoluția istorică. Evreii au avut o contribuție substanțială la acest detestabil aspect care, în momentul de față, a ajuns la punctul său culminant, de unde este eminamente necesar să înceapă descompunerea sa.” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)
Deci, după Karl Marx, Iudaismul este „anti-social general”, „detestabil” ș.a.a.
După cum am spus, lăsăm cititorul să observe dacă doctrina marxistă este pentru Evrei sau împotriva lor!
„În ultimă instanță, emanciparea evreilor este echivalentă cu emanciparea umanității de iudaism.” (Karl Marx, Zur Judenfrage, 1844)
Pentru orice om logic, această frază este cel puțin absurdă, dacă nu răuvoitoare.
Victoria Comunismului (numit aici Emancipare, peste câțiva ani Comunism, dar fiind aceeași doctrină) este condiționată de renunțarea Evreilor la ceea ce îi definește.
Acest proces fiind văzut de Karl Marx și adepții săi drept o eliberare sau „emancipare a umanității de iudaism”.
„Într-adevăr, în America de Nord, dominația practică a iudaismului asupra lumii creștine a ajuns să se exprime la modul normal și clar” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)
Pentru această afirmație „argumentul” lui Karl Marx este acela că „predicarea Evangheliei și preoția creștină [protestantă n.n.] au devenit obiecte de comerț.
Absurdul este absolut!
Este ca și cum ai spune că Fueginii care vindeau vânatul lor unor triburi mai nordice deveneau prin asta Evrei sau intrau sub dominația Iudaismului.
Identificarea comerțului sau corupției cu Iudaismul, inclusiv unde acesta nu există, este o falsă echivalență tipică pentru Karl Marx.
„Banul este Dumnezeul pizmuitor al Israelului în fața căruia nici un alt Dumnezeu nu poate exista.” (Karl Marx, Zur Judenfrage, 1844)
Față de această afirmație, merită menționat că există persoane sau grupări ce se vor (ori sunt) anticomuniste și împotriva curentelor de Stânga în general, dar preiau asemenea afirmații marxiste cu multă convingere (și cu multă convingere că luptă și prin ele împotriva Stângii care le-a născut și răspândit).
„Bancnota este adevăratul Dumnezeu al evreului. Dumnezeul său este numai o bancnotă imaginară.” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)
În continuare, vedem fraze și opinii pe care Nazismul, Fascismul și alte asemenea orientări politice (de Stânga!) le-au preluat și folosit masiv.
Dar care au fost preluate și folosite de-a lungul timpului și de grupări de Dreapta inconștiente de originea și rostul acestora.
„Legea evreului, lipsită de bază și temei, este numai caricatura religioasă a unei moralități și a unui drept nefondat în general, a unor rituri pur formale cu care se înconjoară lumea interesului egoist.” (Karl Marx, Zur Judenfrage, 1844)
Clar, pentru Karl Marx Iudaismul este atât nul ca valoare spirituală, cât și dăunător ca element social.
Este Karl Marx pentru sau împotriva Iudaismului?
Este Karl Marx pentru sau împotriva Evreilor?
„În practica sa perfectă, egoismul creștin al beatitudinii celeste se transformă în egoismul fizic al evreului, necesitatea sublimă este transformată în necesitatea lumească, iar subiectivismul este transformat în egoism.” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)
În această frază, ca și altele asupra cărora nu ne-am oprit, Karl Marx combină dubla condamnare a Iudaismului și Creștinismului (de tip apusean), îmbinată cu o evidentă incitare la conflict între adepții celor două spiritualități.
„În momentul în care societatea va reuși să anuleze esența empirică a iudaismului – micul comerț și precondițiile sale – existența evreului va deveni imposibilă…” (Karl Marx, Zur Judenfrage, 1844)
Încă un apel la genocid împotriva Evreilor formulat de Karl Marx.
Iubite cititorule, ți se pare că este de partea Evreilor Karl Marx, ori împotriva lor?
„Emanciparea socială a evreului este emanciparea societății de iudaism.” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)
După ce a definit emanciparea omului și emanciparea societății pe criterii comuniste – după cum le va denumi puțin mai târziu –, Karl Marx declară faptul că pentru ca Evreii să poată participa la această societate nouă trebuie să înceteze să mai fie Evrei.
Suntem, am putea spune, la punctul în care putem concluziona împreună:
În lucrarea consultată (Zur Judenfrage) ni se prezintă un ideolog fundamental al Stângii, Karl Marx, adorat atât în Socialism cât și în Comunism, ce proclamă necesitatea dispariției Evreilor și Iudaismului drept condiție esențială pentru victoria Stângii.
De fapt (reluăm, pentru că este esențial!) Karl Marx este prima celebritate care cere public și răspicat exterminarea Evreilor.
Se poate vedea foarte clar faptul că deși de origine evreiască ideologul Karl Marx urăște și disprețuiește Iudaismul și dorește dispariția Evreilor ca etnie și cultură.
Ceea ce ar însemna că am demonstrat faptul că sistemele de Stânga sunt fundamental anti-iudaice și antisemite.
*
Dar – pentru că totdeauna se ivește un dar – cineva o să întrebe:
Putem generaliza poziția Stângii, cu variantele sale, pe baza poziției unui singur om?
Da, atâta vreme cât acel om este fondatorul Stângii moderne și contemporane, atâta vreme cât are statui în Uniunea Europeană și este studiat laudativ în mai toate țările lumii.
Pentru că toate aceste fapte arată că antisemitul Karl Marx este normativ pentru toate societățile de Stânga (indiferent de pretinse distanțări critice față de unele păreri ale acestuia).
Așa cum și Charles Darwin este normativ pentru Evoluționism, chiar dacă din teoria lui nu a mai rămas decât numele.
Totuși, ca să fie lucrurile și mai clare, merită să vedem ce părere are despre Evrei celălalt părinte fondator al Comunismului, Friedrich Engels.
(va urma)
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. Știu că deja unii cititori se vor mira nu doar și de cele aflate de aici, dar și de faptul că nu mă minunez și indignez de antisemitismul și anti-iudaismul unei persoane de origine evreiască. Și poate chiar se indignează că nu lămuresc această problemă. Le cer însă îngăduință: dacă Dumnezeu va binecuvânta, în câteva părți ajungem și la clarificarea acestor lucruri.
Spune una dintre nulitățile promovate drept parte a clasei politice de ocupație cum că „religia prostește”. D-sa are oarecum dreptate: Religia Marxismului SIGUR prostește și inumanizează.
De aceea adepții Marxismului au produs în mai puțin de două secole mai mulți morți decât psihopați ca Genghis-Han, decât fanatismul islamic, decât războaiele inter-budiste etc. Sau, pentru a vorbi strict în context, de aceea adepții Marxismului au produs în mai puțin de două secole de câteva ori mai multe victime decât toate celelalte tipuri de conflicte la un loc.
Dovada absolută că Religia Marxismului prostește și inumanizează este faptul că adepții săi nu au nicio rușine să îl promoveze după toate crimele împotriva umanității săvârșite de ei.
Cine are minte de înțeles, să înțeleagă!
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Au trecut șase ani de când am scris rândurile de mai jos. Și deja Republica România este într-o dictatură neo-bolșevică, neo-nazistă și neo-fascistă din ce în ce mai agresivă.
De, unde nu-i cap… vai de tot trupul!
Una dintre lecțiile dureroase și încurajatoare ale Cărții lui Neemia este greutatea întoarcerii la bine după căderile mari.
La o primă vedere ne izbim de un truism: este evident că o despărțire mai mare de Dumnezeu înseamnă un urcuș mai lung pentru revenirea la starea dinaintea căderii.
Dar una este să ai o idee teoretică despre ceva, și alta să înfrunți practic greutatea urcușului.
De aceea lungul drum al întoarcerii Evreilor din Exil, în amândouă înțelesurile – fizic și spiritual –, este de mare ajutor pentru orice Creștin care vrea să se ridice din patimi și păcate.
Un fapt limpede în cele două cărți Ezdra este foarte puțina cunoaștere a istoriei și a Legii lui Moise de către Evreii aflați în exil.
Ca urmare, ei văd vremea lui David și a Judecătorilor ca un illo tempore: un timp aproape mitic, în care Dumnezeu (cu cât mai necunoscut, cu atât mai respectat și temut) lucra împreună cu Străbunii (și ei văzuți prin neguri luminoase).
Contrastul cu starea lor tristă este evident și dureros.
Ca urmare, Evreii se îndreaptă către cei câțiva care încă Îl caută și Îl iubesc, dar mai ales Îl cunosc pe Dumnezeu.
Și îi ascultă!
Lucrarea lui Ezdra și Neemia este o pildă pentru toți cei care, vrut sau nu, ajung să conducă poporul întru Domnul.
Despărțirea de influențele străine otrăvitoare, despărțirea de corupția internă, însușirea școlii muncii și, în același timp, însușirea școlii luptei, iată repere ale ridicării din cădere.
Sfântul Apostol Iacob spune credința fără fapte moartă este (Iacob 2:17).
La Ezdra și Neemia vedem cum credința se limpezește și zidește prin fapte.
Căci
– întoarcerea din Exil într-o țară pustiită,
– munca pentru refacerea ei,
– lupta politică împotriva neamurile dușmane,
– ascultarea de conducătorii buni,
– recunoașterea și înlăturarea corupției interne,
– rezidirea Templului și refacerea zidurilor și porților Ierusalimului,
– asumarea faptului că protecția regelui și oamenilor acestuia nu poate înlocui propria capacitate de apărare în fața dușmanilor, deci înarmarea și pregătirea de luptă,
– neîncetata priveghere a lucrărilor dar și față de atacurile celor răi,
sunt, toate, lucrări, șiruri de fapte, de fiecare zi, care duc la recuperarea Cărții lui Moise și întoarcerea la Dumnezeu.
Procesul acesta de vindecare a Evreilor întorși din exil este identic procesului de vindecare pentru Creștinii care se izbăvesc de patimi.
Căci și ei
Vedem astfel că cele două cărți amintite ori, ca sinteză, cartea Neemia (II Ezdra) sunt mărturii directe ale lucrării de întoarcere de la moarte la viață, din anatemă în binecuvântare, din patimă în virtute.
Este o lecție dureroasă, pentru că fiecare îndreptare cere muncă și suferință. Este o lecție dureroasă, pentru că fiecare îndreptare mărturisește răutatea căderii.
Și este o lecție încurajatoare.
Este o lecție încurajatoare pentru că ne arată că se poate străbate această greutate și durere – se pot străbate aceste greutăți și dureri –, ajungându-se la unirea cu Dumnezeu.
Este o lecție încurajatoare pentru că ne arată că greutățile și durerile pe care le întâlnim în îndreptarea noastră sunt și firești, dar și o mărturie a îndreptării.
Căci nu poți să obosești ori să suferi că te îndrepți decât pentru că te îndrepți!
Astfel încât lecția din cele două cărți este o alungare atât a mândriei, cât și a deznădejdii.
Și, totuși, pe măsură ce înaintăm în lupta cu patimile, în munca grea a eliberării de păcate, crește în noi o altă durere: a răutății și rușinii pe care le-am săvârșit prin despărțirea de Dumnezeu – fie ea și oricât de inconștientă.
Iar această durere crește sau am putea spune chiar că explodează atunci când conștientizăm mai bine Istoria Mântuirii.
Căci vedem atunci cum ne-am făcut, nebunește, dușmanii adevărurilor celor mai evidente; cum ne-am făcut părtași lui Cain, Edom, Core și altora asemenea, despre care, totuși, ne scârbim când citim.
Vedem contrastul izbitor și infinit între bunătatea luminoasă și curată a lui Dumnezeu și întunecimea spurcată în care ne scăldăm.
Acestea le-au simțit și Evreii întorși din exil după ce, refăcând Ierusalimul și Templul, au ascultat citindu-se Cartea lui Moise (Tora).
Și ne oprim aici, ca să ne aducem aminte cum ne-a pus înainte Mesia bucuria lui Dumnezeu pentru întoarcerea oii pierdute și a fiului risipitor (Matei 18:11-14; Luca 15:11-32 ș.cl.).
La Neemia vedem această bucurie, căci atunci când poporul auzea Cartea lui Moise, citită și tâlcuită de preoți și leviți, a fost cuprins de durerea și rușinea amintite mai sus.
Iar atunci Neemia le-a zis:
„Ziua aceasta [a deplinei reveniri la Legea lui Dumnezeu n.n.] este închinată Domnului Dumnezeului vostru: Să nu fiți triști, nici să plângeți!”
Căci tot poporul plângea, auzind cuvintele Legii.
„Ci mergeți de mâncați carne grasă și beți vin dulce”, adăugară ei, „și trimiteți parte și celor care nu au nimic gătit, căci ziua aceasta este sfințită Domnului nostru. Nu fiți triști, căci bucuria Domnului va fi puterea voastră!” (Neemia 8:9-10)
Da, pentru cei care se pocăiesc mare bucurie are Dumnezeu.
Da, pentru cei care se pocăiesc, bucuria Domnului va fi puterea lor.
Da, pentru cei care însetează de cunoașterea cuvântului dumnezeiesc, mare bucurie are Dumnezeu.
Da, pentru cei care însetează de cunoașterea cuvântului dumnezeiesc, bucuria Domnului va fi puterea lor.
Și vor venii necurații ispititori, teologii Iadului, cu întrebări sterpe și stârpitoare despre cum este cu putință și în ce fel se bucură Dumnezeu, despre preștiință și neschimbare și alte aiureli pentru rătăcirea celor care îi ascultă.
Dar cei care vor ziduri tari și porți puternice, portari iscusiți și apărători viteji pentru sufletul lor, vor sta neclintiți în cuvântul lui Dumnezeu, și bucuria Domnului va fi puterea lor.
Căci dacă noi nu pricepem lucrările lui Dumnezeu este firesc; iar dacă pentru că nu pricepem le negăm suntem proști și păcăliți de cel rău.
Așa că ne vom păzi de gândurile și întrebările încâlcite ale celor care niciodată nu ajung la Adevăr.
Și, ascultând de Sfintele Scripturi, vom lucra neîncetat pocăința.
Căci la ce ar folosi cunoașterea teologică, dacă nu ar aduce lucrarea binelui?
Poate doar ca să fim și mai mult osândiți.
Să stăm bine: nu este om care să fie viu și să nu greșească.
Biserica ne arată, după cuvântul lui Dumnezeu, că și Sfinții au păcate.
Deci, nevoie de pocăință avem toți.
În cele două cărți ale lui Ezdra, ori, sintetic, în primele opt capitole din Neemia, vedem practic lucrarea îndreptării – căci lucrarea îndreptării este singura pocăință adevărată2.
Precum și faptul că trebuie ca bucuria întoarcerii la Dumnezeu să fie (mult) mai mare decât tristețea căderii.
Și mai vedem că Noul Testament este prezent în Vechiul Testament, fiind numai acoperit de și pentru răutatea oamenilor și a diavolilor.
Răutate care începe, pentru fiecare, cu ceea ce este în el.
Și tot de aici începe îndreptarea.
Iar pentru oricine vrea să se îndrepte, singur încercarea de îndreptare este bucurie la Dumnezeu, iar bucuria Domnului va fi puterea lui.
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Note
România Străveche - Ancient Romania 