Pentru cei care nu cunosc acest lucru, amintesc faptul că în copilărie și adolescență am fost ateu.
Interesat de biologie, istorie, precum și anumite zone de frontieră ale științelor.
Pregătindu-mă pentru o carieră în biologie și medicină.
Fiind foarte interesat de genetică.
Dar tocmai acest interes pentru știință m-a adus la recunoașterea unui adevăr greu de primit pentru mândria unui ateu: știința dovedește existența lui Dumnezeu.
Principiile 1 și 2 ale termodinamicii, matematica probabilităților aplicată la structurile biologice, problema entropiei și nenumărate alte aspecte mi-au arătat că, dincolo de sofismele atee, Universul nu se poate explica prin el însuși; are nevoie de o cauză; și pentru ca acea cauză să nu fie intermediară, este obligatoriu să fie absolută, deci conștientă și rațională – pentru că știința empirică arată superioritatea absolută a ceea ce este conștient și rațional față de orice altă formă de existență cunoscută.
Dar risc să divaghez!
Ideea fundamentală este că am început să caut care ar fi acea religie adevărată, prin care Dumnezeu (cum s-o numi El, mi-am zis) ar fi comunicat cu oamenii care caută sincer adevărul.
Și am trecut prin marile religii ale lumii, alături de multe altele mai puțin răspândite.
Având două criterii fundamentale: logica internă a învățăturii fundamentale a religiei în cauză și coerența cu fenomenele naturale.
Căci un dumnezeu care să dea niște legi naturale și apoi să ceară omului să le încalce nu are cum să existe – poate doar să existe cineva care să pretindă asemenea absurditate, dar asta este altă discuție.
De ce fac această recapitulare?
Pentru că m-a întrebat cineva de curând, întâi, dacă am cercetat Mahomedanismul (= Islamul) în căutările mele, apoi după ce a aflat că da, de ce nu am primit Islamul/Mahomedanismul.
Voi preciza faptul că și în cazul Mahomedanismului, ca și în cazul altor religii, am urmărit învățătura fundamentală, apoi ce spun clericii religiei în cauză despre ea.
Ca urmare, am citit Coranul în patru sau cinci traduceri în limba română, două în franceză și trei în limba engleză.
Am putut constata cu acest prilej o primă minciună islamică: pretenția că pentru a înțelege Coranul este musai să înveți araba.
Este o idee peste care am trecut inițial, deși mi s-a părut ciudată – un dumnezeu care nu se poate exprima bine decât într-o singură limbă din miile de limbi omenești este departe de atotputernicie, după mintea mea; dar am zis că poate îmi scapă mie ceva și am trecut peste, după cum am spus.
Doar că, ce să vezi, Coranul exprima aceleași idei și în română, și în franceză, și în engleză.
Ceea ce, dintr-o dată, a ridicat un mare semn de întrebare asupra argumentațiilor islamice.
Dar, am trecut și peste asta.
Am încercat să trec și peste prezentarea foarte discutabilă a lui Mahomed în hadith, o prezentare care, obiectiv vorbind, îl arată ca fiind obsedat sexual și pedofil.
Am trecut peste aceste lucruri deoarece până la urmă Coranul este cartea fundamentală a Islamului. Și, oricât ar crede unui sau alții în hadith, acestea nu sunt Coranul.
Am mers la unii învățați ai Cultului Musulman din București, spre a discuta cu ei nedumeririle stârnite de încercarea mea de a cunoaște Islamul.
Unul dintre el a încercat să mă convingă de faptul că voi înțelege Islamul dacă spun de câteva ori o ”rugăciune” care, zicea el, mă va lumina doar prin rostire;
doar că acea ”rugăciune”, știam deja în clipa când a rostit-o, era șahada (shahada), o mărturisire de credință islamică; dacă aș fi făcut neghiobia să o rostesc, după cum voia el, ar fi însemnat să mă declar Musulman.
Doar că, prin educația de cercetător primită de la tatăl meu, Dumnezeu să îl odihnească, am aflat ce este șahada încă din clasele primare, când citeam colecția pornografică zisă de povești O mie și una de nopți. Unde am găsit metoda foarte rapidă prin care cineva devenea – extrem de diferit de Ortodoxie! – Musulman, chiar fără să știe mai nimic despre religia în cauză. Metodă despre care mi-am întrebat tatăl și asupra căreia el m-a lămurit, prevenindu-mă și asupra cursei pe care unii Musulmani o întind necunoscătorilor.
Așa că, în loc să-i repet lălăiala1, i-am râs în față învățatului în cauză. Și am plecat, dezgustat de purtarea sa – pe care atunci, pe loc, am văzut-o drept medievală, asemănând-o cu purtările fanatice ale unor Turci din Evul Mediu. Individul a fost mult mai dezamăgit de faptul că nu i-am picat în cursă decât de disprețul meu față de asemenea metodă.
Mai târziu am aflat că este o practică răspândită și care are mult succes în rândul necunoscătorilor, care se trezesc forțați – atât prin presiuni psihologice, dar nu rareori și fizice – să accepte că repetând o frază pe care nu o înțeleg ”s-au legat” să fie Musulmani2.
Am trecut și peste asta, pentru că am studiat istoria și știu că în toate religiile, culturile, procedeele tehnice etc. oamenii strică.
Strică, adică încalcă principiile, le răstălmăcesc, le ignoră etc.
Ca urmare, am mers la alți învățați ai Cultului Musulman din București.
Unul dintre ei devenind mai târziu o persoană esențială a numitului cult din România.
Și i-am întrebat câteva din lucrurile care mă frământau:
1. Dacă în Coran scrie că Iisus este de la Dumnezeu și a spus adevărul, de Musulmanii nu se botează și nu devin Creștini?
2. Dacă în Coran scrie că învățătura primită de Evrei și Creștini este de la Dumnezeu (Sura 5:47; 5:68; 10:94), de ce Coranul învață lucruri ce sunt în contradicție cu învățătura din Vechiul și Noul Testament?
3. Dacă este de la Dumnezeu (”Allah”) cartea numită Coran, iar Acesta își păzește cartea Sa, de ce în timpul lui Uthman erau circa 700 de variante de Coran, iar astăzi sunt încă peste 40?
4. De ce am crede în versiunea de Coran aleasă de Uthman, când acesta nu a folosit absolut niciun criteriu științific sau teologic în alegerea sa, ci doar un criteriu politic?
5. De ce se pretinde că religia predicată de Mahomed înseamnă supunere față de Dumnezeu sau de Allah, când în fapt Coranul cere supunere absolută față de Mahomed?
La niciuna dintre cele cinci întrebări nu mi s-a dat un răspuns coerent.
De exemplu, cel care atunci conducea moscheea de la Piața Eroilor Revoluției din București a încercat să mă păcălească pretinzând că Biblia nu ar fi conformă cu ceea ce au spus Profeții și, respectiv, Iisus Christos.
Doar că dacă ar fi așa, ar însemna că Allah minte în Coran, atunci când spune că nu se schimbă cuvintele sale, totodată declarând Vechiul Testament și Noul Testament ca fiind… cuvintele sale.
Deci, dacă Biblia este schimbată, înseamnă că Islamul este mincinos, pentru că în Coran, cartea s-a fundamentală, se garantează că Biblia este de la Dumnezeu și că este neschimbabilă.
Iar dacă Biblia este neschimbată – cum arată, de fapt, zecile de mii de manuscrise ale acesteia – înseamnă iarăși că Islamul este mincinos, pentru că stă împotriva acesteia deși o declară totodată ca de la Dumnezeu.3
Un șoc interesant al interlocutorilor mei a fost provocat de o observație a mea privind afirmația din Coran după care Iisus nu ar fi fost răstignit și ucis pe cruce, pentru că Allah ar fi păcălit pe Iudei să li se pară că au făcut asta (Sura 4:157-158).
I-am întrebat:
– Cum se împacă această minciună a lui Allah cu ura lui Allah pentru minciună și blestemul lui Allah pentru cei care mint? (Sura 2:10; 3:61; 4:107; 16:105; 39:3; 40:28 etc.)
Mai mulți au fost șocați și nu au știut ce să răspundă.
Unul dintre ei (cel de la moscheea de la Eroii Revoluției) a pretins că „Allah trebuia să îl scape pe Iisus de ucidere”, de aceea a folosit o „stratagemă”.
Și l-am întrebat:
– De ce ar fi folosit o minciună, când putea să Îl facă dispărut pur și simplu?
A început să îmi explice că nu putem înțelege noi logica lui Allah.
Și i-am răspuns:
– Atunci Allah nu avea de ce să ne spună că a folosit această stratagemă. Și nici nu avea de ce să reproșeze celor pe care i-a păcălit că au crezut în ceea ce chiar el le-a arătat.
Aici s-a blocat și învățatul în cauză.
Pentru că dacă Allah a vrut ca oamenii să creadă în minciuna (”stratagema”) sa, este total absurd să le reproșeze apoi faptul că o cred.
Evident, omul nu a vrut să cedeze, așa că a început să îmi critice Creștinii, ca și cum asta ar fi acoperit răutățile pe care le constatasem4.
Felurite bâiguieli neserioase – inclusiv negarea unor surse istorice musulmane foarte clare – au fost pe post de răspuns și la întrebările privind arderea de către Uthman a nenumărate exemplare din Coran.
Dar unul dintre lucrurile care m-a lovit în cursul discuției cu învățatul XYZ – aducându-mă la un milimetru să îl bat5 – a fost afirmația după care „femeia este doar pe jumătate om”.
Poate mă-ta! – a fost reflexul mintal al educației de cartier.
Dar am izbutit să mă stăpânesc și să întreb:
– Cum adică?
Și a început să îmi ”explice” cum Coranul arată că un bărbat valorează cât două femei, dar patru femei nu valorează cât doi bărbați (Sura 2:282). De aceea, mi-a zis el, a lăsat Allah ca un bărbat să aibă moștenire cât două femei (Sura 4:11). Chiar și dacă o femeie este ucisă – a mai adăugat el – despăgubirea este la jumătate față de bărbat (conform legii Sharia).
L-am provocat:
– Unii Musulmani mi-au spus că femeia este pe jumătate animal.
– Da, mi-a confirmat el. Hadith o pun pe femeie alături de măgar și câine.6 De aceea și bărbatul poate corecta femeia cu bătaia, pentru că uneori nu înțelege altfel (Sura 4:34).
Față de aceste insulte la adresa mamei mele, ale bunicilor mele, ale surorilor mele etc., am înțeles că cel mai decent lucru pe care îl pot face este să mă delimitez de Islam cât mai deplin.
Fiind, aceste absurdități, alte exemple de contradicții interne și de contrazicere cu legile naturale.
Cum i-am spus unui Musulman:
– Dacă mama ta este pe jumătate animal nici tu nu poți să fi om întreg.
În sfârșit, ce au răspuns față de pretenția Coranului că „cel care ascultă de trimis [Mahomed, cf. Islamului n.n.] ascultă de Allah, sau că nu are credință cel care nu face ascultare totală de Mahomed (Sura 4:65)?
Una dintre scuze a fost că ”Mahomed nu vorbea după pofta lui, ci după voia lui Dumnezeu”, pretextul fiind că „un profet este imun la confuzie, corupție ori subiectivism, dând soluții perfecte”.
M-am minunat de această idee, aducându-i aminte imamului (sau aducând aminte altor interlocutori), nedreptatea lui Mahomed față de orbul din Mecca (Sura 80:1-10). Sau felul în care a făcut judecată nedreaptă în propria familie (Sura 66:1); situație în care a ajuns să își calce jurământul nedrept.
De asemenea, i-am adus (le-am adus) aminte cum în Coran se arată repetat faptul că Mahomed era păcătos (Sura 9:43, 47:19 sau 48:2, pe lângă cele deja arătate). Ceea ce contrazice ”justificarea” pentru ascultarea totală de Mahomed pe care mi-o oferiseră.
Desigur, erau șocați de faptul că știam Coranul, astfel încât le era foarte greu să practice „înșelăciunea de convertire” numită, după nuanță, taqiyya, muruna, hiyal sau kitman7. Despre care știam, fapt asupra căruia i-am prevenit – zadarnic – de la început.
O altă ”explicație” pentru autoritatea dumnezeiască dată lui Mahomed de Coran – autoritate de la care a venit și numele de Mahomedanism, cel mai corect nume pentru Islam – a fost că
„Orice comunitate are nevoie de o autoritate supremă și absolută; fără o asemenea autoritate nu poate funcționa.”
Tragi-comic, ei recunoșteau faptul că Hindușii, de pildă, nu au o asemenea autoritate absolută în comunitățile lor.
Deși Hindușii au comunități și au comunității de mii de ani.
La fel, Musulmanii care cunoșteau Românii și Ortodoxia recunoșteau faptul că în afară de Dumnezeu nimeni nu deține autoritate absolută în comunitățile române ortodoxe.
Care comunități române ortodoxe există și există de mii de ani.
Ceea ce anulează, factual, pretextul invocat de ei.
Pretext care, de altfel, nu explică logica coranică după care Mahomed ar avea autoritate absolută și infailibilitate deși este om păcătos și cu greșeli evidente.
Sunt, toate acestea, doar o parte dintre motivele pentru care am înțeles că Islamul este neadevărat.
Și cred că, pentru orice om rațional, sunt de ajuns.
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Note
România Străveche - Ancient Romania 