Către Sfântul Sinod

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Aflu că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a avut o mare ședință pe 29 Octombrie 2026. Ieri, adică.
Ar fi multe de spus despre hotărârile de ieri.

De exemplu, despre faptul că s-a
”aprobat proiectul de text al Codului pastoral de comunicare responsabilă în Biserica Ortodoxă Română, prin care sunt reunite și sistematizate prevederile statutare și hotărârile sinodale referitoare la responsabilitatea și disciplina comunicării publice a clericilor.”

O exprimare stufoasă, în limbajul de lemn tipic birocrației de Stânga, în care se ascund curse sufletelor noastre.
Căci ”prevederile statutare” și ”hotărârile sinodale” încalcă, de prea multe ori, Sfintele și Dumnezeieștile Scripturi, hotărârile dogmatice și canonice ale Sinoadelor Ecumenice, într-un cuvânt, exact Învățătura lui Dumnezeu pe care ar trebui să o exprime și păzească.

Sau, alt exemplu, ar fi multe de spus despre faptul că Sfântul Sinod
”A luat act cu preocupare de evoluția grupărilor eretice și schismatice, pretins „ortodoxe”, care desfășoară activități de cult similare celor ale Bisericii Ortodoxe…”

Iarăși o exprimare birocratică de Stânga în veșmânt liturgic.
Menită să acopere faptul că politica imoralității în BOR, promovată de Administrația Bisericească sub complicitatea episcopilor constituie cauza proliferării grupărilor eretice și schismatice.
Simonia este osândită încă în Noul Testament, și osândită cumplit. Mercantilismul religios este osândit încă în Noul Testament, și osândit cumplit; de fapt este interzis de Sinoadele Ecumenice să existe comerț în biserici, dar pangarele tronează în foarte multe biserici, furând spațiul liturgic și mercantilizând viața Bisericii, pentru că așa cer superiorii administrativ-bisericești. Trufia este osândită încă în Noul Testament, și osândită cumplit. Etc.

Dar cea mai mare problemă actuală, și pentru care așteptam și aștept un cuvânt ortodox de la Sfântul Sinod, este problema uriașă a imoralității sexuale din clerul BOR.

Circulă pe internet filmări și fotografii, tot mai multe, cu apropiați ai unor episcopi care se dedau sexului necanonic. Nu doar sexului extraconjugal, ceea ce oricum ar fi pricină de caterisire. Ci se dedau sexului apropiați ai episcopilor care sunt știuți și declarați călugări!
Mai rău, nu doar că asemenea clerici se dedau sexului extramarital sau deși sunt călugări, dar se dedau unor perversiuni puternic osândite de Sfintele și Dumnezeieștile Scripturi, de Canoanele Bisericii Universale.

Dumnezeu dorește nu moartea păcătosului, ci întoarcerea sa prin pocăință, care îl face viu.
Dumnezeu arată că pentru asemenea păcate întoarcerea are ca prim pas ieșirea din cler.
Nu petrecerea în preajma episcopilor, la masă cu ei și în palatele lor. Nu petrecerea în funcții în Administrația Bisericească, de unde să abuzeze alți clerici.

Dragi episcopi din Sfântul Sinod, lumea știe ce se întâmplă!
Încercarea voastră de a pune pumnul în gură celor din Biserică pe asemenea subiecte este ceea ce duce la apariția grupărilor schismatice și eretice.
Dacă vă uitați bine, ele sunt inițiate de obicei de persoane care s-au izbit de imoralitatea Administrației Bisericești, de orgiile demoniace din unele mânăstiri sau parohii. Dar mai ales de complicitatea pe care Sfântul Sinod o dovedește ascunzând totul sub preș, ba chiar pedepsind pe nevinovați și promovând pe vinovați.

În zadar încercați prin măsuri birocratice să astupați găurile din corabie!
Hârtia nu poate opri năvălirea apelor!

A fost înnoită, acum vreo zece ani cred, condamnarea Masoneriei. Un act lăudabil, căci nu poți fi și ortodox și mason; pentru că nimeni nu poate să slujească la doi stăpâni (Luca 16:13), mai ales când sunt doi stăpâni care cer, fiecare, ascultare absolută.

Și totuși, Părinte Patriarh și Membri Sinodali, până la urmă Masoneria este o problemă externă, pe când imoralitatea este o problemă internă. Și o problemă internă structurală.

Acum, în naivitatea mea, aș putea propune unele soluții.
Așa cum am propus unor episcopi, dinainte de 2000 și până prin 2014, hirotonirea întru episcopi a mărturisitorilor creștini din Prigoanele Comuniste.
Și, la fel ca atunci, aș bate la uși închise (de păcat, zice cântecul).

Totuși aș propune realizarea unui centru de retragere și reculegere duhovnicească, la Barcelona sau în Alpi, ori în niște insule oarecare. Unde să se poată retrage clericii căzuți în anumite practici, astfel încât să înceteze sminteala în Biserica Ortodoxă Română.
Acolo se pot pocăi în liniște, sau se pot destrăbăla gălăgios, cum îi îndeamnă conștiința. Dar fără a-și adăuga pe suflet celelalte multe păcate pe care le săvârșește împătimirea pentru clericul slujitor.

La fel, aș propune cu smerenie înlocuirea tuturor protopopiatelor prin episcopii și ridicarea fiecărui centru județean la rangul firesc de mitropolie (episcopia metropolei!). Desigur, mitropoliile provinciale de astăzi vor deveni arhiepiscopii – care, canonic, sunt superioare onorific mitropoliilor.
În acest fel episcopul va fi mult mai aproape de clerici și de credincioși. Împlinindu-se totodată obligațiile canonice de organizare a Bisericii în funcție de organizarea locală a statului – obligații călcate în picioare în Țările Române de peste cinci sute de ani.

Aș mai propune și revenirea la firescul hirotonirii episcopilor căsătoriți, așa cum cer și Sfintele și Dumnezeieștile Scripturi, dar și Canoanele Sinoadelor Ecumenice.
Știu că aici se va invoca un pogorământ dat pentru Provincia Africa a Imperiului Roman ca și cum pogorământul abrogă rânduiala.
Dar voi sublinia, alături de consecvența canonică, faptul că cele mai mari căderi ale episcopilor căsătoriți (canonic) vor fi, asemenea celor mai mari căderi ale preoților căsătoriți (canonic) în limitele unui firesc ce pare astăzi aproape un ideal de urmărit.

Aș mai propune și altele, la fel de sănătoase pentru Biserica Ortodoxă Română și viața întru Dumnezeu.

Dar mă întorc la două adevăruri esențiale:
1. În zile noastre nu se mai pot ascunde sub preș imoralitățile clerului înalt.
2. Dacă o biserică locală încearcă rezolvarea imorală a problemei imoralității rezultatul va include totdeauna distrugerea acelei biserici locale.

Dixit et salvavi animam meam

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Conducerea României o expune terorismului. Intenționat?

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Reflexul a două dintre trei puteri ale statului – puterea legislativă și cea executivă – este de a acuza de orice incident violent Federația Rusă.
Pentru statul zis român nu mai există terorism islamic, Hamas, nebuni, rackeții ucraineni1, extremiști maghiari și alții asemenea. Cu toate că singurele acțiuni teroriste dovedite din România între 1990 și astăzi (29 – X – 2026) sunt cele ale Mahomedanilor2 și, respectiv, ale Ungurilor3.
Sigur, există ”amenințarea naționaliștilor/patrioților”, chiar dacă aceștia nu vor violență, ci ca instituțiile statului să respecte principiile de drept… așa cum sunt legal obligate.

Desigur, se pot spune multe despre acest reflex al puterilor statului de a blama automat Federația Rusă.
Însă pe noi ne interesează doar un aspect foarte pragmatic.
Se poate și pretinde că, la cât rău a făcut Rusia în istorie României, reflexul ar fi de așteptat.
Doar că puterile statului au obligația de a acționa cât mai obiectiv cu putință; căci reacțiile emoționale garantează manipularea – iar puterile statului sunt garante ale stabilității naționale, deci trebuie să fie ne-manipulabile.

Deci, care este aspectul pragmatic ce ne preocupă?
Care este rezultatul practic, pentru grupările teroriste – fie ele ungurești, islamice sau de orice altă natură – a reflexului puterilor statului de a da vina automat pe Federația Rusă pentru orice incident violent?

Liber la terorism. – acesta este răspunsul pe care și-l va da orice individ dominat de idei extremiste

De vreme ce oricum se dă vina pe Federația Rusă, extremiștii din Ucraina ori Pakistan, Bangladesh ori Ungaria, sau de oriunde ar fi, vor vedea – sau deja văd! – o ocazie excelentă pentru a da lovituri cu impunitate.
Sau, cel puțin, pe lângă privirile îndreptate strict înspre Rusia ale puterilor statului.

Adică reflexul de a blama orbește Federația Rusă, fără verificări, fără dovezi, ba chiar împotriva dovezilor, expune România terorismului internațional.

După cum se poate vedea, faptele sunt clare, logica strânsă, raționamentele evidente, dacă nu truisme.
Ceea ce înseamnă că este imposibil ca persoane esențiale din conducerea serviciilor, din conducerea puterilor statului, să nu fi înțeles ce consecințe are acuzarea apriorică a unei unice ținte.
Este imposibil să nu se fi gândit că pot fi prinși în actele de terorism pe care această politică, acest reflex, le încurajează, înșiși copiii lor, părinții lor, oamenii la care țin.

Ceea ce îndreptățește întrebarea De ce?
Pentru că la întrebarea Intenționat? răspunsul pare obligatoriu pozitiv.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. A se vedea materialul Asasinii de care se temea Vântul și de care fug până și interlopii…, Evenimentul Zilei, 10 Ianuarie 2015 (click aici pentru accesare). Sau Cât costau asasinii plătiți în România…, Libertatea, 1 Martie 2017 (click aici pentru accesare). Sau Contrabandiștii, opriți doar cu armele…, Gazeta de Nord Vest, 21.03.2014 (click aici pentru accesare). Sau Smugglers have arranged shooting in Mukachevo…, în Zotty, Sept. 1 2016 (click aici pentru accesare). Etc. ↩︎
  2. Pentru cazul din 2012 a se vedea și SRI: Unul dintre cetățenii…., Ziare, 17 Decembrie 2012 (click aici pentru accesare). ↩︎
  3. Pentru crimele din Al Doilea Război Mondial și o fereastră către tradiția terorismului unguresc a se vedea și Teroarea horthysto-fascistă…, online aici (click pentru accesare). Pentru actele teroriste maghiare din Decembrie 1989 a se vedea și Raportul Harghita – Covasna: Crimele ungurilor…, Ziariști Online, 18 Decembrie 2014 (click aici pentru accesare). Pentru crimele din Martie 1990 a se vedea și Apogeul conflictului…, Ziare, 20 Martie 1990 (click aici pentru accesare). Pentru cazul din 2015 a se vedea și ATENTAT dejucat la Târgu Secuiesc…, Mediafax, 1 Decembrie 2015 (click aici pentru accesare). Pentru terorismul maghiar interbelic cititorul poate căuta și lucrările marelui patriot Raul Șorban (drept între popoare), sau istoricul unor organizații și mișcări precum Maghiar Fiatolok sau Ifju Gárda. După 1945, printre altele, sunt Krasvolgy, Arpad Siegfrid SS, ”Organizația Secretă Revoluționară” (din 1956 încolo), ”Ungaria Mare și Liberă” (1962 și după) etc. ↩︎

Prostia care smintește. România, stat suveran ȘI independent

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Și pe unii, șovăitori, mustrați-i;
pe alții, smulgându-i din foc, mântuiți-i;
de alții, însă, fie-vă milă cu frică,
urând și cămașa spurcată de pe trupul lor.
Duhul Sfânt
(prin Sfântul Apostol Iuda – Ruda Domnului – 1:22-23)

România este sub dictatură cel puțin din 1930, de la așezarea pe tron a lui Carol al II-lea Trădătorul, rușinea cea mai mare a Casei Regale – a reușit să pună în umbră prin mizeria sa realizările excepționale ale lui Carol I și Ferdinand Întregitorul.
Dictatura a fost rareori numită sau recunoscută ca atare.
Fie că dictatorii, ori reprezentanții dictaturii, au fost Carol al II-lea Trădătorul, Ion Antonescu, Ocupația Sovietică, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu sau oricare altul, toți și-au prezentat regimul în cele mai sclipitoare imagini și culori.

Din păcate, oamenii erau mai conștienți de dictatură sub Gheorghiu-Dej ori Ceaușescu decât după Decembrie 1989.

Încercările mele de a preveni Românii în 1990 asupra preluării puterii de oamenii Sovieticilor – de la Ion Iliescu la Silviu Brucan și alte nomina odiosa – au avut, firește, un rezultat aproape nul. Până la urmă, nici Ion Rațiu, Constantin Voicescu, Justin Pârvu și nenumărate alte personalități nu au reușit să îi trezească pe Români din somnul cel de moarte. Ce putea face un tânăr necunoscut?

Căci oamenii vor să nu vadă.

Pe o linie similară s-au purtat Românii în 1997, când am fost doar câteva zeci de mii de oameni care am protestat în toată Țara împotriva trădării mizerabile săvârșită de Emil Constantinescu, Victor Ciorbea și toți trădătorii din Parlament ce au votat cedarea teritoriilor românești ocupate către Ucraina și Rusia. Blestemați sunt ei în vecii vecilor, căci ceea ce au făcut este păcat împotriva Duhului Sfânt. Și, după cum Dumnezeu Însuși spune, blestemul rămâne pe toți urmașii lor – adică pe toți cei care le continuă ideile și lucrarea.

Dar oamenii vor să nu vadă.

Asta cu toate că prostia promovată sistematic ajunge la un nivel atât de ridicol încât nu are limite.

De exemplu, în Constituția României aflăm că, printre altele, statul român ”este… suveran și independent”.

Doar că suveran este cel care are putere sau autoritate absolută; independența este o caracteristică a suveranității.

Sau, altfel spus, nu poți să ai suveranitate fără să ai independență.
Este ca și cum ai spune că cineva stăpânește limba română dar nu știe niciun cuvânt românesc. Este o absurditate absolută.

Celebrul judecător Max Huber spunea

Suveranitatea în relațiile dintre state înseamnă independență.

Deci raporturile dintre cei doi termeni – de altfel, neologisme – sunt același nu doar în română, ci și în franceza din care provin, în engleză și alte limbii care i-au preluat.

Suveranitatea implică obligatoriu independența

Deci, exprimarea conform căreia România „este stat… suveran și independent” este de un agramatism feroce, este un pleonasm ridicol, este o dovadă a incompetenței în cunoașterea limbii române și a limbajului juridic din partea celor care au scris Constituția României.
Pe care, totuși, oamenii i-au votat, inclusiv prin abținerea de la votul ce trebuia dat patrioților români.

Pentru că oamenii vor să nu vadă.

Și, totuși, dacă așa agramată cum este, această prevedere ar fi luată în serios, cel puțin câteva sute de ”politicieni” s-ar fi aflat de mult în fața plutonului de execuție.
Însă, oricum, îi așteaptă cu nerăbdare Iadul, să îi înghită și să le spulbere toate iluziile privind mărirea lor sau felul în care l-ar putea păcăli pe Dumnezeu.

Cât despre noi, așteptăm, potrivit făgăduințelor Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Christos, ceruri noi și pământ nou, în care, în sfârșit și pentru totdeauna, locuiește dreptatea.
Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Cazul Școlii Ștefan cel Mare, Bistrița: Între eroism și propagandă neocomunistă

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Cazul Școlii Ștefan cel Mare, Bistrița: Între eroism și propagandă neocomunistă

Eroii trăiesc veșnic.

La Bistrița a avut loc o tragedie, dar o tragedie înălțătoare: un elev de clasa a VII-a a atacat o profesoară și mai mulți elevi cu un cuțit. Ca rezultat, au fost înjunghiați profesoara și unul dintre elevi, dar elevii au imobilizat agresorul, predându-l polițiștilor.
Este de respectat, de lăudat și de urmat eroismul dovedit atât de profesoară cât și de elevii care s-au luptat cu agresorul.
Aceștia, în loc să fugă țipând, cum fac alții, au contraatacat agresorul și au reușit să îl imobilizeze și dezarmeze. În cursul luptei unul dintre elevi a fost rănit, dar atacatorul nu a reușit să omoare pe nimeni.

Dacă ar exista o picătură de normalitate, ar trebui să vedem în următoarele zile ceremonii de premiere și decorare a profesoarei, ceremonii de premiere și decorare a elevilor care au sărit cu mâinile goale împotriva atacatorului înarmat. Ceremonii la nivel local și central. Așa este firesc, pentru că, repet, profesoara și elevii au arătat un eroism exemplar.
Bistrița poate să fie mândră: încă există urmași pentru Sfântul Atanasie Todoran și ceilalți viteji ai Regimentului Grăniceresc, încă există urmași ai luptătorilor ce i-au înfruntat de atâtea ori pe Tătari în covârșitoare inferioritate numerică. Mai nasc la Bistrița oameni!

Și mai merită lăudată demnitatea elevilor și profesoarei: imobilizarea agresorului a fost ținta urmărită, pe când în alte părți ale lumii dacă era prins nu mai scăpa viu.
Și acest aspect, tipic pentru felul de a fi al Românului, trebuie recunoscut și lăudat.

Captură de ecran de pe site-ul Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare – Bistrița,
unde elevii și cadrele didactice au dovedit că „mai nasc la Bistrița oameni”… sau eroi

Desigur, mass-media mainstream are misiunea de a denigra pe Români și de a-i deprima: cel puțin așa se vede din prezentările depresive pe care le putem vedea mai peste tot.

Am tot căutat în poziția Inspectorului Școlar General Vasile Șteopoaie recunoștința față de jertfa profesoarei și a elevilor: nimic.
Am tot căutat în poziția IPJ Bistrița-Năsăud recunoștința și recunoașterea pentru eroismul profesoarei și al elevilor: nimic.

Dimpotrivă, mass-media emite cu toată nerușinarea afirmații halucinante de tipul ”Agresorul a fost imobilizat de polițiști”. Minciună totală și descalificantă, pentru că în realitate elevii l-au imobilizat pe agresor și l-au predat polițiștilor!!!

Pe aceeași linie de incorectitudine politică și irealitate virtuală mass-media propagă dezinformarea

„Inspectorul general a spus că băiatul pare să aibă tendințe de radicalizare și că i-ar fi spus să caute un elev despre care ar fi zis că aparține altei religii”

Doar că elevul agresor ESTE PĂGÂN.
Iar tipul de exprimare din dezinformarea citată ocolește acest fapt; ceea ce dă impresia că elevul ar aparține vreunei religii majoritare în România.
Altfel spus, mass-media mainstream folosește această tragedie pentru a mai trage un pic spuza pe turta (in)corectitudinii politice, pentru a mai manipula populația, a o deprima și a o despărți de Biserică, de Dumnezeu.

Pe când la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare din Bistrița avem, în fapt, următoarea întâmplare:

Un copil radicalizat în Spania prin contactul cu păgânismul neocomunist a ajuns la tentativă de omor calificat (adică încercarea de a ucide mai multe persoane); tentativa a fost dejucată de eroismul dovedit de profesoara și elevii din clasa vizată de atacator.

Această tragedie înălțătoare este o pagină de îndreptățită laudă pentru Școala Gimnazială Ștefan cel Mare din Bistrița.
Este o școală în care, iată, există unire între colegi, există eroism, există educație.
O școală în care mai există eroi.

Alături de urările și rugăciunile pentru însănătoșirea profesoarei și elevului care au fost răniți, vreau să le transmit și lor, dar și celorlalți elevi, felicitările, respectul și admirația mea pentru vitejia de care au dat dovadă!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Prostia care smintește. Confuzia între originea cuvântului și originea noțiunii

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Am amintit și altădată despre greșeala abisală de a confunda originea unui cuvânt cu originea noțiunii.
Pentru că un cuvânt poate să fie mult mai nou decât noțiunea în cauză în viața aceluiași popor.

Nu e clar?

Să luăm un barbarism tipic pentru creolo-româna contemporană: șoping (indiferent cum este scris, deși în română, academic, ar trebui scris cum se pronunță – aici însă ne izbim de snobismul rasist care siluiește limba română și limbile academice).

De ce îl numesc barbarism tipic?
Pentru că încalcă toate legile neologismului sănătos, natural.

Astfel, el nu este adoptat pentru o noțiune care nu exista în limba română.
Adopții corecte de acest fel sunt, de pildă, radar, radio, telefon, televizor etc. Pentru care doar un om foarte lipsit de discernământ ar avea ceva de reproșat.

Dimpotrivă, șoping este adoptat din snobism rasist. Adică pentru că unora li se pare mai ”cool”, adică mai grozavă, limba engleză decât limba română, pentru că sunt rasiști și snobi.
Cine nu crede că am dreptate poate consulta definiția oficială a rasismului a Consiliului Europei (click pentru accesare), care include orice discriminare puternică și sistemică față de un grup etnic sau religios pentru simpla apartenență la acel grup. Astfel, se include la rasism și antisemitismul, adică discriminarea puternică și sistematică față de Evrei. Consiliul Europei recunoaște faptul că rasele sunt mituri (adevăr pentru care, slavă lui Dumnezeu, am avut eu însumi parte de persecuții)1. Dar, arată foarte corect, asta nu înseamnă că noțiunea de rasism este și ea mitică sau ireală. Dimpotrivă, este o realitate foarte concretă.
Desigur, Consiliul Europei ignoră rasismul antiromânesc. Asta și din pricina faptul că Românii ar trebui să potopească acest consiliu cu plângeri împotriva persecuțiilor maghiare, sârbe, rusești, ucrainene, grecești etc., dar nici vorbă de acest lucru.
Românii – și statul zis român – ar trebui să ceară despăgubiri reale, nu bătăile de joc ce au fost, pentru genocidurile desfășurate de Ungaria și partidele maghiare în Transilvania, Crișana, Maramureș – atât împotriva Românilor, cât și împotriva altor etnii locale2. Raul Șorban, Dumnezeu să-l odihnească, a avut multe de spus pe temă, dar nu a fost ascultat.
Românii – și statul zis român – ar trebui să facă mii de plângeri și acțiuni împotriva genocidurilor bulgare împotriva Românilor; de la cele din Dicia (Dobrogea) interbelică sau din Primul Război Mondial3 și până la cel actual.

Dar mă opresc aici, fără a mai descrie acțiuni genocidare anti-românești ale altor națiuni.
Ar trebui să fie destul pentru ca cititorul să iasă din irealitatea virtuală și să dea piept cu un modest tablou al realității plină de suferință a Istoriei Românilor.
Esențial este că, după Consiliul Europei, UNESCO, ONU și alte structuri similare – în care Republica România este parte – tratarea cu dispreț a culturii și limbii române este rasism.

Un rasism la care foarte mulți cetățeni aderă puternic, de multe ori cu patos. Construind uriașe discursuri – monolog polifonic, după cum bine spunea Sfântul Nicolae Steinhardt – prin care să își îndreptățească rasismul, să ”dovedească” inferioritatea nativă și istorică a Românilor.

Acesta (rasismul) este sistemul cultural ce determină ”englezirea” limbii române, așa cum a determinat în trecut ”franțuzirea” sau ”nemțirea”.
De aici și adoptarea șopingului sau altor barbarisme similare.

Acum să ne întoarcem însă la exemplu: șoping (shopping sau shoping4) este un cuvânt englezesc, intrat în uz la engleziții din anii ’80 ai secolului trecut.
Desigur, feluriți snobi anglofili l-au folosit și anterior, dar minoritar.
Însă, fie că îi dăm ca dată de intrare anul 1980, anul 1960 sau chiar anul 1800, este absurd să crezi că până atunci Românii nu au mers la cumpărături!

Deci originea unui cuvânt NU indică originea noțiunii, fenomenului sau obiectului descris la vorbitorii limbii de care aparține cuvântul!

Dimpotrivă, rareori cuvântul are o vechime semnificativă comparativ cu noțiunea.

De exemplu, a cumpăra sau a face cumpărături sunt expresii latine, chiar dacă și-au schimbat sonoritatea. Însă este bineștiut că Tracii au făcut comerț, deci implicit cumpărături, înainte de a deveni parte a culturii romane.
Mai mult, descoperirile arheologice pre-indo-europene atestă foarte clar existența negoțului chiar pe distanțe neașteptat de mari pentru vremea respectivă.
Cum spuneau la a cumpăra sau a face cumpărături doamnele și domnișoarele de acum 10,000 de ani de pe teritoriul nostru? Nu știm, dar știm cu siguranță că altfel decât Romanii și Românii – câteva exemple în nota5.

Am explicat acest lucru, cândva, pentru hulitul cuvânt sarma, declarat – cu o adâncă lipsă de logică și spirit științific – drept ”turcesc”. De aici rasiștii trăgând ”geniala” concluzie că ”sarmalele au fost aduse de Turci” (click pentru accesare). Asta deși numele sarma este inițial regional – și extins prin impunerea limbii literare în dauna idiomurilor locale. Asta deși numele alimentului în diferite regiuni sunt: brozbuțe, curechi umpluți, foi (de varză/viță de vie), găluște, perișoare, perne, puicuțe etc. Dintre 13 denumiri înregistrate de noi pentru alimentul în cauză șapte sunt de origine latină, unul probabil traco-ilir, apoi două latino-slave sau latino-slavo-germane, una slavo-germană, una slavă și, evident, sarma.
TOATE denumirile în afară de sarma fiind ignorate de rasiștii care urlă, împreună cu invadatorii otomani, ”sarmalele sunt turcești”. De parcă Turcii mănâncă porc!

Asemenea absurdități rasiste bântuie cultura română, fie aceasta de stradă sau livrescă.

Se vaită unii, cu gingășie rasistă, că „nu avem nimic românesc în așa-zisa bucătărie românească”. ”Explicația” fiind faptul amintit:

greșeala abisală de a confunda originea unui cuvânt cu originea noțiunii.

Dar, va protesta cineva – rănit la inimioară de asprimea unui text incomparabil mai blând decât suferințele produse de rasismul anti-românesc –, de ce ar fi o asemenea greșeală, fie și abisală, rasism?
Până la urmă este o confuzie, nu?

Răspunsul este simplu: aceeași oameni care adoptă cu hărnicie orice afirmație/acuzație de tipul ”ciorbele nu sunt românești, sunt turcești” refuză orice viziune similară la alte popoare.
De exemplu, ciorbă nu este turcesc la origine, ci persan.
Asta nu înseamnă că Turcii nu au avut zeamă acră (fiertură acră) până la preluarea cuvântului în cauză.
De fapt, ca să fim cinstiți, ciorbă nu este la origine persan, ci part; fiind preluat de Perși de la Parți. Ceea ce nu înseamnă că până atunci Persanii nu au avut acel fel de mâncare.
Toate aceste lucruri sunt ușor de aflat astăzi. Dar niciunul dintre rasiștii care anulează bucătăria românească pentru (unele) cuvinte de origine străină nu este interesat de ele. Pentru că interesul este denigrarea sistemică și sistematică a culturii române, mai ales populară, a limbii române, a istoriei Românilor, a Românilor ca etnie.

Vedem astfel că în spatele confuziei între originea cuvântului și originea noțiunii, la foarte multe persoane stă rasismul anti-românesc.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. A se vedea șirul de eseuri de Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea, Cultura Violenței. Un nou rasism, I-IV, 2019 (începând cu prima parte, click pentru accesare). ↩︎
  2. Pentru a nu copleși cititorul, oferim câteva dintre lucrările fundamentale pe temă, lucrări cu un număr foarte mare de izvoare pentru fiecare dintre evenimentele descrise.
    Lucrări generale:
    Istoria Bisericii Ortodoxe Române, de Mircea Păcurariu; A History of Roumanians: From Roman Times to the Completion of Unity, de R. W. Seton-Watson, 1934; Voievodatul Transilvaniei, vol. I-IV, de Ștefan Pascu, 1971-1989; Istoria Transilvaniei, vol. I-III, de Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan și Thomas Nägler, 2003-2008; Istoria Transilvaniei, de Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan, 2016; Formarea națiunii române, de Ștefan Pascu, 1967; Istoria României: Transilvania, vol. I, coord. Ioan-Aurel Pop, 1997; Ungurii despre români: Nașterea unei imagini etnice, de Melinda și Sorin Mitu, 2014.
    Lucrări privind maghiarizarea ca fenomen: Notițe despre întâmplările contemporane, de Ioan Cavaler de Pușcariu, 1913; Date privitoare la maghiarizarea românilor, de G. Popa Lisseanu, 1937; The Hungarian Policy of Magyarization in Transylvania: 1867-1918, de Gelu Neamțu și Nicolae Cordoș, 1994; Românii mureșeni în fața deznaționalizării maghiare, de Aurel Holrică, 1996 (lucrarea atestă excepțional, prin documente școlare, parohiale, ale administrațiilor locale etc. un proces de maghiarizare ce urmează foarte strict regulile descrise de Huszar Antal – a se vedea mai jos; subliniem că în 1996 lucrarea secretă a lui Huszar Antal – Ungur de origine română! – era necunoscută până și în Ungaria, cu excepția anumitor persoane, cu atât mai mult în România; ceea ce face din lucrarea lui Aurel Holrică o confirmare categorică a genocidului sistematic anti-românesc al Ungariei); Transilvania prigonită de unguri, de Ioan N. Ciolan, 1997; National Identity of Romanians in Transylvania, de Sorin Mitu, 2001; Studies on the Romanian Political Elite from Transylvania and Hungary (1861-1918), de Ovidiu Iudean și Alexandru Onojescu, 2012
    Pentru antebelic și Marea Unire:
    A se vedea Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească, Nicolae Iorga, 1906; Istoria Românilor, vol. VII-X, Nicolae Iorga, 1936-1939; Destrămarea monarhiei austro-ungare, 1900-1918, de Ștefan Pascu, 1964; Mișcarea românească din Transilvania: 1900-1914, de Liviu Maior, 1986; Istoria unirii românilor, de Ioan Lupaș, 1937; Istoria Românilor din Dacia Superioară, de Alexandru Papiu Ilarian, 1852; Fragmente istorice despre boierii din Țara Făgărașului dimpreună cu documente istorice, vol. I-IV, de Ioan Cavaler de Pușcariu, 1904-1907; Date istorice privitoare la familiile nobile române…, vol. I-II, de Ioan Cavaler de Pușcariu, 1892 și 1895.
    Pentru interbelic și mai ales Al Doilea Război Mondial:
    Teroarea horthysto-fascistă în nord-vestul Transilvaniei (1940-1944), coord. Mihai Fătu, Mircea Mușat și Ion Ardeleanu, 1985; Invazia horthystă în Transilvania – 1940, de Raul Șorban (drept între popoare!!!), 2004; Chestiunea maghiară, de Raul Șorban, 2001; Invazia de stafii, de Raul Șorban, 2003; Nu te lăsa învins!, de Raul Șorban, 1996 etc.; Administrația militară horthystă în Nord-Vestul României, septembrie-noiembrie 1940, de Gheorghe I. Bodea, Vasile T. Suciu, Ilie I. Pușcaș, 1988. A se vedea și Ardealul frânt în două!, de Sf. Dumitru Stăniloaie, 2011.
    Pentru 1780-1849 o sinteză foarte utilă este The Rumanian National Movement in Transylvania, 1780-1849, de Keith Hitchins, 1977; pentru o epocă următoare (cu un gol de 21, umplut în bună parte prin referințe la cele două decenii) A Nation Affirmed: The Romanian National Movement in Transylvania, 1860-1914, de același autor, 1999; În luptă cu absurdul revizionism maghiar, Nicolae Iorga, 1991.
    O lucrare MAGHIARĂ esențială:
    A Magyarországi Románok, de Huszár Antal, 1907; se găsește online în format pdf, cu toate cele 953 de pagini ale ediției secrete. Pentru cine nu știe maghiară, titlul tradus în română este Despre Românii din Ungaria (deși poate fi citit și Despre Maghiarizarea Românilor, pentru că în realitate aceasta este tema cărții). Este lucrarea unui extremist ungur pentru care maghiarizarea Românilor este un țel suprem. Cartea s-a dorit secretă (25 de exemplare destinate exclusiv unor grofi și funcționari unguri de rang înalt) deoarece este de o răutate diabolică. Principala unealtă pentru maghiarizare a fost Catolicismul, în primul rând în forma Greco-Catolicismului de la Blaj – prima etapă în maghiarizarea Românilor era trecerea la Greco-Catolicism, urmată de schimbarea numelor și catolicizare. Numirea preoților unguri în localitățile greco-catolice și catolice românești îi forța pe Români să folosească tot mai mult limba ungară. Este doar un exemplu între multe.
    O lucrare SECUIASCĂ esențială:
    A Szekelyfold leirasa tortenelmi, regeszeti termeszetrajz a nepismei szempontbol, de Orban Balasz, 1871 (poate fi găsită online în format pdf). Este o lucrare de cca. 740 de pagini reprezentând cercetările și concluziile lui Orban Balasz după ce a vizitat personal între 1862 și 1868 cca. 500 de comune locuite de Secui, Români Secuizați și Români. Documentul prezintă atât fenomenul maghiarizării forțate a Secuilor, cât și a Românilor. Spre deosebire de zilele noastre, când Secuii se cred Unguri – iar cetățenii Ungariei îi consideră ”Țigani” (ca și cum asta ar fi o insultă) – până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea Secuii și Românii erau frați. De fapt, singurii frați pentru amândouă popoarele.
    O sinteză a problemelor în materialul Evoluția secuizării românilor din Arcul Carpatic. Acțiuni de maghiarizare a românilor din Transilvania, 10/02/202, pe site-ul Cer și pământ românesc (click pentru accesare).
    O lucrare scurtă, sintetică, a marelui om și cărturar Raul Șorban: Fantasma Imperiului Ungar și Casa Europei, 1990.

    Evident, sunt mii și mii de cărți, colecții de documente, studii, eseuri, mărturii audio și audio-video, acte juridice (inclusiv simulacrele de procese făcute câtorva dintre Ungurii genocidari) etc. Deoarece nu cităm din lucrările oferite, nu le-am prezentat în forma academică, mai ales că sunt ușor de găsit cu datele oferite. ↩︎
  3. A se vedea 707 zile sub cultura pumnului german, de Virgiliu N. Drăghiceanu, care include și câteva mărturii privind bestialitățile aproape de nedescris ale Bulgarilor și Turcilor asupra Românilor în epoca amintită. A se vedea Evaluările lui Marin Ionescu-Dobrogianu privind ocupația bulgară în județul Tulcea (1916-1918), de Valentin Ciorbea și Luminița Stelian (de altfel Valentin Ciorbea, respectiv Lumința Stelian au și alte materiale pe temă). A se vedea Administrația românească în Cadrilater (1913-1940), de Constantin Tudor. Ori Cadrilaterul (1913-1940): Dobrogea de Sud – Istoria unui teritoriu pierdut, de Florian Bichir, 2025. Sau Cadrilaterul. Ideologie cominternistă și iredentism bulgar, 1919-1940, de Dan Cătănuș, 2001 etc. ↩︎
  4. Așa apare în unele dicționare de neologisme. ↩︎
  5. În euskera (bască) a cumpăra este erosteko; basca fiind ultima limbă pre-indo-europeană rămasă în Europa. În georgiană (gruzină) a cumpăra este q’idva (ყიდვა). În abhază este aahəara. În osetină, cea mai scito-sarmată limbă modernă, a cumpăra este aelxeanân (cu ae legate ca o singură literă) sau ælxænyn (aproximativ; în grafie slavonă ӕлхӕнын, dar acel ы este descris în unele lucrări ca având aceeași sonoritate cu î, iar în altele fiind între î și ă, mai aproape de î). În armeană, cea mai apropiată limbă de idiomurile tracice cunoscută astăzi, a cumpăra este gnel (գնել). În albaneză, socotită cea mai ilirică limbă cunoscută, a cumpăra este bleră (blerë). Etc. După cum se poate vedea, deosebirile sunt enorme. ↩︎