Din binefacerile stăpânirii ungureşti în Ardeal. 1940-1944, document

Pentru cei care vor să ştie adevărul, o carte document:

http://www.vistieria.ro/Istoria-romanilor-Documente/Documente-Perioada-contemporana/Teroarea-horthysto-fascista-in-nord-vestul-Transilvaniei-1940-1944.html

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Cuvinte şi vorbe. Ani de zile

Voi încerca să scriu, din când în când, unele gânduri despre rostirea, cuvântarea şi vorbirea românească. Poate… poate folosesc, cine ştie, cuiva, cândva…

Este, oare, adevărat că expresia „ani de zile” este o formă de pleonasm?
Oare anul nu este, oricum „de zile”?
Ei bine, eu cred că nu.

Anul poate fi înţeles ca durata în care Pământul se roteşte în jurul Soarelui – şi nu este o perioadă fixă nici ca ore, nici ca zile, nici ca luni, nici ca anotimpuri.
Anul poate fi înţeles ca durata a patru anotimpuri – cel puţin pe aici, în România de azi, deşi începem să trecem către două sau trei anotimpuri, ori ceva de felul ăsta…
Anul poat fi înţeles ca durata a 12 luni (cu o mică, mică diferenţă… de unde şi anii bisecţi).
Anul poate fi înţeles ca durata a 52 de săptămâni (iarăşi, cu o mică, mică diferenţă etc.).
Anul poate fi înţeles ca durata a 365 de zile (cu aceeaşi precizare, care duce şi la ani de 366 de zile).
Bineînţeles, anul poate fi exprimat şi în ore, minute, secunde etc.

Cu toate acestea nu avem expresii ca „ani de luni”, „ani de anotimpuri”, „ani de săptămâni” etc., ci doar „ani de zile”.
Pentru că expresia „ani de zile” corespunde ca înţeles, încărcătură de sens şi sentiment, cu forma „zi de zi, an de an”.
Şi în această ultimă formă avem repetiţii – ca şi în „ani de zile”. Dar, evident, nu este vorba despre o exprimare pleonastică, ci despre una plastică. Este un mijloc de a accentua trecerea timpului, de a arăta continuitate, stăruinţă, durată, greutate etc. Este o figură de stil.
La fel stau lucrurile şi cu expresia „ani de zile”, care poate să fie uşor înlocuită, în cele mai multe întrebuinţări, chiar prin forme ca „zi de zi, an de an”.

Să comparăm următoarele fraze:
Zi de zi, an de an, Românii au avut de dus această cruce a iubirii de Străbuni, a credincioşiei lor faţă de moştenirea acestora; ducere plătită, nu arareori, cu chinuri grele şi chiar cu moartea.
sau
Ani de zile, Românii au avut de dus această cruce a iubirii de Străbuni, a credincioşiei lor faţă de moştenirea acestora; ducere plătită, nu arareori, cu chinuri grele şi chiar cu moartea.”

Se poate uşor observa că înlocuind în a doua formă „ani de zile” cu „mulţi ani” se păstrează înţelesul de „multă vreme” sau „lungă durată”, dar se pierde acela de „ducere continuă”, de „încercare permanentă”. În vreme ce expresiile „zi de zi, an de an” şi „ani de zile” sunt aproape identice (prima fiind mai puternică în înţelesul de „neîncetat”, „permanent”, „continuu”, dar, dincolo de intensitate, sensul fiind acelaşi).

Ca urmare,
cred că expresia „ani de zile” nu este un pleonasm, ci o figură de stil corectă.
Şi, aş adăuga, profundă. Însă, desigur, acesta este alt subiect.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă