Miheia și Mihai sunt nume similare, de origine ebraică, având același înțeles: Cine este ca Dumnezeu?
Deosebirea dintre ele poate fi asemănată cu deosebirea dintre Mihai și Mihail sau, pentru alt nume, dintre Cristian și Creștin.
În esență este același nume, cu unele deosebiri fonetice minore.
Expresia ebraică Cine este ca Dumnezeu? înseamnă, în fapt, Dumnezeu este unic sau Nimeni nu este ca Dumnezeu.
Proorocul Miheia a trăit după numele său: l-a adorat pe Dumnezeu, așa cum fiecare dintre noi ar trebui să Îl adore.
Paradoxal, la prima vedere, din această adorare a lui Dumnezeu vine și puțina cunoaștere a lui Miheia ca persoană de către credincioși:
din toată cartea lui Miheia doar primul rând, impersonal, amintește de Miheia, și doar de faptul că este originar din Moroșet; este o mențiune de-a dreptul tehnică ”prin acesta a grăit Domnul”, fără a exista cel mai mic element personal, cea mai mică urmă de prezentare reală;
pe scurt, toată cartea este dedicată adorării lui Dumnezeu, respectiv lepădării de Dumnezeu a lui Israel (și pedepselor ce o însoțesc), chemării neamurilor la adorarea lui Dumnezeu, venirii lui Mesia și întoarcerii Evreilor la Domnul.
Sunt încredințat că Sfântul Prooroc Miheia este foarte fericit să fie ignorat de oameni: pe Dumnezeu a vrut să Îl slăvească, pe Dumnezeu L-a iubit și respectat, pe Dumnezeu Îl adoră.
Și este un cuvânt pe care îl spun neamurile întoarse la Dumnezeu, arată Miheia, cuvânt care este esențial pentru fiecare dintre noi, pentru îndreptarea, curățirea, mântuirea și sfințirea noastră:
Veniți să ne suim în Muntele Domnului, în Templul Dumnezeului lui Iacob, și El ne va învăța căile Sale, și să mergem pe cărările Sale, căci din Sion va ieși Legea și Cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim! (Miheia 4:2)
Cu adevărat, măreția și slava lui Dumnezeu sunt munte, dar mai mult decât orice munte1.
Oricât de înalt ar vedea cineva un munte, chiar de l-ar face mai înalt decât o galaxie ori un roi galactic, tot prea mic ar fi acesta față de măreția și slava lui Dumnezeu.
Urcând sufletul, mintea și inima noastre către măreția lui Dumnezeu în ele se va naște evlavia. Și prin evlavie sufletul, mintea și inima noastră vor deveni Templul sau Biserica Dumnezeului lui Iacob.
Sunt multe de amintit aici, căci Vechiul Testament neîncetat arată nevoia de a zidi credința cea adevărată în sufletele oamenilor, nevoie împlinită prin Iisus Christos în Noul Testament.
Putem aminti de câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu privitoare la inima omului și felul în care aceasta poate să fie Templul lui Dumnezeu ori sălaș al dracilor. Pe scurt voi înșirui o parte dintre ele, după notația adăugată Bibliei spre ușurarea căutării; am îngroșat (bolduit) unele corespondențe biblice care au părut sufletului meu de mare folos în lămurirea adevărului (în această privință):
Deuteronom 4:9; 20:8; I Regi 6:6; 7:3; 10:9 și 26; IV Regi 20:3; I Cronici 28:9 și 29:17-18; II Cronici 19:9; Ps. 7:9; 10:2; 11:2; 21:30; 27:3-5 ș.cl.; 31:12; 47:12; 57:2; 61:8; 63:11; 72:13-15; 77:21; 89:14; 94:8 ș.cl.; 139:2; Pilde 7:10; 14:30; 15:11; 17:3; 21:2; 24:12; Isaia 38:3; 51:7; Ieremia 9:8; 11:20; 17:5; 20:12; 31:33; 32:39; Iezechia 11:19-21; 14:3; 44:7-9 ș.cl.; Osea 7:2; Ioil 2:13; Iudit 13:18; Baruh 3:7; III Ezdra 3:20-21; Sirah 2:18; 8:2; 17:7; 21:19; 31:30; II Macabei 1:3; 11:9; 15:17 și 27; Matei 9:4;18:35; Marcu 2:6-8 ș.cl.; 4:15 ș.cl.; Luca 1:17; 5:22; 16:15; 21:34; Faptele Apostolilor 1:24; 7: 39, 51 și 54 ș.cl.; 11:23; 14:17; 15:8-9; Romani 2:15; 5:5; 8:27; 12:8; 16:18; II Corinteni 1:22; 3:2; 4:6; 6:12-13; 7:2-3; Galateni 4:6; Efeseni 3:17; 5:19; 6:22; Filipeni 4:7; Coloseni 2:2; 3:15-16; 4:8; I Tesaloniceni 2:4 și 17; 3:5; I Timotei 6:18; Filimon 1:7; Evrei 3:8 și 15; 4:7; 6:12; 10:16 și 22; Iacob 3:14; 4:8; 5:5, 8 și 13; I Petru 3:15; II Petru 1:19; Apocalipsa 2:23; 17:17.
Din toate acestea, și altele asemenea, putem vedea câtă înțelepciune a avut Proorocul Miheia atunci când, parcă ignorându-se pe sine, s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu.
În această lume Sfântul Miheia este puțin cunoscut și prețuit.
”Unul dintre proorocii mici”, îl califică mulți. Și, după titlurile capitolelor cărții sale, pretind să o descrie – și să îi descrie activitatea și viața.
Dar câți îi citesc într-adevăr cartea? Câți sunt răniți la inimă de durerea și durerile ce o străbat?
Câți înțeleg raportul dintre neamuri și Casa lui Israel, care este raportul dintre mireni și clerici?
Câți înțeleg, citind Cartea lui Miheia, blestemul care este asupra Bisericii pentru nelegiuirile clericilor?
Câți înțeleg, din vedenia lui Miheia, vina ce apasă și peste cler, și peste poporul lui Dumnezeu, atunci când clericii nu învață poporul Învățătura Domnului?
Câți înțeleg că idolatria osândită de Dumnezeu prin Miheia este orice ”adorare” a celor care nu sunt Dumnezeu?
Câți înțeleg osândirea neîncetată a vicleniei în împlinirea poftelor pe care o arată, repetat, Miheia?
Câți pot să înțeleagă, de vreme ce nenumărate reclame glorifică urmarea poftelor, idolatrizarea lor, adorarea oricărui lucru ce poate fi vândut și cumpărat?
Dar cât de mult înseamnă ce și cât înțelegem noi pentru Miheia?
El și-a împlinit alergarea.
Disprețuit și prigonit, L-a adorat și mărturisit pe Dumnezeu până dincolo de capăt – căci și dincolo de moarte, iată, Îl mărturisește.
L-a mărturisit pe Dumnezeu – puțini înțeleg asta! – pentru că L-a adorat!
Ca să Îl mărturisești pe Dumnezeu cu adevărat – nu spre propria osândire – trebuie să Îl adori.
Este o lecție esențială pe care Miheia o mărturisește, așa cum a mărturisit totul: ca urmare a trăirii sale întru Dumnezeu.
Acum, și de o veșnicie, Miheia este în Împărăția Cerurilor.
Pentru că, iarăși esențial, timpul care este măsura schimbării trece altfel în lumea (lumile) de dincolo față de cea de aici: noi suntem nestatornici și pripiți, cei de dincolo sunt așezați în bine (dacă sunt în Rai) sau în rău (dacă sunt în Iad); iar timpul conștiinței se accelerează exponențial în raport cu încetinirea timpului fizic.
Altfel spus, de la Venirea Domnului până acum noi numărăm aproape două milenii (două mii de ani); pentru cei din Iad au trecut cel puțin două sute de miliarde de ani, iar pentru cei din Rai, după înălțimea la care se află, de mii sau milioane sau miliarde de ori mai mult decât pentru cei din Iad.
O clipă de agitație pe pământ devine peste trei ani de chinuri în Iad și zeci de ani de fericire în Rai.
Prin adorarea lui Dumnezeu Miheia a câștigat Împărăția Cerurilor, de care se bucură de o eternitate și pentru eternitate.
Cine are inimă să înțeleagă?
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Note
- Una din rătăcirile des întâlnite este aceea de a crede că „muntele lui Dumnezeu” ori „munții lui Dumnezeu” înseamnă un anume loc de pe Pământ (și doar acela). Este adevărat că orice loc poate fi sfințit, astfel încât să fie mai mult al lui Dumnezeu decât era înainte. Dar în sensul propriu „Muntele lui Dumnezeu” ori „Munții lui Dumnezeu” reprezintă denumiri lumești pentru realități duhovnicești. ↩︎
