Am fost întrebat de curând ce părere am ”despre teologul Beau Branson și lucrările lui”.
Am răspuns, cinstit, că nu îl cunosc și nu îmi aduc aminte să fi auzit despre el. O căutare m-a lămurit: d-sa activează în zone teologice de care nu m-am ocupat în calitate de cercetător și scriitor.
Conform site-ului personal, Beau Branson este profesor la Universitatea Brescia din Kentuckey; pregătirea sa include, conform CV-ului din 2022, studii de filosofie și clasice, secundar (și de demult), unul de management în industria înregistrărilor (muzicale).
Prima impresie dată de CV este de îngrijorare pentru nivelul pregătirii în teologie ortodoxă: Filosofia făcută la Universitatea Notre Dame și Universitatea Oklahoma nu poate asigura o pregătire minimală în teologie ortodoxă.
Universitatea de Stat din Oklahoma are o tradiție puternic neoprotestantă, secundar iudaică; în cadrul cursurilor de Istorie Bizantină, Antichitate Târzie și Creștinism Timpuriu se tratează, ca istorie a doctrinelor și ideilor, ceea ce protestanții consideră a fi teologia patristică răsăriteană.
Deși nu am stat să verific fiecare CV al cadrelor didactice de acolo, orice om obiectiv trebuie să recunoască subiectivismul garantat și limitele obiective al prezentării așa-zisei „teologii patristice răsăritene”.
Am avut prilejul să discut, student fiind, cu studenți care la facultățile de teologie adventistă ori baptistă aveau materii similare. Subiectivismul feroce al prezentărilor era șocant.
Universitatea Notre Dame din Indiana este și mai îngrijorătoare: ea ține de tradiția catolică, iar Departamentul de Teologie este oficial dedicat ecumenismului; ceea ce anulează valoarea ortodoxă a studiilor de aici, în realitate – din câte am putut eu observa – dedicate catolicizării Ortodoxiei și promovării Grecomaniei ecumeniste.
Se poate să greșesc, desigur, nu am avut vreme și putere pentru un studiu dedicat.
Dar câtă vreme se consideră liturghia catolică de rit bizantin drept o mare realizare ecumenistă, sau participarea lui George Florovsky la o conferință ecumenistă în 1966, îngrijorările capătă o bază puternică.
Desigur, toate aceste observații privind mediul academic în care s-a format Beau Branson pot să fie pe cât de corecte, pe atât de irelevante pentru nivelul acestuia în teologia ortodoxă.
Pentru că există și studiu autodidact.
Aici voi sublinia cititorului faptul că nu am tratat problema persoanei și vieții d-lui Beau Branson. Pentru că o discuție despre un teolog ortodox, din punctul meu de vedere, trebuie să meargă în primul rând și covârșitor la opera sa, nu la persoană. Aceasta va putea fi real înțeleasă doar după încheierea alergării în această viață.
Din acest punct de vedere, apreciez faptul că d-sa are mai multe lucrări disponibile public în format pdf.
Una dintre ele este dizertația Ph.D. Breau Branson, The Logical Problem of the Trinity, Notre Dame, Indiana, 2014.
Bibliografia acestei lucrări este bogată, cel puțin ca număr (cam 130 de titluri).
Dar foarte săracă din alte puncte de vedere.
De exemplu, lipsesc din listă Gheorghe Metallinos, Ioannis Zizioulas, Panayotis Nellas, Christos Yannaras, Teodoros Zisis și Ioannis Romanides (după o grafie cât mai vestică a numelor). Acum, poți să te iei după ei ori să îi contrazici, dar lipsa lor dintr-o lucrare academică despre Sfânta Treime este îngrijorătoare… Mai ales că Universitatea Notre Dame din Indiana pretinde a fi (puternic) interesată de teologia ortodoxă de limbă greacă (de unde și expresia noastră de mai sus „promovează Grecomania ecumenistă”).
Merită amintite lucrările Sfânta Treime a lui Ioannis Zizioulas, apărută la St. Vladimir’s Seminary Press (sic!) și La liberté de la moralité a lui Christos Yannaras (1983), cu o versiune în engleză apărută în 1984 la New York. Care s-ar fi potrivit în bibliografie (conform celorlalte titluri de aici), dacă nu ar fi fost chiar mai potrivite decât o bună parte dintre cele existente.
Evident, lipsesc total textele Sfântului Dumitru Stăniloae privitoare la Sfânta Treime, cu toate că în parte, în unele forme și în prezentări apar
a) în limba germană în 1970 până în 1980 – în reviste teologice germane și austriece precum Internationale Katholische Zeitschrift Communio sau Ostkirchliche Studien, sau în volumele dedicate dialogului teologic dintre Biserica Ortodoxă și Bisericile Reformate (comisiile întrunite la Leuenberg și Chambésy)
b) în limba franceză în aceeași perioadă 1970-1980 – la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy (Geneva), dar și în reviste francofone precum Contacts (Paris) sau Irénikon (Chevetogne);
în limba franceză apar în anii ’80 în Elveția – la Geneva, editura Labor et Fides – și Franța (Ed. Cerf) volume de dialoguri și sinteze (precum Ose comprendre que je t’aime, 1984 – tradusă ulterior în română ca Mica dogmatică vorbită) ce conțin texte ale sfântului privitoare la Sfânta Treime.
c) în limba engleză, The Holy Trinity: Structure of Supreme Love, de Pr. Dumitru Stăniloae apare în 1980 în cadrul volumului de studii Theology and the Church (St. Vladimir’s Seminary Press, New York).
Fără a mai plictisi cititorul cu alte exemple1, arătăm faptul că lucrări precum cele amintite existau în mediul universitar american din vremea realizării dizertației.
Lipsa lor este foarte gravă.
Dar, se va replica, poate că lucrarea în sine este o operă de început, poate că nu și-a propus să fie ortodoxă2, poate că…
Însă nu discutăm nici persoana autorului ori viața sa, nici intențiile sale posibile sau declarate.
Ne interesează raportul dintre mediul academic în care se află Beau Branson și exprimarea vieții întru Christos în același mediu academic.
Iar aici, lăsând critica altor lucrări, ne oprim la un videoclip din 2019, care ne-a fost recomandat. Intitulat Dr Beau Branson – Monarchical Trinitarianism and Biblical Unitarianism.
În acest videoclip d-sa face o serie de greșeli teologice, pe cât de dureroase pentru privitorul cunoscător, pe cât de primejdioase pentru cel avizat.
Ca să dăm un singur exemplu, de la aprox. minutul 13:40 începe să vorbească despre o interpretare evreiască a Noului Testament. Și ajunge, la minutul 14:26 la ”legat și dezlegat” (în Noul Testament). Până aici, nicio problemă, evident. Doar că de la 14:37, încercând să reda o referință biblică, afirmă că la Matei „Iisus a spus că unde sunt adunați doi sau trei dintre voi în numele Meu, orice veți lega pe pământ va fi legat în Cer”.
D-sa nu corectează această frază3, care însă în original este, ca să cuprindem și contextul,
18 Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer.
19 Iarăși grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri.
20 Că unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.
(Evanghelia după Matei, 18:18-20)
Am pus și numerele pentru a se vedea că de la început Mântuitorul a arătat și Creștinii au primit trei lucruri diferite: (a) puterea de a lega și dezlega, respectiv (b) puterea rugăciunii colective și, respectiv, (c) binecuvântarea dumnezeiască a unității creștine.
Dar, iarăși, cineva poate spune: este o greșeală minoră, se mai întâmplă, indiferent câte studii ai.
Sau cineva ar putea să mă mustre: tu, cu problemele tale de sănătate, nu uiți și încurci lucruri?
În fapt, nu am prezentat acea greșeală ca să îl critic pe d-l Beau Branson. O asemenea acțiune ar sta împotriva scopului și principiilor eseului de față.
Ceea ce mă interesează, și pentru care mi se par golurile din bibliografia dizertației și greșelile ca cea de mai sus este procesul de reinventare a bicicletei.
Un proces prin care trec mulți Occidentali care se apropie de Ortodoxie.
Dar care mi se pare agravat de mediul academic.
D-l Beau Branson amintește în videoclip despre prejudecățile privind Biserica de după Constantin cel Mare.
Ceea ce pot observa, cu toată obiectivitatea și dragostea de care sunt capabil, este că prejudecățile sunt mult mai multe decât își dau seama.
Ca să dau alt exemplu paradigmatic, intervievatorul sugerează că Branson „s-ar putea să fi învățat unele lucruri anticatolice în creșterea lui”, fapt încuviințat de Beau Branson. „Dar”, adaugă intervievatorul, „nu ai învățat ceva antiortodox”. Afirmație iar încuviințată de Beau Branson.
În realitate, însă, o parte importantă dintre ideile anti-catolice ale Protestanților sunt plasate automat asupra Ortodocșilor.
Preoția și icoanele sunt două exemple asupra cărora va cădea de acord orice om rațional. Căci Protestanții nu privesc preoția ortodoxă mai bine decât pe cea catolică, nu văd icoanele ortodoxe mai puțin idoli decât pe cele catolice!
Suntem în fața unei situații tragice: oamenii vin către Ortodoxie, dar duc în spate o serie de încărcături eterodoxe.
Acest lucru este valid pentru toți oamenii – inclusiv pentru așa-zișii „născuți ortodocși”.
Ceea ce merită observat – și este motivul pentru care am scris aceste rânduri – e specificul fiecărei moșteniri eterodoxe pe care o purtăm în Biserică.
Mediul Academic vine cu autoritarismul intelectualist. Convingerea competenței, convingerea expertizei, teoretic sunt lucruri blamabile academic, străine exigențelor și procedurilor științifice.
Cred în știință este cel mai neștiințific lucru pe care îl poate spune cineva. Căci știința se bazează pe permanenta îndoială, iscodire, cercetare, experimentare.
La nivel tehnologic există o anumită marjă de certitudini – deși un metalurg priceput și onest va explica limitele cunoașterii și prezicerii structurilor cristaline din fiecare șarjă.
Însă știința este ceea ce cunoaștem sau credem că știm acum.
Pe acest fundal, autoritarismul intelectual devine o tară cumplită. Ce agravează celelalte poveri eterodoxe. Și de care, prin urmare, trebuie să ne păzim cu toată puterea și rugăciunea.
Și voi da un exemplu care este pecetluit puternic în sufletul meu.
În facultate am avut ca profesor de Patrologie un preot și specialist deosebit, Ștefan Alexe (1928-2007).
D-sa nu doar că stăpânea mai multe limbi străine, inclusiv latina și greaca veche; de altfel o exigență normală pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a vremii (deși d-sa a fost chiar profesor de greacă veche și latină!). Nu doar că avea o memorie de excepție.
Dar avea și verb și avea și o capacitate analitică strălucită.
Doar…
Dar că avea o slăbiciune pentru Origen: că a fost un intelectual extraordinar, deci trebuie să se fi mântuit.
Și invoca pentru opinia d-sale aceleași pretexte absurde ca și Pr. Ioan Rămureanu:
a) Că Origen are merite intelectuale și teologice fantastice.
b) că Origen și-ar fi îndreptat cu smerenie greșelile dacă trăia, așa că nu e corect să fie condamnat pentru ele,
c) că Origen a fost condamnat din greșeală, din pricina unor traduceri greșite, de către un singur sinod ecumenic.
Cu voia d-sale, m-am ridicat și am prezentat următoarele contraargumente:
a) meritele intelectuale, financiare, teologice sau de orice altă natură nu garantează mântuirea, care vine din ascultarea de Dumnezeu; mulți proști s-au mântuit pentru ascultare și mulți inteligenți s-au dus în Iad pentru mândrie.
b) atunci când Origen, călcând Învățătura Ortodoxă, s-a mutilat, tăindu-și testiculele, pentru că interpretase absurd-literar cuvintele Mântuitorului, a refuzat Învățătura Ortodoxă oferită de episcopul său, a respins canoanele Bisericii și cu viclenie s-a dus și nu doar că nu s-a oprit de la Sfânta Împărtășanie, ba chiar s-a hirotonit ”preot” într-o totală neascultare, continuată până la moarte; la fel, atunci când a fost mustrat pentru greșeli teologice pe care le avea a refuzat sistematic îndreptarea; ceea ce contrazice total presupunerea că ar fi fost smerit și ar fi făcut ascultare față de cei care îl corectau.
c) că Origen a fost condamnat întâi de două sinoade locale, apoi de un sinod ecumenic, și apoi de toate sinoadele ecumenice care au urmat, plus de toate sinoadele locale ce au confirmat hotărârile Sinodului V Ecumenic și ale celor ulterioare. Iar dacă ignorăm sau negăm hotărârile unui sinod ecumenic, atunci la fel de bine le putem nega pe toate și Ortdoxia dispare.
Părintele Prof. Dr. Univ. Ștefan Alexe a rămas înmărmurit de argumentele aduse.
Și a trecut peste ele, reîncepând să predea cursul ca și cum nu se spusese nimic.
Doar că la examen unul dintre subiecte a fost Origen. Și, cu tot respectul, alături de viața și lucrările acestuia am inclus ereziile și condamnarea sa.
Părintele Ștefan Alexe a ales să îmi dea o notă mică (parcă nota 2); iar la reexaminări a refuzat reexaminarea câtă vreme eram printre colegi.
Până la urmă am dat reexaminarea în toamnă cu asistentul de Patrologie, căci Părintele profesor nu suporta să mă vadă.
Între timp devenisem diacon – după o puternică activitate misionară și de ctitor ca mirean, în ciuda sărăciei lucii în care trăiam. Și, ca urmare, l-am pomenit cu drag pe Părintele Ștefan Alexa la fiecare Sfântă Liturghie.
Căci, pe de-o parte, eram încântat să sufăr pentru Christos și Biserica Sa.
Iar, pe de altă parte, îi înțelegeam neputința: când o parte foarte mare, sau chiar esențială, a lucrării vieții tale, este munca intelectuală, e foarte greu să o vezi ca pe nimic.
Și cum Origen a fost un vârf al muncii intelectuale, era zguduitor să îl vezi ca eretic și osândit la Iad: o asemenea viziune devenea o amenințare pentru propria mântuire.
După câțiva ani de la terminarea facultății, m-am întâlnit ca preot cu Părintele Ștefan Alexa la nunta unei foste colege de liceu.
Părintele m-a pândit din Altar – nu știam că slujește acolo, sau poate venise chiar pentru acest prilej, Dumnezeu știe – și când am intrat a venit spre mine.
Am cerut cu bucurie:
– Părinte profesor, binecuvântați!
M-a prins de umeri și cu lacrimi în ochi mi-a spus:
– Te rog să mă ierți!
Mi-au dat și mie lacrimile:
– Totul este iertat de mult! Să mă iertați că v-am necăjit și Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru câte m-ați învățat!
Ne-am îmbrățișat în Sfântul Altar. Și slujba a fost foarte frumoasă.
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. Dacă prin cine știe ce minune d-l Beau Branson va citi prin traducere aceste rânduri, îmi cer iertare pentru orice supărare adusă!

Note
- Doar o mențiune în această notă de subsol, Logica religiei, de Cosmin Dumitrescu, din care apare Problems of the Logic of Religion in the Orthodox Dogmatic Theology, în 2011. Această lucrare fundamentală era însă greu de accesat pentru doctorandul american. Însă o recomandăm călduros cititorilor. ↩︎
- Totuși, termeni precum orthodox și orthodoxy apar de 112 ori în cele 359 de pagini ale lucrării, adică aproximativ la fiecare a treia pagină. ↩︎
- Și nu o corectează nici intervievatorul (ceea ce este, poate, o delicatețe din partea sa). ↩︎

