Continuitatea daco-romană, adevăr absolut

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

introducere sau permanența Marxismului în imaginarul colectiv al structurilor societății și statului Republicii România

Oricine a urmărit cu obiectivitate activitatea celui pus în funcția de Președinte al Republicii România știe că este o persoană cu grave lipsuri de omenie și omenitate1.
Deși la el aceste lipsuri sunt mai evidente (el având lipsa capacității de a le simula), lipsurile în cauză s-au manifestat la toți conducătorii republicani, ba chiar și la cei dinaintea acestora, până la Carol al II-lea inclusiv2.

Cum este cu putință ca Românii, care au folosit termeni precum omenire, omenie, omenitate etc. mult înainte de cei similari francezi, să voteze ori să sprijine, sistematic, neoameni3?

Prin dezbinare, prin fudulie (care îi face să urască pe acei Români care ar fi conducători buni), prin împătimire, prin snobism (slugărnicie față de străini), dar mai ales prin lepădarea de istorie.

Această lepădare de istorie este o formă adâncă și foarte rea de trădare, de vânzare de neam. Cu atât mai gravă cu cât în uriașa majoritate a cazurilor este făcută nu din dorința de a face rău națiunii sau celorlalți Români: este făcută din mândrie, din complexele personale și aroganțele proprii care împiedică omul să accepte istoria națională așa cum este ea după surse.
Desigur, covârșitoarea majoritate a celor care se leapădă de Istoria Românilor posedă convingerea, pe cât de falsă, pe atât de fanatică, a deținerii adevărului.
Convingere mult gâdilitoare de orgoliu, cu atât mai mult cu cât ”adevărul” în cauză este mai străin de realitate.
Ei se văd ca „adevărați patrioți” ori „adevărați naționaliști”, fără să poată concepe conștient că sunt distrugători ai propriei identități și cel puțin complici la distrugerea Națiunii Române.

Un exemplu pe cât de paradigmatic, pe atât de dureros, a fost adus de unele exprimări îndoielnice ale unui act, numit și Raport, intitulat Identitate națională, identitate europeană și provocarea populismului.
Realizat mai ales de persoane de Extremă-Stânga și formulat în expresiile adesea marxiste ale istoriografiei europene contemporane, actul face parte din nenumăratele texte de acest fel emise din 1990 încoace, în toate structurile semnificative ale societății din Republica România.

Documente similare, inspirate masiv din indicațiile Partidului Comunist, a emis repetat și conducerea BOR, așa fiind Hotărârea Sinodală nr. 1676/6.03.2008 sau Îndreptarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind anul electoral din 29.02.2024.
Și aceste acte au formulări și ideologie marxistă, ignorând realități esențiale ale istoriei, activității și învățăturilor Bisericii, batjocorind activitatea politică a unor sfinți precum Andrei Șaguna, Ioan Gură de Aur, Daniil Sihastrul, Mitropolitul Teoctist al Moldovei, Antim Ivireanul etc., ca și cum ar fi împotriva lui Dumnezeu.

Dacă până și Biserica lui Dumnezeu din România emite asemenea documente, se poate înțelege că prezența lor în activitatea autorităților locale sau centrale este o permanență.

supărări pripite și lepădări de Istoria Românilor ale apărătorilor acesteia

a) un raport banal al Stângii

Ca urmare, putem vedea că în ”Raport” nu este nimic de speriat peste măsură: este aceeași activitate snoabă și antinațională desfășurată de Președinție cel puțin de la Ion Iliescu până astăzi.

Ceea ce este însă de speriat este lipsa de cunoaștere a Istoriei Românilor, ba chiar lepădarea de Istoria Românilor, din partea unor conservatori4, patrioți5 sau naționaliști6.
Fenomene care se văd în raportarea la o frază din ”Raport”:

Narațiunea continuității daco-romane este un pilon al imaginarului național încă din secolul al XIX-lea.

Fraza nu are înțelesurile presupuse de unii, având însă lipsuri pe care nu le-am văzut semnalate de conservatorii, patrioții ori naționaliștii care au sărit să o condamne.

Sintagme precum imaginar colectiv, respectiv imaginar național țin de limbajul etnologiei. Putem discuta oportunitatea folosirii lor în documentul în cauză, putem discuta coerența lor logică, până la urmă. Dar ceea ce ne interesează aici este înțelesul oficial al sintagmei:

Imaginarul național reprezintă totalitatea ideilor, miturilor, simbolurilor, credințelor și valorilor împărtășite de o națiune sau de majoritatea acesteia.

Ca urmare, sintagma nu descrie ceva ireal, așa cum greșit au înțeles o mulțime de comentatori.
Fapt pe care l-ar fi putut înțelege la o simplă căutare a expresiilor „imaginar colectiv” sau „imaginar național”.

Problema fundamentală a frazei – ca și a ”Raportului” în general – este aceeași ca a răspunsurilor acuzatoare: ignorarea unor realități istorice și etnologice elementare.

Deși unul dintre autori, Ovidiu Pecican, este istoric profesionist, având toate competențele necesare, știind foarte bine nevoia absolută a apelului la surse pentru orice afirmație istorică solidă.

Fraza amintită spune că narațiunea continuității daco-romane este un pilon al imaginarului național încă din secolul al XIX-lea.
Termenul post quem (după care7) folosit aici, adică anul 18018, reprezintă un fals istoric grosolan, dar comun și de așteptat9.

Pe de-o parte, este arhicunoscut – și descris îndelung și repetat de Nicolae Iorga – faptul că Românii au avut o permanentă și foarte puternică legătură cu Constantinopolul; de la fundarea acestuia și până după nimicirea sa10.
Deci, câtă vreme în Constantinopol narațiunea continuității daco-romane era pilonul imaginarului colectiv privind Românii de la nordul Dunării, este cel puțin absurd să pretinzi că este așa ceva, pentru Români, doar din secolul al XIX-lea.

Putem cita aici Descriptio Moldaviae sau Descrierea Moldovei, de Dimitrie Cantemir, care arată faptul că narațiunea continuității daco-romane era un pilon fundamental al imaginarului colectiv al Moldovenilor de la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea.
Letopisețul Cantacuzinesc (cca. 1688), confirmă atât prezența aceleiași narațiuni a continuității daco-romane în Muntenia, cât și vechimea ei.
Ceea ce ne duce, absolut clar și categoric, la mai mult de un secol depărtare de termenul post quem propus de ”Raport”.

Totuși, am putea să mergem la Katakalon Kekaumenos, care spre sfârșitul secolului al XI-lea redă aceeași narațiune, fără a stârni cea mai mică reacție critică din partea învățaților vremii: toată lumea știa în Romania secolului al XI-lea că Românii nord-dunăreni se trag din Daci și Romani.
Ceea ce ne duce, absolut clar și categoric, la mai mult de șapte secole de termenul post quem propus de ”Raport”.

Ca urmare, problema reală a frazei este aceeași cu a istoriei mitologice marxiste de tip Lucian Boia: ștergerea surselor istorice pentru a atribui unor epoci târzii și unor factori exogeni identitatea națională română.

Evident, și aici are loc manifestarea disprețului față de Ortodoxie, ignorarea izvoarelor istorice privind rolul fundamental al acesteia pentru identitatea românească, alături de alte șabloane ale istoriografiei mitice lucianboiste.

b) reacții mai toxice decât ”Raportul”

Am amintit mai sus despre reacțiile – citite de mine – care s-au dorit conservatoare, patriotice sau naționaliste, dar au plecat cu o masivă greșeală de interpretare.

Una dintre caracteristicile Conservatorismului adevărat este eleganța demnă sau demnitatea elegantă în toate aspectele vieții, dar mai ales în toate aspectele vieții sociale.
Ca urmare, era o datorie absolută pentru critici să studieze ce înseamnă imaginar național/colectiv înainte de a-l interpreta colocvial, la nivelul Fierăriei lui Iocan.

Dar, ca și cum o asemenea greșeală nu ar fi fost de ajuns de gravă, criticii amintiți și-au dat mâna cu autorii raportului în denigrarea Istoriei Românilor.
Sau, după expresia consacrată, în lepădarea de istorie.

Unii, urmând propaganda Rusiei Imperiale și a Austro-Ungariei, semnalată încă de Mihai Eminescu, dar impusă de ocupația sovietică și de Regimul Ceaușescu, au înlăturat sau sugerat înlăturarea Romanilor și latinității din continuitate. Pe care au limitat-o la Daci.

Alții au avut îndrăzneala trufașă de a pretinde că „teoria continuității daco-romane este șubredă”.
Ca și alți distrugători de istorie, având de lipsă orice argument rațional, științific, pe surse, pentru așa gogomănie.

Pe scurt, prea mulți dintre conservatori, patrioți și naționaliști au fost (și sunt, din păcate!) purtați de o mare neliniște interioară – dacă nu mai rău.
Pacea lui Christos care covârșește toată mintea pare prea des de lipsă (iar!) din sufletele lor. Suflete ce tresar pamfletar sau mai rău la orice părut atac la identitatea națională, ceea ce duce la propriile lor atacuri la identitatea națională.

Drumul spre Iad este pavat cu bune intenții, pentru că binele nu este bine dacă nu este bine făcut.

Și, totuși, de ce sunt asemenea reacții mai rele decât ”Raportul”, cum am scris în subtitlu?

Deoarece poartă amprenta celor care ar trebui să apere Istoria Românilor, în loc să se lepede de ea.

continuitatea daco-romană, un adevăr absolut

Există adevăruri absolute?
Absolut!
Lucrul acesta s-a demonstrat și se poate demonstra, începând cu faptul că existăm (a se vedea dubito ergo cogito, cogito ergo sum, a lui Descartes).

Există adevăruri istorice absolute?
Absolut!

Printre ele, faptul că Indienii sau Chinezii au o istorie străveche, pe când Francezii una mai nou.
Este absolut adevărat că au existat Celții din Antichitate.
Este absolut adevărat că au existat Dacii și Romanii.
Este absolut adevărată continuitatea daco-romană la nordul Dunării.

Acesta este un subiect asupra căruia m-am aplecat repetat11.
De la observarea faptul că Retragerea Aureliană este mai mult un mit decât un fapt, până la Ducatele Romane nord-dunărene, sunt nenumărate laturi ale continuității daco-romane despre care am scris (și cuvântat).
Sunt atâtea materiale pe temă pe site-ul de față – România Străveche –, încât orice căutare pe temă va aduce măcar câteva.

Desigur, am consemnat faptul că limitarea originii Românilor la continuitatea daco-romană este un construct politic.
Am consemnat faptul că alături de Tracii Nordici (Daci, Geți, Tyrageți etc.) au fost în Dacia și Traci Sudici – așa cum și în sudul Dunării au ajuns Traci Nordici.
Am consemnat faptul că Celții au făcut parte din sinteza latină de la Dunăre.
Sau faptul că alături de Daci trăiau Scito-Sarmații, începând cu Agatârșii sau Roxolanii.

Toate acestea ne arată însă faptul că numita continuitate daco-romană este doar o parte din continuitatea etnogenetică a Românilor.
Ele nu o neagă, ci o întăresc.

Pentru că toate izvoarele istorice din Antichitate și până în secolul al XVII-lea atestă continuitatea daco-romană.
Primele ei negări apar, strict politic, doar către sfârșitul secolului următor.

Prin urmare, continuitatea daco-romană la nordul Dunării este, pentru orice cercetător obiectiv și pentru orice om obiectiv, o realitate absolută.
Că poate fi nuanțată într-un fel sau altul, că i se pot alătura alte continuități, sunt, în context, fapte secundare și care doar întăresc afirmația principală: continuitatea daco-romană la nordul Dunării este o realitate istorică absolută.

Și tocmai în acest punct eșuează mulți dintre cei afectați de lepădarea de istorie, oricât de mult și-ar dori să fie patrioți, naționaliști sau/și conservatori.
Este o eșuare dorită și programată de către cei care au săvârșit epurarea etnică din România postdecembristă.
Și este o eșuare din care se poate ieși ușor: citiți Romanitatea Românilor, de Adolf Armbruster, Istoria românilor de Nicolae Iorga și Fontes Historiae Daco-Romanae (click pentru accesare).

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Omenitate = 1. Natura omului (natura umană). 2. Însușirea de a avea natură de om (natură umană), însușirea de a avea caracteristicile definitorii pentru categoria denumită om. ↩︎
  2. Aici nu intră Regele Mihai, ce nu a avut niciodată o poziție reală de conducere în stat, ci sistematic una figurativă. ↩︎
  3. În înțelesul termenului din Cultura Română Veche: persoană care este lipsită de plinătatea omenității, persoană lipsită de caracteristici esențiale ale naturii umane. ↩︎
  4. Termenul politic de conservator este în România de astăzi – și în mai toată lumea – înstrăinat de înțelesul său adevărat. În linii mari el definește, real, pe cineva care se împotrivește politicilor de Extremă-Stânga, chiar dacă el însuși este de Centru-Stânga ori de Centru. Faptul că un conservator ar trebui, definitoriu, să fie de Dreapta nu mai apare decât excepțional în folosirea comună a termenului – sau, cel mult, ca pretext pentru discursurile dezumanizante ale Stângii împotriva oponenților. ↩︎
  5. Patriot = Cel care își iubește și slujește Patria. ↩︎
  6. Naționalist = Cel care își iubește și slujește Națiunea.
    Naționalismul face parte din fundamentul legislativ al României, în conformitate cu Constituția României articolele 1.1, 2.1, 6.1-2, 8.2, 12.1-3, 27.c etc. (prima cifră reprezintă articolul, a doua punctul; în ultimul caz este vorba despre litera c a Art. 27 din Constituția României). Menționările sunt făcute după Constituția României prezentată în documentul Constituția-2003 de către Curtea Constituțională a României. ↩︎
  7. Post quem înseamnă după care și este, în istoriografie, un reper temporar după care au loc anumite evenimente (sau, mai rar, de la care au loc). Dată fiind întrebuințarea expresiei „încă din secolul al XIX-lea” rezultă că ”Raportul” proclamă un termen post quem care este fie 1801 (primul an al secolului în cauză), fie 1800 (ultimul an al secolului anterior), dacă nu cumva unul și mai târziu (din însemnând din timpul, ceea ce ne duce de fapt după 1801). ↩︎
  8. A se vedea nota anterioară. ↩︎
  9. A se vedea, de pildă, primele paragrafe la care răspund în Cum (nu) se scrie istoria... ↩︎
  10. A se vedea, printre altele, Byzance apres Byzance, de Nicolae Iorga, Bucarest, 1935 (online aici). Sunt însă multe alte texte ale marelui istoric ce redau, după izvoare, această realitate. ↩︎
  11. Chiar dacă de obicei nu folosesc termenul (limitativ) de continuitate daco-romană (pentru că această continuitate este doar o parte a continuității din care ne-am născut). ↩︎

INTRAREA ÎN MIRACOL – DANIEL CORBU

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

INTRAREA ÎN MIRACOL

Daniel Corbu


De ce m-ai născut din carne când aș fi putut
repeta piatra
când aș fi putut fi copac sau spumă de mare
și suferința ar fi locuit departe de mine?
Poate tu ai vrut să mă naști stea
și iată-mă doar un trist adevăr care umblă prin
lume
licurici al nesfârșitelor grelelor nopți.
Pentru cântec și moarte m-ai născut mamă
înveșmântat în viitorul meu de stele căzătoare
n-am contenit să-mi hrănesc propriul gol
și să mângâi pământul de sub pleoape.
De ce m-ai născut de carne, mamă
când aș fi putut repeta piatra
când aș fi putut fi copac sau spumă
de mare
și suferința ar fi locuit departe de mine
și n-aș fi simțit cum ne-acoperă plânsul

Gânduri. Despre uciderea sufletului

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Este cutremurător să vezi câte persoane plâng de mila urșilor agresivi, dar sunt gata să ucidă copii, sau să aplaude asemenea crime.

Sigur, o parte dintre ei tocmai de aceea plâng de mila urșilor agresivi, pentru că urăsc oamenii; așa încât sunt reflex de partea celor care ucid oameni.

De aici și tricourile cu Che Guevara sau alți criminali în masă, până la Karl Marx (primul VIP care a cerut exterminarea Evreilor).

Faptul că autoritățile atacă simbolurile și obiectele religioase (cruci, relicve, troițe etc.) arată complicitatea lor la acest ethos extremist, al urii față de oameni.

După faptele lor îi veți cunoaște. (Iisus Christos)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Împărăția Românească. Reluare

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Disprețuind țăranul român, mulți intelectualiști românofoni, precum și victimele acestora, tot au impresii ciudate despre istoria făcută de țărani. Sunt ei convinși, printr-o „revelație intelectualistă”, că Românul de altădată, „țăranul simplu”, era un fel de vită semi-vorbitoare, care trăia în inconștiență, fără să știe pentru ce, fiind purtat de valurile istoriei, fără să știe încotro și fără să-i pese. Desigur, ironia este că intelectualiștii cei „foarte conștienți și foarte cultivați” sunt șocați, an de an, de mersul istoriei, de purtarea celor pe care i-au votat, de „cum merg lucrurile” etc. Ceea ce, desigur, dovedește că de fapt ei sunt în inconștiență și sunt purtați de valurile istoriei fără să știe încotro… chiar dacă, să zicem, le pasă. (Mă întreb, totuși, cât le pasă și cât se prefac, spre a-și liniști conștiințele mustrate de o viaţă petrecută în nimicnicie.)

Atunci când am vorbit despre filonul de aur românesc, atunci când am vorbit despre rasismul anti-românesc (oficial!) și despre mijloacele prin care putem duce mai departe moștenirea Străbunilor, intelectualiștii au protestat totdeauna. Încercând să-mi acopere spusele fie prin atacuri la persoană, fie prin atacuri la adresa Neamului Românesc, prin murdărirea Străbunilor… Și una dintre acuzații a fost, iarăși, ideea că Românii de altădată nu aveau conștiință națională, nu știau pentru ce trăiesc și luptă.

Aceste afirmații „plutesc în aer” în întreaga societate românofonă (că greu, foarte greu poți numi românească o societate atât de etnofobă, atât de disprețuitoare față de propria naționalitate). De la genocidara expresie „România e o țară frumoasă, păcat că este locuită” (de care și Horthy, și Stalin, și alți „pretini” ar fi foarte mândri), până la minciuna după care n-ar fi știut bieții Români de ce merg în Războiul de Independență, în Războiul de Reîntregire, în Al doilea război mondial…
După imaginea promovată de rasismul anti-românesc, s-au dus așa, orbește, fără să știe de ce și cum.

Am încercat și încerc să demontez aceste minciuni rasiste prin mărturia faptelor.
De la faptele de jertfă ale popilor ortodocși – cei murdăriți în fel și chip de aceeași propagandă anti-românească -, până la mărturii despre înalta conștiință națională a țăranului român.

Între eroii români, un loc aparte îl ocupă uimitoarea Regină Maria.
Născută în afara Neamului Românesc, ea a devenit româncă atât de deplin, încât este una din dovezile adevărului mustrării adusă de Nicolae Steinhardt lui Nae Ionescu, față de afirmația acestuia că cel care nu e născut Român poate fi un bun cetățean român, dar Român, niciodată: „Ai uitat de puterea lui Dumnezeu!”1.
Căci, într-adevăr, cel care a ridicat din pietre urmași lui Avraam poate să ridice Români din cei care vor să fie Români, oricare ar fi originea lor.
Tot astfel și Regina Maria s-a arătat a fi într-adevăr româncă și, asemenea marilor Doamne ale Istoriei Românilor, o adevărată mamă pentru popor. Ducând mai departe tradiția frumoasă a Reginei Elisabeta a României (de asemenea născută în alt neam), și Regina Maria a apărat valorile României Străvechi. A purtat haine naționale românești – alea de care se înfurie intelectualiștii, insultați de gândul că „vrea să ne facă popa țărani” -, a promovat satul românesc, hora românească, doina românească, pe scurt, tot ceea ce era creație românească adevărată. Și, de asemenea, a știut să ia parte la marile încercări ale Istoriei cu demnitate.
În timpul Războiului de Reîntregire a Neamului Regina Maria a îngrijit nenumărați râniți, dând exemplu, prin faptă, tuturor celor care voiau să vadă și să înțeleagă. Alături de ea au fost şi alte doamne care, urmând-o, s-au implicat în lucrarea de îngrijire a celor loviți de răutatea războiului.
În „Jurnalul de front” pe care l-a scris ea menționează, printre altele:

„Un lucru mă zguduie mai mult decât aş putea spune şi îmi aduce lacrimi în ochi: când îi întreb dacă suferă, îmi spun:
„Da, sufăr, dar nu contează – fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor“, acesta e refrenul etern, fiecare viaţă măruntă și umilă e gata să-și dea și ultima picătură de sânge, numai să ajung eu „Împărăteasa tuturor românilor“. 
Sunt atâtea visuri nebunești pe lume – cred că tocmai cele nebunești împing omenirea la fapte mărețe. Domnul să le binecuvânteze strădania și suferința și fie să nu fie în zadar! Vederea lor te umple de umilință. 
De ce trebuie să se lase ei uciși ca să-i cârmuiesc eu pe cei mulți, într-o zi pe care oamenii aceștia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce? 
Unul, groaznic rănit de un glonț dum-dum2, era întins pe burtă, fiindcă nu putea sta în nici o altă poziție. A întors capul să se uite la mine – era foarte tânăr. „Rău m-au lovit, Mamă Regină“, mi-a spus, „rău m-a lovit dușmanul!“ Cu lacrimi în ochi, m-am aplecat peste el ca să-l întreb dacă-l doare. „Mă doare, Mama Regina“ – iar apoi refrenul etern: „dar să trăiești Domnia Ta și să ajungi împărăteasa tuturor românilor.“ 
N-am putut îndura asemenea vorbe, pe următorul om asupra căruia m-am aplecat l-am văzut ca prin ceață din cauza lacrimilor.”
(Jurnal de front, Marți 30 August/12 Septembrie 1916, Regina Maria)

Este departe de a fi singura mărturie a dorinței fanatice pentru unirea tuturor Românilor pe care o aveau „oamenii simpli”.

Faptul că aceștia, Românii „simpli”, au intrat în război pentru reîntregirea Neamului, pentru unirea tuturor Românilor, pentru România Mare, este atestat istoric prin mii și mii de documente.
Nenumărate scrisori de pe front, adesea cu un scris mai mult decât bolovănos și o gramatică rurală mărturisesc același sfânt ideal, care îi făcea pe Români să îndure totul: Marea Unire!

Pentru ea, Românii îndurau comandanți incompetenți – nu aveau de unde să scoată alții -, politicieni corupți – nu aveau de unde să scoată alții -, gloanțe, schije, mizerie, boli, nedreptăți… Aveau un ideal!

Bineînțeles, Românofonii de astăzi – numai gura de ei – sar îndată: „ar fi trebuit să înlocuiască şi comandanții, şi politicienii!”.
Cu cine? Cu unii ca voi?
Spre deosebire de voi, Românii aveau destul bun-simț ca să știe că bunele intenții nu înlocuiesc pregătirea!
Poți fi un patriot adevărat, cu cele mai nobile gânduri și voiri, dar fără priceperea, fără pregătirea de a fi ofițer sau politician, vei face o figură jalnică, nu vei face nimic mai mult decât comandanții sau politicienii pe care îi osândești (au fost asemenea cazuri în perioada interbelică, de la Goga la Iorga).

Ca urmare, în situația dată, Țăranul Român a dat dovadă și de înțelepciune, și de răbdare, și de un spirit de jertfă nemărginit! Pentru binele Țării, pentru binele Neamului, a dus toate răutățile.

Spre deosebire de Românofonii de astăzi, care nu-și pun mărul în coș dacă văd pe el vreo zgârietură, adevărații Români știau că desăvârșirea este un ideal spiritual, nu material. Știau că lumea este plină de lipsuri și defecte, iar a o face puțin mai bună este deja o mare victorie. Și luptau pentru asta, din toate puterile lor.

Dar, totodată, aveau o îndrăzneală extraordinară.
O îndrăzneală ce pare pentru cei de astăzi inimaginabilă.
Mai ales, aveau curajul să viseze la o Împărăție Românească, ducând mai departe, peste atâtea veacuri, strigătul Românilor la intrarea lui Ștefan cel Mare în Suceava după victoria de la Vaslui: Trăiască Împăratul!

Această Românie există în Ceruri.
Există în Ceruri, trăită, îngrijită, crescută de milioane și milioane de Eroi și Sfinți Români.
Totul este să știm să trăim ca ei, să avem curajul de a visa românește și a ne urma visurile, chiar prin Iad, până dincolo de sfârșitul lumii, în Lumină.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

============

Eseul de față a fost publicat în prima formă în Noiembrie 2017, tot pe acest blog.
Dorind să actualizez diacriticele în forma cea mai acceptată academic astăzi, m-am hotărât să îl republic. Pentru că mi se pare o necesitate pentru trezirea noastră să înțelegem că „proștii” sau „simpli” de înaintași aveau mai multă conștiință națională și o mai bună viziune politică decât noi.
Am operat unele corecturi minore față de versiunea inițială, alături de amintita schimbare a diacriticelor (ș și ț).

Note

  1. La fel merită amintită Bucura Dumbravă (1868-1926), devenită prin proprie alegere Româncă.. ↩︎
  2. Interzise prin tratatele internaționale, ca și gazele de luptă; dar folosite masiv în Marele Război de Germani, Austrieci, Unguri, Bulgari și Turci. ↩︎

IICCMER – Acțiune comunistă

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Propaganda de tip comunist, fascist, ceaușist etc. este, teoretic, interzisă în Republica România – creația lui Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman și eiusdem farinae.
Practic, propaganda de tip comunist și acțiunile de tip comunist (fascist, ceaușist, nazist) sunt la ordinea zilei.
Sunt atât de multe încât devine foarte greu să mai reacționezi la ele.

Totuși, în acest caz, acțiunea comunistă și neofascistă vine de la IICCMER: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
O instituție (sic!) ce ar trebui să fie de departe cea mai ne-comunistă, dacă nu cea mai anti-comunistă din stat(ul zis român).

Totuși, IICCMER publică foarte curajos o scrisoare anonimă în care cere îndepărtarea bustului lui Adrian Păunescu (1943-2010).

Pretextele invocate sunt de o fățărnicie patologică.
De exemplu, cităm

„omagierea în spațiul public a unei persoane care a avut un rol important în promovarea propagandei regimului comunist și a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu este incompatibilă cu respectul datorat memoriei victimelor dictaturii comuniste.”

Este această afirmație a curajoșilor anonimi una cinstită? Să vedem!

1. Ce reacție a avut IICCMER față de omagierea lui Mihai Șora, nomenclaturist comunist în Franța și România, colaborator al Anei Pauker și al altor regimuri criminale comuniste?

ZERO

2. Ce reacție a avut IICCMER față de existența Străzii Lucrețiu Pătrășcanu în București, stradă numită după unul dintre principalii actori ai instaurării comunismului în România?

ZERO

3. Ce reacție a avut IICCMER față de existența străzilor Ilie Pintilie, activist comunist interbelic, la Galați, Craiova sau Iași?

ZERO

4. Ce reacție a avut IICCMER față de promovarea în funcții publice a lui Alexandru Florian, fiul unui nomenclaturist ce a minimizat repetat acțiunile antisemite ale URSS, fiul unui nomenclaturist adulator al regimurilor comuniste și el însuși adulator al acestui părinte comunist extremist și propagandist antisemit?

ZERO

5. Ce reacție a avut IICCMER față de străzile denumite Ștefan Gheorghiu, activist și ideolog comunist de renume (sinistru), străzi care se găsesc în localități precum Arad, Constanța, Ploiești ori Sibiu?

ZERO

6. Ce reacție a avut IICCMER față de strada Alexandru Iliescu din Oltenița, denumită după un activist comunist și agent sovietic, întâmplător și tatăl sinistrului nomenclaturist sovietic Ion Iliescu?

ZERO

Și, ca să trecem în zona literară,

7. Ce reacție a avut IICCMER față de strada Eugen Jebeleanu, poet, activist și nomenclaturist comunist, aflată în Voluntari (Jud. Ilfov)?

ZERO

8. Ce reacție a avut IICCMER față de străzile Dan Deșliu, poet, activist și nomenclaturist comunist, aflate în județe precum Constanța ori Galați?

ZERO

Toate aceste 18 (optsprezece) exemple care arată faptul că IICCMER ignoră sistematic exact genul de „omagiere în spațiul public” pe care pretinde că îl condamnă pentru Adrian Păunescu.
Este și firesc, deoarece emiterea unor asemenea condamnări și cereri CONTRAVINE atribuțiilor legale ale IICCMER și angajaților săi.

În fapt, aș putea spune că după cunoștințele mele juridice, oricât de limitate, suntem în fața unui foarte posibil cumul de infracțiuni:

  • uzurparea funcției (art. 300 Cod Penal)
  • abuz în serviciu (art. 297 Cod Penal)
  • fals intelectual (art. 321 Cod Penal)
  • uz de fals (art. 323 Cod Penal)

La care se pot adăuga circumstanțe agravante, precum cele prevăzute în art. 77 lit. a) și c) Cod Penal1.

Aceasta deoarece nu am putut găsi o poziție diferită a vreunuia dintre membri IICCMER (ceea ce arată complicitatea), membrii IICCMER sunt mai mult de trei și sunt funcționari publici, iar în atribuțiile IICCMER nu intră acțiunile de poliție politică, de implicare în realizarea sau înlăturarea de monumente, de autosesizare față de activități ale autorităților etc.2

Desigur, într-un stat democratic Parchetul (Procuratura) s-ar fi autosesizat deja și ar fi lansat cercetările privind legalitatea demersului IICCMER.
În statul zis român asemenea abuzuri ale funcționarilor sunt însă încurajate, așa cum s-a văzut deja de foarte multe ori.

Dar, dincolo de aspectele juridice, care este rostul real al demersului IICCMER?

Din punctul meu de vedere, praf în ochi.

Este o manevră prin care se încearcă păcălirea publicului:

„Iată, nu atacăm doar luptătorii împotriva Uniunii Sovietice și ocupației comuniste, atacăm și un poet comunist!”

Și noi ar trebui să credem că abuzurile de tip bolșevic și nazist din ultimii ani sunt echidistante; și să credem că, fiind abuzurile echidistante, poate chiar nu sunt abuzuri.

Doar că Adrian Păunescu nu a fost un adulator al lui Ceaușescu.
La fel cu cei aflați în fruntea Cultului Mozaic din R.S.R., de pildă, sau a Cultului Musulman din R.S.R., de altă pildă, și Păunescu a trebuit să arunce dictatorului unele formule convenabile.
Alături de multe altele neconvenabile.
Care au dus la interzicerea Cenaclului Flacăra de către Nicolae și Elena Ceaușescu, au dus la punerea sub supraveghere a poetului și la persecutarea lui3.

Altfel spus, IICCMER, în încercarea sa total antidemocratică și perfect comunistă de poliție politică a nimerit tot într-un om care, într-un fel sau altul, a făcut parte din opoziția împotriva lui Ceaușescu și a URSS.

Că Adrian Păunescu a fost de Stânga este adevărat.
Fapt, de altfel, absolut legal în Republica România, unde toate partidele parlamentare sunt de Stânga (PSD, USR, UDMR, PNL) sau de Centru-Stânga (AUR) – indiferent unde pretind ele că se situează.

Că Adrian Păunescu ar reprezenta un model al admirației față de Ceaușescu este o fantezie sinistră, demnă de Nicu și Elena Ceaușescu, de bănuielile lui Hitler sau de suspiciunile lui Stalin.

Cu aceleași consecințe, chiar dacă la scară.

Când se ridică sus oamenii de nimic nelegiuiții mișună pretutindeni (Psalm 11:8)

Dar, ca să nu închei fără acest lucru, ce este pentru oamenii obișnuiți Adrian Păunescu:

1. Frenezia artistică eliberatoare a Cenaclului Flacăra
2. Regăsirea patriotismului peste scârba de regimul ceaușist
3. Poezie; multă poezie; nu de puține ori genială.

Și aceasta o poate spune orice om anticomunist, așa cum eu însumi am fost din copilărie, dacă este cinstit.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. La sesizarea unui cititor cu mai multă experiență juridică am realizat o editare a încadrărilor juridice inițiale – de asemenea făcute cu ceva sfătuire, se pare nu de ajuns. ↩︎
  2. Desigur, deoarece nu sunt nici jurist, nici avocat, nici altă (în) specializare din domeniu, opiniile mele trebuie luate cum grano salis. ↩︎
  3. Ceea ce nu s-a întâmplat cu amintiții lideri, iar IICCMER nu se supără pe ei!! ↩︎