Statul paralel şi Românul obişnuit, sau Prinşi între marionete şi păpuşari

Pentru că a fost relansat de cei acum la putere, termenul de Stat paralel a fost şi este privit cu suspiciune, dispreţ sau bătaie de joc de către unii dintre cei ataşaţi de alte formaţiuni politice. Alţii, mai obiectivi, sunt conştienţi de faptul că acest concept nu este total greşit, fiind o formă de a descrie, de fapt Statul mafiot. Din care fac parte şi cei de la putere, şi cei din opoziţie, cu punctuale excepţii (cu atât mai preţioase!).
De ce Statul mafiot?
Pentru că un stat condus de infractori, adesea recidivişti, un stat ai cărui politicieni de vârf declară că este corupt, că este dominat de grupuri de interese, că este controlat de „băieţi deştepţi” etc., este, evident, un Stat mafiot.
Pentru că atunci când înşişi politicienii de vârf se declară „biruiţi” de mafia din Stat, declară că „sistemul ticăloşit ne-a învins”, deja sintagma de „Stat mafiot” capătă o certificare oficială, încetează să mai fie o butadă jurnalistică sau închipuire conspiraţionistă. Este o realitate concretă, clară, izbitoare.

Un stat ce ignoră peste un milion de semnături strânse de popor împotriva actelor cu cip, refuzând referendumul şi introducând aceste acte, fără consultare populară, doar pentru a satisface o mafie a acestui tip de acte, este, evident, un Stat mafiot.
Este un Stat mafiot acel stat care ingoră peste trei milioane de semnături strânse de popor pentru apărarea tradiţiei româneşti, pentru apărarea familiei, pentru a se trece de la minciuna „Statul ocroteşte familia” la începerea unei ocrotiri reale.
În lipsa unor lupte între grupările mafiote din Stat nu se poate ajunge, este pur şi simplu imposibil să se ajungă la situaţia din Noiembrie 2017 de la Curtea Europeană de Justiţie, unde într-un proces împotriva Statului român, poziţia apărată de Guvern a fost contrazisă de CNCD, organism aflat în subordinea Guvernului! Adică, repet, un subordonat al Guvernului – cel puţin din punct de vedere legal! – a pledat împotriva Guvernului folosindu-şi funcţia oficialăLegal, aşa ceva este imposibil, dar într-un stat mafiot orice se poate!

Cred că pentru orice om raţional este limpede că Statul Republicii România este, din păcate, Stat mafiot.
Este şi hazliu, şi tragic, în acelaşi timp, să vezi cum toţi cei ajunşi la putere se plâng de influenţa ilegală pe care o au cei din opoziţie. Vorbind, după caz, de „sistemul ticăloşit”, „corupţia generalizată”, „infracţionalitatea de stat”, „statul paralel” etc. Asta cu toată că este aceeaşi influenţă de care s-au folosit şi ei când erau în opoziţie şi se vor folosi iarăşi de cum vor fi retraşi de la putere.
Pentru că, dacă vrem să fim cinstiţi până la capăt, grupările politice sunt aduse la putere şi sunt retrase de la putere prin jocuri în care alegătorii au, încă, prea puţin de spus.

Oficial, se plăteşte între 4 şi 5 milioane de euro pentru o campanie prezidenţială de vârf. Pentru că atât este limita legală, atât decontează public grupul oficial dedicat campaniei electorale pentru o persoană „cu şanse la tronul prezidenţial”.
Neoficial, însă, suma este de zece ori mai mare (pentru că, desigur, mai intră în această sumă şi ceea ce cheltuiesc grupurile de sprijin… cheltuieli uriaşe în multe cazuri). A spune că aceşti bani (fie că vorbim despre 4 sau 40 de milioane de euro) nu vin din muncă proprie, este aproape ridicol: e mult prea evident. A spune că aceşti bani vin de la anumite grupări interesate, iarăşi este aproape ridicol de evident: într-un Stat mafiot, în care chiar şi mafioţii se plâng de corupţie şi necinste, este limpede că cei care investesc milioane de dolari sau euro în politicieni îi investesc interesat, cu scopuri clare.
Este, prin urmare, elementar să înţelegem că jocurile electorale sunt controlate din umbră. Şi că politicienii de vârf se subordonează angajatorilor lor. Care ar trebui să fie alegătorii, dar care, de fapt, sunt finanţatorii.

Ce s-ar întâmpla dacă alegătorii ar vrea să iasă din acest cerc vicios?
Logic, ar trebui să iasă la alegeri şi să voteze pentru o grupare patriotică şi, evident, care nu are o susţinere financiară puternică. Pentru că o asemenea grupare este, iarăşi evident, incomparabil mai liberă, mai autonomă, decât partidele şi grupările implicate de ani de zile în mafia politică.
Dar!
Dacă poporul face acest lucru şi votează cu cine vrea el, există oricând şansele ca într-o regiune „progresistă” să se ivească mişcări autonomiste (gen Catalonia în Spania, nordul Italiei etc.), bine susţinute financiar şi independent chiar de voinţa majorităţii locale. (Majoritatea locuitorilor din Harghita şi Covasna nu vor autonomismul extremist al U.D.M.R. şi altor grupări similare. Dar banii dictează!)
„Coincidenţele” dintre asemenea mişcări şi loviturile date mafiei statale din ţările „secundare” sau „terţiare” ale Uniunii Europene este o realitate concretă, ce poate fi verificată repetat.

Desigur, aceasta nu înseamnă că lupta împotriva corupţiei trebuie să se oprească. Dimpotrivă.
Dar înseamnă că în această luptă e nevoie de mai multă inteligenţă, de mai multă tactică şi strategie, decât dacă ar fi vorba despre o problemă internă. Totodată, această realitate ne poate ajuta la o trezire naţională şi morală. Conştientizarea faptului că din Grecia în Spania şi din Italia în Polonia corupţia publică a avut – şi are – sprijin extern este esenţială. În Polonia această conştientizare a eliberat Polonezii de ameninţarea unei resemnări colective în faţa fenomenului (ştiţi, celebrul şi deznădăjduitorul „aşa suntem noi”, propovăduit sistematic de anumite surse); şi a ajutat la asanarea tot mai profundă a societăţii.

La fel se poate întâmpla şi la noi.
Este nevoie, pe de-o parte, să înţelegem că lupta împotriva marionetelor nu rezolvă nimic. Nu rezolvă nimic agăţarea disperată de o marionetă politică (fie că se numeşte Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Adrian Năstase, Traian Băsescu, Viorel Ponta, Klaus Iohannis, Liviu Dragnea sau oricum s-ar numi). Nu rezolvă nimic nici lupta împotriva marionetei X sau Y. Atât punerea nădejdilor într-o marionetă, cât şi concentrarea luptei (sau chiar urii) împotriva uneia fac jocul celor care vor să controleze România din umbră, folosindu-se de marionete. În realitate, energiile ar trebui concentrate împotriva păpuşarilor.
Nu-i aşa că sunt lucruri evidente?
Dar cum ai putea să lupţi împotriva unor personaje ori puteri invizibile?
Cum ai putea lupta împotriva păpuşarilor ce controlează marionetele politice şi administrative?
Nici măcar nu îi cunoaştem! Cel mult îi intuim pe unii, observând fenomene ce se repetă din Ucraina sau Gruzia până în Spania, ori chiar mai departe, pe alte continente. Dar, evident, acest lucru este insuficient.

Există o soluţie? Există o cale prin care Românii se pot elibera, un mijloc de luptă pe care să îl poată folosi şi un om obişnuit?

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Cry to Battle

IMG_20170725_224701_377 mic.jpg

Cry to Battle

Hurts not the loss of battles
Neither wounds in your chest
Like hurt this deformed hands
That want no fight, but rest

Whenever your heart is singing
What care you for a broken arm?
Why care for a dusten sword breaking
When your’re rising with a holier flag?

Defeat, is not to suffer
Neither the tears in the eye
The true defeats are only
The dreams you let to die.

IMG_20171117_092344_374 mic.jpg

Radu Gyr

Cry to Battle Song can be found here


Radu Gyr (1905-1975) is a Romanian hero, poet, dramatist, essayist, teacher and freedom fighter. Îndemn la luptă or, in our translation, Cry to Battle, is one of the many poems he wrote in prison, in the middle of an extermination regime, of martyrdoms and oppression.  Writen with blood of a true martyr, Cry to Battle became a symbol of never giving up your dreams, no matter what!
The translation of this inspirational and motivational poem is given to you by Mihai-Andrei Aldea and Alexandra Aldea. This translation is to be used freely, as long as you mention the source and translators. Thank you!
(Romanian version here)

Radu.Gyr_1937 mic.jpgRadu Gyr 1937

 

 

Românii şi reformele fanariote…

„Dar ce se întâmplă în vremea domniei lui Constantin Mavrocordat în Muntenia, unde a aplicat cel mai hotărât „marile” sale „reforme”? După F. G. Bauer şi Jean Luis Carra, Constantin Mavrocordat găseşte 147.000 familii de contribuabili în Ţara Românească şi, după patru ani şi ceva de „reforme”, pleacă lăsând… 35.000! În Moldova, în acelaşi fel, găseşte cca. 200.000 familii de contribuabili şi lasă… 70.000! Această domnie mult lăudată a însemnat un asemenea genocid, cum nu s-a mai văzut în istoria Europei. Muntenia îşi pierde, după cum se poate calcula, 76,2% din populaţie, Moldova 65% ! „Eliberaţi” de sub „exploatarea boierească”, Românii intră sub exploatarea statului, moşnenii sau răzeşii pierzându-şi rostul lor în stat şi devenind aproape una cu clăcaşii. Ciocoii, ca arendaşi ori slujbaşi ai statului fanariot, se reped asupra tuturor, jefuind, ucigând, torturând, violând, dând foc. Oamenii care scapă cu viaţă, mai mult sau mai puţin schilodiţi, fug peste hotare, ajungând şi până în Siberia sau America, de cele mai multe ori pierzându-şi limba şi neamul. Doar pentru Românii din Timoc şi din alte câteva zone aceste fugi sunt un câştig, întărindu-le pentru câteva generaţii – sau chiar secole în cazul Timocului – rezistenţa în faţa deznaţionalizării impuse de „fraţii” filetişi de altă limbă. În acelaşi timp, fanarioţii colonizează – şi tratează mult mai bine decât pe Români – populaţii alogene, precum Bulgarii sau Sârbii fugiţi din Imperiul otoman (în Muntenia şi Oltenia), Rutenii fugiţi din Galiţia (în Moldova).

Am putea spune că, etnic vorbind, doar persecuţiile religioase din Transilvania salvează Muntenia şi Moldova de la nimicire. Căci ardelenii care vin de acolo sunt ceva mai bine trataţi decât românii munteni sau moldoveni , şi asta mai ales după ce roadele cumplite ale „reformelor” lui Constantin Mavrocordat sunt resimţite de următorii domnitori fanarioţi. Depopularea era atât de cumplită încât se impunea limitarea jafului şi crimei, măcar pentru ca să se mai poată găsi cineva de jefuit şi ucis. De aceea se ajunge chiar şi la o bună primire a ideii de colonizare a hughenoţilor francezi în cele două ţări româneşti, idee care s-a materializat în tratative diplomatice complexe între Franţa şi Imperiul otoman. Din fericire pentru noi, intervin pe ascuns şi alte puteri – precum Imperiul austriac şi Imperiul rusesc – ce aveau propriile planuri în privinţa celor două ţări româneşti (evident, nu prietenoase, dar în acest caz interesele lor chiar au coincis cu ale Românilor). Ca urmare, Franţa şi Imperiul otoman nu ajung să se înţeleagă în ceea ce priveşte condiţiile colonizării şi statutul ulterior al formaţiunii ce se va alcătui şi, ca urmare, „Noua Franţă” de la Dunăre, care ar fi nimicit Neamul Românesc, nu se mai naşte.

crucea-manafului

În schimb vin, şi chiar vin!, sprijiniţi de domnitorii fanarioţi, oameni din Imperiul habsburgic, din Imperiul rus şi chiar din Imperiul otoman: Kazari, Ţigani, Ruteni, Găgăuzi, Evrei, Bulgari şi mulţi alţii. Nici nu mai înşirăm colonizările, parcă nesfârşite, organizate de Viena şi ungurime în Crişana, Transilvania, Maramureş, Pocuţia, Bucovina şi Banat… În paralel se impun Românilor, prin cele mai diverse presiuni, felurite religii şi spiritualităţi străine: Greco-Catolicism, Romano-Catolicism, Protestantism, Masonerie etc. Tradiţiile româneşti slăbesc sau chiar pier pe alocuri, înlocuite de tot felul de influenţe alogene. Totodată, aşa cum am arătat şi mai sus, clasele superioare se lasă duse de curentul vremii, se modelează după tipare străine, îşi astupă nările faţă de ceea ce este românesc – le pute! Cultură este doar ceea ce e cultură străină, ceea ce e românesc are valoare doar dacă are accent şi haină de import. Românii sunt învăţaţi să îşi plece nu doar capul, ci mai ales sufletul în faţa străinilor, în faţa lor ca persoane, în faţa legilor lor, cărţilor lor, ideilor lor…”

(Mihai-Andrei Aldea, Ortodoxia şi artele marţiale)

a se vedea şi Testamentul Grupului Carpatin-Făgărăşan… 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă