Cum luptau Românii?

Cum luptau Românii?

Iată o întrebare ce stă în spatele multor fapte istorice, dar şi în spatele multor nedumeriri, critici, atacuri. Uimirea faţă de victorii aproape de necrezut ale Românilor a făcut, nu de puţine ori, ca acestea să fie negate. Uneori cu o îndârjire şi o lipsă de logică vecine cu fanatismul patologic.

Atunci când suprapunem existenţa Românilor cu popoarele şi statele războinice apărute într-un fel sau altul în acelaşi spaţiu avem un tablou copleşitor: de la Goţi la URSS, mai bine de cincizeci de popoare şi state care au adus în aceste locuri războiul. Uneori războaiele au durat sute şi sute de ani (primul atac turcesc în Ţările Române Dunărene este în 1339, ultimele lupte cu Turcii Otomani în 1918), alteori au fost scurte, dar cu totul dau un tablou de o duritate aproape halucinantă. Românii ar fi putut rezista năvălirilor, migraţiilor, conflictelor etc. aşa cum au rezistat alte popoare, într-o stare de pasivitate militară. Totuşi, dimpotrivă, numărul bătăliilor şi războaielor în care se implică Românii este uriaş1.

Cum luptau Românii? […]

Permanenţa acestor războaie şi războiul ca esenţă a istorie şi sufletului românesc sunt arătate direct sau indirect în nenumărate lucrări a nenumăraţi istorici, cronicari, scriitori etc. de la Iorga la Silviu Dragomir, de la Caragiani la Capidan. Amintim aici doar [Iorga, 1917] sau [Rosetti, 1947]. …”

Răspunsul se poate citi în lucrarea Cum luptau Românii?, apărută în anul 2019 (Editura Evdokimos). Comenzile se pot trimite pe email (edituraevdokimos@gmail.com) sau Facebook (Editura Evdokimos).

(Textul Editurii Evdokimos:

Editura Evdokimos vă prezintă „Cum luptau Românii? Cartea + Dicționarul”, de Mihai-Andrei Aldea

960 de pagini; 8 hărți în format A4; Artele Marțiale Românești; Animalele de luptă ale Românilor; Armele folosite de Români; Mistica popular marțială românească; Peste 2.000 de termini explicați; Prefață de Comandor (rez.) Ștefan Popa

„Părintele Mihai-Andrei Aldea, un reputat etnolog şi istoric, realizează cel mai laborios, mai complet, mai responsabil şi documentat studiu – o capodoperă a „luptei la români” – o remarcabilă combinaţie de istorie, tradiţie, militărie şi o introducere în cea mai semnificativă concepţie de ducere a luptei – lupta întregului popor. O readucere în actualitate a tot ce a însemnat moştenirea istorică a străbunilor.”
Comandor (rez.) Ștefan Popa)

Sfârşit şi ce urmează

Sfârşit şi ce urmează

Şi ce lumină este,
dincolo de-ntuneric!
Şi ce lumină este,
dincolo de furtuni!
Îngrijorări şi temeri
degeaba
le aduni
căci valuri de lumină
vor spulbera pustiul
şi ceruri şi pământuri
arzând se vor desface
şi mistuită ura
şi orice răutate
va străluci frumoasa
luminii
sfântă pace.

Mihai-Andrei Aldea

 

CerNere

CerNere

Mă-ntorc spre ceasul
zilelor trecute:
pierdute sunt
petalele ce cad?
În adierea nopţilor
se-ascute
însigurare
lacrimă
pribeag.
Răsună surd –
şi adâncind tăcerea
doar greutatea curge
ne-ncetat.
Şi doar acei
ce am păstrat iubirea
mai ştim
de unde
către ce-am plecat.

CerNere 01.png

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Despre genii şi talentele de curte

Se spune că în (Republica) România geniile sunt preţuite doar după ce mor. Artiştii de curte, intelectualii de curte şi alţii asemenea acoperă cu îndârjire orice talent real (mai ales liber). Chiar şi atunci când au parte de ceva recunoaştere în viaţă aceasta este totdeauna umbrită de gloria celor protejaţi (şi promovaţi) de politicieni.
Dovezi ale acestei realităţi se găsesc mereu.
Eminescu a murit sărac, internat pe motive politice şi asasinat (accidental sau nu…).
Caragiale a fost persecutate politic (pe motiv de… naţionalism).
Coşbuc a fost persecutat politic (printre altele pentru poezia „Noi vrem pământ”).
Toţi trei au avut parte de felurite campanii de calomniere, atât în viaţă, cât şi după moarte. Printre acuzele comune sunt unele ca: „nu e român (adevărat)”, „e agent străin”, „e plagiator”, „e naţionalist” şi, bineînţeles, „scrie (foarte) prost”.
La un secol (şi ceva) depărtare, cei trei rămân unele dintre cele mai mari genii ale Românimii. Doi, poeţi excepţionali, unul, dramaturg excepţional, unul, analist (politic şi nu numai) de excepţie, toţi trei patrioţi adevăraţi.
Comparaţi sprijinul pe care l-au avut cei trei din partea statului cu premiile, bursele şi alte ajutoare de stat acordate unor „promiţătoare” nulităţi. O să vedeţi în epocă felurite recenzii literare, premii şi felicitări aduse unor opere cel mult mediocre. Şi, revin pentru că este nevoie, nenumărate atacuri la care au fost supuşi cei trei.
Astăzi politicul sprijină – şi a sprijinit – o mulţime de literaţi şi intelectuali de curte. Scriitori cel mult mediocri – mereu în alergare după premii -, poeţi pe care nu îi apreciază decât rudele şi feluriţi cointeresaţi, filosofi fără filosofie etc., etc.
Talente mari, chiar uriaşe, de la Radu Gyr şi Nicolae Steinhardt la Demostene Andronescu şi Bartolomeu Anania sunt îngropate în uitare; dacă nu în atacuri şi calomnii (precum „nu e român (adevărat)”, „e agent străin”, „e plagiator”, „e naţionalist” şi, bineînţeles, „scrie (foarte) prost”).
Se pare că unele dintre cerinţele esenţiale pentru a fi politician de frunte este imbecilitatea: indivizii de astăzi nu conştientizează că peste veacuri vor fi priviţi cu aceeaşi scârbă totală, istorică, precum corupţii secolelor trecute.
Iar geniile, talentele, oamenii de valoare vor fi recunoscuţi ca atare. Volens, nolens.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă