Sute de mii, ba chiar milioane, au fost ostașii creștini care, în fiecare generație, i-au urmat pe sfinții împărați ai Romaniei, de la Constantin cel Mare la Constantin Brâncoveanu. I-au urmat în viaţă, dar și în moarte, în drumul pe care acești împărați au urcat – cu atâția pe umerii lor! – către ceruri.
Amintirea domnitorilor aceștia a fost totdeauna sfântă în sufletele Românilor. Și sfântă a fost și amintirea străbunilor ce au ținut armele în mâini pentru acești împărați – fie că erau în această lume sau se mutaseră demult. Această amintire sfântă a însuflețit generație după generație și a ținut aprins focul libertății în inimile Românilor chiar și în vremea celor mai mari și mai rele înfrângeri. [..]
Se cuvine, credem noi, să înțelegem aceasta. Și, desigur, să ne întoarcem la ostășia care ne caracterizează etnic, la ostășia care este nu doar o datorie constituțională ci, mai mult decât atât, o datorie sfântă a fiecărui Român față de Neamul Românesc, din vremea Sfinților Apostoli, ba chiar și mai dinainte1.
Se cuvine ca toți Românii ortodocși să înțeleagă aceasta și să înceteze a-i disprețui sau huli pe aceia care își fac datoria care este obștească. Și, mai mult, să-i prețuiască, să-i sprijine, să-i urmeze. Căci mai sunt și azi urmași ai vechilor ostași. Care, acolo unde sunt, luptă să ducă mai departe moștenirea părintească, să apere măcar un colț sau altul de invazia care ne apasă.
Ortodoxia și artele marțiale,
de Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea, Ed. Scara, București, 2023
Cartea se poate găsi la Librăriile Sophia (ca aici), la Libris (online aici), la Egumenița (online aici) etc.
Note
Oferim aici cartea Cruci întreite și modelele înrudite, de Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea, realizată în lunile martie-mai 2026.
Ea poate fi descărcată liber de către doritori.
Lucrarea urmărește mărturii despre existența crucii întreite simple și a altor modele sau tipuri de cruce întreită, din Preistorie (din Eneolitic / Epoca Cuprului) și până în contemporaneitate.
Desigur, lucrarea doar punctează aceste mărturii, care arată fără absolut nicio îndoială adevăruri pe care prea mulți – inclusiv clerici și teologi – nu le cunosc:
Rog cititorul să se gândească ce ușor poate fi nimicită simbolistica oricărei culturi sau religii dacă folosirea acesteia de către grupări politice duce la interzicerea altui uz decât cel politic!
Dincolo de aceste aspecte utile pentru vâltorile de astăzi, merită cunoscute aceste fragmente din Cultura Veche Românească, o cultură profundă și de o bogăție uluitoare.
Citire cu folos și, vă rog, puneți o rugăciune și pentru autor!
Cu recunoștință marilor mei îndrumători și mai ales Marelui Împărat Iisus Christos,
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Christos a înviat!
Am primit de la Mihai următoarea întrebare plecată de la eseul Românii au rostit totdeauna Cristos ori Christos. Până la ocupații străine, precum cea sovietică:
Vă mulțumesc tare mult pentru răspuns. Foarte luminător cum descrieți că esența problemei este infinita distanța dintre trăirea Credinței și mărturisirea trăirii Sfinților, pe de o parte, și cohortele de laureați cu diplome, titluri și prestigiu, pe de alta. Între mândria antiromânească ca reacție față de propria nevrednicie și asumarea aceleiași nevrednicii ca temei în adorarea Sfintei Treimi.
Dacă înțeleg bine, diferența de grafie este încă o manifestare a trădării intelectualiste care de secole ne infectează patria, cum spune Mihai Eminescu: “cuvinte nouă fără cuprins, oameni noi fără trecut și fără valoare, o limbă păsărească în locul vrednicei limbe a strămoșilor (…) au rupt fir cu fir toate tradițiile istorice, au risipit piatră cu piatră vechea comoară a averei sufletești și materiale a poporului românesc”.
Credeți, Părinte, România fiind aproape complet înstrăinată de gândirea creștină adevărată, e înțelept să tragem paralelele cu prăbușirea Imperiului Roman de Vest, pe care le trage MacIntyre? Putem spune că instituțiile morale și culturale ale modernității nu mai pot fi reformate din interior, pentru că nu sunt recipiente neutre care ar putea fi umplute cu un conținut mai bun, ci sunt ele însele structurate după logica care a respins adevărul?
O răscruce a venit la vremea aceea, când oamenii de bună credință, urmând Sfântului Cuvios Benedict, s-au întors de la sarcina de a sprijini Imperiul Roman, au încetat să identifice continuarea civilizației cu menținerea lui și au construit în schimb forme noi de comunitate în care au trăit Credința prin noile epoci de barbarie.
Iar în cazul nostru, barbarii nu mai așteaptă dincolo de graniță, ei ne guvernează de destulă vreme.
Vă mulțumesc încă o dată pentru răspunsul luminător! Sărut mâna, Părinte, să ne trăiți!
Voi începe amintind că pentru o gândire sănătoasă trebuie să știm foarte bine înțelesul cuvintelor și numelor pe care le folosim.
Ce înseamnă România?
Frate Mihai, chiar în răspunsul tău ai folosit expresia „trădarea intelectualistă care ne infectează patria”.
Asta înseamnă că patria noastră este altceva decât patria lor, chiar dacă geografic și administrativ se suprapun.
Deci, avem Români, care iubesc pe Dumnezeu și moștenirea sfinților noștri strămoși, precum și Românofoni. Aceștia din urmă vorbesc o limbă oarecum română, dar sunt străini de sufletul națiunii noastre.
În același fel, avem România Creștină, care trăiește din România Străveche, și România Creolă, care este sclavă unor gândiri și trăiri străine Învățăturii lui Christos.
Sau, altfel spus, România Barbară, condusă de acei „barbari (care) ne guvernează de destulă vreme”.
Ce avem noi de făcut?
Să trăim în toate după Iisus Christos, Împăratul nostru, Arhiereul nostru cel Mare și Marele Învățător al nostru.
Dar, concret, trebuie să luptăm pentru ca Republica România, neocomunistă, să fie cât de cât, sau cât mai mult, creștină?
Ori să luptăm pentru a avea obștile/comunitățile noastre creștine române, în care să păstrăm și să creștem moștenirea sfinților înaintași?
Da!
Trebuie să le facem pe amândouă, după puteri.
Căci așa poruncește Domnul:
Pe acestea trebuia să le faceți, și pe acestea să nu le lăsați! (Matei 23:23)
Și, de asemenea, Duhul Sfânt ne poruncește,
Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți! (I Corinteni 10:31) Și toate să le faceți fără cârtire și fără de îndoială, căci Dumnezeu este Cel care lucrează în voi (Filipeni 2:12-16)
Se cuvine deci, fiind sfânta noastră datorie, să trăim întru Christos Iisus totdeauna, plângând toate căderile noastre și slăvind harul lui Dumnezeu care ne ridică și ne ține.
Iar trăirea întru Iisus Christos în primul rând în dragostea de frați se arată, căci acela care nu iubește pe fratele lui, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să Îl iubească! (I Ioan 4:20)
Și cine sunt frații noștri?
Aceia care caută sincer să facă voia lui Dumnezeu! (Matei 12:48-50)
Dar ceilalți?
După cum spune Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului,
pe unii, șovăitori, mustrați-i, pe alții, smulgându-i din foc, mântuiți-i; de alții, însă, fie-vă milă cu frică, urând și cămașa spurcată de pe trupul lor! (Iuda 1:22-23)
Ca urmare, ne vom aduna în jurul preoților care cu sinceritate Îl caută și Îl slujesc pe Domnul.
Și vom fi frați și surori, lucrând împreună spre binele comunității, Bisericii, neamului.
Comunitatea noastră fiind în primul rând cei care suntem copiii aceluiași părinte duhovnicesc, apoi toți cei credincioși dintr-o localitate sau dintr-un cartier, apoi toți cei din episcopie, regiune, Țară, națiune.
Și iată cum dragostea de frați ne duce la dragostea de națiune și de Țară.
Dar ceilalți? – va întreba Românul, mereu îngrijorat de ceilalți, până la a uita, nepotrivit, de sine.
Cea mai bună mărturie este trăirea creștină.
Căci iată ce spune Mântuitorul nostru Iisus Christos:
Cel ce crede în Mine, izvoare de apă vie vor curge din pântecele lui. (Ioan 7:38)
Iar cum pântecele este locașul celor mai lumești nevoi și funcții ale omului, cuvântul arată că la cel care crede cu adevărat în Iisus Christos fiecare gest ajunge să fie izvor de har luminător, vindecător, curățitor, întăritor, mântuitor și sfințitor.
Așa cum au văzut, de altfel, aceia care au stat pe lângă sfinți.
Căci izvora har neîncetat din făptura unora ca Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, iubitorul de Dumnezeu Valeriu Gafencu, Sfântul Sofian Boghiu, cel între sfinți Iustin Pârvu și mulți alții asemenea.
După cum și eu am văzut la unii ca aceștia, dar și mai mult au văzut mulți alții.
Ca urmare, primul pas pentru binele celor de aproape și de departe, primul pas pentru binele Bisericii și al națiunii, este trăirea întru Dumnezeu.
Să ne deschidem sufletul înaintea Sfintelor Scripturi, pe care să le citim însetați de Dumnezeu zi de zi.
Să ne deschidem sufletul înaintea cuvântului proorocesc mai întărit (II Petru 1:19), adică a Sfintei Predanii – Învățătura de Credință Creștină Ortodoxă, Omilii la Matei a Sfântului Ioan Gură de Aur, Omilii la Ioan a Sfântului Chiril al Alexandriei, Pidalionul și toate celelalte. Și să citim și din acest cuvânt proorocesc mai întărit zi de zi.
Să ascultăm Sfintele Scripturi și tâlcuirea lor în fiecare slujbă la care luăm parte.
Dar, mai mult decât atât, să măsurăm fiecare gând, cuvânt și faptă prin ceea ce am citit din Sfintele Scripturi și din Sfânta Predanie.
Doar muncind să împlinim cele citite sau auzite învățăm cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu și ajungem să Îl cunoaștem.
Aceasta este România cea adevărată, și cei care trăiesc astfel sunt Românii adevărați.
Români pentru care Duhul Sfânt a proorocit că vor înfrunta Iadul până la A Doua Venire. După cum este scris în Epistola către Filipeni, Filipenii fiind Traco-Romanii creștinați în Filipi, adică primii noștri strămoși deplini:
Sunt încredințat de aceasta, că Cel ce a început în voi lucrul cel bun, îl va duce la capăt până în Ziua lui Christos Iisus (Filipeni 1:6)
Ca urmare, știm că Românii vor fi în Ziua lui Iisus Christos.
Că vor fi puțini sau mulți, că vor avea Țara la vedere sau că aceasta va trăi – ca sub ocupațiile ungurească, austriacă, rusească ori otomană – prin Românii care o păstrează în sufletul și viața lor, nu știm.
Dar știm că este datoria noastră să fim Români, să păstrăm și înflorim Credința și roadele cele frumoase ale acesteia născute de trăirea strămoșilor.
Și dacă instituțiile se pot reforma, se vor reforma prin trăirea noastră întru Domnul.
Iar dacă nu se vor reforma, se vor prăbuși de la sine, iar din trăirea noastră în Domnul se vor reface acelea românești.
Dar merită să spun că singurele state care au propriile instituții morale sunt cele rătăcite, ca să nu spun satanice. Pentru că orice stat moral își trage moralitatea din Biserica lui Dumnezeu.
Deci, să ne zidim în Credința noastră întru Duhul Sfânt, ferindu-ne de orice înfățișare a răului, cercetând toate – și în primul rând duhurile – ca să păstrăm ce este bun. Să ne încredințăm harului lui Dumnezeu, care poate să ne păzească de toată ispita și să ne însoțească în lucrarea noastră de înaintare, prin noi începuturi către noi începuturi, în Lumina Învierii lui Christos.
Și prin Dumnezeu, toate se vor lămuri.
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Suntem Români și punctum! (Mihai Eminescu)
Ziua nașterii lui Mihai Eminescu este o zi esențială pentru cultură. Și este sărbătorită oficial atât în Republica România cât și în Republica Moldova.
Sărbătoarea ocolește însă, de obicei, acele puncte esențiale ale sufletului eminescian ce sunt trădate de autorități. Practică întâlnită de amândouă părțile Prutului.
De pildă, Mihai Eminescu a fost unul dintre susținătorii Românilor de la sud de Dunăre. Români „uitați” (a se citi, trădați) sistematic de autoritățile de la București sau Chișinău. De altfel amintitele autorități „centrale” își uită (= trădează) și localnicii – dacă nu fac parte din grupul particular de interese al acelor autorități.
O linie interesantă mai ales la est de Prut este așa-zisul moldovenism.
Este un sistem de gândire și trăire care, cu mărunte nuanțe, se regăsește și în alte părți ale Românimii.
La vest de linia principală a Carpaților se numește ardelenism.
Între Românii Sudici apare sub forma armânismului sau „limbii armâne/aromâne”.
Alte forme se găsesc și în Banat sau Timoc (aici știut și ca vlăhism), Moravia etc.
Ca să ne întoarcem la moldovenism, trebuie subliniat faptul că, asemenea armânismului, este un curent recent în raport cu populația și cultura pe care trăiește astăzi.
Așa cum toți Armânii mari din trecut s-au știut Români – de la Ioan Caragiani sau Pericle Papahagi la Sf. Sfințiți Mc. Haralambie Balamace și Atanasie Papanace –, la fel și marii Moldoveni din trecut s-au știut Români – de la Ștefan cel Mare până la Sf. Sfințit Mc. și Cuv. Iustin Pârvu.
Totuși, în Republica Moldova există unele grupări ce pretind că visează la „Moldova Mare”; pretind că nu ar sluji unor interese dușmane (ca cele rusești, de pildă); pretind că Moldovenii sunt altă națiune decât Românii și că vorbesc altă limbă.
Ei nu vor, ca Moldovenii din România, o Moldovă Mare ca parte a României Mari. Ci vor să își extindă puterea – căpătată prin înșelarea poporului și slujirea unor interese străine – asupra Moldovenilor din România ca să o distrugă pe aceasta.
Desigur, aceste grupări nu vor răspunde nimic, sau vor ocoli cu viclenie un răspuns deschis, la observații și întrebări anume lămuritoare.
De pildă, nu vor explica în ce fel patru milioane de oameni ținând de Republica Moldova ar avea dreptul să hotărască soarta celor cam zece milioane de Moldoveni care sunt cetățeni români din tată în fiu.
Nu vor explica de ce zic ei că există limba moldovenească, deși Moldovenii din România au același grai cu cei din Republica Moldova, și se înțeleg deplin cu restul Românilor.
Vor fugi de faptul că Gheorghe Sion, Moldovean din Ducatul Bucovinei (teritoriu al Moldovei ocupat de Austrieci) îndemna cu dor „Vorbiți, scrieți românește, pentru Dumnezeu!”.
Vor ascunde faptul că Părintele Mucenic Alexei Mateevici a spus clar și răspicat, în plină ocupație țaristă
„Da, suntem Moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al Românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-și zic români. Așa trebuie să facem și noi!”
Mai urât decât atât, asemenea grupuri înșeală lumea cum că patrioți ca cei amintiți mai sus ar fi fost susținători ai moldovenismului. Mint anume despre marii creatori ai Moldovei, ca să păcălească pe cei care nu caută să cunoască adevărul.
Și despre Alexei Mateevici spun așa minciuni, dar fac asta până și cu Mihai Eminescu.
Așa că astăzi, de ziua nașterii marelui patriot, marelui jurnalist și politolog român Mihai Eminescu, poet național și chip al frumuseții sufletului românesc, redăm cititorilor o poezie esențială a acestuia. Care anulează dintru început și moldovenismul, și minciunile că Eminescu ar fi susținut moldovenismul. Și pune în loc adevărul acela pe care fiecare Moldovean trebuie să îl aibă adânc în suflet:
Suntem Români și punctum!
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
de Mihai Eminescu
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ți mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge dușman fumegând,
Și deasupra hidrei fluture ca vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricolore,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când se-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a’ nopții stele, ca ai zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!
România Străveche - Ancient Romania 