Între ţăran şi mahalagiu

 

Încă în deceniile dintre cele două războaie mondiale Mircea Vulcănescu înţelesese şi consemnase:
România [Românimea] a avut o cultură. [18]48 a rupt-o„.
Ideea nu a fost înţeleasă, de către cei mai mulţi, nici până astăzi.

Sunt nenumăraţi aceia care încearcă să înţeleagă Neamul Românesc, istoria şi cultura lui, sufletul lui etc. pe temeiul vieţii şi culturii din ultima vreme.
De pildă, începând prin a vedea şi judeca satul românesc de acum. Şi prin a vedea şi judeca ţăranul român prin satul românesc de acum.

Doar că satul românesc de azi nu mai este, decât excepţional, sat.
Satele româneşti de astăzi sunt, de obicei, mahalalele oraşului.
Iar locuitorii satelor nu mai sunt, de obicei, ţăranii de altădată, acei oameni ai Ţării pentru care toate erau sfinte şi se sfinţeau. Sunt, de obicei, proletari ce locuiesc mai departe de oraş, săteni prin loc, mahalagii prin cultură.
Este o lucrare începută încă în secolul al XVIII-lea, dar mult mai vag, devenită sistematică după 1848, iar după 1948 impusă în forţă.
Ţăranul român aproape a dispărut.
Între vieţuirea demnă a țăranului de atunci şi trista vieţuire a mahalagiului rural de astăzi este o prăpastie uriaşă.

Deosebirea poate fi dată fie şi printr-o singură zicală a ţăranului român de altădată, astăzi nu doar uitată, ci şi greu de închipuit (ori de înţeles):
„Decât să mă-nting în unt, şi să privesc în pământ, mai bine mă-nting în sare şi privesc în soare!”

Mihai-Andrei Aldea

Guvernul şi mafia vaccinurilor. II. Vaccinuri şi bani

Prima parte a discuţiei este aici. O continuăm astăzi cu câteva observaţii de bun simţ.

România este în miezul unor frământări puternice în privinţa vaccinării.
La prima vedere, după cum înfăţişează lucrurile mass-media, avem două tabere: pro-vaccinare şi anti-vaccinare. Clasa politică foloseşte toate mijloacele de care dispune spre a susţine tabăra pro-vaccinare. Tabăra anti-vaccinare este prezentată de mass-media în cele mai rele culori (inculţi, extremişti, mincinoşi, criminali etc.), sugerându-se cele mai extremiste măsuri împotriva celor care o alcătuiesc (inclusiv gestul bestial al „confiscării copiilor”).
În realitate există trei tabere, dacă nu îi socotim pe cei neutri (încă):
1. Cei care vor o vaccinare bazată pe date obiective, produse verificate şi scheme de vaccinare realizate independent de interesele financiare ale industriei farmaceutice şi politicienilor.
2. Susţinătorii necondiţionaţi ai vaccinării aşa cum este impusă prin schemele de vaccinare date de Guvern.
3. Cei care neagă necondiţionat eficienţa oricăror vaccinuri şi a vaccinării ca procedură medicală.
După cum se vede, mass-media şi toată tabăra pro-vaccinare-guvernamentală ignoră total existenţa, argumentele şi acţiunile celor care vor ca vaccinarea să se facă doar pe baza unor principii sănătoase, nu pe baza unor interese financiare.

Cei care îşi trăiesc viaţa nu prin fanteziile jocurilor de calculator sau ale promisiunilor electorale şi doctrinelor politice ştiu că în mai toate ţările există corupţie; şi în mediul de afaceri, şi în mediul politic. Să nu ai încredere în aceste medii e, prin urmare, logic. Iar să nu ai încredere în aceste două medii atunci când este vorba despre sănătatea copiilor tăi este mai mult decât logic, este o nevoie absolută.
Să vedem un exemplu:
Cum vă aşteptaţi să fie drumurile într-o ţară în care la Ministerul Transporturilor ajung să deţină funcţii de conducere, pe termen lung, oameni care au acţiuni sau alte participaţii la firme de reparaţii şi întreţinere drumuri?
Evident, veţi spune, drumurile vor avea parte de reparaţii şi întreţineri mai mult decât este normal. Eventual, dacă este destulă corupţie, vor fi făcute dinadins astfel încât să aibă nevoie de multe reparaţii şi lucrări de întreţinere.
De fapt, este chiar situaţia din Republica România a anilor 1990-2017!

Ei bine, pe aceeaşi logică, să vedem alt exemplu:
Cum vă aşteptaţi să fie vaccinurile dacă cei care le produc sunt şi producătorii tratamentelor pentru „efectele secundare” produse de vaccinuri?
Evident, vaccinurile vor fi lăsate să producă efecte secundare, astfel încât firma producătoare să câştige mult şi din vânzarea tratamentelor pentru aceste efecte. Iar dacă este destul corupţie, vaccinurile vor fi făcute dinadins astfel încât să aibă cât mai multe efecte secundare.

Sau să luăm alt exemplu:
Cum vă aşteptaţi să fie schemele de vaccinare într-o ţară în care politicienii şi „experţii” lor sunt corupţi sau, ca să vorbim delicat, sunt foarte sensibili la comisioane şi alte argumente asemănătoare?
Evident, schemele de vaccinare vor fi umplute cu cât mai multe vaccinuri, care vor fi cumpărate de la firmele cu cele mai convingătoare argumente financiare sau asemănătoare.
Şi după ce criterii vor fi alese vaccinurile publice într-o ţară în care politicienii fac ce le place cu banii publici?
Evident, după argumentele financiare şi similare pe care anumite firme le vor aduce acestor politicieni, astfel încât aceştia să aibă de câştigat personal din cheltuirea banilor publici. Deci în niciun caz după calitatea vaccinurilor!

Realitatea acestei relaţii între influenţele financiare şi felul în care politicienii cheltuiesc bugetul Ţării se vede, dincolo de manipulările politice, în realităţile concrete ale vieţii noastre.
Cei care prin manevrele mârşave din mass-media acuză Biserica – ce primeşte între 0,1 şi 0,2% din buget – de toate relele ţării „uită” să explice cum de a cheltuit drăguţul şi grijuliul de Stat aproape 250 de milioane de dolari pentru cea mai proastă „Arenă Naţională” din Europa, una atât de proastă încât nu a primit aviz de funcţionare, atât de proastă încât gazonul nu poate să trăiască din cauza întunericului etc., etc.
Pentru drumuri plătim impozit la Guvern, plătim accize peste accize şi alte taxe vârâte de Stat în preţul carburanţilor, plătim rovinietă, plătim taxe de pod, plătim şi iar plătim, iar drumurile sunt JALNICE. Infractorii ce conduc România de 28 de ani nu au fost în stare nici măcar să realizeze elementarele autostrăzi Braşov-Iaşi, Braşov-Cluj, Sibiu-Piteşti, ca să nu mai spunem de Bucureşti-Suceava. Iar autostrăzile totuşi construite sunt incomplete, peticite, adesea date în folosinţă înainte să fie sigure, stricându-se extrem de des chiar şi la un trafic moderat…
Să mai vorbim despre ce a făcut Statul cu Învăţământul? Despre o lege votată în unanimitate pentru mărirea salariilor cadrelor didactice care… nu a fost niciodată pusă în practică??? Despre schimbările de programă în mijlocul anului, despre manuale de bătaie de joc puse la egalitate cu cele de calitate, despre întârzierea cu luni de zile a tipării manualelor, despre sufocarea în birocraţie şi sărăcie a profesorilor? Totul pe bani publici!
Dar există vreun domeniu în care clasa politică zis românească, această spumă de mizerii ce pluteşte peste Ţară, să nu fi lăsat dârele împuţite ale corupţiei cele mai sfruntate?
Până şi asupra Românilor izgoniţi din Ţară, siliţi să plece în cel mai mare exod românesc din Istorie aceeaşi clasă politică încearcă să îşi întindă ghearele neruşinate, spre a-i mai jefui şi răni puţin…

Şi aceasta este clasa politică, acesta este „Statul” care pretinde să ne impună ce fel de vaccinuri să fie băgate, obligatoriu, în corpul copiilor noştri!
Încălcând orice etică şi orice morală, ignorând nevoia consimţământului informat şi dreptul la alegere, ignorând nenumăratele scandaluri de corupţie şi incompetenţă din Guvern în general şi din Sănătate în particular…
Este greu de înţeles că un om raţional, fără să fie cumpărat, poate să accepte o asemenea supunere oarbă în faţa clasei politice corupte, mai ales când este vorba despre viaţa şi sănătatea copiilor!
Dimpotrivă, prudenţa sau rezerva faţă de ceea ce vine de la Stat şi/sau clasa politică din Republica România este cea mai raţională atitudine posibilă.
Oricum trebuie să avem prudenţă şi să ne folosim discernământul faţă de orice sursă de informaţii, faţă de orice îndemnuri la acţiune, faţă de orice propunere de tratament medical, sistem de educaţie etc., etc. Oricum trebuie ca raţiunea şi discernământul să fie folosite totdeauna, în toate aspectele vieţii. Dar cu atât mai mult se cere trezvie şi prudenţă în faţa unui sistem dovedit corupt, care ne aduce necazuri, suferinţe şi greutăţi zi de zi, neîncetat. Şi care face lucruri bune doar excepţional, şi cel mai adesea îi şi pedepseşte pe cei care le-au făcut.

Mihai-Andrei Aldea

Daţi tuturor cinste, iubiţi frăţia, temeţi-vă de Dumnezeu, cinstiţi pe împărat

Dăm publicului online o pagină din Ortodoxia şi artele marţiale (p. 150-151 în ediţia 2014) pentru că redă o bucată din străvechea trăire şi gândire românească, aşa cum am avut-o dintru început şi până în secolul al XIX… când ni s-a impus înstrăinarea de noi înşine.

 

Pentru cei care cunosc istoria creştinismului primar, poate că este aproape de necrezut această poruncă a Sfântului Apostol Petru: cinstiţi pe împărat! (I Petru 2.17)

Şi totuşi, iată, ea există!

Iar creştinii din primele veacuri au cinstit pe împăraţi în măsura în care li se cuvenea cinste după cum le rânduise lor Dumnezeu: ca reprezentanţi şi dregători ai Lui în cele pământeşti. Şi, de asemenea, nu au cinstit pe împăraţi mai mult decât li se cuvenea. Adică, atunci când împăraţii au vrut să se proclame – ori au fost proclamaţi – zei, sau când împăraţii au vrut să intre în lucrarea Bisericii şi să schimbe cumva Învăţătura lui Hristos. În asemenea împrejurări creştinii nu i-au ascultat şi nu li s-au supus.

Dar, totuşi, ce însemna pentru creştinii din vechime a cinsti pe împărat?

Pe scurt, însemna a-l privi ca pe un trimis al lui Dumnezeu spre îngrijirea popoarelor în cele trupeşti. Deşi împăraţii aceştia erau păgâni!

Creştinii plăteau dări şi îndeplineau feluritele lucrări cerute de împărat, făceau ca şi alţi cetăţeni romani – sau armeni! – pregătire de luptă, se înrolau în armată, luptau în războaie pentru împărat, i se plecau adânc atunci când îl întâlneau şi i se adresau cu vorbele de cinste şi de laudă cuvenite lui… Făceau toate acestea faţă de împăraţii păgâni, repetăm. Lucruri pentru care mulţi din cei care îşi zic astăzi creştini ar socoti pe un creştin ca rătăcit sau lepădat de Credinţă, dar care sunt, de fapt, porunci ale Credinţei. De ce? Pentru că aşa porunceşte Duhul Sfânt: cinstiţi pe împărat, şi daţi Cezarului ce este al Cezarului, şi daţi tuturor cele ce sunteţi datori.

Iar între aceste datorii intra şi cea militară sau ostăşească.

De care astăzi mulţi dintre creştini au uitat, sau vor să uite, atât în alte părţi ale lumii, cât mai ales în România. De ce oare?

Mihai-Andrei Aldea

Guvernul şi Mafia vaccinurilor. I. Începutul discuţiei

Realitatea în care trăim este acoperită de un văl de minciuni. Logica ne poate ajuta să străpungem acest văl, să demontăm sofismele şi minciunile prin care se încearcă înşelarea noastră.
Vom încerca înlăturarea vălului în privinţa Legii vaccinurilor pe care Florian Bodog, Ministrul Sănătăţii, încearcă să o impună.

Eu mi-am vaccinat copiii. Trebuie să precizez acest lucru deoarece orice critică la adresa amintitei legi, a schemei de vaccinare sau a vaccinurilor primeşte automat ca „replică”, înainte de toate, categorisiri de tipul „fanatic anti-vaccin” şi altele asemenea. Care ţin loc de argumente civilizate, care au misiunea de a declanşa sentimente puternice prin care să se înlăture posibilitatea discuţiei raţionale.
Deci, este folositor să amintesc faptul că am trei copii şi toţi au fost vaccinaţi. Şi au avut probleme din această cauză.
Una dintre ele marcându-ne pe viaţă.
Am mers cu primul dintre copii la pediatru – un doctor de foarte mare ţinută profesională şi morală, pentru care avem doar cuvinte bune – pentru unul dintre vaccinurile primilor ani. Copilul a fost consultat şi s-a constatat faptul că era perfect sănătos, deci apt pentru vaccinare (care, corect, nu se face niciodată unui copil bolnav). La cca. 30 de minute de la vaccin mânuţa în care fusese făcut injectarea era încinsă. L-am sunat pe doctor şi ne-a răspuns: „Se mai întâmplă uneori. Îi daţi asta şi asta, faceţi aşa, o să-i treacă.”. În curând însă copilul avea febră 39. L-am sunat pe doctor şi, cu aceeaşi răbdare şi grijă ca întotdeauna, ne-a explicat că se mai întâmplă, să continuăm tratamentul şi va fi bine. Spre dimineaţă copilul avea febră 40. A început un şir de alergări prin spitale (cinci!), tratamente, serii de antibiotice (cinci!), treceri de la speranţa revenirii la sănătate la durerea întoarcerii febrei şi durerilor… Şase luni de zile! Toţi medicii cu care am vorbit au fost de acord că este vorba despre urmările vaccinului. Toţi au încercat să ne salveze copilul. Să le ajute Dumnezeu! A însemnat enorm să-i avem alături în clipe atât de grele!
După şase luni de zile copilul a fost salvat. Şi au venit primele zile fără febră, fără diaree, fără chinuri, fără urletele de durere ce se auzeau uneori de la zeci de metri.
Vaccinul care i se făcuse nu era expirat, dar era în curs de expirare. Teoretic mai era valabil câteva zile. Teoretic a fost făcut în perioada de garanţie. Şi era produs într-o ţară europeană. Dar, bineînţeles, nu era produs în România… deja Institutul Cantacuzino fusese înlăturat de politicieni aproape total de pe piaţa vaccinurilor din România, deja era în curs de distrugere.
De atunci am făcut eforturi uriaşe spre a putea cumpăra personal cele mai bune vaccinuri. Scumpe. Îmi relipeam pantofii dezlipiţi, îmi coseam hainele rupte, dar pentru copii cumpăram cele mai bune vaccinuri. Discutând îndelung şi cu pediatrul şi cu alţi medici tipurile de vaccin, ferindu-mă sistematic de polivaccinuri şi preferând mai multe înţepături pentru copii dar cu monovaccin.
Au mai fost, uneori, mici efecte secundare după vaccinările celor trei copii (de două ori o febră în jur de 37 cu 5), dar niciodată ceva serios.
La grădiniţă(e), la cursurile de karate sau gimnastică sau şah, la şcoala de muzică, am avut prilejul să ascult plângerile multor părinţi despre necazurile pe care le-au avut de înfruntat în urma vaccinurilor. La fel ca duhovnic. Am încercat mereu să îndrum pe oameni către medici, ca împreună cu ei să găsească cea mai bună soluţie pentru copii. O soluţie care să ţină seama de sensibilităţile fiecărui copil, de faptul – elementar! – că fiecare organism este, totuşi, unic.
Şi mi s-a cimentat în timp convingerea că în orice tratament medical, dar mai ales în domeniul vaccinurilor, consimţământul informat este un drept absolut, care trebuie cunoscut şi asumat de către pacienţi.

Înainte de a trece mai departe, cred că este necesar să aflăm puţin despre ceea ce este consimţământul informat¹.

La prima vedere consimţământul informat poate să pară ceva banal, mai ales în formele practicate adesea la noi: doctorul îţi spune numele tratamentului pe care ţi-l va face şi tu semnezi că eşti de acord.
În realitate această abordare este ilegală şi nu constituie consimţământ informat, ci constituie o formă clară de abuz. Pentru că legal şi etic un consimţământ informat cuprinde şi descrierea procedurilor într-un limbaj accesibil, şi explicarea consecinţelor posibile, bune şi rele, ale procedurilor şi tratamentului, şi prezentarea alternativelor medicale etc.
Ca să dau un exemplu, atunci când am mers prima dată la doctor pentru amigdalită (în copilărie) medicul a explicat părinţilor mei avantajele existenţei glandelor în acea clipă bolnave şi problemele pe care le poate provoca extirparea lor (asta deşi pe atunci amigdalectomia – a.k.a. „operaţia de amigdale/amigdalită” – era foarte la modă). Ca urmare, s-a încercat tratarea şi vindecarea pe cale medicamentoasă; şi doar după ce aceasta nu a reuşit, repetat, s-a trecut la operaţie.
Acesta a fost un caz real de consimţământ informat şi conlucrare adevărată între medic şi pacient(ţi).

Consimţământul informat a fost ani de zile o practică obişnuită. Eventualele încălcări ţineau de persoană – nu există pădure fără uscături – sau de intrarea în ghearele Securităţii. Aceasta din urmă nu-şi făcea probleme cu internări abuzive „la nebuni” şi „tratamente” în consecinţă (inclusiv cu experimente medicale pe „pacienţii” obţinuţi astfel). După 1989 chiar şi folosirea internării la psihiatrie ca armă politică a scăzut enorm în intensitate, iar consimţământul informat a devenit o practică obişnuită. Cel puţin declarativ. Practic însă…
Practic Statul zis „român” – dar anti-român prin nenumăratele măsuri distructive şi chiar genocidare adoptate de-a lungul a aproape trei decenii – a distrus Sănătatea. Tot mai mulţi medici şi tot mai multe alte cadre medicale au fost împinse, alături de milioane de Români, în exod. România este în plin genocid: nu decimare (adică nimicirea a 10% din populaţie), ci peste 20% din populaţie a fost izgonită din ţară sau ucisă. Un genocid ce se desfăşoară paşnic, prin mii şi mii de măsuri ale Statului „român”.
În zona Sănătăţii unele dintre efecte constă în situaţia sistemului medical din zonele rurale şi din multe oraşe mici.
Aici lipsesc medicii, lipsesc adesea cabinetele bine dotate, iar spitalele sunt într-o stare de neînchipuit. În asemenea situaţie, mulţi dintre medicii care totuşi există devin agresivi. Au două justificări clare: suprasolicitarea extremă şi lipsa de apărare în faţa unor bădărani violenţi. Intră aici atacurile beţivilor, ale unor indivizi isterizaţi (de pildă, de aceeaşi aglomeraţie care îi suprasolicită pe medici!), ale unor grupuri de ţigani (dominate de ideea că astfel „îşi fac loc în faţă” şi au o şansă în plus) etc., toate agresiuni în faţa cărora apărarea cadrelor medicale, mai ales în zonele amintite, ţine strict de propria capacitate. „Bodyguarzii”, dacă există, sunt prea adesea total nepregătiţi şi lipsiţi de mijloace de rezolvare a situaţiei. Dacă adăugăm aici şi faptul că a crescut, din păcate, numărul cadrelor medicale având o competenţă redusă, angajate din lipsă de altceva, ne dăm seama de mecanismul care a înlocuit treptat consimţământul medical cu dictatul funcţiei.
Pentru o mare parte din populaţie libertatea de a alege în baza informaţiilor a fost înlocuită de „aşa a zis doctorul/asistenta”. Ceea ce este extrem de grav!

Ce înseamnă o lume în care nu este respectat principiul consimţământului informat?
O asemenea lume este una de tip stalinisto-nazist.
O lume în care Statul poate să hotărască – prin feluritele sale ramuri, numite autorităţi sau instituţii – ce tratament aplică şi cui.
O lume în care cineva poate fi folosit pentru felurite experimente medicale, pe viu, pentru simplul fapt că nu se încadrează politic în liniile impuse de stat. O lume în care cineva poate fi castrat – fie că e bărbat sau femeie – pentru că aparţine de o anumită etnie sau religie. O lume în care cineva poate fi mutilat pentru a fi conform cu regulile unei dictaturi. O lume în care cetăţenii obişnuiţi pot fi transformaţi în sursă de organe pentru elite. Etc., etc., etc.

Acestea sunt bazele. Şi, teoretic, sunt clare.
De la ele plecând, putem discuta problema vaccinurilor şi a raporturilor dintre Stat şi cetăţean în această privinţă.
Desigur, cu cei care au capacitatea să discute.
Pentru că, desigur, mai există şi aspectul adoratorilor Statului, acei fanatici la care discernământul dispare atunci când vine vorba de zeul lor suprem, „STATUL„. Pentru aceştia, tot ce face Statul este bine, tot ce spune Statul este adevăr, Statul nu poate să greşească, Statul trebuie ascultat în toate etc., etc. Aceşti adoratori ai dictaturii Statului asupra cetăţenilor sunt fie oameni care habar nu au ce este Statul – cel care trebuie să fie slujitorul cetăţenilor şi al Ţării, nu să se pretindă a fi stăpânul acestora.
Alături de ei sunt, ridicoli dar persistenţi, adoratorii propriei deşteptăciuni, oameni care cred că dacă au o (oarecare) cultură într-un domeniu sunt superiori tuturor celorlalţi. Şi care merg pe ideea rasistă că cei care nu sunt la fel de deştepţi ca ei trebuie să se supună fără condiţii… Ei uită că inteligenţa fără simţ moral este distructivă, precum şi faptul că inteligenţa într-un domeniu nu face pe nimeni priceput în toate. Şi că demnitatea şi respectul persoanei sunt mai presus de aceste criterii; câtă vreme cineva are discernământ negarea drepturilor civile pe motiv de nivel de pregătire sau inteligenţă este hitlerism în cea mai directă formă.
Amândouă aceste categorii sunt incapabile să discute logic pe tema vaccinurilor – şi pe multe altele -, de vreme ce raţiunea le este surclasată de prejudecăţi.

Dincolo de aceste blocaje, o să încercăm să vedem, deci, care este adevărul despre Legea vaccinării, drepturile cetăţenilor şi Mafia vaccinurilor.

Mihai-Andrei Aldea

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

¹ A se vedea mai multe despre consimţământul informat şi rolul său în actul medical aici.

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: