Genocidul anti-românesc la ultimii paşi!

În ultimele trei decenii România a fost condusă de felurite marionete ale unor puteri extremiste, de un fanatism anti-românesc total. Dovada absolut clară pentru orice om care gândeşte este faptul că ŞAPTE MILIOANE DE ROMÂNI au plecat în străinătate. Oficialii recunosc „doar” CINCI MILIOANE de emigranţi români, ceea ce, de fapt, nu schimbă esenţial lucrurile: cca. 22% dintre Români au plecat din Ţară în ultimii 30 de ani. Adică, într-un cuvânt: GENOCID.

Genocid???
Da. Genocid.
Genocidul este acţiunea săvârșită în scopul de a distruge deliberat și sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup național, rasial, etnic, religios ori politic.

Din Decembrie 1989 şi până astăzi toate forţele politice ajunse la conducerea Statului – de la FSN la UDMR – au lucrat sistematic la slăbirea până la nimicire a elementului etnic românesc (şi religios ortodox) din toate structurile de stat, din societate, educaţie, cultură etc. Sunt fapte absolut clare. Şi dovada supremă, între cele de până acum, este cea deja amintită: 22% dintre Români au fost făcuţi să îşi părăsească Ţara. Cu gând de întoarcere sau fără.
Nu există o scădere similară a minorităţilor etnice şi religioase. Dimpotrivă, ele au crescut proporţional sau absolut, unele de zeci de ori. Ceea ce arată – pe fapte, nu pe vorbe – că măsurile au fost îndreptate împotriva Românilor ca etnie (şi Ortodoxiei ca religie).

Naivii care încă nu vor să vadă realitatea vor întreba: „De ce să presupunem că este un genocid intenţionat? De ce să nu credem că este o greşeală? De ce să nu credem că emigrarea masivă a Românilor, unică în lume, este doar rezultatul incompetenţei şi corupţiei clasei politice?”
Pentru că
(1) ar fi un fenomen unic în lume. Corupţie şi incompetenţă a existat sau există în multe ţări, fără ca peste o cincime din populaţie să ajungă să fugă. Asemenea procente se întâlnesc doar în ţările sau regiunile lovite de calamităţi naturale cumplite, extreme, sau de război prelungit.
(2) aceleaşi măsuri, dovedite practic a fi distrugătoare, criminale, împingând populaţia la părăsirea Ţării, sunt aplicate sistematic de fiecare regim politic ajuns la putere. Chiar şi atunci când acesta a promis în campania electorală înlăturarea, înlocuirea, pedepsirea etc. unor astfel de măsuri. Se dovedeşte astfel reaua-intenţie (şi faptul că în spatele acestor partide şi grupări politice se află o gândire şi o strategie comună, extremist anti-românească).

Dar dovada supremă a intenţiei distrugerii Românilor, ca naţiune şi etnie, a distrugerii României ca ţară românească, o avem în ceea ce fac – în perfectă armonie – Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia în aceste zile:
SPRIJINIREA ŞI SEMNAREA PACTULUI PENTRU MIGRAŢIE.

Politicienii – cu izolate, din păcate, excepţii – sprijină colonizarea României cu populaţii străine!
Cu toate că au jurat să respecte Constituţia, care interzice acest lucru!
Dar după ce au manevrat populaţia să se lepede de Constituţie, boicotând un Referendum dedicat apărării familiei şi Constituţiei, marionetele intereselor străine au căpătat un ascendent clar. Pe care îl folosesc spre a distruge mai departe România, spre a trece la următoarea fază a genocidului împotriva Românilor:
COLONIZAREA ROMÂNIEI DE POPULAŢII STRĂINE.

Principalele argumente aduse de genocidari sunt:
(a) ajutorul umanitar
şi
(b) depopularea României.
Ceea ce dovedeşte clar intenţia de genocid anti-românesc.
De ce?
(a) Pentru că dacă e vorba de ajutor umanitar,
PRIMII CARE AU NEVOIE DE AJUTOR UMANITAR SUNT ROMÂNII!
Românii ale căror familii au fost despicate de conducerea Statului, vinovată – de la Preşedinţie la Guvern – de forţarea Românilor să îşi caute de lucru în străinătate. Românii care nu de bine au fugit spre a munci ca sclavii pe câmpurile din Spania sau Italia, în fermele din Elveţia şi în nenumărate ale locuri! Românii care plâng de dorul părinţilor, copiilor, fraţilor, prietenilor fie rămaşi în România, fie rătăcitori prin alte meleaguri străine decât ei.
Fără să mai dau alte exemple, pentru orice om care nu este complet iraţional, este evident că primul ajutor umanitar este pentru rudele aflate în nevoie; doar apoi împarţi ce rămâne străinilor. O femeie care ar da mâncarea unor copii de pe stradă, în vreme ce copiii ei mor de foame, nu ar mai putea fi socotită ca mamă nici de copiii ei, nici de alţii. Evident, un STAT care vrea să dea ajutoare umanitare străinilor, pe când cetăţenii sunt DISPERAŢI din cauza situaţiei economice (până la nivelul unei emigraţii de 22% din populaţie!!!) este un STAT GENOCIDAR, este un STAT TRĂDĂTOR, este o unealtă a unor interese străine, extremiste.
(b) Pentru că dacă este vorba despre depopularea României,
SOLUŢIA ESTE READUCEREA ÎN ŢARĂ A ROMÂNILOR PLECAŢI!
Românii care, după zece, douăzeci, treizeci de ani de la plecare, încă trimit bani şi alte ajutoare în Ţară, încă îşi iubesc familiile şi meleagurile natale. Încă vin de sărbători, încă plâng ascultând cântece din Ţară. Sufletele lor suferă şi sângeră. Şi munca lor zideşte! În Italia şi Spania, în Elveţia şi Franţa, în Germania şi Ţările Scandinave, în Marea Britanie, Irlanda, Canada, SUA, Australia etc., etc., etc., Românii muncesc enorm, contribuind semnificativ la bunăstarea şi dezvoltarea ţărilor de adopţie. LOGIC, readucerea în Ţară a cât mai multor dintre ei este mijlocul NATURAL de combatere a depopulării! Fiind şi o DATORIE ABSOLUTĂ a oricărei puteri politice responsabile.
Să lupţi să aduci populaţii străine în timp ce ţara este depopulată de băştinaşi – iată definiţia unui GENOCID LA SCARĂ NAŢIONALĂ.

Într-adevăr, paşii fundamentali pentru un genocid la scară naţională sunt:
– înlăturarea claselor superioare autohtone (proces realizat de Fanarioţi şi repetat de Comunişti)
– înlocuirea claselor superioare autohtone prin clase superioare străine, inclusiv cu elemente de origine autohtonă îndoctrinate să-şi urască propria origine şi cultură (proces, iarăşi, realizat repetat de la Fanarioţi şi până astăzi=
– deznaţionalizarea prin propagandă a populaţiei autohtone (ceea ce s-a făcut sistematic de 300 de ani încoace)
– stricarea sau creolizarea limbii (îndeplinită la noi mai ales prin grecisme, franţuzisme, germanisme, rusisme, englezisme etc.)
– izgonirea elementelor active şi patriotice ale populaţiei autohtone (activitate sistematică mai ales de la Carol al II-lea încoace)
– înrobirea economică a populaţiei autohtone, în primul rând prin scăderea numărului de proprietăţi deţinute, prin scăderea importanţei acestora, prin impunerea de cât mai multe taxe şi impozite, prin favorizarea unităţilor economice străine etc. (ceea ce se face la noi, de trei decenii, SISTEMATIC ŞI EVIDENT)
– eradicarea autohtonilor prin ucidere (ex.: fiind trimişi să lupte extrem de slab înarmaţi şi instruiţi împotriva unor forţe bine înarmate şi instruite) sau prin determinarea lor (pe baza împlinirii paşilor anteriori ai genocidului) SĂ PLECE ÎN STRĂINĂTATE
şi, în sfârşit, ultimul pas.
– colonizarea masivă cu populaţii străine – care, încălcându-se (iar) Constituţia, se pregăteşte acum prin semnarea Pactului pentru Migraţie.

În lupta de supravieţuire a Românilor este esenţială opoziţia faţă de acest ultim pas, pregătit de Preşedinţie şi Guvern prin semnarea Pactului pentru Migraţie.
Adevărul este că Românii sunt, în aceste decenii, supuşi unui genocid sistematic. Diabolic prin iscusinţa propagandei, manipulării extinse, care face să fie ignorate fapte absolut clare. Dar tot mai evident prin prăbuşirea Românităţii României, prin izgnoirea sistematică a Românilor din Ţară, prin persecutarea Românilor plecaţi la orice contact cu Statul (de la ambasadori la funcţionarii din interiorul graniţelor), astfel încât aceştia să fie descurajaţi să se întoarcă sau să mai aibă legături cu Ţara. Şi, acum, prin pregătirea clară, directă, neruşinată, a colonizării României cu populaţii străine.
Români, treziţi-vă!
Ridicaţi-vă!
Protestaţi împotriva Pactului pentru Migraţie!
Trimiteţi scrisori (mail-uri) Guvernului, Preşedinţiei, Parlamentului!
Realizaţi şi trimiteţi memorii împotriva semnării acestui pact.
Şi, mai ales, la următoarele alegeri căutaţi să scăpaţi de păcăleala marionetelor politice, de partidele care se prefac a se lupta între ele, colaborând însă perfect în toate măsurile anti-româneşti!
E vremea pentru altă cale, una în care interesul naţional să fie, aşa cum e firesc, pe primul loc.

 

Tricolorul

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Întoarcerea la bucurie

Bucuraţi-vă pururea! (I Tesaloniceni 5.16)

Bucuria a fost, de la început, una dintre uimitoarele şi cuceritoarele caracteristici ale ucenicilor lui Iisus Christos.
Într-o lume plină de suferinţe, bântuită de violenţe şi războaie, de boli şi tâlhari, de catastrofe naturale, sclavie, foamete, sărăcie etc., Creştinii îşi păstrau pacea şi bucuria.
Nu desprinşi de realitatea răului din lume, nu străini durerilor acesteia, ci aplecându-se asupra celor căzuţi, răniţi, bolnavi, îngrijindu-i şi încercând să fie de folos tuturor celor care primeau să fie ajutaţi.
Pacea şi bucuria ucenicilor Domnului venea din trăirea Binelui, din trăirea lui şi în Dumnezeu. Această trăire nu şterge realitatea răutăţilor, ci deschizând ochii asupra realităţii duhovniceşti, asupra porţilor deschise ale Împărăţiei Cerurilor, revarsă lumină, dragoste şi nădejde. Este o cunoaştere mai deplină a realităţii, însoţită de aşezarea pe calea cea bună – de aici vin pacea şi bucuria, din conştiinţa aşezării în Bine.

Un american ce a colindat în perioada interbelică aproape întreaga lume, a notat despre Români că:
Au cea mai mare bucurie de a trăi pe care am văzut-o vreodată, la orice popor!
Aceasta pentru că aproape 80% dintre Români erau, atunci, încă Ţărani: oamenii Ţării, oameni care mai păstrau ceva din Credinţa Creştină care îi însoţise pe Străbunii lor atâtea veacuri.
Şi, printre altele, păstrau bucuria aceasta, atât de lipsă astăzi.

Pentru că, să o recunoaştem, omul de azi – şi în străinătate, şi aici – este bântuit de tristeţi, temeri, dureri.
Pentru că asupra lor se concentrează, de ele se preocupă.
Mass-media, cea care se hrăneşte din spaimele oamenilor, din îngrijorările şi durerile lor, este şi cea care pare să indice, din vreme în vreme, şi clipele de bucurie: spectacolul X, festivalul Y, campania Q etc., etc.
Doar că, asemenea petrecerilor cu beţie, clipele acestea de bucurie la comandă se sting iute, lăsând în urmă dureri, greaţă, mahmureală.

Între cursele (capcanele) pe care le pune răul societăţii de astăzi se află şi marea atenţie dată bârfelor şi altor răutăţi asemănătoare.
În această privinţă un exemplu rău este acela al unor site-uri pretins creştine, dar dedicate aproape exclusiv răutăţilor. Sub pretextul „combaterii” lor.
Însă, în realitate, singurul lucru pe care îl fac este să promoveze răul, să îl insinueze tot mai adânc în preocupările cititorilor sau privitorilor, să îl transforme în preocuparea lor fundamentală.
De aici, întristarea, îngrijorarea şi chiar deprimarea celor „abonaţi” (ca obicei, sau chiar în sens propriu) la asemenea surse.

În realitate, această închinare a vieţii „combaterii răului”, prin concentrarea asupra lui, este o cursă a celui rău. Care nu se supără de atenţia care i se dă: este scopul lui! Şi este, totodată, un mijloc sigur de pierdere a direcţiei, de rătăcire.
Pentru că pierderea timpului şi energiei în ascultarea fiecărei forme de rău şi în conceperea de replici – sau doar în îngrijorări faţă de acestea – este pur şi simplu autodistrugere, sinucidere.
Sau, atunci când se face pe post de „campanie publică”, „jurnalism” etc., un mijloc sigur de a înmulţi răul în lume, de a-i face propagandă, de a-l insinua adânc în viaţa publicului.

Asta înseamnă că răul nu trebuie cunoscut şi combătut?
Bineînţeles că nu!
Dar calea, pentru ucenicii Fiului lui Dumnezeu, este alta!
Combaterea răului se face prin aşezarea noastră în adevăr şi în bine, printr-o viaţă cât mai deplin creştină.
Nimeni nu poate sili pe altul să fie (mai) bun, dar oricine se poate sili pe sine să fie (mai) bun! Şi prin această lucrare, deja face lumea mai bună!

Stă scris:
Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi!” (Iacob 4.7)
Dar cum se stă împotriva diavolului?
Lucrând binele!

Mulţi îşi închipuie că „staţi împotriva diavolului” înseamnă aşezarea într-un fel de meci de box cu acesta. Idee de care diavolul este foarte mulţumit, căci prin ea este băgat în seamă peste măsură, devine preocuparea principală a celor pe care vrea să îi atragă. Deci îşi atinge scopul!
Dar prima frază din versetul citat (Iacob 4.7), ignorată prea des, este:
Supuneţi-vă Domnului!
Acesta este mijlocul prin care stăm, cu adevărat, împotriva diavolului! Făcând Binele, urmând Binele, trăind Binele!
Asta îl lasă pe diavol în singurătatea ce i se cuvine, iar pe noi ne aşează în lumina lui Dumnezeu.

Această trăire a Binelui este sănătate, eliberare, salvare, bucurie.
Este deosebirea dintre a spune şi a face.

În mijlocul năvălirilor unor popoare sălbatice – mereu pretins superioare, dar mereu puse pe jaf – Străbunii făceau binele.
Îngrijeau copiii – şi era o vorbă, „Mulţimea copiilor, bucuria Românului” – fără să se sperie de greutăţi, luându-le una câte una.
Îngrijeau bătrânii – cu respectul fără de care dragostea este doar patimă sau vorbă goală.
Făceau binele cum puteau.
Ajutându-se între ei, certându-se şi împăcându-se.
Dând pomană din tot ce făceau: din lemnele de foc tăiate, din care duceau la cei care nu putuseră ori nu apucaseră să-şi taie; din mâncarea făcută, care nu pria Românului dacă nu o împărţise cu cineva; din pânza ţesută, din care o parte era pentru hainele de zi cu zi ori de sărbători, iar alta era pentru hainele de har – câştigate prin milostenie.
Facerea de bine era Lege.
Legea Românească.
De aici şi bucuria Românilor, de aici puterea lor de a trece peste cele mai cumplite încercări.

Pierderea bucuriei de a trăi duce – vede oricine deschide ochii – la deznădejde, întristare, arţag; la certuri din fleacuri, supărări pentru nimicuri. Într-un cuvânt, la otrăvirea vieţii.

Ieşirea din întristare, deznădejde, certuri, din toată otrava societăţii de zi cu zi este facerea de bine.
Să ne reamintim bunele obiceiuri ale Românilor de altădată!
Întâlnirile dintre prieteni, împreuna lucrare, împărtăşirea micilor realizări de zi cu zi.
Schimbul de reţete, gustarea de plăcinte sau prăjituri făcute în faţă, mesele luate împreună.
Sunt nenumărate facerile de bine care sunt la îndemâna noastră!
Prin care putem aduce o înseninare sau chiar un zâmbet celui de lângă noi.
Prin care facem lumea puţin mai bună (şi asta este o victorie mult mai mare decât ar putea să pară!).
Prin care aducem înseninare şi chiar un zâmbet sufletului nostru.
Poate par lucruri mărunte, dar sunt trepte către Cer şi cheia luminării sufletului!

Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor încât văzând faptele voastre cele bune să dea slavă lui Dumnezeu!” (Matei 5.16)

Şi bucuria ne va însoţi totdeauna.

20171210_145139 mic

Pr. Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Din binefacerile stăpânirii ungureşti în Ardeal. 1940-1944, document

Pentru cei care vor să ştie adevărul, o carte document:

http://www.vistieria.ro/Istoria-romanilor-Documente/Documente-Perioada-contemporana/Teroarea-horthysto-fascista-in-nord-vestul-Transilvaniei-1940-1944.html

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă