Ochi au și nu văd. O știre din Kiev

Știri pe surse redă pe Instagram un videoclip din Kiev. Știre preluată mai apoi și de multe alte posturi, site-uri etc. de știri.

În videoclip este întregistrat un conflict între un blindat ușor ucrainean și un blindat port-rachetă rusesc. Conflict ce constă în trei rafale de mitralieră trase de primul asupra celui de-al doilea.

Atât textul știrii „românești”, pe mai multe site-uri, cât și al unor comentarii, vorbește despre „duelul” dintre „două blindate”.

Este vorba, de fapt, despre următoarele mașini de luptă

1. Kozak-2M, adică un fel de dubă 4×4 cu blindaj ușor și o mitralieră deasupra. Este un blindat de sprijin pentru infanterie sau alte arme, eficient împotriva infanteriei inamice, împotriva vechiculelor fără armură sau slab înarmate, a unor vase fără armură aflată la mică distanță etc.

2. Probabil, un SA-13 GOPHER, după limbajul NATO, sau un 9K35 ”STRELA-10” după limbajul militar rusesc. Adică un blindat purtător de rachete ce pot lovi ținte de nivel jos ori de până la 3500 metri altitudine. Este posibil să nu fi văzut bine – nu este foarte clar videoclipul – și să fie un SA-10 sau chiar un SA-9. Ceea ce nu schimbă mult datele problemei.

Situația tactică:

Kiev, Cartierul Obolon, Strada Mareșal Malinovski, de la intersecția cu Bulevardul Obolon (Piața Obolon) la Muzeul Pompierilor (Str. Mareșal Malinovski nr. 6). Zonă locuită, pe amândouă laturile, incluzând numeroase instituții și magazine. La cca. 330 de metri de stradă este Școala nr. 225 (pe direcția N), la cam 75 de metri este Școala de Arte nr. 5, la cca. 260 de metri o grădiniță (toate pe aproximativ aceeași direcție nordică față de Str. Mareșal Malinovski, zona menționată). După instituțiile școlare se află alte blocuri,. Perpendicular pe stradă vine Bd. Obolon cu Piața Obolon (zisă și Piața Lacului), ocupată de un centru comercial foarte mare, situat între stațiile de metrou Minsk și Obolon. Mai departe, iar blocuri, școli, magazine etc.
La cotul dinspre Vest Străzii Mareșal Malinovski, înspre V(est), se află Muzeul Pompierilor și Stația de Pompieri, după care este Lacul Andreiescu.
În sudul Străzii Mareșal Malinovski se află Mall-ul Metropolis, zis și Piața Lacului, un bloc foarte înalt cu o școală de limbă engleză și numeroase apartamente, de asemenea locuri de joacă și două biserici.
Parcările sunt pline, trec autovechicule pe stradă – și pe străzile de intersecție sau paralele – și sunt pietoni pe trotuar.
Blindajul SA-13 GOPHER este conceput să reziste nu doar mitralierelor grele și grenadelor ci și unor proiectile mai puternice.

Situația strategică:

Zona nu prezintă interes trategic.

Acțiunea blindatului ucrainean:

Se retrage din fața blindatului rusesc, trăgând repetat rafale de mitralieră asupra lui. Nu pare preocupat de riscurile uriașe la care supune populația civilă și inutilitatea tactică și strategică a gestului. Dacă, prin absurd, ar arunca în aer blindatul SA-13 GOPHER, în cel mai fericit caz ar produce zeci, dacă nu sute de victime civile. Se pot observa ricoșee ale muniției blindatului ucrainean pe șosea. După trecerea blindatului rusesc mașina militară ucraineană se retrage într-o parcare sudică.

În sus, ușor dreapta, blindatul ucrainean care trage; în fața lui,
dincolo de blindatul rusesc, sunt mașini civile și blocuri civile – de unde se și filmează (țeava blindatului este spre „H”-ul blocului lung din harta de mai sus). În spatele blindatului ucrainean (la 20-30 metri) sunt trei civili care încearcă să se adăpostească. Fumul de pe asfalt este provocat de gloanțele blindatului ucrainean.

Acțiunea blindatului rus:

Înaintează fără să deschidă focul sau să schimbe viteza. Schimbă unghiul de mers pentru a încerca să mute tirul blindatului ucrainean dinspre mașinile care trec pe lângă el.

Concluzii

Nici vorbă despre un „duel”. Este o acțiune inutilă militar și interzisă de tratatele internaționale pe care o desfășoară militarii ucraineeni din blindat. Pare o încercare de provocare intenționată a forțelor rusești pentru a obține victime civile care să fie puse în spatele acestora. Sau un act de o incompetență deplină. Grija militarilor ucraineeni față de populația civilă ucraineană pare să fie mai mică decât a politicienilor zis români față de Români… și asta chiar este o performanță!

Iată și filmarea…

Din cuvintele tale te voi judeca. sau Din prostia care smintește

1. Spunea cineva niște vorbe răsunătoare

Cine nu cunoaște istoria riscă să o repete!

Vorbele astea sună la fel de bine ca o absurditate din anii ’80 (secolul XX), care zicea, la fel de ritos,

Biblia spune că „Anul 2000 nici nu va veni, nici nu va trece!”

Deși ateu pe vremea aia, prostia mă indigna teribil (interesantă contradicție). Și de mai multe ori le-am provocat pe madamele ce o emiteau să îmi arate unde scrie în Biblie așa ceva. Că eu înghit Biblia pe loc! Și să își dea seama că este o aberație logică de oriunde ar fi de origine fraza: dacă ceva nu vine, nu are cum să treacă.

Pe același palier de gândire este și afirmația „Cine nu știe istoria riscă să o repete!”. Dacă ar zice „riscă să o repete în tot ce are mai rău” încă ar fi o logică: cine nu cunoaște istoria este la mâna celor care o cunosc; aceștia înțeleg și lumea, și felul în care pot manipula prostimea. Atenție! Prostime = cei care nu cunosc istoria.
Dar adevărul este că sunt mulți care cunosc istoria și vor să o repete!
Recitiți fraza, că este importantă!
Sunt mulți care cunosc Istoria și vor să o repete.
De ce?
Pentru că Istoria cuprinde multe lucruri care plac unora sau altora.
Persecuțiile cumplite împotriva Românilor și Evreilor din „Ardealul de Nord” pot fi un coșmar greu de purtat pentru Români și Evrei; dar dau plăceri orgiastice extremiștilor unguri, comuniști, naziști etc.
Cele două secole de genocid austriac – și apoi austro-ungaro-sârbesc – împotriva Românilor bănățeni pot fi un coșmar greu de îndurat pentru Români; dar dau plăceri orgiastice extremiștilor din Austria, Ungaria, Serbia etc.
Lista poate continua, dar ne oprim la exemplele acestea.
Vedem că și cunoașterea Istoriei nu înlătură dorința ocolirii răutății ei, dorința feririi de marile crime, răutăți, etc. Dimpotrivă, sunt persoane pentru care chiar și cele mai rele pagini de istorie sunt ceva de dorit, ceva care trebuie repetat.
Victimele sunt cei care își închipuie că ascunderea de adevăr îi poate apăra de realitate.
Adevărul este că

Cei care nu cunosc Istoria devin sclavii celor care o cunosc și astfel învață să o conducă.

Și, mai mereu, să o repete. În ce are mai rău.

2. Cineva spune, împotriva Rusiei, Chinei și SUA:

În mintea acestei persoane (oricine ar fi ea, de fapt) există convingerea unei Tartarii (Mongolii) victimă.
Din păcate, adevărul este că istoria relațiilor internaționale tătare/mongole se mărginește la crime, jafuri și răpiri. Tătarii au cucerit, jefuit și ucis nenumărate milioane de oameni în Corea și China, în Tibet, Asia Centrală, Europa, chiar și în Japonia și India, în Iran și Imperiul Otoman. Niciuna dintre țările lovite nu îi atacase și nici nu avea de gând. Niciunul dintre popoarele lovite nu îi atacase și nu avea de gând. Marele Zid Chinezesc este o mărturie a „frumuseții” istoriei Tartariei (Tătariei, cum s-ar zice).
Încă din perioada interbelică URSS a folosit specialiști mongoli care erau denumiți de populație vânători de capete. Aceștia aveau misiunea de a colinda părțile largi, mai puțin populate, ale URSS, spre a găsi orice om fără acte sovietice. Îl puteau ucide pe loc – au făcut-o de multe ori -, îl puteau tortura cât aveau chef – au făcut-o adesea -, îl puteau preda altor autorități, ca să meargă în lagăre, pușcării sau în fața plutonului de execuție (de obicei făceau asta dacă era căutat și primeau ceva samagon sau bani pentru că l-au predat oarecum în viață). Localnicii știau că unde înnoptează vânătorii de capete fetele trebuie să fie gata să le facă toate poftele, fără discuție, sau iese extrem de urât. Potolirea lor s-a produs doar în anii ’80 ai secolului trecut, atunci când Partidul voia o reformă (Glasnosti, Perestroika) și nu dădea bine ca ei să mai fie activi. Au primit decorații, pensii frumoase etc. și povestesc și astăzi nepoților despre vremurile lor de glorie.
Adevărate victime!
Filmele glorioase despre monstrul Genghis Han, care a izbutit să ucidă cu tehnologii de secol XIII mai mulți oameni decât Hitler cu tehnologii de secol XX, fac parte din această ștergere a istoriei Tartariei. Dar nu în sensul dorit de persoana care a emis comentariul amintit mai sus.

P.S. Câte suferințe au adus Tătarii în Istoria Românilor este de neînchipuit. Nenorocirea este că generațiile noi tătărăști privesc nostalgic, nu rușinate, către acel trecut mizerabil.

3. Spunea cineva

Părintele Aldea îndeamnă la violență, iar sfinții îndemnau la blândețe.

Această idee face parte din gândirea victimelor amintite aici la punctul 1. Oameni care nu cunosc Istoria, nu o înțeleg, și astfel devin sclavii celor care vor să o repete în ce a avut mai rău.

Vis pace, para bellumspuneau Străbunii noștri

Adică, în latina de astăzi, 🙂

Vrei pacea, pregătește războiul

Monștri reali nu dispar dacă îți ascunzi capul sub pernă; bestialitatea și războiul nu dispar dacă pretinzi că nu există.
Istoria ne învață că doar cei pregătiți de război au pace. Elveția și Suedia sunt două exemple clasice: pregătirea lor pentru război a fost atât de bună, încât Hitler a preferat să le lase neutre. Și neutre au fost. România anilor 1930-1940 este tot un exemplu clasic: era atât de prost pregătită de război încât deși voia să fie neutră a ajuns să lupte de ambele părți și să fie lovită, jefuită și violată de toți.
Alături de această Istorie există și Istoria Bisericească.

Istoria Bisericească ne arată că au existat două curente teologice creștine (aici creștin e folosit în înțeles sociologic):
– al implicării sociale
– al detașării sociale

Curentul teologic al detașării sociale a avut un vârf în vremea Apostolilor, atunci când Creștinii s-au apucat să-și pună averile la un loc, încercând să creeze un fel de societate exclusiv teocratică; o societate creștină, despărțită cât mai deplin de societatea umană obișnuită (Faptele Apostolilor 4.32-37, 5.1-11). După ce Sfântul Apostol Petru a ucis prin puterea Duhului pe doi care încercaseră să înșele societatea teocratică înjghebată, aceasta s-a desființat. Nu doar că nu mai apare în Noul Testament, nici măcar drept amintire, dar nici în alte scrieri ulterioare. Decât la unele secte.
Totuși, există oameni care nu învață lecțiile Istoriei. Și avem în Persia, în China, în Nord-Vestul și Nordul Indiei, ba chiar și în Tibet și China, în secolele I-VIII, Creștini adepți ai acestei detașări sociale. Oameni ce fugeau de funcții în administrație, plecau din oaste după convertire, respingeau orice implicare în societatea păgână. De origine apostolică, adică de credință ortodoxă din alte puncte de vedere, au fost total exterminați, au dispărut din Istorie. Au fost înlocuiți de Monofiziți și alte grupări care s-au implicat în „viața cetății”, s-au implicat în societate, și astfel au putut merge mai departe.

Curentul teologic al implicării sociale a avut un vârf tot în vremea Apostolilor, prin lucrarea Sfântului Apostol Pavel. Acest Roman care era și Evreu, născut Roman (FA 22.25-29) și născut Evreu (FA 23.6; II Cor. 11.22) s-a folosit cu iscusință și de instituțiile sociale și statale evreiești, și de cele romane. Astfel încât, fără să se teamă de martiriu, le-a și l-a folosit spre vestirea Evangheliei și creșterea Bisericii.
Lauda lucrării lui înaintea lui Dumnezeu este atât de mare, încât Faptele Apostolilor îi sunt în mare parte dedicate, iar dintre Epistolele Apostolice, paisprezece* din douăzeci și una** îi aparțin.

După cum am arătat, nu toți Creșinii au înțeles pilda negativă a societății teocratice desprinsă de lume și, respectiv, cea pozitivă a lucrării sociale pauline.
Însă în Armenia, Georgia, Mingrelia, Etiopia și Romania (Imperiul Roman) s-a practicat implicarea socială, încă de la începuturi. Nu neapărat de către toți Creștinii, dar de majoritatea lor. Rezultatul a fost că toate aceste țări au devenit majoritar creștine măcar într-o parte a Istoriei lor. Și că Biserica din aceste părți este cea care trăiește până astăzi și pe care se întemeiază Biserica de pretutindeni din zilele noastre.
Adică, pe scurt, Istoria Bisericii pecetluiește implicarea socială, inclusiv implicarea în armată, ca singura cale creștină validă.

Îndeamnă sfinții la blândețe?
Bineînțeles!
Și, cu ei, și eu!
Când este vorba despre probleme personale.
Când este vorba despre probleme obștești, lucrurile se schimbă.
Sfântul Silvestru al Romei, Sfântul Ambrozie al Mediolanului, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare și nenumărați alții au binecuvântat folosirea armelor, pregătirea de luptă, și chiar folosirea războiului pentru apărarea Țării în care trăiau. (Sper că adepții ortodoxiști ai blândeții iraționale nu leșină de emoție și frustrare în fața realității!)
Este o realitate teologică limpede, pecetluită de Sinoadele Ecumenice și de toată Biserica.
Restul este rătăcire.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. De ce am dat exemplul de la punctul 2.? Cel cu oftatul unora după „victima” numită Tartaria? Pentru că este o pildă excelentă despre cum ajung necunoscătorii Istoriei sclavii celor care vor să o repete în tot ce a avut mai rău.


* (1) Epistola către Romani, (2) Epistola Întâi către Corinteni, (3) Epistola a Doua către Corinteni, (4) Epistola către Galateni, (5) Epistola către Efeseni, (6) Epistola către Filipeni, (7) Epistola către Coloseni, (8) Epistola Întâia către Tesaloniceni, (9) Epistola a Doua către Tesaloniceni, (10) Epistola Întâia către Timotei, (11) Epistola a Doua către Timotei, (12) Epistola către Tit, (13) Epistola către Filimon, (14) Epistola către Evrei.

** (15) Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacob, (16) Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, (17) A Doua Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, (18) Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, (19) A Doua Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, (20) A Treia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, (21) Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda.

Ce trebuie să facă Statul ACUM. Diplomație reală

M-au rugat câteva persoane să spun ce ar trebui să facă Republica România acum, dacă ar fi condusă de Români competenți.

  1. România ar trebui să declare mobilizarea generală și să folosească ceea ce se întâmplă în Ucraina spre a pregăti militar eficient un contingent de cel puțin o sută de mii și maximum trei sute de mii de oameni.
  2. România ar trebui să aducă cel puțin 15.000 de militari de elită la frontiera cu Republica Moldova și să anunțe oficial că garantează libertatea acesteia în fața Ucrainei și Rusiei și este gata să intervină militar dacă Ucraina sau Rusia încalcă frontierele moldovenești.
  3. România ar trebui să aducă cel puțin 20.000 de militari de elită la frontiera cu Ucraina și să fie pregătită să îi trimită, ca trupe de menținerea păcii, în Vestul Regiunii Odesa (până la Maiac și Ovidiopol cel puțin), în Regiunea Zacarpatia, în Regiunea Cernăuți și în Regiunea Ivano-Frankivsk, astfel încât să nu aibă loc dezastre umanitare și crime împotriva populației locale.

Bineînțeles, odată realizat punctul 3. (astăzi sau mâine), România ar trebui (4.) să aibă grijă ca populația băștinașă să aibă prioritate față de refugiați și coloniștii vechi și noi (conform tratatelor internaționale în care Rusia și Ucraina au fost permanent parte din secolul al XIX-lea încoace este interzisă colonizarea pe criterii etnice, schimbarea structurii etnice etc., deci toate actele de acest fel comise de Rusia, URSS, Ucraina sunt ilegale și trebuie îndreptate).

5. România ar trebui să înceapă programe de refacere a identității naționale pentru Românii deznaționalizați din regiunile de la punctul 3. (și nu numai).

Acestea ar fi acțiunile unei diplomații românești care este cu adevărat diplomație și cu adevărat românească. Restul e mizerie.

Dr. Mihai-Andrei Aldea

Rușii la Odesa. Haz de necaz

Vis pace, para bellum

De multă vreme tot atrag atenția că suntem vecini cu Rusia prin Marea Neagră, fapt pe care lumea pare să îl ignore. Și prin Armata a 14-a, respectiv prin Regimul de la Tiraspol, care este la vreo câteva ore de România – cu tancurile turate.

Ei, la vreo 24 de ore de la intrarea trupelor rusești de menținerea păcii (declarația lui Putin) în Lugansk și Donețk, aflăm că aceste trupe – sau altele, de sprijin probabil – au pus stăpânire pe baza militară ucraineană de la Odesa.

Ca să vă faceți o idee, iată după tovarășul GugleMaps distanța dintre Donețk și Odesa (Luganskul e și mai la Est decât Donețul, mai puneți vreo 100 de kilometri).

De la Donețk la Odesa sunt vreo 590-600 de kilometri în linie dreaptă, sau vreo 860-960 de kilometri pe drumuri

S-ar zice că s-au mișcat destul de repede trupele rusești, mai ales că teoretic au avut de înfruntat – sau ar fi trebuit să aibă de înfruntat – și Armata Ucraineană.
Care armată este, comparativ cu a noastră, chiar armată: cu soldați, cu armament, cu muniție. Și pregătită și înzestrată chiar de NATO și de Familia Biden… scuze, am vrut să spun de consilierii militari ai lui Biden-Kamala (da, ăia care nu sunt siguri dacă să poarte fustă sau pantaloni pentru că nu sunt siguri dacă sunt bărbați, femei, bi, tri, zero sau altceva). În sfârșit, ideea este că Armata Ucraineană are o dotare și o pregătire de luptă la cel puțin două clase peste Armata Română (armată? română?).

Da, sunt specialiști de înaltă clasă precum Gen. Victor Strâmbeanu, care tot atrag atenția, de ani de zile, de liniile pe care ar trebui să lucreze Ministerul Apărării ca să avem, măcar cât de cât, o armată.
Mai sunt și amatori, ca mine, care tot aduc aminte de nevoia de rachete, de existența cavaleriei mecanizate și altor arme și unități moderne, de nevoia unor (mini)submarine de luptă etc., etc. Că tot ne învecinăm prin Marea Neagră cu țări prietenoase, frățești, ca Rusia și Turcia, care doar ce așteaptă să ne ia în brațe…
Însă Ministerul Apărării are de importat rugină, cauciuc ars și alte comori ecologice.

Ca să ne veselim puțin, apropo de distanța Donețk – Odesa, să vedem și distanța Odesa – Galați.

De la Odesa la Galați distanța în linie dreaptă este de cca. 230 de kilometri, pe drumuri cca. 280

Da, vedeți bine: distanța dintre Odesa și Galați este de peste două ori mai mică decât dintre Donețk și Odesa. Simpatic, nu-i așa?

De ce vă spun asta?

Ca să fac haz.
Să râd de cei care au zis „Nu ne pregătim de război, că dacă vine războiul facem rugăciune și așa trecem peste toate!”. O erezie extremist-neo-protestantă, promovată de unii în numele Ortodoxiei. Aștept să-i văd mergând să despartă trupele rusești și ucraineene cu rugăciunea lor. Că doar nu o să-i lase să se omoare între ei, câtă vreme pot să îi despartă, nu?

Pui de vipere! Farisei fățarnici! Voi, care v-ați ascuns lenea și lașitatea sub citate biblice și patristice și ați aruncat la gunoi Istoria Bisericii, Dogmele Bisericii și toată învățătura ei despre datoria patriotică a fiecărui om al Țării! Nici voi nu v-ați pregătit pentru apărarea Patriei, nici pe ații nu i-ați lăsat să se pregătească! Ați otrăvit sufletele tinerilor încurajându-i în pasivism, în lene, în lașitate, în resemnare. Ce veți face acum? Veți înmulți prefăcătoria voastră? Veți pretinde iarăși că vorbiți în numele blândeții, deși sunteți gata să bateți și ucideți pe cei care nu spun ca voi? Vă veți tupila pe sub sutane pretinzând că fiind călugări și clerici nu aveți dreptul la luptă, dar veți lăsa fiii duhovnicești pe care i-ați ținut nepregătiți să devină carne de tun?

Așa, de dragul discuției, să observăm că blindatele ușoare și rachetele auto-purtate (de le-am tot cerut unii și alții, zadarnic, pentru Armata Română) au fost masiv folosite de Rusia în această acțiune. Viteza lor medie de deplasare este pe teren natural de dificultate normală sau medie de cca. 100 km/h. Adică în cam 2-3 ar ajunge de la Odesa la Galați. La Tulcea mai devreme – au capacități amfibii, fiți pe pace! Iar la Constanța sau Mangalia, din Sevastopol sau Odesa se face o debarcare directă, după o vizită a unei flote militare rusești (ca să-i zicem vizită).

Ia ziceți, v-ați întărit la rugăciune, voi cei care spuneați că opriți glonțul și obuzul cu duhovnicia? Sau nu știți cum să o ștergeți în Grecia – da, la Athos, la slujbe și rugăciune, sigur! – sau în Occident – în misiune, bineînțeles! -, ia ziceți?

Am glumit!
Am glumit, liniștiți-vă!

Nu au ajuns Rușii atât de repede din Donețk la Odesa!
La Odesa au venit din Crimeea, nu de la Donețk.
Iar din Republica Crimeea la Odesa sunt tot vreo 230 de kilometri în linie dreaptă (plus, minus ceva).
Adică e mult mai ușor ca Odesa să primească întăriri direct din teritoriile bine organizate de Ruși din Crimeea. Nu au nevoie să străbată peste 600 de kilometri. Le aduc pe mare, de la Sevastopol, în câteva ore.
Acum v-ați liniștit?

Sevastopol-Constanța, sub 400 km; Sevastopol-Odesa, sub 300 km; Sevastopol-Sulina, sub 300 km; Odesa-Sulina, sub 200 km; cu roșu este subliniat Armeansk, localitate de hotar a Republicii Crimeea, la cca. 200 km de Odesa (pe uscat sau pe apă)

După cum se vede limpede, accesul trupelor rusești este mult mai ușor în România decât în Ucraina.
Acum v-ați liniștit?
Nu?
Mai bine citiți articolul dinainte să mai prindeți inimă.
Ori poate încercați să vă aduceți aminte că suntem în NATO, că avem baze americane pe teritoriul nostru și că nimeni nu vrea, totuși, un război nuclear.
Este o bază la Câmpia Turzii, este o bază la Deveselu, este una la Mihai Kogâlniceanu, este Comandamentul NATO de la Constanța etc.
Nu vin Rușii peste noi așa cum au mers în Ucraina, nu vă faceți grijă. Nu vor război cu NATO.
Am glumit, liniștiți-vă.

Ce?
Dacă ne trădează – adică, mai rău – Germania și ceilalți aliați UE?
Păi bazele noastre sunt americane.

Ce?
Dacă ne trădează – adică, mai rău – Familia Biden/Clinton?
Și se retrag de la noi cum s-au retras din Afganistan?

Stați liniștiți, nu se prea întrevede posibilitatea.
Acolo a fost o înțelegere – cu China, mai ales – care aici nu există.
China nu vrea ca Rusia să înghită România. Nici Turcia – care socotește România fief turcesc, rezervat pentru viitorul mare stat islamic otoman.

Ce?
Dacă, totuși, se retrag Americanii ca din Afganistan?
Asta e, vitejii mei!
Se poate întâmpla asta, că la câți luptători are România, un județ din Albania este mai impresionant decât toată Republica Română.
V-ați bucurat că s-au desființat Gărzile Patriotice.
V-ați bucurat că s-a desființat PTPAP-ul.
V-ați bucurat că nu s-au reînființat milițiile populare dinainte de Comunism.
V-ați bucurat că s-a desființat serviciul militar obligatoriu.
V-ați bucurat că art. 55 din Constituția României este literă moartă și nu aveți habar cum v-ați putea apăra Patria (și cu ce), dar nici nu vă pasă.
Nu v-a intereat decăderea Armatei sub fiecare regim marionetă.
Nu vă pasă că adăposturile anti-bombardament sunt niște ruini nefuncționale.
Nu v-ați gândit să faceți niște cursuri de supraviețuire, de tir, de auto-apărare, așa, pentru că paza bună trece primejdia rea.
Etc., etc.
Știți vorba aia, cum îți așterni, așa dormi?

Bietul Voievod al Ortodoxiei Românești!
Bietul Părinte Iustin Pârvu!
De câte ori a spus: Nu dormiți pe voi! Privegheați! Nu vă lăsați înșelați, că dușmanii nu dorm! Pregătiți-vă de luptă, pregătiți-vă de război! Doar cine e pregătit de război poate avea pace!
El a spus, el a auzit.
Mi-a poruncit: Părinte, scrie cărți despre spiritul luptător al Creștinului, al Românului de altădată! Să înțeleagă și cei de astăzi că nu se poate să fie cârtițe cu capul în pământ! Să stea demni, cu fruntea sus, gata de luptă și de jertfă pentru Credință, pentru Neam, pentru Țară! Ca răzeșii lui Ștefan, ca moștenii lui Mircea, ca toți Românii lui Mihai Viteazul! Arată cum a binecuvântat Biserica pe eroii căzuți în luptă și pe cei întorși – biruitori sau înfrânți. Arată că sunt martiri. Arată cum au fost străbunii noștri și cum trebuie să fie cei care vin după noi. Scrie, să își aducă aminte! Scrie!

Am scris, Părintele meu iubit! Am scris și scriu.

mulți chemați, puțin aleși

Cine va lupta, chiar singur, pentru Dumnezeu și Neamul său, chiar și de va fi ucis tot va birui!

Mihai-Andrei Aldea

România Mare 1919. Politicienii deja pierduseră teritoriile de peste Nistru și aveau să mai piardă altele din Apus. Dar această Românie Mare s-a făcut de Popor, Rege și Regină, cu 800.000 de morți și în plină epidemie de gripă spaniolă, fără ca Poporul, Regele sau Regina să dea înapoi. Așa au biruit

În fața morții. Noi.

Ecaterina Teodoroiu

În urmă cu peste o sută de ani străbunicul meu intra în Marele război, cum era denumit pe atunci Primul război mondial. Învățător ce făcuse școala militară, adică sublocotenent și instructor de premilitară, a primit pe mână întâi un pluton. Apoi o companie de mitraliere pe care a trebuit să o rânduiască, adică să o organizeze. Adică să îi învețe pe țăranii din Vlașca și Teleorman, ce îi fuseseră vărsați în companie, să folosească aceste arme, aruncătoarele de grenade și tacticile specifice armei.

Din viața lui în linia întâi, în fața morții, a ieșit o carte: În fața morții
În această carte eroul este, în primul rând, Românul obișnuit.
Străbunicul era hotărât să lupte până la capăt: rănit de trei ori se întoarce de-a dreptul în linia întâi din spital, respingând refacerea, de teamă să nu ajungă ostașii săi pe mâna vreunui ofițer incompetent, corupt, fără suflet și minte – căci erau, prea destui, și din aceia.
El se știa pe sine – lupta sa de învățător, de dăruire totală, îi arătase cine este.
Dar uimirea plină de cea mai adâncă cinstire i-a fost adusă de ostașul român, de țăranul român.
Cel disprețuit de toți, dar care s-a ridicat peste umbra războiului cu o măreție de necrezut:

Atunci când oamenii politici erau stăpâniți de panică, intelectualii erau isterizați și chiar din Biserică se iveau trădători, poporul a stat neclintit în lupta pentru Marea Unire, cu o credință totală în Victoria Finală.

Am putea spune, cu Eminescu, „de-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii”.

Astăzi, deși își spun Creștini – adică ucenicii Domnului! – mulți au uitat cuvântul lui Dumnzeu care zice:

Iar când veți auzi de războaie, și de zvonuri de războaie, să nu vă tulburați, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârșitul!” (Matei 13.7)

Au uitat ce suntem – sau ce credeau mulți că sunt, dar numai până ieri:

Suntem Creștini, suntem Români, suntem ucenicii Sfinților din Prigoanele Comuniste și urmașii generațiilor de sfinți și eroi.
Ce ne poate speria?
Doar despărțirea de Dumnezeu.

Icoana Sfinților Români
Împreună, Împărați, ostași, mireni, călugări, preoți, episcopi

Și mă întreabă cineva: E adevărat, dar copiii?

Ca și noi: Creștini, Români, ucenici ai Sfinților din Prigoanele Comuniste și urmașii generațiilor de sfinți și eroi. Și pentru ei strălucește România Cerească, și cu ei este Dumnezeu totdeauna.

Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, totdeauna, și să mergem cu El înainte, lăsând toate cele din urmă, ca să dobândim Împărăția Cerurilor!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Voievodul Ortodoxiei Românești,
Sfântul Sfințit Mucenic Iustin Pârvu

P.S. Uitați-vă la aceste chipuri și să vă purtați cum s-au purtat ei: cu cinste, credință, dăruire, curaj și tărie, toate până dincolo de capăt. Pe lași îi va mânca Iadul… (Apocalipsa 21.8)