Despre neîntemeierea unui „Sinod panorotodx”

În urmă cu peste opt ani de zile, pe 2 Februarie 2016, apărea un material scris de mine despre ciudățenia fanariotă zisă „Sinod panortodox”.
După atâta vreme, încă nu s-a revenit la gândirea sănătoasă, la bunul-simț ortodox. Și încă se flutură momâia Sinaxei din Creta, cu același nume fanariot și rătăcit de „Sfânt și Mare Sinod”, din care abia de a căzut termenul „panortodox”.
Ca urmare, postez iarăși acel material, căci văd încă actuale cele mărturisite în el.

materialul a fost publicat pentru prima dată pe 2 Februarie 2016 în Revista Atitudini, întemeiată de Părintele Iustin Pârvu (link aici). Iată cuvintele:

Despre Adunarea din Creta

Mă tot întreabă fii și fiice duhovnicești, precum și alții, care este părerea mea despre numitul „Sfântul și Marele Sinod Panortodox” ce ar urma să se adune în Creta în acest an.
Părerea mea este prea puțin importantă, fiind eu neînsemnat și cel din urmă dintre clericii Bisericii lui Dumnezeu.
Dar, chiar și așa fiind, am datoria să răspund la întrebare, mai ales că este stăruitoare, spre a nu fi numărat cu cei care tac atunci când li se cere să mărturisească.
Nu există în toată Istoria Bisericii lui Dumnezeu vreo adunare a clericilor de orice fel care să se numească „sinod panortodox”. Un asemenea organ al Bisericii nu a existat niciodată.
Este adevărat, Biserica are puterea de a institui multe lucruri noi, ca de pildă sărbători, timpuri ale întrunirii sinoadelor, îndreptări ale calendarului și altele asemenea. Dar numai într-un sinod canonic! Fie el local – pentru sărbători locale și alte asemenea lucruri -, fie sinod ecumenic pentru chestiunile ce privesc întreaga Biserică – precum îndreptarea calendarului sau altele probleme universale.
Iar canonic, un nou fel de sinod al întregii Biserici se poate înființa numai și numai într-un sinod ecumenic!
Or, cum nu există un sinod ecumenic ce să fi înființat tipul de întrunire clericală numit „sinod panortodox”, în Biserică nu există așa ceva („sinod panortodox”).
Deci întrunirea unui „sinod panortodox” nu este ortodoxă. Este doar o adunare politică, după cum vom dovedi îndată.
Negarea canonicității unui așa-zis „sinod panortodox” „doar” pe baza lipsei oricăror canoane care să îl aducă la ființă din neființă poate părea, unora, un formalism. Eventual exagerat. Însă întreaga lucrare a Bisericii se realizează în temeiul unei depline organicități, în care nu există rupturi, salturi mortale, mutații genetice. Dimpotrivă, totul se întemeiază și crește printr-o dezvoltare continuă, coerentă, neîntreruptă, armonică (simphonică). Nu sunt îngăduite în Biserica lui Dumnezeu contradicții doctrinare, nu se îngăduie în Biserica lui Dumnezeu acceptarea de „adevăruri” ce stau împotriva Adevărului revelat și mărturisit de veacuri, sau alte asemenea abateri și auto-contraziceri.
Din acest punct de vedere așa-zisul „sinod panortodox” suferă de o profundă necanonicitate și ne-ortodoxie încă din titlu. Titlu care, trebuie să o spunem cu maximă tristețe, este ne-ortodox. Sau, ca să fim pe deplin în adevăr, este eretic.
Afirmația este extrem de grea și o facem cu mare durere, după ani de zile în care am tăcut și ne-am rugat să nu fie nevoie să o facem.
Dar de ce spunem că este eretic titlul de „Sfântul și Marele Sinod Panortodox”?
Pentru că „pan-ortodox” înseamnă „a tot ceea ce este ortodox”. Deci un asemenea sinod ar fi unul al întregii Ortodoxii.
Ceea ce înseamnă că:
1. Dacă Biserica Ortodoxă în întregul ei este Biserica lui Dumnezeu, un asemenea sinod este pur și simplu sinod ecumenic şi ar fi trebuit numit ca atare.
2. Dacă un asemenea sinod nu este ecumenic, atunci Biserica Ortodoxă nu este Biserica lui Dumnezeu, ci este o erezie.

Prin urmare, ortodocșii care acceptă denumirea de „sinod panortodox” săvârșesc o greșeală uriașă, negând ortodoxia Bisericii de care aparțin!
Faptul că, de fapt, această rătăcire animă pe unii dintre cei care au produs, impus și/sau susținut o astfel de ciudată denumire se vede și prin justificările absurde pe care le dau poziției lor.

Trecem peste faptul că nu văd – așa cum se întâmplă adesea cu cei orbiți de învățături străine – contradicția logică elementară prezentată mai sus.
Trecem peste acest fapt deoarece „scuzele” pentru o asemenea purtare şi stranie denumire sunt cele care arată limpede rătăcirea. Și se împart, din câte am văzut noi, în două:
1. Spun unii că sinodul nu se poate denumi ecumenic pentru că „lipsește Biserica Romei”.
Afirmația este neadevărată de două ori.
În primul rând, pentru că Biserica Romei nu lipsește, de vreme ce la Roma există biserici ortodoxe și clerici ortodocși, ce vor fi reprezentați în Creta. Ba chiar există Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, având sediul episcopal… la Roma!
Deci, în chip categoric, Italia în general și Roma în particular nu lipsesc din adunarea clericală denumită „sinod panortodox”.
În al doilea rând, pentru că niciodată nu a fost condiționată canonic ecumenicitatea unui sinod ecumenic de prezența unei episcopii, fie ea a Romei, Constantinopolului sau Ierusalimului, chiar dacă este foarte bine să fie prezente cât mai multe dintre ele, iar acceptul lor ulterior – chiar și în lipsa reprezentanților la sinod – este vital.

  1. Spun unii că sinodul nu se poate numi ecumenic pentru că „există o ruptură în Biserică”.
    Prin „ruptură” înțeleg acești „unii” faptul că o serie de grupări ce se bazează într-o măsură mai mare sau mai mică – dar niciodată deplină – pe Sfânta Scriptură nu sunt în comuniune cu Biserica lui Christos. (Aici intră, după ideologiile ecumeniste ale acelor „unii”, ba Papalitatea, ba unele sau altele din grupările protestante ori neoprotestante, ba copții sau iacobiții etc.)
    Dar niciodată nu au fost toți cei care se revendică ai Scripturii în comuniune!
    În vremea Întrupării Domnului nostru Iisus Christos cei care se revendicau ca fiind ai Scripturii erau împărțiți în farisei, saduchei, esenieni și alții asemenea. Dar nu formau, nici pe departe, un întreg.
    În vremea creșterii Bisericii şi propovăduirii apostolice erau pe lângă adevărații creștini și nicolaiții, simoniştii și alții asemenea. Care se revendicau a fi ai Scripturii, dar nu erau.
    La fel a fost și în timpul Sinoadelor Ecumenice, când grupări mai multe sau mai puține, mai largi sau mai restrânse, după epocă, pretindeau a fi ale Scripturii, fără să fi fost.
    Fie în vremea Sfinților Apostoli, fie în vremea Sinoadelor Ecumenice, orice sinod ortodox a fost sinod deplin fără participarea celor care se pretindeau ai Bibliei deși o încălcau! Cu atât mai mult Sinoadele Ecumenice au fost depline şi ecumenice indiferent de lipsa unora sau altora din grupările eterodoxe.
    De fapt și prima grupă de pretexte pentru denumirea eretică „sinod panortodox”, și a doua grupă de pretexte țin de una și aceeași rătăcire, aceea care confundă Biserica și ucenicii lui Christos cu toți cei care se pretind a fi așa ceva.
    Pare greu de crezut că un om logic poate să facă o asemenea confuzie.
    Dar acolo unde sentimentalismele și interesele subiective domină, orice confuzie devine posibilă.
    Desigur, se poate pretinde că eu sunt cel care greșește (și cei care au aceeași părere cu mine). Că fie sentimentalismele, fie interesele subiective mi-ar putea întuneca discernământul, astfel încât eu să fiu cel confuz.
    Și, desigur, o asemenea ipoteză trebuie acceptată ca probabilă pentru oricare părere personală.
    Doar că se poate vedea în ceea ce am prezentat nu doar o logică foarte clară – ceea ce este insuficient într-un asemenea caz – ci și mărturia Bisericii de-a lungul veacurilor. Care constituie o mărturie invincibilă!
    Cei numiți „creștini” sociologic sau social – cum vrem să spunem -, adică indiferent de apartenența lor la Biserică sau la alte grupări, erau în jurul anului 300 sub 10% din populația Romaniei (denumită astăzi „Imperiul Roman”).
    În vremea unor sinoade ecumenice membrii Bisericii alcătuiau o minoritate din masa „creștinilor după nume”.
    Și totuși niciodată Biserica nu s-a împiedicat de problema raportului numeric, teritorial, de prestigiu etc. între ea și eterodocși.
    Nici una dintre cele două tipuri de scuze pentru denumirea „sinod panortodox” nu există în Istoria Bisericii!
    Există cel mult texte ale eterodocșilor (ereticilor) care se plâng împotriva Sinoadelor Ecumenice sau împotriva Bisericii în baza unor asemenea scuze…
    De aceea, de altfel, nici nu a existat vreodată în Istoria Bisericii ideea sau termenul de „sinod panortodox”, pentru că nicicând nu a fost primită în Biserică ideea eretică a „lipsei” sau „mutilării” Bisericii prin faptul că există eterodocși (în afara ei, unde le este, logic, locul).
    O a treia grupare de scuze vede în denumirea necanonică de „sinod panortodox” un fel de „pogorământ” pentru cei din afara Bisericii. Care, pentru mulți din cei afectați de rătăcirea ecumenistă, sunt mai importanți în neadevărul lor decât ortodocșii sau Adevărul Dumnezeiesc.
    Pentru că, de fapt, nu ascunzând lumina sub obroc sau adevărul sub denumiri „diplomatice” îi putem ajuta pe cei din afara Bisericii. Dimpotrivă, trebuie să trăim în Lumină astfel încât să fim lumină, spre a-i putea elibera pe cei care vor să vadă Adevărul și să fie în Lumină. Aceasta este datoria Bisericii și a ucenicilor lui Christos. Iar diplomația iubirii, deși necesară în lucrarea misionară, devine rătăcire atunci când afectează Învățătura Bisericii sau organicitatea ei. Ceea ce denumirea de „sinod panortodox” o face din plin.
    Pentru toate aceste pricini socotesc, plin de tristețe, că întrunirea sau adunarea din Creta nu este de fapt un sinod, ci o adunare politică, sortită eșecului. Am spus acest lucru în particular de câte ori am fost întrebat și, iar fiind întrebat, o spun din nou și public.
    De altfel, dată fiind pretenția de sobornicitate și unanimitate a adunării din Creta denumită „sinod panortodox” putem vedea că a eșuat deja! Nu doar pentru faptul că din ultra-clericalism a închis dintru început porțile fundamentalei deschideri către plinătatea Bisericii (în limba română nici astăzi majoritatea documentelor nu au fost măcar traduse, cu atât mai puțin să fie cercetate de întreaga Biserică). Nu doar prin disprețul arătat față de toți creștinii și clericii ne-înregimentați administrativ, care nu au avut nici un cuvânt de spus pe temă – atitudine total necanonică ce adaugă la necanonicitatea așa-numitului „sinod panortodox”.
    Mai mult decât atât, opoziția Patriarhiei Georgiei (Gruziei), dar și a multor ierarhi a căror ortodoxie și jertfelnicie creștină este binecunoscută, au făcut din această adunare un copil mort înainte de a se naște.
    Din fericire, spun eu, pentru că astfel se ușurează durerile cumplite prin care, altfel, ar fi trecut Biserica. Și care, de altfel, nu sunt încă îndepărtate cu totul, deși sunt mari șanse ca adunarea din Creta să rămână, asemenea altor pseudo-sinoade și întruniri necanonice, doar sursa unor documente sterpe, diplomatice și pseudo-teologice, și un exemplu despre cum nu trebuie să lucreze ortodocșii.
    Ultra-clericalismul, monahomania, ecumenismul, etnofobia și filetismul sunt câteva din rătăcirile ce au dus izvodirea unui asemenea mutant eterodox denumit „sinod panortodox”. Nu am atins această problemă, așa cum nu am atins nici problema convocării canonice a unui sinod ecumenic – ceea ce ar fi fost adunarea din Creta dacă era canonică – și nici alte probleme foarte grave ce ar fi trebuit lămurite de foarte multă vreme. Și care au fost acoperite de cele cinci rătăciri amintite mai sus, cele mai grave, din câte știu eu, din toate cele care luptă Biserica din interior în aceste vremuri.

Îmi cer iertare înaintea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce nu am izbutit să exprim îndeajuns de limpede şi adevărat!
Îmi cer iertare înaintea celor care citesc ori aud aceste cuvinte pentru orice supărare pe care ele le-ar pricinui-o!
Dar cred întru Dumnezeu că acesta este adevărul, oricât de neplăcut sau dureros ar fi de auzit şi asumat!

Preot al lui Christos,
Mihai-Andrei Aldea

8 gânduri despre “Despre neîntemeierea unui „Sinod panorotodx”

  1. Mai bune mustrările unor preoţi,

    decât blestemul lor!

    C-avea dreptate părintele Iustin când spunea

    că soluţii omeneşti nu mai sunt.

    “Cand Vine Hristos In Inima, Viata Ti Se Schimba”

    Apreciază

  2. Doamne ajută,
    Părinte, ați putea să îmi scanați sau fotografiați, dacă vă rog frumos, textul din Apostol la Duminica a 12-a după Rusalii, dacă nu e ediția din 1974, pe care o am în pdf.
    Mulțumesc!

    Apreciază

  3. „Fraților, vă aduc aminte Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care ați și primit-o, întru care și stați, prin care și sunteți mântuiți; cu ce cuvânt v-am binevestit-o – dacă o țineți cu tărie, afară numai dacă n-ați crezut în zadar – căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce și eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; și că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; în urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de frați, dintre care cei mai mulți trăiesc până astăzi, iar unii au și adormit; după aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor; iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat și mie. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; și harul Lui, care este în mine, n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toți. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. Deci ori eu, ori aceia, așa propovăduim, și voi așa ați crezut.” (I Corinteni 15.1-11)

    Apreciază

Lasă un comentariu