Cuvântul este viu, are greutate, este trăire.
Vorba este îndoielnică, dar vorba goală este nimicnicie și nimicire.

Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, și din cuvintele tale vei fi osândit, ne previne Domnul (Matei 12.37)

și iarăși, mai aspru,

Din cele ale gurii tale te voi judeca, ne previne Dumnezeu (Luca 19.22).

Aici, în română, ne izbim de o traducere nepotrivită: cuvântul στόματός din greaca veche înseamnă „ale gurii” (nu „de-ale gurii”, să nu se confunde!). Cuvântul στόματός este asemănător ca înțeles cu vorbe sau cele grăite. Amândouă formele românești, ca și forma vechi-elină, sunt fără o apreciere a adevărului sau minciunii celor spuse.

Spre deosebire de cuvânt, care presupune o așezare în adevăr, o greutate, o tărie a celor spuse.

Și atunci de ce Mântuitorul folosește forma λόγων, deci cuvintele, la Matei 12.37?
Pentru că în Ziua Judecății (personale sau universale), chiar și vorbele goale grăite vor avea adevăr, tărie și greutate. Căci ele vor mărturisi ceea ce este cel care le-a revărsat în lume – dacă nu s-a pocăit și îndreptat, desigur.

Altfel spus, vorbele goale sunt cuvinte în măsura în care mărturisesc și dovedesc sufletul gol care le grăiește!

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea