Sfânta Împărtăşanie, frica, dragostea şi Comuniştii

Nu trebuie să nu primim duminica Sfînta Împărtăşanie, fiind­că ne ştim păcătoşi, ci cu totul mai mult să ne grăbim dornici către ea, pentru vindecarea sufletului şi pentru curăţia cea duhovnicească, cu acea umilire a minţii şi cu atîta credinţă, încît judecîndu-ne nevrednici de primirea marelui har să căutăm şi mai mult leacuri pentru rănile noastre. N-am fi, de altfel, vrednici să primim nici împărtăşania anuală, dacă ne-am lua după unii care, stînd în mînăstiri, în aşa chip măsoa­ră vrednicia, sfinţenia şi meritul tainelor cereşti, încît socotesc că îm­părtăşania nu trebuie luată decît de cei sfinţi şi nepătaţi’şi nu mai degrabă pentru că această participare să ne facă sfinţi şi curaţi. Aceş­tia, fără îndoială, cad într-o mai mare trufie decît cea de care li se pare că se feresc, fiindcă cel puţin atunci cînd o primesc ei se socotesc vred­nici de a o primi. Cu mult este însă mai drept ca, de vreme ce în această umilinţă a inimii în care credem şi mărturisim că niciodată nu putem să ne atingem pe merit de acele Sfinte Taine, s-o primim ca un leac al tristeţilor noastre în fiecare duminică, decît ca, stăpîniţi de de­şartă trufie şi stăruinţă a inimii, sa credem că numai o dată pe an sîntem vrednici de a lua parte la Sfintele Taine. De aceea, ca să putem înţelege acestea şi să le păstrăm în chip rodnic, să rugam cu şi mai mare încordare mila Domnului să ne ajute pentru a le îndeplini acestea, care nu se învaţă ca celelalte îndeletniciri omeneşti, unde este necesară mai întîi folosirea cuvintelor, ci mai degrabă luînd-o înainte fapta unită cu experienţa. Acestea, dacă n-au fost cercetate şi nete­zite adesea prin învăţăturile bărbaţilor duhovniceşti şi dacă n-au fost adîncite cu grijă prin exemple şi prin experienţa zilnică, ori îşi pierd puterea din cauza nepăsării, ori dispar printr-o nevrednică uitare.Sfântul Ioan Casian Romanul

 

Am arătat şi mai demult cât de folositoare este Sfânta Împărtăşanie. Ea este hrana cea mai însemnată pentru orice Creştin, iar cel care nu o preţuieşte şi nu o caută cu greu poate fi socotit creştin. Mai ales în vremuri de încercare, împărtăşirea este un puternic izvor de har, de pace, de tărie, de răbdare, de lumină şi bucurie.

În aceste zile suntem în plină isterie intenţionată politic, în care, pentru accentuarea terorizării oamenilor, clasa politică din România respinge folosirea la scară naţională a tratamentelor verificate pentru COVID-19 (precum cel de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara sau cel preluat deja de SUA de la medicii francezi).

Ce trebuia făcut?
Trebuia lansată o politică naţională de producere a măştilor sanitare, dezinfectanţilor, mânuşilor etc. Preferabil sub control militar. Trebuia lansată o politică naţională de repartizare a acestor mijloace de protecţie în spitale, policlinici, dar şi către fiecare familie din ţară. Preferabil sub control militar, cu pedepse corespunzătoare pentru eventualele furturi, abuzuri etc. Trebuia lansată o politică naţională de livrare la domiciliu a mâncării şi medicamentelor pentru bătrâni şi imobilizaţi. Preferabil sub egida Bisericii, expertul naţional numărul unu în acest domeniu. Trebuia lansată o campanie naţională de reducere a birocraţiei în general şi mai ales în domeniul medical. Trebuia lansată o politică naţională de sprijinire a cercetării, mai ales a celei medicale. Trebuia lansată o politică de relaxare fiscală, scădere sau supendare a taxelor şi accizelor populaţiei şi IMM-urilor, de încurajare a dezvoltării lucrului cu program redus şi mijloace de protecţie sanitară (ca în Germania), de investiţii în dezvoltarea industriei IT, recalificării IT etc. Dacă tot au fost trimişi acasă elevii şi studenţii, trebuia finanţată înfiinţarea de servere pentru toate instituţiile academice, universităţile, facultăţiile, şcolile postliceale, colegiile, liceele etc. Astfel încât să poată fi realizate online cursuri în condiţiile cele mai bune. Ş.a.m.d.

Ce s-a făcut?
Frontierele sunt deschise cetăţenilor români care intră, fără a se impune tuturor carantina la domiciliu, aşa cum ar fi firesc. Se merge pe simple declaraţii despre venirea sau nu din zone „roşii” ori „galbene”. Preţurile la alimente cresc tot mai mult, economiile oamenilor scad tot mai tare. Nu se mai găsesc pe piaţă dezinfectanţi de mână, măşti sanitare şi altele asemenea. Apar doar pe site-uri online, la preţuri gigantice, chiar de peste 100 de ori faţă de preţul iniţial. Nu putem ştii dacă sunt şi politicieni în spatele acestor afaceri de speculă, dar lipsa totală de reacţie dă de bănuit.
Nu s-au luat niciun fel de măsuri serioase pentru ocrotirea populaţiei. În cel mult două luni de zile, dacă se continuă cu politica actuală, oamenii se vor bate şi ucide pe stradă pentru mâncare. Căci IMM-urile (adică toate firmele mici şi mijlocii) vor falimenta. Deja restaurantele şi hotelurile sunt în pregătire pentru faliment. Cele de la câmpie şi de pe litoral au trecut cu greu iarna – cu o gură de oxigen, cel mult, în vremea sărbătorilor dintre Naşterea Domnului şi Sfântul Ioan. Acum, primăvara, când îşi începeau activitatea, sunt închise. Iar Guvernul şi toată clasa politică le dau vorbe goale. Nu s-au suspendat ratele bancare, nu s-au acordat ajutoare pentru firmele care se zbat să nu concedieze angajaţii. Nu există nicio politică economică minim-coerentă. Măsurile luate sunt aberante, fiind la nivelul Evului Mediu: izolare totală, mai bine să moară oamenii de foame în casă decât de boală pe străzi. Logică bolnavă, tipic bolşevică. Copiii trebuie să înveţe din ceea ce se chinuiesc profesorii să realizeze online, pe jertfa lor, fără niciun sprijin guvernamental, dar cu obişnuitele piedici birocratice. Bolnavii de cancer stau la cozi ore întregi, medicamente esenţiale dispar ca prin farmec, actul medical capătă tot mai multe piedici birocratice. Etc., etc.

Şi în toată această demenţă politică, în toată această incapacitate de guvernare, agenţii de serviciu ai gândirii şi acţiunii (neo)comuniste au găsit ţapul ispăşitor: Biserica. Mai exact, Împărtăşania. Şi mai exact, linguriţa pentru Împărtăşanie.

Este adevărat, nu se cunoaşte în istoria lumii niciun caz de îmbolnăvire prin Împărtăşanie.
Studii de specialitate (precum acesta) au găsit cazuri de transmitere de boli (infecţioase) la circumcizia mozaică sau la ritualurile musulmane ori hinduse. Dar la Creştini, în afară de bârfele comunistoizilor, nu s-a putut certifica medical nici măcar un singur caz de transmitere a unei boli prin Botez, Împărtăşanie sau altă lucrare sacramentală.

Dincolo de aceste studii, pot să aduc şi mărturia mea personală. Am împărtăşit sute de bolnavi de boli contagioase – precum hepatite virale, boli tropicale sau sida. Am consumat Împărtăşania rămasă şi am folosit aceeaşi linguriţă cu ei. Din zecile de boli – unele extrem de grave – pe care, după Comunişti, ar fi trebuit să le iau, nu am luat nici măcar una. Nici la bolnavi nu s-a transmis vreo boală de la unul la altul. Subliniez că acestea sunt fapte reale, concrete. Care au fost constatate, de altfel, de sute şi sute de preoţi români de spital numai în ultimele trei decenii. Ceea ce înseamnă, ştiinţific vorbind, că imposibilitatea transmiterii bolilor contagioase prin linguriţa de împărtăşit este o realitate clar atestată, cel puţin la fel de validă precum unicitatea amprentelor. (Constatată similar, prin observaţie.)

Dar!
Biserica lucrează nu doar pentru cei întăriţi în Credinţă. Ci şi – ba, poate mai ales – pentru cei slabi în Credinţă.
Chiar şi Comuniştii care ne vor răul, ne persecută şi încearcă să ne distrugă sunt fraţii noştri, din păcate rătăciţi. Unii dintre ei ştiu că prin Împărtăşanie nu se pot transmite boli, dar fac spume otrăvite ca să ne lovească; astfel îşi fac rău singuri, înstrăinându-se de Dumnezeu tot mai mult (mai ales când au şi trufia să pretindă că nu au nevoie de intermediar pentru legătura cu El, exact ideea Satanei). Unii dintre ei cred sincer în bazaconiile comuniste cu transmiterea bolilor prin împărtăşire, sărutarea icoanelor sau a moaştelor. Sunt suflete slabe şi au nevoie de înţelegere. Este drept, sunt vinovaţi că nu se informează obiectiv, dar asta ni se întâmplă tuturor.
Mai mult, sunt şi mulţi Creştini îndoielnici, care fie îşi pleacă urechea la mass-media comunistă, fie suferă de ipohondrie, fie au felurite sensibilităţi care îi fac vulnerabili psihic la ideea de contaminare. (Voi trece repede peste faptul că sunt şi Creştine care sunt surse de asemenea tulburări prin urmele de strugurel sau ruj pe care le împrăştie pe ce pun gura, Creştini care uită că îngrijirea trupului şi mai ales spălarea dinţilor sunt necesare totdeauna, dar mai ales înainte de Sfintele Slujbe etc.)
Toţi aceştia sunt creaţia lui Dumnezeu, toţi aceştia sunt iubiţi de El, pentru toţi aceştia El s-a Răstignit, ca şi pentru noi. Şi trebuie să-i ajutăm totdeauna, dar mai ales în această vreme, în care atmosfera de panică devine – cu vinovatul concurs al clasei politice – tot mai apăsătoare.
Ca urmare, este bine, este frumos şi folositor să folosim pentru împărtăşire, în aceste vremuri, metoda obişnuită pentru vremuri de molimă: împărtăşirea prin turnare, fără atingerea linguriţei.
Puteţi vedea, dând click pe această frază, un videoclip în care Părintele Vasile Ioana foloseşte acest mijloc de împărtăşire practicat şi la Athos şi în alte părţi ale Ortodoxiei.

Voi spune aici, pe scurt, că acest fel de împărtăşire este perfect canonic. Şi a fost practicat de Biserică de multe ori de-a lungul mileniilor.
Este rânduit de Biserică tocmai pentru vremuri de molimă, când slăbeşte credinţa multora şi se cuvine înţelegere şi dragoste faţă de ei. S-a practicat în asemenea împrejurări în întreaga lume ortodoxă, ceea ce înseamnă că a primit pecetea pleromei Bisericii ca mijloc ortodox de împărtăşire.
Voi mai aminti aici şi faptul că în primele veacuri Sfânta Împărtăşanie se împărţea cu mâna (Frângerea Pâinii). Este şi aceasta o formă canonică de împărtăşire, care a cunoscut şi ea mai multe rânduieli.
Vedem, prin urmare, că nu există o formă unică în care se poate administra sau primi Sfânta Împărtăşanie.
Există însă porunca dragostei, care cere să îl primim pe cel slab în credinţă fără a-i cerceta gândurile (Romani 14.1 ş.u.). Desigur, atâta vreme cât necredinţa lui nu atinge Învăţătura lui Hristos Iisus. Şi, după cum am arătat, aici nu este cazul. Principiul iubirii creştine, al iconomiei şi al înţelepciunii ne arată că este bine să ne aplecăm spre cei neliniştiţi, îngrijoraţi, înspăimântaţi. În loc să-i osândim pentru slăbiciunea lor, să devenim scara pe care să urce mai sus, către Cer. Astfel vom împlini voia Domnului mai bine decât printr-un rigorism nepotrivit.
Ca urmare, sunt încredinţat că este bine ca preoţii să aibă în vedere această delicateţe şi dragoste pastorală, împărtăşind prin turnare în această vreme de tulburare, spre zidirea noastră a tuturor ca pietre vii ale Bisericii lui Hristos Domnul.

Dumnezeu să fie cu noi toţi!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Între imperialişti şi comunişti

De-a lungul veacurilor Principatele Române au trecut prin mai multe pandemii. Holeră, ciumă, tifos…
De fiecare dată, printre măsurile de ocrotire luate au fost şi deasa spovedanie, deasa împărtăşanie, săvârşirea Sfântului Maslu.
Era şi firesc, până la începutul secolului al XIX-lea toate spitalele – pe atunci numite mai ales bolniţe – erau înfiinţate, ţinute şi îngrijite de Biserică. Aproape tot personalul era alcătuit din călugări – sau monahii, la bolniţele pentru femei.
Chiar şi Spitalul Colţea, declarat de Comunişti a fi înfiinţat în secolul al XIX-lea, este de fapt o ctitorie ortodoxă începută în secolul al XVII-lea şi finalizată în Decembrie 1704. Şi acestă bolniţă era parte a unei mânăstiri – Mânăstirea Colţea. Până când a fost confiscată de stat care avea chef să înfiinţeze un spital „de stat”. Aşa că l-a luat pe cel al Bisericii. Şi până a izbutit să organizeze posturi medicale şi ce mai trebuia – adică după câţiva ani – tot călugării şi monahiilor cărora li se răpise spitalul i-au îngrijit pe bolnavi.
Legătura aceasta strânsă între Biserică şi îngrijirea celor nevoiaşi, săraci, abandonaţi sau, ca în ce vorbim aici, bolnavi, este veche şi continuă. În vremea în care Statul cel „măreţ şi bun” desfiinţa vreo 100 de spitale, Biserica înfiinţa altele. După puteri. Aşteptându-se ca, iarăşi, să vină vremea în care să îi fie confiscate. Şi eventual, după o vreme, închise ca inutile, batjocorite, demolate. Eventual ridicându-se un hypermarket sau un mall peste (cum s-a făcut cu Mânăstirea Văcăreşti şi Mall-ul Sun Plaza în zilele noastre).

Spitalul_Colțea_fragment_noaptea
Din Mânăstirea Colţea au mai rămas biserica, lângă spital, şi o parte din ornamente. Puţini îşi amintesc de faptul că spitalul ce a salvat atâtea vechi este o ctitorie ortodoxă pe care statul şi-a însuşit-o tâlhăreşte…

În clipa de faţă medicii Bisericii – mulţi dintre ei preoţi, diaconi, monahi sau călugăriţe –, asistentele şi infirmierele Bisericii etc. au la activ zeci de mii de oameni consultaţi, trataţi şi îngrijiţi gratuit. Precum şi mulţi alţii consultaţi, trataţi şi îngrijiţi pe plată. După posibilităţi. (Ştiţi demenţa comunistă care pretinde ca Biserica să plătească orice, eventual dublu sau triplu, dar să nu primească niciun fel de plată pentru ceea ce face? Aritmetica elementară spune că cei cu asemenea idei sunt buni de balamuc.)
Aceşti medici, acest personal medical şi pacienţii lor pot confirma folosul extraordinar de mare pentru sănătate al rugăciunii, Spovedaniei, Împărtăşirii, Sfântului Maslu. Este o situaţie factuală, ce poate fi observată ca atare. Altfel spus, este atestată ştiinţific.

Măsurile care împiedică accesul credincioşilor la Sfintele Slujbe şi la Sfintele Taine în vreme de epidemie nu sunt luate pentru prima dată.
Românii, care învăţaseră să treacă prin molimi cu ajutorul medical şi duhovnicesc al Bisericii, au avut o nouă experienţă în 1829. Sub ocupaţie rusească. O ocupaţie care, în afară de un jaf cumplit, a adus şi ciuma. Altfel spus, ocupanţii ruşi nu doar au luat, ci au şi dat. Ciumă. Şi, în grija lor părintească faţă de popor, au luat exact aceleaşi măsuri ca cei de astăzi.
Au trecut două secole fără nouă ani. Ocupaţia rusească în România a fost înlocuită de ocupaţia comunistă. În uriaşă majoritate politicienii de sus de astăzi sunt copii, nepoţi sau ucenici ai Sovieticilor puşi să conducă România după 1948.
Dar lucrurile nu stau foarte diferit în restul lumii! Comunismul – în forme mai vechi sau în cele ale Neocomunismului – domină întreaga lume. Ca urmare, măsurile luate în această vreme sunt cele luate la începutul secolului al XIX-lea.
Şi, bineînţeles, politicienii şi mass-media aservită REFUZĂ SĂ ANUNŢE GĂSIREA TRATAMENTULUI PENTRU COVID-19, REFUZĂ SĂ LUCREZE LA PRODUCEREA LUI ŞI LA PUNEREA LUI LA ÎNDEMÂNA POPULAŢIEI.
Sunt deja nouă zile de când Francezii şi Chinezii au anunţat, independent, tratamentele pentru COVID-19. Politicienii noştri nu au nicio reacţie. Cu excepţia măsurilor similare celor de Ev Mediu.
Din aceeaşi grijă părintească pe care o aveau şi ocupanţii ruşi…

Mihai-Andrei Aldea

Tabel 2 Gautret et al 2020
Tabelul 2 din raportul oficial privind tratamentul COVID-19 cu hidroxiclorochină şi azitomicină (Gautret et al. 2020)
DonaldTrumpVestea
O formă a anunţului oficial al Preşedintelui SUA, Donald Trump, din 21.03.2020, de introducere în SUA a tratamentului COVID-19 descoperit de medicii francezi (cu hidroxiclorochină şi azitromicină).

P.S. Cine se întreabă ce măsuri cred eu că ar fi trebuit luate poate să citească articolele pe temă de pe acest blog. Dacă vrea să ştie. Cu toate că mă aştept ca unii să fantazeze pe temă (obicei foarte la modă astăzi).

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Ortodoxul în faţa încercărilor de azi. O părere, un sfat

Am fost rugat să îmi spun părerea, să dau un sfat, în ceea ce priveşte încercările de astăzi şi poziţia faţă de ele. 

Criza acestor zile arată mai mult decât oricând şi câtă manipulare există, şi câtă corupţie există, şi câţi oameni sunt proşti, sclavi, ticăloşi, răi1, şi cât de greu este să păstrezi calea cea dreaptă în furtună.

Am putut vedea în aceste zile oameni – cel puţin biologic oameni, chiar dacă nu mereu şi moral – intraţi în isterie, în panică, dominaţi de dorinţă de a face rău, de a ucide. S-au putut vedea la aceşti oameni manifestări tipice ale unor patimi josnice: laşitatea, lăcomia stupidă, prostia arogantă, fanatismul susţinerii unor idei primite din mass-media pe care o recunosc totuşi ca mincinoasă etc., etc. Mulţi „viteji” de ieri sunt astăzi fleşcăiţi de groază…

În toată această nebunie un frumos şir de ortodocşi practicanţi a arătat ce înseamnă valoarea Credinţei. Scăderi şi păcate avem toţi, dintre oameni doar nebunii se cred fără păcat. Dar puterea de a trece peste păcate din dragoste de Dumnezeu şi oameni este cea care îl defineşte pe adevăratul ortodox. Gigi Becali „a spart banca”, după cum spunea un titlu, ca să salveze cât mai mulţi oameni. Simona Halep a făcut un gest similar. Biserica a sărit în ajutorul celor loviţi de boală şi criză cu o dăruire unică: peste o mie de locuri gratuite şi bune pentru cei care trebuie să intre în carantină, mese gratuite, aparate de oxigen, medici voluntari etc., etc. Tinerii demni din organizaţia NeamUnit au sărit în ajutorul bătrânilor şi bolnavilor care nu îşi pot face cumpărături. Cu respectarea normelor sanitare necesare ei au deschis calea pilduitoare a ajutorării aproapelui în plin izolaţionism. Felurite parohii, organizaţia Frăţia Ortodoxă şi multe ale grupuri ortodoxe lucrează în acelaşi fel, din plin.

În acelaşi timp activiştii (neo)comunişti, care nu mişcă un deget spre a ajuta, sar la gâtul mirenilor, preoţilor, călugărilor, ierarhilor. O abjecţie ce îşi păstrează doar fizic aparenţa umană jubila la gândul că s-ar putea îmbolnăvi şi ortodocşii practicanţi, cerându-le acestora – tipic stalinist – să se trateze cu rugăciune, aghiasmă şi „ulei de la maslu”. Ignorând intenţionat, conştient, din spurcăciunea inimii, faptul că în vreme ce Statul a desfiinţat aproape 100 de spitale, Biserica a înfiinţat peste 60 de spitale, hospisuri, azile cu tratament, clinici şi alte asemenea unităţi. Cele mai multe fiind deschise gratuit săracilor, în ciuda costurilor uriaşe ale actului medical. A ignorat de asemenea – din incultură arogantă sau răutate abisală – şi alte fapte: că Ortodoxia a cinstit totdeauna pe medici, că în Calendarul Ortodox există o frumoasă constelaţie de medici sfinţi (Doctorii fără de arginţi), că în Ortodoxie totdeauna medicina şi doctorii au avut locul lor (din nou, de cinste). Acest neom este doar unul dintre comuniştii care, stând liniştiţi în vilele sau apartamentele lor, pe averi jefuite – direct sau indirect –, atacă furibund pe cei care fac binele.

Desigur, este de aşteptat. Clasa politică de astăzi este alcătuită covârşitor din (neo)comunişti de diferite orientări. Deci şi intelectualii de curte sunt asemenea lor, la fel şi propagandiştii media şi toate „dezvoltările multilaterale” ale clasei politice. Dar!

Dar tocmai datorită acestor neîncetate atacuri comuniste împotriva Bisericii măsurile luate de Stat par Ortodocşilor cel puţin suspecte. Dar oare este aşa?

În Grecia, de pildă, măsurile ce au fost luate sunt pur şi simplu demente, abuzive, evident anti-creştine. Trebuie să observăm că pentru prevenirea contaminării cu coronaviruşi (precum SARS-CoV-2, care dă gripa COVID-19) este de ajuns respectarea unor măsuri sanitare. Se putea cere ca preoţii, diaconii, episcopii etc. să fie testaţi pentru SARS-CoV-2, iar participanţii la slujbe să poarte măşti sanitare. Era de ajuns pentru a împiedica o eventuală răspândire a virusului. Or se putea lua măsura limitării numărului de participanţi la slujbă, cu păstrarea unei distanţe de un metru între aceştia. Nu a fost aşa. Dimpotrivă, conducerea Greciei acţionează cu un radicalism totalitar de tip comunist.
Libertatea de conştiinţă nu poate fi suprimată, legal, de niciun regim legal (atenţie, aici nu este o repetiţie inutilă, dimpotrivă!). Poziţia conducerii Greciei este una strict dictatorială, strict totalitaristă. Şi care, pentru orice om raţional, are ca singură justificare ura faţă de Ortodoxie. Cel puţin în acest caz pandemia este doar un pretext.

Situaţia din Grecia – şi din alte ţări –, alături de amintitele atacuri abjecte împotriva Ortodocşilor (niciodată sancţionate legal!), sunt izvorul unei neîncrederi teribile în măsurile luate de Stat la noi. Am vorbit despre greşelile făcute – şi încă menţinute – de actuala conducere a Republicii România. Poate voi mai vorbi. Dar trebuie să recunoaştem că măsurile luate la noi sunt, cel puţin deocamdată, în nişte limite de înţeles.

Trebuie să spun că ideea săvârşirii slujbelor în curtea sfintelor locaşuri este greşită în condiţiile în care temperaturile scad sub 14-15º Celsius. O asemenea temperatură, în bătaia vântului, face ca slujbele să fie mult mai sigure, medical vorbind, în interior. Cu o eventuală respectare a distanţei de 1 metru, cu o eventuală folosire a măştilor sanitare, dar în interior. Din punct de vedere medical slujbele în afara locaşului de cult devin de preferat atunci când temperaturile trec de 15º, preferabil chiar de 20º.

Însă acest aspect ţine de o flexibilitate în gândire, de o adaptabilitate la condiţii trecătoare, ce întrece capacităţile de gândire comune ale birocraţiei.

Am auzit că ar exista dorinţa unei opoziţii masive faţă de această măsură de scoatere a slujbelor în exteriorul lăcaşurilor de cult. Sub ideea că dacă o sută de mii de oameni sunt arestaţi, sistemul se prăbuşeşte şi este nevoit să cedeze. Cred că ar fi o acţiune foarte greşită, din multe puncte de vedere. Şi că, dimpotrivă, lucrurile stau mult mai bine decât par (în această privinţă). O să încerc să explic de ce.

   În primul rând, măsurile generale luate de conducerea Republicii România sunt, din punct de vedere economic şi social, falimentare. Dacă se vor aplica fără ajustările absolut necesare, mai ales pe o perioadă mai mare de o lună, vor duce literalmente la faliment. Prin simplă oprire a lucrului, fără măsuri de compensare, cel puţin un milion de Români vor ajunge în câteva luni în şomaj fără plată. Fără plată, pentru că nu vor mai exista surse financiare pentru ajutorul de şomaj. O măsură absolut necesară este amânarea plăţii ratelor la bancă pentru persoanele fizice în primul rând, însă şi pentru cele juridice care se implică în susţinerea populaţiei şi a Ţării în timpul crizei. Evident, se impune amânarea sau supendarea plăţii impozitelor cel puţin până la câteva luni după ieşirea din criză. Sunt şi altele, nu mai stărui aici asupra lor. Chiar şi cu aceste măsuri ieşirea Republicii România din criză va fi una grea şi plină de traume şi răni. Fără ele, se va ajunge la disponibilizarea a peste un milion de oameni, la imposibilitatea de plată a pensiilor etc. Altfel spus, în loc de 2-4% victime, câte ni se spune că provoacă epidemia, vom avea 10-20% victime – în funcţie de durata de calcul2. Altfel spus, structurile româneşti sunt acum pe sârmă deasupra prăpastiei. Încercările de sabotare a sistemului pot duce la catastrofe teribile, inacceptabile pentru orice om decent.

   În al doilea rând, pentru că slujbele se pot face. Staţi aproape de preoţii voştri. Informaţi-vă de la ce oră se face slujba şi la ce biserică. Spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă. Ieşirea slujbelor în afara zidurilor deschide calea unei re-sfinţii a Ţării pe care Comunismul a tot pângărit-o şi o tot pângăreşte. Folosiţi cu înţelepciune acest prilej.

   În al treilea rând, pentru că lucrarea creştină cuprinde mult mai mult decât slujbele. Staţi aproape de preoţii voştri. Dacă sunteţi tineri şi vă puteţi mişca, urmaţi pilda NeamUnit şi a celorlalţi asemenea: sunaţi la preot şi oferiţi-vă să mergeţi o dată sau de două ori pe săptămână să faceţi cumpărături pentru cei bătrâni. Desigur, aveţi grijă să respectaţi şi normele de igienă pentru prevenirea contaminării. Staţi aproape de preoţii voştri. Rugaţi-i să facă măcar odată pe lună câte o cateheză online, pe care să o puteţi urmări cât mai mulţi. Să vă ajute să înţelegeţi Scripturile ori alte cărţi sfinte pe care le citiţi. Sunt multe lucruri pe care le puteţi face împreună cu cei din obştea creştină din care faceţi parte! Totul este să începeţi… şi să vă ţineţi de treabă.

   În al patrulea rând, pentru că aveţi prilejul să învăţaţi, foarte concret, din pilda Sfinţilor din Prigoanele Comuniste. Vă amintiţi cum au făcut ei celulele şcoli şi altare? Aveţi prilejul să vă (re)faceţi casele şcoli şi altare. Să jucaţi şah sau go sau alte jocuri de gândire, strategie, cultură, cu cei din familie. Să urmăriţi împreună piese de teatru de calitate sau filme bună. Să ascultaţi împreună muzică bună – veche şi nouă. Să citiţi şi să vorbiţi între voi despre cărţile citite. Să folosiţi postul ca să creşteţi în stăpânirea pântecelui şi în stăpânirea faţă de toate patimile. Să faceţi împreună rugăciuni. Puteţi face asta împreună cu cei din familie, cu alte rude, cu prietenii, cu fraţii din obştea creştină.(A se vedea şi folositorul cuvânt al Mitropolitului nostru Teofan!, aici pe youtube).

Făcând acestea toate – şi celelalte asemenea – veţi ieşi din această încercare mai buni, mai întăriţi, mai luminaţi, mai puternici. Cu Dumnezeu înainte!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

20171210_145139 mic

P.S. Acestea sunt părerea mea şi sfatul meu în împrejurările de acum. Dacă împrejurările se schimbă… trebuie să avem înţelepciunea să schimbăm ce trebuie schimbat.

P.P.S. Amintesc şi faptul că măsurile pe care le respectă, înţelept, Biserica Ortodoxă Română sunt respectate şi de toate celelalte culte. Deci ideea că ele ar fi anti-ortodoxe este, evident, falsă.

P.P.P.S. Ştiu că sunt unii care cred că epidemia nu există, că virusul este o propagandă etc. Este credinţa lor, înţeleg asta. I-aş ruga totuşi să se gândească la două lucruri. Întâi, dacă totuşi este adevărată? Atunci nerespectarea normelor sanitare îi poate transforma în ucigaşi. Deci, este mai sănătos să le respecte chiar dacă le cred inutile. Al doilea, dacă majoritatea oamenilor este panicată, a nu respecta normele sanitare poate duce la incidente extrem de grave. Absolut inutil. Deci, este mai sănătos să fie respectate aceste norme. Şi să ne rugăm să se termine toată tulburarea cât mai repede şi cât mai bine.


1 Aduceţi-vă aminte: „Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” (Matei 7.13-14). Aduceţi-vă aminte: „Toţi s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este.” (Romani 3.12). Văzând că sunt, totuşi, unii care fac binele, înţelegem că, totuşi, suntem mai bine decât pare.

2 Cei care cunosc istoria crizelor economice (de la cea din 1929 la cele moderne) ştiu că procentele prezentate sunt, pentru o populaţie îmbătrânită ca a României, chiar optimiste. Desigur, dacă nu se iau măsuri care să prevină această situaţie. Dacă se iau, putem spera la ceva mai bun…

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Ura neocomuniştilor faţă de Tudor Gheorghe, de Mihai Şomănescu

Tudor Gheoghe 02

text preluat de pe pagina de facebook a lui Mihai Şomănescu

Maestrul Tudor Gheorghe a fost atacat astăzi, 28 ianuarie, într-un mod oribil de mai multe personaje (au fost trei, ulterior s-a băgat și Mîndruță si Baconsky si altii) triste ale României de azi.

Totul a pornit de la un articol al publicației din subordordinea lui Dan Turturică, intitulat: TVR, organ de propagandă anti-UE. De ziua lui Ceaușescu, a difuzat spectacolul ”Degeaba 30”.

Articolul pornește de la două fapte: Concertul „Degeaba 30” al lui Tudor Gheorghe din 21 decembrie 2019 și difuzarea lui de către Televiziunea Română pe 26 ianuarie 2020 de ziua lui Nicolae Ceaușescu.

Zice Dan Ofrim (Dan Ofrim este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul www.universul.net. Publicația noastră are o echipă extinsă de autori, care acoperă o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, știri externe sau sport. Cel mai important deziderat al nostru este informarea corectă și echidistantă a cititorilor noștri. Tocmai de aceea, toți oamenii pe care îi cooptăm în echipa noastră sunt atent aleși și corespund celor mai înalte norme în materie de etică și deontologie profesională – așa scrie pe pagina Universul):

O „țară care plânge”, care „geme”, și așteaptă „un decret de la Bruxelles sau Strasbourg”, „Cui va mai rămâne această țară?” „Procurorii” sunt „niște veleitari, niște oameni mici ce nu gândesc”, „Lanțul de minciuni” cu care „ne-ați vândut”, dar „vine vremea să dați seamă pentru câte rele ne-ați adus”, „Protestăm pentru nimic” și „ne-adunăm să ne-alergăm”: „noi, cu mâna pe pietroi, strigăm Fără Violență!”, „Nu vedem și nu simțim că la poartă așteaptă dricul!” „Ia-ne, Doamne, orice perspectivă, ia-ne și bomboana din colivă!” – sunt doar câteva dintre „slovele” bardului Tudor Gheorghe din care se pot desprinde pe alocuri crâmpeie de sloganuri demne de un almanah PSD.

Să vedem care-i realitatea: în primul rând, Tudor Gheorghe nu avea cum să aleagă ziua în care va difuza TVR spectacolul, mai ales că domnia sa l-a postat pe youtube încă de a doua zi, pe 22 decembrie.

În al doilea rând, „slovele” de care zice mare deontolog de la Universul sunt aberante. Aberante în ce sens? Cine ascultă concertul ( și vă rog s-o faceți) va vedea că nu există niciun cântec dedicat procurorilor sau Uniunii Europene sau lui Ceaușescu.

Concertul începe cu un cântec dedicat celor căzuți la Timișoara și la București, iar apoi continuă cu mai multe melodii și poezii despre starea societății românești în general. „Procurorii” apar în același context cu „politicienii”, „guvernanții”, „Guvernul incompetent”, „Președintele” etc. Mai precis, se referă la toți.

Cu alte cuvinte, rechizitoriul atent selecționatului deontolog Dan Ofrim se bazează pe cuvinte scoase din context și interpretări proprii ale unor versuri. Da, ați citit bine: versuri poetice sunt interpretate ca având mesaj politic ascuns. Unde am mai văzut asta? Ah, da: în anii 50, în anii stalinismului cel mai negru, în care oamenilor le erau căutate vorbe și cuvinte, care erau interpretate în cheie politică pentru a se arăta că respectivul are „atitudine dușmănoasă” și a se justifica condamnarea lui la temniță grea. Sau poate, cine știe, atentul selecționat deontolog Ofrim și superiorul său ierarhic, Turturică, s-au simțit lezați de versurile „cumpărați ziariști de top, care spun că afară e senin, când afară e potop”, din concertul „Degeaba 30”.

Aici am ajuns la 30 de ani după momentul 89: ne-am întors la listele negre, la „dușmanii poporului”, care subminează regimul de „democrație populară” și prietenia cu Uniunea Europeană.

Dintre cei care l-au atacat pe azi pe Tudor Gheorghe, cel mai urât s-a comportat Daniel P. Funeriu. De la exprimarea complet lipsită de respect – dacă nu pentru un artist respectat de milioane de români -, măcar pentru un om în vârstă, la aberațiile scrise în text, Daniel Funeriu a oferit azi o mostră din caracteru-i infect și din limitata-i inteligență. Dacă așa se exprimă un fost ministru al Educației, ce pretenții mai avem de la oamenii simpli?

Că n-avea un caracter luminos știam, dar să afirmi, de la înălțimea poziției de Doctor în Chimie al Universității Louis Pasteur din Strasbourg, să-l faci pe Tudor Gheorghe „mizerabile rapsod” și „canalie talentată” este prea mult.

Cine ascultă cele 92 de minute ale concertului „Degeaba 30” nu va găsi niciun indiciu că Ceaușescu ar fi idolul lui Tudor Gheorghe sau că ar regreta perioada de dinainte de 1989, ci doar tristețe pentru că reprezentanților unei generații „le este rușine să se mai numească români”.

Diferența fundamentală dintre Funeriu și Tudor Gheorghe este aceasta: în timp ce primul a urât și urăște acest popor încât a fost în stare de orice pentru a-l părăsi, cel de-al doilea a rămas și cu tenacitate, s-a dus prin toate orașele prăfuite ale acestei țări pentru a oferi cultură și spirit.

Degeaba nu e despre starea materială, ci despre cea spirituală”, dar incapabilii să priceapă i-au răspuns maestrului cu prețul la banane și excursii în străinătate. Atâta pot. Atât au reținut din viața aceasta, pe care se vede că au parcurs-o inutil. Degeaba.

În esență, problema pe care o are Funeriu, Tismăneanu sau Caramitru (ei sunt doar purtătorii de cuvânt ai unei cohorte întregi de lingăi și veleitari, populată inclusiv cu preoți și alți aşa-zişi dreptaci) cu Tudor Gheorghe este una spirituală: ei nu suportă mesajul, duhul, pe care-l transmite Tudor Gheorghe. Nu suportă autenticul românesc. Nu suportă ce este autohton. Pentru ei, bolșevismul a fost modernizator, preferabil oricând „autohtonismului mizerabil”. De-aia zice Funeriu că fiul lui Ilie Tudor este „mizerabil rapsod”: nu pentru că ar fi ceva soios în spectacolele sale ci pentru că arta țărănească transmisă de rapsod i se pare mizerabilă, demnă de dispreț, inferioară.

Tudor Gheorghe este insuportabil pentru că a cântat în decembrie despre „Cătușa care a însoțit către Gherla sau Aiud, condamnații făr’ de vină”. Asta e problema lor, pentru că, conform dogmei oficiale și fanilor domnilor Funeriu, respectivii deținuți erau niște „lepădături” și „bandiți”, care s-au „bătut între ei”.

El este insuportabil pentru că este incorect politic, autohton și impecabil de coerent. Dacă în cazul lui Mihai Șora și al Emag am avut parte de o răsturnare a istoriei, în care torționarul a devenit victimă, în cazul lui Tudor Gheorghe avem parte de o repetare a istoriei: urmașii torționarilor tatălui său îl terorizează acum pe el.

Nu-mi rămâne să închei decât cu niște versuri din concertul „Degeaba 30”, pe care le dedic domnilor Funeriu, Mîndruță, Caramitru, Tismăneanu și celor ca ei:

Geme țara și se zbate
Prinsă în lațul vostru de minciuni
Ne-ați vândut ieftin și în rate
Blestemați să fiți, și-n rugăciuni!

Mihai Şomănescu

 

Adaug şi eu [Mihai-Andrei Aldea] o foarte mică întregire la acest material. Unul dintre cei care s-a făcut masiv de ruşine, pentru toată viaţa, în acest scandal, este Andrei Caramitru. Om care pretindea că se înţelege bine cu tatăl său, Ion Caramitru. Că nu există mari deosebiri de păreri între el şi tatăl său. Doar că acest tată declara, în aprilie 2019 (acum mai puţin de un an!) „Noi nu am scăpat de comunism nici astăzi”. Exact ce spune şi spectacolul „Degeaba” al lui Tudor Gheorghe. După logica dementă a lui Andrei Caramitru ar rezulta că Ion Caramitru, tatăl său, este nostalgic comunist, este… şi ar trebui să continui cu insultele neruşinate aduse de Andrei Caramitru lui Tudor Gheorghe. Dar, spre deosebire de comuniştii vechi şi noi, trebuie să păstrăm decenţa chiar şi în faţa indecenţei totale.

Ceea ce uită ei este că, atâta vreme cât nu se pocăiesc, istoria îi va ţine minte ca pe nişte marionete, păpuşari, trădători sau duşmani de neam şi ţară. Evident, comunismul este întotdeauna anti-naţional, chiar şi atunci când se pretinde „naţionalist”. Dar atunci când este direct globalist, ura sa faţă de tot ce este naţional, patriotic, este amplificată exponenţial. După cum se vede şi în „acuzaţiile tovărăşeşti” amintite mai sus, în care acuza iniţială este exact aceea de a pune pe primul plan România… 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă