Din binefacerile stăpânirii ungureşti în Ardeal. 1940-1944, document

Pentru cei care vor să ştie adevărul, o carte document:

http://www.vistieria.ro/Istoria-romanilor-Documente/Documente-Perioada-contemporana/Teroarea-horthysto-fascista-in-nord-vestul-Transilvaniei-1940-1944.html

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Cuvinte şi vorbe. Ani de zile

Voi încerca să scriu, din când în când, unele gânduri despre rostirea, cuvântarea şi vorbirea românească. Poate… poate folosesc, cine ştie, cuiva, cândva…

Este, oare, adevărat că expresia „ani de zile” este o formă de pleonasm?
Oare anul nu este, oricum „de zile”?
Ei bine, eu cred că nu.

Anul poate fi înţeles ca durata în care Pământul se roteşte în jurul Soarelui – şi nu este o perioadă fixă nici ca ore, nici ca zile, nici ca luni, nici ca anotimpuri.
Anul poate fi înţeles ca durata a patru anotimpuri – cel puţin pe aici, în România de azi, deşi începem să trecem către două sau trei anotimpuri, ori ceva de felul ăsta…
Anul poat fi înţeles ca durata a 12 luni (cu o mică, mică diferenţă… de unde şi anii bisecţi).
Anul poate fi înţeles ca durata a 52 de săptămâni (iarăşi, cu o mică, mică diferenţă etc.).
Anul poate fi înţeles ca durata a 365 de zile (cu aceeaşi precizare, care duce şi la ani de 366 de zile).
Bineînţeles, anul poate fi exprimat şi în ore, minute, secunde etc.

Cu toate acestea nu avem expresii ca „ani de luni”, „ani de anotimpuri”, „ani de săptămâni” etc., ci doar „ani de zile”.
Pentru că expresia „ani de zile” corespunde ca înţeles, încărcătură de sens şi sentiment, cu forma „zi de zi, an de an”.
Şi în această ultimă formă avem repetiţii – ca şi în „ani de zile”. Dar, evident, nu este vorba despre o exprimare pleonastică, ci despre una plastică. Este un mijloc de a accentua trecerea timpului, de a arăta continuitate, stăruinţă, durată, greutate etc. Este o figură de stil.
La fel stau lucrurile şi cu expresia „ani de zile”, care poate să fie uşor înlocuită, în cele mai multe întrebuinţări, chiar prin forme ca „zi de zi, an de an”.

Să comparăm următoarele fraze:
Zi de zi, an de an, Românii au avut de dus această cruce a iubirii de Străbuni, a credincioşiei lor faţă de moştenirea acestora; ducere plătită, nu arareori, cu chinuri grele şi chiar cu moartea.
sau
Ani de zile, Românii au avut de dus această cruce a iubirii de Străbuni, a credincioşiei lor faţă de moştenirea acestora; ducere plătită, nu arareori, cu chinuri grele şi chiar cu moartea.”

Se poate uşor observa că înlocuind în a doua formă „ani de zile” cu „mulţi ani” se păstrează înţelesul de „multă vreme” sau „lungă durată”, dar se pierde acela de „ducere continuă”, de „încercare permanentă”. În vreme ce expresiile „zi de zi, an de an” şi „ani de zile” sunt aproape identice (prima fiind mai puternică în înţelesul de „neîncetat”, „permanent”, „continuu”, dar, dincolo de intensitate, sensul fiind acelaşi).

Ca urmare,
cred că expresia „ani de zile” nu este un pleonasm, ci o figură de stil corectă.
Şi, aş adăuga, profundă. Însă, desigur, acesta este alt subiect.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Pagini din „Prin coline şi neguri!” („Drumul spre Vozia”, partea a III-a)

Văzând nedumerirea din privirile oamenilor le spuse ca unor copii:
– Linştea şi pacea nu se ţin, în această lume, fără luptă şi muncă neîncetată.
Tăcu.
După o vreme, unii dintre conducători spuseră:
– Ştim asta! Şi pruncii ştiu asta!
– Atunci ce nu înţelegeţi?! Cei buni au lăsat pe cei răi la putere. Şi în Târgul Vicinului, şi în Morza. N-au luptat destul, n-au muncit destul. Târgul Vicinului a devenit un jeg! E aproape ca Ţinutul Negurilor. Doar că e mult mai mic, deci nu poate face la fel de mult rău. Morza nu e foarte departe, cu toate că mai are oameni luptători. Dar care ce fac?
– Au luptat alături de noi, apoi i-au dat jos pe oamenii Vrăjitorului Verde! – spuse unul, înrudit cu morzanii şi, de aceea, puţin jignit de vorbele voievodului.
Domnitorul se uită încruntat la el:
– Şi după aceea?
– După aceea, spuse arţăgos căpitanul, s-au retras la ale lor, lăsând puterea altora, poate mai buni în conducerea unei ţări. Dovedind astfel că nu din poftă de putere au luptat, ci din dragoste pentru libertate.
– Adică au lăsat lupta cea mai grea şi munca cea mai grea ca să arate altora ce smeriţi sunt ei! Şi cine a ajuns acum la putere în Morza?
Căpitanul dădu din umeri; nu putea să spună că cei veniţi la conducerea Morzei erau altfel decât răi, dar nici nu putea primi să-şi învinuiască rudele:
– Dacă oamenii i-au crezut şi i-au ales!
– Oamenii?!? Care oameni? Cei de rând, care au nevoie de conducători? Aceştia i-au crezut pe cei răi şi i-au ales pentru că cei buni nu şi-au făcut datoria! – tună voievodul. S-au retras cu tot felul de îndreptăţiri de trei parale şi astfel au dat ţara pe mâinile duşmanilor ei.
Făcu un pas înainte, ca şi cum ar fi vrut să-l scuture pe cel cu care vorbea. Se aplecă spre el, făcându-l să pară de-a dreptul mic – deşi nu era:
– S-au certat între ei, de aia s-au retras! S-au certat între ei pe nimicuri! Că ăla a zis nu ştiu ce, că ălălalt nu i-a recunoscut meritele şi tot aşa! Ca nişte ţaţe certăreţe, nu ca nişte oameni bun, nu ca nişte apărători ai libertăţii! S-au dezbinat şi au lăsat ţara pe mâna altora. Pe mâna unor nemernici! Nu şi-au făcut datoria! Şi din această pricină cei răi au recăpătat puterea în Morza. Şi, ce este cel mai rău, au reajuns la putere puşi chiar de oamenii din Morza! Adică Vrăjitorul Verde a câştigat războiul după ce a pierdut toate bătăliile! Iar morzanii i s-au supus, după câte spui, de voia lor! Asta trebuie să facă cei buni? Să se dea la o parte sub cuvânt de smerenie ori pentru certuri copilăreşti? Ori să lupte şi să rabde orice, dar orice, pentru a-şi apăra ţara şi poporul, pentru a-şi ridica ţara şi poporul, pentru a înmulţi binele?
Căpitanul îşi plecă fruntea.
Voievodul avea, din nefericire, dreptate.

(din Prin coline şi neguri!, partea a III-a din Drumul spre Vozia, de Mihai-Andrei Aldea, Editura Evdokimos,  2017, p. 166-167)

20181011_151516.jpg

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Lansare de carte la Ploieşti. Părinţii mei duhovniceşti

Carte Parintele Iustinian 01.png

 

        Joi de la ora 16:00, în sala Marea Unire din cadrul Bibliotecii județene Nicolae Iorga din Ploieşti, va avea loc lansarea cărţii „Părinţii mei duhovniceşti, Arsenie Papacioc şi Petroniu Tanase, mărturii şi trăiri„, scrisă de monahul Justinian Stoica, fostul econom al Schitului athonit Prodromu. Invitat, Părintele Amfilohie Brânză de la Mânăstirea Diaconeşti.  Intrarea libera.
 Vă aşteptăm cu drag!

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă