Dincolo de Extrema-Stângă şi propaganda „Transgender”. Beyond Far-Left and „Transgender” propaganda

Extrema-Stângă introduce o cenzură de tip stalinist din ce în ce mai dură. Şi, evident, din ce în ce mai nedreaptă şi mai insultătoare. Datele ştiinţifice prezentate de un doctor în sprijinul celor care suferă de tulburare identităţii de gen sunt cenzurate de youtube şi google. Şi declarate „discurs al urii” şi „incitare la ură”. Dacă a-l ajuta pe un bolnav şi apropiaţii acestuia, folosind exclusiv informaţii medicale, ştiinţifice, clare, verificabile, este „discurs al urii” şi „incitare la ură” pentru Google şi Youtube înseamnă că aceste două companii sunt forme contemporane de NKVD, KGB sau Inchiziţie.

Aveţi mai jos un link şi un videoclip, să vă ajute să treceţi dincolo de zidul cenzurii neo-comuniste.

The Far-Left is promoting a stalinist censure, that become harder every day. And, obviously, more and more unfair and insulting. The scientific data presented by a doctor for the help of the ones that suffer from gender confusion desorder are blocked by Youtube and Google. And declared „hate speech” and „incitation at hate”. If helping the suffering people and the dear ones, using medical science and clear scientific and verifiable data is for Youtube and Google „hate speech” and „incitation at hate” that mean that Goolge and Youtube are the new NKVD, KGB or Inquisition.

Here are one link and one video to help you go beyond neo-communist censure.

https://www.dailysignal.com/UncensoredDoctorVideo

Nicolae Iorga, Ladini, Români – Cum luptau Românii?

între noi, care ne întindeam pe amândouă malurile Tisei, care pătrundeam în Moravia, care, venind din Balcani, înaintam către înseşi aceste regiuni ale Ladinilor de astăzi şi între ceea ce a rămas din ei nu era nicio discontinuitate. O singură pânză de rasă influenţată de Romani, o singură limbă, cuprinzând elementele sufleteşti dominante ale marelui popor ieşit din vechea rasă iliră şi din Roma străbună.” [Iorga, 1938:7-8 ş.u.]

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Armă chimică – Dicţionarul Cum luptau Românii?

Armă chimică = (lat.) Armă (v.) artizanală, care îşi îndeplineşte rostul (v.) prin efectele bio-chimice pe care le produce. La Români cele mai răspândite arme chimice au fost otrăvurile (v.). Este consemnat un caz în care Românii (din Moldova) au folosit ca armă vinul, lăsând sute de butoaie de vin bun şi tare în calea unei armate (v.) poloneze. Constatând că vinul nu este otrăvit, Polonezii l-au băut pe tot, îmbătându-se atât de tare încât au putut fi dezarmaţi – şi daţi afară din ţară (v.) – fără să se apere. Oricât de hazlie ar părea întâmplarea, dat fiind că vinul în cauză a produs incapacitarea (v.) inamicului, în acest caz a funcţionat ca armă chimică.

Armă de foc = (lat.) Armă (v.) artizanală, de (mare) distanţă, care lansează proiectile în urma unei arderi rapide (explozie) într-un mediu aproape închis ce dirijează gazele de ardere (aflate într-o expansiune puternică şi foarte rapidă) în direcţia sau direcţiile dorite. Asemenea arme sunt bomba, grenada, mina, mitraliera, pistolul, puşca, revolverul, tunul etc. Românii au preferat de-a lungul timpului puşca şi mitraliera, în folosirea cărora au excelat, dar şi grenada, tunul etc.

Armă ecologică = (lat.) Armă (v.) artizanală sau ansamblu de arme şi metode prin care mediul natural este schimbat astfel încât să producă greutăţi cât mai mari şi chiar pierderi de vieţi inamicului. Românii au folosit mai ales pârjolirea pământului (v.), dar şi anumite insecte, precum albinele (v.) sau viespile. A se vedea şi război ecologic.

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? II. Dicţionarul, 2019, Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Cântec de cruciat, de Ionel Zeana

Cântec de cruciat

Memoriei lui Cola Burecu,
mort în greva foamei la Aiud

Am îmbrăcat
Armura grea de cruciat
Și-o armă am smucit să-nfrunt
Balaurul și iadul crunt.

Pornii în veac ca un bolid fierbinte,
Să curm domnia cruzilor Irozi.
Tresar strămoșii aprigi din morminte:
Arcași, panduri, hatmani și voievozi.

De pe balconul sfântului trecut,
Mi-aruncă grațioasele domnițe,
Pe zalele de gloanțe, ca pe scut,
Surâsul alb și negrele șuvițe.

Îmi arde gândul ca un curcubeu
Pe frunte sprijinit de bolțile senine.
Mă binecuvântează Dumnezeu
Și sfinții din icoane bizantine.

Văzduhul Țării triste mă sărută
Și mă îmbrățișează ca o mamă,
La sânul ei c-o lacrimă durută,
Pădurea de smarald și de aramă.

Îmi joc destinul ca pe-un mânz în goană
Și viața-n vârful țevii ca pe spadă…
Hei, Neam al meu! Slăvita ta icoană
Ți-o cânt cu toți haiducii din baladă!

Pornii să-nfrunt, în răzvrătirea-mi cruntă,
Călăii cu privirile ursuze.
De-acum visez o moarte ca o nuntă,
Cu zâmbetul ca un stindard pe buze.

Îmi bate pliscul pajurei rotate
Sub coastele lucioase ca argintul…
Domnițe dragi, cu mâini catifelate,
Turnați-mi peste răni balsam, alintul!

Cum străjui viitorul și trecutul
Și calc cu pas arhanghelesc prin vreme,
Îmi ard cartușierele ca scutul,
Să sparg în țăndări lanțuri și blesteme.

Și scapăr tot de pajuri și de steme!

Ionel Zeana

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

La arme, de Mihai Eminescu

La arme

Auzi!… Departe strigă slabii
Şi asupriţii către noi:
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
E sora noastră cea mezină,
Gemând sub cnutul de Calmuc,
Legată-n lanţuri e-a ei mână,
De ştreang târând-o ei o duc.
Murit-a? Poate numai doarme
Şi-aşteaptă moartea de la câni?
La arme!
La arme dar, Români!

Pierit-au oare toţi vultanii
Şi şoimii munţilor Carpaţi?
Voi, fii ai vechii Transilvanii,
Sunteţi cu totul supăraţi
Şi suferiţi în înjosire
De la Braşov pân’ la Abrud,
Ca să vă ţină în robire
Fino-Tătarul orb şi crud.
Şi nimeni lanţul n-o să farme,
Nu aveţi inimi, n-aveţi mâini?…
La arme, la arme,
La arme, fraţi Români.

Maghiar, tătar cu cap de câine
De noi şi azi îţi baţi tu joc…
Sub pumnul nostru vii tu mâine
Strămutăm fălcile din loc,
Şi limba ta muiată-n ură
Ţi-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ţi-om băga pumnul nostru-n gură
Căci, câine, te iubim atât!
Şi braţul nostru-o să vă sfarme
Şi robi veţi fi, măriţi stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, fraţi Români!

Iar tu, iubită Bucovină,
Diamant din stema lui Ştefan,
Ajuns-ai roabă şi cadână
Pe mâni murdare de jidan.
Ruşinea ta nu are samăn,
Pământul sfânt e pângărit…
Mişel şi idiot şi famăn
Cine-ar mai sta la suferit…
De-acuma trâmbiţi de alarme!
Nălţaţi stindardul sfânt în mâni,
La arme!
La arme dar, Români!

Pierduţi sunteţi pe Criş şi Mureş…
E moarte, e leşin, e somn?
Au Dragoş nu-i din Maramureş,
Au n-a fost la Moldova Domn?
N-au frânt a duşmanilor nouri,
N-au frânt pe Leşi şi pe Tătari,
Au Dragoş, vânător de bouri,
N-o să vâneze şi maghiari?
Ruşine pentru cel ce doarme,
Sculaţi ca să nu muriţi mâini.
La arme,
La arme dar, Români!

Din laur nemuritoare ramuri,
O, Ţară!, pune-n frunte azi,
Şi-n tricolor şi a lui flamuri
Să-nfăşuri pieptul tău viteaz,
Şi smulge spada ta din teacă
Şi-ţi cheamă toţi copiii tăi
Şi la război cu dânşii pleacă –
Cu fii de şoimi şi fii de smei,
În valuri crunte să se farme
Calmuci, tătari, duşmani, stăpâni…
La arme, la arme!
La arme, fraţi Români!

Mihai Eminescu

Poemul La arme este alcătuit de Mihai Eminescu după modelul unui cântec de luptă francez: La Marseillaise. Ori, cum este numită de Români, Marseieza. La origine, acest cântec francez a fost Cântecul de război al Armatei Rhinului. Versurile, războinice, se înţelege, deplâng ocuparea Patriei de „cohortes étrangères” (cohorte de străini), starea de robie, umilinţele etc.
După cum se poate vedea, există o mare similitudine între cele două opere – franţuzească şi românească.
Mihai Eminescu începe scrierea poemului La arme în timpul şederii sale la Viena (1869-1872). Probabil conştient de obedienţa creaţiei faţă de sursa de inspiraţie franţuzească – ori nemulţumit de calităţile ei poetice – nu o publică nici după venirea în Principatele Române Unite.
După purtarea mizerabilă a Rusiei şi Germaniei, dar şi a celorlalte puteri, în cadrul Tratatului de la Berlin (1878), Mihai Eminescu reia lucrarea la această poezie. Printre altele, adăugându-i versurile dedicate Basarabiei. Căci sudul acesteia, recăpătat de Români în urma Războiului Crimeii, fusese iarăşi ocupat de Rusia. Cu sprijinul direct al Germaniei şi Austro-Ungariei şi complicitatea laşă a Franţei şi Marii Britanii.
Totuşi poemul nu va fi publicat, autorul părând să fie nemulţumit de el până la capăt. Fără a discuta alte aspecte, secundare în context, La arme este o mărturie categorică a conştiinţei unităţii naţionale româneşti. Revendicarea lui Mihai Eminescu de ardeleniştii care fac jocul duşmanilor noştri, de moldoveniştii care slujesc altor duşmani este, şi prin acest poem, imposibilă. Aşa cum este şi prin poeme ca Doina şi Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?.