Eu nu văd poezia să rămână

mai mult de-o clipă

și mai mult de-un gând.

Se duc trăiri, zidiri și prăbușiri

și vieți și morți

se duc

trecând

curgând

pe rând.

Și în zvâcnirea clipei de simțire

peste pereți de negru sau azur

o clipă un răsunet

poezie

e întărire

prăbușire

cânt.

Apoi se duc trăiri, zidiri și doruri

și prăbușiri

și înălțări de-o clipă

se prinde

Veșnicia

de-o aripă

și tot

se duc

trecând

curgând

pe rând.

În urmă versul,

gând al Veșniciei

rămâne

sfânt

ecoul

Poeziei.

Mihai-Andrei Aldea