Prostia care sminteste: Sfântul Florii???

Prostia care smintește: Sfântul Florii???

Este cel puțin pentru a treia oară când scriu despre faptul că Intrarea Domnului în Ierusalim, numită și Florii NU, repet, NU este ziua celor care „poartă nume de floare”.
Intrarea Domnului în Ierusalim se mai numește și Florii pentru că este o zi în care se aduc Domnului flori. Deci, NU se sărbătorește în această zi niciun sfânt cu numele de floare! De asemenea, NU există Sfântul Florii, care să justifice o sărbătorire a numelui cuiva în această zi.
Iar zilele de nume sunt zile în care este prăznuit un sfânt sau o sfântă al cărui/cărei nume îl purtăm și noi.

Există, totuși, ziua celor care „poartă nume de floare”?

Există, ba chiar sunt cel puțin două: prima, și cea mai veche, este pe 18 August, de Sfântul Mucenic Flor; a doua, venită aproape odată cu prima, este pe 13 Octombrie, de Sfântul Mucenic Florentie (Florențiu).
De altfel, prima dintre ele se alătură Praznicului Maicii Domnului din 15 August, fiind alături de ziua Sfântului Mucenic Andrei Stratilat (din 19 August), a Celor Treizeci și Șapte Mucenici din Vizia Traciei (din 20 August), mai nou a Sfinților Martiri Brâncoveni (16 August) etc. o parte din salba sărbătorilor creștine care încheie anul bisericesc.

În aceste zile au onomastica și cei care poartă nume precum Maria, Marin, Marina etc., și cei care poartă nume ca Flor, Floarea, Florin, Florina, Florența, Florențiu etc. precum și mulți alții (Andrei, Andreia/Andreea, Andra, Andrada, Andru, Maxim, Maximilian, Radu, Constantin, Matei ș.a.m.d.).
Și, repetăm, 18 August este ziua de nume (onomastica) celor care „poartă nume de floare”!

Trebuie să înțelegem că Ziua de Florii NU este zi de nume pentru nimeni, căci în această zi NU se sărbătorește vreun sfânt: se sărbătorește Ziua a opta, se sărbătorește Venirea Împăratului Ceresc, se prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim.

Pentru ca o zi să fie zi de nume, trebuie să fie zi de prăznuire a unui sfânt cu acel nume.
Și cum NU există „Sfântul Florii”, Ziua de Florii NU este zi de sărbătoare pentru cei „cu nume de floare”.
Așa cum, de pildă, NU zilele de vineri sunt zilele celor care poartă nume precum Paraschiva, Parascheva sau Vinerea ori Vineri, ci fie pe 26 Iulie, de Sfânta Muceniță Parascheva, fie, cel mai des la Români, pe 14 Octombrie, de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași.

Din păcate, la propriu și la figurat, decăderea credinței din ultimele veacuri a dus nu doar la confuzii grave printre cei depărtați de Biserică, dar și la preluarea confuziilor de către cei din Biserică.
Porunca Duhului Sfânt ca toate să le cercetăm, să le punem la încercare, spre a păstra doar ce este bun (I Tesaloniceni 5.21) a fost de mulți uitată.
Altfel nu s-ar prelua și păstra de către cei din Biserică asemenea prostii smintitoare, care înlătură buna rânduială creștină spre a o înlocui cu lumești și ridicole încurcături.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

2 gânduri despre “Prostia care sminteste: Sfântul Florii???

  1. poate asa este, dar toți ceilalți spun contrariul. De când ma știu, am felicitat în această zi, pe cei cu nume de flori. Și părinții bisericii fac asta.Asa ca ar părea absurd chiar și în Sânul bisericii..

    Apreciază

  2. Dacă adevărul „ar părea absurd chiar și în sânul Bisericii” să ne temem să nu cădem cu cei care „necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să statornicească dreptatea lor, dreptății lui Dumnezeu ei nu s-au supus” (Romani 10.3)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu