Drăgaicele, Sânzienele, Şoimanele… şi altele

Plaiul Nou a adunat câteva definiţii din Dicţionarul Cum luptau Românii? potrivite pentru ziua de astăzi.
Le-am preluat şi eu, în ideea că poate ajung la alţi câţiva oameni; dar sfătuiesc cititorii binevoitori să viziteze şi pagina Plaiul Nou. Mulţumesc!

24 iunie – Zânele – Sânzienele – Drăgaicele – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – Ziua Universală a Iei. „SÂNZIENE = (lat.) (1) Îngeri (v.) sau zâne (v.) sau iele (v.), adică duhuri bune (v.), având rosturi (v.) legate de vreme și de îngrijirea, de frumusețea lumii. Aici intră și curăția, latură a frumuseții pe care cei depărtați de Dumnezeu (v.) au pierdut-o în foarte mare parte – atât la nivel propriu cât mai ales ca parte a sistemului de valori.

(2) Femei (v.) tinere, mai ales fecioare, dar nu numai, care au (aveau) o legătură strânsă cu sânzienele (1) propriu-zise, care trăiau după o rânduială (v.) ce oglindea rosturile (v.) și felul de a fi al sânzienelor (1). Zâne (2) (v.).”

[…]

„DRĂGAICĂ = (rom.) (1) Sărbătoare a Sfântului Ioan Botezătorul, a recoltelor și vremii (v.) bune. Prin opoziție cu Irodiada, care a dansat spre patimă (v.) spre rău, spre opoziție cu Dumnezeu (v.), la Drăgaică se joacă (II) spre slava lui Dumnezeu, în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, spre binecuvântarea vremii și a recoltelor, a Creației (v.). de aceea Drăgaicele (v.) sunt împodobite cu flori(le Sfântului Ioan) și se țin departe de bărbați. Sânzienele (v.)

(2) Surăție (v.) a drăgaicelor (1) și (2).

(3) Jocul (II) care se joacă de Drăgaică (1).

(4) Cele care joacă acest joc, drăgaicele.”

[…]

„DRĂGAICE = (rom.) (1) Nume vechi dat duhurilor care răspund – în mistica românească – de starea vremii și recolte. Ca și alte asemenea duhuri, având o mare frumusețe (v.) (atribut fundamental feminin), sunt denumite cu nume feminine, chiar dacă se știe că, de fapt, nu au gen (sunt dincolo de masculin și feminin; a se vedea și transnatural). Această frumusețe a drăgaicelor (1) era însoțită de o putere foarte mare, inclusiv în luptă (v.).

(2) Nume dat fetelor și femeilor (v.) care fac parte din surății (v.) închinate acestor îngeri ai vremii și rodirii, sau chiar surățiilor. Printre caracteristici se numără pregătirea de luptă – mai ales cu săbii scurte, cuțite lungi, seceri și bâte scurte (făcăleț, retevei, sucitor, șuvei etc.) -, îndemânarea în aruncarea unor arme (zburături, cuțite), priceperea în rugăciuni pentru îndreptarea vremii și recolte bune etc. Una dintre armele spirituale (v.) ale drăgaicelor (2) era incanarea anumitor Psalmi (v.). Deși de obicei drăgaicele (2) trăiau în obști (v.) obișnuite, ca orice Românce, existau grupuri care duceau viață de zâne (2). În timpul jocurilor (II) de Drăgaică (1) și (2) nu le era îngăduită femeilor apropierea de bărbat (v.).

(3) Duhuri rele (v.) care imită drăgaicele (1), dar făcând rău, stricând vremea sau recoltele. Acestea sunt principalele dușmane ale drăgaicelor (1) și (2).”

[…]

„IELE = (lat.) În mistica populară românească (v.) Ielele sunt duhuri (v.) care păzesc (v.) ori binecuvântează (v.) locuri în care oamenii (v.) nu calcă – sau calcă foarte rar. Sunt îngeri (v.) care au în grijă locurile ce nu au fost încă preluate de oameni. Datorită frumuseții (v.) lor, oamenii au impresia – falsă – că ar fi femei (v.). Acest lucru duce la gânduri necurate – precum cele de invidie la unele femei, sau de desfrânare la unii bărbați (v.). Gânduri care sunt pedepsite (v.) de Iele, adesea foarte aspru (chiar cu paralizie (v.) sau moarte (v.)) Apropierea de iele a unor oameni cu gânduri curate și suflet curat le ducea acestora mari binecuvântări (v.), uneori și ajutorul – mereu miraculos (v.) și foarte eficient – al Ielelor. În mod greșit se atribuie Ielelor purtări rele (v.), fie din neînțelegerea pedepselor date de acestea, fie prin confuzie cu irodițele (v.), iroasele (v.) ori ilioii (v.). În ierarhia populară a duhurilor bune (v.), dintre care cele care au în grijă firea (v.) sau natura, cele mai puternice și mai înalte sunt Ielele. A se vedea și Drăgaică, Drăgaice, Sânziene, Sfintele, surate, surății, Zâne”

[…]

„SFINTELE = (lat.) Ne oprim aici la acest cuvânt doar ca la denumirea dată Ielelor (v.), denumire prin care Românii arătau faptul că acestea sunt de fapt îngeri (v.). Folosită uneori și pentru zânele bune (v.) din aceeași pricină. A se vedea și Șoimanele.”

[…]

„ȘOIMANE(LE) = (et.nec.) (1) Zâne (1) (v.) ale naturii legate de vânt (v.), de coroanele copacilor (v.) de stâncării (v.) și alte locuri înalte. Se caracterizează prin zborul în care sunt văzute cel mai adesea, fie că joacă (II) sau fac alte lucruri. Sunt puternice și temute și, bineînțeles, frumoase.

(2) Iele (v.).

(3) Denumire dată unor surății (v.) dedicate urmării modelului Șoimanelor (1) (v.) și unor femei (v.) care erau surate (v.) ale acestor surății. Erau unele dintre surățiile cele mai ascunse ori tainice ale Româncelor.

(4) Zâne rele (v.) care imită șoimanele (1), dar care nu se pot stăpâni să nu își arate, mai devreme sau mai târziu, urâțenia.”

[…]

„ZÂNĂ / ZÂNE = (lat.? tracic?) (1) Duhuri (v.) ale codrilor (v.) și pădurilor (v.), ale câmpiilor (v.) (mai rar) și altor locuri apropiate de starea veche a lumii (v.). Zânele bune au rostul (v.) să poarte de grijă acestor locuri – prin aceasta înțelegându-se toate cele care sunt acolo – până în clipa în care le preia omul (v.). Din clipa în care oamenii se așează într-un loc zânele (1) încep să se îndepărteze de acela, atât pentru că datoria (v.) lor a fost îndeplinită cât mai ales din pricina păcatelor (v.) oamenilor. Acolo unde se așează oameni buni (v.) care fug de păcat și urmează binele (v.) zânele (1) rămân mai multă vreme. Datorită frumuseții lor foarte mari zânele sunt privite drept feminine, cu toate că se știe că duhurile nu au gen. Cele mai puternice dintre zâne se numesc iele (v.)

(2) În Cultura Română Veche, prin zâne se înțelegeau și acele femei (v.) care împrumută cât pot din felul de viață al zânelor (1), care păstrându-și feminitatea (frumusețea) au puterea de a trăi în pădure (v.) sau codru (v.) – de obicei în armonie cu vietăți cu care stabilesc o relație oarecum simbiotică (cerbi și ciute, urși, păsări mari etc.). Cele mai multe se desprind(eau) cu totul de obștile (v.) obișnuite ale oamenilor (v.) (sate, cătune etc.). Mai rar, unele trăiesc (trăiau) „două vieți”, una obișnuită, cealaltă în surății „de zâne”, adesea chiar ca iscoade (v.) ale zânelor (2) în lumea oamenilor. A se vedea și Drăgaice, Sânziene, surată, surății, Șoimane.

(3) Duhuri rele (v.) care imită zânele (1) în așezare, dar urmărind să înmulțească răul (v.) în locurile în care s-au așezat.

(4) Personaje de basm ale folclorului românesc, fie aflate la hotarul dintre duhuri și oameni, având proprietăți din amândouă categoriile, fie fiind un fel de femei altfel, făpturi transnaturale (v.).”

[…]

„ZÂNĂ BUNĂ / ZÂNE BUNE = (rom.) (1) Duhuri bune (v.) din categoria zânelor (1) (v.).

(2) Femeie (v.) ce face parte dintre aceste surății (v.) dedicate urmării modelului zânelor bune (v.).

(3) Femeie dedicată unei vieți în natură, luptătoare (v.) în înțelesul comun – deci nu călugăriță (v.) – , și care lucrează binele (v.). În folclor sunt frecvente cazurile de fete care ajung în pădure (v.) fără voia lor și care, în loc să caute cu stăruință o cale de ieșire în lume, se obișnuiesc să trăiască în sălbăticie, aproape de vietățile și firea locului. Din acea clipă folclorul începe să le numească zâne, în conformitate cu acest al treilea înțeles al cuvântului.”

[…]

„ZÂNĂ REA / ZÂNE RELE = (rom.) (1) Duhuri rele (v.) din categoria zânelor (3) (v.), care s-au dedicat imitării duhurilor bune (v.) puse de Dumnezeu (v.) ca păzitori (v.) ai codrilor (v.) și altor ținuturi nelocuite de oameni (v.). Evident, în opoziție cu aceste duhuri bune, zânele rele (1) urmăresc să înmulțească răul (v.) din locurile în care s-au așezat. Alungate de Români cu ajutorul mărțișoarelor (fire de lână alb și roșu sau alb și negru înmuiate în aghiasmă (v.) și legate la răscruci și la marginea pădurilor, livezilor, pășunilor etc.).

(2) Femeie (v.) din surății (v.) păgâne (v.) dedicate urmăririi modelului zânelor rele (1).

(3) Femeie dedicată unei vieți în natură, luptătoare (v.) sau vrăjitoare (v.), care lucrează răul (v.). În folclorul românesc ele sunt văzute și ca răpitoare de copii (v.), una dintre cele mai cumplite acuzații din Legea Românească (v.).”

[…]

„IROASĂ / IROASE = (rom.) Nume feminin pentru Ilioi (v.). Categorie de duhuri necurate (v.) cu aparență feminină, de obicei atrăgătoare și vulgară. Cei care se lasă atrași de iroase au de suferit din partea acestora felurite pedepse, de la paralizie temporară la moarte sau posesie demonică. Numite uneori, greșit, Iele (v.), prin confuzia (intenționată de iroase) cu acestea.”

[…]

„IRODIȚĂ / IRODIȚE = (evr.) Alt nume pentru Iroase (v.), venit de la numele propriu Irodiada (cea care lua mințile privitorilor prin dans, acțiune identică celor ale duhurilor necurate (v.) cu aspect feminin numite greșit Iele (v.) sau corect Iroase).”

[…]

„ILIOI = (rom.) Duhuri rele (v.) cu aparență feminină (fie de tinere, fie de bătrâne), care umblă mai ales prin locuri pustii – păduri (v.), bălți (v.) ș.a.a – și încearcă să facă rău oamenilor (v.) întâlniți. Numite uneori, impropriu, și Iele (v.) sau, ceva mai corect, Iele rele.
De obicei Ilioii folosesc mai puțin aparența feminină (tânără) ca mijloc de atragere în păcat, această lucrare fiind cumva „rezervată” mai ales Simzienelor (v.) și iroaselor (v.). Pentru Românii vechi răutatea (v.) acestor duhuri le face să piardă mult din aparența feminină, de unde și numele masculin. Manifestările Ilioilor sunt adesea de o mare vulgaritate, însoțite, bineînțeles, de răutate. Una dintre regulile fundamentale ale vechilor Români era ferirea de orice reacție la manifestările Ilioilor în afară de rugăciune (adică nu se comenta ceea ce fac de față cu ei, nu se vorbea cu ei etc.).”

[…]

„SIMZIANĂ / SIMZIANE = (lat.?) Termen cu polisemie contradictorie. Regional poate să desemneze fie Sânzienele (v.), fie duhuri rele (v.) cu aparență feminină – precum ilioii (v.) și iroasele (v.). În acest caz, spre deosebire de cazul ilioilor sau iroaselor, duhurile rele se arată doar în chip de femei tinere – sau cu o aparență feminină foarte vagă, dar preferabil luminoasă. De asemenea poate să desemneze surate (v.) sau surății (v.) de luptătoare (v.) care folosesc furia ca mijloc de amplificare a puterilor (v.) (oarecum asemănător bersercilor vikingi).”

Citate extrase din cartea „Cum luptau Românii? II Dicționarul” de Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

https://vk.com/plaiulnou?w=wall602523307_49

Trădarea lui Decebal

Trădarea lui Decebal

Între mitul comunist şi adevărul istoric

Oricine a urmărit filmele comuniste din R.S.R. îşi aduce aminte de Bicilis.

În nemernicia mea, ca un câine turbat, am muşcat mâna care m-a hrănit…

Emoţia faţă de eroismul lui Decebal şi al luptătorilor lui, faţă de cauza lor dreaptă, a rămas în inima multora. Şi s-a transmis, mai departe, conştient ori subconştient, până astăzi.
La fel şi ura şi dispreţul faţă de cel care l-a trădat pe Decebal.
Totuşi… Comuniştii minţeau sistematic.
Minţeau despre invazia şi ocupaţia sovietică – zisă eliberare –, despre cât de bine sunt hrăniţi oamenii – care sufereau de foame –, despre „avansul tehnologic al României” – care de fapt rămânea tot mai în urmă din acest punct de vedere –, despre „bandiţii din munţi” – adică eroica Rezistenţă Anticomunistă etc., etc. Minţeau despre „libertatea” care exista în Republica Socialistă (sau Populară) a României; „libertate” în care nu aveai voie să vorbeşti decât ce permitea regimul (altfel erai pedepsit drastic; da, ca pe facebook sau twitter).
Şi atunci, cât de adevărată este prezentarea lui Decebal din filmele comuniste? Cât de adevărată este prezentarea lui Decebal din cărţile comuniste? Cât de adevărată este imaginea lui Decebal şi a trădării lui din mentalul colectiv?

Bicilis apare în istoriografie într-un singur izvor: Dio Cassius, Istoria Romană, LXVIII, 14 4. şi 5. (FHDR I: 696-697). Textul istoric se referă la întâmplările de după înfrângerea şi moartea lui Decebal. Cităm:

Fură descoperite şi comorile lui Decebal, deşi se aflau ascunse sub râul Sargetia, din apropierea capitalei sale. Căci abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase – mai ales dintre cele care suportau umezeala –, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ, iar după aceea adusese râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceea [Decebal] pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca să nu dea nimic pe faţă. Dar Bicilis, un tovarăş al său care cunoştea toate cele întâmplate, fu luat prizonier şi dădu în vileag toate acestea.

[FHDR I: 696-697]

Iată, deci, faptele menţionate de Dio Cassius:
a. După moartea lui Decebal este prins Bicilis, tovarăş al acestuia în ascunderea unor comori.
b. Sub conducerea lui Decebal o mulţime de prizonieri a fost folosită pentru a ascunde mari comori în albia unui râu (prin abaterea cursului) şi în unele peşteri.
c. Sub conducerea lui Decebal aceşti prizonieri sunt masacraţi odată ce lucrările sunt terminate.
d. Aflat în prizonierat, cu Decebal mort, Bicilis dezvăluie Romanilor existenţa comorilor (probabil spre a-şi salva viaţa şi libertatea).

Nu există astăzi niciun izvor istoric ce poate să infirme ori să confirme povestirea lui Dio Cassius. Dacă o luăm ca atare vedem următoarele lucruri:
1. Bicilis NU l-a trădat pe Decebal; atunci când Bicilis indică Romanilor comorile fostul rege dac era deja mort; mai mult, Bicilis fusese făcut prizonier fie la moartea lui Decebal, fie după aceea (izvorul este neclar din acest punct de vedere).
2. Decebal a masacrat prizonieri de război spre a putea ţine secretul comorilor ascunse; o practică ce ni se pare oribilă, josnică şi chiar inumană la piraţi sau tâlhari (dar pe care nu am văzut-o încă niciodată criticată la Decebal…). Mai mult, este foarte probabil că a ucis şi pe cei mai mulţi dintre Dacii liberi cu care a lucrat, de vreme ce singurul care mai ştia de comoară era Bicilis1. Există o mare posibilitate ca Bicilis însuşi să fi fost complicele cu care Decebal i-a ucis pe toţi aceştia.
3. Decebal a ascuns comorile în loc să le folosească pentru a câştiga războiul! După cum am arătat şi în altă parte (a se vedea Uimitorul Decebal – link la sfârşit), această ascundere a comorilor este de o absurditate totală. Din sutele de tone de aur şi argint, numai câteva ar fi fost de ajuns pentru a-i câştiga lui Decebal nenumăraţi aliaţi. Câte o tonă sau două ar fi pus în mişcare pe Germanici, Sciţi, Parţi şi mulţi alţii. Sau măcar ar fi putut fi folosite pentru a recruta zeci de mii de mercenari care să lupte de partea sa. Dar Decebal le îngroapă! Ca şi cum ar fi ştiut că va pierde şi voia doar să îi lipsească de ele pe câştigători2. Desigur, oricât de lipsit de inteligenţă ar părea, gestul nu este unic în istorie, fiind însă tipic unor dictatori, nu unor „lideri populari” (cum a fost prezentat Decebal de către Comunişti… şi nu numai).

Pe scurt spus, nu a existat trădarea lui Decebal de către Bicilis. Ea este o minciună comunistă josnică – dar perfect pe logica bolşevică de a-i învinui pe alţii pentru propriile eşecuri.
Înfrângerea lui Decebal nu se datorează unui trădător. Ea ţine de hotărârea,lui Decebal,inexplicabilă logic, de a-i ataca pe aliaţii săi, Romanii. (Am amintit această situaţie stranie în Uimitorul Decebal.) Şi, bineînţeles, de capacitatea net superioară a lui Bădica Traian de conducător şi strateg. Cel care a ştiut să lege rănile ostaşilor săi a câştigat în faţa celui care i-a asasinat pe cei care ştiau unde şi-a ascuns comorile.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

A se vedea şi Uimitorul Decebal (click aici)

PAGINI DE CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ROMÂNEASCĂ. ÎNTRE A FI ROMÂNI ŞI (AUTO) VICTIMIZARE

Au trecut ani de când am scris rândurile de mai jos. Cine se uită în jur căutând sincer adevărul se va folosi de ele; azi, parcă mai mult decât atunci…

România Străveche - Ancient Romania

Viaţa este război. Pacea este un război în care nu mijloacele militare nu sunt folosite direct. Ceea ce nu înseamnă că nu sunt folosite ca ameninţare. Sau că nu vor fi folosite, mai devreme sau mai târziu.

Înşelarea (dezinformarea) este un mijloc de luptă folosit şi în luptele păcii, şi în cele ale războiului. Cu cât înşelarea seamănă mai mult cu adevărul, cu atât este mai puternică. Şi cu cât atinge puncte mai importante, cu cât este mai aproape de esenţe, cu atât este mai rea.

Poate dintre cele mai rele înşelări ale românilor sunt următoarele:

1) Românii sunt un popor nedreptăţit, persecutat, atacat. „Suntem victime” (ale istoriei, ale conspiraţiilor etc.)

Sunt sigur că mulţi vor fi uimiţi: cum, românii nu au fost – şi nu sunt! – nedreptăţiţi, persecutaţi etc.?
Ba da.
Înşelarea pare, astfel, un adevăr clar. De aceea este şi eficientă. Minciuna este aici prin omisiune: TOATE…

Vezi articolul original 1.303 cuvinte mai mult

Vegetarea mondială

Vrăbiuțe

Am citit comentariile de aici
M-am îngrozit! Oamenii refuză sa gândeasca! Ne-am transformat in niste viețuitoare care consumă si se reproduc! E normal ca ne simtim mai aproape de maimuță, decat de Dumnezeu! Și fiind maimuțe, o sa sfârșim în locul lor, pentru cei care gândesc!
Știți cum începe dictatura?
Prin pierderea drepturilor și a libertăților!
Care?
Oricare! Oricât de mic/mica!
Cum se poate asa ceva?
Din comoditatea de a gândi mai întâi și de a reacționa mai apoi!
„Ce-i daca mă filmeaza peste tot, nu am nimic de ascuns! Lumea o sa fie mai sigură!
Ce-i daca prin celular se stie tot timpul unde sunt? Dacă mă răpește cineva, poate fi de folos!
Ce-i daca datele mele circula prin net neprotejate? Le dau eu de buna voie in plus, prin facebook/instagram…
Ce-i dacă mi se ia temperatura? Abia stiu și eu cum stau!
Ce-i dacă nu mai exista bani…

Vezi articolul original 301 cuvinte mai mult

Să vă aduceţi aminte!

de vina pentru pacaleala 01

Când veţi afla cât de mult aţi fost păcăliţi cu gripa covid-19, cât de mult au câştigat unii pe spinarea voastră… să nu daţi vina pe mass-media sau politicieni. De vină sunteţi voi, cei care i-aţi crezut orbeşte.
(Deşi mereu spuneţi că mint, mass-media şi politicienii sunt dumnezeii voştri.)

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă