Mulți dintre cei care „m-au cunoscut” prin cele scrise ori rostite (articole, eseuri, cărți, emisiuni, predici etc.) s-au minunat după ce ne-am cunoscut față către față:
– Vă credeam extrem de dur, neîndurător! – îmi spunea, cu mirare, un domn.
Aceasta pentru că și d-sa, ca mulți alții, confundă principiile cu persoanele sau cazurile particulare.

Atunci când este vorba despre principii, într-adevăr, nu negociez absolut nimic. Nu am ce, pentru că Adevărul este Dumnezeu; iar a vorbi împotriva Adevărului înseamnă a fi o satană, a încerca să negociezi Adevărul înseamnă a fi ieșit din minți. Adevărul este. La fel, principiile sunt. Dacă sunt principii. Altfel, sunt minciuni.

Însă cum și cât se aplică un principiu sau altul în cazul unui om?
Aici lucrurile atârnă de multe și nu se cântăresc atât de ușor pe cât își doresc cei mai mulți.
Dacă la principii totul este ori adevăr, ori minciună, în trăire lucrurile sunt un amestec foarte complicat. Iar radicalismul față de trăirea altora este, mai totdeauna, o rătăcire la fel de primejdioasă ca și relativizarea principiilor.
În trăire chiar și Dumnezeu devine, pentru iubire, nedrept.

Căci după dreptate, Dumnezeu ar fi trebuit să părăsească omul atunci când omul s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu (care i-a dat absolut tot ce avea – și ce are încă bun).
După dreptate, Dumnezeu ar fi trebuit să lase omul care s-a supus dracilor sub stăpânirea dracilor; să îl lase să fie înghițit de Iad cu toate ale lui și cu toți copiii care aveau să i se nască.
Dar Dumnezeu a pus asemenea pedepse peste om și diavol, încât să dea loc pentru mântuire: și omului căzut, și copiilor lui. O nedreptate, căci „pedepsele” au fost de fapt o uriașă scădere a răutății pe care noul stăpân al lumii (Satana) urma s-o reverse peste om și lume. Deci au fost nu pedepse, ci apărare împotriva înghițirii omului și lumii de către Iad!
Nedrept a fost Dumnezeu și față de nesfârșitele răzvrătiri și răutăți ale oamenilor: le-a pedepsit puțin și pedagogic, mereu cu milă și dragoste, așteptând la nesfârșit îndreptarea.
Și, nedrept, i-a folosit pe oamenii Săi ca să vestească celorlalți adevărul – pe care acești ceilalți voiau să nu îl audă – și să îi cheme la iubire.
Trecâmd peste multe alte nedreptăți săvârșite de Dumnezeu din milă și iubire, ajungem la covârșitoarea nedreptate a Întrupării, trăirii printre noi, Învățăturii Dumnezeiești, Jertfirii pe Cruce, Învierii, Înălțării și celorlalte lucrări făcute de Dumnezeu Fiul pentru mântuirea noastră.
Și câte nu ar mai putea fi înșirate aici, ca să arate dragostea covârșitoare a lui Dumnezeu față de om!

Care om, mereu, se întoarce la răutățile lui, face răzvrătire cruntă față de Dumnezeu, săvârșește potop de blestemății, apoi dă vina pe Dumnezeu pentru că iese rău!

Da, oamenii care înfulecă pornografie mai mult decât înghit câinii sau porcii excremente, care se tăvălesc în cele mai spurcate patimi și răutăți, dau vina pe Dumnezeu pentru răul pe care îl aduc în lume și îl înmulțesc neîncetat!
Doar că, mereu, aceiași oameni își găsesc miliarde și miliarde de scuze pentru păcatele și patimile lor. Supărarea lor pe Dumnezeu nu este pentru răul pe care îl fac ei, zi de zi, cu încăpățânare drăcească. Ei sunt supărați pe Dumnezeu că nu îi extermină sau măcar blochează pe cei care îi deranjează pe ei!
Sau, cam la fel de des, doar pretind că Dumnezeu „dacă ar exista”, ar trebui să anuleze libertatea oamenilor și să desființeze răul. Ca să poată să se mintă și așa că „au liber la rău”.

Vestea tristă este că va veni și clipa în care Dumnezeu va închide răul.
Va închide răul într-un univers al răului, din care Binele se va retrage. Se va retrage până când singurul lucru ce se va mai vedea din el va fi existența acelui univers și a locuitorilor din el. Acolo oameni căzuți și îngeri căzuți, adică îndrăciți și draci, se vor chinui împreună, după libera lor alegere. Acolo este Iadul.
Și binele va fi adunat într-un cer nou și pământ nou în care, vreți sau nu, locuiește Dreptatea O nouă lume, care va crește mereu, în Bine, prin Bine, către Bine, întru Bine, în frumusețea Veșniciei adevărate, plină de Iubire.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea