București 2017. Stau la un rând interminabil…

Tot spuneați de “binefacerile” comunismului în alte postări. Sunt născut în 1985 și am prins destul de puțin din acea perioadă. Ce îmi amintesc viu sunt cozile. Care au continuat și în timpul lui Iliescu. (Într-adevăr, în ’90 nu mai erau cartele și marfa era mai multă dar și mai scumpă.) În mod tragicomic cred că există și o parte bună în acele cozi: ne-au antrenat răbdarea. Dacă te certai cu vecinul de coadă la pâine nu îți folosea la nimic. Când însă un vecin de bloc îți dădea pontul că “au adus ulei în ’40 și margarină la Feroviaru’” te bucurai.

“Babele” care azi înregistrează record peste record la “pupat moaște” au stat mai întâi la acele cozi.

Acum, la rândul la care stau, este un “moș” care povestește cum a supraviețuit familia lui când americanii au bombardat Bucureștiul în Al Doilea Război Mondial:
“Lu’ unchi’meu i-au zis vecinii: «Ascunde-te în beci că trec avioanele!» Dar el s-a pus undeva lângă o magazie. Și când a căzut un obuz la el în curte … nu-și mai amintește nimic decât că s-a trezit 20m mai încolo. Cartierul nostru era undeva lângă Gara de Nord. Toate casele au fost distruse. Toți cei care s-au ascuns în beciuri au murit.”
Alături de el o … “babă” ceva mai tânără. Fusese golancă în Piața Universității. Acum este cu fiica ei adolescentă la acest rând pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai. Eu tac și ascult… mi s-a făcut pielea de găină.

[…]
Ajung cu rândul în Palatul Regal și mă apropii încet încet de Sala Tronului. Sunt într-o altă Românie. În Regatul României. Adevărații români sunt cei ale căror povești de viață le-am auzit adineaori. Avem un rege. Iar regele se mai numește și 𝐬𝐮𝐯𝐞𝐫𝐚𝐧.
Ajung în fața sicriului Regelui și îmi dau seama că nu știu ce trebuie să fac… Este prima dată când mă aflu în fața unui suveran. Eu m-am născut într-o republică bolșevică în care nu avem așa ceva. Avem doar politicieni libidinoși. Dumnezeu să-l odihnească!*

Postarea dvs. mi-a amintit de Piața Universității. Și de momentele acestea pe care le-am trăit.

Și mi-a amintit că sunt viu.

Alexandru Miron,
27-I-2024

P.S. Acest text a fost postat drept comentariu la rândurile despre cântecul Libertate de Al Bano și Romina Power.