Sfârşit şi ce urmează

Sfârşit şi ce urmează

Şi ce lumină este,
dincolo de-ntuneric!
Şi ce lumină este,
dincolo de furtuni!
Îngrijorări şi temeri
degeaba
le aduni
căci valuri de lumină
vor spulbera pustiul
şi ceruri şi pământuri
arzând se vor desface
şi mistuită ura
şi orice răutate
va străluci frumoasa
luminii
sfântă pace.

Mihai-Andrei Aldea

 

CerNere

CerNere

Mă-ntorc spre ceasul
zilelor trecute:
pierdute sunt
petalele ce cad?
În adierea nopţilor
se-ascute
însigurare
lacrimă
pribeag.
Răsună surd –
şi adâncind tăcerea
doar greutatea curge
ne-ncetat.
Şi doar acei
ce am păstrat iubirea
mai ştim
de unde
către ce-am plecat.

CerNere 01.png

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Ajun de Crăciun

Icoana Craciun 01.png

AJUN DE CRĂCIUN

În Seara de Ajun,
pe fire de lumină lină
în taină îmbrăcaţi – ca într-o zi senină –
străbuni şi îngeri lumea o colindă.

Săracii şi bogaţii masa-şi pregătesc
şi-mpart ce au cu cei ce le sunt dragi –
Cei împietriţi doar spre câştig privesc
Cei buni îi au alături pe sărmani.

Prin rău şi mâl, prin urâciunea lumii,
străbat lumini din raiuri de lumină
şi peste tot ce-a fost şi încă este,
Chemarea Cerului se-aude mai deplină.

Căci pregătit din vremuri de cădere,
Cu o răbdare plină de prinos
Ajunge astăzi vremea de născare
Cel Om şi Dumnezeu, Iisus Christos.

Şi-n harul ce se varsă peste lume,
când noaptea serii spune rămas-bun,
înveşmântaţi în cântece străbune
colindătorii au pornit la drum.

De mii de ani călătorind pe cale,
de mii de ani cântând şi lăudând
se ostenesc prin viscole şi jale
iubirea s-o aducă pe pământ.

În cântul lor e pace şi putere,
e Binele atât de mult dorit
e dor, e floare şi e aşteptare,
e aşteptarea care azi s-a împlinit.

Căci pregătit din vremuri de cădere,
Cu o răbdare plină de prinos
Ajunge astăzi vremea de născare
Cel Om şi Dumnezeu, Iisus Christos.

O, Doamne, să mă ierţi, te rog acuma,
căci prea puţin să vii m-am pregătit!
Dar tot aştept şi vreau să-mi intri-n casă
ca să îţi spun, din nou, „Bine-Ai venit!”

Se lasă noaptea de Ajun pe lume
privirea-n înserare s-a pierdut
în suflet e lumină şi e bine
şi îmi şoptesc: Mesia s-a născut!

 

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Odă limbii române, de Dumitru Ichim

Odă limbii române

Vorbim
cum ne-a-nvățat mama a spune
lucrurilor din jurul nostru –
jumătate pământ, jumătate minune.

E o limbă aprins de curioasă,
pentru unii,
că ne-nțelege și apa și ascuțișul de coasă
al lunii,
muntele și luminișul de la știubeu;
vorbim atât de omenește
că uneori Dumnezeu,
sub umbra cuvintelor noastre,
se odihnește.

Vorbim ce suntem și suntem ce vorbim,
sorbim din ulcică și vin și lumină,
Cuvântul când ne cheamă la Cină.

Substantivele noastre-s amare;
nu au declinare
nici de venit, nici de dus,
ci numai orizontul de sus –
taboric urcuș de Vinere Mare.
N-avem tâlmaci
în această prisacă și Vale a Plângerii;
chiar îngerii,
omeneasca vrând s-o deprindă,
merg la gramatica noastră din ghindă,
iar veacul
din duhul pietrei ce nu se schimbă
răspunde plevei ce-o vântură vântul
Oamenii ăștia s-au născut din limbă,
că înaintea lor,
Întru-nceput,
le-a fost Cuvântul.

Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario

20171210_145139 mic

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Pagini din „Prin coline şi neguri!” („Drumul spre Vozia”, partea a III-a)

Văzând nedumerirea din privirile oamenilor le spuse ca unor copii:
– Linştea şi pacea nu se ţin, în această lume, fără luptă şi muncă neîncetată.
Tăcu.
După o vreme, unii dintre conducători spuseră:
– Ştim asta! Şi pruncii ştiu asta!
– Atunci ce nu înţelegeţi?! Cei buni au lăsat pe cei răi la putere. Şi în Târgul Vicinului, şi în Morza. N-au luptat destul, n-au muncit destul. Târgul Vicinului a devenit un jeg! E aproape ca Ţinutul Negurilor. Doar că e mult mai mic, deci nu poate face la fel de mult rău. Morza nu e foarte departe, cu toate că mai are oameni luptători. Dar care ce fac?
– Au luptat alături de noi, apoi i-au dat jos pe oamenii Vrăjitorului Verde! – spuse unul, înrudit cu morzanii şi, de aceea, puţin jignit de vorbele voievodului.
Domnitorul se uită încruntat la el:
– Şi după aceea?
– După aceea, spuse arţăgos căpitanul, s-au retras la ale lor, lăsând puterea altora, poate mai buni în conducerea unei ţări. Dovedind astfel că nu din poftă de putere au luptat, ci din dragoste pentru libertate.
– Adică au lăsat lupta cea mai grea şi munca cea mai grea ca să arate altora ce smeriţi sunt ei! Şi cine a ajuns acum la putere în Morza?
Căpitanul dădu din umeri; nu putea să spună că cei veniţi la conducerea Morzei erau altfel decât răi, dar nici nu putea primi să-şi învinuiască rudele:
– Dacă oamenii i-au crezut şi i-au ales!
– Oamenii?!? Care oameni? Cei de rând, care au nevoie de conducători? Aceştia i-au crezut pe cei răi şi i-au ales pentru că cei buni nu şi-au făcut datoria! – tună voievodul. S-au retras cu tot felul de îndreptăţiri de trei parale şi astfel au dat ţara pe mâinile duşmanilor ei.
Făcu un pas înainte, ca şi cum ar fi vrut să-l scuture pe cel cu care vorbea. Se aplecă spre el, făcându-l să pară de-a dreptul mic – deşi nu era:
– S-au certat între ei, de aia s-au retras! S-au certat între ei pe nimicuri! Că ăla a zis nu ştiu ce, că ălălalt nu i-a recunoscut meritele şi tot aşa! Ca nişte ţaţe certăreţe, nu ca nişte oameni bun, nu ca nişte apărători ai libertăţii! S-au dezbinat şi au lăsat ţara pe mâna altora. Pe mâna unor nemernici! Nu şi-au făcut datoria! Şi din această pricină cei răi au recăpătat puterea în Morza. Şi, ce este cel mai rău, au reajuns la putere puşi chiar de oamenii din Morza! Adică Vrăjitorul Verde a câştigat războiul după ce a pierdut toate bătăliile! Iar morzanii i s-au supus, după câte spui, de voia lor! Asta trebuie să facă cei buni? Să se dea la o parte sub cuvânt de smerenie ori pentru certuri copilăreşti? Ori să lupte şi să rabde orice, dar orice, pentru a-şi apăra ţara şi poporul, pentru a-şi ridica ţara şi poporul, pentru a înmulţi binele?
Căpitanul îşi plecă fruntea.
Voievodul avea, din nefericire, dreptate.

(din Prin coline şi neguri!, partea a III-a din Drumul spre Vozia, de Mihai-Andrei Aldea, Editura Evdokimos,  2017, p. 166-167)

20181011_151516.jpg

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă