Voi nu-nţelegeţi

Voi nu-nţelegeţi

Marilor noştri plecaţi

Voi nu-nţelegeţi
şi ei trec
spre Veşnicie,
de-a pururi frunţile în nouri înălţând,
de-a pururea plecaţi adânc,
spre glie,
spre rădăcina vie,
tremurând
şi
neclintiţi,
sorbind adânc din
soare
lună
stele
ceruri largi
puterile stihiilor străbune
străvechile izvoare
pentru
Azi.

Voi nu-nţelegeţi
şi ei trec
spre Ceruri,
lăsând în urmă
Vis de Veşnicie,
păsări de aur,
păsări de albastru,
şi flori
şi stele,
chipuri,
Omenie.

Voi nu-nţelegeţi,
şi-i priviţi cum trec,
şi vă înveşmântaţi
în versuri şi în rânduri,
vă lăudaţi
că ei au fost,
că sunt ai voştri,
şi poate şi că i-aţi condus
pe când, în patru scânduri,
ţărâna lor
se-ntoarse în ţărână.

Voi nu-nţelegeţi:
Domnul i-a dat vouă
o clipă, doar o clipă –
să-nţelegeţi,
să-i urmaţi.
Apoi îi ia,
în rouă,
în bătrână
Lumină a-nnoirii
iubirii dintre fraţi.

Şi ei ştiind,
că au venit
doar ca să treacă
îşi cântă cântecul
menirii lor
şi în argintul înserărilor
de aur
intră
în Veşnicie.
Restul este
dor

Mihai-Andrei Aldea

troita veche 01

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Autobiografie – Mihai-Andrei Aldea

Autobiografie

Eu încă ştiu
şi zorile,
de când se sting
în amintirea zilei care se revarsă
la asfinţitul inimii plăpând
visarea
dorului întors acasă.

Eu încă ştiu
şi lunile,
se sting topindu-se în stele,
cu nopţile
de şoapte se ating
şi tremurând
în nouri lacrimi grele
de flăcările
răsăritului
plăpând se-aprind.

Eu încă-mi amintesc
şi curg izvoare
iar frunzele cu foşnet tropotesc
vijelios
gonind prin ramuri
– spre-nserare –
căci
cerb şi ciute,
veacuri oglindesc.

Eu încă văd,
ca nouri muntele cutremur
străfulgerând scântei prelungi
în asfinţit
şi bourii
şi zimbrii dinspre dealuri
şi pe sub streaşină de piatră
ploaia cade-n valuri
adăpostiţi
oierii doina plâng
în cânt
de dor de nesfârşit.

Şi pentru că în piepturi
pietrele
sunt mute
şi nu mai este niciun cântăreţ,
ştiind că am venit
doar ca să trec,
uitând cărările pierzării
într-o piaţă
în care totul s-a pierdut,
dar i se pune preţ,

Mi-am arătat tristeţea cu un zâmbet
şi-nfuriat de dalbele porniri
am înfruntat furtuna străvezie
străfulgerând albastrele câmpii
Şi de pe dealuri fără de pădure
înveşmântat în ierburi şi în flori
am fluturat un steag fără pereche
şi am plecat
păşind prin nori
spre zori.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Primăvară

Primăvară

Şi valurile care vieţii bat
în blânde armonii de primăvară
vibrează amintiri de viitor
şi linii şterse-n
ceruri
de cerneală.
Se sting în floare
drumurile razei
şi renăscând sclipire şi culoare
înmiresmează
visurile zilei
trecând
trecutul care
nu mai doare.
În răsuciri de aripă
şi cântec
răsună sufletul
şi cântecul
de dor
tresaltă undele
şi sălcii-ntinerite
şi toţii migdalii
zbor
înnoitor.
Şi valurile care vieţii bat
în răsărit, lumină şi petale
vibrează bucurie şi speranţă
şi înălţări
spre cer
pe
regăsita Cale.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Reaprindeţi candila-n căscioară. Cântec

Înainte de toate, vreau să subliniez nevoia de a câştiga respect faţă de limba română aşa cum este ea vorbită local. Graiurile şi dialectele sunt o bogăţie naţională. Cunoaşterea dialectului literar este, desigur, o necesitate din multe puncte de vedere; dar nu exclude nicio clipă cunoaşterea dialectelor şi graiurilor locale – de la cel fărşerot sau grămuştean la cel moroşenesc ori zaporojean – sau, cel puţin, respectarea lor. De aceea am încercat să respect şi eu graiul minunaţilor martiri români Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Versurile scrise de minunatul martir român Grigore Vieru au în cântecul acesta o formă puţin schimbată pe care am încercat să o consemnez ca atare.

Reaprindeţi candila-n căscioară

Reaprindeţi candila-n căscioară
Lângă busuiocul cel mereu
Degerat la mâni şi la picioare
Se întoarce-acasă Dumnezeu!

Doamne cel din ţările creştine
Ce păcate oare-ai săvârşit?
Că Te-au dus acolo şi pe Tine
În Siberii fără de sfârşit…
Doamne cel din ţările creştine
Ce păcate oare-ai săvârşit?
Că Te-au dus acolo şi pe Tine
În Siberii fără de sfârşit…

Toate le ierţi, Doamne de sus, cu blândeţe măreaţă,
Chiar şi pe cei care Te-au dus în Siberii de gheaţă!

Frigul ninge şi pustiul plouă
Degerată-mi este inima
Doamne, bine nu ne-a fost nici nouă
Fără sfatul şi lumina Ta!

Doamne intră şi-n a mea chilie
Şi-amândoi răniţi şi îngheţaţi
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi fraţi!
Doamne intră şi-n a mea chilie
Şi-amândoi răniţi şi îngheţaţi
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi fraţi!

Toate le ierţi, Doamne de sus, cu blândeţe măreaţă
Chiar şi pe cei care Te-au dus în Siberii de gheaţă!
Toate le ierţi, Doamne de sus, cu blândeţe măreaţă,
Chiar şi pe cei care Te-au dus în Siberii de gheaţă!


Regionalismele candila şi mâni au fost notate ca atare şi nu constituie greşeli. Ţările a fost folosit de Ion Aldea-Teodorovici în loc de slăvile şi, fireşte, l-am păstrat ca atare.

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă