Reaprindeţi candila-n căscioară. Cântec

Înainte de toate, vreau să subliniez nevoia de a câştiga respect faţă de limba română aşa cum este ea vorbită local. Graiurile şi dialectele sunt o bogăţie naţională. Cunoaşterea dialectului literar este, desigur, o necesitate din multe puncte de vedere; dar nu exclude nicio clipă cunoaşterea dialectelor şi graiurilor locale – de la cel fărşerot sau grămuştean la cel moroşenesc ori zaporojean – sau, cel puţin, respectarea lor. De aceea am încercat să respect şi eu graiul minunaţilor martiri români Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Versurile scrise de minunatul martir român Grigore Vieru au în cântecul acesta o formă puţin schimbată pe care am încercat să o consemnez ca atare.

Reaprindeţi candila-n căscioară

Reaprindeţi candila-n căscioară
Lângă busuiocul cel mereu
Degerat la mâni şi la picioare
Se întoarce-acasă Dumnezeu!

Doamne cel din ţările creştine
Ce păcate oare-ai săvârşit?
Că Te-au dus acolo şi pe Tine
În Siberii fără de sfârşit…
Doamne cel din ţările creştine
Ce păcate oare-ai săvârşit?
Că Te-au dus acolo şi pe Tine
În Siberii fără de sfârşit…

Toate le ierţi, Doamne de sus, cu blândeţe măreaţă,
Chiar şi pe cei care Te-au dus în Siberii de gheaţă!

Frigul ninge şi pustiul plouă
Degerată-mi este inima
Doamne, bine nu ne-a fost nici nouă
Fără sfatul şi lumina Ta!

Doamne intră şi-n a mea chilie
Şi-amândoi răniţi şi îngheţaţi
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi fraţi!
Doamne intră şi-n a mea chilie
Şi-amândoi răniţi şi îngheţaţi
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi fraţi!

Toate le ierţi, Doamne de sus, cu blândeţe măreaţă
Chiar şi pe cei care Te-au dus în Siberii de gheaţă!
Toate le ierţi, Doamne de sus, cu blândeţe măreaţă,
Chiar şi pe cei care Te-au dus în Siberii de gheaţă!


Regionalismele candila şi mâni au fost notate ca atare şi nu constituie greşeli. Ţările a fost folosit de Ion Aldea-Teodorovici în loc de slăvile şi, fireşte, l-am păstrat ca atare.

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Ajun de Crăciun

Icoana Craciun 01.png

AJUN DE CRĂCIUN

În Seara de Ajun,
pe fire de lumină lină
în taină îmbrăcaţi – ca într-o zi senină –
străbuni şi îngeri lumea o colindă.

Săracii şi bogaţii masa-şi pregătesc
şi-mpart ce au cu cei ce le sunt dragi –
Cei împietriţi doar spre câştig privesc
Cei buni îi au alături pe sărmani.

Prin rău şi mâl, prin urâciunea lumii,
străbat lumini din raiuri de lumină
şi peste tot ce-a fost şi încă este,
Chemarea Cerului se-aude mai deplină.

Căci pregătit din vremuri de cădere,
Cu o răbdare plină de prinos
Ajunge astăzi vremea de născare
Cel Om şi Dumnezeu, Iisus Christos.

Şi-n harul ce se varsă peste lume,
când noaptea serii spune rămas-bun,
înveşmântaţi în cântece străbune
colindătorii au pornit la drum.

De mii de ani călătorind pe cale,
de mii de ani cântând şi lăudând
se ostenesc prin viscole şi jale
iubirea s-o aducă pe pământ.

În cântul lor e pace şi putere,
e Binele atât de mult dorit
e dor, e floare şi e aşteptare,
e aşteptarea care azi s-a împlinit.

Căci pregătit din vremuri de cădere,
Cu o răbdare plină de prinos
Ajunge astăzi vremea de născare
Cel Om şi Dumnezeu, Iisus Christos.

O, Doamne, să mă ierţi, te rog acuma,
căci prea puţin să vii m-am pregătit!
Dar tot aştept şi vreau să-mi intri-n casă
ca să îţi spun, din nou, „Bine-Ai venit!”

Se lasă noaptea de Ajun pe lume
privirea-n înserare s-a pierdut
în suflet e lumină şi e bine
şi îmi şoptesc: Mesia s-a născut!

 

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Odă limbii române, de Dumitru Ichim

Odă limbii române

Vorbim
cum ne-a-nvățat mama a spune
lucrurilor din jurul nostru –
jumătate pământ, jumătate minune.

E o limbă aprins de curioasă,
pentru unii,
că ne-nțelege și apa și ascuțișul de coasă
al lunii,
muntele și luminișul de la știubeu;
vorbim atât de omenește
că uneori Dumnezeu,
sub umbra cuvintelor noastre,
se odihnește.

Vorbim ce suntem și suntem ce vorbim,
sorbim din ulcică și vin și lumină,
Cuvântul când ne cheamă la Cină.

Substantivele noastre-s amare;
nu au declinare
nici de venit, nici de dus,
ci numai orizontul de sus –
taboric urcuș de Vinere Mare.
N-avem tâlmaci
în această prisacă și Vale a Plângerii;
chiar îngerii,
omeneasca vrând s-o deprindă,
merg la gramatica noastră din ghindă,
iar veacul
din duhul pietrei ce nu se schimbă
răspunde plevei ce-o vântură vântul
Oamenii ăștia s-au născut din limbă,
că înaintea lor,
Întru-nceput,
le-a fost Cuvântul.

Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario

20171210_145139 mic

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă