Marcel Petrișor despre Petre Țuțea

„Cine nu l-a cunoscut pe Petre Țuțea în vremea lui ar putea regreta c-a trăit degeaba. Nu de alta, dar pe câți nu-i moșise, înghesuindu-i pe unde apuca, pe uliță, pe stradă, în salon, acasă, în temniță chiar, ca să afle omul ce-i adevărul, să fie convins de el și să nu se mai îndoiască de faptul că „Poporul Român este marșul lui Dumnezeu pe pământ. Ce mai, adevărată minune cum alta n-ar mai fi fost pe lume. […]

Iar când un mare teolog îl întrebase odată, în închisoare, ce meserie are sau cu ce se ocupă, el îi răspunsese zâmbind că este popă de clasa a doua. Și la insistența sfinției sale de a afla unde are parohia, tot zâmbind își completă biografia, spunându-i celebrității că „parohia-i pretutindeni, amvonul improvizat oriunde și că spovedește pe unde apucă”.

Nu o dată își surprinsese interlocutorul ținând să precizeze că funcția unui preot nu-i alta decât de a comunica și nicidecum de a comenta misterul divin. „Că doar nu-i de nasul lui să facă asta!”, mai adăuga el. Și se mai și indigna, chipurile, ca și cum celălalt ar fi știut cum stăteau lucrurile.”

(din Pățanii vrute și nevrute, Ed. Christiana, București, 2015, p. 25)

---

Ascultându-l – indirect, din păcate – pe Petre Țuțea mă gândesc ce ușor s-ar fi putut ocoli alunecări și căderi precum „Mișcarea Ecumenică” (de fapt, Ecumenistă) și Sinaxa din Creta (zisă „Sfântul și Marele Sinod”, „mare” pentru că au votat 1.4% dintre episcopii Bisericii!). Era destul ca preoții de rang arhieresc să își aducă aminte că funcția lor este de păstrare fără schimbare și comunicare fidelă a misterului divin, iar nu de arogantă și rătăcită comentare!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea