O pagină de Istorie: Patriarhul Nicodim vs. Stalin

După al Doilea Război Mondial, la cererea puterii sovietice, autorităţile române au făcut presiuni intense la adresa patriarhului Nicodim de relansare a relaţiilor bisericeşti româno-ruse după întreruperea survenită de măsurile antireligioase luate de puterea bolşevică după 1918. Noul context geopolitic european şi oriental îl convinsese pe Stalin să-i dea o atribuţie specială Bisericii Ortodoxe Ruseşti, care se evidenţiase în mobilizarea maselor în marele război de apărare a patriei. Stalin înţelegea că pentru aplicarea planului său panslavist avea nevoie de influenţa bisericească în lumea ortodoxă.

Biserica Rusă trebuia să se regăsească pe scena Ortodoxiei, pentru care a iniţiat un amplu proiect diplomatic eclesiastic la nivelul patriarhiilor apostolice orientale, dar şi la autocefaliile naţionale. Iar cea mai importantă autocefalie ortodoxă era Biserica Ortodoxă Română. Existau totuşi o serie de impedimente în relaţia cu partenerul român, determinate de situaţia canonică a românilor din Basarabia interbelică, restituirea bunurilor bisericeşti luate de autorităţile române din acest spaţiu, dar şi din cel fost transnistrean (dintre Nistru şi Bug) şi mai ales repatrierea slujitorilor basarabeni şi bucovineni.

Toate aceste doleanţe le exprima patriarhul moscovit Alexei într-o scrisoare trimisă patriarhului Nicodim în mai 1945, adusă chiar de şeful unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Ruse, în persoana episcopului Ieronim al Chişinăului. Astfel, autorităţile sovietice, care erau fără nici o îndoială în spatele diplomaţiei promovată de prelaţii ruşi, avansau o politică maximală, cerând cât mai mult, în ideea că sunt cele care domină situaţia în timpul negocierile, la care era delegat să participe chiar episcopul înscăunat la Chişinău de sovieticii care reveniseră în Basarabia. Evident că prezenţa lui Ieronim putea fi şi un mijloc de intimidare la adresa reprezentanţilor ortodocşi români, mai ales că se ceruse Patriarhiei Române întoarcerea la calendarul vechi şi recunoaşterea Mitropoliei Rutene de Cernăuţi.Fără nici o urmă de intimidare, patriarhul Nicodim îi răspundea omologului rus în cei mai diplomatici termeni bizantini, refuzându-i punct cu punct cererile venite de la Moscova… continuarea articolului scris de Adrian Nicolae Petcu pe site-ul Ziarului Lumina (click aici).

Lasă un comentariu