Am scris aceste rânduri acum mai bine de o săptămână. Nu le-am publicat pentru că mi s-a părut fără rost: lumea vrea să se sperie, vrea să se supună politicienilor, vrea să se supună autorităţilor. Şi totuşi, ca un glas ce răsună în pustiu, iată părerea mea:

În fiecare toamnă şi primăvară sunt foarte multe cazuri de gripă. Sau, altfel spus, epidemii de gripă. (Cf. DEX 2009, gripă înseamnă „Extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă.„)
În fiecare epidemie de gripă sunt active între o sută şi două sute de tulpini virale, mai ales din familiile de viruşi Orthomyxoviridae şi Coronaviridae. Oricine a avut o gripă în viaţă se prea poate să fi avut o infecţie cu vreun tip de coronavirus.
Altfel spus, nici epidemiile de gripă nu sunt ceva nou, nici coronaviruşii. Dimpotrivă.

Actuala epidemie de gripă (de primăvară) este una în care COVID-19 are o proporţie scăzută. Şi, foarte important, orice gripă apărută la un om ce are deja probleme serioase de sănătate poate duce şi la deces.
De altfel, de la începutul „crizei COVID-19” şi până în prezent sunt cca. 5.000 de decese atribuite COVID-19 (de multe ori atribuirea este cel puţin suspectă). Adică este un număr foarte mic de morţi faţă de numărul provocat de celelalte tulpini gripale în aceeaşi perioadă: cca. 100.000. Da, cam o sută de mii de oameni au murit din pricina altor tulpini gripale (şi a comorbidităţilor) în aceeaşi vreme în care politicienii lumii se isterizează pentru COVID-19. Şi isterizează populaţia.
Deşi, în fapt, el face parte dintre viruşii comuni ai gripei comune.

Apărarea faţă de viruşii de acest fel este foarte simplă: (a) igienă personală serioasă şi (b) ferirea de măştile sanitare inutile. De ce?
Pentru că spălarea cu apă şi săpun distruge aceşti viruşi.
Ei se transmit exclusiv prin saliva celor infectaţi. Dacă aceştia strănută sau tuşesc, stropii pe care îi produc transmit şi viruşii. Ca urmare, bolnavii trebuie să poarte mască în prezenţa unor oameni sănătoşi, ca să nu le transmită boala.
Spălarea pe mâini şi ferirea de a duce mâinile la faţă într-un loc public opresc răspândirea viruşilor. Cei care sunt sănătoşi dar poartă mască (inutil) riscă să se îmbolnăvească datorită măştii (care adună particule exterioare şi este atinsă repetat de mâinile purtătorului care, totodată, ating şi faţa, dar şi de buzele acestuia). Deci este dăunător pentru cei sănătoşi să poarte măşti, cu excepţia cazului în care lucrează ori locuiesc împreună cu cei deja bolnavi.
Toate acestea sunt fapte. Prezentate inclusiv de Ministrul Sănătăţii din Singapore în faţa Parlamentului [din Singapore, desigur].

Ce se mai poate face pentru apărarea de asemenea viruşi?
Cu măsură (adică fără supradozare) se iau Vitamina C şi Vitamina D3. Cel puţin asta este ceea ce primesc militarii de elită aflaţi în teatrele de operaţiuni din întreaga lume. Şi, iată, rămân „operaţionali”.

Măsurile sunt nu doar simple, ci şi arhicunoscute, devenite comune, deja, de aproape un secol.

Acum să ajungem la reacţia autorităţilor, adică a politicienilor, din întreaga lume. (Cu foarte mici excepţii.)
Trebuie observat că în fiecare an mor de foame între şase şi şapte milioane de copii din Africa, Asia şi alte părţi ale planetei. Între şase şi şapte milioane! Pe politicieni nu îi doare nici în cot! În ultimii zece ani peste şaizeci de milioane de copii au murit de foame în întreaga lume. Pe politicieni nu îi doare nici în cot!
Sau, ca să revenim în Republica România, avem în fiecare an zeci de mii de oameni care mor din pricina lipsei unor medicamente, a unor rele tratamente birocratice (care îi împiedică să se trateze), din pricina fumatului sau băuturii. Pe politicieni nu îi doare nici în cot!
Dacă vă închipuiţi că i-a apucat acum pe politicieni „grija de cetăţeni” aveţi o foarte gravă lipsă de discernământ.
Dar acum au „justificare” pentru instaurarea oficială a dictaturii.

Qui prodest? – Cui foloseşte?
Aceasta este o întrebare pe care Străbunii au văzut-o ca de căpătâi pentru orice gândire sănătoasă a întâmplărilor în care oamenii au ceva de spus.
Hai să vedem care sunt manipulările mediatice şi măsurile de presă… şi cui folosesc.

Mass-media vorbeşte despre „explozia pandemiei în România”.
România are până acum cca. 100 de persoane diagnosticate ca având gripa COVID-19. Dintre ele, slavă Domnului!, niciuna nu a murit. Totodată, în aceeaşi perioadă au murit de alte forme de gripă cca. 60 de persoane. Tot în România!
Despre ele nu se vorbeşte nimic.
Altfel spus, mass-media sprijină răspândirea terorii în populaţie în baza unor fapte prezentate incorect.
Din nou, qui prodest? Cui foloseşte?

Să vedem unde duc măsurile luate de conducerea ne- şi anti- psd-istă a Republicii România. (Care, acum, deodată, se se ia în braţe cu politicienii PSD! V-am mai spus că partidele parlamentare sunt marionete şi că duşmanul nu este PSD-ul, ci aceia aflaţi dincolo de el şi de celelalte partide. Acum se vede, pentru cine are ochi să vadă.)

Prima măsură semnificativă a fost trimiterea acasă a copiilor preşcolari şi şcolari. Urmaţi apoi de studenţi.
Trebuie observat că toate aceste categorii sunt de risc minim. Cele sub 0,2% decese din rândul copiilor bolnavi de COVID-19 sunt legate, toate, de comorbidităţi şi factori de risc suplimentari. Altfel spus, este vorba despre copii care, de obicei, nu vin la şcoală.
O măsură corectă ar fi fost aceea de creştere a igienei şcolare şi de sprijinire a copiilor cu probleme grave de sănătate. De pildă, prin învăţarea la domiciliu – cea atât de urâtă de iubiţii… scuzaţi, incompetenţii noştri conducători. Care se putea asigura, cu tehnologia actuală, foarte uşor şi de multă vreme. Există proiecte de acest fel de ani şi ani de zile, dar guvernele şi-au bătut joc de munca grea a celor care le-au realizat. Şi copiii defavorizaţi, din regiuni izolate (ca Delta Dunării), sau cu boli grele, nu au avut parte de niciun interes real din parte guvernelor.
Deci, măsurile corecte ar fi fost igienizarea superioară a şcolilor şi îmbunătăţirea sistemului de educaţie pentru copiii cu probleme de sănătate.
Dar copiii au fost trimişi acasă.

Bineînţeles, trimiterea copiilor acasă a adus cu ea problema uriaşă a supravegherii copiilor.
Sistemul de educaţie comună – publică sau privată – este obligatoriu şi are forma actuală ca parte a dezvoltării industriale a lumii. Care cere (cerea) ca amândoi părinţii să fie în câmpul muncii. Astfel copiii intră în mâna Statului (aka politicienilor), ca să fie „educaţi” (efectele se văd în întreaga lume). Cei cu bani îi pot trimite la şcoli particulare, uneori mai bune, uneori chiar foarte bune (acestea fiind rare şi scumpe).
În clipa în care sistemul acesta este suspendat, părinţii sunt într-o situaţie cumplită, în care copii minori – şi chiar de vârste foarte mici – ar trebui să rămână singuri între 9 şi 11 ore pe zi (după depărtarea de casă a serviciului şi regimul de lucru).

Firesc, această situaţie se rezolva prin venirea la bun-simţ şi la aplicarea măsurilor mai sus amintite (igienizare superioară în şcoli, învăţământ la distanţă prin internet).
Conducătorii Republicii România au luat însă măsura încurajării trimiterii acasă – din câmpul muncii – a părinţilor.
Adică a unei alte categorii de risc minim, deoarece în covârşitoare majoritate aceşti părinţi au până în 45 de ani. Şi în cadrul lor cei periclitaţi sunt numai cei cu probleme grave de sănătate, cu comorbidităţi.
Prin urmare, era uşor şi sănătos de realizat un proces de creştere a paşilor de igienizare în viaţa publică, de ocrotire (izolare benefică) a celor cu probleme grave de sănătate şi de organizare a unor acţiuni de voluntariat (sau chiar a unor mobilizări parţiale a acestor categorii de vârstă) pentru prevenirea răspândirii bolii, pentru ajutorarea bătrânilor şi a celorlalte categorii vulnerabile etc.
Nu s-a făcut nimic din ceea ce era normal.

În schimb, părinţii au fost încurajaţi sau chiar obligaţi să plece din câmpul muncii, să meargă acasă.
Ceea ce s-a făcut fie prin pierderea imediată a locului de muncă, fie prin „muncă la domiciliu” (o păcăleală teribilă), fie printr-un fel de şomaj mascat. Ultimele două fiind în fapt cheia către pierderea locului de muncă. De ce? Pentru că nicio instituţie, nicio structură, nu îşi poate permite susţinerea pe termen mediu a angajaţilor fără producţie. Nici măcar Statul, zeul neocomuniştilor. Pe termen scurt (câteva săptămâni, cel mult o lună), da, îşi permit. Dar de la două luni falimentele încep să curgă. Sau cel puţin concedierile!

Deci, care sunt roadele EVIDENTE ale măsurilor luate de conducători?
Categoriile de risc minim – copiii şi părinţii sub 45 de ani – sunt supuşi unui genocid.
Părinţii aceştia, rămaşi acum fără locuri de muncă, sunt cei care trebuie să îşi crească copiii. În lipsa muncii lor vor falimenta nenumărate firme mici şi mijlocii. Rămaşi fără bani şi fără producţie, cum îşi vor mai hrănii copiii?

Mai mult, să ne uităm la farmaciile golite de medicamente. Mii de oameni vor muri din lipsa medicamentelor necesare… dacă stocurile nu se vor reface. Dar cum să se refacă dacă oamenii nu lucrează?

Să ne gândim şi la rezultatul panicii maselor, fenomen întotdeauna negativ şi (auto-)distructiv. Va fi de ajuns răspândirea unor zvonuri absurde, alimentate de psihoza izolării, pentru a se ajunge la linşaje, la torturarea, schilodirea şi moartea unor oameni nevinovaţi. Este un fapt, nu doar o posibilitate! Deja în întreaga lume au fost atacuri asupra unor oameni doar pentru că unii s-au gândit că aceştia ar putea să fie infectaţi! Nu este o glumă! Mass-media din Republica România a povestit doar de un caz din Ucraina. Dar asemenea cazuri există şi în Marea Britanie, SUA ori Canada. Adică în ţări în care unii ar zice „aşa ceva nu se poate”. Însă oamenii sunt oameni, iar isteria maselor este totdeauna cumplită. Şi atât mass-media cât şi măsurile autorităţilor o amplifică.
Inclusiv prin faptul că se permit titluri de felul „Explozia de coronavirus din România a juns la 30 de cazuri!”. 30 de cazuri înseamnă foarte puţin, nu o explozie, mai ales când ai în acelaşi timp cca. 60 de morţi de „gripă comună”, fără COVID-19, şi un număr imposibil de precizat, dar sigur peste 50.000 de cazuri, de infectaţi cu „gripă comună”. Altfel spus, asemenea titluri sunt inepte din punct de vedere ştiinţific. Şi au doar rostul de a provoca panică spre a atrage cititorii. O practică ce ar fi total imorală, josnică şi lipsită de orice urmă de etică jurnalistică în vremuri normale. Dar care în asemenea vremuri devine criminală. Şi „autorităţile”, adică politicienii, iată, o permit.

Pe scurt, roadele otrăvite ale „măsurilor” aberante luate de autorităţi, dacă se extind peste o durată de 2 săptămâni, riscă să ducă la moartea unui număr de Români mai mare decât al tuturor oamenilor morţi până acum de COVID-19.
Dar, în acelaşi timp, politicienii vinovaţi vor poza în „salvatorii planetei”, „salvatorii României” etc. Ca de obicei.
Pentru că, da, asta este majoritatea populaţiei Republicii România, adică marea masă de Românofoni (cea care a boicotat şi Referendumul pentru Familie, dar a votat prosteşte referendumul aberant al lui Johanis): o masă de sclavi, care ştie că televiziunea minte, dar o crede, care ştie că politicienii mint, dar îi ascultă, care ştie că statul o fură, dar aleargă să îi dea banii (şi vrea să îi silească şi pe alţii să dea cât mai mulţi bani statului tâlhar). Această masă de Românofoni, care se bucură să se lase pe mâna politicienilor pe care îi urăşte şi dispreţuieşte, îndreaptă România către distrugere.
Vă dăruiesc sfatul tatălui meu, pe care l-am primit prin 1986, după o discuţie despre isteria maselor (discuţie provocată de scenele demente de la cozile la carne): „Încearcă să nu te laşi prins de isteria maselor şi să nu stai în calea lor.„

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă