În limba română cuvântul neghiob este considerat de origine necunoscută (sau, după unii, ”obscură”).
Din punctul meu de vedere, originea poate fi determinată prin observarea nuanțelor semantice la nivel popular și o incursiune istorică.
Aici neghiob este cineva care este limitat în gândire (prost), dar nu conștientizează acest lucru; dimpotrivă, se poartă ca și când ar fi la același nivel cu ceilalți – pentru că nici măcar nu poate concepe că multe sau unele din cele pe care le spune sunt complet prostești.
Altfel spus, neghiobul este un prost care se crede, chiar prin limitarea sa de gândire, la fel de deștept cu toți ceilalți – sau, mai bine zis, cu cei pe lângă care se află, pe lângă care stă.
Mă voi referi acum, pentru un reper semantic, la etimologia populară – dar pe care nu o pot vedea, științific, drept incorectă – după care ticălos vine de la grecescul ti kalos!, adică ce frumos!.
Popular se crede că expresia ar fi intrat în limba română din contrastul între starea de exaltare a Grecilor și boierilor grecomani (la ospețe, vânători, plimbări etc.) și starea de sărăcie foarte mare a slujitorilor acestora – inclusiv de foame, căci nu aveau voie să mănânce înainte să se sature stăpânii. Ceea ce a dus la apariția formei ironice ticalos pentru săraci.
Se mai crede că înțelesul s-ar fi schimbat în timpul Fanarioților, când expresia greceastă Ti kalos! a invadatorilor era urmată de rapturi, jafuri, violuri și crime. Astfel încât ticălos capătă înțelesul de astăzi, de om rău, nemilos, care face lucruri inumane.
În această perspectivă populară, ticală (1. sărăcie, mizerie (financiară). 2. om aflată în sărăcie cruntă) ar proveni din ticălos, iar nu invers. Ceea ce ar explica și pierderea cuvântului (ticală) după schimbarea sensului.
Adevărată sau nu, această etimologie arată existența hazului (de necaz ori ba) și în preluarea sau interpretarea cuvintelor străine. Precum și o anume ironizare a mai-marilor. Ea presupune o inversiune semantică, în care ce frumos devine de fapt foarte urât (moral).
Ceea ce înseamnă că popular, etimologia amintită atestă existența în conștiința populară a unei asemenea inversiuni.
Din acest punct de vedere, alături de cel istoric și, desigur, etimologic, putem admite pentru neghiob o origine persană, venită pe o filieră turcică1.
Fie aceasta pecenegă sau cumană, dar, după cum vom vedea, nu turcească.
Cuvântul persan Najib înseamnă nobil, cinstit (onorat), de neam bun.
În dialectul dari, ca și în preluările (populare) din arabă și turcă, j este un g dur; ceea ce face din najib ca scriere un naghīb ca pronunțare (cu un i lung și accentuat, la marginea diftongării).
Preluarea cuvântului respectiv de către Pecenegi sau Cumani, care nu au fost lipsiți de influențe persane, este o posibilitate ce trebuie luată în considerare.
Aceste ramuri turcice au stat în Asia Centrală, în bazinul hidrografic al Lacului Aral și în jurul acestora, formându-se etnic aici. Zona fiind, din vechime, aflată la intersecția influențelor scitice, persane, indiene și chineze.
Pecenegii s-au aflat aici cel puțin patru sute de ani, Cumanii între două secole jumate și trei sute de ani.
Apoi au conviețuit cu Alanii, scito-sarmați, care foloseau o limbă indo-iraniană – cu influențe persane semnificative. Și această zonă folosea persana ca lingua franca alături de latină.
Manualul destinat propagandei catolice printre Cumani, supranumit Codex Cumanicus, a vizat Cumanii aflați în România de astăzi și mai departe către Răsărit. Este scris în secolele XIII-XIV, adică foarte târziu față de perioada apariției în istorie a Cumanilor (sau Pecenegilor). Și, esențial pentru influențele persane asupra limbii cumane, este scris în trei limbi, aranjate în trei coloane: latină, persană și cumană. Fapt care arată cât de mult se folosea limba persană între Cumanii din Carpați și de la nordul Mării Negre.
Și, ca punct pe i în discuția de față, există în Codex Cumanicus următorul rând:
Nobilis Nagib Beg
Adică Nobil în latină, Nobil în persană, Nobil (șef, lider) în Cumană: Nobilis, Nagib, Beg.
Merită observat faptul că ortografierea ca Nagib sau Nachib de către Italieni – realizatorii lui Codex Cumanicus – este de obicei considerată o greșeală, și mai rar văzută așa cum credem că este corect, drept corespunzătoare pronunției locale.
Pronunție care, foarte rezonabil, era ceva de felul naghíb (cu accentul pe i-ul final).
Reflexul populației, mai ales exploatată, de a-și batjocori sau ironiza ori măcar familiariza stăpânii este foarte răspândit.
Amintim aici și de etimologia populară pentru ticălos, care și doar ca fenomen folcloric – dar cu atât mai mult ca fenomen lingvistic real – surprinde această realitate.
Prin urmare, este perfect naturală folosirea lui neghíb → neghiob drept denumire ironică pentru șefi, respectiv pentru cei care se dau șefi, iar de aici pentru cei care nu își dau seama că sunt limitați.
Voi sintetiza aici pe scurt:
– avem atestați purtători ai limbii persane în Carpații secolelor IX-XIV (și mai târziu)2;
– avem atestat cuvântul persan Nagib (= naghíb) în aceeași zonă, la amintiții purtători, în secolele XII-XIV;
– legăturile puternice dintre acești purtători ai limbii persane și Români sunt clar atestate;
– evoluția fonetică a termenului este consistentă cu regulile limbii române;
– evoluția semantică este consistentă cu regulile evoluțiilor semantice populare.
Puncte slabe:
– lipsa atestărilor intermediare ale cuvântului neghiob cu sensurile desuete (așa cum avem pentru prost ori ticălos)
– accentul final pe i nu duce totdeauna la un diftong; în cazul de față trecerea lui ghiib în ghiob este o posibilitate ce ar avea nevoie de atestare.
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Note
1 Deoarece Uzii au stat foarte puțin la noi și sunt deosebit de slab atestați este nejustificat să îi considerăm mediul de transfer pentru termenul persan propus de noi ca origine pentru neghiob. O situație ambiguă există și cu Pecenegii, izvoarele cele mai clare fiind, vom vedea, privitoare la Cumani.
2 Pentru a înlătura speculațiile, vom sublinia că este obiectiv să considerăm că puțini dintre purtători erau vorbitori nativi de persană. Însă folosirea ei ca lingua franca este foarte clar atestată, ceea ce crește foarte mult numărul purtătorilor – așa cum în România de astăzi sunt puțini oameni de origine britanică sau americană în comparație cu numărul cunoscătorilor de engleză.
Bibliografie selectivă
- *** Dicționar Explicativ Ilustrat al Limbii Române, coordonator științific Eugenia Dima, Ed. Arc & Gunivas, Chișinău, 2007
- *** Dicționarul Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească”, cu Dicționarul limbii române din trecut și de astăzi, de I.-Aurel Candrea și Dicționarul istoric și geografic universal, de Gh. Adamescu, Editura „Cartea Românească”, București, 1931
- *** Dicționarul Etimologic al Limbii Române (DELR) Volumul I A-B, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Academia Română, Editura Academiei Române, București, 2011
- *** Dicționarul Etimologic al Limbii Române (DELR) Volumul II Litera C Partea 1 CA-CIZMĂ, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Academia Română, Editura Academiei Române, București, 2015
- *** Dicționarul Etimologic al Limbii Române (DELR) Volumul III Litera C CLAC-CYBORG, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Academia Română, Editura Academiei Române, București, 2018
- *** Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1996
- *** ”Harta sonoră” a graiurilor și dialectelor limbii române, edit. Maria Marin și Marilena Tiugan, Editura Academiei Române, București, 2014
- *** Micul Dicționar Academic : Volumul I Literele A-C, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, București, 2001
- *** Micul Dicționar Academic : Volumul II Literele D-H, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, București, 2002
- *** Micul Dicționar Academic : Volumul III Literele I-Pr, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, București, 2003
- *** Micul Dicționar Academic : Volumul Iv Literele Pr-z, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, București, 2003
- *** Micul Dicționar Academic, Academia Română, Institutul de Lingvistică, Editura Univers Enciclopedic, 2010
- Alemany, Augusti (2000) Sources on the Alans. A Critical Compilation, Brill, Leiden, Boston, Köln
- Armbruster, Adolf (1993) Romanitatea românilor. Istoria unei idei, Editura Enciclopedică, București
- Bachrach, Bernard S. (1973) A History of the Alans in the West, University of Minnesota Press, Minneapolis
- Borooah, Anundoram (1971) English-Sanskrit Dictionary, Publication Board, Assam
- Brătianu, Gheorghe I. (1988) Marea Neagră. De la origini până la cucerirea otomană, vol. I-II, Editura Meridiane, București
- Brătianu, Gheorghe I. (1999 a) Les Génois et les Vénitiens dans la mer Noire aux XIIIe et XIVe siècles, Ed. Istros, Brăila
- Brătianu, Gheorghe I. (1999 b) Marea Neagră. Origini și realizări până la cucerirea otomană, Ed. Polirom, Iași (mai ales cap. IV)
- Brâncuș, Grigore (1983) Vocabularul autohton al limbii române, Editura Științifică și Enciclopedică, București
- Breban, Vasile (1987) Dicționar general al limbii române, Editura Științifică și Pedagogică, București
- Candrea, Ion-Aurel și Densușianu, Ovid (1909) Dicționar general al limbii române din trecut și de astăzi, Socec & Co, București
- Candrea, Ion-Aurel și Densușianu, Ovid (1907-1914) Dicționar etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea), Librăria Socec & Comp., București
- Candrea, Ion-Aurel și Densușianu, Ovid (2003) Dicționar etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea), ediție îngrijită și studiu introductiv de Grigore Brâncuș, Editura Paralela 45, București
- Constantin Porfirogenetul (1971) Carte de învățătură pentru fiul său Romanos (De Administrando Imperio), traducere și note de Vasile Grecu, Editura Academiei R.S.R., București
- Coteanu, Ion (2007) Formarea cuvintelor în limba română : Derivarea. Compunerea. Conversiunea, editat de Narcisa Forăscu și Angela Bidu-Vrănceanu, Editura Universității din București, București
- Curta, Florin (2006) Southeastern Europe in the Middle Ages, 500-1250, Cambridge University Press, Cambridge
- Dalametra, I. (1906) Dicționar Macedo-Român, Inst. de Arte Grafice Carol Göbl, București
- Diaconu, Petre (1970) Les Petchénègues au Bas-Danube, Editura Academiei R.S.R., București
- Ferenț, Ioan (1998) Cumanii și episcopia lor, prefață de Ionel Cândea, Ed. Anastasia, București
- Hrach, Martirosayan (2021) Iranian personal names in Armenian collateral tradition, în Iranische Onomastik Nr. 17, Band 5, Faszikel 3, Österreicheichische Akademie der Wissenschaften, Vienna
- Iordan, Iorgu (1963) Toponimia românească, Editura Academiei R.S.R., București
- Iorga, Nicolae (1927) Chestiunea cumană, în Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Istorice, Seria a III-a, Tomul VII, Mem. 11, Ed. Cultura Națională, București
- Iorga, Nicolae (1928) Popoare turanice parazitare: Pecenegi, Uzi, Cumani, Ed. Cultura Națională, București
- Justi, Ferdinand (1895) Iranisches Namenbuch, N. G. Elwertsche Verlagsbuchhandlung, Marburg
- Loșonți, Dumitru (2021) Convingeri și propuneri etimologice, Editura Academiei Române, București
- Madgearu, Alexandru (2001) Românii în secolele IX-XIV. De la ducate la principate, Ed. Enciclopedică, București
- Mărculeț, Vasile (2007) Relațiile Bizanțului cu pecenegii, uzii și cumanii la Dunărea de Jos în secolele X-XII, în Revista de Istorie Militară, nr. 5-6 (103-104), București, p. 42-49
- Mărculeț, Vasile (2011) Pecenegii în spațiul bizantino-românesc (secolele X-XII). Aspecte politice, militare și ecleziastice, Ed. Samuel, Mediaș
- Moldovanu, Dragoș (2016) Completări la Dicționarul Etimologic al Limbii Române (DELR), în ALIL (Anuar de lingvistică și istorie literară), t. LV, 2016, București, p. 133-135
- Nagy, Balázs; Vadas, András; Klaniczay, Gábor (2019) The Medieval Networks in East Central Europe: Commerce, Contacts, Communication, Routledge, London–New York
- Papacostea, Șerban (1993) Românii în secolul al XIII-lea. Între cruciată și Imperiul mongol, Ed. Enciclopedică, București
- Papahagi, Tache (2013) Dicționarul Dialectului Aromân, general și etimologic, editori Nicolae Saramandu și Manuela Nevaci, ediție anastatică, Editura Academiei Române, București
- Pistarino, Geo (1986) I Genovesi nel Mar Nero, Instituto di Civilita Bizantina e Neoellenica, Universita di Genova, Genova
- Pop, Ioan-Aurel (2017) Din mâinile valahilor schismatici. Românii din Transilvania în secolele XIII-XIV în lumina unor documente papale, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca
- Puri, B. N. (1994) The Sakas and Indo-Parthians, in History of civilizations of Central Asia, v. 2: The Development of sedentary and nomadic civilizations, 700 B.C. to A.D. 250, UNESCO Publishing, p. 184-201
- Rădvan, Laurențiu (2011) Orașele din Țările Române în Evul Mediu (secolele XIII-XVI), Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași
- Spinei, Victor (1982) Moldova în secolele XI-XIV, EȘE, București
- Spinei, Victor (2007) Marile migrații din estul și sud-estul Europei în secolele IX-XIII, Editura Institutului European, Iași
- Spinei, Victor (2009) The Romanians and the Turkic Nomads of the Danube Delta from Tenth to the Mid-Thirteenth Century, Brill Academic Publ., Leiden-Boston
- Spinei, Victor (2014) Românii și bazinele dunărene în secolele IX-XIV, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași
- Vlaicu, Monica și Constantinescu, Radu (1985) Comerț și meșteșuguri în Sibiu și în cele șapte scaune (1224-1579). Documente, Direcția Generală a Arhivelor Statului din R.S.R., București
