Etichetă: Republica România

Câteva gânduri despre legea pentru „starea de alertă”

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii

Câteva gânduri despre legea pentru „starea de alertă”

I.
A trecut de Senatul (zis al) României proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19
Desigur, din acest titlu trebuia să lipsească un cuvânt: gripă. Corect era „de gripă COVID-19„.
S-a adăugat cuvântul „unele„, deşi nu era necesar. Dacă se spunea „Lege privind măsuri pentru…” era la fel de clar.
În text s-a precizat coronavirus, când s-a vorbit despre SARS-CoV-2, deşi se putea spune virus şi nu era nicio pierdere.
Altfel spus, autorii proiectului nu s-au temut de cuvinte în plus.
Însă cuvântul gripă, absolut necesar pentru o exprimare corectă, ştiinţifică, lipseşte.
Mie mi se pare că această lipsă ţine de reflexul manipulator al Parlamentarilor „noştri”. Cu tot respectul faţă de funcţia lor, ei mi se par a fi în cea mai mare parte nişte urmaşi vrednici ai ocupanţilor sovietici din anii 1946-1989. Mai exact, sunt al patrulea val (primul a fost al simulacrelor de guverne democratice, al doilea al administrării sovietice directe – gen Ana Pauker, Nicolschi, Brucan etc. –, al treilea al unor agenţi sovietici zişi români – gen Dej şi Ceauşescu –, al patrulea al partidelor în care s-a transformat PCR-ul – adică FSN, UDMR, PDL, PSD, PNL, ALDE, PMP etc.).
Ca urmare, sunt convinşi de superioritatea lor faţă de popor şi de dreptul lor de a-l manipula şi exploata.

 

II.
Proiectul de lege era, în forma iniţială, o creaţie nazist-stalinistă de rasă pură. Era un produs perfect al gândirii de extremă stânga, cea care în numele „binelui public” a înfiinţat lagărele de concentrare naziste şi sovietice, a „purificat” societatea hitleristă ori leninist-stalinistă etc.

Precum legile naziste şi bolşevice, şi această lege este propusă pentru „interesul public general”.
Datele statistice arată că în România anului 2020, în lunile Martie şi Aprilie, au murit mai puţin oameni decât în lunile similare ale anilor trecuţi.
Nu există niciun studiu medical serios, independent, în privinţa virusului SARS-CoV-2 şi a gripei provocate de acesta (COVID-19), care să stea la baza acestei legi.
Altfel spus, legea se întemeiază – ca uriaşa majoritate a legilor zis româneşti – pe vorbele politicienilor.
Ei spun că e de rău dacă nu se face cum spun ei.
Şi lumea trebuie să îi creadă.

 

III.
Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19 spune că „are în atenţie” şi „măsurile care au avut un impact pozitiv în prevenirea şi limitarea răspândirii” coronavirusului SARS-CoV-2.
Straniu, însă, nu se face nicio referire la Georgia (Gruzia) şi la vecina noastră Bulgaria. Care au obţinut mult mai mult în „lupta cu coronavirusul” decât statul (zis) român.
Adică, proporţional, România ar fi trebuit să aibă fie sub 50 de morţi (comparativ cu Georgia), fie sub 250 de morţi (comparativ cu Bulgaria). Ceea ce înseamnă că Guvernul, Preşedintele şi Parlamentul au administrat foarte prost gripa COVID-19 în România. (Sau mint cu privire la numărul de morţi – dar ştim că nu ar face aşa ceva, deci rezultă că sunt „doar” incompetenţi.)
Ştiţi care este singura mare deosebire între măsurile aplicate în România şi cele aplicate în Georgia şi Bulgaria?
În cele două ţări bisericile au rămas deschise şi s-au făcut slujbe în ele. Cu respectarea distanţării sociale. Şi fără ca guvernele să aibă neruşinarea bolşevică de a se amesteca în practicile cultice. Rezultatele sunt net superioare celor din Republica România.
Dar, bineînţeles, nu sunt luate în seamă.
Din grijă şi dragoste faţă de noi, cetăţenii.

 

IV.
Forma iniţială dădea Guvernului puterea totală în statul (zis) român.
Guvernul căpăta dreptul de a declara unilateral starea de alertă, când îl trăznea cheful. Desigur, cu nevoia de a prezenta pretexte pentru această declaraţie – dar cum politicienii de la noi au pretexte pentru orice (de la starea drumurilor la starea şcolilor) nu ar fi fost asta o problemă.
Din fericire, Parlamentarii ţin şi ei la putere, aşa că nu au acceptat să o lase toată Guvernului. Desigur, în numele democraţiei.
Dar, până la urmă, e bine că s-a revenit… deşi nu cu totul!

 

V.
Totuşi Art. 2, alin. (2), lasă mai departe Guvernului puterea să instituie starea de alertă „pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale„. Dincolo de pleonasm rămâne faptul că până la urmă acest proiect dă Guvernului puterea să instituie starea de alertă în toată ţara, câtă vreme o face judeţ cu judeţ.
Guvernul devine un fel de Ana Pauker sau Ceauşescu, puterile fiindu-i limitate atât de vag încât practic sunt nelimitate.
Despre separaţia puterilor în stat… veşnica pomenire!

 

VI.
Cine citeşte primul articol al Secţiunii I (Domeniul economic), nu poate să nu fie şocat de incultura celor care au redactat legea. Dar şi de faptul că Senatul (cică al) României nu a corectat exprimarea ineptă.
Art. 3, alin. (2), cuprinde o prevedere finală („cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară„) ce nu are nicio legătură cu restul conţinutului. De fapt această prevedere ar fi trebuit, probabil, să fie legată de alin. (1) al aceluiaşi articol. Oricum, în context este complet aberantă.

 

VII.
Art. 4, alin. (3), cuprinde una din teribilele imbecilităţi ale vremii de acum: obligativitatea de a purta mască.
Sunt de ţinut minte aici două fapte elementare:
– orice măsură medicală impusă de stat presupune studii medicale foarte serioase şi respectarea eticii medicale şi drepturilor populaţiei (inclusiv dezbaterea publică a studiilor şi măsurilor propuse în urma analizării acestora) – evident, nu este cazul;
– orice obligaţie financiară suplimentară impusă cetăţenilor, agenţilor economici etc. trebuie să fie însoţită de măsuri fiscale echilibratoare; adică dacă impui agenţilor economici ori cetăţenilor, prin lege, folosirea suplimentară de materiale medicale trebuie să asiguri scăderea impozitelor cu sumele cheltuite pentru aceste materiale – evident, nu este cazul.

 

VIII.
Art. 8, în întregime, reia Art. 4, alin. (3), extinzându-i însă prevederile extrem de larg.
Reamintesc faptul că nu există studiile medicale necesare spre a se justifica măsuri ce aduc lezare demnităţii umane şi instituie un regim de tip nazisto-bolşevic,
Totuşi Guvernul primeşte puterea de a impune, prin Ministerul Sănătăţii şi M.A.I. tot felul de asemenea măsuri.
Fără să se prevadă sancţiunile necesare pentru abuzurile săvârşite de autorităţi, sancţiuni ce sunt, normal, agravate în situaţii speciale precum starea de urgenţă ori starea de alertă.
Altfel spus, M.S. şi M.A.I., implicit Guvernul, primesc puteri discreţionare asupra populaţiei.
În numele „respectării normelor de igienă” se poate ajunge la orice fel de abuzuri şi bestialităţi. Aşa cum se şi întâmplă în toată ţara – jandarmi şi poliţişti lovesc oamenii pe stradă absolut gratuit şi… fără să fie pedepsiţi.

Închei aici, deşi ar fi multe de spus. Comunismul a făcut din cetăţenii Republicii România sclavii statului. Deşi sunt conştienţi, teoretic, de faptul că politicienii îi mint şi jefuiesc, de fiecare dată îi urmează orbeşte. Eventual urlând „puie psd”, „puie pnl” sau alte imbecilităţi şi josnicii, fără să vadă cât de bine colaborează de fapt toate partidele parlamentare la înrobirea, manipularea şi jefuirea lor.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Cu toate că ştiu că nu interesează pe nimeni, voi aminti de faptul că starea de alertă este o aberaţie neconstituţională, instituită de Guvernul Adrian Năstase (PSD) în 2004 şi întărită de Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu (PNL+PD+UDMR+PUR+Minorităţi). Încă o dovadă directă a complicităţii reale între partidele parlamentare ce pretind electoral că sunt „duşmani neîmpăcaţi”.

lenin icoanaIcoana la care se închină în taină Parlamentarii Republicii România – cel puţin ca apartenenţă spirituală (cu puţine excepţii care confirmă regula)

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Român, Românofon, Pseudo-Român. Şi Mihai Eminescu

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

De mai multă vreme am început a face deosebire între Român şi Românofon.

Chiar şi în lucrarea Cum luptau Românii? (2019, Ed. Evdokimos, Bucureşti), am amintit cele două cuvinte cu înţelesurile lor. Scriu, în Cum luptau Românii? II. Dicţionarul:

Român(i) – Populaţie (membru al acesteia) care duce mai departe moştenirea (v.) de sinteză creştină a Traco-Ilirilor, Scito-Sarmaţilor, Celţilor şi (bineînţeles) Romanilor. (p.382)

Românofon(i) – Persoană care vorbeşte limba română, fie ca limbă maternă, fie ca deprindere însuşită mai târziu, dar care nu cunoaşte şi nu trăieşte Legea Românească (v.). Românofonii nu cunosc (şi adesea nu recunosc) moştenirea (v.) românească, nu îi respectă pe Străbuni (v.), dispreţuiesc Biserica (1) (v.), inventează noi „tradiţii” (de obicei cu foarte slabe legături cu realităţile istorice şi culturale româneşti, născocesc noi origini şi denumiri ale Românilor (v.) („Daci”, „Geţi”, „Rumuni”, „Arimi”, „Vlahi” ş.a.a.), militează pentru „transformări” sau „reveniri” la ceea ce Românii nu au fost niciodată etc. Sau, dimpotrivă, sunt cu totul dezinteresaţi de orice ţine de Românime (1) (v.), de orice îi defineşte pe Români ca etnie sau naţiune.

foto 01b

Termenul de Românofon îmi aparţine în parte, noţiunea însă nu[1].
Noţiunea există de multă vreme.
Mihai Eminescu îi numea pe cei care s-au rupt, conştient sau nu, de moştenirea străbună Pseudo-Români. În vremea lui erau încă minoritari în Principatele Române / Regatul României. Însă o minoritate ce deţinea puterea, cu mult sprijin străin (sună cunoscut?).

Perioada de după 1848 a cunoscut o corupere a Românilor şi o distrugere a identităţii lor unică în istorie.
Toate celelalte coruperi şi distrugeri asemănătoare ca intensitate s-au făcut sub ocupaţii străine. Însă aceasta s-a făcut prin mâinile unor aşa-zişi Români.
Ca urmare, un Mircea Vulcănescu a putut spune România a avut o cultură, [18]48 a rupt-o.
Ca urmare, un Ernest Bernea a putut spune, la sfârşitul anilor ’50, Vechea cultură românească a pierit.

Într-adevăr, ce legătură este între slugile gata să pupe picioarele stăpânilor ce le pun botniţă şi străbunii gata să moară luptând pentru libertatea lor?
Ce legătură este între Româncele din Apuseni care cântau că mai bine mor decât să meargă după un bărbat de alt neam şi femeile vorbitoare de limbă română care pleacă vesele „la produs” în Cipru, Italia, Germania… şi tot restul lumii?
Ce legătură este între vechea familie românească, în care bătrânii erau veneraţi, erau inima şi sufletul familiei, şi familia de astăzi, în care bunicii sunt o povară şi copiii răzgâiaţi sunt zei?
Ce legătură este între Românul de altădată, care nu se socotea bărbat dacă nu ştia trânta, bătaia, răsucirea spadei, întinsul lăncii şi al arcului, călăria şi altele asemenea, şi, respectiv, fătălăii de astăzi, preocupaţi de epilare şi manichiură, freză şi ţoalele la modă?
Ce legătură este între bărbatul român de altădată, care muncea de mic şi era fericit ostenindu-se, şi mimozele pretins masculine de astăzi, care leşină dacă trebuie să facă muncă fizică?
Ce legătură este între Românca harnică de altădată şi uşuraticele care se freacă în faţa a mii de privitori ca să câştige bani pe care îi risipesc aiurea, ajungând la bătrâneţe frânte, stoarse, sterpe şi acrite?
Ce legătură este între bunica de altădată, cu privirea sfântă şi mânile muncite pline de har şi acriturile pline de venin ale maturelor sau senioarelor de astăzi?
Şi tot aşa.
(Desigur, nu cuprindem aici pe cei de astăzi care nu sunt aşa. Se înţelege de la sine.)
Răspunsul este:
Legătura dintre cele două părţi este (uneori) a originii fizice (genetic (uneori) au aceiaşi străbuni) şi a limbii vorbite (în parte aceeaşi).

Căci, da, dincolo de bunicii ori străbunicii comuni, rămâne faptul că toţi cei amintiţi vorbesc o limbă zisă românească.
Spun zisă, pentru că la mulţi nu mai este limba română, ci, ştiinţific vorbind, o creolo-română. O creolo-română în care nu doar vocabularul este împestriţat cu străinisme tâmpe, dar şi gramatica este strâmbată după forme străine.

Nu sunt toţi aşa! – vor spune unii cititori.
La Pungeşti au fost oameni ce au dat dovadă de bărbăţia românească de altădată – de pildă.
Şi?
Eroii de la Pungeşti au fost persecutaţi, bătuţi, amendaţi, arestaţi, hărţuiţi. De la preoţi până la bătrâni. Şi restul „Românimii” a dormit, a tăcut, şi-a văzut de manele, grătare, sex şi celelalte droguri.
Obştile de moşneni, mânăstirile de iubitori de Dumnezeu, obştile parohiale adevărate, tot ceea ce este comunitate românească în adevăratul înţeles… minoritate!
Majoritatea cetăţenilor Republicii România este alcătuită din Românofoni.

Românofoni, oameni care şi-au pierdut rădăcinile, sau nu le-au avut niciodată sau cu rădăcini anti-româneşti, dar vorbind (oarecum) româneşte.
Unii sunt din familii româneşti străvechi. Dar fie au fost rupţi de tradiţie prin valurile Comunismului şi altor duşmănii, fie au renunţat la ea „ca să le fie bine”.
Unii sunt la mijloc, între o moştenire şi alta, fără a avea tăria de a-şi asuma Românismul în care şi pentru care s-au născut.
Unii sunt duşmani veniţi aici ca să îi înlăture pe Români, indiferent de mijloace. Colonişti străini, agenţi străini (a se vedea cazuri precum Silviu Brucan, Ion Iliescu, Petre Roman), oameni care vor să nimicească România şi Românii spre a le lua locul – ei sau comandanţii lor.

Existenţa Românofonilor este un coşmar şi pentru unii dintre ei, şi pentru Români.
Este un coşmar pentru aceia dintre ei care îşi caută rădăcinile – şi, într-o ţară controlată de anti-români, le este foarte greu să şi le regăsească.
Este un coşmar pentru aceia dintre ei care ajung să se ruşineze de moştenirea românească, sub apăsarea unui rasism anti-românesc feroce (exemple: „Românii nu se pot conduce singuri” [2], „România este o ţară frumoasă, păcat că este locuită” [3], „Ortodoxia este de vină pentru înapoierea României” [4] etc., etc.).
Este un coşmar pentru Românofonii care vor distrugerea Bisericii, tradiţiilor, culturii române… şi încă nu o obţin.

Pentru Românofonii din primele categorii ieşirea din coşmar este asumarea, firească, a moştenirii româneşti, a identităţii româneşti.

Pentru Români, ieşirea din coşmar este refacerea structurilor sociale româneşti, revenirea la obştea românească, revenirea la încrederea în Dumnezeu şi puterea Neamului Românesc, renunţarea la încrederii în partidele parlamentare – marionete ale puterilor străine.

Citez din scrierile lui Mihai Eminescu:

„Dacă pe acest pământ va exista o civilizaţie adevărată, va fi aceea ce va răsări din elemente civilizatorii vechi.
Nu de greco-bulgara subţire şi nasalizată a secolului fanarioţilor se va lega progresul limbii noastre, ci de începuturile sănătoase ale unui Urechie sau Miron Costin; nu de traducerea de legi străine atârnă civilizaţia juridică, ci de perfecţionarea şi completarea vechilor şi propriilor începuturi de legislaţiune şi viaţă juridică. Din rădăcini proprii, din adâncimi proprii, răsare civilizaţia adevărat a unui popor; nu din maimuţărirea obiceiurilor străine, limbilor străine, instituţiilor străine.„

Mihai-Andrei Aldea

[1] Noţiunea acoperă o realitate veche, a celor deznaţionalizaţi, a imigranţilor străini sau ostili tradiţiilor româneşti (deci care nu ar trebui primiţi niciodată ca cetăţeni ai ţării a căror cultură o dispreţuiesc sau urăsc). Forma – de Românofon(i) – mi-a fost inspirată de termenul basarabean pentru cei care îşi spun cetăţeni ai Republicii Moldova însă nu vor să vorbească româneşte: Rusofoni (oameni care nici în Rusia nu se duc, nici Români nu vor să fie, parazitând o ţară românească fără nicio ruşine). Cuvântul Românofon este astfel acoperitor pentru mai multe realităţi: şi pentru cei care fără voie sunt înstrăinaţi de moştenirea românească (şi până izbutesc să o regăsească de multe ori lovesc în ea şi în Români); şi pentru cei care se întâmplă să vorbească (oarecum) româneşte, dar nu au nicio dorinţă de a fi Români; şi pentru cei care deşi vorbesc (oarecum) româneşte urăsc istoria, cultura şi tradiţia românească.

[2] Expresia „Românii nu se pot conduce singuri” (sau „Românii nu sunt în stare să se conducă singuri„) este o expresie tipică rasismului fanatic, ce desemnează un popor sau o rasă ca inferioare. Expresia a fost folosită pentru a justifica toate formele de genocid ale secolelor XIX-XX. De la Hitler şi Stalin la ceea ce a făcut Japonia în China şi Indochina anilor 1940-1945, nenumărate sunt ororile ivite sub asemenea pretext.

[3] Am vorbit şi altădată despre oroarea unei formule care este o instigare directă la genocid. Şi a cărei folosire la adresa Românilor nu a fost pedepsită niciodată. Pentru conducătorii Republicii România doar alţii trebuie ocrotiţi – chiar când sunt invadatori ce au pe conştiinţă şiruri de crime odioase. Românii, după aceşti conducători, pot fi oprimaţi şi exterminaţi fără probleme. (Aştept să văd pedepsirea abuzatorilor din timpul carantinei!)

[4] Maica Neamului Românesc, după cum o numea Nicolae Iorga, cea care singură, a dat o limbă şi o cultură, Limba Română şi Cultura Română, este acuzată de rasişti fanatici ca fiind „vinovată de înapoierea României”. Pentru asemenea fiinţe iraţionale nu este de vină Catolicismul, care a dezlănţuit nesfârşite războaie şi prigoane împotriva Românilor (Ungaria şi Polonia fiind aici primele instrumente); nu este de vină Islamul, care din secolul al XIII-lea şi până astăzi poartă război împotriva Românilor (peste 600 de ani de atacuri, jafuri, măceluri, genocid, războaie etc. sunt ignorate!); nu este de vină Protestantismul, care prin Calvinism a prigonit cumplit pe Românii din Transilvania şi Ungaria, şi prin îndoctrinarea lui Petru a declanşat imperialismul rus în forma sa atroce. De vină, pentru ei, este Ortodoxia, este Biserica Ortodoxă, cea care a ţinut Neamul Românesc în vâltori, făcându-l să treacă peste toate răutăţile aduse de „civilizatorii” catolici, musulmani, protestanţi etc.

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Manipularea „Cuie PSD” şi feţele Comunismului

Mihai-Andrei Aldea10 comentarii

România este condusă de străini, duşmănoşi faţă de Români, Cultura Română Veche, Biserica Românească etc. Aceşti străini se împart în patru mai grupe:
a) urmaşii jefuitorilor fanarioţi şi post-paşoptişti,
b) urmaşii agenţilor sovietici veniţi pe tancurile sau trenurile militare (sau infiltraţi anterior, ca bunicul şi tatăl lui Ion Iliescu),
c) feluriţi agenţi ai altor puteri şi urmaşii lor,
d) feluriţi fripturişti.
Se întâmplă să ajungă în straturile puterii şi Români, patrioţi adevăraţi. Cu toate limitele lor – suntem oameni, avem limite – au încercat să îşi facă datoria. Asemenea oameni sunt Ioan Alexandru, George Pruteanu, Grigore Vieru şi alţii. Tipic este faptul că orice măsură puternic folositoare a lor a fost blocată.
De pildă,
Ioan Alexandru a putut pune Crucea pe peretele Parlamentului, sub blestem pentru cine ar da-o jos. Să ai Crucea pe peretele Parlamentului, deasupra parlamentarilor, este frumos, înălţător, este un lucru drept şi cuviincios într-un stat românesc. Dar faptul că a fost pusă cu forţa şi de o persoană, sub blestem pentru cine ar da-o jos, deja arată faptul că avem o ocupaţie străină şi o rezistenţă românească în luptă directă. Şi, esenţial, acelaşi Ioan Alexandru nu a putut opri, nici prin cuvinte, nici cu lacrimi, nici cu blesteme, cedarea teritoriilor româneşti către Ucraina!
Tactica comunistă obişnuită: cedează în cele mici ca să poţi să le iei pe cele mari.
O tactică pe care ar trebui să o folosim şi noi.
Revenind, contradicţia dintre reuşita simbolică, dar minoră practic, şi nereuşita majoră, simbolic şi practic, a lui Ioan Alexandru este paradigmatică: aşa li se întâmplă tuturor politicienilor patrioţi din România post-decembristă.

Una din mişcările prin care (Neo)Comuniştii ţin sub cizmă pe Români este dezbinarea, dar mai ales dezbinarea dirijată.
Va rămâne clasică în manualele de istorie manipularea „Cuie PSD!„. (Bineînţeles, este sub demnitatea mea să redau forma reală, mizerabilă, a acestei lozinci comuniste.)
O manipulare ieftină, grotescă, josnică şi de mare succes. Care arată unde au ajuns cetăţenii Republicii România cu decăderea.
Şi sunt aici trei aspecte ce trebuie reţinute:

Întâi, faptul că lozincile vulgar-violente sunt tipice Comunismului. Nu există om de dreapta care să se preteze la asemenea josnicii. Părintele Nicolae Steinhardt arată, în Jurnalul fericirii, faptul că omul ancorat în tradiţii, cu atât mai mult fiind şi Creştin, are firescul demnităţii. Şi, aş adăuga eu, şi datoria demnităţii. Coborârea la folosirea ca lozincă politică a unor perversităţi sexuale, evident jegoase, înseamnă căderea din demnitate. Din demnitatea de Om, din demnitatea de Creştin, din demnitatea de Român. Ţine de patologia comunistă convingerea că poţi fi creştin dar să foloseşti lozinci politice obscene. Icoana sfinţilor şi eroilor Neamului Românesc ne arată incompatibilitatea totală între cele două stări: aceea de Român şi aceea de „cuist„ politic. Dacă ducem comparaţia la Fiul lui Dumnezeu şi Apostoli, Părinţii Neamului Românesc şi, desigur, ai Bisericii, avem aceeaşi incompatibilitate totală.

Al doilea, nu PSD este de vină pentru situaţia din România. PSD este un produs al situaţiei din România, o situaţie a cărei răutate a fost doar adâncită prin campania „Cuie PSD!„. Care este această situaţie?
Din păcate, Republica România, cea de după 1990, este dominată de mafia generalizată a eşaloanelor superioare ale Securităţii şi Partidului Comunist. Conturile personale ale Ceauşeştilor, cu miliarde de dolari, se volatilizează. Flota se volatilizează. Industria se volatilizează. Etc., etc.
În acest context lumea politică este controlată de aceşti agenţi străini; sunt persoane fără demnitate (necunoscând noţiunea, în fapt), extrem de încrezute şi agresive, fără niciun dumnezeu, gata oricând să lingă pantofii şefilor şi să-i calce în picioare pe cei aflaţi în puterea lor. De la Lucian Boia, turnător comunist ce a ţinut lecţii de onestitate studenţilor naivi, până la Silviu Brucan, Ion Iliescu, Petre Roman şi alte beizadele ale agenţilor Uniunii Sovietice în România.
Folosind principiul devide et impera au creat sau au preluat partidele politice care puteau avea priză la public. Cele prea autonome – sau cu sprijin extern neagreat – au fost decapitate, orbite, trecute pe linie moartă.
În toate aceste partide favorizate, găsim nenumăraţi foşti. Fie că este vorba despre PSD, PNL, PMP, ALDE sau UDMR, chiar şi „curatul” USR (care scapă de foşti doar dacă sunt semnalaţi în presă). Toţi cei care au ajuns la conducerea Republicii România de după 1989 au un trecut comunist reproşabil (delicat spus), în vreme ce niciun fost deţinut politic nu ajunge în vreo funcţie esenţială în Republica România. Chiar şi aşa-zisa „condamnare a Comunismului” este făcută fără a se ţine seamă de punctele de vedere ale foştilor deţinuţi politic.
Aceste feţe ale Comunismului, aceste măşti, sunt adorate de cei manipulaţi. Unii, anti-PSD, alţii pro-PSD, unii anti-PMP, alţii pro-PMP, unii anti-USR, alţii anti-USR etc., etc. Şi astfel cei din spatele marionetelor numite partide politice duc mai departe Republica România spre noi culmi ale jafului şi decăderii morale.

Al treilea, faptul că patimile orbesc. Văd oameni, cândva anti-comunişti, care acum susţin proiectele neocomuniste ale unor partide politice doar pentru că acestea se declară anti-PSD. Campania de abrutizare – sufletească şi intelectuală – „Cuie PSD!” are o mare contribuţie la această orbire. Este o superficialitate cruntă, ce va fi plătită cumplit. Acum este doar începutul.

Mihai-Andrei Aldea

Dreptăţii lui Dumnezeu ei nu s-au supus

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Republica România, stat multinaţional. Altă lovitură de stat

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii

Uitaţi-vă cum limba română este înlăturată din poziţia constituţională de limbă oficială, ajungând să devină una dintre limbile oficiale din Republica România!

Mă şi întrebam ce l-a apucat pe Klaus să facă pe patriotul. El, mereu dezinteresat de Români şi ceea ce este românesc, mereu împotriva naţionalismului şi patriotismului, mereu dezinteresat de majoritate şi mereu foarte preocupat de a impune dictatura minorităţilor. Acum este clar: ca să liniştească masele şi să facă loc manevrei noului Cod Administrativ.

Unii îşi mai aduc aminte, poate, de scandalul cu introducerea limbilor minoritare ca limbi locale prin Codul administrativ. Desigur, total anticonstituţional (a se vedea Art. 13 din Constituţia României), dar într-o perfectă complicitate PNL-PSD-USR-UDMR etc.
Atunci au dormit (aţi dormit) cei mai mulţi dintre cetăţenii Republicii România.
Acum s-a ajuns la a doua fază.

Tot tacit – şi unii îşi închipuie că este o întâmplare! – tot tacit a adoptat Senatul (da, Senatul Parlamentului României), în acest an, în (încă) această lună, pe 8 Aprilie, o lege (L88/2020) care este la fel de rea ca legea privind autonomia „Ţinutului Secuiesc”. Este o nouă formă a Codului administrativ, formă prin care limba maghiară devine a doua limbă de stat iar autorităţile au obligaţia să facă epurare etnică!

Mai precis, este vorba despre o întărire (în rău) a proiectul de lege 342/2019, un proiect care se rezumă la o chestiune simplă: aprobarea sau respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 2019 (mai exact din 3 Iulie 2019). OUG 57/2019 are ca obiect Codul administrativ.
Frumos, nu?
Guvernul PSD din 2019 a fost foarte preocupat de buna administrare a Republicii România! Atât de preocupat încât a impus Codul administrativ prin ordonanţă de urgenţă. Era atât de urgent, încât nu putea fi aşteptată dezbaterea ca lege în Parlament!
Sau nu?
Nu. Doar că în Parlament ar fi stârnit, iar, reacţia patrioţilor români. Vom vedea mai jos de ce. Acum să vedem cum din 2019 până acum Guvernele PNL nu au avut nicio reacţie critică faţă de OUG 57/2019. Ba chiar au lăsat-o să treacă tacit, de Senat. Şi nu sunt singurii!
De pildă, unul dintre susţinătorii acestei ordonanţe de urgenţă şi al adoptării ei este senatorul PMP Bădulescu Dorin-Valeriu. Care, în armonie cu UDMR, a dat avizul favorabil din partea comisiei pe care o conducea. Asemenea şi senatorul PSD Viorel Arcaş, împreună cu senatorul PNL Romulus Bulacu, semnează avizul favorabil din partea Comisiei pentru buget… 
Pe scurt, toate partidele parlamentare cunosc şi sprijină această lege. Şi au lăsat-o să treacă. Tacit, sau explicit – prin avizele aberant favorabile pe care le-au dat.

Dar de ce este această lege rea? Pentru că transformă în lege dementa operă PSD-UDMR numită OUG 57/2019. Dar de ce este „operă dementă” OUG 57/2019? Să vedem!

I. Mitul adoptării tacite ca fleac

Mai multe voci au minţit în ultima vreme că adoptarea tacită ar fi un fel de fleac, o întâmplare. Ca şi cum Parlamentul ar fi un loc de joacă, în care mai scapă de pe teren o minge, o lege, o flegmă… Teoretic, Parlamentul este cel mai înalt for al statului (zis român), fiind esenţial pentru funcţionarea acestuia. Citez:

Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. (Constituţia României, Art. 61, alin. 1)

Dacă legile trec la întâmplare prin Parlament înseamnă că s-a ales praful de stat.
Mai rău – şi doborând cu totul liniştea iresponsabilă a celor care cred că adoptarea tacită este un fleac – iată cum arată documentul de adoptare tacită a unei legi de către camerele Parlamentului:

cdep_adopta_tinutul_secuiesc
Actul prin care Camera Deputaţilor a adoptat Legea privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc (respinsă la Senat)
Lege342_2019_adoptata_Senat
Actul prin care Senatul transformă în lege OUG 57/2019

După cum se poate vedea, într-un asemenea act nu se menţionează nimic despre felul în care a fost adoptată legea: cu unanimitate de voturi, cu majoritate de voturi sau tacit. Se spune doar, clar, „Senatul adoptă prezentul proiect de lege„. Altfel spus, a privi adoptarea tacită ca pe un fleac este orbire totală. Adoptarea tacită este egală cu adoptarea prin unanimitate de voturi. Şi când este folosită pentru legi anti-româneşti, anti-democratice etc., este un act de înaltă trădare. Punct.

 

II. Distrugerea Constituţiei României şi a României prin L342/2019, respectiv OUG 57/2019

Conform Constituţiei României, Art. 13,

În România limba oficială este limba română.

Desigur, în clipa în care avem altă limbă oficială, impusă prin lege, înseamnă că a fost încălcată Constituţia României. Pe care şi sperjurii parlamentari, inclusiv udmr-işti, au jurat să o respecte şi să o apere.

Ce înseamnă, însă, limbă oficială?
Iată o întrebare pe care mulţi nu şi-o pun!

Conform Cambridge English Dictionary, limba oficială este

Limba sau limbile acceptate de conducerea unei ţări, care este folosită în şcoli, în justiţie etc.

Conform Macmillan Dictionary, limba oficială este

O limbă care deţine un statut special în viaţa legală, politică şi educaţională a unui loc.

Conform Oxford Reference, limba oficială este

Limba folosită în scopuri oficiale, mai ales în mediul guvernării naţionale.

Cred că este limpede:

Limba folosită legal şi permanent în mediul instituţiilor statului este limbă oficială.

Or, conform legii adoptată de Senat (342/2019), adică a OUG 57/2019, Art. 253, lit. f), Prefectul

OUG57_2019_Art_253

Conform Constituţiei României, Art. 123, alin. 1 şi 2, Prefectul este numit de Guvern şi este reprezentantul acestuia pe plan local, conducând ramurile locale ale ministerelor şi celorlalte instituţii locale ale administraţiei publice centrale. În clipa în care prefectul are datoria expresă să se ocupe de folosirea unei alte limbi decât limba română limba în cauză a devenit limbă oficială.

Pot să dau mai departe citate din aceeaşi OUG 57/2019 ce arată exact aceeaşi situaţie:

autorităţile române sunt obligate să folosească limbile minorităţilor în paralel cu limba română.

Deocamdată doar acolo unde acestea sunt 20% sau mai mult… adică în mari părţi ale Transilvaniei. Şi mai ales în acelea care încă nu şi-au revenit după genocidul hortist împotriva Românilor, Evreilor şi Ţiganilor din 1940-1944. Genocid reluat în Regiunea Autonomă Maghiară, condusă sistematic de comuniştii maghiari (fapt verificabil prin comparaţia populaţiei româneşti, evreieşti şi ţigăneşti din zonă în anul 1952 şi respectiv acum).
Deocamdată, pentru că se pregăteşte eliminarea acestei limitări. Chiar şi în această lege, respectiv în OUG 57/2019, Art. 94, alin. 2, se prevede că folosirea limbii minorităţilor locale poate fi impusă de autorităţile locale, dacă aşa vor, şi acolo unde „cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea prevăzută la alin. (1)”. Adică şi acolo unde Ungurii sau Ruşii sunt sub 20%, dacă autorităţile sunt convinse că este bine, au puterea să impună folosirea limbii ungureşti sau ruseşti în paralel cu limba română.
Şi cât de uşor este să convingi autorităţile din Republica România!

În forma adoptată de Senat în 8 Aprilie 2020 se schimbă doar numerotaţia articolelor. Măsurile luate sunt nu doar la fel de rele, ci chiar mai rele, impunându-se obligaţii suplimentare angajaţilor statului (cică român) în folosirea limbilor minorităţilor. De acum România devine stat multinaţional. Oficial.

Pe scurt, Senatul a dat o puternică lovitură statului, încălcând prevederile Constituţiei României cu o neruşinare totală. Prin legea 342/2019, respectiv OUG 57/2019 şi prin legea 88/2020 Republica România devine, cum am arătat, stat multinaţional. În doi-trei paşi, urmează sfărâmarea ei.
Lovitura a fost dată printr-un acord între UDMR, PSD, PNL, PMP, USR etc., singura explicaţie pentru tăcerea armonioasă a tuturor acestor partide asupra legii în cauză, singura explicaţie pentru liniştita adoptare a ei.
Reacţiile „patriotice” ale politicienilor faţă de legea autonomiei Ţinutului Secuiesc sunt doar o perdea de fum. De la Klaus Iohanis la Traian Băsescu, de la conducerea PSD şi PNL până la cea a Ungariei, se joacă un teatru teribil spre a se ascunde avansarea legilor care distrug integritatea statală, lingvistică, teritorială, culturală etc. a României.

Oare când veţi înţelege că partidele parlamentare sunt doar măşti ale caracatiţei PCR-Securitate? O caracatiţă fără sentiment naţional, gata să vândă statalitatea şi teritoriul României pe bucăţi, după ce deja a vândut orice altceva putea să vândă.
Dormiţi liniştiţi, politicienii lucrează… Nu pentru voi, fiţi siguri.

Mihai-Andrei Aldea

Tricolorul

 

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Jurnal COVID-19. Ura, invidia şi prostia

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Trăim, vorba Chinezilor, vremuri interesante. La ei urarea de bine este să nu ai parte de vremuri interesante. Căci sunt grele. Pentru Creştini, însă, toate vremurile sunt – ori trebuie să fie – scară către Cer.

Scriu pentru cei care caută sincer adevărul, nu pentru cei care se lasă manipulaţi. Pentru aceştia scriu tot felul de specialişti în domeniu, din felurite servicii şi grupări. Un oarecare nu poate egala forţa unor sisteme uriaşe, dar nici acestea nu pot egala puterea Adevărului şi a Dragostei – adică a lui Dumnezeu. Ca urmare, chiar şi în vremuri interesante, cei care vor să găsească adevărul şi dragostea le vor găsi.

Acum cca. 10 zile Patriarhia a anunţat programul pentru Sărbătorile Pascale.
Un program convenit, cuminte, cu autorităţile.
Cu ţinerea tuturor poruncilor date de stăpânire(a lumească) în numele apărării de virusul SARS-CoV-2, fie ele corecte sau nu. Ba chiar cu şi mai multă pază, ca să nu fie loc de tulburare a laşilor sau de atacuri ale ticăloşilor. Majoritari, de altfel, în Republica România, adoratori de politicieni şi surse mainstream ale mass-mediei şi cel mult Creştini cu numele – sau direct (Neo)Comunişti.

Zadarnic.
După o lungă tăcere, atunci când Ministerul de Interne a (re)anunţat public ce şi cum va fi la sfârşitul Săptămânii Mari şi începutul Săptămânii Luminate, s-a dezlănţuit isteria.
Oameni care nu au făcut niciodată bine Ţării, oameni care nu au făcut niciodată bine cetăţenilor României, oameni care au vândut România pe bucăţi – de la flotă la viitorul politic – au răcnit ca şi cum li s-ar fi zdrobit coada. Cică, „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum au ocupat România şi Sovieticii, „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum au falsificat alegerile din 1946 şi 1948 ocupanţii şi marionetele lor, „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum au fost închişi preoţii şi ierarhii Bisericii, credincioşii ei, luptătorii pentru libertate şi ţapii ispăşitori, din 1948 încolo, „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum s-au distrus lacurile României şi producţia de peşte, păsări de apă, raci, vidre, scoici etc., „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum s-au otrăvit pământul, apele şi aerul cu o industrializare dementă, lipsită de orice raţiune economică, „din grijă pentru oameni”.
Sau pentru că doctrina comunistă pretindea că viitorul omenirii, clasa superioară, cea mai evoluată şi care va deveni unică este muncitorimea. Şi dacă nu erau muncitori, trebuiau făcuţi, ca să nu fie mincinoasă doctrina comunistă.

Tot în urmă cu cca. 10 zile s-a prezis de către unii specialişti în microbiologie că în cca. 2 săptămâni va mai veni o izbucnire de îmbolnăviri cu COVID-19. După care va urma ieşirea din criză.
Predicţiile au fost făcute pe temeiul observaţiilor evoluţiei îmbolnăvirilor în întreaga lume. Există o anume ciclicitate, dată de combinaţia între contaminări şi perioada de incubaţie a virusului [1].
Aceste predicţii sunt nesigure – ca multe alte date şi predicţii referitoare la SARS-CoV-2 şi COVID-19.
Dar dacă tot există, şi dacă tot s-ar putea să se împlinească, de ce să nu fie folosite împotriva Bisericii, a Credinţei, a lui Dumnezeu?
De ce să nu se anunţe dinainte, de către activiştii comunişti, că sunt „din vina Bisericii”?
Doar Biserica este oricum ţapul ispăşitor al Comuniştilor pentru toate impotenţele şi crimele lor.

Pentru un om raţional este limpede că isteria împotriva împărţirii anafurei şi luminii de Înviere nu are niciun temei ştiinţific.
Zeci de mii de curieri ce aleargă prin ţară zi de zi, mai toate magazinele (şi) cu produse de bază sunt deschise. Slavă Domnului, altfel deja s-ar fi ajuns la genocid. Avem un număr de minimum 100.000 de angajaţi ce lucrează cu publicul zi de zi, la ei adăugându-se cca. 100.000 de lucrători ai Poliţiei şi Jandarmeriei. Avem, prin urmare, 200.000 de persoane ce intră zi de zi în contact cu restul populaţiei. La aceştia se adaugă însă şi angajaţi în alte domenii publice, pe care nu le-am mai amintit.
Toţi aceştia nu sunt priviţi ca vectori de transmitere a coronavirsului/gripei. De ce? Pentru că respectă normele de protecţie sanitară impuse de stăpânire.
Pentru 3-4 zile, ar urma să li se adauge cca. 20.000 de voluntari şi clerici, sub supravegherea Poliţiei şi respectând normele de igienă impuse.
Este o fluctuaţie de cca. 10%. Care, în situaţia măsurilor extinse luate automat de sărbători (deci şi de Paştile Catolic, şi de Paştile Ortodox, inevitabil, an de an) este o fluctuaţie şi mai mică. Oricum, nesemnificativă.

Este dincolo de iraţional, este de-a dreptul dement, să crezi că livrările, liber făcute, de pizza, aripioare picante ori supă de linte sunt mai sigure decât împărţirea de anafură şi lumină sub supraveghere Poliţie-Jandarmerie.
Este dincolo de iraţional, este de-a dreptul dement, să crezi că o fluctuaţie de sub 10% timp de 3 zile ar avea vreun efect semnificativ în răspândirea SARS-CoV-2.
Este dincolo de iraţional, este de-a dreptul dement, să crezi că măsurile de protecţie funcţionează pentru Poliţie şi Jandarmerie, funcţionează pentru curieri, şoferi şi feluriţi transportatori, pentru oricine, de fapt, dar nu pentru clericii şi voluntarii ortodocşi.
Pentru orice om raţional,indiferent de religie, este limpede că situaţia nu ţine de raţiune sau motive obiective.

Nu există absolut nicio bază raţională şi ştiinţifică pentru isteria declanşată împotriva Bisericii.

Există însă multă ură, invidie şi prostie.
Pe asta se bazează politicienii care ţin România sub călcâi.
Aşa s-a votat în 1990, aşa s-a votat şi în următoarele alegeri, până astăzi. După ură, invidie şi prostie.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.. (Ioan 15.17-21)
Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: „Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere”. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru. (Romani 8.35-39)

lumina lumineaza 01

[1] Perioadă de incubaţie = perioadă în care agentul patogen intrat în organism încă nu provoacă simptomele de boală, înmulţindu-se până la atingerea masei critice (pentru organism).

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă