În interbelic s-a luat măsura ca, la Vest de Atelierele CFR Grivița, să se realizeze o vastă parcelare.
Locul, cunoscut și sub numele de Groapa lui Cuțarida, fusese cândva teritoriul unei fabrici de cărămizi (a inginerului cu numele respectiv). Nu un teritoriu de producție în înțelesul comun, ci unul de extragere: se scotea de acolo lut.

În mare parte, parcelele de teren (care aveau cca. 300 mp) au fost vândute în rate unor ingineri, profesori, tehnicieni, învățători, funcționari etc. ce voiau să aibă proprietate personală – mai ales că spațiile disponibile pentru închiriere în București nu mai făceau față cererilor.
Apare, ca urmare, o deosebire foarte mare între această zonă și Groapa lui Ouatu, între Mahalaua Cuțarida sau Cartierul Grivița și, respectiv, Mahalaua Ouatu sau Cartierul Regina Maria.

Mulți confundă Groapa lui Cuțarida cu Groapa lui Ouatu.
Asta și pentru că erau relativ aproape, și pentru că amândouă fuseseră cariere de lut.
Cum se pot deosebi foarte ușor?

Printr-un punct de reper esențial, Cimitirul Sfânta Vineri.

Groapa lui Ouatu¹ se afla lângă acesta, înspre Cimitirul Evreiesc Filantropia, începând cu ceea ce astăzi este Parcul Regina Maria.
Strada Turda înspre Podul Grant este cel mai bun reper pentru teritoriul zonei cunoscută și sub numele de Mahalaua Dracului (din pricina proporției foarte mari de infractori ce ”locuiau” aici, respectiv a numărului foarte mare de infracțiuni ce aveau loc – și care în majoritate covârșitoare nu erau sancționate și nici măcar cunoscute de autorități). Era un teritoriu al pungașilor, cuțitarilor, șuților etc., suprapuși cu muncitori săraci și feluriți oameni loviți de viață.
În Mahalaua Ouatu cei mai bine situați erau considerați a fi muncitorii feroviari – care cel puțin aveau un venit stabil.

Groapa lui Cuțarida se afla, în opoziție, între Cimitirul Sfânta Vineri, în Sud-Vest și Atelierele Grivița, în Vest, și, respectiv, Facultatea de Agricultură în Nord (astăzi, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București).
Locul propriu-zis al gropii este ocupat astăzi de Parcul Copilului.
Primele parcelări în zonă au început înainte de Marele Război (Primul Război Mondial), fiind ulterior extinse².
Prin sistematizarea din interbelic și cele care au urmat, Mahalaua lui Cuțarida sau Cartierul/Cartierele Grivița (exprimarea populară este diversă) e cuprinsă aproximativ între Calea Griviței, Bulevardul Ion Mihalache și (aici încep discuțiile) Strada Carol Knappe sau… altele paralele cu aceasta.
Astăzi reflexul este de a încorpora în Cartierul (Cartierele) Grivița și o bună parte din fosta Mahala a lui Ouatu, hotarele devenind Calea Griviței, Bulevardul Ion Mihalache și Strada Turda.

Am făcut această introducere silit sufletește de amintirea tatălui meu (Mihai Ion Petre Aldea, 1938-2023).
Care, deși născut la Târgoviște – în județul pe care localnicii îl numeau cândva Stejarul sau Stejara – a copilărit și crescut în Strada Trotușului, lângă Groapa lui Cuțarida.
Căci pentru a aminti despre Lupta cu Zmeiele și despre gloriosul cântec Bombyx Mori, era de nevoie să înțelegem puțin locurile.

(urmarea)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

1. Denumirea vine de la un Englez, Watt, al cărui nume a fost înțeles de localnici drept Ouat. ↩︎
2. D-na Marilena Bara consemnează:
   
   „Va multumesc ca ati scris despre cartierul copilariei mele, adolescentei, tineretii mele. As face doar 2 precizari: – cartierul de locuinte se numea Steaua (ca si maternitatea), de la numele unei rafinarii aflate langa atelierele CFR, numita ,,Fabrică de Petrol „Steaua Română” ; – Cartierul (parcelarea) CFR Steaua din București a fost construit la inițiativa Căilor Ferate Române (CFR) și a Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine. Lucrările au început în anul 1912, iar efortul de construire a locuințelor a fost coordonat de Casa Muncii C.F.R., care l-a angajat pe arhitectul Constantin Pomponiu pentru proiectarea ansamblulu , inclusiv a bisericii Sf. Gheorghe Grivita, sfintita in 1931.
   
   Sa nu uitam ca aceste locuri l-au inspirat pe Eugen Barbu sa scrie Groapa, el locuind in mahalaua Cutarida, pe strada Campina, actuala Alexandru Constantinescu.”
   
   Mă bucur (M.A.A.) de aceste precizări!
   Uitasem de vechea denumire Steaua (Steaua Română), deși în copilărie mă încurcase mult (confundam fostul Cartier Steaua și Cartierul Ghencea).
   În ceea ce privește cartea lui Eugen Barbu, nu am amintit-o pentru că, deși acesta stătea în Mahalaua Cuțarida, cartea este dedicată Gropii lui Ouatu (Mahalaua Dracului). Care, evident, i s-a părut mai exotică și mai interesantă, din multe puncte de vedere. ↩︎