De când se spovedesc copiii? Între canon și abuz

Am întâlnit repetat întrebări privind vârsta obligatorie pentru Spovedanie.
Întrebarea are un răspuns foarte clar în istoria și practica Bisericii. Dar acest răspuns este acoperit de abuz, adică de încălcarea legalității și legității creștine.
Abuzul în cauză vine adesea din superstiții și tradiții lumești, dar în unele forme este instituit și promovat de Administrația Bisericească.

Vârsta creștină pentru Spovedanie

Prin vârstă creștină se înțelege vârsta la care creștinește omul are nevoie de Spovedanie pentru a trăi întru Christos1 Iisus.
Deci, care ar fi această vârstă?
Conform Canonului 18 Timotei al Alexandriei,2 vârsta creștină pentru Spovedanie este

„în funcție de cunoașterea și înțelegerea fiecăruia, de obicei de la 10 ani”.

Canonul în cauză a fost primit, adică pecetluit a fi de la Duhul Sfânt, de Sinodul Trulan (691-692)3 și pecetluit universal, iar, la Sinodul al VII-lea Ecumenic (787) și la Sinodul al VIII-lea Ecumenic sau al Sfântului Fotie (879-880).

Conform amintitului canon, atunci când omul ajunge la acea cunoaștere și înțelegere prin care este limpede că deosebește binele și răul în ce face și ce i se întâmplă, putând comunica, este vremea să înceapă să se spovedească.
Foarte folositor este că Duhul Sfânt l-a inspirat pe autor să amintească obiceiul vremii și locului, pentru a arăta că NU asemenea obișnuințe sunt criteriul, ci acela al înțelegerii și cunoașterii.

Abuzurile

Ai crede că după ce Sinoadele Ecumenice s-au pronunțat orice Biserică locală va asculta.
Totuși în Biserica Ortodoxă Română există o serie de curente ale neascultării față de Capul Bisericii, față de Duhul Sfânt care a dat Învățătura Dumnezeiască oamenilor, față de Sinoadele Ecumenice care au pecetluit-o de câte ori nu a fost înțeleasă.

O primă rătăcire apare în Evul Mediu.
Pravila Mare4, absolut necanonic, dă în Capătul (Glava5) 3216, ca vârste pentru Spovedanie… 12 ani pentru fete și 14 ani pentru băieți.
Este de apreciat oglindirea faptului că fetele se maturizează mai repede decât băieții. Însă rămâne problema faptul că fixarea unei vârste este în contradicție cu Învățătura și Rânduielile Bisericii lui Dumnezeu.
Mai trist, și extrem de ilogic, dacă s-ar merge pe principiul unei vârste fixe, aceasta ar fi trebuit să fie aceea de 10 ani din Canonul 18 al Sfântului Timotei Alexandrinul.
Altfel spus, chiar și prin ignorarea principiului fundamental – după cunoașterea și înțelegerea fiecăruia – nu se poate justifica o asemenea prevedere.
Dar să vedem Capătul 321 din Îndreptarea Legii (1652, Târgoviște) – notat mai departe și C. 321/1652 –, cu îndreptarea ortografiei7:

”Sfântul [Sfințitul n.n.]8 Ioan Chitrul poruncește că copiii partea bărbătească după 14 ani să se ispovedească la părinți duhovnici de păcatele lor, iar partea muierească, după 12.
Și tuturor ne trebuie să ne pocăim: arhierei, episcopi, popi, călugări, călugărițe, bărbații, muierile, mirenii; și nice unul să nu se despartă sau să fugă de pocanie [pocăință n.n.] și de la Spovedanie, pentru că toți greșim ori cu cuvântul, ori cu lucrul, ori cu vederea, ori cu gândurile; ce trebuie să ne pocăim. Pentru că și Mântuitorul nostru zice, și al lui Botezătorul Ioan, dumnezeieștile predanii9: Pocăiți-vă că se apropie Împărăția Cerurilor. Și David: Aproape e, zice, tuturor celora ce cheamă pre Dânsul. De aceea grăiesc eu tare și strig tuturor cu mine pentru darul Mântuitorului nostru, să ne pocăim ca să ne spăsim. Că și sfințiților, și mirenilor de treabă le este spovedania și pocania. Și mărturisește de aceasta apostolul: Spovediți-vă unul altuia greșelile și vă rugați unul pentru altul ca sa va tămăduiți. De întru aceasta arata apostolul ca trebuie sa se răscumpere tot omul de celea ce-au greșit, că nimenea nu este fără de păcate, fără numai singur Domnul nostru Iisus Christos, Carele fără de păcate se-A Întrupat și sfințește s-A născut și A trăit și A murit pentru toți, Izbăvitorul; și dacă Au înviat trăiește și este, singur fiind fără de păcate.”

Primul șoc pentru cel care cunoaște viața clerului și care citește în întregime Capătul 321/1652 este obligația tuturor de a se spovedi; și nu oricum, ci cu pocăință.
Căci mulți clerici petrec în mare lipsă de acestea.

Interesant este și faptul că Administrația Bisericească, în lucrările acceptate sau formulate drept manuale de seminar, cursuri de facultate (de Teologie Ortodoxă), cursuri și examene de capacitate preoțească etc. pune între excepțional și deloc accent pe aceste prevederi.
Chiar dacă invocă același Capăt 321/1652 strict pentru vârsta creștină a Spovedaniei.
Este interesant pentru că dintre seminariști și studenții teologi ies viitorii episcopi. Așa că se impune o educare a elevilor și studenților în domeniu. Fie și pentru a înțelege când episcopul are dreptate sau greșește în viața și lucrarea sa. Căci dacă nu pot înțelege asta, cum ar putea să îl ajute și să îi fie alături în cele bune, sau să îl ajute prin fiască învățătură îndreptătoare când greșește? Sau cum ar putea să prețuiască un episcop bun și să fugă de unul rău, după cum cer canoanele?
Dar să ne întoarcem la tema noastră, vârsta creștină pentru Spovedanie, mai precis la abuzurile existente în Biserica Ortodoxă Română în privința acestei vârste.

Am văzut cum C. 321/1652 vine cu o stranie precizare a vârstei aflată în contradicție cu Sinoadele Ecumenice – care au primit și pecetluit amintitul Canon 18 al Sfântului Timotei Patriarhul Alexandriei.

Care este motivația – și, poate, chiar argumentul – acestei contradicții?
Mitropolitul Ștefan I al Munteniei deschide fraza prin apelul la ceea ce, zice el, ”poruncește Sfințitul Ioan Chitrul”. Acesta fiind un canonist celebru de secol XIII, niciodată canonizat și niciodată cu autoritate egală cu a Sinoadelor Ecumenice.
Avem aici o slăbiciune a Mitropolitului Ștefan I față de un Grec celebru – o slăbiciune care, față de multe feluri de străini, domină numărul clericilor de la noi, indiferent de treaptă.

Dar stă aici Mitropolitul Ștefan I?
Se limitează Îndreptarea Legii, 1652 la această poziție, din prima frază (așa cum induce părerea citarea de către Administrația Bisericească exclusiv a acestei fraze)?

Ei bine, următorul Capăt, 322, introduce noțiunea de Spovedanie „cu tot sufletul de în bună voie”10.
Poate să nu pară mare lucru, dar puțin mai departe, la Capătul 324/165211, se discută „Pentru de în ce vârstă se socotesc la Dumnezeu păcatele omului”.
O problemă organic legată de cea a vârstei creștine pentru Spovedanie de la C. 321/1652!
Căci dacă se socotesc păcatele, e nevoie de Spovedanie!

Iar C. 324/1652 spune:

„Sfinții Părinți și alți învățători zic că e după cum e mintea și înțelepciunea omului, așa se socotește: sau de în 12 ani, sau înainte de 12 ani12; pentru că vei afla copii de 12 ani de vor avea minte mai multă decât omul ce este de 50 de ani, și iară așa vei afla oameni de 25 de ani și de 30, și mai sus, care vor fi având mai puțină minte decât copilul acela. Ce însă Dumnezeu nu socotește pe cei ce fac păcatele pre anii cari-i au, ce după cum e mintea și înțelepția omului, cum am zis.”

După cum se vede, Mitropolitul Ștefan I al Țării Românești exprimă în Capătul (Glava) 324 exact învățătura Bisericii, sau a Sinoadelor Ecumenice.
Contrazicând, implicit, prima frază din C. 321, atât de citată de lucrările Administrației Bisericești (din pricini, desigur, cu totul tainice).

Dar, se va mira cineva, de ce această plecare în fața unui episcop străin, numai pentru a o corecta trei capete mai departe?
Dumnezeu știe!
Poate că a fost un reflex de adulație pe care nu l-a conștientizat; poate că a folosit surse care aveau această greșeală și nu a îndrăznit să o îndrepte; poate că Patriarhul de Constantinopol sau altă mărime pe care o respecta (sau de care se temea) avea părerea din prima frază a C. 321/1652; poate…
Pe scurt, sunt multe ipoteze, iar sursele prea puține. Și, de fapt, nici nu este preocuparea noastră.

Ceea ce este grav este că în materialele, cărțile, studiile etc. promovate de Administrația Bisericească se invocă prima frază din C. 321/1652, dar nu și restul Capătului (Glavei) în cauză, nici C. 324/1652.
Asta și pentru că în aceleași lucrări se dă ca rânduială a BOR vârsta de 7 ani ca vârstă creștină a Spovedaniei – desigur, nu chiar cu aceste cuvinte, dar cu același înțeles.
Termenul în cauză fiind chiar impus ca parte a examenului de capacitate preoțească…

Prin urmare, anumiți exponenți ai Administrației Bisericești s-au folosit de această prevedere necanonică – despre care nu am cercetat dacă a fost formulată de Sfântul Sinod sau face parte din folclorul teologic-administrativ. S-au folosit de ea, mi s-a spus repetat, pentru a sancționa duhovnici care spovedeau copii sub 7 ani de zile și destul de deștepți, inteligenți și/sau cunoscători pentru Spovedanie. S-au folosit de ea pentru a sancționa duhovnici care nu spovedeau copii de peste 7 ani care, datorită Sindromului Down sau altor afecțiuni nu aveau încă nivelul de înțelegere necesar pentru Spovedanie.

Încheiere în câteva puncte

※ Este evident că

vârsta creștină pentru Spovedanie este vârsta de la care omul (copilul) înțelege și poate exprima binele și răul.

※ Este evident că în zilele noastre copiii intră mult mai devreme în contact cu lucruri (foarte) rele.
Mărturiile a sute de părinți despre copiii lor expuși la pornografie în grădinițe ar trebui să fie de ajuns pentru oricine.
Și este evident că apărarea și curățirea pe care Spovedania le aduce copilului, conștientizarea răutății păcatului și nevoia pocăinței sunt o necesitate puternică.

※ Iarăși, este evident că nu orice preot poate spovedi copii.
Răbdarea și puterea de a înțelege gândirea și exprimarea unui copil, de a-i citi limbajul mimico-gestual spre a-l asculta dincolo de exprimarea verbală, iată doar câteva dintre abilitățile necesare acestei mântuitoare lucrări.

※ Iarăși, este evident că programa seminariilor și facultăților de teologie ortodoxă din România este supra-încărcată. Sau hiper-încărcată, după caz.
Asta și pentru că există și în aceste instituții ale Bisericii din România practica ce îngroapă învățământul național: ”Bagă cât mai multă materie, poate se alege ceva!”. Dar, desigur, este un subiect prea vast ca să ne oprim mult asupra lui.
Cu adâncă smerenie, așa cum cere să formulăm Administrația Bisericească, am încerca să sugerăm o reformă a învățământului teologic de la noi.
În care să se învețe mai concentrat și principial Dogmatica, la fel Morala, și mult mai puțin minunatele dar specialele materii Istoria Vechiului Testament, Istoria Noului Testament, Patristica, Bizantinologia, Istoria Bisericii etc. Lăsându-se mai mult loc pentru studiul real, direct și efectiv al Sfintelor Scripturi, pentru studiul real al Pastorației și Misiunii, până la urmă esența reală a lucrării preoțești.
Și, ca să nu fim înțeleși greșit din vina noastră, amintim cu smerenie faptul că teza noastră de licență a fost în Bizantinologie și s-a soldat cu nota 10 (zece), prin mila lui Dumnezeu. Adică iubim și acele materii pe care pare că le vrem lăsate de-o parte; doar că visăm la secții specializate în cadrul Domeniului Teologie Pastorală, secții care să apară din anul II și să meargă pe Studiu Biblic Avansat, Studiu Patristic, Studiu Liturgic Avansat etc.

※ Și, dacă tot am amintit de vise, l-am adăuga și pe acela al conformării Administrației Bisericești cu principiul fundamental al oricărei Biserici locale: supunerea deplină față de Sfintele Scripturi și Sinoadele Ecumenice. Cu înlăturarea grabnică a prevederilor ce se dovedesc a fi scăpări de condei.

Dumnezeu să ne împlinească toate visele cele bune după Legea Sa!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

※ ※ ※

Bibliografie selectivă

  1. – Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, E.I.B.M.B.O.R., București, 2004
  2. – Îndreptarea Legii…, Mitropolitul Ștefan al Munteniei, Târgoviște, 1652, prezentă și online (click pentru accesare) pe platforma digitală Restitutio a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, București
  3. *** Îndreptarea Legii 1652, Adunarea Izvoarelor Vechiului Drept Românesc Scris VII, Editura Academiei R.S.R., București, 1962
  4. Darrouzès, Jean (1973) Les réponses canoniques de Jean de Kitros, in Revue des études byzantines, Bd. 31, 1973, p. 319–334, disponibil, firește, pe Persée, aici (click pentru accesare)
  5. Floca, Ioan N. (1993) Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Tip. Polsib S.A., Sibiu
  6. Ivan, Iorgu D. (1952) Pravila mare de-a lungul vremii, «Studii Teologice», nr. 9-10/1952, pp. 580-609
  7. Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1991) Istoria Bisericii Ortodoxe Române, I, E.I.B.M.B.O.R., București
  8. Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1994) Istoria Bisericii Ortodoxe Române, II, E.I.B.M.B.O.R., București
  9. Păcurariu, Pr. Prof. Mircea (1975) Listele cronologice ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Romane, «BOR», XIII (1975), p. 322-356
  10. Psarev, Deacon Andrei (2007) The 19th Canonical Answer of Timothy of Alexandria: On the History of Sacramental Oikonomia, in St Vladimir’s Theological Quarterly, No. 51:2-3 (2007), p. 297-320, online, ca articol, la ROCOR Studies (click pentru accesare), și online pdf tot la ROCOR Studies (click pentru accesare)
  11. Stan, Liviu (1952) Importanța canonică și juridică a Pravilei de la Târgoviște, «Studii Teologice», nr. 9-10/1952, pp. 561-579

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea


Note

  1. Pentru forma corectă în limba română a supranumelui Mântuitorului, Christos, a se vedea materialele Christos, Cristos ori Cristos? (2019; click pe titlu pentru accesare), Cum se pronunța litera X în primele secole creștine. Surse (2026; click pe titlu pentru accesare), Iar despre Christos, Cristos și Hristos (2024; click pe titlu pentru accesare); și Românii au rostit totdeauna Cristos ori Christos. Până la ocupații străine precum cea sovietică (2026; clic pe titlu pentru accesare). ↩︎
  2. Sfântul Timotei a fost Patriarhul Alexandriei, primul cu acest nume, în secolul IV d.Chr. A luat parte la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol (381), preluând președinția acestuia după retragerea Sfântului Grigorie de Nazianz. Trece la Domnul în 841. ↩︎
  3. Numit și Sinodul Cinci-Șase Ecumenic ori Sinodul Quinisext. ↩︎
  4. Este vorba despre Îndreptarea Legii sau Pravila Mare de la Târgoviște din 1652. Tipărită „cu cheltuiala lui Ștefan, Mitropolitul Târgoviștei și Exarh al Plaiului și a toată Ungrovlahia” (Mitropolitul Ștefan I, 1638-1653 și 1655-1668). Este numită și Pravila lui Matei Basarab. ↩︎
  5. Termenul slavon Глава (Glava) înseamnă, ad-litteram, căpățână sau cap (de om). În slavona scrisă a devenit termenul pentru fiecare secțiune mai mică a unei lucrări, numită Capăt în română, mai târziu, în funcție de context, Articol sau Paragraf. ↩︎
  6. La p. 295-296 în ediția Academiei din 1962. ↩︎
  7. În 1962 se folosea masiv î pentru aproape toate cuvintele – o vreme s-a folosit chiar și pentru România sau Român, scrise la indicațiile Sovieticilor drept Romînia și Romîn, așa cum tot Sovieticii au impus în loc de Cristos ori Christos forma Hristos. ↩︎
  8. Ioan în cauză este un episcop de secolul al XIII-lea care nu a fost canonizat. Deci titlul i s-a dat după tipicul folosit pentru clerici, cum se vede și mai jos în aceeași glavă, unde se spune „și sfințiților, și mirenilor”. ↩︎
  9. Cuvântul predanie reprezintă în limbajul teologiei creștine învățătura sau cunoașterea adevărului ce se lasă pentru trăire și pază Bisericii până dincolo de Sfârșitul Lumii – evident, prin Biserică se înțeleg toți cei care cred în Învățătura lui Iisus Christos, adică o trăiesc (nu cei care formal, aparent, dar fără credință lucrătoare, apar ca fiind în structurile denumite lumește Biserica). ↩︎
  10. La p. 296 în ediția Academiei din 1962. ↩︎
  11. La p. 299 în ediția Academiei din 1962. ↩︎
  12. Autorul folosește formula „sau de 12 ani înainte”, care este un calc grecesc (bizantin) în locul exprimării românești „sau înainte de 12 ani”. ↩︎

Lasă un răspuns