Dictatura şi abuzurile. De ce trebuie să cunoaştem Istoria. Studiu de caz(uri)

Dictatura şi abuzurile. De ce trebuie să cunoaştem Istoria. Studiu de caz(uri)

abstract barbed wire black white black and white
Photo by Pixabay on Pexels.com

Un jandarm din Brăila a atacat şi umilit un cetăţean, lovindu-l cu piciorul în pulpa piciorului stâng, pe la spate, absolut nejustificat. Videoclipul, filmat de la un etaj inferior (1 sau 2), Duminică 5 Aprilie 2020, este foarte clar:

Un civil (tânăr), având alături o bicicletă, stă în faţa unui echipaj alcătuit dintr-un poliţist şi un jandarm. Aceştia par să verifice datele acestuia pe mobil – al poliţistului – şi o agendă – a jandarmului. Apoi poliţistul ţine un mic discurs şi îi face semn civilului să plece. Jandarmul se poziţionează între timp în lateral, pregătindu-se pentru atac. Tânărul ridică piedica bicicletei şi o întoarce ca să poată pleca. Poliţistul deja se retrăsese – procedură incorectă ce sugerează complicitate. În clipa în care civilul este cu spatele către jandarm acesta îi aplică o lovitură în piciorul stâng, în partea superioară (pe pulpă sau chiar la articulaţia şoldului). Civilul nu îndrăzneşte să protesteze, plecând mai departe. Jandarmul începe şi el să se îndrepte către colegul retras (strategic?). Persoana care filma strigă „Şi dacă mai era altul mai dădeai în el?” (adică „ştiind că există martori”). Întrebarea a fost un prilej pentru jandarm de a-şi cere iertare pentru agresiune şi a încerca să limiteze efectele traumatice (circumstanţă atenuantă cf. N.C.P. Art. 75, pct. (2), lit. a). Din păcate, jandarmul răspunde „Da, dădeam!”. În acelaşi timp se opreşte şi încearcă să localizeze vorbitorul. Dându-şi seama că este în bloc (şi, probabil, şi că este filmat) se întoarce să plece.

Voi preciza faptul că tipul de lovitură aplicată de jandarm este unul practicat pentru oprirea şi doborârea unei ţinte periculoase, eventual înarmate cu o armă albă. Lovitura poate avea ca efect rupturi musculare şi/sau de tendon, dizlocarea încheieturii şi alte efecte nocive datorate prăbuşirii ţintei. În acest caz ţinta – victima, mai corect spus – conducea cu mâinile bicicleta, o eventuală căzătură având un potenţial vătămător mai mare.

Înainte de a prezenta încadrarea faptelor cred că trebuie să amintesc şi de comentariile purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Brăila, locotenent Sorin Neftode, aşa cum sunt prezentate de Agerpress:

Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, cu privire la modul în care a acţionat un lucrător din cadrul IJJ Brăila, vă comunic faptul că, la nivelul inspectoratului, a fost constituită o comisie de verificare a acestor aspecte. În termenul cel mai scurt vom reveni şi cu alte informaţii, pe măsură ce le deţinem. Menţionăm că este un caz izolat şi că nu tolerăm în niciun caz un astfel de comportament abuziv„, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brăila, lt. Sorin Neftode.

Sorin Neftode a precizat că, pe baza filmului făcut public, a fost identificat jandarmul care făcea parte din patrula mixtă poliţist-jandarm, dar şi tânărul care a fost lovit, fiind vorba despre o persoană majoră, care a apelat, săptămâna trecută, în mod nejustificat numărul de urgenţă 112, sesizând o situaţie falsă de contact cu o persoană infectată cu COVID-19, sesizare la care s-a ajuns inclusiv cu o izoletă.”

De observat:

  • Nu s-au luat măsuri preliminare – precum suspendarea din activitate – pentru jandarmul agresor, cu toate că videoclipul constituie surprinderea în flagrant a jandarmului agresor;

  • Nu s-au luat măsuri preliminare – precum suspendarea din activitate – pentru jandarmul agresor cu toate că însuşi purtătorul de cuvânt al IJJ Brăila recunoaşte că acesta a avut „un comportament abuziv”;

  • Purtătorul de cuvânt începe să deschidă calea către transformarea victimei în ţap ispăşitor, invocându-se o situaţie fără nicio legătură legală cu întâmplarea în cauză.

În comentariile postate la videoclipul ce arată infracţiunile săvârşite de jandarm există trei extremisme:

a) „poliţiştii şi jandarmii sunt răi” (adeseori exprimat foarte vulgar, chiar violent, un oarecare ajungând la afirmaţii de felul „Orice gabor mort e un gabor bun!”)

b) „tânărul e un ţigan/un infractor, deci jandarmul a făcut bine” (doar câteva voci, dar tot pute)

c) „ai altă poziţie decât mine eşti un nenorocit” (un utilizator youtube cu pseudonimul „Isaac Clarke”, susţinător al jandarmului agresor, merge până la ameninţări cu violenţa şi chiar cu moartea)

Este evident că toate aceste poziţii sunt aberante.

Există poliţişti şi jandarmi de calitate – şi cine a avut drumuri în aceste zile a avut prilejul să întâlnească asemenea oameni. Există poliţişti şi jandarmi de proastă calitate – şi acesta este un asemenea caz.

Tânărul în cauză, în ciuda încercărilor IJJ Brăila şi altora asemenea de a-l mânji este, în context, nevinovat. Etnia sa nu contează. Dacă a sunat la 112 crezând sincer că a intrat în contact cu cineva bolnav de COVID-19 este nevinovat. Iar încercarea IJJ Brăila de a-l învinovăţi pentru asta este o descurajare a cetăţenilor de a suna la 112. Este, adică, infracţiunea de favorizare a răspândirii bolii! Dacă s-a dovedit că a sunat „la mişto”, trebuia pedepsit conform legii. În amândouă situaţiile nu există nicio legătură corectă între cele două întâmplări.

Mai există unii care spun că „nu am văzut [în videoclip n.n.] tot ce s-a întâmplat. De unde ştim că tânărul nu la jignit sau înjurat pe jandarm?”. Poziţia este la fel de greşită şi periculoasă ca cele trei extremisme arătate mai sus. Există un principiu fundamental: cercetaţi bine înainte să emiteţi o părere, mai ales dacă este vorba despre viaţa cuiva. Din păcate mulţi vorbesc „deştept” după mintea lor dar absurd în raport cu realitatea. La fel şi aici. Realitatea este că pentru insulte sau injurii adresate unui jandarm sau altei persoane cu funcţii similare, faptă numită ultraj, există Art. 257 C.P. (Noul Cod Penal, care dezvoltă prevederile C.P. din 1968), în cazul particular al poliţistului sau jandarmului supuşi ultrajului aplicându-se în special alin. (4) al Art. 257. (A se vedea şi acest articol despre ultraj.)

Altfel spus, nu există absolut niciun temei legal pentru acţiunea jandarmului. Legal, aceasta este o infracţiune ce se încadrează în cea mai blândă interpretare la lovire sau alte violenţe (Art. 193 alin. (1)) care, în contextul situaţiei de urgenţă şi a mobilizării parţiale a forţelor armate se pedepseşte cu maximul pedepsei plus 2 ani de zile (adică cinci ani de zile de închisoare).

Din păcate însă, fapta este săvârşită în circumstanţe agravante, aplicându-se Art. 77 lit b) (tratamente degradante), Art. 77 lit. e) şi g), atacul fiind săvârşit profitându-se de starea de vulnerabilitate a cetăţeanului în timpul situaţiei de urgenţă, eventual Art. 77 lit. h) dacă atacul a avut loc şi pe fondul unor preconcepţii ale atacatorului privitoare la rasa, etnia, religia etc. victimei. De asemenea, fapta jandarmului se încadrează şi la Art. 297 alin. (1) şi (2), abuzul în serviciu, cu cel puţin două pedepse obligatorii, închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcţie publică. În situaţia de urgenţă se aplică automat maximum de pedeapsă, adică 7 ani de închisoare, plus 2, plus o treime din celelalte pedepse. Altfel spus, atacul jandarmului cere o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin 10 ani de zile şi interzicerea oricărei funcţii publice pe viaţă, deoarece agresorul a săvârşit fapta în timpul stării de necesitate, premeditat şi în circumstanţe agravante, fără a manifesta vreun regret faţă de fapta săvârşită până în acest moment şi declarând liber şi ştiind că este înregistrat dorinţa sa de a repeta asemenea atacuri.

Merită subliniate şi alte două aspecte. Pe de-o parte, fapta a fost săvârşită la câteva zile de la Ziua Jandarmeriei Române. Pata adusă de jandarmul agresor este amplificată de acest context. Pe de altă parte, intenţia legiuitorului în crearea şi organizarea Jandarmeriei Române a fost aceea de a crea şi organiza un scut împotriva dezordinilor şi violenţelor publice; iar jandarmul de la Brăila a procedat exact la ilegalităţi şi violenţe în spaţiul public. Altfel spus, jandarmul a acţionat direct împotriva voinţei legiuitorului şi a rosturilor fundamentale ale instituţiei de care, teoretic, aparţinea. Cu excepţia cazului în care intenţia legiuitorului s-a schimbat peste noapte şi a dat Jandarmeriei dreptul de a judeca pe loc şi aplica pe loc sentinţe, inclusiv prin pedepse corporale. Caz în care am fi într-o dictatură poliţienească instituţionalizată. Doar că legea a rămas, încă, aceeaşi. Dar se va aplica?

O să amintesc şi faptul că poliţistul care l-a însoţit pe jandarm este vinovat, în funcţie de context, de neglijenţă în serviciu (Art. 298 N.C.P.) sau chiar de complicitate (Art 26 N.C.P.). Acest poliţist avea datoria să stea alături de colegul său. Avea datoria să îl oprească din săvârşirea faptei şi să o raporteze de îndată. Este evident că în clipa în care un membru al unei patrule are un comportament infracţional activitatea patrulei se opreşte şi se declanşează procedurile de reţinere şi anchetă a celui care a săvârşit infracţiunea (infracţiunile). Dacă îndată după săvârşirea atacului de către jandarm poliţistul nu a raportat infracţiunea (avea telefonul la el, avea staţie etc.), este evident vinovat de complicitate şi de omisiunea sesizării organelor judiciare (Art. 263, cu circumstanţă agravantă, pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani; datorită stării de necesitate se aplică maximul pedepsei la care se adaugă 2 ani. Altfel spus poliţistul este pasibil de 9 ani de puşcărie. Singura scuză ar fi să dovedească faptul că a fost în imposibilitate de a observa fapta şi de a auzi schimbul de replici între persoana care a filmat şi jandarmul agresor.)

Deşi în mod normal acţiunea juridică este declanşată de plângerea părţii vătămate în contextul stării de urgenţă se aplică sesizarea din oficiu a organelor de anchetă M.I. şi a Procuraturii – ceea ce nu s-a întâmplat, conform declaraţiilor oficiale.

Îmi cer iertare celor pe care această mică expunere juridică i-a plictisit. Ea este, totuşi, absolut necesară, pentru că trebuie să vedem gravitatea faptei, spre a putea înţelege mai departe gravitatea reacţiilor oficiale faţă de asemenea fapte.

Este evident pentru orice om raţional şi echilibrat că fapta aceasta va apăsa asupra tuturor jandarmilor şi poliţiştilor care îşi fac datoria corect, conştiincios, fără abuzuri.

Dar!

Dar constituie această faptă „o excepţie”, aşa cum afirmă purtătorul de cuvânt al IJJ Brăila? Sau este una dintre multe?

Trebuie să spun că în aceste zile am început să aflu despre tot mai multe gesturi incorecte din partea patrulelor. Pot înţelege faptul că cei care le alcătuiesc sunt oameni şi sunt obosiţi. Dar asta nu înseamnă că ai dreptul să îţi reverşi oboseala, nervii etc. pe cetăţenii pe care ai jurat să îi aperi. Şi, evident, nu îţi dă dreptul să săvârşeşti, voit, conştient, planificat, atacuri asupra civililor precum cel de la Brăila! Evident, nici alte gesturi, mai puţin evidente.

Istoria ne arată că tolerarea unor asemenea gesturi duce la normalizarea lor.

Este această agresiune de la Brăila punctul în care istoricii vor putea spune: „s-a trecut la dictatura poliţienească în mod deschis”?

Sunt nevoit să menţionez aici cazul tragic de la Giurgiu, în care o bătrână de 65 de ani, cu handicap locomotor şi pensie de 700 de lei, a primit o amendă de 500 de lei. Sub pretextul că ar fi depăşit ora 13:00 impusă ca limită pentru bătrâni atunci când s-a dus să îşi cumpere pâine. Nu discut aici circumstanţele, voi prezenta numai un punct de vedere foarte interesant al Comisarului Şef Cristian Şuţă de la Poliţia Giurgiu:

Colegii mei nu au făcut decât să aplice Ordonanţa Militară.

Altfel spus, „asta e legea”. Sau „unde-i lege nu-i tocmeală”.
Pentru cine?
Doar pentru civilii fără apărare în faţa Poliţiei şi Jandarmeriei?
Sau pentru toată lumea?
Dacă ţineţi ochii pe cazul jandarmului agresor de la Brăila o să vedeţi ce se întâmplă. Şi o să ştiţi care este răspunsul.
Dacă vă uitaţi în cărţile de istorie o să vedeţi cu ce seamănă întâmplările din zilele noastre.

Cine are urechi de auzit să audă.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. În ciuda faptului că accesul liber la justiţie este, teoretic, garantat prin Constituţie (Art. 21), el rămâne, ca şi dreptul la proprietate privată (Art. 44), un ideal imposibil. Deşi se pretinde că „Nicio lege nu poate îngrădi acest drept [accesul liber la justiţie n.n.]” (Art. 21, alin. (2) Constituţia Republicii România) în realitate el este îngrădit prin excesul de legi şi proceduri de aplicare. Cine a văzut, de pildă, Codul Penal (adică Noul Cod Penal), precum şi drăgălaşul Cod de Procedură Penală, a văzut începutul accesului la justiţie în materie penală. Doctrina şi jurisprudenţa sunt alte două nivele de cunoaştere juridică, fără de care accesul la justiţie rămâne o vorbă goală. Specializarea avocaţilor se datorează tocmai imensităţii câmpului de cunoştinţe pe care trebuie să îl asimileze. Unele din sentinţele aparent aberante ale instanţelor se datorează lipsei de acces la justiţie sau, altfel spus, lipsei de pricepere în susţinerea cauzei de către una sau mai multe dintre părţi.
Explic asta spre a-mi cere scuze pentru două aspecte.
Pe de-o parte, nu am atins în text nici Art. 22 alin. (2) din Constituţie, nici alte prevederi legale aplicabile la cazul analizat. Umila mea părere este că incursiunea juridică a demonstrat ceea ce era de demonstrat chiar dacă este incompletă.
Pe de altă parte, se poate să fi înţeles greşit unul sau altul dintre textele de lege folosite. Nu am urmat Facultatea de Drept sau altă instituţie similară, studiile mele de drept se limitează la un an de drept constituţional pe vremea lui Ceauşescu (era obligatoriu dar şi interesant, cel puţin cu profesorul pe care l-am avut), la drept comercial în postliceala de la A. D. Xenopol (Bucureşti) şi la drept canonic în Facultatea de Teologie. Evident, unele cunoştinţe de Drept Roman s-au adăugat prin studiile privitoare la Istoria Romanilor. Toate, la un loc, nu valorează în context nici cât un an la Facultatea de Drept. Ca urmare, pregătirea mea auto-didactă rămâne deficitară, cu toate îndreptările şi îndrumările primite de la prietenii specializaţi în domeniul Dreptului. Apreciez, deci, orice observaţie competentă ce completează ori corectează rândurile mele.

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Jurnal COVID-19. Dr. Sucharit Bhakdi, Germania, 19 Martie 2020

audiatur et altera pars

Despre coronaviruşi (Coronaviridae), SARS-CoV-2 sau COVID-19, despre sănătate şi boală, oameni, animale şi politicieni… 

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Jurnal COVID-19. Un reputat medic din Germania explicând COVID-19 pe 18 Martie 2020

Toate aceste măsuri duc la autodistrugere şi sinucidere colectivă, pentru nimic altceva decât o iluzie.
Dr. Sucharit Bhakdi

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Acum se vede de ce a fost BLOCAT mediatic tratamentul pentru COVID-19!!!

Mare anunţ mare! Lume, lume, vino şi vezi! Cea mai bombă ştire dintre toate ştirile bombă:

Vaccinul anti-COVID-19 a fost realizat la Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara!

Vestea aceasta a CUTREMURAT sensibilitatea profundă a mass-mediei „româneşti” care a izbucnit în preluări entuziaste.
Avem vaccinul împotriva COVID-19„, citează un titlu.  „Centrul de cercetare din Timişoara, Oncogen, anunţă că a finalizat un vaccin împotriva noului coronavirus”, anunţă alt titlu. „România are vaccinul împotriva COVID-19!„, urlă altul. Etc.

O minciună generalizată, ruşinoasă, nedemnă. Dar care lămureşte câteva lucruri.

Înainte, voi explica de ce este o minciună ruşinoasă şi nedemnă. Generalizată este prin amintitele titluri, sper că e limpede.
Este o minciună pentru că vaccinul este doar în faza de încheiere… a pregătirii pentru testarea de laborator. Altfel spus, doar începe testarea de laborator. Până la testarea pe oameni mai este, iar până la punerea pe piaţă şi mai mult. NU avem vaccinul împotriva COVID-19! Avem doar o speranţă că încercarea Oncogen ar putea avea succes.

Ce lucruri lămureşte această nouă campanie mediatică de manipulare? 

1.propaganda ce acuză Statele Unite ale Americii că ar fi produs virusul SARS-CoV-2, sub pretextul că „altfel nu aveau cum să realizeze un vaccin atât de repede” este aberantă. Iată, la nici trei săptămâni după începerea testării vaccinului american începe şi testarea vaccinului românesc. Şi, între noi fie vorba, au început asemenea testări şi în alte părţi. Tehnologia a avansat, simulările virtuale sunt incredibil de complexe şi ajută enorm în cercetare etc., etc. Şi anunţurile se dau în faze de realizare a vaccinului în care altădată s-ar fi tăcut. Pentru că testarea poate dovedi că vaccinul este un eşec…

Tabel 2 Gautret et al 2020
Tabelul 2 din raportul oficial privind tratamentul COVID-19 cu hidroxiclorochină şi azitromicină (Gautret et al. 2020)

2.motivul blocării tratamentului cu hidroxiclorochină şi azitromicină este, aşa cum am bănuit, dorinţa promovării vaccinurilor anti-COVID-19. Este evident că un tratament care se dă bolnavilor aduce venituri mult mai mici decât un vaccin impus întregii populaţii. Diferenţa este de miliarde de dolari. Aşa că în locul unui tratament descris de 13 (treisprezece) ani se preferă vaccinuri aproape netestate (un timp de testare mai mic de doi ani este neconcludent).
Dar de ce spun că această campanie de presă dovedeşte rea intenţie?
Pentru că se foloseşte o dublă măsură: un vaccin netestat este anunţat cu entuziasm teribil, un tratament cu medicamente consacrate şi testat este denigrat sau ignorat.

Mass-media pune constant accentul pe vaccin ca pe o speranţă şi pe tratamente ca fără speranţă. Şi asta spune totul din punctul meu de vedere.

Dar cetăţenii, desigur, îşi îndeplinesc datoria comunistă de a avea deplină încredere în luminata clasă conducătoare, în măreţii cârmaci care cu părintească grijă îi storc nu doar de bani, ci şi de ultima picătură de libertate şi raţiune.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. În urmă cu aproape două decenii mă opreşte un domn din parohie, străin de Biserică, să îmi spună ceva. După ce îi înjură pe politicieni şi televiziunile lor îmi dă „o veste trăznet”. Îl ascult şi îmi dau seama că este o aberaţie mediatică, din cele încropite pentru a face rating atunci când nu au ce da pe post. Şi îl întreb cum poate să creadă aşa ceva. „Am văzut la televizor!” – îmi spune el, cumva jignit că pun la îndoială vestea. „Păi nu ai spus acum câteva minute că televiziunea minte?”. Dă din cap: „Da, televiziunile mint de îngheaţă apele!”. „Atunci cum de crezi în vestea asta?”. Se uită la mine mirat şi puţin îngrijorat de prostia mea: „A spus la televizor!”

P.P.S. Titlul folosit de mine este un exemplu tipic de titlu obişnuit în mass-media… de azi.

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Tratament COVID-19. Anunţ public Donald Trump

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat astăzi pe pagina sa de facebook:

HYDROXYCHLOROQUINE & AZITHROMYCIN, taken together, have a real chance to be one of the biggest game changers in the history of medicine. The FDA has moved mountains – Thank You! Hopefully they will BOTH (H works better with A, International Journal of Antimicrobial Agents) be put in use IMMEDIATELY. PEOPLE ARE DYING, MOVE FAST, and GOD BLESS EVERYONE!

Traducere:
Hidroxiclorochina şi Azitromicina, luate împreună, au o şansă reală să fie una dintre cele mai mari schimbări de joc din istoria medicinei. FDA a mutat munţi – Vă Mulţumesc! Să sperăm că amândouă (H lucrează mai bine cu A, cf. Jurnalul Internaţional al Agenţilor Antimicrobieni) să fie puse la lucru imediat. Mor oameni, mişcaţi-vă repede şi Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi!

DonaldTrumpVestea

Se pare că bunul simţ a învins piedicile necuviincioase în acceptarea tratamentului pentru COVID-19. Cel puţin în SUA şi Franţa.
Aşteptăm să vedem când vor reacţiona autorităţile române.
Tratamentul există, hai să îl punem la lucru şi să ieşim din criză!

Şi Dumnezeu să fie cu noi toţi!

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Felicitări! şi Bravo! medicilor români, asistentelor şi asistenţilor, infirmierelor şi infirmierelor! Suntem mândri de voi! Dumnezeu să vă binecuvânteze!

P.P.S. Felicitări celor care şi-au păstrat şi îşi păstrează pace sufletească, dragostea pentru cei din jur şi mintea trează. Începând cu NeamUnit şi Frăţia Ortodoxă, care se arată vrednici lucrători ai binelui în mijlocul panicii, isteriei şi valurilor de prostie şi ură. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă