Sute de mii, ba chiar milioane, au fost ostașii creștini care, în fiecare generație, i-au urmat pe sfinții împărați ai Romaniei, de la Constantin cel Mare la Constantin Brâncoveanu. I-au urmat în viaţă, dar și în moarte, în drumul pe care acești împărați au urcat – cu atâția pe umerii lor! – către ceruri.
Amintirea domnitorilor aceștia a fost totdeauna sfântă în sufletele Românilor. Și sfântă a fost și amintirea străbunilor ce au ținut armele în mâini pentru acești împărați – fie că erau în această lume sau se mutaseră demult. Această amintire sfântă a însuflețit generație după generație și a ținut aprins focul libertății în inimile Românilor chiar și în vremea celor mai mari și mai rele înfrângeri. [..]
Se cuvine, credem noi, să înțelegem aceasta. Și, desigur, să ne întoarcem la ostășia care ne caracterizează etnic, la ostășia care este nu doar o datorie constituțională ci, mai mult decât atât, o datorie sfântă a fiecărui Român față de Neamul Românesc, din vremea Sfinților Apostoli, ba chiar și mai dinainte1.
Se cuvine ca toți Românii ortodocși să înțeleagă aceasta și să înceteze a-i disprețui sau huli pe aceia care își fac datoria care este obștească. Și, mai mult, să-i prețuiască, să-i sprijine, să-i urmeze. Căci mai sunt și azi urmași ai vechilor ostași. Care, acolo unde sunt, luptă să ducă mai departe moștenirea părintească, să apere măcar un colț sau altul de invazia care ne apasă.
Ortodoxia și artele marțiale,
de Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea, Ed. Scara, București, 2023
Cartea se poate găsi la Librăriile Sophia (ca aici), la Libris (online aici), la Egumenița (online aici) etc.
Note
- Căci legați prin Cristos de Avraam (Romani 9.7-8) suntem urmașii acestuia, și ai părintelui nostru David, ai patriarhilor și proorocilor. Și precum aceștia zideau Ierusalimul cu mâna pe arme, așa am zidit și noi România. Și altfel nici nu o vom putea ține mai departe. ↩︎
România Străveche - Ancient Romania 
Considerati ca judo-ul este potrivit pentru un baietel energic in varsta de 8 ani? Multumesc.
ApreciazăApreciază
Poate să fie foarte potrivit, dacă se potrivește cu antrenorul.
Pentru 8 ani aș recomanda oricare dintre următoarele sporturi: lupte libere, judo, handbal, gimnastică sportivă, înot, atletism. Pentru puțini copii se potrivesc acum arte marțiale cu lovituri (precum box, karate, savate, kick-boxing, krav maga etc.), dar dacă este cazul (îi place și se potrivește cu antrenorul), merită.
În principiu, orice sport este bun, pentru că îl dezvoltă.
Sporturile de echipă au avantajele lor, sporturile individuale au alte avantaje. Esențial este să facă sport, și cât mai mult, măcar până la 18 ani.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sǎrut mâna, Parinte!
De-a lungul întregii cărți, readuceți în conștiința noastră adevărul strǎmoșesc că ostășia nu este „o activitate rușinoasă, urâtă și necreștinească,” privită „ca parte a căderii lumii acesteia,” ci chemarea duhovnicească a Românului, „o datorie sfântă”, caci „Românul este chemat să fie ostaș din naștere”.
Însă când privim starea de astăzi a Țǎrii și Bisericilor noastre, ne lovim de o rușinoasǎ contradicție. Pline sunt de „preoți” și „mireni” care au îmbrățișat o viziune pietistă cu totul anti-Românească și anti-Ortodoxǎ, parcǎ scoasǎ direct din versurile marelui poet al închisorilor comuniste, Demostene Andronescu:
Urmǎnd observația Sfinției Voastre, ne aflăm în fața „unei adevărate doctrine pietist-pasiviste, pe cale să se închege într-o erezie propriu-zisă” care, dupǎ cum spune Dietrich von Hildebrand „te forțeazǎ sǎ-ți amintești de «cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui» care își lasă turma pradă lupilor, când cugeți la letargia atâtor episcopi și superiori”. (Iar aceastǎ pestǎ nu este doar în rǎndul episcopilor, cǎci așa cum descrieți Sfinția Voastrǎ, generațiile pe de-a-ntregul devin tot mai slabe: „tot mai răzgâiate, tot mai dezorientate, slăbesc. Private de conştiinţa naţională, de propria identitate, drogate de televizor şi jocuri pe calculator, de «reţele de socializare» (a se citi «de însingurare, amăgire şi înrobire»), de magia drăcească a poftelor şi plăcerilor cele mai diverse – şi deseori cele mai murdare”).
Părinte, în carte ne-ați descris și două dintre ideile de pornire pentru discuția privind orice adevărată mișcare de rezistență armată, faţă de autorităţile de stat trădătoare sau străine, care sǎ calce pe urmele Eroilor Ortodoxiei precum Iancu Jianu, Avram Iancu, Ioan Buteanu, Ioniţă Tunsu, Pintea Viteazul, Baba Novac, fraţii Caciandoní, Adam Duma, Gheorghe Coroi, Dumitru Negrescu, fraţii Arnăuţoiu, Elisabeta Rizea, generalul Aldea, Gavrilă Ogoranu, Ion Vatamaniuc:
1. Necesitatea ca o asemenea mișcare de rezistență armată să posede „o ţinută morală Ortodoxă, un scop limpede definit, un sprijin popular şi o finalitate.” Ne ajutați să întrezărim o parte din această finalitate în pasajul luminos:
„Poate va veni vremea în care Românii, în loc să se uite hipnotizaţi la filme cu arte marţiale străine, sau la spectacole marţiale date de străini, vor trudi din greu în propriile şcoli. Unde îşi vor începe şi termina pregătirea cu rugăciune, în care vor avea aproape icoanele sfinţilor militari – şi nu numai – şi în care vor primi, alături de pregătirea ostăşească, şi măcar ceva elemente de istorie a Neamului şi de Teologie luptătoare.”
2. Sunteți însă la fel de clar că o asemenea rezistență armată poate fi „vrednică de laudă doar în anumite condiții extrem de greu de identificat pentru cineva nepregătit”.
Mai menționați cele două motive concrete pentru care nu se poate întreprinde astăzi: întâi, că n-ar avea cine să o ducă; al doilea, că n-ar avea cine să conducă.
Indicați și că nu veți trata în carte mai mult acest subiect, date fiind raritatea seriozitǎții și discernǎmântului pentru a-l aborda.
De aceea, dacǎ îngǎduiți, vǎ întreb, Pǎrinte: Din moment ce de la mirean la Episcop, doctrina pietist-pasivistǎ este rǎspânditǎ aproape pretutindeni, cei pe care Dumnezeu ne-a înzestrat din copilărie cu talanții pregătirii în artele marțiale, și care, slavǎ Domnului, „dacă dǎm de hoţi pe autobuz” nu „plecǎm ochii în pământ şi tǎcem mâlc”; unde cǎutǎm cǎlǎuzirea spre desǎvǎrșirea acestui subiect, pentru a nu îngropa talanții ci a purta cu vrednicie această Sfântă chemare, ca să răspundem mǎrturisindu-L pe Christos la întrebarea pe care ne-o pune Fratele Demostene:
ApreciazăApreciază
Desigur, orice rânduială cere un cap.
Ca să fie casa în bună rânduială, trebuie să fie un cap care să conceapă rânduiala și să o facă (dându-și seama dacă și ce se poate, înlocuind ce nu se poate cu altele etc.).
Cu atât mai mult aici sunt două elemente, amintite în carte:
– conducătorii în pregătire (instructori de tir, veterani de război, instructori de arte marțiale etc.)
– conducători duhovnicești.
Acum, dacă întrebarea ta are ca răspuns dorit o listă de asemenea conducători, va primi ca răspuns
cine caută, găsește.
Atât pentru că cei mai mulți nu știu să asculte de conducătorul ales, cât și pentru că a face publice asemenea nume ar fi ca și când Rezistența Franceză și-ar fi postat membri sau măcar conducătorii pe pereții caselor din Franța ocupată.
P.S. Foarte frumoase rândurile, ca de obicei!
ApreciazăApreciază