Etichetă: Politică

Cine face politică?

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Un cititor comentează (la Ura vinovaților împotriva drepților. Liberalii și Mircea Vulcănescu), astfel:

”Din păcate în politică sunt trimiși și selectați indivizii cei mai abjecți. Iar cei care chiar încearcă să schimbe ceva sunt rapid eliminați.
Ceea ce nu pot să-mi explic însă este lipsa de asumare din partea propriilor noștri credincioși când vine vorba de implicare politică. “Nu mă duc eu…”, “Nu mă bag…”, “N-am ce căuta în clica asta”. “Dom’le noi suntem creștini, noi nu facem politică.” Și sunt și unii clerici care încurajează atitudinea asta: “N-ai ce căuta, politica e o c…a”.
Și atunci, dacă noi, creștinii, nu trebuie să facem politică, adică să ne îngrijim noi de viața polisului, cine trebuie s-o facă? Șmenarii, interlopii, păpușile învârtite cu cheița?” (Alexandru Miron)

E simplu de răspuns la această întrebare:

îndoctrinarea masono-comunistă a prins pe mulți din Biserică, mireni, clerici, cu sau fără funcții în administrație.

Separarea dintre politică și religie este o aberație ideatică folosită propagandistic de Stânga genocidară (întâi în Franța, apoi pretutindeni) pentru a-și impune propria religie în și prin politică.

Să fim înțeleși: orice politică, orice sistem juridic, se întemeiază pe valori morale. Adică pe concepțiile mistice, religioase ori superstițioase ale oamenilor. Prin urmare, separarea politicii de religie este totuna cu separarea aerului de oxigen pentru o „respirație obiectivă”: un act absurd, o imposibilitate fizică.

În același fel, idei de tipul „noi suntem Creștini, noi nu facem politică” sunt echivalente cu fraza „noi suntem Creștini, nu avem nimic de-a face cu Christos”.

La fel de „ortodoxă” este și ideea că Iisus Christos ar fi fost împotriva implicării în politică, pentru că a zis „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18.36). Cei care spun asta păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt, pentru că taie din Scriptură. Cuvântul întreg este

„Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat Iudeilor. Dar acum Împărăția Mea nu este de aici.” (Ioan 18.36)

Cutremurător mi se pare că nici nu e nevoie de alt verset pentru a vedea că „interpretarea” pasivistă este o răstălmăcire urâtă a cuvântului lui Dumnezeu!
Iisus Christos nu spune că nu este împărat. Iisus Christos spune un adevăr elementar: că Împărăția Sa încă nu se întinde peste oameni, că încă nu sunt oameni care să fie ai Împărăției Sale. Firesc, pentru că Biserica prin care Împărăția lui Dumnezeu cuprinde oamenii avea să se înființeze la Cincizecime.
Dar mai spune Împăratul Împăraților și un cuvânt de grea mustrare pentru pasiviști:

„Dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat Iudeilor.” (Ioan 18.36)

Cuvântul acesta spune că toți cei care, mireni fiind, nu luptă spre apărarea lui Christos în fața politicilor anticristice sunt lepădați de Domnul! Căci dacă ar fi ai Împărăției Sale, ar lupta pentru El și Împărăția Sa, după cum Însuși a spus!
Ca urmare, pasivismul politic este erezie și lepădare!

Aici avem și multe lecții ale istoriei, foarte limpezi și, totodată, foarte dureroase:

Pretutindeni unde s-a primit pasivismul politic al Creștinilor Biserica a fost nimicită.

În Persia Creștinii refuzau să ia parte la orice lucrare a statului, deoarece îl priveau ca satanist – era – și nu își asumau datoria ființială de a munci și lupta să-l curețe, să-l sfințească (muncă sisifică, dar cu atât mai meritorie și potrivită pentru Creștini!). Ca urmare, au fost nimiciți.

În Arabia, Creștinii refuzau să se implice în conducerea triburilor și alianțelor de triburi locale, deoarece acestea erau politeiste. Ca urmare, au fost nimiciți.

În Egipt, după primele secole creștine, se răspândește o mare delăsare în rândul mirenilor: viața, minunile și rugăciunile călugărilor din pustii țin locul vieții personale în Christos pentru tot mai mulți. Ca urmare, cei mai mulți au fost nimiciți.

În Africa de Nord Romană, Creștinii se declară scârbiți de orgiile și corupția societății; de aceea, se retrag tot mai mult din politică și se îmbolnăvesc de un purism accentuat (de unde și pogorământul local dat prin Canonul 12 al Sinodului Quinisext, care încalcă Scripturile și canoanele Sinoadelor Ecumenice, cu nădejdea vană a opririi prăbușirii Bisericii din Africa). Ca urmare, au fost nimiciți.

În Romania (știută și ca Imperiul Roman) Creștinii resping, în cea mai mare parte, doctrina pasivistă și scriu apologii în fața autorităților, își păstrează funcțiile în armată și administrație chiar dacă riscă tortură și moarte. Într-un cuvânt, sunt activi în politică în statul păgân al Romanilor. Ca urmare, după secole de luptă și martiriu, urcă pe tron Sfântul Nostru Împărat Constantin cel Mare. Iar Creștinii, trecând prin alte și alte persecuții, merg mai departe, până astăzi.

Biserica, de-a lungul mileniilor, a arătat că:
– mirenii au datoria să ocupe, cu cât mai multă vrednicie (venită în primul rând prin harul lui Dumnezeu) poziții în administrație, armată, politică etc.
– clericii au datoria să îi îndrume pe mireni și în această privință, ferindu-se însă de orice funcții în administrație, armată, politică etc. prin care ar fi împiedicați de la slujire, de la obiectivitatea părintească etc.

Ca urmare, cei care propovăduiesc pasivismul politic propovăduiesc neascultarea față de Dumnezeu, neascultarea față de Biserica lui Dumnezeu, nimicirea Creștinilor, o religie străină.

Să luăm aminte!

Sfințitul Martir Iustin Pârvu, cu dreptate numit și Voievodul Ortodoxiei Românești,
om dumnezeiesc,
activ în politica românească, după rânduielile Bisericii,
în viața de aici și de dincolo

Cei care prin pasivism sau colaboraționism lasă răilor puterea în stat sunt complici la toate crimele acestora și cu ei vor răspunde în Ziua Judecăților.

Iar cel care luptă, chiar singur, întru Dumnezeu pentru Neamul său, chiar și de va muri tot va birui.

Semen est Sanquis Christianorum.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Gânduri despre stat

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

– Din secolul al XVIII-lea încolo statul a fost schimbat tot mai mult după dorințele Stângii; pas cu pas a devenit o armată de tâlhari.

– Statul adevărat este cel care e stăpânit de popor; statul care stăpânește poporul este o armată de tâlhari, este un sistem de ocupație, exploatare și distrugere (morală, socială și fizică) a oamenilor obișnuiți.

– Deosebirea dintre statul care este al oamenilor și statul care este al tâlharilor se vede în nenumărate fapte de zi cu zi; dar trebuie să vrei să vezi.

– Statul care impune taxe și impozite duble – sau multiple – și care nu le justifică extrem de transparent cetățenilor este un stat tâlhăresc.

– Un stat cinstit va lua toate măsurile ce schimbă viața cetățenilor doar cu voia acestora.

– Referendumurile sunt ușor de făcut, fără cheltuieli mari, cel puțin de peste o jumătate de secol; statele care pretind că este greu sau costisitor să faci referendumuri sunt state tâlhărești.

– Un stat care pretinde că apără sau protejează ori garantează proprietatea, dar introduce impozit pe proprietate, este un stat mincinos, tâlhăresc și, desigur, comunist; impozitul pe proprietate înseamnă că de fapt proprietatea este a statului, iar „proprietarul” este doar un chiriaș (ce va dispune de „proprietatea” sa doar atâta vreme cât plătește proprietarului real, statul tâlhăresc).

– Un stat cinstit va pune taxe și chiar impozite* doar pe venituri – ceea ce nu este totdeauna drept, dar lasă loc demnității și, bineînțeles, proprietății; altfel spus, este forma cea mai decentă a susținerii financiare automate a statului cinstit de către cetățeni.

– Ideal, statul cinstit va pune taxe doar pe veniturile la a căror realizare are un merit, sau pentru serviciile pe care le prestează.

– Impozitul este un permanent abuz atunci când nu este
a) justificat absolut clar în fața cetățenilor
și
b) aprobat oficial de cetățeni (printr-o formă sau alta, totdeauna clară, de referendum).
Impozitul poate fi îndreptățit atunci când statul (cinstit) sau puterile locale trebuie (cinstit!) să facă față unor cheltuieli ce le depășesc bugetul: calamități naturale mai mari decât cele prevăzute sau neprevăzute, războaie mai grele decât cele pentru care s-au pregătit etc. Dar toate aceste trebuințe de stat sau locale vor fi totdeauna înfățișate cinstit cetățenilor – și, pe cât se poate, vor fi aprobate de aceștia.

– Statul tâlhar se va ascunde mereu în spatele „excepțiilor” ce îi îngăduie să ocolească cetățenii.

– O dovadă simplă a cinstei unui stat o aflăm în purtarea dregătorilor, adică funcționarilor publici, față de cetățeni: în orice stat cinstit ei sunt numiți prin concursuri cinstite și se poartă cu demnitate și dăruire față de cetățenii pe care îi slujesc.

– Un stat cinstit este alcătuit nu doar din instituțiile de stat, care sunt, după dreptate, simple unelte ale voinței cetățenilor, ci și din toți cetățenii cu drepturi depline; acest ideal realizabil este prins în denumirea oficială a Statului Roman, adică Senatus Que Populus Romanus ori Senatus Populus Que Romanus (S.P.Q.R. = Senatul Și Poporul Roman) – în Evul Mediu Românesc în forma Sfatul Țării și Țăranii**.

– O deosebire simplă și clară între un stat cinstit și un stat tâlhar este datoria de a purta arme pe care o au toți cetățenii cu drepturi depline: dacă un om are (are?) discernământul necesar pentru a alege și a fi ales, are și discernământul necesar pentru a purta arme ca să își apere libertatea, familia, Țara; bineînțeles, dacă nu are unul dintre aceste două discernăminte, nu îl are nici pe celălalt – deci acela care nu are dreptul să poarte arme nu are dreptul nici să aleagă sau să fie ales, nici să ocupe funcții publice etc. În Româniile vechi, un țăran (=cetățean) dezarmat era un trădător ce ce nu voia să își apere Țara.

– Statul care se teme de înarmarea cetățenilor săi este un stat tâlhar, ce
a) fie recunoaște drept cetățeni cu drepturi depline oameni iresponsabili (ca să se folosească de aceștia împotriva celor sănătoși la cap și cinstiți)
b) fie recunoaște că este un sistem de ocupație ce se teme de împotrivirea poporului.
Un stat cinstit este expresia poporului și nu se poate teme de acesta (evident, poporul este alcătuit din oamenii sănătoși la cap, adică oameni cu discernământ).

Mihai-Andrei Aldea

====================================================================

* Taxele sunt sume ori produse cerute de stat (sau puteri locale) ca plată pentru servicii oferite (prestate) sau pentru beneficiile obținute din acestea [de către beneficiari, evident]. Impozitele sunt sume ori produse cerute de stat (sau puteri locale) pentru nevoile sale, chiar dacă cetățenii nu beneficiază cu nimic de pe urma satisfacerii acelor nevoi (de exemplu, posturi inutile în Guvern, Administrație sau alte instituții de stat); impozitul se numea în trecut și bir sau tribut. Delimitarea dintre taxe și impozite se șterge tot mai mult în statul de stânga (comunist) în care cetățeanul nu are dreptul să dispute mulgerea sa de către „autorități”.

** În Limba Română țăran înseamnă om al Țării cu drepturi depline; din clipa în care cetățile și orașele au fost ocupate de străini, țăranii au devenit cei din afara cetăților și orașelor, adică păstorii, plugarii, țapinarii, stăvarii, olarii, pietrarii, grădinarii, pescarii și ceilalți Români de prin târguri, sate, cătune, triburi călătoare etc.

Ce trebuie să facă Statul ACUM. Diplomație reală

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

M-au rugat câteva persoane să spun ce ar trebui să facă Republica România acum, dacă ar fi condusă de Români competenți.

  1. România ar trebui să declare mobilizarea generală și să folosească ceea ce se întâmplă în Ucraina spre a pregăti militar eficient un contingent de cel puțin o sută de mii și maximum trei sute de mii de oameni.
  2. România ar trebui să aducă cel puțin 15.000 de militari de elită la frontiera cu Republica Moldova și să anunțe oficial că garantează libertatea acesteia în fața Ucrainei și Rusiei și este gata să intervină militar dacă Ucraina sau Rusia încalcă frontierele moldovenești.
  3. România ar trebui să aducă cel puțin 20.000 de militari de elită la frontiera cu Ucraina și să fie pregătită să îi trimită, ca trupe de menținerea păcii, în Vestul Regiunii Odesa (până la Maiac și Ovidiopol cel puțin), în Regiunea Zacarpatia, în Regiunea Cernăuți și în Regiunea Ivano-Frankivsk, astfel încât să nu aibă loc dezastre umanitare și crime împotriva populației locale.

Bineînțeles, odată realizat punctul 3. (astăzi sau mâine), România ar trebui (4.) să aibă grijă ca populația băștinașă să aibă prioritate față de refugiați și coloniștii vechi și noi (conform tratatelor internaționale în care Rusia și Ucraina au fost permanent parte din secolul al XIX-lea încoace este interzisă colonizarea pe criterii etnice, schimbarea structurii etnice etc., deci toate actele de acest fel comise de Rusia, URSS, Ucraina sunt ilegale și trebuie îndreptate).

5. România ar trebui să înceapă programe de refacere a identității naționale pentru Românii deznaționalizați din regiunile de la punctul 3. (și nu numai).

Acestea ar fi acțiunile unei diplomații românești care este cu adevărat diplomație și cu adevărat românească. Restul e mizerie.

Dr. Mihai-Andrei Aldea

Suferințele AUR, Constituția României și visul libertății de gândire și exprimare

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Comunismul muncește și luptă de câteva secole spre a construi omul nou.

Printre altele, acest om nou este caracterizat prin ura față de cei care sunt altfel, care gândesc altfel. Totul în numele toleranței! (Așa cum nesfârșita incitare de și la violență armată a Comuniștilor se numea „luptă pentru pace”!)

Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu Partidul AUR, aflat sub prigoana directă a clasei politice pe motiv de exprimare liberă, este o demonstrație perfectă a Comunismului instituționalizat!

Constituția României pretinde că

România este patria comună a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială. (Art. 4, pct. (2))

de asemenea, pretinde că

Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertaea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. (Art. 29, pct. (1))

și că

Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc. (Art. 29, pct. (2))

mai pretinde Constituția României și că

Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. (Art. 30, pct. (1))

Cenzura de orice fel este interzisă. (Art. 30, pct. (2))

Dar, chiar Constituția României limitează (violează, am putea spune) aceste drepturi „inviolabile”, tot în Art. 30, la punctele (6) și (7), introducând cenzura, astfel

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

În Ferma animalelor, creația lui Orwell, Comuniștii – simbolizați prin noua conducere a fermei – adaugă la principiul

Toate animalele sunt egale

o mică precizare

dar unele animale sunt mai egale decât altele.

Ceea ce au făcut Năstase, Iorgovan și ceilalți autori comuniști ai Constituției prin precizările de la punctele (6) și (7) ale Articolului 30.

Ce înseamnă demnitatea persoanei, menționată în pct. (6) al Art. 30?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă onoarea persoanei, menționată în pct. (6) al Art. 30 al Constituției României?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă prejudicierea vieții particulare, menționată în același loc?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă dreptul la propria imagine, tot de acolo?

Ce vrea legiuitorul!

Altfel spus, într-un singur punct din Articolul 30 părinții Constituției dau legiuitorului patru instrumente prin care să anuleze „inviolabilitatea libertății de exprimare” din pct. (1) al aceluiași articol! Patru, nu unul singur!

La fel putem atrage atenția asupra întrebării esențiale ce înseamnă? pentru termeni esențiali de la pct. (7)!

Este critica răspândirii perversiunilor în România o „defăimare a țării”?

Este critica corupției instituționale, a prezenței masive a infractorilor în Parlament și Guvern, sau a slugărniciei politicienilor față de străini „defăimări ale țării”?

Este un eventual îndemn la război pentru eliberarea teritoriilor românești ocupate, sau pentru apărarea Românilor persecutați de alte țări, un „îndemn la război de agresiune”?

Este critica față de abuzurile unor organizații etnice, sau cu tentă etnică, „îndemn la ură națională” sau „incitare la discriminare”?

La toate aceste întrebări – și multe altele identice – există un singur răspuns:

Cum vrea cheful legiuitorului.

Legiuitor care poate să fie Parlamentul – da, cel dominat de corupție –, Guvernul – cel pe care imensa majoritate a populației îl socotește un jeg –, Arafat sau alt individ ce controlează politicul.

Pe scurt, însăși Constituția României deschide larg numeroase porți pentru ca dreptul la gândire, la opinie, la credință și la exprimare să fie sugrumat de clasa politică.

Ceea ce așteptăm de la o adevărată opoziție care ar ajunge la putere este în primul rând revizuirea Constituției pentru ca libertatea gândirii, libertatea cuvântului, libertatea de conștiință, libertatea de exprimare să fie reale. Adică într-adevăr inviolabile.

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Eliberarea sau Cucerirea Afganistanului?

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Eliberarea sau Cucerirea Afganistanului?

Unele voci mi-au reproşat că în materialele despre ceea ce se întâmplă în Afganistan aş fi fost nedrept faţă de Talibani. Că aceştia nu ar fi atât de fanatici islamişti cât patrioţi. Că nu sunt mercenari, cum am spus eu, ai Chinei şi şeicilor arabi, ci luptători pentru Patria Afgană. Deci ei chiar au eliberat Afganistanul, nu l-au ocupat, cum zic eu.

Cât de false sunt aceste idei se poate vedea din următoarele fapte:

1. Talibanii care au pus mâna pe putere au proclamat Sharia şi revenirea Afganistanului la cea mai radicală structură islamică.

2. Talibanii care au pus mâna de putere au torturat şi torturează tot ce pare să fie opoziţie. Sunt femei ucise pentru că s-au rugat să nu le fie luată fiica sau sora mai mică spre a deveni „soţie” a cărui Taliban o vrea.

3. Talibanii sunt implicaţi masiv în Al-Qaeda, o mişcare atât de paşnică încât are nenumărate victime; ea este cea care a organizat şi aşa-numitul Stat Islamic, dacă vă mai amintiţi. În acei ani Talibanii luptau în Egipt, Siria, Irak etc. spre a impunte Statul Islamic şi califatul mondial.

4. Afganii normali – aşa-zişii moderaţi –, Paştunii care mai ţin Pashtunwali în înţelesul pre-islamic, nu în cel actual, fug de Talibani, se ascund de Talibani sau luptă împotriva Talibanilor.

5. Talibanii au primit armament şi muniţie în valoare de miliarde de dolari din afară, sursele indicând China Comunistă şi finanţatorii extremismului islamic. Cine crede că nu îşi vor plăti datoria nu înţelege nici gândirea afgană, nici gândirea chinezească sau extremistă islamică. Deci, da, ei sunt reprezentanţii unor puteri străine în Afganistan.

6. Printre Talibani există mulţi străini, veniţi din alte zone islamizate – inclusiv din celebrele non-zone din Vestul şi Nordul Europe. În schimb patrioţii sunt în mare primejdie.

7. Deoarece respectau vechiile principii Pashtunwali – deformate de Talibani până la patologic – au fost ucişi o mulţime de vechi Talibani, eroi în luptele cu Uniunea Sovietică. Cel mai cunoscut caz este al vestitului luptător Ahmad Şah Massoud, unul dintre conducătorii rezistenţei anti-sovietice. El a fost ucis de Talibani chiar în Valea Panjşir, loc esenţial în lupta împotriva Sovieticilor. Menţionăm că titlul de Şah (Shah) este un titlu de onoare şi putere prin care un Afgan devine unul dintre conducătorii tuturor Afganilor. Şi a fost asasinat de „camarazii” săi Talibani, atât la cererea Al-Qaeda cât şi al altor puteri care nu voiau un patriot la putere. Fiul său, Ahmad Massoud, conduce Rezistenţa Afgană Anti-Talibană, chiar în aceste clipe. În Valea Panjşir! Alături de el este celebrul om politic paştun Amrullah Saleh. Acesta este primul fruntaş afgan care îşi propune real un sistem politic bazat pe cultura afgană – şi secundar pe cea islamică – de cel puţin 150 de ani.

Ahmad Massoud şi Amrullah Saleh, liderii Rezistenţei Afgane împotriva ocupaţiei islamist-comuniste
A nu se înţelege că ei nu sunt musulmani; dar au altă orientare decât cei care au cucerit Afganistanul

Aceşti luptători nu au, cel puţin deocamdată, niciun sprijin extern.

Ca urmare, ce sunt Talibanii care au pus stăpânire pe Kabul cu ajutorul puterilor străine şi joacă după cei care i-au finanţat?

*

„Eliberarea” Afganistanului de către Talibani mi se pare sinonimă cu „eliberarea” Rusiei de către Bolşevici. Sau, cum spune Românul, să sari din lac în puţ.

Rusia Ţaristă era, desigur, paradoxală şi chiar halucinantă.

Descrierile făcute de Dostoevski – incomparabil mai corecte decât cele ale unora ca Tolstoi – arată oameni rafinaţi intelectuali şi prostie abjectă, cinste şi corupţie, patriotism şi egocentrism feroce, ateism arogant (poate fi altfel??) şi credinţă adevărată etc., etc. Descrierile Românilor sau Lituanienilor arată o persecuţie sistematică – şi nu de puţine ori cruntă – a minorităţilor; mai ales a minorităţilor „nesuferite”, precum Românii, Lituanienii, Letonii, Estonii, Finlandezii, Georgienii etc. Era rău în Rusia Ţaristă, nu?

„Eliberarea” Rusiei de către Bolşevici a însemnat însă un şir de măceluri cumplite, de torturi inimaginabile, de violuri, de distrugeri de opere de artă, de jafuri… într-un cuvânt, a fost o revărsare de bestialitate. Aceasta nu s-a oprit, însă, la victoria Revoluţiei Bolşevice. A mers mai departe, zdrobind pe oameni sub piciorul murdar al unei ideologii demente. A fost mult mai rău în Rusia Bolşevică decât în Rusia Ţaristă.

Am fost împotriva intrării străinilor în Afganistan. Am fost împotriva implicării Românilor în Afganistan. Dar, dacă îţi asumi o mişcare politică şi militară îţi asumi şi consecinţele ei.

Retragerea total absurdă a lui Joke Biden şi Kamela Horroris din Afganistan a distrus tot binele pe care voluntarii îl făcuseră în SUA. Şi care compensase mult răul făcut de unele corporaţii şi mai ales de Democraţii Americani.
Evident, planul Preşedintelui Donald Trump de a aduce la masă forţele diverse din Afganistan şi a realiza un echilibru politic şi în timpul, şi după retragerea trupelor străine… a fost călcat în picioare de Partidul Democrat şi cuplul Biden-Harris.

A urmat dezastrul.
Şi acum tot binele a fost aruncat la gunoi (de acelaşi Regim Biden-Harris).

Iar patrioţii afgani sunt într-o situaţie extrem de grea.

Pentru că Afganistanul este cucerit de alianţa islamo-comunistă. Cea pe care, de altfel, s-a bazat şi Ceauşescu, într-o vreme în care SUA nu era condusă doar de obsedaţi sexuali.

Mihai-Andrei Aldea