Statul comunist şi COVID-19. În primele zile ale dictaturii

Am amintit de mult şi de multe ori despre măsurile ce ar fi trebuit luate în faţa ameninţării COVID-19 (cine doreşte poate căuta pe acest site – mihaiandreialdea.org – articolele despre coronavirus, COVID-19 etc.).
Am arătat, repetat, cât de greşite şi ineficiente sunt mijloacele practicate de Guvern şi Preşedinţie (în aceleaşi materiale amintite în paranteza dinainte).

Pe scurt, regimurile comuniste – a căror inteligenţă şi capacitate de adaptare este limitată doctrinar – socotesc drept soluţie la orice problemă majoră folosirea forţei statului. Pentru ele, statul este „Partidul” (Comunist), adică este dumnezeul lor. Şi dacă el pune forţa în mişcare, sigur rezolvă orice.
O asemenea tactică a fost folosită de Partidul Comunist Chinez (PCC) pentru a scăpa de vrăbiile care, gândiseră geniile partidelor, „mănâncă prea multe grăunţe şi păgubesc economia socialistă”. Aici intrase în funcţiune altă paradigmă comunistă: dacă măsurile nu funcţionează, dacă doctrina comunistă nu funcţionează, nu ea este de vină, ci alţii – vrăbiile, chiaburii, sabotorii, speculanţii, agenţii străini, retrograzii, duşmanii progresului, ploaia, vântul, artele marţiale, concepţiile burgheze etc., etc. Ei, şi ca să scape de vrăbiile „vinovate” de producţiile agricole scăzute, PCC a hotărât să mobilizeze „armata poporului”, dând ordin să fie vânate vrăbiile. Ba chiar instituind şi mici premii băneşti. Flămânzi şi săraci, oamenii s-au pus pe vânat vrăbii, scoţând bănuţii pe care îi puteau scoate. Doar că în după aceea lipsa vrăbiilor a lăsat omizile să se înmulţească într-un asemenea hal încât au distrus recoltele total. Criza a fost cumplită, nenumăraţi oameni au murit de foame. Dar PCC a găsit soluţia: a scos „armata poporului” la vânat omizi. De data asta obligatoriu. Însă omizile erau prea multe şi oamenii, departe de foamea şi agilitatea vrăbiilor, nu puteau compensa lipsa păsărilor. PCC a trebuit să cumpere vrăbii din străinătate. Pe ascuns, desigur, fără a se spune ceva poporului.

În clipa de faţă toate ţările grav afectate de COVID-19 folosesc metodele comuniste: forţa statului impune izolarea cetăţeanului.
Gândirea este simplistă şi poate să pară logică: izolând cetăţenii blocăm transmiterea viruşilor. Dar este total greşită. De ce?

1. În primul rând pentru că transmiterea virusului nu poate fi oprită printr-o asemenea politică. Oamenii au nevoie de mâncare, căldură, lumină, medicamente etc. şi atunci când se izolează. Izolările impuse în Wushan şi alte părţi ale Chinei NU au oprit propagarea virusului. Şi s-a ajuns chiar la…

2. Izolarea totală a cetăţenilor, fiind lăsaţi să moară de foame în casă, „ca să nu transmită virusul”. Scene cu sudarea uşilor de la blocuri, luarea cu forţa a civililor spre a fi închişi în lagăre etc. sunt cutremurătoare pentru orice om decent. China, astăzi, neagă aceste cazuri, tratându-le drept „falsuri” şi „atacuri la adresa Chinei”. Poate că este aşa, nu am cum să dovedesc autenticitatea sau neautenticitatea lor. Dar, paradoxal, singura soluţie reală de blocare a transmiterii virusului este exact asta: uciderea cetăţenilor. Scuze, am vrut să spun izolarea lor totală. Adică uciderea lor, până la urmă…

3. Admiţând că prin izolare aproape totală blochezi transmiterea virusului, până când stai în izolare? Pentru că virusul SARS-CoV-2 NU dispare pentru că oamenii se izolează. Nu. El rămâne în anumite zone, rămâne la unele animale. Şi se va activa de îndată ce va intra în contact cu oamenii ieşiţi din izolare.

În China, paradoxal, provinciile cu izolare mai slabă au avut un număr mai mic de morţi de COVID-19. De ce? Pentru că imunizarea naturală a populaţiei tinere a îngreuiat transferul virusului către bătrâni.
Trebuie bine înţeles faptul că în aproape 100% din cazuri – Italia este o dovadă absolută – virusul SARS-CoV-2 are o eficienţă extrem de scăzută la persoanele aflate sub vârsta de 60-70 de ani. Mai mult, chiar şi la cei peste 70 de ani gripa COVID-19 nu duce la deces ori cazuri grave în lipsa unor sensibilităţi sau comobridităţi preexistente. (Dintre cei morţi în Italia doar trei nu aveau comorbidităţi. Media de vârstă a celor ucişi de COVID-19, conform surselor oficiale sanitare italiene, este puţin peste 80 de ani. Deci, bătrâni cu comorbidităţi.)
Fenomenul a fost produs de forme sociale tipic italiene de comuniune între generaţii. Forme foarte frumoase de obicei, dar nu şi în aceste împrejurări.

Ce ne arată cazurile amintite mai sus? (China şi Italia, dacă aţi uitat. 🙂 )
Faptul că politica sănătoasă trebuie să fie aceea de ocrotire a bătrânilor şi de imunizare naturală a populaţiei mature şi tinere. Ceea ce este de făcut este instruirea tuturor în reducerea contactului cu bătrânii la necesarul de susţinere şi realizarea contactului cu respectarea procedurilor de dezinfectare.
O asemenea politică înseamnă o colaborare puternică şi sănătoasă între stat şi cetăţeni, înseamnă păstrarea locurilor de muncă şi a unei economii funcţionale, în paralel cu combaterea SARS-CoV-2.

BINEÎNŢELES, în Republica România, condusă de urmaşii sovieticilor şi naziştilor care ne-au invadat în sau după Al doilea război mondial, a fost aplicată metoda comunistă.
În stil tipic bolşevic, statul a intervenit în forţă spre a produce „izolarea socială” (ce patriotic şi progresist sună!).
Nu a ajutat IMM-urilor (nici măcar destul praf în ochii nu le-a dat), nu s-a pregătit pentru milioanele de oameni ce urmau (urmează) să rămână fără sursă de venituri, nu au asigurat producţia naţională de dezinfectanţi, nu au asigurat producţia naturală de hidroxiclorochină (antiviral esenţial în combaterea COVID-19), nu au suspendat plata taxelor şi impozitelor (doar o oarecare amânare), nu au investit în firmele care se chinuie să plătească salarii celor care stau acasă (Germania are pentru firmele similare din cuprinsul său un fond de zeci de miliarde de euro), nu a organizat producţia naţională de măşti sanitare, nu a organizat producţia naţională de halate, mânuşi şi papuci de unică folosinţă, nu a organizat producţia naţională de mânuşi sanitare, nu a luat măsuri împotriva speculei, nu a organizat un sistem de livrare la domiciliu în condiţii de igienă extinsă pentru bătrâni şi bolnavi etc., etc.
În schimb a atacat Biserica. În timp ce molurile (mall-urile) duduiau, hypermarketurile gemeau de oameni, avioanele erau supraaglomerate, organizaţiile masonice îşi ţineau liniştite întrunirile, cluburile funcţionau la supraturaţie, Biserica era marea şi nesfârşita problemă a Comuniştilor aflaţi la conducerea Republicii România! Nu lipsa dezinfectanţilor şi mijloacelor de protecţie chiar şi din spitale. Nu tratamentul strălucit anti-COVID-19 aplicat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Nu semnalele de alarmă trase neîncetat (şi încă din 2 Februarie!) de IMM-uri asupra valului de falimente ce urmează.
Ca orice sistem comunist, şi clasa politică din România are nevoie de ţapi ispăşitori pentru eşecurile sale.

Dar, desigur, lucrurile nu se opresc aici.
Măsurile comuniste aplicate de Preşedinţie şi Guvern, desigur, nu funcţionează.
Bisericile, ca în vremea lui Stalin, Mao sau Enver, sunt închise – chiar dacă magazinele continuă să funcţioneze, după un set de reguli mai slab medical decât cel practicat în biserici până acum. Fiind închise, nu mai pot fi ţap ispăşitor.
Dar măsurile nu funcţionează!
Şi atunci?

Atunci „iubiţii conducători”, „plini de grijă pentru popor”… înăspresc măsurile deja luate! Măsuri care nu funcţionează! Nu funcţionează nici în România, nici în alte părţi ale lumii! Dar ei le înăspresc!
Vorba aia: Băi, eşti nebun? Eu nu, dar ei… fără număr!

Cârmacii 01
Cârmacii înţelepţi ai Republicii (Comuniste) România

Şi ce au gândit, „tovarăşii conducători”, în „grija lor pentru popor”, să facă?
⇒ De pildă, să scoată Armata în stradă, să lupte împotriva poporului care mişcă în front! Adică mersul la magazin, farmacie sau serviciu va fi şicanat de controale militar-poliţieneşti.  Astfel se va amplifica de cel puţin zece ori contactul între persoane. Adică se va favoriza răspândirea bolii! Nu vă gândiţi că o să se tot dezinfecteze poliţiştii şi militarii, că pentru asta ar trebui să aibă cu ce. O să-şi pună şerveţele la gură pe post de mască (şerveţelele NU filtrează viruşii), o să-şi dea cu apă pe mâini să spună că s-au dezinfectat. Păi nu sunt nici în spitale materiale de protecţie, dar „geniile politice” vor să mai scoată câteva zeci de mii de oameni în stradă… protejaţi de nimic.
⇒ S-au mai gândit şi să ţină închişi bătrânii de peste 65 de ani. Cu Armata şi Poliţia. Să ţină bătrânii închişi, ca să moară de foame şi boli în casă. Nu este glumă! Sinistrul nostru Preşedinte nu a spus prin ce vrajă vor ajunge alimentele şi medicamentele la bătrânii care, citez „Vor trebui să stea practic tot timpul în casă”. Vor sta „practic” tot timpul în casă, nu-i aşa, pentru că ideatic ori spiritual au voie să se plimbe pe oriunde. Să trec peste faptul că Preşedintele Republicii România încă nu cunoaşte bine limba română. Dar nu ştie nici că bătrânii au nevoie de mâncare şi medicamente?
Şi la ce s-au mai gândit?
La nimic.
Nimic.
Zero.

Acum, veţi zice că sunt rău. Că bietul Preşedinte este un neamţ care nu a învăţat bine limba română niciodată, aşa că la 60 de ani (mulţi înainte şi să-i fie toţi spre mântuire!) e prea greu să o mai înveţe. Bine, nu-i bai. Trecem peste greşelile de vorbire ale oamenilor politici – unii, teoretic, de etnie română. Dar ce ne facem cu „măsurile” comuniste, aberante, luate?
Ce? Îmi spui că şi Turcia sau Serbia au interzis ieşirea bătrânilor de peste 65 de ani? Da, dar nu total şi nu ca la noi! Pe de-o parte, au anumite ore în care pot merge la cumpărături (între 4 şi 7 a.m. în Serbia). Pe de altă parte, s-au înfiinţat organizaţii de voluntariat care aduc bătrânilor acasă alimentele şi medicamentele de care au nevoie. Nu-i aşa că sună altfel?

Aaa, dumneata îmi spui că şi la noi sunt unii care fac asemenea voluntariat? Precum cei de la NeamUnit, din Frăţia Ortodoxă ori, desigur, din parohiile ortodoxe? DAR ELE NU SUNT DE STAT! Ele ţin de activismul social al nesuferiţilor de Ortodocşi practicanţi. Nu fac parte din măsurile prevăzute de stat, sprijinite de stat, finanţate de stat… Şi, extrem de grav, sunt puţini.

O ultimă oprire înainte de încheiere: oamenii fără venit.
Oficial au trecut în şomaj cca. 200.000 de oameni.
Aceştia sunt de fapt cei declaraţi ca atare, pentru că la ei se adaugă cei, foarte mulţi, care munceau „la mica înţelegere”. Impozitarea inumană, comunistoidă, a făcut necesară pentru multe afaceri mici această formă de angajare. Una, de altfel, tipică unui capitalism sănătos, în care statul nu se bagă în ce nu-i aparţine. Aceşti oameni, reclamaţi de politicienii comunişti ca „evazionişti” (în timp ce exportul uriaş de capital al corporaţiilor trece nevăzut), aduceau statului mulţi bani. De pildă, prin faptul că îşi cumpărau mâncare, haine, jucării pentru copii etc. Ceea ce însemna plătirea multor locuri de muncă (căci plata angajaţilor intră în preţul produselor!). La fiecare cumpărare, statul îi jecmănea cu 15-17%, vestita tâlhărie numită TVA. Şi ei au rămas fără venit, şi mulţi dintre cei care trăiau din banii lor vor falimenta. Şi, desigur, şi statul pierde masiv. Dar esenţial acum este faptul că în jur de 350.000 de Români au trecut de la declararea crizei la venituri foarte mici sau la venituri zero. La ei se adaugă însă – şi Guvernul şi Preşedinţia „uită” asta – Românii veniţi din străinătate. Rămaşi fără loc de muncă, fără venit. Din ceea ce am putut aprecia eu – date clare nu există – sunt bine peste 600.000. (O sursă sintetică aici.)
Adică deja sunt peste 900.000 (probabil peste un milion) de Români intraţi în zona de sărăcie maximă. ACUM! Şi „geniile conducătoare” ne asigură că „sunt pregătite pentru criză”, deoarece au fonduri „pentru un milion de şomeri”. Păi acum sunt un milion de oameni în starea asta! Iar cu blocada pe care o creaţi vor fi, în maximum două luni, dacă nu mai repede, trei milioane de oameni ajunşi în sărăcie cruntă. Vor ajunge să moară mai mulţi oameni din cauza măsurilor decât din cauza gripei COVID-19… (A se vedea poziţia Preşedintelui SUA – din păcate nu şi al României – în această privinţă.)

În vreme ce medicii şi asistentele plâng în spitale de lipsa dezinfectanţilor şi celorlalte mijloace de protecţie sanitară, ba chiar se îmbolnăvesc pe capete din această pricină; în vreme ce ameninţarea sărăciei celei mai cumplite apasă peste milioane de Români; în vreme ce în alte ţări tratamentul pentru COVID-19 începe să ajungă la populaţie, iar la noi nici vorbă; în vreme ce economia naţională este în pragul colapsului,
„iubiţii conducători” ne spun că „au găsit salvarea”:

⇒ Vor scoate Armata în stradă, alături de Jandarmerie şi Poliţie, ca să controleze toţi trecătorii…
⇒ Vor ţine în casă cu forţa bătrânii de la 65 de ani încolo…

Suntem salvaţi!
Republica este salvată!
Vă mulţumim, conducători tâmpiţi! Scuze, am vrut să spun „iubiţi”. Din păcate, a ieşit aşa. Dar cică gura păcătosului adevăr grăieşte…

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Rugaţi-vă şi pentru mine. Sunt unul dintre cei cu comorbidităţi şi, ca urmare, îmi este greu să lucrez, inclusiv pentru această cronică a instaurării unei noi dictaturi tâmpe, deci comunistă, în România. Aş vrea, totuşi, să vă aduc mâine în atenţie o mişcare foarte interesantă a Ministerului Sănătăţii. Din păcate, nu una bună. Nădăjduiesc să pot. Cu rugăciunile voastre.

P.P.S. Dragi comunişti, comunistoizi, securişti şi politicieni, acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu realitatea, oricât de dureroasă, este, evident, pur întâmplătoare.

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Sfânta Împărtăşanie, frica, dragostea şi Comuniştii

Nu trebuie să nu primim duminica Sfînta Împărtăşanie, fiind­că ne ştim păcătoşi, ci cu totul mai mult să ne grăbim dornici către ea, pentru vindecarea sufletului şi pentru curăţia cea duhovnicească, cu acea umilire a minţii şi cu atîta credinţă, încît judecîndu-ne nevrednici de primirea marelui har să căutăm şi mai mult leacuri pentru rănile noastre. N-am fi, de altfel, vrednici să primim nici împărtăşania anuală, dacă ne-am lua după unii care, stînd în mînăstiri, în aşa chip măsoa­ră vrednicia, sfinţenia şi meritul tainelor cereşti, încît socotesc că îm­părtăşania nu trebuie luată decît de cei sfinţi şi nepătaţi’şi nu mai degrabă pentru că această participare să ne facă sfinţi şi curaţi. Aceş­tia, fără îndoială, cad într-o mai mare trufie decît cea de care li se pare că se feresc, fiindcă cel puţin atunci cînd o primesc ei se socotesc vred­nici de a o primi. Cu mult este însă mai drept ca, de vreme ce în această umilinţă a inimii în care credem şi mărturisim că niciodată nu putem să ne atingem pe merit de acele Sfinte Taine, s-o primim ca un leac al tristeţilor noastre în fiecare duminică, decît ca, stăpîniţi de de­şartă trufie şi stăruinţă a inimii, sa credem că numai o dată pe an sîntem vrednici de a lua parte la Sfintele Taine. De aceea, ca să putem înţelege acestea şi să le păstrăm în chip rodnic, să rugam cu şi mai mare încordare mila Domnului să ne ajute pentru a le îndeplini acestea, care nu se învaţă ca celelalte îndeletniciri omeneşti, unde este necesară mai întîi folosirea cuvintelor, ci mai degrabă luînd-o înainte fapta unită cu experienţa. Acestea, dacă n-au fost cercetate şi nete­zite adesea prin învăţăturile bărbaţilor duhovniceşti şi dacă n-au fost adîncite cu grijă prin exemple şi prin experienţa zilnică, ori îşi pierd puterea din cauza nepăsării, ori dispar printr-o nevrednică uitare.Sfântul Ioan Casian Romanul

 

Am arătat şi mai demult cât de folositoare este Sfânta Împărtăşanie. Ea este hrana cea mai însemnată pentru orice Creştin, iar cel care nu o preţuieşte şi nu o caută cu greu poate fi socotit creştin. Mai ales în vremuri de încercare, împărtăşirea este un puternic izvor de har, de pace, de tărie, de răbdare, de lumină şi bucurie.

În aceste zile suntem în plină isterie intenţionată politic, în care, pentru accentuarea terorizării oamenilor, clasa politică din România respinge folosirea la scară naţională a tratamentelor verificate pentru COVID-19 (precum cel de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara sau cel preluat deja de SUA de la medicii francezi).

Ce trebuia făcut?
Trebuia lansată o politică naţională de producere a măştilor sanitare, dezinfectanţilor, mânuşilor etc. Preferabil sub control militar. Trebuia lansată o politică naţională de repartizare a acestor mijloace de protecţie în spitale, policlinici, dar şi către fiecare familie din ţară. Preferabil sub control militar, cu pedepse corespunzătoare pentru eventualele furturi, abuzuri etc. Trebuia lansată o politică naţională de livrare la domiciliu a mâncării şi medicamentelor pentru bătrâni şi imobilizaţi. Preferabil sub egida Bisericii, expertul naţional numărul unu în acest domeniu. Trebuia lansată o campanie naţională de reducere a birocraţiei în general şi mai ales în domeniul medical. Trebuia lansată o politică naţională de sprijinire a cercetării, mai ales a celei medicale. Trebuia lansată o politică de relaxare fiscală, scădere sau supendare a taxelor şi accizelor populaţiei şi IMM-urilor, de încurajare a dezvoltării lucrului cu program redus şi mijloace de protecţie sanitară (ca în Germania), de investiţii în dezvoltarea industriei IT, recalificării IT etc. Dacă tot au fost trimişi acasă elevii şi studenţii, trebuia finanţată înfiinţarea de servere pentru toate instituţiile academice, universităţile, facultăţiile, şcolile postliceale, colegiile, liceele etc. Astfel încât să poată fi realizate online cursuri în condiţiile cele mai bune. Ş.a.m.d.

Ce s-a făcut?
Frontierele sunt deschise cetăţenilor români care intră, fără a se impune tuturor carantina la domiciliu, aşa cum ar fi firesc. Se merge pe simple declaraţii despre venirea sau nu din zone „roşii” ori „galbene”. Preţurile la alimente cresc tot mai mult, economiile oamenilor scad tot mai tare. Nu se mai găsesc pe piaţă dezinfectanţi de mână, măşti sanitare şi altele asemenea. Apar doar pe site-uri online, la preţuri gigantice, chiar de peste 100 de ori faţă de preţul iniţial. Nu putem ştii dacă sunt şi politicieni în spatele acestor afaceri de speculă, dar lipsa totală de reacţie dă de bănuit.
Nu s-au luat niciun fel de măsuri serioase pentru ocrotirea populaţiei. În cel mult două luni de zile, dacă se continuă cu politica actuală, oamenii se vor bate şi ucide pe stradă pentru mâncare. Căci IMM-urile (adică toate firmele mici şi mijlocii) vor falimenta. Deja restaurantele şi hotelurile sunt în pregătire pentru faliment. Cele de la câmpie şi de pe litoral au trecut cu greu iarna – cu o gură de oxigen, cel mult, în vremea sărbătorilor dintre Naşterea Domnului şi Sfântul Ioan. Acum, primăvara, când îşi începeau activitatea, sunt închise. Iar Guvernul şi toată clasa politică le dau vorbe goale. Nu s-au suspendat ratele bancare, nu s-au acordat ajutoare pentru firmele care se zbat să nu concedieze angajaţii. Nu există nicio politică economică minim-coerentă. Măsurile luate sunt aberante, fiind la nivelul Evului Mediu: izolare totală, mai bine să moară oamenii de foame în casă decât de boală pe străzi. Logică bolnavă, tipic bolşevică. Copiii trebuie să înveţe din ceea ce se chinuiesc profesorii să realizeze online, pe jertfa lor, fără niciun sprijin guvernamental, dar cu obişnuitele piedici birocratice. Bolnavii de cancer stau la cozi ore întregi, medicamente esenţiale dispar ca prin farmec, actul medical capătă tot mai multe piedici birocratice. Etc., etc.

Şi în toată această demenţă politică, în toată această incapacitate de guvernare, agenţii de serviciu ai gândirii şi acţiunii (neo)comuniste au găsit ţapul ispăşitor: Biserica. Mai exact, Împărtăşania. Şi mai exact, linguriţa pentru Împărtăşanie.

Este adevărat, nu se cunoaşte în istoria lumii niciun caz de îmbolnăvire prin Împărtăşanie.
Studii de specialitate (precum acesta) au găsit cazuri de transmitere de boli (infecţioase) la circumcizia mozaică sau la ritualurile musulmane ori hinduse. Dar la Creştini, în afară de bârfele comunistoizilor, nu s-a putut certifica medical nici măcar un singur caz de transmitere a unei boli prin Botez, Împărtăşanie sau altă lucrare sacramentală.

Dincolo de aceste studii, pot să aduc şi mărturia mea personală. Am împărtăşit sute de bolnavi de boli contagioase – precum hepatite virale, boli tropicale sau sida. Am consumat Împărtăşania rămasă şi am folosit aceeaşi linguriţă cu ei. Din zecile de boli – unele extrem de grave – pe care, după Comunişti, ar fi trebuit să le iau, nu am luat nici măcar una. Nici la bolnavi nu s-a transmis vreo boală de la unul la altul. Subliniez că acestea sunt fapte reale, concrete. Care au fost constatate, de altfel, de sute şi sute de preoţi români de spital numai în ultimele trei decenii. Ceea ce înseamnă, ştiinţific vorbind, că imposibilitatea transmiterii bolilor contagioase prin linguriţa de împărtăşit este o realitate clar atestată, cel puţin la fel de validă precum unicitatea amprentelor. (Constatată similar, prin observaţie.)

Dar!
Biserica lucrează nu doar pentru cei întăriţi în Credinţă. Ci şi – ba, poate mai ales – pentru cei slabi în Credinţă.
Chiar şi Comuniştii care ne vor răul, ne persecută şi încearcă să ne distrugă sunt fraţii noştri, din păcate rătăciţi. Unii dintre ei ştiu că prin Împărtăşanie nu se pot transmite boli, dar fac spume otrăvite ca să ne lovească; astfel îşi fac rău singuri, înstrăinându-se de Dumnezeu tot mai mult (mai ales când au şi trufia să pretindă că nu au nevoie de intermediar pentru legătura cu El, exact ideea Satanei). Unii dintre ei cred sincer în bazaconiile comuniste cu transmiterea bolilor prin împărtăşire, sărutarea icoanelor sau a moaştelor. Sunt suflete slabe şi au nevoie de înţelegere. Este drept, sunt vinovaţi că nu se informează obiectiv, dar asta ni se întâmplă tuturor.
Mai mult, sunt şi mulţi Creştini îndoielnici, care fie îşi pleacă urechea la mass-media comunistă, fie suferă de ipohondrie, fie au felurite sensibilităţi care îi fac vulnerabili psihic la ideea de contaminare. (Voi trece repede peste faptul că sunt şi Creştine care sunt surse de asemenea tulburări prin urmele de strugurel sau ruj pe care le împrăştie pe ce pun gura, Creştini care uită că îngrijirea trupului şi mai ales spălarea dinţilor sunt necesare totdeauna, dar mai ales înainte de Sfintele Slujbe etc.)
Toţi aceştia sunt creaţia lui Dumnezeu, toţi aceştia sunt iubiţi de El, pentru toţi aceştia El s-a Răstignit, ca şi pentru noi. Şi trebuie să-i ajutăm totdeauna, dar mai ales în această vreme, în care atmosfera de panică devine – cu vinovatul concurs al clasei politice – tot mai apăsătoare.
Ca urmare, este bine, este frumos şi folositor să folosim pentru împărtăşire, în aceste vremuri, metoda obişnuită pentru vremuri de molimă: împărtăşirea prin turnare, fără atingerea linguriţei.
Puteţi vedea, dând click pe această frază, un videoclip în care Părintele Vasile Ioana foloseşte acest mijloc de împărtăşire practicat şi la Athos şi în alte părţi ale Ortodoxiei.

Voi spune aici, pe scurt, că acest fel de împărtăşire este perfect canonic. Şi a fost practicat de Biserică de multe ori de-a lungul mileniilor.
Este rânduit de Biserică tocmai pentru vremuri de molimă, când slăbeşte credinţa multora şi se cuvine înţelegere şi dragoste faţă de ei. S-a practicat în asemenea împrejurări în întreaga lume ortodoxă, ceea ce înseamnă că a primit pecetea pleromei Bisericii ca mijloc ortodox de împărtăşire.
Voi mai aminti aici şi faptul că în primele veacuri Sfânta Împărtăşanie se împărţea cu mâna (Frângerea Pâinii). Este şi aceasta o formă canonică de împărtăşire, care a cunoscut şi ea mai multe rânduieli.
Vedem, prin urmare, că nu există o formă unică în care se poate administra sau primi Sfânta Împărtăşanie.
Există însă porunca dragostei, care cere să îl primim pe cel slab în credinţă fără a-i cerceta gândurile (Romani 14.1 ş.u.). Desigur, atâta vreme cât necredinţa lui nu atinge Învăţătura lui Hristos Iisus. Şi, după cum am arătat, aici nu este cazul. Principiul iubirii creştine, al iconomiei şi al înţelepciunii ne arată că este bine să ne aplecăm spre cei neliniştiţi, îngrijoraţi, înspăimântaţi. În loc să-i osândim pentru slăbiciunea lor, să devenim scara pe care să urce mai sus, către Cer. Astfel vom împlini voia Domnului mai bine decât printr-un rigorism nepotrivit.
Ca urmare, sunt încredinţat că este bine ca preoţii să aibă în vedere această delicateţe şi dragoste pastorală, împărtăşind prin turnare în această vreme de tulburare, spre zidirea noastră a tuturor ca pietre vii ale Bisericii lui Hristos Domnul.

Dumnezeu să fie cu noi toţi!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Coronavirusul ca poartă către Dictatură şi distrugere

Am scris aceste rânduri acum mai bine de o săptămână. Nu le-am publicat pentru că mi s-a părut fără rost: lumea vrea să se sperie, vrea să se supună politicienilor, vrea să se supună autorităţilor. Şi totuşi, ca un glas ce răsună în pustiu, iată părerea mea:

În fiecare toamnă şi primăvară sunt foarte multe cazuri de gripă. Sau, altfel spus, epidemii de gripă. (Cf. DEX 2009, gripă înseamnă „Extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă.„)
În fiecare epidemie de gripă sunt active între o sută şi două sute de tulpini virale, mai ales din familiile de viruşi Orthomyxoviridae şi Coronaviridae. Oricine a avut o gripă în viaţă se prea poate să fi avut o infecţie cu vreun tip de coronavirus.
Altfel spus, nici epidemiile de gripă nu sunt ceva nou, nici coronaviruşii. Dimpotrivă.

Actuala epidemie de gripă (de primăvară) este una în care COVID-19 are o proporţie scăzută. Şi, foarte important, orice gripă apărută la un om ce are deja probleme serioase de sănătate poate duce şi la deces.
De altfel, de la începutul „crizei COVID-19” şi până în prezent sunt cca. 5.000 de decese atribuite COVID-19 (de multe ori atribuirea este cel puţin suspectă). Adică este un număr foarte mic de morţi faţă de numărul provocat de celelalte tulpini gripale în aceeaşi perioadă: cca. 100.000. Da, cam o sută de mii de oameni au murit din pricina altor tulpini gripale (şi a comorbidităţilor) în aceeaşi vreme în care politicienii lumii se isterizează pentru COVID-19. Şi isterizează populaţia.
Deşi, în fapt, el face parte dintre viruşii comuni ai gripei comune.

Apărarea faţă de viruşii de acest fel este foarte simplă: (a) igienă personală serioasă şi (b) ferirea de măştile sanitare inutile. De ce?
Pentru că spălarea cu apă şi săpun distruge aceşti viruşi.
Ei se transmit exclusiv prin saliva celor infectaţi. Dacă aceştia strănută sau tuşesc, stropii pe care îi produc transmit şi viruşii. Ca urmare, bolnavii trebuie să poarte mască în prezenţa unor oameni sănătoşi, ca să nu le transmită boala.
Spălarea pe mâini şi ferirea de a duce mâinile la faţă într-un loc public opresc răspândirea viruşilor. Cei care sunt sănătoşi dar poartă mască (inutil) riscă să se îmbolnăvească datorită măştii (care adună particule exterioare şi este atinsă repetat de mâinile purtătorului care, totodată, ating şi faţa, dar şi de buzele acestuia). Deci este dăunător pentru cei sănătoşi să poarte măşti, cu excepţia cazului în care lucrează ori locuiesc împreună cu cei deja bolnavi.
Toate acestea sunt fapte. Prezentate inclusiv de Ministrul Sănătăţii din Singapore în faţa Parlamentului [din Singapore, desigur].

Ce se mai poate face pentru apărarea de asemenea viruşi?
Cu măsură (adică fără supradozare) se iau Vitamina C şi Vitamina D3. Cel puţin asta este ceea ce primesc militarii de elită aflaţi în teatrele de operaţiuni din întreaga lume. Şi, iată, rămân „operaţionali”.

Măsurile sunt nu doar simple, ci şi arhicunoscute, devenite comune, deja, de aproape un secol.

Acum să ajungem la reacţia autorităţilor, adică a politicienilor, din întreaga lume. (Cu foarte mici excepţii.)
Trebuie observat că în fiecare an mor de foame între şase şi şapte milioane de copii din Africa, Asia şi alte părţi ale planetei. Între şase şi şapte milioane! Pe politicieni nu îi doare nici în cot! În ultimii zece ani peste şaizeci de milioane de copii au murit de foame în întreaga lume. Pe politicieni nu îi doare nici în cot!
Sau, ca să revenim în Republica România, avem în fiecare an zeci de mii de oameni care mor din pricina lipsei unor medicamente, a unor rele tratamente birocratice (care îi împiedică să se trateze), din pricina fumatului sau băuturii. Pe politicieni nu îi doare nici în cot!
Dacă vă închipuiţi că i-a apucat acum pe politicieni „grija de cetăţeni” aveţi o foarte gravă lipsă de discernământ.
Dar acum au „justificare” pentru instaurarea oficială a dictaturii.

Qui prodest? – Cui foloseşte?
Aceasta este o întrebare pe care Străbunii au văzut-o ca de căpătâi pentru orice gândire sănătoasă a întâmplărilor în care oamenii au ceva de spus.
Hai să vedem care sunt manipulările mediatice şi măsurile de presă… şi cui folosesc.

Mass-media vorbeşte despre „explozia pandemiei în România”.
România are până acum cca. 100 de persoane diagnosticate ca având gripa COVID-19. Dintre ele, slavă Domnului!, niciuna nu a murit. Totodată, în aceeaşi perioadă au murit de alte forme de gripă cca. 60 de persoane. Tot în România!
Despre ele nu se vorbeşte nimic.
Altfel spus, mass-media sprijină răspândirea terorii în populaţie în baza unor fapte prezentate incorect.
Din nou, qui prodest? Cui foloseşte?

Să vedem unde duc măsurile luate de conducerea ne- şi anti- psd-istă a Republicii România. (Care, acum, deodată, se se ia în braţe cu politicienii PSD! V-am mai spus că partidele parlamentare sunt marionete şi că duşmanul nu este PSD-ul, ci aceia aflaţi dincolo de el şi de celelalte partide. Acum se vede, pentru cine are ochi să vadă.)

Prima măsură semnificativă a fost trimiterea acasă a copiilor preşcolari şi şcolari. Urmaţi apoi de studenţi.
Trebuie observat că toate aceste categorii sunt de risc minim. Cele sub 0,2% decese din rândul copiilor bolnavi de COVID-19 sunt legate, toate, de comorbidităţi şi factori de risc suplimentari. Altfel spus, este vorba despre copii care, de obicei, nu vin la şcoală.
O măsură corectă ar fi fost aceea de creştere a igienei şcolare şi de sprijinire a copiilor cu probleme grave de sănătate. De pildă, prin învăţarea la domiciliu – cea atât de urâtă de iubiţii… scuzaţi, incompetenţii noştri conducători. Care se putea asigura, cu tehnologia actuală, foarte uşor şi de multă vreme. Există proiecte de acest fel de ani şi ani de zile, dar guvernele şi-au bătut joc de munca grea a celor care le-au realizat. Şi copiii defavorizaţi, din regiuni izolate (ca Delta Dunării), sau cu boli grele, nu au avut parte de niciun interes real din parte guvernelor.
Deci, măsurile corecte ar fi fost igienizarea superioară a şcolilor şi îmbunătăţirea sistemului de educaţie pentru copiii cu probleme de sănătate.
Dar copiii au fost trimişi acasă.

Bineînţeles, trimiterea copiilor acasă a adus cu ea problema uriaşă a supravegherii copiilor.
Sistemul de educaţie comună – publică sau privată – este obligatoriu şi are forma actuală ca parte a dezvoltării industriale a lumii. Care cere (cerea) ca amândoi părinţii să fie în câmpul muncii. Astfel copiii intră în mâna Statului (aka politicienilor), ca să fie „educaţi” (efectele se văd în întreaga lume). Cei cu bani îi pot trimite la şcoli particulare, uneori mai bune, uneori chiar foarte bune (acestea fiind rare şi scumpe).
În clipa în care sistemul acesta este suspendat, părinţii sunt într-o situaţie cumplită, în care copii minori – şi chiar de vârste foarte mici – ar trebui să rămână singuri între 9 şi 11 ore pe zi (după depărtarea de casă a serviciului şi regimul de lucru).

Firesc, această situaţie se rezolva prin venirea la bun-simţ şi la aplicarea măsurilor mai sus amintite (igienizare superioară în şcoli, învăţământ la distanţă prin internet).
Conducătorii Republicii România au luat însă măsura încurajării trimiterii acasă – din câmpul muncii – a părinţilor.
Adică a unei alte categorii de risc minim, deoarece în covârşitoare majoritate aceşti părinţi au până în 45 de ani. Şi în cadrul lor cei periclitaţi sunt numai cei cu probleme grave de sănătate, cu comorbidităţi.
Prin urmare, era uşor şi sănătos de realizat un proces de creştere a paşilor de igienizare în viaţa publică, de ocrotire (izolare benefică) a celor cu probleme grave de sănătate şi de organizare a unor acţiuni de voluntariat (sau chiar a unor mobilizări parţiale a acestor categorii de vârstă) pentru prevenirea răspândirii bolii, pentru ajutorarea bătrânilor şi a celorlalte categorii vulnerabile etc.
Nu s-a făcut nimic din ceea ce era normal.

În schimb, părinţii au fost încurajaţi sau chiar obligaţi să plece din câmpul muncii, să meargă acasă.
Ceea ce s-a făcut fie prin pierderea imediată a locului de muncă, fie prin „muncă la domiciliu” (o păcăleală teribilă), fie printr-un fel de şomaj mascat. Ultimele două fiind în fapt cheia către pierderea locului de muncă. De ce? Pentru că nicio instituţie, nicio structură, nu îşi poate permite susţinerea pe termen mediu a angajaţilor fără producţie. Nici măcar Statul, zeul neocomuniştilor. Pe termen scurt (câteva săptămâni, cel mult o lună), da, îşi permit. Dar de la două luni falimentele încep să curgă. Sau cel puţin concedierile!

Deci, care sunt roadele EVIDENTE ale măsurilor luate de conducători?
Categoriile de risc minim – copiii şi părinţii sub 45 de ani – sunt supuşi unui genocid.
Părinţii aceştia, rămaşi acum fără locuri de muncă, sunt cei care trebuie să îşi crească copiii. În lipsa muncii lor vor falimenta nenumărate firme mici şi mijlocii. Rămaşi fără bani şi fără producţie, cum îşi vor mai hrănii copiii?

Mai mult, să ne uităm la farmaciile golite de medicamente. Mii de oameni vor muri din lipsa medicamentelor necesare… dacă stocurile nu se vor reface. Dar cum să se refacă dacă oamenii nu lucrează?

Să ne gândim şi la rezultatul panicii maselor, fenomen întotdeauna negativ şi (auto-)distructiv. Va fi de ajuns răspândirea unor zvonuri absurde, alimentate de psihoza izolării, pentru a se ajunge la linşaje, la torturarea, schilodirea şi moartea unor oameni nevinovaţi. Este un fapt, nu doar o posibilitate! Deja în întreaga lume au fost atacuri asupra unor oameni doar pentru că unii s-au gândit că aceştia ar putea să fie infectaţi! Nu este o glumă! Mass-media din Republica România a povestit doar de un caz din Ucraina. Dar asemenea cazuri există şi în Marea Britanie, SUA ori Canada. Adică în ţări în care unii ar zice „aşa ceva nu se poate”. Însă oamenii sunt oameni, iar isteria maselor este totdeauna cumplită. Şi atât mass-media cât şi măsurile autorităţilor o amplifică.
Inclusiv prin faptul că se permit titluri de felul „Explozia de coronavirus din România a juns la 30 de cazuri!”. 30 de cazuri înseamnă foarte puţin, nu o explozie, mai ales când ai în acelaşi timp cca. 60 de morţi de „gripă comună”, fără COVID-19, şi un număr imposibil de precizat, dar sigur peste 50.000 de cazuri, de infectaţi cu „gripă comună”. Altfel spus, asemenea titluri sunt inepte din punct de vedere ştiinţific. Şi au doar rostul de a provoca panică spre a atrage cititorii. O practică ce ar fi total imorală, josnică şi lipsită de orice urmă de etică jurnalistică în vremuri normale. Dar care în asemenea vremuri devine criminală. Şi „autorităţile”, adică politicienii, iată, o permit.

Pe scurt, roadele otrăvite ale „măsurilor” aberante luate de autorităţi, dacă se extind peste o durată de 2 săptămâni, riscă să ducă la moartea unui număr de Români mai mare decât al tuturor oamenilor morţi până acum de COVID-19.
Dar, în acelaşi timp, politicienii vinovaţi vor poza în „salvatorii planetei”, „salvatorii României” etc. Ca de obicei.
Pentru că, da, asta este majoritatea populaţiei Republicii România, adică marea masă de Românofoni (cea care a boicotat şi Referendumul pentru Familie, dar a votat prosteşte referendumul aberant al lui Johanis): o masă de sclavi, care ştie că televiziunea minte, dar o crede, care ştie că politicienii mint, dar îi ascultă, care ştie că statul o fură, dar aleargă să îi dea banii (şi vrea să îi silească şi pe alţii să dea cât mai mulţi bani statului tâlhar). Această masă de Românofoni, care se bucură să se lase pe mâna politicienilor pe care îi urăşte şi dispreţuieşte, îndreaptă România către distrugere.
Vă dăruiesc sfatul tatălui meu, pe care l-am primit prin 1986, după o discuţie despre isteria maselor (discuţie provocată de scenele demente de la cozile la carne): „Încearcă să nu te laşi prins de isteria maselor şi să nu stai în calea lor.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă