Aflu că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a avut o mare ședință pe 29 Octombrie 2026. Ieri, adică.
Ar fi multe de spus despre hotărârile de ieri.

De exemplu, despre faptul că s-a
”aprobat proiectul de text al Codului pastoral de comunicare responsabilă în Biserica Ortodoxă Română, prin care sunt reunite și sistematizate prevederile statutare și hotărârile sinodale referitoare la responsabilitatea și disciplina comunicării publice a clericilor.”

O exprimare stufoasă, în limbajul de lemn tipic birocrației de Stânga, în care se ascund curse sufletelor noastre.
Căci ”prevederile statutare” și ”hotărârile sinodale” încalcă, de prea multe ori, Sfintele și Dumnezeieștile Scripturi, hotărârile dogmatice și canonice ale Sinoadelor Ecumenice, într-un cuvânt, exact Învățătura lui Dumnezeu pe care ar trebui să o exprime și păzească.

Sau, alt exemplu, ar fi multe de spus despre faptul că Sfântul Sinod
”A luat act cu preocupare de evoluția grupărilor eretice și schismatice, pretins „ortodoxe”, care desfășoară activități de cult similare celor ale Bisericii Ortodoxe…”

Iarăși o exprimare birocratică de Stânga în veșmânt liturgic.
Menită să acopere faptul că politica imoralității în BOR, promovată de Administrația Bisericească sub complicitatea episcopilor constituie cauza proliferării grupărilor eretice și schismatice.
Simonia este osândită încă în Noul Testament, și osândită cumplit. Mercantilismul religios este osândit încă în Noul Testament, și osândit cumplit; de fapt este interzis de Sinoadele Ecumenice să existe comerț în biserici, dar pangarele tronează în foarte multe biserici, furând spațiul liturgic și mercantilizând viața Bisericii, pentru că așa cer superiorii administrativ-bisericești. Trufia este osândită încă în Noul Testament, și osândită cumplit. Etc.

Dar cea mai mare problemă actuală, și pentru care așteptam și aștept un cuvânt ortodox de la Sfântul Sinod, este problema uriașă a imoralității sexuale din clerul BOR.

Circulă pe internet filmări și fotografii, tot mai multe, cu apropiați ai unor episcopi care se dedau sexului necanonic. Nu doar sexului extraconjugal, ceea ce oricum ar fi pricină de caterisire. Ci se dedau sexului apropiați ai episcopilor care sunt știuți și declarați călugări!
Mai rău, nu doar că asemenea clerici se dedau sexului extramarital sau deși sunt călugări, dar se dedau unor perversiuni puternic osândite de Sfintele și Dumnezeieștile Scripturi, de Canoanele Bisericii Universale.

Dumnezeu dorește nu moartea păcătosului, ci întoarcerea sa prin pocăință, care îl face viu.
Dumnezeu arată că pentru asemenea păcate întoarcerea are ca prim pas ieșirea din cler.
Nu petrecerea în preajma episcopilor, la masă cu ei și în palatele lor. Nu petrecerea în funcții în Administrația Bisericească, de unde să abuzeze alți clerici.

Dragi episcopi din Sfântul Sinod, lumea știe ce se întâmplă!
Încercarea voastră de a pune pumnul în gură celor din Biserică pe asemenea subiecte este ceea ce duce la apariția grupărilor schismatice și eretice.
Dacă vă uitați bine, ele sunt inițiate de obicei de persoane care s-au izbit de imoralitatea Administrației Bisericești, de orgiile demoniace din unele mânăstiri sau parohii. Dar mai ales de complicitatea pe care Sfântul Sinod o dovedește ascunzând totul sub preș, ba chiar pedepsind pe nevinovați și promovând pe vinovați.

În zadar încercați prin măsuri birocratice să astupați găurile din corabie!
Hârtia nu poate opri năvălirea apelor!

A fost înnoită, acum vreo zece ani cred, condamnarea Masoneriei. Un act lăudabil, căci nu poți fi și ortodox și mason; pentru că nimeni nu poate să slujească la doi stăpâni (Luca 16:13), mai ales când sunt doi stăpâni care cer, fiecare, ascultare absolută.

Și totuși, Părinte Patriarh și Membri Sinodali, până la urmă Masoneria este o problemă externă, pe când imoralitatea este o problemă internă. Și o problemă internă structurală.

Acum, în naivitatea mea, aș putea propune unele soluții.
Așa cum am propus unor episcopi, dinainte de 2000 și până prin 2014, hirotonirea întru episcopi a mărturisitorilor creștini din Prigoanele Comuniste.
Și, la fel ca atunci, aș bate la uși închise (de păcat, zice cântecul).

Totuși aș propune realizarea unui centru de retragere și reculegere duhovnicească, la Barcelona sau în Alpi, ori în niște insule oarecare. Unde să se poată retrage clericii căzuți în anumite practici, astfel încât să înceteze sminteala în Biserica Ortodoxă Română.
Acolo se pot pocăi în liniște, sau se pot destrăbăla gălăgios, cum îi îndeamnă conștiința. Dar fără a-și adăuga pe suflet celelalte multe păcate pe care le săvârșește împătimirea pentru clericul slujitor.

La fel, aș propune cu smerenie înlocuirea tuturor protopopiatelor prin episcopii și ridicarea fiecărui centru județean la rangul firesc de mitropolie (episcopia metropolei!). Desigur, mitropoliile provinciale de astăzi vor deveni arhiepiscopii – care, canonic, sunt superioare onorific mitropoliilor.
În acest fel episcopul va fi mult mai aproape de clerici și de credincioși. Împlinindu-se totodată obligațiile canonice de organizare a Bisericii în funcție de organizarea locală a statului – obligații călcate în picioare în Țările Române de peste cinci sute de ani.

Aș mai propune și revenirea la firescul hirotonirii episcopilor căsătoriți, așa cum cer și Sfintele și Dumnezeieștile Scripturi, dar și Canoanele Sinoadelor Ecumenice.
Știu că aici se va invoca un pogorământ dat pentru Provincia Africa a Imperiului Roman ca și cum pogorământul abrogă rânduiala.
Dar voi sublinia, alături de consecvența canonică, faptul că cele mai mari căderi ale episcopilor căsătoriți (canonic) vor fi, asemenea celor mai mari căderi ale preoților căsătoriți (canonic) în limitele unui firesc ce pare astăzi aproape un ideal de urmărit.

Aș mai propune și altele, la fel de sănătoase pentru Biserica Ortodoxă Română și viața întru Dumnezeu.

Dar mă întorc la două adevăruri esențiale:
1. În zile noastre nu se mai pot ascunde sub preș imoralitățile clerului înalt.
2. Dacă o biserică locală încearcă rezolvarea imorală a problemei imoralității rezultatul va include totdeauna distrugerea acelei biserici locale.

Dixit et salvavi animam meam

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea