Întreabă un abonat (Mihai):
În condițiile în care instituțiile al căror rol era să păstreze moștenirea istorică a neamului sunt astăzi compromise ideologic, credeți că, în general, efortul Creștinesc ar fi mai roditor îndreptat pe alte căi decât cele convenționale, sau încă mai are rost intrarea în mediul academic – la Facultatea de Teologie, Facultatea de Istorie și așa mai departe?
Este o întrebare adâncă, de la un om de cultură și cu gândire adâncă, deci răspunsul trebuie să fie pe măsură.
Poate că e prea mult pentru mine, însă încerc.
Și s-ar putea să fie dureros pentru cititor.
Prima instituție ce are datoria sfântă de a păstra moștenirea istorică, teologică și culturală a națiunii este familia.
Copilul ar trebui să asculte din pântecele mamei cântece românești, basme, legende istorice, alături de rugăciuni, psalmi, Evanghelii etc.
Copilul ar trebui prevenit de mic asupra răutății lumii.
Ar trebui să știe de mic faptul că în lume necazuri va avea, dar cu Iisus Christos va birui tot răul.
Ar trebui să lucreze manual, astfel încât să păstreze cea mai puternică legătură cu realitatea și să fie păzit de iluzia „vieților de rezervă” și „reluării jocului” – iluzii ce otrăvesc astăzi nenumărate suflete.
Soții ar trebui să se hrănească din Învățătura lui Dumnezeu și să se odihnească în pildele Sfinților și Eroilor în fiecare zi.
Să folosească instrumentele electronice pentru a învăța, pentru a vedea și citi ceea ce este bun.
Soții ar trebui să îngrijească o grădină și niște vietăți în fiecare zi.
Implicându-și copiii, pe măsură ce cresc.
Soții care stau la bloc și nu au grădină în afară își pot lua, dacă urmăresc asta în loc de televizoare șmechere și mașini inutil de scumpe, dacă se păzesc de satanicele ispite ale jocurilor de noroc, băutului peste măsură și ale altor patimi de același fel.
Și dacă nu au și nu pot să ia – de pildă, muncind prea mult sau având venituri mici – își pot face ghivece și jardiniere cu pătrunjel, mărar și leuștean, cu cimbru și busuioc, roșii, ardei, ardei iuți, cu un lămâi sau un dafin etc. Care să fie mica lor grădină.
Familia ar trebui să meargă duminică de duminică la biserică, cel puțin la toată Liturghia.
Ar trebui să se spovedească măcar odată pe lună și să se împărtășească pe cât de des cu putință.
Ar trebui să aibă măcar câte o scurtă rugăciune împreună, și măcar cinci minute să citească, zilnic, din Biblie împreună.
Ar trebui să meargă împreună la antrenamente – box, kick-boxing, lupte libere, jiu-jitsu, karate etc., sau înot, handbal, oină și altele asemenea.
Ar trebui să facă pelerinaje împreună și la fel drumeții.
Familia este prima instituție în care și prin care trăiește orice națiune.
De aceea Marxismul urăște familia și vrea să o desființeze: fără idealul familiei omul este sclav1.
De aceea Marxismul induce ideea otrăvită a așteptării ca statul să facă ceea ce este treaba persoanei ori familiei: cine așteaptă ca statul să îi dea ceva este sclav.
A doua instituție ce are datoria sfântă de a păstra moștenirea istorică, teologică și culturală a națiunii este obștea sau comunitatea locală.
(poate va urma)
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Note
- Și pentru călugări există idealul familiei, doar că al familiei alcătuită de Biserica Biruitoare. ↩︎
Parinte, imi puteti spune va rog frumos ce parere aveti despre fotbal? Este un sport bun, folositor, spre care sa il indrumam pe un baietel in varsta de 8 ani sau mai bine sa ne axam pe sporturile mentionate de Sfintia Voastra mai sus? Multumesc.
Doamne ajută!
Totul ține de cum vedem viitorul copilului nostru.
Din punctul meu de vedere, fotbalul poate să fie un sport frumos, dar nu este din pricina banilor implicați și a mândriei și trufiei care îl domină.
Ca sport între prieteni, e bun.
Ca sport de performanță, mi se pare o fundătură. Mai ales că în statul zis român este o corupție uriașă, care în fotbal are o putere extraordinară.
Deci, dacă avem în vedere o carieră sportivă, trebuie să fim extrem de realiști: este copilul nostru atât de talentat și, mai ales, atât de muncitor, încât să poată să se afirme în toată corupția și răutatea care există în acest sport?
Pentru mine discuția pe temă nu prea există, pentru că eu nu practic și nu îndemn la practicarea sportului de performanță.
Eu militez pentru sport ca fel de a trăi sănătos și conștient.
Ceea ce înseamnă că sportul trebuie să aducă foloase practice.
Sportul de performanță este plin de ”tratamente minunate” care distrug viețile.
Sportul ca fel de a trăi se face pentru o viață sănătoasă din punct de vedere fizic și spiritual.
Deci…
Sărut mâna, Părinte!
Vă mulțumesc tare mult pentru cuvintele frumoase! O bucurie aparte, cum spunea C.S. Lewis satisfacția de a-i fi mulțumit pe cei față de care suntem îndatorați să-i mulțumim și de a fi lăudat de aceștia. Spunea că este cea mai „specifică creaturii” dintre toate bucuriile, căci arată spre condiția sufletului care „învață în cele din urmă că a mulțumit pe Cel pe care a fost creat să-L mulțumească”.
Vă mulțumesc tare mult pentru sfaturile de mare folos. Cât de frumos și încurajator ne reamintiți de fiecare dată cuvintele Mântuitorului de la Ioan 16:33, cum ele sunt temelia și scopul Familiei și cum să le punem în practică.
Într-adevăr, Părinte, marxiștii au știut prea bine că mâna care leagănă pătuțul este mâna care conduce lumea. Augusto del Noce spunea că au avut un succes teribil în negarea realității, încât astăzi majoritatea lumii acceptă „fără nici măcar o urmă de dovadă că nu există o ordine a scopurilor, nicio autoritate meta-empirică a valorilor”, consecința fiind că orizontul experienței umane este redus la „principiul placerii”.
Dacă îngăduiți, pare că aceasta explică percepția comună din România marxistă de astăzi față de „familie”: pentru cine familia încă nu e „instituția socială de oprimare par excellence” cum o vedea freudo-marxistul Wilhelm Reich, e cel mult o anexă hedonică la viața individului – de întemeiat după ce întâi „se bucură de viață” (prin viațǎ ințelegându-se cultul sexului, călătoritului și carierismului).
O inversare completă a datoriei sfinte și a Ordinii descrise tare frumos de Sfinția Voastrǎ în alt loc prin proverbul „De coate goale și de copii mulți, Românul nu s-a plâns niciodată.„
Dacă îngăduiți, Părinte, într-o țară care a schimbat Căsătoria cu lek-ul, unde pretutindeni a pătruns ideea că a fi corporatist(ǎ) este mai demn de laudǎ decât a fi tatǎ, dar mai ales decât a fi mamǎ, unde, după cum spunea de Maistre, femeile (dar nu doar femeile și cu siguranțǎ nu toate) au devenit „unelte fatale ale unei decadențe generalizate”, care „mănâncă organele vitale ale statului”, ce rămâne de făcut? Ce chip ia datoria sfântă, rǎzboiul vieții, atunci când întemeierea familiei, a „micii Biserici” cum o numea Sfântul Ioan Gurǎ de Aur și cum tare frumos ne-ați descris-o Sfinția Voastrǎ, devine improbabilǎ?
Să ne trăiți, Părinte!
Dumnezeu să fie cu noi!
Prin mila lui Dumnezeu de vreo două săptămâni sunt destul de rău cu sănătatea. Ca urmare, doar Stăpânul știe dacă voi putea sau nu să merg mai departe cu ”Viața în Christos și mediul academic”, așa cum îmi doresc.
Dacă da, răspunsurile vor fi pe larg arătate.
Dacă nu, răspund pe scurt acum, ca să nu se întâmple să fiu necuviincios:
– putem să fim Creștini, adică ucenicii lui Iisus Christos, în orice vreme; iar din această ucenicie vine puterea noastră de a sfărâma veacul, întru Duhul Sfânt;
– precum Domnul, și noi ne facem datoria noastră orice s-ar întâmpla; se poate ca un tânăr sau o tânără să își caute partener de viață întru Domnul, și să găsească pe cineva care PARE sau chiar VREA (pentru o vreme) asemenea viață; dar care după un timp se întoarce de la Calea Vieții și vrea o viață în păcat; omul/oama lui Dumnezeu va urma Calea Vieții fără smintire, oricât ar suferi; și dacă, slavă Domnului!, sunt copii la mijloc, aceștia vor afla pilda cea bună în părintele care Îl ascultă pe Dumnezeu; și, dacă vor, Îl vor asculta și ei; atât se poate, după cum Însuși Domnul ne arată, căci atât a făcut și El.
Vă mulțumesc, Părinte. Îmi pare foarte rău să aud că nu vă simțiți bine.
Dacă vă pot fi de folos cu ceva cât timp vă refaceți: mers la cumpărături, alergături, orice alte mărunțișuri de care altfel v-ați ocupa Sfinția Voastră, vă rog să-mi spuneți.
Sărut mâna, Părinte! Vă doresc însănătoșire grabnică și mă rog pentru sănătatea Sfinției Voastre.
Mulțumesc și Dumnezeu să primească!
Rugăciunile sunt întotdeauna de folos!