Închide

Cum dărâmăm ori zidim viitorul copiilor noştri…16.04.2019

Cum dărâmăm ori zidim viitorul copiilor noştri… 16.04.2019
 
Dor de natura si Cer.jpg
Dor de natură şi Cer
Având astăzi drum printr-un oarecare mare oraş, am trecut pe lângă un parc. Aşezat chiar în latura unei grădiniţe. Părinţi, copii – era după ora de seară de ieşire de la grădiniţă, cam la o jumătate de ceas după.
Aproape de intersecţia micuţă învecinată cu parcul, un tătic vorbea la telefonul mobil; de mână cu un copil. Fiind în calea mea, i-am văzut de departe. Băieţelul, de vreo trei anişori, trăsese puţin de mâna tatălui înspre parc. Acesta părea însă înfipt în loc. Resemnat, copilul privea copacii, frunzele, cerul, cumva cucerit, cumva însetat, cu o bucurie contemplativă impresionantă.
Încheind conversaţia chiar atunci când eram la doi paşi de ei, tată îi spune copilului:
– Hai să mergem acasă!
Acesta s-a întristat deodată şi a dat din căpşor: „Nuuu!”
Tatăl nu l-a forţat. Fizic. I-a spus:
– Vrei să se supere mama că pierzi vremea pe stradă? Şi să nu te mai lase la desene animate?
Copilul nu voia să plece.
Tatăl a reluat:
– De ce să pierzi timpul aici? Uite, a început să bată şi vântul!
Foarte plăcut, de altfel.
Tatăl a insistat:
– Hai la desene, altfel n-o să te mai las! De ce să pierzi vremea afară? Ai acasă tot ce-ţi trebuie! Ne uităm la ceva frumos…
Copilul, şovăitor, cedase.
Şi-a însoţit tatăl care continua să-i explice cât de frumos este în casă şi cât de inutil, ba chiar rău, este afară.
 
La început crezusem că este o glumă. Nu prea frumos din partea mea, chiar mă oprisem să văd dacă tatăl glumeşte sau e beat. Nu glumea, nu era beat. Era foarte convins. Şi îşi convingea şi copilul. Peste 10-12 ani, dacă nu are loc nicio trezire, copilul va fi obez, dependent de internet, incapabil să facă vieţii din afara zidurilor casei. Şi părinţii, în frunte cu tatăl (poate fi numit tată??) vor da vina pe Dumnezeu, pe Biserică şi pe popi pentru starea „băieţelului lor”. Am mai văzut asta, nu o singură dată.
 
În următorul parc, alături de copii, un tată se juca vesel şi foarte sportiv cu fetiţa lui. Tot de vreo trei anişori. Cu părul în vânt şi fericirea în ochi. Mi-a mai mângâiat puţin inima. Şi mai mult când li s-a alăturat încă o fată, ceva mai mare. Zâmbind veselă.
Apoi, cumva, o altă durere m-a încercat: ce fel de bărbaţi vor întâlni aceste fete, crescute sănătos, în România de mâine?
 
Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Dor de natura si Cer.jpg

E greu astăzi să creşti copii

(Articol apărut pe 29 Octombrie 2015 pe facebook, la pagina https://www.facebook.com/mihaiandrei.aldea/posts/1666643840273192)

Spune cineva, apropo de afirmaţiile Părintelui Arsenie Boca împotriva avorturilor:
E foarte greu in zilele noastre sa crestem un copil, asa ca nu e de mirare ca romanii nu fac copii…
Răspunsul meu către cei care gândesc aşa:

Desigur, era mult mai uşor să creşti un copil în secolele XIII-XVIII, când omul trăia între năvala Tătarilor, invazia Ungurilor, incursiunile Polonezilor, atacurile Turcilor, jafurile tâlharilor, loviturile grindinei şi furtunilor; pe atunci era şi mai uşor să găteşti ori să faci alte treburi casnice, doar nu aveai frigider, nici magazin din care să cumperi ceva, apa se aducea cu găleata, lemnele cu spatele sau căruţa, focul se făcea cu greu – nici chibrituri nu erau! – iar geamuri de sticlă nu se pomeneau. Hainele se făceau în casă, din lâna sau inul muncite de femei. Mobila era făcută de bărbat, cu multă osteneală. Şi tot aşa. Trai pe vătrai, cum s-ar zice, nu ca astăzi, când o ducem atât de greu!

Să mai amintim ce uşor era în secolul al XIX-lea? Când ţara era jefuită şi distrusă de iubiţii conducători – patrioţii ăia vestiţi, d-alde Brătianu şi toţi cei ca ei – de s-au pierdut milioane de români din 1848 până în 1876, fără să fie implicaţi nici un război? Atunci era vremea să creşti copii! Nu acum, când avem frigider şi televizor, maşină de spălat şi centrală termică, autoturism şi alte lucruri din astea, de îngreuiază viaţa până dezastru! De aia şi fac oamenii atâtea cheltuieli şi împrumuturi ca să aibă asemenea obiecte! Că o duc tare greu, mai ales faţă de înaintaşii noştri care, în mii de ani de trai pe vătrai, făceau câte 9 sau 11 sau 15 copii, ori măcar şapte, acolo. Că ce să facă şi ei, dacă treburi nu aveau, iar războaie nici atât?

Dacă nu a înţeles cineva amara bătaie de joc din cele două paragrafe de mai sus, o să o spun direct şi clar: astăzi „românii” nu mai vor copii pentru că nu mai sunt nici Români, nici creştini, nici oameni, ci nişte Românofoni, sclavi ai poftelor, mânaţi de patimi pe căile stârpiciunii sufleteşti dar şi trupeşti, robiţi de lenevie, lăudăroşenie şi laşitate.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Au fost vremuri Românii care nu aveau copii plângeau pe la porţile celor săraci şi cu mulţi copii, doar-doar s-or îndura să le dea unul în adopţie. Şi când îl aveau, îl duceau acasă ca pe cea mai scumpă comoară! Deşi nu aveau nici atâtea spitale (doar bolniţele mânăstireşti), nici clinici, nici ajutor social, nici drumuri asfaltate (fie ele şi cu gropi), nici sute şi mii de lucruri care fac astăzi viaţa mai uşoară. Dar erau oameni, erau Români, erau creştini. Aveau tărie, hărnicie, curaj, iar viaţa lor avea un rost.

P.P.S. Mai sunt şi astăzi Români adevăraţi, dar când îi vezi pe cei care pretind că nu au copii „că sunt vremurile grele”, trebuie măcar uneori să le dai un răspuns mai usturător. Doar, doar or înţelege ceva.

Copii Români din Nordul Maramureşului la Paltin – Petru Vodă

Despre Mânăstirea Paltin – Petru Vodă am mai scris (aici şi aici).
La cele deja povestite, adaug un material despre copii din Maramureşului primiţi în ospeţie la această mânăstire (preluat de pe site-ul Revistei „Atitudini„):

 

Copii volohi in pelerinaj in Romania

În data de 20 iulie, anul acesta, manastirea Paltin Petru Voda a primit vizita unor copii cuminţi care au nevoie să facă legături cu copii şi oameni de suflet din România.

Un grup de 10 copii români din Ucraina, din comunitatea volohă din Poroskovo, regiunea Transcarpatia, au făcut o vizită prin România, trecând şi pe la mănăstirea noastră. Ei doresc să studieze în România, să dobândească cât mai multe legături cu poporul din care se trage comunitatea volohă, dar mai ales să vadă istoria, geografia, tradiţiile şi altele despre ţara noastră. Pelerinajul pe care îl fac în România l-au intitulat: “Copiii volohi – o călătorie spre rădăcini”.

La mănăstrirea Paltin Petru Vodă au fost primiţi cu multă dragoste. Au vizitat azilul şi cabinetele medicale, căminul pentru copii – unde au şi dormit peste noapte.

 
„Cei care doresc să susţină activităţi în scopul educativ, social, material etc. al volohilor, să contacteze pe ieromonahul Eftimie Mitra de la Schitul „Sfinţii Români”, jud. Hunedoara, pe adresa de email eftimie.mitra@yahoo.com sau telefonic la 0765.769.790 sau 0737.648.249 (se poate si SMS)”

Mai multe despre aceşti copii, se poate găsi pe grupul facebook: VOLOHII…

Înapoi sus
%d blogeri au apreciat asta: