Amintiri cu bivoli şi Someş

Am amintit despre multe laturi ale vieţii României Străvechi ce ne-au însoţit, uneori până foarte aproape de aceste zile. Printre altele şi despre bivolii româneşti şi câte ceva din istoria acestei vietăţi nobile – pe nedrept dispreţuite de omul actual – în Europa şi România. Ca şi despre folosirea în luptă a bivolilor, despre Românii Călători de altădată… lucruri ce pot părea, pentru unii, legendă.
În 23 Septembrie 2017, inspirat de ploile ce mângâiau înserarea în Cluj-Napoca, Dan Grunea scrie câteva rânduri. Câteva rânduri, puternice şi adânci cât multe vieţi de om. Amintiri şi mărturie.

Azi o sa vă spun nişte chestii despre mine.
Poate pentru că ploaia asta nu e o ploaie oarecare, ci una mai întunecată şi mai apăsătoare, aducând brusc melancolia lui noiembrie peste mirosurile şi culorile încă nestinse ale verii. Ploaia asta mă face sa fiu mai meditativ, mai romantic. Poate mai vulnerabil.
Nu ştiu câţi cunoaşteţi asta despre mine, eu în copilărie şi în adolescenţă am fost bivolar. Adică am umblat la bivoli.
Familia mea avea mulţi bivoli.
Provin din zona Someşului în aval de Dej, un loc binecuvântat cu pasuni si paduri, unde in mod traditional se cresc bivoli din rasa murah. Literalmente, am crescut cu lapte, iaurt, lapte acru, brânză şi smântână (groştior) de bivoliţă. Şi cei care mă cunoaşteţi, ştiţi că am crescut destul de bine. 1,74, 100 kg. La sat se zice că eşti sănătos.

Tinerețea mea a fost foarte frumoasă!
Ca cioban sau văcar (bivolar în cazul meu), cunoşti toată zona pe o rază de 10 km. Fiecare poiană, fiecare stejăriş sau făget, izvoarele, fântânițele, văile, podurile, coastele şi altele.
Cei care mă cunosc, ştiu ca mi-am făcut un nume în lumea văcarilor din zona aia. Mă ştiu toti cetănaşii cu numele de Emanoil sau Emanuel a lui Ionaş, mă ştie lumea din Viile Dejului, din Vad, până în Bogata mă ştie toată lumea.
Am avut mulți tovarăşi ca şi mine.
Cel mai mult mi-am păscut turma în următoarele locuri: Valea Căprarului, Valea Mircii, Gaura Dumii, Valea Iuănucului, Valea Pădurarului, Podu Dumii, La Corfauă, Pă Zărdghe şi Sub Costă.

De-a lungul vieții am avut foarte mulţi bivoli, dar numele lor au fost cam aceleaşi: Iambor, Bodor, Condor, Mişu, Ruji, Mura, Flóre.
Am umblat şi cu caru’ („hois”¹ înseamnă la stânga,”cea” înseamnă la dreapta, „heia-hei” e îndemn pentru a merge înainte. Hois cunoaste si forma prescurtata „ho”. Dar ho inseamna şi „Stop!”. Nu mă întrebaţi cum, dar bivolii ştiu când vrei stânga şi când vrei „stop”. Poate pentru ca stânga se zice de fapt „hei-ho”).
Am şi arat cu bivolii, am şi grăpat, am tras lemne din pădure cu lanțul.
Am călărit bivolii (cu care făceam rodeo până îi obişnuiam să accepte om). Cel mai mult am iubit pe un taur (nu bou) pe nume Mişu, pe care îl călăream mult. Am călărit toţi bivolii pe care i-am iubit… De fapt, chiar dacă pe un bivol nu îl prea suportam, pentru că avea o personalitate nesupusă, după ce îl călăream, îl iubeam!
Poate voi nu înţelegeţi sensibilitățile şi nuanțele mai neobişnuite ale sufletului de beduin, de crescător de animale… L-am iubit mult pe Mişu. Cel mai mult. Până la urmă l-am mâncat. În dimineaţa în care l-am tăiat afară era aşa, urât ca azi. Bunicu’ i-o dat cu muchea toporului în cap şi eu i-am tăiat gâtul. Apoi am belit pielea de pe el, apoi toate cele. Aşa e viața de crescător de animale! Se ştie că lumea beduinilor sau a turcilor, sau a mongolilor, e plină de violență. Dacă vezi si faci lucrurile astea din copilarie, te obisnuieşti şi nu ţi se pare nimic greşit².
Chiar si azi imi plac cuțitele şi imi place sa tai animale si sa lucrez cu carne de animale. În inima mea am rămas un cioban. Un văcar. Un bivolar.
Vreau să vă mai zic doar că văcarii nu se înţeleg grozav cu bivolarii, fiindcă bivolii miros urât pentru vaci şi unde mănâncă bivolu’, nu mai vrea să mănânce vaca.
De asemenea vreau sa va mai spun ca e adevărat, există un conflict natural între crescătorii de animale şi agricultori. Există veşnic tensiuni. Ba ca bivolii or mâncat mălaiul [păpuşoiul/porumbul n.n.], ba că io am furat cartofi ca să îi fac la jar.³
Ok. Cam asta e. Vă salut şi vă doresc o seară minunată!

Dan Grunea


¹ În alte părţi ale Românimii este hăis. [n.n.]
² De fapt e firesc, nu e nimic greşit aici, acesta este mersul lucrurilor într-o viaţă firească, legată de natură. [n.n.]
³ Ca un fel de cuvânt după, adaug şi eu mărturia mea, în două privinţe. Întâi, că pe străzile copilăriei mele trecea dimineaţa şi seara, la păşunat şi spre grajduri, o turmă de vaci şi bivoliţe. Mare la început, apoi tot mai mică. După Revoluţie, dusă de tot. Am încercat să înţeleg acele vietăţi, le aduceam ierburi de care le plăceau ca să mă împrietenesc cu ele. Mă uimeau şi mi se părea o minune faptul că iarba devenea lapte prin organismul lor. Niciodată nu am văzut vreun necaz, vreo supărare sau ceartă, între vaci şi bivoliţe. Se înţelegeau deplin, chiar dacă erau din alte curţi (de la alţi stăpâni).
În ceea ce priveşte „furatul cartofilor” pentru a fi puşi la jar, după Legea Românească nu se socoteşte furt, căci oricine putea, în trecut, să ia să mănânce, dacă îi era foame, dintr-o livadă sau dintr-un ogor. Este o lege străveche, ce se găseşte şi în Scripturi. Iar înainte de cartofi, în vremea în care napii erau rădăcinoasa preferată a Românilor, n-ar fi visat nimeni că s-ar supăra cineva că ai luat chiar şi un coş mare de napi din grădina lui. Napii creşteau şi se înmulţeau ca buruienile… dar, de!, nu erau veniţi din Apus, precum cartofii, aşa că au fost lepădaţi şi uitaţi de Români. Cu toate că sunt de sute de ori mai sănătoşi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s