Câmpia cu pânze de ape,
Când noaptea muşca din lumini,
Plângea peste mine, şi-aproape
De gardurile putrede, şchioape,
Piereau îngeri verzi între spini.

Zăceau prăvalite pe spate
Fuioare de pâslă-nnegrite
Când noaptea strivea tulburate
Ferestre roşiatic mânjite,
Mirosuri de cărnuri prăjite
Pluteau peste străzi, peste sate,
Că fu-n lume belşuguri de vite.

Erau pe atunci obiceie
Bărbatul sa fie cinstit
Şi-n plăpumi de lâna iubit,
Ţărancă-mbrăcata femeie
Pe praguri de noapte să steie,
Bărbatul să poarte cuţit.

Dulapuri cu caşuri şi lapte
Pe tainiţi de lut întărit
Privea un copil neclintit
Curgând adormitele fapte:
Un timp curat şi cumplit.

Sunt astăzi un neîmplinit,
Femeia nu-mi este femeie,
În ochi şi în minte să-mi steie.
Mi-e frică sa port un cuţit!

Sorin-Corneliu Drăgan