Napul (Brassica rapa sau Brassica napus…) este o rădăcină aproape uitată în România de astăzi, dar ce i-a hrănit pe Străbuni mii şi mii de ani. Şi care a făcut parte din Cultura Veche Românească – desigur, în adesea dispreţuitul, dar totuşi esenţialul nivel material (avem, suntem şi trup!). Pentru că ne aflăm în Postul Adormirii Maicii Domnului – cunoscut şi ca Postul Sfintei Marii – am zis, mai ales că mâine este şi dezlegare la peşte (!!) să adaug la reţeta obişnuitului borş de peşte de altădată să adaug şi napul. Care poate însoţi foarte bine peştele prăjit, aşa cum poate să fie şi parte a borşului de peşte dar şi a oricărui ghiveci de legume sau a oricărei ciorbe de legume… şi tot aşa!

Napul are trei forme sub care este sau a fost cunoscut în România: napul alb, napul galben şi napul porcesc (acesta nefiind, de fapt, nap propriu-zis, deci nu ne vom ocupa de el acum).

Cel mai răspândit la noi a fost napul alb, mai numit şi nap mic sau, glumeţ, ridichea uriaşă.
Acest ultim nume este foarte folositor, pentru că vă ajută să-l identificaţi repede: seamănă cu o ridiche de lună mare, doar că în loc de roşul acesteia are o culoare purpurie, chiar spre violet uneori. Sunt însă şi variante roşii – care arată chiar ca nişte ridichii uriaşe – dar şi unele la care partea colorată este aproape verde.
(Alte nume sunt măr-de-pământ şi gulie, ultimul fiind folosit pentru multe rădăcini rotunde cunoscute de Români. Cuvântul nap vine direct din latinul napus.)

Napul alb, zis şi „ridichea uriaşă”

Napul alb, numit ştiinţific Brassica rapa, se poate mânca – şi se mânca pe vremuri – crud. Asta însă doar atunci când este tânăr. Atunci are un gust răcoritor, plăcut şi este foarte întăritor, datorită mineralelor şi vitaminelor pe care le conţine. Era foarte iubit de copii, fiind în urmă cu multe secole una din rădăcinile preferate ale acestora, alături de usturoi, ceapă sau morcov. Făcea parte din „meniurile” cu ciuperci şi fructe de pădure pe care le alcătuiau copiii Românilor aflaţi cu felurite treburi – sau… cu joaca – pe coclauri.
La maturitate, napul alb este uşor amărui, acest lucru fiind asociat în trecut de Români cu calităţi hepatoprotectoare, dar este în acelaşi timp şi dulceag. De fapt gustul seamănă cu un amestec între morcov şi cartof, cu o oarecare nuanţă de… ridiche. Aroma este plăcută, dulce. (Trebuie să subliniem faptul că soiurile de napi au gusturi şi arome uşor sau chiar puternic diferite.)

Napul alb este o bombă de vitamine, minerale şi antioxidanţi, spre a nu aminti de fibrele vegetale sănătoase pe care le oferă. Din aceste puncte de vedere superioritatea sa faţă de cartof este covârşitoare!
Ca pildă, la 100 de grame de nap alb avem 21 de miligrame de vitamina C!
Asta înseamnă că 300 de grame de nap alb dau doza zilnică de vitamina C!
Aceeaşi cantitate are doar 28 de calorii (nu kilocalorii!), faţă de 76 de calorii la 100 g cât are cartoful!
Dacă adăugăm la aceasta faptul că are 0 (zero) grăsimi, 0 (zero) colesterol, 6 g de carbohidraţi la suta de grame (cartoful are 17 la aceeaşi cantitate!), dar şi Vitamina A, Vitamina K, Omega 3, Calciu (asimilabil!) , Fier (asimilabil!) şi altele asemenea… cred că deja am cucerit pentru napul alb pe toţi cei interesaţi de o hrană sănătoasă.

Sucul crud de nap alb era folosit în trecut şi pentru igiena personală. Era, de fapt, una dintre „armele secrete” ale Românilor – şi nu numai – împotriva transpiraţiei. Pus pe picioare şi încheieturi avea un rol esenţial în combaterea mirosului urât şi păstrarea curată a unor zone altfel foarte expuse (inclusiv apăra picioarele de eventualele atacuri ale ciupercilor care chinuie atât pe mulţi). Sucul fiert de nap alb era folosit pentru îngrijirea (pielii) picioarelor, ajutând mult la îndepărtarea bătăturilor, vindecare crăpăturilor apărute în piele etc.

Frunzele de nap alb sunt comestibile şi hrănitoare, pline de săruri minerale şi vitamine. Erau folosite şi în supe sau ciorbe, salate etc.

Napul galben, numit ştiinţific Brassica napus (ori Brassica napobrassica), seamănă oarecum cu ţelina, având însă partea de sus de un violet închis ori verde caracteristic. Pulpa rădăcinii este uşor gălbuie, devenind însă şi mai galbenă prin gătire.

Nap galben (culoarea se referă în primul rând la pulpă)

Foarte apreciat şi folosit în Nordul Europei, napul galben este rezistent la frig şi creşte bine acolo unde este greu de cultivat altceva. Astăzi este cunoscut şi sub denumirea scandinavă, rutabaga, adică „rădăcină îndesată”, denumire foarte răspândită la americani. În alte părţi este denumit nap suedez. De fapt însă el a apărut la Românii (Vlahii) din Moravia sau Tatra, ca o încrucişare între varza sălbatică şi napul alb, ceea ce a dat noi calităţi acestui nap, printre care şi o extraordinară rezistenţă la frig. Se spune chiar că cel mai bun gust – şi cele mai bune calităţi nutritive – le capătă după brumă. Preluat de Cehi şi de la ei de Germani, a ajuns în Scandinavia, unde a căpătat o popularitate uriaşă, devenind rădăcinoasa naţională. Astăzi este răspândit în întreaga lume, mai ales în zonele reci.

CUM SE GĂTEŞTE NAPUL?

ÎN AFARĂ DE CURĂŢARE, EXACT CUM SE GĂTEŞTE CARTOFUL!
De fapt în imensa lor majoritate „reţetele cartofului” sunt, la origine, reţetele napului.
Napul poate fi tăiat exact ca şi cartoful şi pregătit fie în forma de napi prăjiţi, de napi româneşti (cu busuioc, usturoi, rozmarin etc.), de terci sau piure (că ne-am franţuzit bine!), de mâncare de napi, de ghiveci, de ciorbă de napi etc.
Doar că este mai nutritiv şi mai puţin „caloric” şi „carbohidratat” decât cartoful (ca să şi glumim).

Cum se curăţă napul?

Păi napul alb tânăr nu se prea curăţă, doar se spală.
Napul alb matur, ca şi napul galben, se pot coace în coajă, dar de asemenea coaja se poate îndepărta cu un cuţit sau, mai uşor, cu un „curăţitor” sau „cojitor” de morcovi sau cartofi.
Frunzele, bine spălate, se folosesc în salate, la ornamentări, ca adaos în supă, ciorbă, mâncăruri etc., după gust.

Deci, dacă faceţi borş de peşte după vechea şi obişnuita reţetă (multi-valentă) românească, puteţi pune în ea şi nap. De asemenea, dacă vreţi să mâncaţi un peşte fript ca pe vremuri, pe lângă faptul că e ideal să-l pescuiţi – ori să-l luaţi de la un prieten pescar, dacă aveţi fericirea să aveţi aşa ceva! – e bine să-l însoţiţi nu cu cartofi prăjiţi sau româneşti sau terci (piure), ci cu napi prăjiţi, sau româneşti, sau terci (piure).

Dat fiind cât de sănătos este napul, cred că urarea
Poftă bună!
(re)capătă un înţeles mai adânc.

Poftă bună!

Mihai-Andrei Aldea

Trei rețete cu napi… (click aici)

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă