În Județul Tulcea, spre cotul Dunării de la Galați, încă păzește pământul românesc. Dinogeția. Străveche așezare pre-indo-europeană, devine una dintre rarele cetăți getice. Apoi, în jurul hotarului dintre ere, aderarea Sciției Mici la Romania începe renașterea ei ca cetate romană. Peste zidurile de acum 2000 de ani împărații noștri Constantin cel Mare, Anastasie sau Iustinian cel Mare ridică noi ziduri și le repară pe cele vechi.

Val după val migratorii o lovesc. Uneori par să o înece. Se ridică iar. Până astăzi, când prefecții de Tulcea și guvernele de la București o lasă goală în fața vitregiilor.

Orice casă, oricare cetate, orice pod, oricare construcție se întrețin. Ori se rod, cad, se nimicesc.

Pentru iude, pentru rasiștii anti-români, pentru lacomii fără minte, Dinogeția este o grămadă de pietre. Pentru Români, pentru cei cu simț istoric și talent în afaceri, Dinogeția este o comoară.

O comoară aflată la mică depărtare de Podul de la Brăila, la și mai mică de Măcin.

Amenajarea ei înseamnă fonduri europene. Ar cuprinde această amenajare o mică rezervație naturală, având în inima ei situl istoric. Poduri de sticlă cu acoperire bună și iluminare deșteaptă. Locuri de parcare, magazin de suveniruri, muzeu. Adică 10-20 de locuri de muncă permanente, din turism, plus alte zeci de locuri de muncă implicite (pentru pensiunile din apropiere, magazine, restaurante, ateliere auto etc.). Ceea ce înseamnă mari venituri pentru economia locală, pentru autoritățile locale și centrale.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea