Rusia, Ucraina, România și Ungaria. Și poziția AUR

Am arătat acum puțină vreme că luptele dintre Rusia și Ucraina sunt rezultatul unei istorii vechi. În care Rusia și Ucraina sunt doi agresori, nu un agresor și o victimă.
Cineva îmi spunea că nu am atins problema genocidului anti-rusesc practicat de Ucraina, mai ales în Donețk și Lugansk. Da, nu am atins această problemă, așa cum nu am atins nici problema Holodomorului.
Pentru că, repet, luptele ruso-ucraineene sunt rezultatul imperialismului rusesc și ucrainean.
Pe de-o parte, Ucraina putea ușor să renunțe în 1992 la teritoriile majoritar rusești, cu care istoric nu are nicio treabă – ca și la cele românești, de asemenea necuvenite.
Dimpotrivă, Ucraina a declarat repetat că nu renunță la nimic, ba chiar a emis pretenții – asupra Maramureșului, asupra sudului Bucovinei, asupra Republicii Moldova, asupra Moldovei, asupra Carpaților în general etc., etc. A tratat și tratează oribil Românii din cuprinsul său, continuă politica ruso-sovietică de maldavanizare (de transformare a Moldovenilor, ramură românească, în Maldavani, ramură slavă), folosește persecuția economică și chiar genocidul.
De partea sa, desigur, Rusia putea face multe gesturi esențiale, prin care să câștige aliați sau chiar prieteni. De la returnarea Tezaurului României și renunțarea publică, oficială și definitivă la teritoriile de la Vest de Bug până la acte de reparație. Măcar tratarea respectuoasă a mormintelor ostașilor români, înființarea de școli și posturi radio-tv pentru Românii din Siberia (mari patrioți ai Rusiei, până la urmă) și tot ar fi fost ceva. Ceea ce s-a schițat a arătat doar că s-ar putea face ceva dacă ar fi voință. Nu a fost. Imaginea Armatei a 14-a, chinurile Grupului Ilașcu, asasinarea soților Aldea-Teodorovici sau a lui Grigore Vieru, discursurile pline de ură etnică și năduf imperialist ale lui Jirinovski – iată doar câteva dintre pecețile care stau, puternic, asupra relațiilor ruso-române din ultimele decenii. Ocupațiile rusești, Fântâna Albă și altele asemenea capătă, în acest context, o mare greutate. În rău.

În toată această situație se pune întrebarea de ce AUR se situează categoric împotriva poziției rusești în conflictele actuale.
La prima vedere ar fi de așteptat, nu-i așa, să existe o reacție mult mai nuanțată.
Este adevărat, AUR este singurul partid ce a avut și are în vedere interesele Românilor din Ucraina. Dar nu și pe cele ale Românilor din Rusia? Oare pentru ei nu ar trebui nuanțată poziția în acest conflict?

Nu.

Deși poate nu se vede – în perdelele de fum mediatice – poziția AUR este singura poziție corectă diplomatic și politic în clipa de față.
Este o poziție ce ține de un realism esențial: de ceea ce avem (sau, mai bine zis, nu avem) ca oameni politici, sprijini internațional, putere militară etc., etc.
Analizând acești factori nu doar că dependența României de NATO este absolut clară și indiputabilă. Dar soluția auto-determinării unor teritorii pe criterii etnice a fost și rămâne inacceptabilă pentru România!

Ceea ce mulți, din păcate, nu văd, este faptul că politica se face realist, cinic, nu romantic. Romantismul se folosește în politică doar pentru motivarea maselor.
Iar realismul spune că sfărâmarea unității statale și teritoriale a României este un proiect continuu al Ungariei.
Altfel spus, dacă se acceptă auto-determinarea etnică a unor regiuni ca Donețk și Lugansk de către România, se deschide calea către acțiuni identice în Covasna, Mureș, Harghita, Cluj, Sălaj etc. Ceea ce AUR, ca formațiune dedicată interesului național trebuie să oprească din fașă. Deci AUR nu poate recunoaște niciun drept al Luganskului sau Donețkului la autodeterminare.

Ca o paranteză, și în această privință Rusia își plătește polițele.
Situația din Ardeal i se datorează.

Organizarea României sub ocupație sovietică. În centru,
Regiunea Automată Măgară* înființată la cererea unor voci rusești,
„pentru controlul României”

După Al doilea război mondial state agresoare precum Germania au fost silite să își retragă reprezentanții pe care îi folosiseră în scopuri imperialiste. Sudeții, Germanii din Slovacia și multe alte asemenea grupuri au fost puse să își facă bagajele și să plece în Germania.
Aceeași soluție se pregătise pentru Ungurii din Transilvania. S-a discutat chiar și aducerea lor în Kazahstan sau Siberia, în locurile din care au venit în Europa – sau pe aproape.
Mai multe voci rusești s-au opus, susținând că un cal troian unguresc în inima României ar ajuta la controlarea acesteia.
Acum Rusia are să mulțumească politicii sale anti-românești: deși Ucraina este un stat dușmănos față de Români, Rusia a creat o stare în care România nu poate fi decât împotriva Rusiei, chiar dacă s-ar întâmpla ca aceasta să aibă dreptate.
Cine seamănă vânt culege furtună.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Nu plângeți de milă Rusiei, nu este atât de slabă pe cât s-ar crede. Are în spate sprijinul Chinei și al altor țări. Șansele ca NATO să iasă neciufulit din această confruntare sunt minime. Mai curând aș crede că Joke Biden a făcut tot circul acesta exact spre a da alianței China-Rusia prestigiu și putere. Desigur, în afară de țelul evident de deturnare a atenției oamenilor de la dictaturile violente ale Socialiștilor din Canada sau Australia, de la abuzurile Plandemiei etc.

P.P.S. Da, politica de ratați și slugi proaste a politicienilor din ultimele trei decenii se vede acum foarte bine în situația militară a României: înarmare jalnică, pregătire de luptă sub 0.1% din elementar, stare psihică jalnică a „vitejilor României” (care, de frică și groază, și-au murdărit lenjeria în această dimineață) etc. Intră aici desființarea milițiilor populare existente la noi de cel puțin trei mii de ani (opera lui Ion Iliescu), desființarea serviciului militar obligatoriu (opera comună FSN-PSD-PNL-PNȚ etc., la care și-au adus și își aduc contribuția toți conducătorii de până astăzi), sabotarea sistematică a voluntariatului militar, sabotarea sistematică a pregătirii de luptă și supraviețuire a civililor etc. Articolele 55 și 54 din Constituția României au fost și rămân literă moartă. Poate AUR să ajungă la putere și să aducă o schimbare în bine. Până atunci…


* Căsătorit la Târgu Mureș, un unchi s-a trezit în noua regiune autonomă sovietică. Prin urmare, nota pe plic drept adresă Regiunea Automată Măgară în loc de Regiunea Autonomă Maghiară. Deoarece scrisorile au ajuns fără greș, putem considera denumirea folosită de el ca acceptată oficial.

Autonomia ungurească în România şi autonomia germană în Israel

Prăpastia ce îi desparte pe Unguri de Români este una doctrinară:

Ungurii sunt convinşi că ei sunt o rasă superioară (uneori având mărinimia să nu o declare deschis), iar Românii (şi ceilalţi vecini din Europa) sunt o rasă inferioară (idem); Ungurii sunt convinşi existenţa lor în sine este o binecuvântare pentru cei peste care au venit; Ungurii sunt convinşi că au o cultură superioară (uneori având mărinimia să nu o declare deschis), iar Românii (şi ceilalţi vecini din Europa) au o cultură inferioară; Ungurii sunt convinşi că „religiile lor” sunt superioare, iar Ortodoxia, desigur, infinit inferioară. Ungurii sunt convinşi că orice păcate ar avea la nivel naţional le sunt deja iertate de Dumnezeu (o spun chiar în imnul lor); Ungurii sunt convinşi că cei din „popoarele inferioare” îi urăsc îngrozitor – şi strict din invidie şi prostie –, conspirând neîncetat spre uciderea Ungurilor şi distrugerea Ungariei; Ungurii sunt convinşi că au fost şi sunt blânzi şi drepţi, oricare ar fi instrumentele pe care le-au folosit spre a-i ţine sub puterea lor pe Români, Slovaci, Croaţi, Sârbi etc. (chiar şi dacă aceste instrumete sunt genocidul cultural şi fizic, incluzând uciderea în masă, violul în masă, torturi demonice, impunerea unei culturi şi limbi străine băştinaşilor etc.).

Aceste convingeri fac parte din bagajul oricărui om cu educaţie ungurească.
Este adevărat, sunt unii care, în urma contactului cu alţi oameni – uimitor: oameni! – îşi dau seama că propaganda în care au fost crescuţi are mari goluri chiar în punctele esenţiale.
Dar cei mai mulţi, şi mai ales politicienii, ţin de aceste idei cu o religiozitate fanatică. Doar extremismul islamic egalează această trăire maghiară.

Cei care au avut de-a face cu Ungurii zi de zi ştiu din experienţă câteva lucruri:
– sunt Unguri civilizaţi, politicoşi, prietenoşi;
– sunt Unguri mitocani, agresivi, neprietenoşi;
– sunt Unguri care trec peste problema Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi celorlalte teritorii pe care Ungaria le revendică – până şi oficial – Românilor (printre aceste teritorii fiind şi Oltenia, Muntenia şi Moldova);
– sunt Unguri care se agită şi chiar explodează pe problema Transilvaniei, Banatului, Maramureşului etc.
Dar toţi aceşti Unguri, cu rare excepţii, dacă se dă ordin de la conducerea ungurească, se vor ridica împotriva Românilor. Aşa cum au făcut-o în 1848-1849 (cca. 40.000 de Români masacraţi de vecinii şi prietenii Unguri), aşa cum au făcut în 1940-1944 (peste 60.000 de Români şi Evrei asasinaţi, peste 500.000 de Români, Evrei şi alte etnii fugiţi din Ungaria în România), aşa cum au făcut-o în Martie 1990 etc.
Cine cunoaşte genocidul unguresc anti-românesc şi anti-evreiesc săvârşit în timpul celui de-al doilea război mondial nu poate să nu se cutremure de neomenia infinită a unui popor ce se declară „superior” şi „civilizat”.
Cine cunoaşte educaţia dată copiilor maghiari din România de astăzi ştie că ei sunt îndoctrinaţi cu ideile următoare:
– acesta este pământul Ungurilor;
– Românii au fost primiţi aici de Unguri din mărinimie (Românii fiind nişte sărăntoci morţi de foame veniţi la cerşit din Sud);
– Românii au furat acest pământ Ungurilor prin perfidie şi trădare, săvârşind nenumărate crime împotriva Ungurilor;
– Ungurii din România gem sub cizma românească, spre durerea fraţilor lor din Ungaria;
– Ungurii viteji se vor ridica şi vor elibera pământul unguresc aflat sub ocupaţie românească, pedepsind bestiile de Români.

Pe scurt, Ungurii de astăzi primesc exact aceeaşi educaţie fantatic xenofobă şi mai ales anti-românească. Aceeaşi cu cea pe care o primiseră atunci când au intrat în Ardealul de Nord.
Ca şi atunci, şi acum există o minoritate ungurească decentă, străină de fanatism, care vrea o bună convieţuire cu Românii sau alte etnii.
Ca şi atunci, minoritatea decentă nu va conta.
Puterea este a celor care dirijează educaţia extremistă, adică a extremiştilor.

În clipa de faţă Camera Deputaţilor a aprobat – diplomatic, „tacit” – proiectul de lege 670/2019. Proiect privind „autonomia Ţinutului Secuiesc”. Adică autonomia ungurească în inima României.
Ultima oară s-a petrecut acest lucru sub ocupaţie sovietică.
Acum PSD, PNL, USR, PMP şi ALDE, partidele urmaşilor P.C.R. şi ai Securităţii, fac acest lucru fără nicio presiune externă semnificativă. Doar din ura lor naturală pentru ceea ce este românesc, pentru România.
Aşa cum au cedat şi teritoriile româneşti din Nord şi Est către Ucraina.
Aşa cum impun vaccinarea obligatorie.
Aşa cum lasă Poliţia şi Jandarmeria să bată oameni pe stradă, să dea amenzi ucigătoare, să împingă oamenii la sinucidere.

Acest act al Camerei Deputaţilor este echivalent cu înfiinţarea unui Ţinut Autonom German în Israel.
Chiar dacă Germanii de astăzi nu sunt cei din vremea lui Hitler (din păcate foarte mulţi Unguri sunt la acel nivel), cum ar putea cineva să ceară Evreilor autonomie germană pe teritoriul lor? Adică autonomia urmaşilor celor care au încercat să-i extermine! Şi Ungurii au încercat să îi extermine pe Români. Păstrând proporţiile, este o situaţie similară.
Dar, da, nu este prost cine cere, este prost cine dă – zice un proverb românesc. Prost sau vândut?

Cine m-a crezut atunci când am spus că se va ajunge la autonomia ungurească în România, că toate partidele parlamentare sunt comunistoide şi reîncarnările FSN ?
Uitaţi-vă mai jos, vedeţi şi înţelegeţi.
Şi poate vă treziţi!

Proiect de lege 670/2019 mărime medie
Proiectul de lege 670/2019 la Camera Deputaţilor, Parlamentul (cică!) României

Derularea procedurii legislative b
Derularea procedurii legislative la Camera Deputaţilor pentru Proiectul de Lege 670/2019 Jos vedeţi că pe 23 Aprilie 2020 a fost adoptat şi înaintat către Senat

Dând click aici puteţi vedea masacrele săvârşite de Unguri în Ardealul de Nord, „în numele dreptului maghiar şi al patriei maghiare”, ca să cităm o formulă tipică a acelor zile. Care, prin grija partidelor parlamentare, par să se întoarcă.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor (click).

P.P.S. Cine vrea să înţeleagă ce înseamnă stăpânirea ungurească în Transilvania, click aici.

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Adevăr zguduitor: de la sărăcie sub ocupaţie la bogăţie în România

Romania-Mare-Harta-Administrativa-Basarabia-Bucovina.Info_

Rasismul imperialist germano-austro-ungar face de multă vreme o propagandă anti-românească mizerabilă, plină de minciuni neruşinate.
Printre acestea, afirmaţia despre „ce bine era sub Ungaria/Habsburgi/Austro-Ungaria şi ce rău sub Români/România„. O afirmaţie total mincinoasă, dar preluată de toate slugile coloniştilor străini şi crezută de mulţi. Mulţi dar prea puţin inteligenţi. Pentru că o cercetare simplă astăzi – secolul XXI, totuşi! – i-ar fi lămurit:
Sub Ungaria, Habsburgi şi Austro-Ungaria şi provinciile româneşti şi Românii au fost subiectul unei ocupaţii răuvoitoare, extremist-rasiste, genocidare. Sub Ungaria, Habsburgi şi Austro-Ungaria s-a practicat genocidul cultural, religios şi etnic îndreptat împotriva culturii române, a Ortodoxiei şi a etnicilor Români. S-au interzis şi distrus cărţile româneşti – cu excepţia celor care predicau deznaţionalizarea şi/sau apostazia. S-au interzis şi distrus tradiţiile româneşti – ca singur exemplu, vânătorii români au fost oprimaţi sistematic, excepţie făcând cei care erau trecuţi în slujba nobililor şi regilor maghiari. Banatul, de pildă, a fost subiectul unui continuu genocid religios şi etnic sub Ungaria. Întrerupt de ocupaţia otomană, genocidul etnic a fost reluat sub Austrieci. Zeci de sate româneşti au fost masacrate de „civilizatorii” austrieci. În schimb au fost colonizaţi Şvabi (Germanici), apoi feluriţi Slavi din toate părţile, dar mai ales Sârbi. Toată regiunea majoritar sârbească de astăzi este rezultatul genocidului austriac, în cele două faze: uciderea sau izgonirea Românilor şi colonizarea străinilor. Asemenea, trei sferturi din populaţia ungurească din Judeţul Mureş este rezultat asimilării religioase şi etnice forţate practicată de Unguri în secolele XVIII-XX. Altfel spus, peste 75% din Ungurii din Judeţul Mureş sunt români apostaţi şi maghiarizaţi; Străbunii lor, la 1700, erau Români ortodocşi. Etc., etc.

Ei, dar vine rasismul imperialist germano-austro-ungar cu altă aberaţie: „poate erau unele nedreptăţi [unele? să te judece Dumnezeu după adevărul spuselor tale!], dar a fost o bunăstare economică şi culturală adevărată, prăbuşită în primitivism şi sărăcie sub Regăţeni„. O afirmaţie la fel de mincinoasă – ca să nu zic total dementă -, însă la fel de crezută de slugile coloniştilor străini şi alţi oameni fără discernământ. Pentru că, iarăşi, o cercetare simplă astăzi – secolul XXI, din nou! – i-ar fi lămurit:

  1. Românii erau oprimaţi cultural şi economic sub Ungaria, Austria şi Austro-Ungaria la un nivel pe care Vechiul Regat nu l-a visat decât în coşmarurile cu unii Fanarioţi.
  2. Transilvania, Banatul, Bucovina, Maramureşul şi Crişana erau printre cele mai sărace provincii austro-ungare.

Dezvoltarea acestor provincii în perioada interbelică a fost uluitoare. Chiar Ungurii din aceste părţi au trăit mai bine – şi economic, dar şi cultural – sub conducerea Bucureştiului decât sub conducerea Vienei şi/sau Budapestei. Iar în clipa de faţă aceste provincii sunt la un nivel la care sub Viena şi/sau Budapesta nici nu ar fi putut visa. Adică au trecut de la sărăcie – chiar sărăcie cruntă! – sub ocupanţi la bogăţie în România (Mare). Vă vine greu să credeţi?
Iată, aveţi într-un rezumat Activenews prezentarea făcută de Prof. Petrişor Peiu, pe baza documentelor oficiale ungureşti şi austro-ungare. Vedeţi la Activenews pe scurt, sau în Ziare.com articolul complet (cu titlul 101 ani de România, mai mult decât 1000 de ani de regate şi imperii). Şi vă lămuriţi. A, să nu uit: în articolul original aveţi sursele, ca să puteţi verifica personal informaţiile.

Puteţi constata astfel că sursa dispreţului faţă de Bucureşti, România Mare şi „mitici” nu este în realitatea faptelor, ci în minciunile propagandei duşmane.
Pe care politicienii – UDMR, PSD, PNL, USR – o propagă aproape continuu, cu puţine excepţii. Ceea ce arată foarte clar că nu sunt în slujba adevărului, nici a României, ci a unor puteri duşmane.
Treziţi-vă, Români! Că aţi dormit destul!

Mihai-Andrei Aldea

Tricolorul

P.S. Pentru cine nu a înţeles, subliniez că se poate da click pe textul subliniat spre a se ajunge la articolele amintite. Ca să fie şi mai simplu, le redau şi aici:
rezumat Activenews pentru prezentarea făcută de Prof. Petrişor Peiu
în Ziare.com articolul complet, adică 101 ani de România, mai mult decât 1000 de ani de regate şi imperii

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

La arme, de Mihai Eminescu

La arme

Auzi!… Departe strigă slabii
Şi asupriţii către noi:
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
E sora noastră cea mezină,
Gemând sub cnutul de Calmuc,
Legată-n lanţuri e-a ei mână,
De ştreang târând-o ei o duc.
Murit-a? Poate numai doarme
Şi-aşteaptă moartea de la câni?
La arme!
La arme dar, Români!

Pierit-au oare toţi vultanii
Şi şoimii munţilor Carpaţi?
Voi, fii ai vechii Transilvanii,
Sunteţi cu totul supăraţi
Şi suferiţi în înjosire
De la Braşov pân’ la Abrud,
Ca să vă ţină în robire
Fino-Tătarul orb şi crud.
Şi nimeni lanţul n-o să farme,
Nu aveţi inimi, n-aveţi mâini?…
La arme, la arme,
La arme, fraţi Români.

Maghiar, tătar cu cap de câine
De noi şi azi îţi baţi tu joc…
Sub pumnul nostru vii tu mâine
Strămutăm fălcile din loc,
Şi limba ta muiată-n ură
Ţi-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ţi-om băga pumnul nostru-n gură
Căci, câine, te iubim atât!
Şi braţul nostru-o să vă sfarme
Şi robi veţi fi, măriţi stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, fraţi Români!

Iar tu, iubită Bucovină,
Diamant din stema lui Ştefan,
Ajuns-ai roabă şi cadână
Pe mâni murdare de jidan.
Ruşinea ta nu are samăn,
Pământul sfânt e pângărit…
Mişel şi idiot şi famăn
Cine-ar mai sta la suferit…
De-acuma trâmbiţi de alarme!
Nălţaţi stindardul sfânt în mâni,
La arme!
La arme dar, Români!

Pierduţi sunteţi pe Criş şi Mureş…
E moarte, e leşin, e somn?
Au Dragoş nu-i din Maramureş,
Au n-a fost la Moldova Domn?
N-au frânt a duşmanilor nouri,
N-au frânt pe Leşi şi pe Tătari,
Au Dragoş, vânător de bouri,
N-o să vâneze şi maghiari?
Ruşine pentru cel ce doarme,
Sculaţi ca să nu muriţi mâini.
La arme,
La arme dar, Români!

Din laur nemuritoare ramuri,
O, Ţară!, pune-n frunte azi,
Şi-n tricolor şi a lui flamuri
Să-nfăşuri pieptul tău viteaz,
Şi smulge spada ta din teacă
Şi-ţi cheamă toţi copiii tăi
Şi la război cu dânşii pleacă –
Cu fii de şoimi şi fii de smei,
În valuri crunte să se farme
Calmuci, tătari, duşmani, stăpâni…
La arme, la arme!
La arme, fraţi Români!

Mihai Eminescu

Poemul La arme este alcătuit de Mihai Eminescu după modelul unui cântec de luptă francez: La Marseillaise. Ori, cum este numită de Români, Marseieza. La origine, acest cântec francez a fost Cântecul de război al Armatei Rhinului. Versurile, războinice, se înţelege, deplâng ocuparea Patriei de „cohortes étrangères” (cohorte de străini), starea de robie, umilinţele etc.
După cum se poate vedea, există o mare similitudine între cele două opere – franţuzească şi românească.
Mihai Eminescu începe scrierea poemului La arme în timpul şederii sale la Viena (1869-1872). Probabil conştient de obedienţa creaţiei faţă de sursa de inspiraţie franţuzească – ori nemulţumit de calităţile ei poetice – nu o publică nici după venirea în Principatele Române Unite.
După purtarea mizerabilă a Rusiei şi Germaniei, dar şi a celorlalte puteri, în cadrul Tratatului de la Berlin (1878), Mihai Eminescu reia lucrarea la această poezie. Printre altele, adăugându-i versurile dedicate Basarabiei. Căci sudul acesteia, recăpătat de Români în urma Războiului Crimeii, fusese iarăşi ocupat de Rusia. Cu sprijinul direct al Germaniei şi Austro-Ungariei şi complicitatea laşă a Franţei şi Marii Britanii.
Totuşi poemul nu va fi publicat, autorul părând să fie nemulţumit de el până la capăt. Fără a discuta alte aspecte, secundare în context, La arme este o mărturie categorică a conştiinţei unităţii naţionale româneşti. Revendicarea lui Mihai Eminescu de ardeleniştii care fac jocul duşmanilor noştri, de moldoveniştii care slujesc altor duşmani este, şi prin acest poem, imposibilă. Aşa cum este şi prin poeme ca Doina şi Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?.

Când au venit şi când s-au retras Romanii din Dacia? (I)

Întrebările pot să pară ciudate.
„Tot internetul ştie” (deci, în lumea superficialităţii, „este adevărat”) că „Romanii au venit în Dacia în 106″ şi că „Romanii s-au retras din Dacia în 271/273” (aşa-zisa „Retragere Aureliană„).
Minciuni, amândouă afirmaţiile.
Romanii nu au venit în Dacia în 106 (d.Chr.).
Romanii nu s-au retras din Dacia în 273/275 (d.Chr.).

Să începem cu o mică lămurire!
Deşi exprimarea de internet este adeseori argotică, ca să fim în adevăr avem nevoie de o vorbire clară.
„Când au venit Romanii în Dacia?” şi „Când s-au retras Romanii din Dacia?” sunt două exprimări argotice, foarte neclare.
Cei care le pun au în minte imagini foarte diferite, dar exprimate identic.
Ce înseamnă, de fapt, „Când au venit Romanii în Dacia?”?
Depinde!
Unii se întreabă când au ajuns prima dată Romanii în Dacia ca persoane cu o anume identitate. Alţii se întreabă când au ajuns Romanii prima oară în Dacia ca purtători ai unei influenţe politice, culturale etc., ca reprezentanţi ai Imperiului Roman. În sfârşit, mulţi se întreabă de fapt, prin aceleaşi cuvinte, „Când a devenit Dacia parte a Imperiului Roman?”
La fel stau lucrurile şi cu întrebarea „Când s-au retras Romanii din Dacia?”, care de asemenea are în spatele său aceste trei forme largi, cu multe nuanţe, în funcţie de fiecare persoană.

Dacă vrem să aflăm când au venit, ca persoane, primii Romani în Dacia, evident, nu ştim. Legăturile dintre populaţiile şi triburile din Panonia (Ungaria de astăzi) sau Noricum (Austria de astăzi) şi Romani, respectiv Daci, sunt străvechi. Datând cel puţin de la începutul secolului III î.Chr. în forme instituţionale, ceea ce împinge contactul iniţial şi mai departe. Însă fără să existe o dată clară.
În secolul I î.Chr. deja influenţa romană în Dacia este foarte puternică. Monezile greceşti, care erau folosite şi copiate de Daci, sunt masiv înlocuite de monezile romane, care sunt folosite şi copiate de Daci. De fapt sunt copiate atât de bine, încât până la relativ recenta găsire a unor matriţe dacice pentru denari romani (de argint), se credea că „denarii romani dacici” sunt chiar romani!
Desigur, folosirea şi copierea denarului roman este doar un exemplu – chiar dacă, prin amploarea uriaşă a fenomenului, este unul foarte important. Însă influenţa romană se manifestă în multe aspecte, de la metalurgie până la legăturile dintre nobilii daci şi nobilii romani, chiar din Roma. Legături ce stârnesc discuţii şi în vremea lui Burebista, şi mai târziu.
Dar, şi aici, nu avem o dată clară.
Nu ştim când au venit primii Romani, ca persoane, la Dunărea cuprinsă între Panonia şi Marea Neagră. Nici când au sosit primii negustori, când s-au stabilit primele legături economice, militare şi culturale. Cu siguranţă, înainte de anul 100 î.Chr., dar o dată anume nu poate să fie indicată.

În sfârşit, dacă ne referim la intrarea Daciei în sistemul roman, avem unele indicaţii istorice puţin mai exacte.
Astfel, la începutul secolului I d.Chr. (între anul 10 şi 30 d.Chr.), are loc preluarea de către Romani a sudului Basarabiei, dintre Prut şi Nistru. Zona era una de trecere dinspre Sciţia Mare către Sciţia Mică (Dobrogea); şi era folosită de Sciţi, Geţi şi alte neamuri pentru năvăliri de jaf în sudul Dunării. Ca urmare, Romanii construiesc un val de apărare între Prut şi Nistru. O lucrare defensivă admirabilă, care constituie începutul administraţiei romane la Nordul Dunării.
Tot în această perioadă devin foederaţi romani şi Iazigii Metanaşti, care stăpâneau ţinuturile dintre Dunărea de Mijloc şi Carpaţi. Întinşi din inima Ungariei de astăzi până la poalele Munţilor Apuseni şi Carpaţilor Bănăţeni, Iazigii Metanaşti se treziseră prinşi între două puteri: Romanii şi Dacii.
I-au ales ca aliaţi pe cei dintâi, ajungând parte – ca stat clientelar roman – a sistemului de provincii şi state ce alcătuia confederaţia cunoscută astăzi drept Imperiul Roman. Ca urmare, au primit ingineri şi fonduri pentru a ridica întărituri pe frontieră. Şi avem, de la cotul Dunării dinspre Slovacia de astăzi până aproape de Moldova Veche, patru şiruri de valuri de apărare. Este a doua prezenţă administrativă romană la Nordul Dunării, ceva mai puţin directă decât prima.
Ca urmare, stăpânirea romană în Dacia (dintre Tisa şi Nistru) începe în primele decenii ale secolului I d.Chr.

Dacia Decebal 01

Între Tisa, Dunăre şi Nistru, în secolul I d.Chr. există mai multe state – dacă le putem numi state şi nu teritorii. De la Apus la Răsărit avem:
Regatul Iazigilor Metanaşti, stat clientelar roman (care deţinea regiunile de câmpie, colinare şi deal ale Crişanei şi Banatului de astăzi);
Regatul Daciei, devenit între anii 50-70 d.Chr. aliat al Romei, apoi stat clientelar roman (care deţinea Transilvania, Estul Banatului, Oltenia şi Nordul Munteniei de astăzi)
Ţinutul Costobocilor, posibil regat sau confederaţie de triburi, sau altă structură (care deţinea Maramureşul, Pocuţia, nordul Bucovinei de astăzi şi poate şi alte ţinuturi nordice – nu există o delimitare clară spre nord a acestei zone)
–  Ţinutul Carpilor, trib sau regat sau confederaţie de triburi (aflat în Moldova nordică, între Costoboci şi Bastarni)
– Carpianii, aflaţi la sud de Carpi, nu sunt amintiţi ca putere de sine stătătoare; fie fuseseră înglobaţi de Carpi şi/sau Bastarni, fie au făcut parte dintre Geţii trecuţi în Sudul Dunării, devenind Romani, la începutul secolului I d.Chr.
Bastarnii, trib sau regat sau confederaţie de triburi (aflat în Sudul Moldovei, între Ţinutul Carpilor, Roxolani, teritoriul roman din Basarabia şi, se pare, Nistru)
Roxolanii, trib sau regat sau confederaţie de triburi (aflat în Sud-Vestul Moldovei, Estul şi Sud-Estul Munteniei)

Dintre aceste şase state principale intră în sistemul roman – ca state clientelare – în secolul I d.Chr. întâi Regatul Iazigilor Metanaşti, apoi Regatul Daciei. Acesta din urmă apare în anii 60 ai acestui secol deja ca aliat al Imperiului Roman – în care, totuşi, Dacii fac incursiuni de jaf ca cea din 69 (cf. Tacit). Şi Iordanes menţionează că la venirea la putere a lui Duras (68-87 d.Chr.), urmaşul lui Scorilo pe tronul Regatului Daciei, exista o veche alianţă între acest stat dacic şi împăraţii romani. Pluralul ne duce cel mai târziu în vremea lui Claudius (41-54 d.Chr.), dacă nu mai înainte. Este vremea în care cca. 100.000 de bărbaţi „transdanubieni” (din Câmpia Română şi Sudul Moldovei de astăzi) primesc voie să treacă Dunărea şi să se aşeze în Imperiul Roman împreună cu familiile lor.

Ca urmare, constatăm că începutul stăpânirii romane în Dacia este în prima jumătate a secolului I d.Chr.

Dar când are loc retragerea Romanilor din Dacia?
Încercăm să răspundem în partea următoare a acestui articol.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă