Pagini de cultură și civilizație românească. Neștiutor, nepriceput, prost. II

(prima parte)

Fudulia e sora geamănă a prostiei.
(zicere populară)

Am rămas din episodul anterior la neștiutor:

Neștiutor este cel care e lipsit de cunoașterea pe care ar trebui să o aibă; secundar, cel lipsit de cunoașterea de care are nevoie.

Sau, mai precis, la problema primei definiții, despre care am spus:

Prima descriere pentru neștiutor include o formă evidentă de prostie: omul este lipsit de o cunoaștere pe care ar trebui să o aibă.
Acest lucru se poate întâmpla a) din neputință ori b) din păcate.

a) neștiutorul din neputință

Cel neștiutor prin neputință este în situația în care persoana nu are anumite capacități de învățare sau înțelegere.
Cel care nu știe pentru că nu poate învăța sau înțelege s-ar putea (s-ar putea!) încadra într-o formă de prostie nevinovată și naturală1.

Din acest punct de vedere toți suntem proști într-o privință ori alta.
În primul rând în raport cu Dumnezeu – ceea ce foarte rar oamenii au bunul simț să recunoască –, dar și în raport cu viața de toate zilele.
Astfel, sunt oameni geniali în matematică, în istorie, în medicină sau în arhitectură ce sunt lipsiți de capacitatea de a învăța și înțelege electronica, brutăria, pescuitul sau vânătoarea.
Folosind asemenea exemple pentru înțelegere ne dăm seama că fiecare dintre noi are domenii în care este neștiutor prin neputință.
O formă de prostie nevinovată și naturală, care face parte din purtarea de grijă a lui Dumnezeu (astfel încât nimeni să nu deznădăjduiască prin lipsa de daruri și nimeni să nu se trufească prin existența lor2).

b) neștiutorul din păcate

Acesta este cel care ar fi putut învăța și înțelege lucrurile de care are nevoie, dar nu a făcut-o și mai ales nu o face.

Indiferent că pretextul acestei nefaceri este lenea, pierderea de vreme, patima pentru ceva etc., este o formă clară prin care omul își face rău.
Este, adică, o formă clară de prostie.
Și, cel mai rău, este o formă de prostie dorită: omul este neștiutor din primirea păcatelor/patimilor, omul este neștiutor pentru că așa vrea el.
Și, cum prin această vrere își face rău, înseamnă că este prost3 (cuvânt asupra căruia vom reveni, mai jos, pe larg).

În concluzie:

Sunt neștiutori vinovați, pentru că puteau să învețe și să înțeleagă ceea ce ar fi trebuit să cunoască – neștiutorii din păcate.
Și sunt neștiutori nevinovați, fie pentru că nu au știut, fie pentru că nu au putut, deși au vrut, au încercat (cinstit) – neștiutorii din neputință.

Voi aminti în avans că neștiința nu face parte din prostia propriu-zisă, din prostia firească ori naturală, decât în aspectul amintit că toți suntem proști într-o privință sau alta – și în primul și în ultimul rând în cele teologice.

(va urma)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea


Note

  1. Desigur, dacă neputința ori neputințele sunt naturale. Dacă sunt vina lui, intră în subcategoria b). ↩︎
  2. Desigur, noi avem grijă să ignorăm amândouă învățăturile dumnezeiești făcute astfel. Așa că ne mândrim pentru daruri nemeritate și deznădăjduim că nu avem și altele – chiar dacă multe din cele dorite sunt mai curând blesteme decât daruri. ↩︎
  3. Reamintesc aici faptul – foarte posibil uitat de cei cu musca pe căciulă – că întrebuințez termenii conform Culturii Române Vechi. Este, prin urmare, un studiu etnologic. ↩︎

Pagini de cultură și civilizație românească. Neștiutor, Nepriceput, Prost (I)

Prostul care tace nu e prost.
(zicere populară)

În limba română veche, prin mijloace lexicale diferite, s-a obținut o detaliere deosebit de interesantă a capacităților intelectuale (sau lipsei acestora).
Astăzi se practică o simplificare excesivă ce este înlocuită prea des doar de o revărsare de insulte, înjurături, blesteme și alte prostii.

O zicere des folosită până acum câteva decenii era

Prostul dacă nu-i fudul,
încă nu e prost destul1.

Se vede aici o legătură între prostie și fudulie (= trufie, aroganță) care este deosebit de importantă.
În Vest a fost teoretizată relativ recent și parțial sub numele de Efectul Dunning-Kruger2.

Acest ultim termen descrie fenomenul prostiei fudule: cu cât un om cunoaște mai puțin despre subiect, cu atât crede că îl cunoaște mai bine.
Există excepții, desigur, iar Efectul Dunning-Kruger descrie o tendință, nu o regulă absolută.
Doar că oamenii care își înțeleg și recunosc neștiința sunt din păcate mult mai puțini decât ar fi sănătos pentru omenire.
O problemă care, de altfel, domină și distruge România – dar acesta este alt subiect.

Întorcându-ne la România Străveche, merită să cercetăm puțin un trio lexical: neștiutor, nepriceput, prost3.

Pentru cocolirea sufletelor delicate (= a celor afectați de Efectul Dunning-Kruger), am fi putut vorbi despre neștiință, nepricepere, prostie.
Dar pentru o înțelegere cât mai bună a cercetării, pentru a ne deschide către adevăr – dacă avem cu ce – este nevoie de concret, de realitate, de ceea ce atinge direct. Ca urmare, vom pleca de la neștiutor, nepriceput, prost.

Neștiutor este cel care e lipsit de cunoașterea pe care ar trebui să o aibă; secundar, cel lipsit de cunoașterea de care are nevoie.

Se poate vedea o mare deosebire între cele două definiții.

A doua descrie o stare în care suntem toți de multe ori în viață.
În primul rând în ceea ce privește teologia, adică legătura vie cu Dumnezeu, dar și în foarte multe alte domenii.
Ea poate să fie cu totul nevinovată, ori să fie legată de o oarecare vinovăție (prostie): lipsa de prevedere, uitarea unor pași necesari ș.a.a.

Prima descriere pentru neștiutor include o formă evidentă de prostie: omul este lipsit de o cunoaștere pe care ar trebui să o aibă.
Acest lucru se poate întâmpla a) din neputință ori b) din păcate.

(va urma)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea


Note

  1. Cu forme diferite, precum: prostul care nu-i fudul, parcă nu e prost destul; prostul care nu-i fudul, încă nu e prost destul; prostul dacă nu-i fudul, nu e încă prost destul; prostul care nu-i fudul, nu e încă prost destul etc. Sau fără mândrie (fudulie) prostia nu doare; fudulia e sora geamănă a prostiei; prostul bate toba ca să se audă; prostul care tace nu e prost; cel mai fudul este prostul etc. ↩︎
  2. În mai multe materiale pe subiect, de întindere semnificativă (un exemplu aici), se ocolește ori se redă prin eufemisme realitatea din spatele Efectului Dunning-Kruger, adică trufia. ↩︎
  3. Uneori cuvintele întrebuințate astăzi nu corespund înțelesurilor vechi. De pildă, prost însemna în trecut foarte simplu, foarte sărac ori, pentru obiecte, de calitate inferioară – de unde s-a dezvoltat și sensul de astăzi al cuvântului. Cuvântul corect pentru Româna Veche este nătărău (cu nuanțe ca neghiob și nătăfleț) sau netot. Doar că (a) sună mult mai urât astăzi decât prost și (b) dacă în loc de prostie grăim despre nătărie o să încurcăm cititorul. Ca urmare, voi întrebuința cuvintele actuale de prost și prostie pentru a descrie ceea ce în trecut se numeau nătărău și nătărie sau netot și netoție. Dacă rânduiește Domnul, poate vom reveni și la ele. ↩︎

Dormi liniștit, SRI votează pentru tine!

Dormi liniștit, SRI votează pentru tine!

Am publicat acum vreo zece zile un material despre infracțiunile și contravențiile săvârșite de SRI și complicii acestuia din Ministerul Învățământului (link aici).
Din păcate – la figurat, dar mai ales la propriu – „geniile” SRI recidivează. Cu un text care ar fi un comic exemplu de imbecilitate birocratică… dacă nu ar fi real, în loc să fie o creație artistică (precum cele ale lui Caragiale).

Este vorba despre vestita producție intitulată… „Notă”.
Și ca să pară că nu este o făcătură jalnică, are ștampiluță dreptunghiulară „DECLASIFICAT”. De să se umfle cheful în tine să vezi ce era clasificat!
Și cum clasificat?
„STRICT SECRET”
Strict, domnule, nu așa…
Trecem peste faptul că documentul are trei date. Înțelegem că procedurile birocratice, mai ales în servicii, au tainele lor.
Dar…

Din primul paragraf, autorul sau autorii afirmă, direct și absolut, că „au fost obținute date care au relevat o campanie… derulată cu eludarea legislației naționale”.
O să trecem peste faptul că SRI nu are atribuții de tribunal, nici de Parchet. Atribuții pe care și le asumă de la începutul textului.
O să ne oprim la faptul că, după DEX, a eluda înseamnă a ocoli, a evita (ceva sau pe cineva) intenționat.
Doar că toate „eludările” din această „Notă”, ca și din a doua „Notă” emanată de SRI, sunt insinuări și acuzații fără niciun argument logic și fără nicio dovadă!
Ceea ce transformă emanarea celor două documente într-o interferență ilegală și infracțională a SRI în alegerile din 8 Decembrie 2024!

Un exemplu simplu și clar (mulțumesc cititorului C.A.M. pentru sesizare!) este al minciunii SRI privind conturile de TikTok atribuite rețelei „de conturi asociată direct campaniei lui Călin GEORGESCU” (grafia aparține autorului/autorilor).
Ca o paranteză, textul nu explică ce criterii (riguroase, științifice, profesionale) s-au folosit pentru a decide că un cont este „asociat” campaniei lui „Călin GEORGESCU” și ce legătură are asta cu discuția. Și nu explică asemenea lucruri cu un motiv bine întemeiat: criteriile au fost „așa zicem noi, bă!”, cum spuneau sectoriștii în dictatură. Căci…
Printre alte gogoși, reprezentantul SRI ce a emanat „Nota” pretinde că „S-a observat faptul că 797 dintre conturile [TikTok n.n.] care au format inițial rețeaua de susținere au fost create încă din anul 2016”. Amintim că grafia, cu sublinierea prin îngroșare a minciunilor, aparține SRI. Spunem minciuni, pentru că nu aveau cum să fie „797” conturi TikTok înființate/create în 2016, deoarece TikTok este lansat în 2017!

Și nu există scuză pentru minciună, în afară de posibilitatea ca scârbit de misiunea ilegală ce i s-a dat autorul textului să fi strecurat o asemenea minciună izbitoare. Căci fără să am cont TikTok sau vreo experiență cu aplicația, am aflat informațiile privind istoria TikTok în câteva secunde.

Pentru cei interesați, subliniem că TikTok a fost lansat în Septembrie 2017, ca versiunea externă a Douyin (o aplicație exclusiv pentru cetățenii Chinei în acea vreme). Lansare făcută în Indonezia (link aici), de unde s-a extins treptat în restul lumii. Iar cele două aplicații (Douyin și TikTok) au avut de la început și au până astăzi platforme separate. Ceea ce face absolut imposibil ca fie și un singur cont TikTok să fie din 2016.
Este adevărat că sunt glume pe TikTok privind conturi din 2016, 2014 sau anii ’80 ai secolului trecut… ori și mai vechi. Glume sau bancuri.

Și tot un banc prost este paragraful de sub minciunile („glumele”) SRI deja prezentate.
Paragraf în care ni se spune că 25,000 de conturi TikTok, având adrese IP unice ar denota o conspirație. Deși concluzia logică este că sunt 25,000 de persoane.
Pretenția că este un „aspect caracteristic rețelelor de boți” poate păcăli doar pe cei care nu au avut de-a face cu boții – sau nu au înțeles nimic din experiență. Pentru că boții își schimbă IP-urile, altfel fiind detectare de programele de protecție și eliminate.
În acest context, pretenția SRI că acele conturi TikTok având adresă IP unică sunt altceva decât persoane având conturi pe TikTok este fie o minciună grosolană, fie o prostie abisală, fie… o glumă proastă.

Mai departe, SRI încearcă să sperie cititorii naivi cu prezentarea unei campanii reușite pe TikTok. Minciuna se vede din faptul izbitor că nu au fost desecretizate „note” similare pentru Elena Lasconi, Ionel Ciucă și alți candidați. Singurul vizat este Călin Georgescu, ceea ce deja este suspect pentru orice om rațional. Și lipsa comparației cu alte campanii TikTok ale PSD, USR, PNL etc., este menită să manipuleze cititorul făcându-l să creadă că cele relatate sunt unice și îngrozitoare.
Prin această manipulare cititorul uită faptul că nu a fost indicată în tot textul nicio contravenție, cu atât mai puțin infracțiune – și cu atât mai puțin atribuibilă lui Călin Georgescu.
Ceea ce face din aceste paragrafe ale SRI fie o manipulare grosolană și mincinoasă, fie o prostie abisală (prin care cineva și-a mințit șefii că a găsit ceva), fie… o glumă proastă (ce prin repetiție devine glumă foarte proastă).

Și se continuă cu o afirmație la fel de abisală:

„Prezintă interes faptul că o parte din grupurile de Telegram la nivelul cărora s-au coagulat susținători ai lui Călin GEORGESCU au fost create în septembrie 2022.” (grafia autorilor)

Și se de drept exemplu… „grupul Calin Georgescu – Proiect de tara… împreună cu alte patru grupuri de Telegram similare”. Acum, citind rândurile mele, sper ca cine a emanat textul SRI să afle că „grupurile” despre care vorbește sunt canale de Telegram. Deoarece aplicația Telegram NU cuprinde categoria „grupuri”.
Dincolo de această măruntă greșeală – cu totul întâmplător manipulativă – rămâne întrebarea: care este interesul?
De ce prezintă interes faptul că aceste canale Telegram (nu „grupuri”) „au fost create în septembrie 2022”?
SRI nu explică și nu argumentează aceste sintagme. Gest de extrem neprofesionalism, cu atât mai mult cu cât ar trebui să credem că „Nota” este un document intern desecretizat. Și dacă asemenea aberații de documente sunt produse în interiorul SRI, înseamnă că acesta are o calitate execrabilă.

Pe aceeași linie de manipulare nerușinată, la punctul I.3 se prezintă drept „acuzare” că

„În activitatea de promovare a lui Călin GEORGESCU a fost utilizată o rețea extinsă de persoane publice cu notorietate ridicată de la nivelul platformei TikTok…”

Iar lista „persoanelor publice care și-au manifestat susținerea față de Călin GEORGESCU” are… 12 (douăsprezece) nick-uri! Asta este rețeaua extinsă: douăsprezece persoane!
Și, da, autorul spune că lista ar fi „neexhaustivă”, dar după ce spui 25,000 de conturi TikTok și „rețea extinsă” doar 12 (douăsprezece) nick-uri sună tare puternic a cacealma. Sau a banc prost.

Doar că SRI este o instituție serioasă, care nu are în atribuții glumele și bancurile.
Asta cu toate că cele două rapoarte sau „note” conțin nenumărate prostii. Am dat doar câteva exemple pentru că deja este 23:12 și sunt după o zi plină – cu muncă și cu durerile obișnuite stării mele de sănătate. Și pentru că mă tem că cititorul se va plictisi la prezentarea aberațiilor, minciunilor și/sau manipulărilor din fiecare paragraf.
Revin la faptul că SRI nu este cunoscut pentru glume, dar și la faptul că cele două note sunt documente oficiale de maximă importanță.
Documente în care nu mai este loc de glume sau bancuri.
Ceea ce înseamnă că aceste „note” sau „rapoarte” (cum li se spune în presă) au rostul deturnării alegerilor. Așa a fost intervenția ilegală a Președintelui României în alegerile din 1 Decembrie 2024.

Din acest punct de vedere, suntem exact la reclama

dormi liniștit, FNI lucrează pentru tine!

FNI fiind „Fondul Național de Investiții” care a falimentat miraculos, ducând cu falimentul banii a peste 300,000 de Români.

Spre același faliment se îndreaptă și Românii, care se iau după SRI și alte servicii care nu au mișcat niciun deget împotriva dezastrului făcut de clasa politică.
Prin aceste rapoarte și prin alte asemenea acțiuni din nou ni se spune

dormi liniștit, SRI votează pentru tine!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Chiar aștept un Caragiale care să imortalizeze drama urii dintre PSD și PNL, dintre PNL și USR, dintre USR și PSD (sau PSD și USR), dramă încheiată printr-o partidă comună, la care, ca la orice orgie drăcească, s-au adăugat și alți trepăduși ai corupției și distrugerii.

P.P.S. Oricine este la putere, Creștinii rămân ai lui Dumnezeu. Și dincolo de toate răutățile vremilor, Românii și România merg înainte, arzând flacără a harului ceresc în bătaia urgiilor.

Prostia omenească împotriva Rânduielii Cerurilor

Ca să înțelegem cât de deștepți suntem noi, oamenii, să recitim câteva rânduri din Evanghelia după Luca:

…când a fost ceasul, [Iisus] S-a așezat la masă, și apostolii împreună cu El.
Și a zis către ei:
– Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de pătimirea Mea, căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în Împărăția lui Dumnezeu.
Și luând paharul, mulțumind, a zis:
– Luați acesta și împărțiți-l între voi; că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viței, până ce nu va veni Împărăția lui Dumnezeu.
Și luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat lor, zicând:
– Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea.
Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând:
– Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă. Și Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin care este vândut!
Iar ei au început să se întrebe, unul pe altul, cine dintre ei ar fi acela, care avea să facă aceasta?
Și s-a iscat între ei și neînțelegere: cine dintre ei se pare că e mai mare?
[s.n.] Iar El le-a zis:
– Regii neamurilor domnesc peste ele și se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, și căpetenia ca acela care slujește. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujește? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujește.
” (Luca 22.14-27)

Se vede aici și faptul că Apostolii nu aveau nici cea mai mică idee că Petru ar fi așezat de Iisus drept cel dintâi dintre ei. Nici Domnul nu (își) amintește așa ceva – deci Catolicismul știe altceva decât Dumnezeu Fiul și Apostolii Săi.
Dar mai ales se vede puternic ce dragoste și inteligență avem!

Iisus, pe care Apostolii L-au urmat ani de zile, era cunoscut și recunoscut de ei drept Mesia, Mântuitorul lumii, drept Marele Învățător și Proorocul proorocilor. Apostolii lăsaseră toate ca să Îl urmeze (Matei 19.27; Marcu 10.28; Luca 22.28 etc.). Arătând astfel o foarte mare credință și, am îndrăzni să spunem, o foarte mare dragoste. De Iisus, de Dumnezeu, de Adevăr…

Așa că se tulbură la gândul că unul dintre ei Îl va vinde, astfel împlinindu-se cuvântul că va fi dat în mâinile oamenilor și Îl vor omorî (Matei 17.22-23).
Și se tulbură atât de tare încât…
Încep să se certe care dintre ei ar fi mai mare!

Desigur, această preocupare deloc duhovnicească îi frământa de mai mult.

Curând după Schimbarea la față Îl întrebaseră, mai pe ocolite, „Cine este, oare, mai mare în împărăția cerurilor?” (Matei 18.1).
Erau după drumul către Capernaum, de-a lungul căruia discutaseră între ei care dintre ei, Apostolii, ar fi mai mare (Marcu 9.33-34).
Și El le-a răspuns, zicând
Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al tuturor!” (Marcu 9.35)
Dar știind că prejudecățile și mândria lor nu-i vor lăsa să înțeleagă, Dumnezeu-Omul le-a dat ca pildă un copil, zicând
De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este mai mare în Împărăția Cerurilor.” (Matei 18.3-4)
Și le-a mai spus un lucru mare:
Și cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine mă primește.” (Matei 18.5)
Sau, cum arată mai pe larg Sfântul Marcu,
Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din acești copii pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește, nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Marcu 9.37)

Dar cum să înțeleagă, de vreme ce lumea alerga și atunci, ca și acum, după slavă, putere, avere și alte năluciri?
Iar această alergare ține, desigur, de obișnuințe adânc înrădăcinate, ține de „deșteptăciunea” și „modestia” noastră. Adică de prejudecățile și mândria ce ne stăpânesc.
Și atunci, deși răspunsul era categoric, scena se repetă. Tragic.

Iată, pe drumul spre Ierusalim
Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece ucenici și le-a spus lor, pe cale:
– Iată ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor și a cărturarilor, și-L vor osândi la moarte; și Îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L batjocorească și să-L răstignească, dar a treia zi va învia.

Atunci a venit la El mama fiilor lui Zevedeu, împreună cu fiii ei, închinându-se și cerând ceva de la El.
Iar El a zis ei:
– Ce voiești?
Ea a zis Lui:
– Zi ca să șadă acești doi fii ai mei, unul de-a dreapta și altul de-a stânga Ta, întru Împărăția Ta.
Dar Iisus, răspunzând, a zis:
– Nu știți ce cereți. Puteți, oare, să beți paharul pe care-l voi bea Eu și cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezați?
Ei I-au zis:
– Putem.
Și El a zis lor:
– Paharul Meu veți bea și cu botezul cu care Eu Mă botez vă veți boteza, dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu.
Și auzind cei zece s-au mâniat pe cei doi frați. Dar Iisus, chemându-i la Sine, a zis: Știți că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele și cei mari le stăpânesc. Nu tot așa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. Și care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă, după cum și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți.
” (Matei 20.18-28)

Prin urmare, scena amintită de Sfântul Evanghelist Luca este (cel puțin) a treia oară când Apostolii încearcă să obțină ca unul sau unii dintre ei să fie „mai mari peste ceilalți”. Și, ca și la discuția dinainte, există ceva aprindere, dar mai ales o adâncă nepăsare față de prevestirea chinurilor și morții lui Iisus. (Să ne mai mirăm că Apostolii uitaseră și de Înviere?)

Cum se împacă această nepăsare cu râvna, credința și dragostea cu care lăsaseră toate și Îl urmaseră?
Așa cum se împacă invocarea lui Dumnezeu când avem nevoie de ajutor și nepăsarea față de El în rest.
Așa cum se împacă pretenția credinței cu nepăsarea față de Învățătura Bisericii lui Dumnezeu.
Așa cum se împacă lacrimile de la Sfânta Liturghie cu ura față de cel/cea care ne-a stânjenit în drumul către casă (după slujbă).
Etc., etc., etc.

Apostolii erau și atunci niște oameni minunați.
Puțin au avut curajul, tăria, deșteptăciunea de a-L urma pe Iisus de la Iordan – sau de la Predica de pe Munte, măcar. Iar dintre ei, Cei doisprezece străluceau, de Însuși Iisus Christos i-a ales pe ei ca apostoli ai Săi.
Doar că fără a se arunca în voia lui Dumnezeu cu totul, omul se desparte mereu de Acesta: de câte ori are „părerea lui”.
Desigur, de fiecare dată iese prost; de fiecare dată omul se face de râs – față de sine însuși și față de Dumnezeu, cel puțin.
Doar că de fiecare dată omul își găsește pretexte să o ia de la capăt în „deșteptăciunea lui”.

Apostolii aveau multe daruri, aveau mult har, dar încă nu înțelegeau Rânduielile Cerurilor.
Gândeau omenește, după societate, în foarte multe privințe.
Iar mândria este o virtute socială oriunde stăpânește înstrăinarea de Dumnezeu: fie în forma lăudăroșeniei (ex.: SUA), fie sub forma convingerii că toți trebuie să li se supună (ex: Grecia, Rusia, Ungaria), fie sub forma mândriei smereniei (adică a supunerii în fața răului în numele datoriei; se întâmplă cam pretutindeni), fie sub alte obrăzare (= măști).

În Ceruri, deci și în limba Creștinilor, a stăpâni înseamnă a purta de grijă cu dragoste adevărată.
În Ceruri, deci și în limba Creștinilor, a iubi sau a îndrăgi înseamnă a vrea întru adevăr binele celuilalt, mult mai mult decât propriul bine.
În Ceruri, deci și în limba Creștinilor, a fi cel dintâi înseamnă a face, pentru și întru Dumnezeu, cel mai mult bine. Nădăjduind în înmulțirea binelui în propria persoană și, dacă se poate, și în afară.
Toate aceste trei adevăruri creștine se împlinesc în cuvântul părinte.
Părintele este stăpânul casei și al copiilor pentru că o și îi îngrijește cu dragoste adevărată.
Părintele își iubește copiii pentru că le vrea cu adevărat binele, mult mai mult decât propriul bine.
Părintele este cel dintâi în casă pentru că este cel dintâi în a face binele în casă.

Doar că această purtare a părinților – după puterile lor – este o excepție: în societate, și chiar în viața acestora.
Căci de cele mai multe ori părinții nu simt nevoia să aplice aceste adevăruri decât pentru copiii lor. Și nicăieri altundeva.
Iar de aici apar otrăvite roade: obișnuința cu formele păcătoase, pătimașe, căzute ale societății, cu formele diforme zise „stăpânire”, „iubire”, „a fi cel dintâi”; obișnuință care ajunge să schimbe, să deformeze și chiar să nimicească și ceea ce vrea părintele să dăruiască pruncilor săi.
Și astfel, din înstrăinare în înstrăinare, omul se depărtează de înțelesurile sănătoase, devine obișnuit cu cele bolnave, și pe acestea le crede bune.
Astfel că prostia omenească, pe care noi o credem deșteptăciune, inteligență, ba chiar înțelepciune, stă împotriva adevărului și a iubirii. Și ne desparte de curata, curățitoarea, sfințitoarea și mântuitoarea Rânduială Cerească.
Ținându-ne în prejudecăți și patimi spumegate.

Așa s-a făcut de Apostolii au avut nevoie de cumplita lovitură a Pătimirilor Domnului ca să vadă, în sfârșit, că la Dumnezeu este altă rânduială decât cea omenească.
Unul dintre ei, Iuda, deși a înțeles că a greșit, a rămas în neascultare de Dumnezeu: în loc să Îi ceară Acestuia iertare și îndreptare, s-a pedepsit singur, nebunește, osândindu-se (singur) pentru Vecie.
Unul dintre ei, Petru, înțelegându-și lepădarea, a așteptat și a cerut iertarea și îndreptarea lui Dumnezeu. Și a fost iarăși numărat cu Apostolii.
Dintre Cei doisprezece, unul singur a avut puterea ca, după prima spaimă, să se întoarcă și să urmărească în tăcere, durere și smerenie Pătimirile Domnului (Sfântul Ioan Evanghelistul).

Și au mai fost Măicuța Domnului și Mironosițele.
Tăcute, nepăsătoare față de slava omenească. Și astfel mai aproape de Dumnezeu-Omul, chipul desăvârșit al smereniei, iubirii, adevărului.
Ca urmare, ele se învrednicesc să vadă îngerul cel ce a strălucit la Mormânt, se învrednicesc până și să Îl vadă pe Iisus Christos Înviat. Și ajung ele să fie apostolii Apostolilor, vestindu-le acestora Învierea și făcând începutul propovăduirii creștine.

Împlinind astfel cuvântul ce se spusese pentru Veșnicie:

Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al tuturor!” (Marcu 9.35)

Iar înainte de sărbătoarea Păștilor, știind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârșit i-a iubit.
Și făcându-se Cină, și diavolul punând în inima lui Iuda fiul lui Simon Iscarioteanul, ca să-l vândă, Iisus, știind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine și, luând un ștergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.
A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis:
– Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele?
A răspuns Iisus și i-a zis:
– Ceea ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după aceasta.
Petru I-a zis:
– Nu-mi vei spăla picioarele în veac.
Iisus i-a răspuns:
– Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine.
Zis-a Simon Petru Lui:
– Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul.
Iisus i-a zis:
– Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Și voi sunteți curați, însă nu toți.
Că știa pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toți sunteți curați.
După ce le-a spălat picioarele și Și-a luat hainele, S-a așezat iar la masă și le-a zis:
– Înțelegeți ce v-am făcut Eu?
Voi Mă numiți pe Mine: Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori să ca să spălați picioarele unii altora; căci v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi. Adevărat, zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el. Când știți acestea, fericiți sunteți dacă le veți face.
” (Ioan 13.1-17)

Multe mai pot fi arătate, spre a vedea cât de mare este deosebirea între Rânduiala Cerească și ceea ce, în prostia noastră, numim înțelepciune omenească. Dar ne oprim la îndemnul care ne cere ca
și noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte.” (Evrei 12.1)

Cine are urechi de auzit, să audă!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Prostia care sminteste: Sfântul Florii???

Prostia care smintește: Sfântul Florii???

Este cel puțin pentru a treia oară când scriu despre faptul că Intrarea Domnului în Ierusalim, numită și Florii NU, repet, NU este ziua celor care „poartă nume de floare”.
Intrarea Domnului în Ierusalim se mai numește și Florii pentru că este o zi în care se aduc Domnului flori. Deci, NU se sărbătorește în această zi niciun sfânt cu numele de floare! De asemenea, NU există Sfântul Florii, care să justifice o sărbătorire a numelui cuiva în această zi.
Iar zilele de nume sunt zile în care este prăznuit un sfânt sau o sfântă al cărui/cărei nume îl purtăm și noi.

Există, totuși, ziua celor care „poartă nume de floare”?

Există, ba chiar sunt cel puțin două: prima, și cea mai veche, este pe 18 August, de Sfântul Mucenic Flor; a doua, venită aproape odată cu prima, este pe 13 Octombrie, de Sfântul Mucenic Florentie (Florențiu).
De altfel, prima dintre ele se alătură Praznicului Maicii Domnului din 15 August, fiind alături de ziua Sfântului Mucenic Andrei Stratilat (din 19 August), a Celor Treizeci și Șapte Mucenici din Vizia Traciei (din 20 August), mai nou a Sfinților Martiri Brâncoveni (16 August) etc. o parte din salba sărbătorilor creștine care încheie anul bisericesc.

În aceste zile au onomastica și cei care poartă nume precum Maria, Marin, Marina etc., și cei care poartă nume ca Flor, Floarea, Florin, Florina, Florența, Florențiu etc. precum și mulți alții (Andrei, Andreia/Andreea, Andra, Andrada, Andru, Maxim, Maximilian, Radu, Constantin, Matei ș.a.m.d.).
Și, repetăm, 18 August este ziua de nume (onomastica) celor care „poartă nume de floare”!

Trebuie să înțelegem că Ziua de Florii NU este zi de nume pentru nimeni, căci în această zi NU se sărbătorește vreun sfânt: se sărbătorește Ziua a opta, se sărbătorește Venirea Împăratului Ceresc, se prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim.

Pentru ca o zi să fie zi de nume, trebuie să fie zi de prăznuire a unui sfânt cu acel nume.
Și cum NU există „Sfântul Florii”, Ziua de Florii NU este zi de sărbătoare pentru cei „cu nume de floare”.
Așa cum, de pildă, NU zilele de vineri sunt zilele celor care poartă nume precum Paraschiva, Parascheva sau Vinerea ori Vineri, ci fie pe 26 Iulie, de Sfânta Muceniță Parascheva, fie, cel mai des la Români, pe 14 Octombrie, de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași.

Din păcate, la propriu și la figurat, decăderea credinței din ultimele veacuri a dus nu doar la confuzii grave printre cei depărtați de Biserică, dar și la preluarea confuziilor de către cei din Biserică.
Porunca Duhului Sfânt ca toate să le cercetăm, să le punem la încercare, spre a păstra doar ce este bun (I Tesaloniceni 5.21) a fost de mulți uitată.
Altfel nu s-ar prelua și păstra de către cei din Biserică asemenea prostii smintitoare, care înlătură buna rânduială creștină spre a o înlocui cu lumești și ridicole încurcături.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea