Etichetă: Prostia care smintește

Prostia care smintește. Ursul este o fiară ce trebuie ținută sub control

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

PROSTIA CARE SMINTEȘTE

URSUL ESTE O FIARĂ
și trebuie ținut sub control

Urs brun (Ursus arctos) în iarnă1

Mă trag dintr-o familie care a cunoscut și iubit totdeauna sălbăticia, cu respectul și prudența necesare.
Străbunicul meu a bătut codrii și munții României antebelice, apoi a făcut cu familia ocolul României Mari pe bicicletă în 1921; prima asemenea acțiune din istorie.
În vremea în care Administrația Bisericească încă nu impusese erezia interzicerii unor slujbe în capele, mânăstiri sau schituri, străbunii mei se căsătoreau adesea în câte un schit din creierii munților. Slujba fiind uneori făcută de un sfânt – precum Părintele Mihail Bădilă de la Schitul Peștera Ialomicioarei.
Deși am crescut la oraș, am avut fericirea de a merge prin păduri și munți cu părinții din pruncie. Plus de a lucra pământul, căci tata a avut mereu grijă să avem „un petic de grădină” pe care să îl muncească și să îl muncim.

Ca urmare, am cunoscut multe vietăți de mic, printre acestea fiind și ursul carpatin (Ursus arctos arctos, ca denumire generală, subspecia carpatină nefiind încă recunoscută oficial).
Oierii noștri sunt primii care sunt în contact cu ursul, mai înainte de vânători; poate doar pădurarii din Carpați să îi egaleze, mai ales în ultimii ani.
Iar oierii noștri aveau din bătrâni o lege: să lași ursul să își ia partea sa, adică o oaie sau cel mult două pe an. Dacă lua mai mult, se numea urs nărăvit și trebuia doborât.
Aceeași gândire se poate (sau se putea) găsi și la sătenii din locurile cu urși: își au și fiarele acestea partea lor din ceea ce paște pe islaz (pășunea sătească de obște).

Și această gândire a Românului față de fiare (căci și lupul intra în aceeași lege) lămurește de ce ursul, nimicit în toată Europa zis ”civilizată” a rămas peste vremuri în Carpați.2
Ca și vulturii, ca și lupii sau alte asemenea vietăți, urșii au fost nimiciți doar acolo unde a existat prea mult interes „modern”. Acolo unde negustorii germani, mai ales, aveau de făcut bani pe seama vietăților din România – ce-i drept, profitând de snobismul corupt al clasei politice, nimic nou.

Însă în zilele noastre acest echilibru este rupt.
Este rupt din pricina acelorași rasiști, care vin să facă legea în România.
Ei nu văd, nu vor să vadă, că Românii au păstrat vietăți nimicite în Vest și în alte părți.
Ei nu văd, nu vor să vadă, Legea Românească prin care au fost ocrotite de Români vietăți măcelărite de alții.
Ei nu văd, nu vor să vadă, felul în care omul și fiara au putut coexista, uneori violent, majoritar pașnic, în Carpați, în Câmpia Română, pretutindeni unde Românii au avut un cuvânt de spus.
Ei nu văd, nu vor să vadă, felul în care corupția politică determină apariția și acutizarea conflictelor dintre urs și om.3

În rătăcirea lor, promovată agresiv și stupid prin incultura de internet și irealitatea virtuală, mulți dintre ei pretind că urșii au dreptul să atace, să mutileze și să omoare oameni.
La fel cu dușmanii Amendamentului al 2-lea din SUA, și ei fac asta în timp ce sunt protejați de atacurile acestor fiare dacă au vreodată de-a face cu ele. Ei au dreptul să fie apărați de urși, Românii obișnuiți, nu.

Unul dintre cele mai absurde pretexte este că „în pădure (la munte) ursul este la el acasă”. De parcă au consultat actele de proprietate ale urșilor și au constatat că aceștia au hrisoave de la Basarab I sau chiar de la Sfântul Constantin cel Mare!
Asta cu toate că urșii se plimbă de colo-colo, preluând mereu noi teritorii, adesea prin forță4.
Asta cu toate că oamenii sunt mai puțini în România decât erau acum treizeci și șapte de ani.
Asta cu toate că „țările civilizate” din care provine ideologia în cauză au incomparabil mai puțini urși decât România!!!

Ca exemplu, Suedia și Norvegia, împreună, au de trei ori mai mult spațiu sălbatic decât România, și au de patru ori mai puțini urși decât România!
Ceea ce înseamnă că Suedia și Norvegia au, în proporție, de douăsprezece ori mai puțini urși decât România!5
Dar, cu tot rasismul, dau Românilor lecții pentru ocrotirea urșilor

Ursul se extinde tot mai mult.
Fenomenul ar fi benefic și de laudă dacă s-ar desfășura în spații naturale potrivite pentru urs.
Din nenorocire, ursul se extinde în dauna teritoriilor agricole deja scăzute ca suprafață și întreținute cu multă jertfă de oamenii prea puțin ajutați de stat.
Din nenorocire, ursul se extinde în dauna gospodăriilor.
Și, atenție!, se se extinde în dauna unor localități străvechi!

De exemplu, atacurile urșilor în Sălătrucu au avut ca țintă gospodării dintr-o localitate atestată de aproape 600 (șase sute!) de ani!
De exemplu, atacurile urșilor în Boișoara au avut ca țintă gospodării dintr-o localitate atestată de PESTE 600 (șase sute) de ani!
De exemplu, atacurile urșilor în Titești au avut ca țintă gospodării dintr-o localitate atestată arheologic din vremea Dacilor, a Daco-Romanilor și StrăRomânilor, adică având PESTE 2000 (două mii) de ani!
Toate aceste localități fiind, atenție!, cu populația în scădere (deci nici vorbă de extindere pe „teritoriul ursului”).

Sunt doar trei exemple ce arată foarte clar atât că urșii invadează noi teritorii și vin peste oameni, cât și faptul că mijloacele de apărare pasivă nu funcționează!

Pentru că în mod repetat urșii au trecut peste garduri de zid, peste linii și garduri electrice, peste câinii de pază.

Este de așteptat, pentru că URSUL este o FIARĂ deosebit de periculoasă.

Un exemplu ce ar trebui să lămurească pe toată lumea este faptul că un urs brun ucide un leu (mascul) în cel puțin 9 cazuri din 10.
Și oricine înțelege că este extrem de anormal ca leul să intre în gospodărie, trebuie să înțeleagă faptul că este și mai anormal să intre ursul în gospodărie.6

Totuși, în clipa de față, individul pus în funcția de Președinte al României, în numele ong-urilor desprinse de realitate, încearcă să blocheze o lege pentru recoltarea rațională, pentru apărarea localităților de atacurile urșilor.
Nu este o lege împotriva urșilor, dimpotrivă: este o lege care realizează un echilibru între urs și om.

Trebuie să înțelegem realitatea de teroare pe care o trăiesc oamenii de la sate de cel puțin zece ani, uneori de zeci de ani, precum și oamenii din unele orașe din ultima vreme.
Ca exemplu, voi aminti că am cunoscut personal cazuri de pagube produse de urs – de la garduri distruse la miei sau oi ucise – care nu au fost raportate, pentru care nu s-au cerut despăgubiri. Am văzut asemenea cazuri în județe precum Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Neamț, Suceava. Și în condițiile acestea, într-un singur an, 2023-2024, au fost aprobate 5126 dosare de despăgubiri pentru pagubele produse de atacurile urșilor7.
În urma acestor atacuri înregistrate s-a constatat că au fost ucise 6275 de oi, miei și berbeci, 2661 de vaci, 432 de porci, 3690 păsări de casă (găini, gâște, rațe, curci etc.) și 2923 de familii de albine.
Este evident că asemenea pierderi, mai ales repetate, aduc oamenii la disperare, la ură față de urs, la măsuri extreme.

Legea este absolut necesară, pentru că în lipsa ei singura apărare pe care oamenii o mai au pentru ei, pentru COPIII LOR, pentru averea lor este… braconajul.
Un braconaj ce nu are ca scop valorificarea animalului, ca în braconajul comun, ci eliminarea unei amenințări, a unei terori permanente, asupra vieții proprii, asupra vieții copiilor și celorlalți oameni dragi, asupra averii – adesea foarte modeste – a oamenilor din zonele vizate de atacurile urșilor.

Zvonurile sunt că se apelează la amestecul de făină cu ghips și boabe de porumb sau grâu, de făină cu sticlă pisată – de asemenea „asezonată” cu boabe sau chiar cu felii de fructe –, la bureți de bucătărie sau de baie sau de spălat mașina îmbibați cu sirop de zahăr sau miere, la bucăți de carne împănate cu cioburi de sticlă, la carne tocată cu antigel și alte asemenea mijloace:
toate producând moartea animalelor în chinuri cumplite!
Foarte dureros fiind și faptul că alături de urșii vizați se întâmplă să consume mâncărurile ucigătoare și viezuri sau alte animale care nu au atacata gospodăriile.

Sunt, metodele amintite mai sus, precum și altele, folosite din disperare.
Disperare produsă de legile aberante zis ecologiste, care transformă România în crescătorie de urși bruni.

Și, mă întorc și atrag atenția: România are proporțional vorbind de douăsprezece ori mai mulți urși decât Scandinavia. Și atrag atenția: specialiștii arată că populația optimă de urși din Românie este de 4000 de exemplare! Ceea ce înseamnă că până și cifrele de tip 6000 de exemplare, masiv subestimative, înseamnă o depășire cu 50% a numărului optim!8
Sau aș putea să aduc aminte de faptul că în Croația cota de vânătoare este de 10% la urs. Ceea ce în România ar însemna în acest an circa 1200-1500 de urși de recoltat după cifrele oficiale9.

Aici trebuie subliniat că până și acel studiu genetic ce pretinde că ar fi în România lui 2024-2025 între 10419 și 12770 urși bruni subestimează radical populația de urs brun din România. Ca singur exemplu, în Județul Sibiu studiul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pretinde că există 683 de specimene de urs, pe când Direcția Județeană de Mediu Sibiu a consemnat oficial existența a 1319 urși în județ!!! Ceea ce înseamnă aproape de două ori mai mulți urși decât cei anunțați de ministerul în cauză!!!10
Ceea ce, dacă este paradigmatic pentru toate județele11, înseamnă că România avea în 2025, de fapt, între 20000 și 25000 de urși!
Desigur, o asemenea extrapolare are 50% șanse să fie greșită, ceea ce înseamnă că are 50% șanse să fie adevărată. Însă și dacă ar avea doar 10% șanse să fie adevărată, merită riscat?
Oricare dintre aceste cifre înseamnă mult prea mult și mult prea rău!

Ceea ce mulți nu înțeleg este faptul că densitatea mare de urși dăunează urșilor!
Recoltarea anuală este un mijloc important în păstrarea sănătății speciei, în eliminarea cât mai puțin dureroasă a specimenelor bolnave, slăbite, îmbătrânite. De altfel, exact specimenele care produc majoritatea atacurilor12.

Alt lucru pe care mulți nu îl înțeleg – până sunt ei înșiși sau cei dragi ai lor în primejdie –, este cât de cumplite sunt atacurile urșilor.
Pentru a nu intra în scenarii de groază, voi aminti doar faptul că

în ultimii zece ani (2016-2026) au fost raportate cca. 300 de atacuri de urs asupra omului, cu peste 20 de morți, adesea în chinuri cumplite, și un număr proporțional de răniți, unii mutilați pe viață

Ca să nu mai amintim de cele peste 14000 de animale și păsări de casă ucise de urși!

Cine crede că așa ceva este normal, că e normal să avem oameni și animale ucise în chinuri și schilodite, are nevoie de psihiatru13.
Așa cum au nevoie de psihiatru și cei care aleg să ignore faptele amintite mai sus, producând amplificarea problemelor14.
Așa cum au nevoie de psiholog sau psihiatru, după caz, adulții care cred că urșii sunt un fel de jucării vii15.

Iar pentru cei care se folosesc de aceștia pentru că adoră doctrine factual greșite, sau pentru că anumite legi convin unor interese particulare (ce ignoră suferințele uriașe produse de politica lor),
închei cu o cerere care mi se pare de bun simț:

Pentru procentul crescut de atacuri, mutilări și ucideri produse de urși în urma legilor absurde zise de protecție, trebuie să răspundă penal cei care au dat legile prin care urșii se înmulțesc necontrolat.

Mai ales pentru că deși văd efectele cumplite produse de legile lor, nu le îndreaptă.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Am început să scriu acest articol acum câteva săptămâni, pe când CCR încă nu respinsese ”sesizările” neocomuniste ale individului de la Cotroceni16. Acum, fiind respinse, aș putea răsufla ușurat, știind că multe vieți vor fi salvate. Doar că individul în cauză încă are, prin grija mafiei politice, căi de atacare a legii.

P.P.S. Sper ca cititorul să observe faptul că nu am tratat în rândurile de mai sus problematica raporturilor turism (turiști) versus urși carpatini. Extinderea zonelor turistice în mediul sălbatic, deși nu atât de mare pe cât se pretinde în discuții amatoriste, este o realitate (Analiza bonității…, 53-54 ș.cl.). Din păcate, în urma presiunii exercitate în asemenea cazuri, au de suferit aproape totdeauna oameni nevinovați, nu cei care produc în realitate problemele.
Am inclus în bibliografie un șir de raportări de apariții ale urșilor în zona Sibiului, pentru ca cititorul (dornic să cunoască) adevărul să înțeleagă teroarea reală în care trăiesc oamenii din zonele afectate de expansiunea acestor animale. Astfel încât să poată înțelege și faptul că folosirea termenului de teroare sau a altora similari nu este o figură de stil, o exprimare emoțională sau altceva de acest fel: este redarea concretă a realității.
Este evident că mențiunile jurnalistice din bibliografie au, în afară de rostul amintit deja, o valoare de exemplu, completând imaginea de obicei abstractă și idealizată, edulcorată sau eufemistică, din textele oficiale (în care prea des se vorbește atât de mult despre cum ar fi bine încât se acoperă ceea ce se întâmplă concret). Același rost îl au și statisticile clare privind animalele și păsările ucise (adesea în chinuri cumplite) de urșii în expansiune.

Note

  1. Preluare https://pixnio.com/ro/media/maro-urs-ursul-brun-faunei-salbatice-animale, royalty free și modelat cu IA (reducere de albastru și creștere cu 6% a contrastului) spre a reveni mai aproape de imaginea naturală. ↩︎
  2. Cu durere trebuie subliniat faptul – pe care îl consider o evidentă formă de rasism, de obicei inconștient, deci împământenit – că toate studiile sau materialele mai noi (post 1989 și chiar mai vechi) ignoră sistematic observarea și prezentarea relațiilor tradiționale dintre Români și ursul brun. Chiar lucrări altfel de excepție – precum (Pop, 2019), au, ca urmare a tendinței aproape universale din domeniu, reflexul acestei ignorări. Ceea ce aduce uriașe prejudicii eforturilor de armonizare a politicii de ocrotire a naturii – în speță, a ursului carpatin – cu oamenii locului – a căror cultură străveche este evident disprețuită până la anulare. Este unul dintre motivele pentru care am prezentat în bibliografie câteva dintre cărțile lui Ionel Pop, lucrări în care apar sclipiri din cultura străveche amintită. ↩︎
  3. A se vedea, pentru aceste afirmații – mult mai puțin emoționale și mult mai mult concrete decât pare la o primă lectură – atât nota anterioară, cât și descrierea oficială a rasismului de către Organizația Națiunilor Unite la adresa https://www.ohchr.org/en/instruments-mechanisms/instruments/international-convention-elimination-all-forms-racial (ultima accesare 26.06.2026). ↩︎
  4. Există naivitatea de a crede și declara urșii drept „animale teritoriale”. În realitate, ursul are un teritoriu de vânătoare dacă îl poate apăra de alți urși. Altfel un urs mai puternic îl va goni de acolo. Ceea ce îl va forța pe ursul izgonit să își găsească alt teritoriu. Fenomenul de migrare este cu atât mai accentuat cu cât sunt resurse mai mult, respectiv există mai mulți pui. În aceste cazuri unele exemplare, excepțional de puternice, își păstrează teritoriul mai multă vreme, dar în paralel exemplarele tinere se răspândesc în număr semnificativ pe întinderi tot mai mari. Altfel spus, cuceresc noi teritorii sau încearcă să o facă. ↩︎
  5. O să plec întâi de la un fapt important: Guvernul minte public, oferind date contradictorii. Astfel, în Proiectul Carpasit…, patronat de Guvernul Românie, se pretinde că în Carpați (sic!) ar fi „> 7.000 urși”. Exprimarea manipulatoare este un mijloc de acoperire juridică, de vreme ce „mai mult decât 7000” poate să fie orice număr de la 7000.1 până la infinit. Mai departe în text se poate constata că singura cifră, estimativă, este din 2016 (cu o marjă de eroare de peste 10%). În Ursul brun și noi…, se pretinde că „ultima estimare a populației de urs a fost realizată în anul 2016 și a relatat un nr. de 6.300 de indivizi”. Afirmația vine în contradicție cu sursa anterioară, dar și cu Raportul sintetic… oferit de Ministerul Mediului. Aici se afirmă, printre altele, că „în 2022, datele Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor indicau un total de 7.814 urși”, respectiv că estimarea pentru 2025 este de „un minimum de 10.419 indivizi” (Raportul sintetic…, p. 64). Faptul că unele dintre site-urile guverno-ong-iste au o scuză aproape invizibilă (de tipul „Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a UE sau Guvernului”) este total invalidă practic: oamenii citesc și văd partea de sus, unde apar siglele UE și Guvernului României, citesc textul și, evident, în uriașă majoritate nu mai citesc mărunțișurile de la sfârșitul paginii (unde apare ”scuza” amintită). În mod evident ideea remanentă este a girării de către instituții a textului. Ca exemplu sublim de contrazicere, să vedem că în textul oficial numit Rezultate preliminare privind populația de urs brun din România Ministerul Mediului declară că în România „trăiesc între 10.419 și 12.770 de exemplare de urs brun”. Individul de la Cotroceni dă vina pe legiuitori pentru faptul că nu există o numărătoare precisă (care este însă posibilă doar la un număr mic de exemplare), cu toate că asemenea numărători țin de Guvernul României. Care, iată, se contrazice sistematic: acolo unde patronează ong-uri cifrele oferite sunt aproape jumătate din cele oferite de instituțiile de stat. ↩︎
  6. Comparația este necesară datorită raporturilor psihologice dintre imaginea ursului și, respectiv, leului în mentalul colectiv. Ursul este privit, mai ales în zonele cu un contact redus cu acesta, ca simpatic, drăguț, drăgălaș etc. (ceea ce explică și înclinația multora de a hrăni urșii de pe marginea drumului, inclusiv din mână). În timp ce leul este privit, mult mai corect, drept un prădător periculos. Așa cum este firesc să fie privit și ursul brun, fapt care prea des este ignorat. ↩︎
  7. A se vedea Raportul sintetic al studiului privind zonarea managementului speciei urs brun, Ministerul Mediului, București, Noiembrie 2025, p. 64-65. ↩︎
  8. Conform ANAP și INCDS ”Marin Drăcea”, în Anexa Plan de acțiune urs, p. 4. ↩︎
  9. Acum un an se estimau pentru 2024 cca. 13,000 de exemplare urs. Dată fiind natalitatea crescută (4 pui de ursoaică, mortalitate infantilă foarte scăzută), o estimare de 15-18 mii exemplare în 2026 este conservatoare. Făcând un calcul privind cifrele oficiale, de cca. 6000 urși carpatini în 2016 și, respectiv, cca. 12000 urși în 2024, avem la o creștere liniară cel puțin 13500 de urși în 2026 (acestea fiind estimările oferite de presa mai ales internațională), sau la o creștere exponențială peste 14000 de urși bruni (număr ce pare mult mai apropiat de constatările din teren). ↩︎
  10. Cf. (Blaga, 2026 a), (Câmpean, 2026 b) și (Pleșa, 2026 a). ↩︎
  11. Merită menționat faptul că, de pildă, în Bistrița-Năsăud – cf. (Mazilu, 2026 a) – sunt de șapte ori mai mulți decât nivelul considerat optim (adică 1121 față de 156), și, după studiul genetic, ar trebui să aibă cca. 800 de urși, ceea ce este mult sub numărul real, dar fără să atingă procentul de 50%. Ca urmare exemplul dat în test este strict un exercițiu de proiecție și trebuie luat la această valoare. ↩︎
  12. Sunt informații elementare, pe care le are orice persoană care studiază etologia și ecologia ursului. Ceea ce înseamnă că ignorarea acestor informații este intenționată – atât la nivel de ong-uri, cât și la nivel politic, mai ales că necunoașterea legilor etologice și ecologice nu justifică încălcarea lor, nu-i așa? ↩︎
  13. Pentru a nu se crede că invocarea psihiatrului pentru asemenea comportamente și declarații este subiectivă, propunem consultarea unor lucrări de specialitate precum (Buckels, Jones și Paulhus, 2013), (Bandura et alii, 1996), (Bandura, 1999) etc. Se va putea constata astfel că fraza noastră descrie sintetic o realitate tragică. ↩︎
  14. Aici intrând și criminalii care hrănesc urșii din mașină – sau, cu o prostie abisală, chiar în afara mașinii. Deși sunt panouri care avertizează că așa ceva este interzis. Deși sunt oameni uciși sau mutilați cumplit în urma acestor acțiuni. Etc. ↩︎
  15. O referință de specialitate la (Cartmill, 1993). În toate trei cazurile amintite în text nevoia de psihiatru sau de psiholog este o realitate concretă, pe care o constatăm ca atare. ↩︎
  16. Cf. articolului CCR a respins sesizarea lui Nicușor Dan… ↩︎

Scurtă bibliografie selectivă

  1. *** Analiza bonității habitatului ursului brun la nivel național prin prisma dezvoltării socio-economice din ultimul deceniu din România, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea” – INCDS, Editura Silvică, Voluntari, 2021
  2. *** Anexa Plan de acțiune urs, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Guvernul României, Martie 2018, online la adresa https://ananp.gov.ro/wp-content/uploads/2018-04-17_Anexa-Plan-de-ac%C8%9Biune-urs-martie-2018_MINISTERUL-MEDIULUI.pdf, ultima accesare 26.06.2026
  3. *** Atacurile urșilor se înmulțesc în România: o femeie a murit în Bistrița-Năsăud, iar un bărbat a fost rănit în Covasna, tvrinfo.ro, 9 Mai 2026, online la https://tvrinfo.ro/atacurile-ursilor-se-inmultesc-in-romania-o-femeie-a-murit-in-bistrita-nasaud-iar-un-barbat-a-fost-ranit-in-covasna/, ultima accesare 26.06.2026
  4. *** CCR a respins sesizarea lui Nicușor Dan privind legea cotelor pentru ursul brun. Dublarea numărului de exemplare care pot fi extrase, liberă, REALITATEA.NET, 24 Iunie 2026, online la adresa https://www.realitatea.net/stiri/justitie/ccr-a-respins-sesizarea-lui-nicusor-dan-privind-legea-cotelor-pentru-ursul-brun-dublarea-numarului-de-exemplare-care-pot-fi-extrase-libera-eynttt, ultima accesare 26.06.2006
  5. *** Proiectul Carpasit. Ursus arctos, Urs brun, Guvernul României, Fundația Carpați / Carpathian Wildlife Foundation, Carpasit, Asociația pentru Educație și Conservarea Naturii AECN, online la adresa https://carpasit.fundatiacarpati.ro/urs-brun/, ultima accesare 26.06.2026
  6. *** Raportul sintetic al studiului privind zonarea managementului speciei urs brun, Ministerul Mediului, București, Noiembrie 2025, online la adresa https://mmediu.ro/storage/2025/12/Raportul-sintetic-al-studiului-privind-zonarea-managementului-speciei-urs-brun.pdf, consultat ultima dată pe 26.06.2026
  7. *** Rezultate preliminare privind populația de urs brun din România, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, 10 Aprilie 2025, la adresa online https://mmediu.ro/comunicare/comunicate-de-presa/ref-rezultate-preliminare-privind-populatia-de-urs-brun-din-romania/, ultima accesare 26.06.2026
  8. *** Ursul brun și noi : Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România : COD SMIS 319056, Guvernul României, cofinanțat de UE, online la https://www.ursulbrunsinoi.ro/, ultima accesare din 26.06.2026
  9. *** Ursul care apare frecvent în satul Bichigiu nu a putut fi împușcat, tvrinfo.ro, 22 Mai 2026, online la adresa https://tvrinfo.ro/ursul-care-apare-frecvent-in-satul-bichigiu-nu-a-putut-fi-impuscat/, ultima accesare din 26.06.2026
  10. Bandura, A., Barbaranelli, C., Caprara, G. V., și Pastorelli, C. (1996) Mechanisms of moral disengagement in the exercise of moral agency, în Journal of Personality and Social Psychology, 71(2), 364–374
  11. Bandura, A. (1999) Moral disengagement in the perpetration of inhumanities, în Personality and Social Psychology Review, 3, 193-209
  12. Blaga, Călin (2026 a) Când „știința” nu închide disputa: studiul genetic al urșilor, criticile specialiștilor și cazul exploziv al județului Sibiu, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 3 Aprilie 2026, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/04/03/studiu-genetic-ursi/, ultima accesare 26.06.2026
  13. Blaga, Călin (2026 b) Pui de urs semnalat pe străzile comunei Șeica Mică. Primăria avertizează localnicii să nu se apropie de animal, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 17 Mai 2026, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/05/17/pui-urs/, ultima accesare 26.06.2026
  14. Blaga, Călin (2026 c) Primarul din Hoghilag, după tragedia de la Prod (Sibiu): „Acționăm pompieristic. Populația de urși trebuie ținută sub control pe termen lung”, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, https://sibiuindependent.ro/2026/06/06/atac-urs-prod/, ultima accesare 26.06.2026
  15. Buckels, E. E., Jones, D. N., & Paulhus, D. L. (2013) Behavioral confirmation of everyday sadism, în Psychological Science, 24(11), 2201–2209
  16. Borcea, Ștefan (2026) Bărbat ucis de urs, la ieșirea dintr-o localitate din Sibiu. Primar: „acționăm pompieristic”, adevărul.ro, 06.06.2026, https://adevarul.ro/stiri-locale/sibiu/barbat-ucis-de-urs-la-iesirea-dintr-o-localitate-2534747.html, ultima accesare 26.06.2026
  17. Cartmill, M. (1993) A View to a Death in the Morning: Hunting and Nature through History, Harvard University Press, Cambridge and London, accesibilă și online la adresa https://archive.org/details/viewtodeathinmor0000cart/page/n5/mode/2up (ultima accesare 26.06.2026)
  18. Câmpean, Oana (2026 a) Un urs este prezent în comuna Șelimbăr. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 16 Februarie 2026, online la https://sibiuindependent.ro/2026/02/16/un-urs-este-prezent-in-comuna-selimbar-autoritatile-au-emis-mesaj-ro-alert/, ultima accesare din 26.06.2026
  19. Câmpean, Oana (2026 b) Populația de urși din Sibiu, în creștere constantă cu peste 1.300 de exemplare în anul 2025!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 31 Martie 2026, la adresa online https://sibiuindependent.ro/2026/03/31/populatia-ursi/, ultima accesare din 26.06.2026
  20. Câmpean, Oana (2026 c) Un urs a fost văzut în Cisnădioara. Jandarmii sibieni au intervenit!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 17 Aprilie 2026, online la https://sibiuindependent.ro/2026/04/14/urs-cisnadioara/, ultima accesare pe 26.06.2026
  21. Câmpean, Oana (2026 d) Dronele, noua prioritate pentru Jandarmeria Sibiu în misiunile de căutare și monitorizarea urșilor!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 17 Aprilie 2026, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/04/22/drone-jandarmeria-sibiu/, ultima accesare pe 26.06.2026
  22. Câmpean, Oana (2026 e) Un urs a fost semnalat la ieșirea din Sibiu spre Cisnădioara. Jandarmii sibieni au intervenit!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 27 Aprilie 2026, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/04/27/urs-sibiu/, ultima accesare 26.06.2026
  23. Câmpean, Oana (2026 f) Alertă în Cartierul Arhitecților în zona fermei Seviș: Un urs a fost alungat de câini, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 27 Aprilie 2026, online la https://sibiuindependent.ro/2026/04/27/urs-cartierul-arhitectilor/, ultima accesare pe 26.06.2026
  24. Câmpean, Oana (2026 g) Bilanțul prezenței urșilor în județul Sibiu: 10 intervenții ale jandarmilor sibieni într-o singură săptămână!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/05/04/ursi-judetul-sibiu/, ultima accesare din 26.06.2026
  25. Câmpean, Oana (2026 h) Un urs a fost observat în această dimineață în Cisnădie!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 22 Mai 2026, online la https://sibiuindependent.ro/2026/05/22/un-urs-a-fost-observat-in-aceasta-dimineata-in-cisnadie/, ultima accesare 26.06.2026
  26. Cociu, Mihail (1982) Tainele comportamentului animal, Editura Albatros, București
  27. Cociu, Mihail (1985) S-a întâmplat la Zoo, Editura Albatros, București
  28. Cociu, Mihail (1999) Etologie. Comportamentul animal, Editura ALL, București
  29. Georgescu, Mitică (1989) Mamiferele sălbatice din România, Ed. Albatros, București
  30. Mazilu, Petruț (2025) Bărbat din Neamț ajunge la spital după ce a fost mușcat de urs, Antena Satelor, Radio România, 23 Iunie 2025, online la https://www.antenasatelor.ro/viata-la-tara/stiri-locale/barbat-din-neamt-ajunge-la-spital-dupa-ce-a-fost-muscat-de-urs-id40471.html, ultima accesare pe 26.06.2026
  31. Mazilu, Petruț (2026 a) Bistrița-Năsăud are de șapte ori mai mulți urși decât nivelul considerat optim, Antena Satelor, Radio România, 5 Iunie 2026, online la https://www.antenasatelor.ro/viata-la-tara/stiri-locale/bistrita-nasaud-are-de-sapte-ori-mai-multi-ursi-decat-nivelul-considerat-optim-id43621.html, ultima accesare 26.06.2026
  32. Mazilu, Petruț (2026 b) Romsilva confirmă suprapopularea fondului de urși în zona Arefu, în cazul motociclistului ucis, Antena Satelor, Radio România, 3 Iulie 2026, online la adresa https://www.antenasatelor.ro/viata-la-tara/stiri-locale/romsilva-confirma-suprapopularea-fondului-de-ursi-in-zona-arefu-in-cazul-motociclistului-ucis-id40618.html, ultima accesare în 26.06.2026
  33. Mitrache, Daciana (2022 a) Dramele muntenilor terorizați de urși: „Creștem animale pentru fiarele sălbatice”, adevărul.ro, 13.07.2022, online la https://adevarul.ro/stiri-locale/ramnicu-valcea/dramele-muntenilor-terorizati-de-ursi-crestem-2178580.html, ultima accesare 26.06.2026
  34. Mitrache, Daciana (2022 b) Ursul carpatin, specie pe cale de dispariție, dar care în România s-a înmulțit prea mult, adevărul.ro, 21.07.2022, online la https://adevarul.ro/stiri-locale/ramnicu-valcea/ursul-carpatin-specie-pe-cale-de-disparitie-dar-2180112.html, ultima accesare 26.06.2026
  35. Pleșa, Andrei (2026 a) Numărul real al urșilor din județul Sibiu: subiect de dispută, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 1 Aprilie 2026, online la https://sibiuindependent.ro/2026/04/01/ursi-sibiu/, ultima accesare 26.06.2026
  36. Pleșa, Andrei (2026 b) Alertă de urs la Scoreiu pe strada Principală!, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 16 Mai 2026, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/05/16/alerta-urs/, ultima accesare 26.06.2026
  37. Pleșa, Andrei (2026 c) Urs semnalat în cartierul Lazaret din Sibiu, pe malul Cibinului, Sibiu Independent, Sibiu, sibiuindependent.ro, 17 Iunie 2026, online la adresa https://sibiuindependent.ro/2026/06/17/urs-sibiu-2/, ultima accesare 26.06.2026
  38. Pleșa, Andrei (2026) Ultimele informații despre starea șefului Salvamont Predeal, atacat de urs la sfârșitul lui martie. „Va fi supus unei noi intervenții chirurgicale”, Ziare.Com, 6 Iunie 2025, online la adresa https://ziare.com/seful-salvamont-predeal/ultimele-informatii-despre-starea-sefului-salvamont-atacat-urs-1946182, ultima accesare 26.06.2026
  39. Pop, Ioan-Mihai (2019) Conservarea ursului brun în Carpații Orientali -rezumat-, Școala Doctorală în Geografie, Facultatea de Geografie ”Simion Mehedinți – Natură și Dezvoltare Durabilă”, Universitatea din București
  40. Pop, Ionel și Homei, Vasile (1973) Mamifere din România, vol. I-II, Ed. Științifică, București
  41. Pop, Ionel (1959) Din fauna noastră, Editura Științifică, București
  42. Pop, Ionel (1960) Întâlniri cu animale, Editura Științifică, București
  43. Pop, Ionel (1968) Instantanee din viața animalelor, Editura Științifică, București
  44. Pop, Ionel (1969) Vânătorul și natura, Editura Științifică, București
  45. Pop, Ionel (1972) De la urs la pănțăruș, Editura Ion Creangă, București
  46. Pop, Ionel (1982) Priviri în atelierul naturii, Editura Ion Creangă, București
  47. Pop, Ionel (1986) Povestiri vânătorești, Editura Ion Creangă, București
  48. Ștețca, Gheorghe și Morea, Adriana (2018) Etologie. Comportamentul animalelor, Editura Risoprint, Cluj-Napoca

Prostia care smintește. Retragerea Sovieticilor din România

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Cuvânt înainte

De mai mulți ani am un șir de materiale (eseuri, gânduri, articole) unite prin conceptul Prostia care smintește.
Conceptul poate să sune, ca multe adevăruri, foarte neplăcut, insultător, supărător.
Dar adevărul este că prostia ca ascunzătoare este o practică des întâlnită.
Mulți copii au făcut și fac pe proștii spre a scăpa de răspundere.
La fel fac și adulții.
Dar este o scăpare adevărată?
Foarte rar. Pentru că, aproape totdeauna, este o formă de autodistrugere. O formă de autodistrugere mai subtilă, însă eficientă.
Oarecum asemănătoare cu expresia „a băga capul în nisip”, după legenda privitoare la struți.
Însă prostia care smintește este o exprimare directă a consecinței ascunderii în prostie: smintirea (sminteala).

Dar ce este smintirea sau sminteala?
Este întunecarea minții, astfel încât nu vede adevărul, oricât de izbitor ar fi, ceea ce duce la fapte rele.

Retragerea Sovieticilor din România. Mitul comun

Subiectul de astăzi este acela al retragerii Sovieticilor din România sau, în forma sa specifică, al retragerii trupelor sovietice din România.

Oricine s-a interesat de acest subiect crede că știe că în 1958 are loc retragerea Sovieticilor și trupelor sovietice din România.

Luăm ca exemplu o instituție oficială a Statului (zis) Român, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, IICCMER – trecând peste denumirea cel puțin dubitabilă gramatical și semantic. Această instituție afirmă, pe site-ul propriu, că

”Retragerea trupelor sovietice din România” are câteva date esențiale:

  • 17 Aprilie 1958, când „Moscova anunțase Bucureștiul în mod oficial despre luarea acestei măsuri”
  • 24 Mai 1958, când „Comitetul consultativ al statelor semnatare ale Tratatului de la Varșovia aproba retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României”
  • Iunie-Iulie 1958, când „Retragerea celor aproximativ 25000 de soldați sovietici s-a produs”

Dincolo de alte detalii din material, privind politica sovietică sau acțiunile „regimului de la București”, observăm bibliografia textului: România și comunismul. O istorie ilustrată, de Dinu C. Giurescu, Alexandru Ștefănescu și Ilarion Țiu, Ed. Corint, București, 2010, respectiv O istorie sinceră a poporului român, de Florin Constantiniu, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2008.

Invocarea celor două lucrări, cu numele celebre care le semnează, ne plasează într-un context mai larg. Respectiv în acela al locului comun (locus communis): retragerea Sovieticilor sau soldaților sovietici din România este un fapt atât de cunoscut încât este de la sine înțeles.

Desigur, se poate reproșa lipsa din bibliografie a unei lucrări pe subiect extrem de importantă pentru orice istoric: România. Retragerea trupelor sovietice. 1958, coord. de Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996. Sau a altora asemenea.
Dar este un subiect fără greutate în ceea ce privește tema noastră.

Voi aminti doar despre faptul că ”retragerea sovieticilor din România” este una dintre exprimările comune pentru evenimentele din 1958.
Așa cum este comună și formula „retragerea trupelor sovietice din România”.

Ca o interesantă nuanțare merită consemnată poziția Cpt. Petre Opriș, în eseul 1958. Plecarea armatei sovietice din România – între mit și realitate1.
Textul amintit militează pentru mai multe deosebiri de substanță între poziția exprimată prin expresia retragerea trupelor sovietice și, respectiv, poziția exprimată prin plecarea trupelor sovietice.

În primul caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de elemente fundamentale:

  • imaginea conducerii comuniste a României care luptă pentru retragere (prin Gheorghe Gheorghiu-Dej și Emil Botnăraș)
  • acceptul treptat și rezervat al Moscovei pentru această cerere
  • victoria conducerii comuniste a României exprimată direct prin retragerea trupelor sovietice în 1958

Acest prim caz corespunde atât poziției oficiale din Statul (zis) Român al anilor 1958-1989 cât și poziției oficiale de până astăzi – un exemplu paradigmatic fiind articolul IICCMER pe care l-am indicat mai sus.

În al doilea caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de alte elemente fundamentale:

  • plecarea trupelor sovietice din România a fost dorită de Moscova
  • a făcut parte dintr-un plan atât intern (de reducere a cheltuielilor militare) cât și extern (pe mai multe planuri) al URSS
  • a fost acceptat ca atare de conducerea bolșevică a României

Sunt, evident, deosebiri semnificative.

Polemiștii care susțin prima interpretare – sovietică – a evenimentelor, argumentează prin citarea surselor bolșevice cu respect sacrosant.
De exemplu, Hrușciov îl primește pe Bodnăraș ceremonios și îl anunță că la cererea României URSS a hotărât retragerea trupelor sovietice – spun sursele bolșevice.
”Iată”, strigă amintiții polemiști, ”România avea o politică de independență față de Moscova și a obținut retragerea sovieticilor din România”.
Cu sau fără strigat, această idee revine mereu, în nenumărate materiale2.

Amintim faptul, evident, că organele de stat și locale ale Statului (zis) Român erau sub controlul total al Sovieticilor. Că încă din 1944 începuse decapitarea totală a Armatei, Siguranței (devenită Securitatea), Poliției (devenită Miliția), clasei politice, structurilor politice, administrațiilor locale, administrațiilor de stat etc., etc.
Că toți conducătorii de structuri de stat și locale erau, cel târziu în 1950, oamenii Moscovei.
Sunt realități extrem de bine documentate, inclusiv de către IICCMER. A se vedea, ca exemplu sintetic, Cronologia oferită de această instituție – document care, odată parcurs de la început până la 20-24 mai 1958 schimbă sensul termenului „retragere” folosit, ca unul ce exprimă o acțiune a Moscovei, nu vreo independență a aparatului bolșevic din România.

Prin urmare, ține 100% de o gândire în absurd (prostia care smintește) să crezi că oamenii Moscovei de la București, aflați sub controlul total al Moscovei, ar fi avut acțiuni și planuri independente.

Este o realitate ce susține nuanțarea importantă propusă de Cpt. Petre Opriș.
Însă este departe de a fi de ajuns această nuanțare.
De ce? Vom arăta mai jos.

Ce fel de trupe sovietice au luat parte la ocuparea României

Atunci când cineva citește ce fel de trupe au luat parte la ocuparea României îndată vede – sau se gândește la – infanterie și tancuri, eventual la grănicerii sovietici.
Alte arme, precum artileria sau aviația par secundare.
Este și firesc, deoarece contactul cel mai direct cu populația – adică jafuri, violuri, crime, torturi bestiale – a venit din partea infanteriei sovietice, sub umbra tancurilor sovietice.
Următorii pe lista ororilor fiind grănicerii sovietici.

Totuși, dincolo de această amprentă emoțională, sunt forțe esențiale de ocupație care sunt trecute cu vederea. Forțe armate sovietice, esențiale pentru ocupație.

Am putea să ne gândim, în primul rând, la specialiștii, în fapt comisari sovietici, impuși încă din 1944 în structurile de stat, în Armată, Poliție și Siguranță.
Impunere făcută la început sub chipul unor colaborări – în care să se facă ceea ce cereau Sovieticii, cât mai bine. Și a schimbării unor nume indezirabile.
Apoi, tot sub pretextul colaborării, s-a impus angajarea mai multor asemenea specialiști – de fapt, comisari sovietici – în amintitele structuri, la diferite niveluri.

Totuși, în această imagine mai largă lipsesc două elemente esențiale ale forțelor de ocupație sovietică:

  • serviciile secrete – și mai ales NKVD-ul
  • agenții sovietici infiltrați și în perioada interbelică, dar mai ales în anii 1944-1946 (și în următorii!)

În eseul România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, pe care l-am publicat în 20173, prezint fenomenul extrem de important al infiltrării a peste 100,000 (o sută de mii) de agenți sovietici în 1944-1945 (și în următorii ani).
Pe scurt, este vorba despre preluarea Căilor Ferate Române de către Sovietici, începută cu reocuparea Basarabiei și continuată cu fiecare înaintare în teritoriul românesc. CFR era, în acea vreme, o prestigioasă instituție, având până și capacitatea de eliberare de acte de identitate temporară pentru cetățenii români. Pentru NKVD și alte servicii secrete ale URSS, capturarea CFR asigura nu doar capacități superioare de transport a trupelor și materialului militar. Nu doar transportul ușor al celor răpiți de la casele lor sau a ceea ce jefuiau din România și alte țări. Ci și acte românești pentru agenții ruși.

Desigur, va veni și vremea în care controlul sovietic se impune asupra eliberării pașapoartelor sau altor acte civile.
Tatăl meu, Mihai Ion Petre Aldea, a cunoscut pe când lucra la Casa Scânteii (azi, Casa Presei Libere) un cetățean român, născut în Oltenia după acte, dar care era de pe Don de fel – fiind poreclit Cazacul. Omul povestea senin cât de greu i-a fost să învețe limba română, dar că „pentru Partid faci tot ce ți se cere”.
Situații asemănătoare cu acesta au avut mulți Sovietici.
Unii dintre ei, fiind puși în trecut să capete experiență în cartierele românești (bolșevic, molovinești) din Kiev, Moscova, Tiraspol, Odesa etc. Alții, fiind crescuți în România, fugiți în URSS ori alte țări și cărora li se schimba numele ca să li se uite trecutul.

Agenții infiltrați în România au avut mai multe tipuri de misiuni.
Unii, pe aceea de a intra între muncitorii din România, cunoscuți ca anticomuniști, cu puține excepții notabile. Aici ei aveau să aleagă cele mai de jos elemente – infractori mai ales –, preferabil de etnie străină și cât mai anti-Români.
Alții, pe aceea de a se infiltra în Armată, Biserică, administrațiile locale etc., sau în alte straturi ale societății. Unde urmau să supravegheze purtările, să ajute propaganda sovietică – sau să îi măsoare efectele –, să infiltreze mișcările de rezistență etc.
În sfârșit, mai erau cei care urmau să dețină deschis funcții permanente în structurile de stat – în ministere, în administrații, în prefecturi sau Armată etc. Spre deosebire de specialiștii (= comisarii) care au acționat numai o vreme (rareori mai mult de 6 ani), aceștia au rămas, în uriașă majoritate, până la moarte. S-au căsătorit aici – de multe ori cu soții sau soți născuți în România – și au avut copii care să le ducă mai departe misiunile4.

Putem trage aici un prim semnal de alarmă:

de vreme ce de la început Moscova a pregătit și plantat atât agenți temporari cât și agenți permanenți, este clar că s-a plănuit o anumită plecare sau retragere, cum vrem să îi spunem.

Apoi, suntem nevoiți să constatăm faptul că

există două tipuri de forțe ale ocupației sovietice, adică cele vizibil armate (precum infanteria sovietică, tancurile sovietice, grănicerii sovietici etc.) și cele care folosesc armele Statului (zis) Român (feluriți agenți cu funcții în Securitate, Miliție, Armată, Guvern, ministere, Parlament sau instituții similare ș.a.m.d.).

Și ar mai fi un element esențial: Comuniștii mint și când spun adevărul.
Poate părea o prejudecată, însă este constatarea mea după o viață de studiu.
Iar aici cred că argumentele vor fi evidente.

Ce trupe s-au retras (au plecat) și de unde s-au retras (au plecat) în 1958

a) Trupele vizibil armate

Cei care caută Tratatul de pace de la Paris România 1947 vor avea un șoc atunci când vor dori să consulte anexele.
Până și pe un site oficial al Guvernului României (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), numit PORTAL LEGISLATIV, la pagina numită ”Tratat de pace din 10 februarie 1947 între România și Puterile Aliate și Asociate” Anexa I lipsește!!!
Nu lipsește de tot, are numele și descierea: „Anexa I (Vezi articolul 1) HARTA FRONTIERELOR ROMÂNE”

Dar, se întreabă cititorul, de ce a sărit eseul de la problema trupelor sovietice la Tratatul de Pace de la Paris din 1947?
Răspundem cu drag:
pentru a vedea frontierele României stabilite în 1947, ca să fim siguri că trupele sovietice s-au retras ori nu dincolo de ele.

Iar aici ne izbim de o realitate zguduitoare:

Conform tratatului amintit, în zona dintre gura Prutului și Marea Neagră frontiera dintre România și Uniunea Sovietică urma talvegul Dunării, urmat de talvegul Brațului Sulina.
Altfel spus, aparțin României

  1. Insulele Coasta Mare, Dalerul Mare, Dalerul Mic, Maican și Limba din Delta Dunării
  2. Insula Șerpilor din Marea Neagră

Aceste teritorii românești au rămas sub ocupația trupelor sovietice și după Iunie-Iulie 1958.
Fiind ocupate până astăzi, cu sprijinul direct al agenților Emil Constantinescu și Victor Ciorbea, trădătorii care au impus și semnat ilegalul și nulul tratat cu Ucraina din 1997. (Uitând că se vor duce, ca și Iliescu, în fundul Iadului, la moartea care pe toți ne așteaptă.)

Altfel spus, în 1958 a fost o plecare sau retragere a Armatei Sovietice „din cea mai mare parte a României”, dar nu din România.

Și ne izbim, iată, de încă o minciună a Comuniștilor, aceea a retragerii trupelor militare sovietice din România.

b) Trupele care folosesc armele Statului (zis) Român

Sunt incluși aici agenții ori reprezentanții Moscovei (același lucru) în orice structură a aparatului de stat, respectiv în partidele controlate de Moscova sau alte structuri similare.

De exemplu, Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu au făcut stagii de pregătire la Moscova, unul patru ani, altul trei. Ca și Nicolschi sau alții asemenea, după pregătire sunt trimiși în România spre a reprezenta interesele sovietice cu mască umană… românească, de fapt.
Se pot înșira aici foarte multe nume, mai mult sau mai puțin celebre.
Se poate aminti de faptul elementar că NKVD-ul este cel care a conceput, construit și controlat Securitatea5. Structură atât de fidelă Moscovei, încât atunci când Nicolae Ceaușescu s-a opus cu adevărat schimbărilor cerute de Gorbaciov, a fost atacat chiar de Securitatea pe care credea că o controlează.

Dar, ca să nu o lungim, subliniem că dincolo de agenții temporari (dintre care unii au ales, totuși, să rămână în România) și excepțiile dintre agenții permanenți, în esență

Agenții sau reprezentanții Uniunii Sovietice din structurile de stat NU au plecat niciodată din România.

Concluzie

Este mai mult decât evident faptul că

Sovieticii și trupele sovietice nu au plecat niciodată din România; doar s-au prefăcut că o fac.

Asumarea acestui fapt schimbă radical viziunea asupra istoriei din 1944 până astăzi.
Rezistența Anticomunistă devine de mii și mii de ori mai eroică.
Aparatnicii prezentați ca patrioți (gen Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu etc.) apar ca agenți străini – și cu totul străini de interesele românești.
Martirizarea Bisericii, urmată de înlocuirea clerului martiric de cel agreat de Securitate (sau de cel alcătuit din agenți ai Securității, precum Nicolae Corneanu) apare ca un proces de la sine înțeles.

Dar mai ales devine clar ca lacrima faptul că

Rezistența Anticomunistă este astăzi mai necesară ca oricând.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să înțelegem și, privind la Sfinții din Prigoanele Comuniste, să le urmăm Credința până dincolo de capăt!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru o mai bună lămurire a gradului în care România a rămas sub ocupație sovietică după 1958, e nevoie să înțelegem în ce măsură directivele sovietice au fost respectate după 1958. Iar pentru a căpăta înțelegerea, trebuie să cunoaștem care sunt directivele sovietice. În această privință recomand articolul Manual: cum se destructurează un stat…, de Matei Udrea, Colecționarul de Istorie, 11 Februarie 2021 (click pentru accesare). Citind articolul veți înțelege care sunt directivele și, implicit, în ce măsură au fost respectate de Statul (zis) Român din August 1958 și până astăzi.

note de final

  1. Eseul este disponibil online aici (click pentru accesare). ↩︎
  2. Un exemplu paradigmatic poate fi Ocupația sovietică în România. Armata Română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii, de Tudor Curtifan, Defense Romania (revistă online), accesibil online aici (click pentru accesare). Autorul preia idei precum „…în mai 1955, sovieticii… au semnat tratatul de pace cu Austria. Astfel Bucureștiul a ridica problema prezenței Armatei Roșii în România.” sau „Gheorghe Gheorghiu Dej a fost cel care i-a solicitat lui Bodnăraș să-i propună lui Hrușciov retragerea trupelor sovietice” și „La început Hrușciov nu a fost încântat deloc de idee…” sau „Hrușciov a acceptat în cele din urmă solicitarea lui Dej…” ori „În tot acest timp, Dej, responsabil de stalinizare, a jucat rolul vasalului obedient…” etc. Textul urmează integral, din acest punct de vedere, linia susținută de PCR și PCUS. Există o încercare de delimitare, șubredă, prin care se susține că gestul lui Dej (prezumat realitate!) nu ar fi eroic ci contextual. Dar nu se ridică nici o clipă întrebarea dacă gestul a existat sau ține de propaganda moscovită a „fratelui mai mare grijuliu și înțelegător” – așa cum este logic să se întrebe orice om. ↩︎
  3. România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, Mihai-Andrei Aldea, 7 Decembrie 2017, pe blogul România Străveche, eseul fiind disponibil online aici (click pentru accesare) ↩︎
  4. Merită subliniat că unii dintre acești agenți au fost plantați cel mai târziu în perioada interbelică. Am spus cel mai târziu pentru că în Răscoala din 1907 un rol important l-au avut, în agravarea situației sătenilor și în stârnirea lor la violență agenții socialiști, în mare parte veniți din Imperiul Rus. De asemenea, pentru că prezența agenților ruși în România datează din vremea Imperiului Rus – și mulți au fost preluați de Sovietici. ↩︎
  5. A se vedea, foarte pe scurt, O privire în interiorul aparatului de Securitate, de Marius Oprea, online pe site-ul IICCMER (click pentru accesare). Sunt multe alte lucrări pe temă ce dovedesc, științific, același lucru. De la cărțile pe temă semnate Marius Oprea sau Cristian Troncotă până la Securitatea română, un cal troian? de Adrian Kali, Ed. IRRD, București, 2016. Plus lucrările monumentale de tip Securitatea ale CNSAS și altele asemenea. ↩︎

Prostia care sminteste: Sfântul Florii???

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Prostia care smintește: Sfântul Florii???

Este cel puțin pentru a treia oară când scriu despre faptul că Intrarea Domnului în Ierusalim, numită și Florii NU, repet, NU este ziua celor care „poartă nume de floare”.
Intrarea Domnului în Ierusalim se mai numește și Florii pentru că este o zi în care se aduc Domnului flori. Deci, NU se sărbătorește în această zi niciun sfânt cu numele de floare! De asemenea, NU există Sfântul Florii, care să justifice o sărbătorire a numelui cuiva în această zi.
Iar zilele de nume sunt zile în care este prăznuit un sfânt sau o sfântă al cărui/cărei nume îl purtăm și noi.

Există, totuși, ziua celor care „poartă nume de floare”?

Există, ba chiar sunt cel puțin două: prima, și cea mai veche, este pe 18 August, de Sfântul Mucenic Flor; a doua, venită aproape odată cu prima, este pe 13 Octombrie, de Sfântul Mucenic Florentie (Florențiu).
De altfel, prima dintre ele se alătură Praznicului Maicii Domnului din 15 August, fiind alături de ziua Sfântului Mucenic Andrei Stratilat (din 19 August), a Celor Treizeci și Șapte Mucenici din Vizia Traciei (din 20 August), mai nou a Sfinților Martiri Brâncoveni (16 August) etc. o parte din salba sărbătorilor creștine care încheie anul bisericesc.

În aceste zile au onomastica și cei care poartă nume precum Maria, Marin, Marina etc., și cei care poartă nume ca Flor, Floarea, Florin, Florina, Florența, Florențiu etc. precum și mulți alții (Andrei, Andreia/Andreea, Andra, Andrada, Andru, Maxim, Maximilian, Radu, Constantin, Matei ș.a.m.d.).
Și, repetăm, 18 August este ziua de nume (onomastica) celor care „poartă nume de floare”!

Trebuie să înțelegem că Ziua de Florii NU este zi de nume pentru nimeni, căci în această zi NU se sărbătorește vreun sfânt: se sărbătorește Ziua a opta, se sărbătorește Venirea Împăratului Ceresc, se prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim.

Pentru ca o zi să fie zi de nume, trebuie să fie zi de prăznuire a unui sfânt cu acel nume.
Și cum NU există „Sfântul Florii”, Ziua de Florii NU este zi de sărbătoare pentru cei „cu nume de floare”.
Așa cum, de pildă, NU zilele de vineri sunt zilele celor care poartă nume precum Paraschiva, Parascheva sau Vinerea ori Vineri, ci fie pe 26 Iulie, de Sfânta Muceniță Parascheva, fie, cel mai des la Români, pe 14 Octombrie, de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași.

Din păcate, la propriu și la figurat, decăderea credinței din ultimele veacuri a dus nu doar la confuzii grave printre cei depărtați de Biserică, dar și la preluarea confuziilor de către cei din Biserică.
Porunca Duhului Sfânt ca toate să le cercetăm, să le punem la încercare, spre a păstra doar ce este bun (I Tesaloniceni 5.21) a fost de mulți uitată.
Altfel nu s-ar prelua și păstra de către cei din Biserică asemenea prostii smintitoare, care înlătură buna rânduială creștină spre a o înlocui cu lumești și ridicole încurcături.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Prostia care sminteste. Voltaire si patriotul

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Prostia care smintește. Voltaire și patriotul

Oamenii se socotesc raționali, însă pe nedrept, căci nu sunt raționali. Unii au învățat cărțile și cuvintele vechilor înțelepți. Dar raționali sunt doar aceea, care au sufletul rațional, pot să deosebească ce este binele și ce este răul, se feresc de cele rele și vătămătoare sufletului și toată grija o au spre cele bune și folositoare sufletului; iar acestea le săvârșesc cu multă mulțumire către Dumnezeu. Numai aceștia trebuie să se numească oameni raționali.

(Sfântul Antonie cel Mare)

Voltaire s-a împăunat cu ateismul său, așa cum au făcut mulți oameni iraționali în epocile modernă și contemporană. Lupta împotriva evidenței care Îl mărturisește pe Dumnezeu l-a făcut să emită, firește, multe prostii. Una dintre ele este afirmația (desigur, categorică…)

Pentru a fi un bun patriot trebuie să devii dușmanul restului omenirii.

Ideea este în radicală contradicție cu deviza masonică „libertate, egalitate, fraternitate”, deși Voltaire a fost mason!
Contradicția vine dintr-o de așteptat neînțelegere a binelui.

Prin „bun patriot”, Voltaire înțelege pe cineva dedicat intereselor Patriei mai presus de interesele restului omenirii. Lucru ce este adevărat. Dar este adevărat altfel de cum vede Voltaire!

Pentru Voltaire, interesele naționale sunt în contradicție (naturală, deci ființială) cu interesele celorlalte națiuni, implicit ale omenirii.
În realitate, națiunile sunt părți naturale ale omenirii.

Aici însă Voltaire se împotmolește și încremenește în fața unei prejudecăți masonice: că națiunile ar fi artificiale.

Și, desigur, în măsura în care națiunile sunt făcute de oameni, pot fi numite artificiale. Dar câți oameni au întemeiat o națiune?

De fapt, niciunul!
Și aici apare deosebirea dintre gândirea științifică – ce observă faptele și apoi concluzionează – și gândirea doctrinară, masonică – ce neagă faptele pentru a susține doctrina.
Dar care sunt faptele?

Adevărul este că forme de națiune există pretutindeni.
Comunități conștiente de originea comună, cu interese materiale comune, având o cultură comună și, de multe ori, o religie și limbă comună – acestea ar fi națiunile după dicționare.
Dar, deși acest lucru nu convine rasismului cultural, definiția se aplică fără discuție majorității triburilor din Papua sau Amazonia.
Iar împărțirea oamenilor în comunități cu identitate proprie – culturală, materială, lingvistică etc. – este o permanență existențială: deosebirile făcute de arheologi între una și alta dintre culturile Preistoriei se întemeiază tocmai pe specificul material ce oglindește specificul spiritual. Atunci când vorbim despre Cultura Cucuteni sau Cultura Glina vorbim despre comunități cu o puternică identitate.
Iar această împărțire și specificitate apar natural, de multe ori chiar neașteptat și involuntar.
Englezii nu au vrut să apară Națiunea Americană. Portughezii nu au vrut Națiunea Braziliană. Spania nu a vrut ca Mexicul, Argentina, Chile etc. să devină țări de sine stătătoare, națiuni, patrii. Toate aceste „popoare de origine” au vrut să fie patria pentru cei „de peste mări”, au lucrat din răsputeri la păstrarea oamenilor de acolo în hotarele fizice și spirituale ale locului și națiunii de origine. Germanii nu au vrut să apară Austria. Rusia nu a vrut să apară Ucraina. Arabii Arabiei nu au vrut ca Arabii din Egipt, Algeria sau Tunisia să devină independenți de ei, să își găsească propria identitate etnică. Și totuși, s-a ajuns acolo.

Toate aceste pilde, și mii și mii de altele asemenea, dovedesc 100% că

apariția și dezvoltarea națiunilor este un fenomen natural

(nu artificial).
Sau, altfel spus,

Națiunile sunt părți naturale ale omenirii.

Ceea ce înseamnă că sunt bune – fie că definim acest bine creștinește sau evoluționist. În amândouă variantele, națiunile sunt și firești, dar și necesare.

Evoluționist, pentru că astfel se formează grupuri de selecție care ar duce la rasa umană superioară visată de Darwin (da, și de Hitler, Mussolini sau alți ucenici ai lui Darwin).

Creștinește, națiunile sunt firești și necesare din altă perspectivă.
Pe de-o parte, pentru că sunt făcute de Dumnezeu și rămân în veșnicie – conform Bibliei.
Pe de altă parte, pentru fiecare este o parte a întregului omenirii, așa cum organele sunt parte a întregului trupului. Adică fiecare națiune trebuie să vină în simfonia omenirii cu poezia și cântecul său, adică fiecare să își aducă „slava sa”, specificul său național bun. Care constituie o necesitate pentru ceilalți oameni, așa cum fiecare organ este necesar trupului.
Ca urmare, un bun patriot/naționalist se raportează la Dumnezeu pentru a înțelege care este binele Patriei/Națiunii. Iar acest bine nu există printr-o izolare (oricât de „superbă”) a Patriei/Națiunii față de restul omenirii.

În fapt, a pretinde că un bun patriot ar trebui să fie „dușmanul restului omenirii” este ca și cum ai spune că o celulă dintr-un organ este o bună celulă a acelui organ doar dacă este „dușmana restului trupului”.
O absurditate evidentă.

Aici însă găsim răspunsul și la o întrebare ce îi preocupă pe mulți „gânditori” de ieri și de astăzi (îi preocupă de obicei subconștient nesincer, dar convins!):

Cum îmi fac datoria față de omenire? Mai ales dacă sunt legat de o națiune?

Desigur, răspunsul este: făcându-ți datoria cu adevărat, înaintea lui Dumnezeu, față de Patria/Națiunea din care faci parte.
La fel ca celulele sănătoase în trup.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Mitologic se pretinde că sunt oameni care ar fi întemeiat o națiune. Științific, se poate spune că uneori un om este hotarul dintre o națiune și alta. Dar este pentru că a vrut și așa cum a vrut? Așa este, de pildă, regele Voiteh-Ștefan-Iștvan pentru Unguri, o separare între națiunea maghiară veche, vitează, dar tolerantă religios și etnic, și cea de atunci și până astăzi. Dar chiar și în acest ultim caz omul care este hotar nu este conștient de ceea ce produce și nici nu produce ceea ce vrea. Pentru a reveni la exemplul dat, Voiteh-Ștefan-Iștvan a vrut să producă o națiune ultra-catolică, în timp ce Ungaria produsă de el este, împotriva voii sale, protestanto-ateisto-catolică. Se poate vedea astfel că în procesul istoric există cel puțin un element aflat dincolo de voința oamenilor (și ca mase, dar mai ales ca indivizi). Element ce poate fi socotit natural de Atei. Dar care include, în afară de legile naturale date de Dumnezeu și multe alte participări (a se vedea Teologia Istoriei). Altfel spus, nici măcar în acest caz nu putem avea o origine artificială a națiunilor.

Prostia care sminteste. Zgârcenia anti-patriotică (II)

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Prostia care smintește. Zgârcenia anti-patriotică (II)

În eseul trecut am amintit despre cei care se poartă ca și cum izvoarele istorice pe care le-au găsit ar fi proprietate personală.
Foarte departe nu sunt nici aceia care, declarându-se patrioți sau naționaliști, se străduiesc până la absurd să își „păzească” operele de copiatori.
Am spus copiatori și nu plagiatori, chiar dacă adesea copiatorii își însușesc ceea ce au copiat ca și cum ar fi operă proprie.
Dar este, oare, aceasta, o răutate de care trebuie să ne păzim?

Aici vin la cuvintele Sfântului Apostol Pavel privitoare la misiunea sa, de vestire a lui Iisus:
„Voiesc ca voi să știți, fraților, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, în așa fel că lanțurile mele, pentru Christos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul și tuturor celorlalți.
Și cei mai mulți dintre frații întru Domnul, îmbărbătați prin lanțurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu.
Unii, e drept, vestesc pe Christos din pizmă și din duh de ceartă, alții însă din bunăvoință.
Unii o fac din iubire, știind că stau aici pentru apărarea Evangheliei; ceilalți, însă, – din zavistie – vestesc pe Christos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanțurile mele.
Dar ce este? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din fățărie, fie în adevăr, Christos se propovăduiește și întru aceasta mă bucur. Și mereu mă voi bucura.” (Filipeni 1.12-18)

De ce se bucura Apostolul Neamurilor de vestirea lui Christos, fie și din invidie sau duh de ceartă?
Pentru că Îl iubea pe Christos și voia să fie cunoscut.
La fel cel care iubește Patria Română, sfânta noastră patrie, cel care iubește Neamul Românesc și puhoiul de Sfinți pe care l-a dat Cerului, se va bucura să fie cunoscut mai bine.
Fie că cei care duc mai departe cuvântul despre Neam și Țară o fac din dragoste sau pentru câștig.
Fie că îți recunosc osteneala ori se străduiesc să o ascundă.

Mai ales că deasupra tuturor stă Dumnezeu, Dreptul Judecător.
Cel Care vede toate, de care nimic nu se poate ascunde și pe Care nimeni nu-L poate înșela.
El va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Romani 2.6).

Căci și mucenicii mai vechi sau mai noi, nu în laudele și aplauzele mulțimii au înfruntat prigoanele.
Dimpotrivă, mulți au fost torturați și uciși pe ascuns, îngropați pe ascuns ori arși pe ascuns, aruncați în ape să li se piardă urma, acoperiți cu uriașe grămezi de pământ sau piatră.
Dar tocmai de aceea a strălucit lumina deasupra moaștelor lor; tocmai de aceea oasele lor sfărâmate au făcut și fac puhoi de minuni:
Pentru ca fiecare să știe că Dumnezeu vede tot, că nicio osteneală și niciun oftat, nicio jertfă și nicio răbdare nu e ascunsă înaintea Lui. Și El răsplătește cu slava Lui cea mai presus de minte, cu bucuria cea dincolo de gând, cu bunătățile Sale pe care omul de aici nu le poate nici măcar bănui, cu atât mai puțin înțelege.

Și dacă vrem să urcăm spre asemănarea lui Dumnezeu, întâi se cuvine să Îl cunoaștem pe cât se poate.
Dacă vrem să ne asemănăm Lui, trebuie să ne străduim să fim milostivi și generoși precum și El este.
Astfel ne facem mult mai bine datoria față de Neam și Țară, dar și față de sufletul nostru.

De mulți ani am văzut preluate din scrierile sau cuvântările mele și idei, și rânduri, ba și pagini întregi. De nenumărate ori fără cea mai vagă citare. Sau chiar atribuit altora. De puține ori cu citare. Și totdeauna m-am bucurat, văzând că ceea ce am lucrat dă roadă.
Iar unii m-au mustrat, zicându-mi că astfel am pierdut foarte mulți bani.
Pe care, mi-am zis eu, iată că n-o să îi iau în moarte, că nu îi am; așa cum nu o să îi iau nici pe aceia pe care pare că îi am.
Dar poate va sui la Dumnezeu și osteneala mea, și ceea ce cu bucurie am împărtășit tuturor celor dornici să afle adevărul.

Căci mi-am dorit și îmi doresc Neamul și Țara nu într-o fală goală, nu lustruite cu minciuni, ci în Adevăr și Iubire, adică întru Dumnezeu.
Iar ceea ce este adevăr și iubire în Istoria Românilor, în Cultura Veche Românească, sau în ceea ce astăzi izbutim să zidim, de la Dumnezeu este.
Ale Sale dintru ale Sale, Lui îi aducem de toate și pentru toate!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Chilia Sfântului Daniil Sihastrul

Într-o piatră rece și întunecoasă s-a îngropat de viu Daniil, ca să fugă de slava și răsplătirea acestei lumi. Și s-a făcut astfel luminătorul unei țări întregi și părintele multor sfinți.