Împărtășirea mirenilor – interviu

Cina cea de Taină – Poenaru – CIMEC

Î.: Câte zile se postește înainte de Împărtășanie?

R.: După vechile și veșnicele canoane ale Bisericii, NU se ține un post anume înainte de Împărtășanie. Postul înainte de Împărtășanie se dă de către duhovnic pentru unele păcate, fiind însoțit de oprirea de la Împărtășanie. Dar cel care nu este oprit de la Împărtășanie trebuie, după Învățătura Bisericii, să se împărtășească la fiecare Liturghie (Canonul 9 Apostolic!), fără alte posturi decât cele firești (Miercurea, Vinerea, cele patru mari etc.).

Î.: Dar de ce foarte mulți preoți români leagă Împărtășania de una sau mai multe zile de post suplimentar?

R.: Din obișnuință și nebăgare de seamă – așa au apucat, așa fac, fără să cerceteze. Este o practică locală răspândită la Români mai ales în vremea Comunismului, fără un temei canonic. Pretextul a fost că nu se putea posti de frica prigonitorilor comuniști. Și este o picătură de adevăr, căci în multe locuri de muncă prânzul se lua la cantine. Iar aici, cumva, cu toată sărăcia mâncării, ceva de dulce musai se băga. Și cel care voia să țină post ieșea la vedere. Și deseori era luat în râs, era certat, i se tăia chenzina, câteodată pierdea avansări și uneori chiar putea să fie dat afară „pentru misticism”. Așa că, fie nevrând mai multe greutăți, fie temându-se, mulți mâncau de dulce. De asemenea, aceeași oameni temători mergeau rar la biserică, dar și mai rar la Spovedanie; tot de frica prigonirii. Atunci mulți duhovnici au făcut pogorăminte, lăsând oamenii care nu țineau post să se împărtășească dacă țineau câteva zile (două sau trei) înainte de a primi Trupul și Sângele Domnului. 

Totuși această practică nu este canonică. Pe de-o parte, celui aflat în prigoană și, de aceea, neputând ține post, însăși prigoana i se socotește post; deci nu poate fi oprit de la Împărtășanie sau pus să postească din această pricină. Dar era adevărată neputința de a, ține post? Ei bine, avem cealaltă parte a Românilor, o minoritate credincioasă, care a ținut posturile în plin Comunism. Aici intră de la călugării alungați din mânăstiri la ucenicii unor sfinți din Prigoanele Comuniste (Nicodim Măndiță, Iustin Pârvu, Visarion Iugulescu etc., etc.). Sunt sute de mii sau chiar milioane de Români care posteau, răbdând pentru Domnul bătăile de joc, amenințări și pedepse; care, ce să vezi, după câteva luni și încetau, căci în fața răbdării și dârzeniei se plictiseau și prigonitorii. Iar harul primit de cei răbdători este dincolo de cuvânt!

Partea rea este că „pogorământul”, care trebuia să fie o excepție trecătoare, s-a împământenit. Și mulți viitori duhovnici au crescut cu practica necanonică a zilelor de postire înainte de Împărtășanie. Însă așa cum ipodiaconii, diaconii, preoții și episcopii NU postesc deosebi înainte de Liturghie și se împărtășesc, la fel ar trebui să facă toți mirenii – desigur, cei care nu sunt opriți de la Împărtășanie pentru o vreme.

Î.: Nu există un canon care să lase pe clerici să se împărtășească la fiecare Liturghie pentru că o slujesc? Ceea ce nu s-ar aplica mirenilor.

R.: Nu există. 

În primul rând, Liturghia este slujită de clerici ȘI mireni. În Ortodoxie preotul sau episcopul nu pot săvârși Liturghia fără măcar un mirean (cu excepția izolării forțate a clericilor de către prigonitori). Deci fiind împreună slujitori, trebuie ca toți să mănânce aceeași Masă Dumnezeiască. În al doilea rând, canoanele Bisericii sunt foarte limpezi. Canonul 9 Apostolic, pecetluit de toate Sinoadele Ecumenice, poruncește pedepsirea tuturor celor care, venind la Liturghie, nu se împărtășesc (afară, desigur, de cei opriți canonic). 

În al treilea rând, nu există niciun canon care să ceară postirea mirenilor înainte de Împărtășanie. Dacă ține posturile rânduite de Biserică și nu are oprire, mireanul se împărtășește, ca și clericii, la fiecare Liturghie. Bineînțeles, fiecare în locul rânduit lui: clericii în Altar, mirenii în fața Sfintelor Uși.

Î.: Ce păcate sunt opritoare de la Împărtășanie?

R.: Sunt cele înșirate în Moliftelnic(ul Mare), în Cârma Bisericii sau alte asemenea cărți.
De asemenea, deși Împărtășania este foc ce arde spinii patimilor, uneori oprirea de la Împărtășanie dă omului durerea cea bună prin care se rupe de patimă. Ca urmare, uneori duhovnicul poate socoti folositoare oprirea de la Împărtășanie pentru o patimă (vorbărie, lăcomie etc.) pentru care nu se cere canonic oprire. Aici lucrurile țin de grija și iscusința doctorului de suflete care este duhovnicul – după cum arată Sfântul Vasile cel Mare. Căci ne spune acest sfânt, după ce înșiră felurite opriri de la Împărtășanie, că până la urmă fiecare duhovnic va socoti cum să scadă, să țină ori să crească zilele opririlor – astfel încât să își vindece copiii duhovnicești (nu să îi deznădăjduiască prin prea mare asprime, ori să îi încurajeze în patimă sau păcat prin prea mare îngăduință).

Î.: Dar de câte ori se poate împărtăși creștinul după o Spovedanie?

R.: Cleric sau mirean, creștinul se va împărtăși după o Spovedanie la fiecare Liturghie, până face un păcat opritor, sau cât i-a rânduit duhovnicul. Clericii și mirenii au cel puțin aceeași rânduială în această privință, deși mulți sfinți sunt, pe bună dreptate, mai aspri cu clericii. Căci de la ei se cere mai mult și se cuvine să fie mai curați decât mirenii – deci și să se spovedească mai des.

Î.: Dar nu sunt mulți clerici care se spovedesc foarte rar?

R.: Sunt. De aceea vin asupra lor mai multe necazuri decât ar avea de dus în chip firesc; de aceea slăbesc atunci când ar trebui să fie tari, se clatină în încercări, au șovăieli la predici etc. Și multe încercări vin asupra Bisericii din această delăsare a unora dintre clerici. Toți trebuie să ne spovedim și să ținem aproape de duhovnic, de orice ceată a Bisericii am ține. Despărțirea de Spovedanie este despărțirea de călăuzirea lui Dumnezeu, care vine prin aceasta; este despărțirea de curățirea dăruită de Domnul cu Sângele Lui; este o despărțire, în parte, de Biserică. De aceea și roadele otrăvite ale acestei despărțiri sunt foarte rele – iar la clerici se resimt în Biserică mai puternic decât la mireni, căci multe suflete țin de clerici.

Dumnezeu să fie cu noi toți și să ne călăuzească pururea!

Întrebări – mai mulți cititori
Răspunsuri – Pr. Mihai-Andrei Aldea

A se vedea și Împărtășirea cu Sfintele Taine. Rânduială canonică și rătăciri.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”

Atunci când Arhanghelul Mihail a strigat
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!,
s-a oprit căderea îngerilor, prefacerea lor din duhuri de lumină în draci întunecați.

Ar fi bine ca atunci când gânduri și simțăminte năvalnice ne tulbură și tind să ne stăpânească, să repetăm acest îndemn. Și să îl înțelegem!

Să stăm bine – s-a spus.

Dumnezeu este Bun, Dumnezeu este Binele.
Să stăm bine înseamnă să stăm după Dumnezeu, cu Dumnezeu, întru Dumnezeu.

Să luăm aminte – s-a spus.

Căci altfel rânduiala noastră se strică, ne pierdem rosturile, rătăcim.
Și nu mai stăm bine!
Deci, ca să stăm bine, trebuie să luăm aminte. Să luăm aminte la Dumnezeu și, înapoi, la noi înșine, apoi iar la El și iar la noi. Ca să ne măsurăm neîncetat starea după Binele Adevărat.

Să stăm cu frică – s-a spus.

Și asta poate să pară ciudat sau greu de dus pentru lașii care sunt îngroziți de cuvântul frică tocmai pentru că frica îi stăpânește.
Există și o frică bună: aceea de a cădea din iubire și adevăr, aceea de a ne despărți de bine.
Iar ea este motorul cel mai apropiat, simplu, eficient, pentru luare aminte, pentru a nu ne lăsa moi, pentru a fi treji.
Frica despărțirii de Dumnezeu, sau frica de a cădea din Bine, este ca sulițele pe care și le-a pus Prâslea cel Voinic împrejur ca să îl trezească dacă adoarme. Această frică binecuvântată ne împunge spre trezvie atunci când amăgirea drăcească ne adoarme conștiința – și ne-o adoarme tocmai ca să ne lăsăm scoși din bine, despărțiți de Dumnezeu.

Atunci când valurile lumii se ridică, mulți suntem slabi în Credință.
Și ne lăsăm stăpâniți de frica cea rea, care ne păcălește că răul este puternic și va învinge – și ne va învinge.
Dar Cel care este cu noi este Atotputernicul. Și, chiar și atunci când ni se pare că doarme, e cu noi și ne păzește, priveghează, ne iubește.
Sărind din luntrea ce pare o jucărie a valurilor ne sinucidem.
Stând cu El în luntre atingerea limanului – a Țărmurilor de Sus – este absolut sigură.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Să vă aduceţi aminte!

de vina pentru pacaleala 01

Când veţi afla cât de mult aţi fost păcăliţi cu gripa covid-19, cât de mult au câştigat unii pe spinarea voastră… să nu daţi vina pe mass-media sau politicieni. De vină sunteţi voi, cei care i-aţi crezut orbeşte.
(Deşi mereu spuneţi că mint, mass-media şi politicienii sunt dumnezeii voştri.)

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Omul de azi. Lecţia COVID-19

Spuneam cândva:

Omul de azi este atât de lipsit de duh încât încercând să fie profund este doar confuz.

Adaug:

Omul de azi primeşte ca fireşti cele mai mari restrângeri ale libertăţii sale, ale libertăţii copiilor lui, ale libertăţii oricui, de frica unei gripe. În faţa ameninţării politicienilor cu gripa aplaudă până şi bătaia celoralţi oameni pe stradă de către jandarmi şi poliţişti. De frica gripei.
Ca şi cum nu ar şti că cel mai sigur lucru în viaţă este moartea: vei muri, este absolut sigur.
Însă acelaşi om de azi respinge cu putere şi chiar duşmănie rânduielile sfinte de curăţare a sufletului, gândirii, simţămintelor, cuvintelor şi faptelor, date de Dumnezeu prin Biserica Sa. Cu toate că acestea sunt singurele ce preschimbă moartea în viaţă, trecând omul din iad în Veşnicia luminii, adevărului, bucuriei, dragostei.
Primele restrângeri şi alarme ajung la omul de astăzi de la politicieni: pe care îi ştie mincinoşi, dar îi crede.
Rânduielile Bisericii ajung la omul de astăzi prin cuvântul sfinţilor: pe care îi ştie curaţi şi adevăraţi, dar nu îi crede.

Sfântul Antonie cel Mare a spus, acum peste 1600 de ani:

Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.

Mihai-Andrei Aldea

sfinţii închisorilorAll-Saints-of-British-Isles-and-Ireland

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Despre cinstirea sfinţilor

sfinţii închisorilor

Sfinţii sunt oameni obişnuiţi. Născuţi printre noi, ca oricare alţi oameni. Dar care au izbutit să pună înălţarea duhovnicească (spirituală, dacă vreţi), mai presus de orice. Adică au pus mai presus de orice adevărul şi dragostea. Adică pe Dumnezeu.

Viaţa este o trecere către Veşnicie. Moartea este poarta intrării în Veşnicie.
Sfinţii sunt cei care s-au pregătit pentru Veşnicie, intrând prin moarte în Viaţa cea fericită şi veşnică.
S-au aşezat în adevăr şi în dragoste, luptând împotriva slăbiciunilor, păcatelor şi patimilor. Şi au câştigat.

De ce să îi cinstim pe sfinţi?
Ca să învăţăm de la ei şi să ne întărim prin pilda vieţii lor.
Ca să primim ajutorul lor, sprijinul lor, în drumul vieţii noastre.

Eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor. (Ps. 138.17)
De acum nu vă mai numesc pe voi argaţi (slugi), căci argatul (sluga) nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni (Ioan 15.15).

Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei. (Ps. 15.3)
Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. (Ps. 90.1)

Dumnezeu a stat în adunarea dumnezeilor (Psalm 81.1;
a se vedea şi Ioan 10.35-36 Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată – despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt?)
Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea(I Corinteni 6.2)

Pr. Mihai-Andrei Aldea

a se vedea şi acest material

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă