Am amintit și altădată despre greșeala abisală de a confunda originea unui cuvânt cu originea noțiunii.
Pentru că un cuvânt poate să fie mult mai nou decât noțiunea în cauză în viața aceluiași popor.

Nu e clar?

Să luăm un barbarism tipic pentru creolo-româna contemporană: șoping (indiferent cum este scris, deși în română, academic, ar trebui scris cum se pronunță – aici însă ne izbim de snobismul rasist care siluiește limba română și limbile academice).

De ce îl numesc barbarism tipic?
Pentru că încalcă toate legile neologismului sănătos, natural.

Astfel, el nu este adoptat pentru o noțiune care nu exista în limba română.
Adopții corecte de acest fel sunt, de pildă, radar, radio, telefon, televizor etc. Pentru care doar un om foarte lipsit de discernământ ar avea ceva de reproșat.

Dimpotrivă, șoping este adoptat din snobism rasist. Adică pentru că unora li se pare mai ”cool”, adică mai grozavă, limba engleză decât limba română, pentru că sunt rasiști și snobi.
Cine nu crede că am dreptate poate consulta definiția oficială a rasismului a Consiliului Europei (click pentru accesare), care include orice discriminare puternică și sistemică față de un grup etnic sau religios pentru simpla apartenență la acel grup. Astfel, se include la rasism și antisemitismul, adică discriminarea puternică și sistematică față de Evrei. Consiliul Europei recunoaște faptul că rasele sunt mituri (adevăr pentru care, slavă lui Dumnezeu, am avut eu însumi parte de persecuții)¹. Dar, arată foarte corect, asta nu înseamnă că noțiunea de rasism este și ea mitică sau ireală. Dimpotrivă, este o realitate foarte concretă.
Desigur, Consiliul Europei ignoră rasismul antiromânesc. Asta și din pricina faptul că Românii ar trebui să potopească acest consiliu cu plângeri împotriva persecuțiilor maghiare, sârbe, rusești, ucrainene, grecești etc., dar nici vorbă de acest lucru.
Românii – și statul zis român – ar trebui să ceară despăgubiri reale, nu bătăile de joc ce au fost, pentru genocidurile desfășurate de Ungaria și partidele maghiare în Transilvania, Crișana, Maramureș – atât împotriva Românilor, cât și împotriva altor etnii locale². Raul Șorban, Dumnezeu să-l odihnească, a avut multe de spus pe temă, dar nu a fost ascultat.
Românii – și statul zis român – ar trebui să facă mii de plângeri și acțiuni împotriva genocidurilor bulgare împotriva Românilor; de la cele din Dicia (Dobrogea) interbelică sau din Primul Război Mondial³ și până la cel actual.

Dar mă opresc aici, fără a mai descrie acțiuni genocidare anti-românești ale altor națiuni.
Ar trebui să fie destul pentru ca cititorul să iasă din irealitatea virtuală și să dea piept cu un modest tablou al realității plină de suferință a Istoriei Românilor.
Esențial este că, după Consiliul Europei, UNESCO, ONU și alte structuri similare – în care Republica România este parte – tratarea cu dispreț a culturii și limbii române este rasism.

Un rasism la care foarte mulți cetățeni aderă puternic, de multe ori cu patos. Construind uriașe discursuri – monolog polifonic, după cum bine spunea Sfântul Nicolae Steinhardt – prin care să își îndreptățească rasismul, să ”dovedească” inferioritatea nativă și istorică a Românilor.

Acesta (rasismul) este sistemul cultural ce determină ”englezirea” limbii române, așa cum a determinat în trecut ”franțuzirea” sau ”nemțirea”.
De aici și adoptarea șopingului sau altor barbarisme similare.

Acum să ne întoarcem însă la exemplu: șoping (shopping sau shoping⁴) este un cuvânt englezesc, intrat în uz la engleziții din anii ’80 ai secolului trecut.
Desigur, feluriți snobi anglofili l-au folosit și anterior, dar minoritar.
Însă, fie că îi dăm ca dată de intrare anul 1980, anul 1960 sau chiar anul 1800, este absurd să crezi că până atunci Românii nu au mers la cumpărături!

Deci originea unui cuvânt NU indică originea noțiunii, fenomenului sau obiectului descris la vorbitorii limbii de care aparține cuvântul!

Dimpotrivă, rareori cuvântul are o vechime semnificativă comparativ cu noțiunea.

De exemplu, a cumpăra sau a face cumpărături sunt expresii latine, chiar dacă și-au schimbat sonoritatea. Însă este bineștiut că Tracii au făcut comerț, deci implicit cumpărături, înainte de a deveni parte a culturii romane.
Mai mult, descoperirile arheologice pre-indo-europene atestă foarte clar existența negoțului chiar pe distanțe neașteptat de mari pentru vremea respectivă.
Cum spuneau la a cumpăra sau a face cumpărături doamnele și domnișoarele de acum 10,000 de ani de pe teritoriul nostru? Nu știm, dar știm cu siguranță că altfel decât Romanii și Românii – câteva exemple în nota⁵.

Am explicat acest lucru, cândva, pentru hulitul cuvânt sarma, declarat – cu o adâncă lipsă de logică și spirit științific – drept ”turcesc”. De aici rasiștii trăgând ”geniala” concluzie că ”sarmalele au fost aduse de Turci” (click pentru accesare). Asta deși numele sarma este inițial regional – și extins prin impunerea limbii literare în dauna idiomurilor locale. Asta deși numele alimentului în diferite regiuni sunt: brozbuțe, curechi umpluți, foi (de varză/viță de vie), găluște, perișoare, perne, puicuțe etc. Dintre 13 denumiri înregistrate de noi pentru alimentul în cauză șapte sunt de origine latină, unul probabil traco-ilir, apoi două latino-slave sau latino-slavo-germane, una slavo-germană, una slavă și, evident, sarma.
TOATE denumirile în afară de sarma fiind ignorate de rasiștii care urlă, împreună cu invadatorii otomani, ”sarmalele sunt turcești”. De parcă Turcii mănâncă porc!

Asemenea absurdități rasiste bântuie cultura română, fie aceasta de stradă sau livrescă.

Se vaită unii, cu gingășie rasistă, că „nu avem nimic românesc în așa-zisa bucătărie românească”. ”Explicația” fiind faptul amintit:

greșeala abisală de a confunda originea unui cuvânt cu originea noțiunii.

Dar, va protesta cineva – rănit la inimioară de asprimea unui text incomparabil mai blând decât suferințele produse de rasismul anti-românesc –, de ce ar fi o asemenea greșeală, fie și abisală, rasism?
Până la urmă este o confuzie, nu?

Răspunsul este simplu: aceeași oameni care adoptă cu hărnicie orice afirmație/acuzație de tipul ”ciorbele nu sunt românești, sunt turcești” refuză orice viziune similară la alte popoare.
De exemplu, ciorbă nu este turcesc la origine, ci persan.
Asta nu înseamnă că Turcii nu au avut zeamă acră (fiertură acră) până la preluarea cuvântului în cauză.
De fapt, ca să fim cinstiți, ciorbă nu este la origine persan, ci part; fiind preluat de Perși de la Parți. Ceea ce nu înseamnă că până atunci Persanii nu au avut acel fel de mâncare.
Toate aceste lucruri sunt ușor de aflat astăzi. Dar niciunul dintre rasiștii care anulează bucătăria românească pentru (unele) cuvinte de origine străină nu este interesat de ele. Pentru că interesul este denigrarea sistemică și sistematică a culturii române, mai ales populară, a limbii române, a istoriei Românilor, a Românilor ca etnie.

Vedem astfel că în spatele confuziei între originea cuvântului și originea noțiunii, la foarte multe persoane stă rasismul anti-românesc.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

---

Note

1. A se vedea șirul de eseuri de Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea, Cultura Violenței. Un nou rasism, I-IV, 2019 (începând cu prima parte, click pentru accesare). ↩︎
2. Pentru a nu copleși cititorul, oferim câteva dintre lucrările fundamentale pe temă, lucrări cu un număr foarte mare de izvoare pentru fiecare dintre evenimentele descrise.
   Lucrări generale:
   Istoria Bisericii Ortodoxe Române, de Mircea Păcurariu; A History of Roumanians: From Roman Times to the Completion of Unity, de R. W. Seton-Watson, 1934; Voievodatul Transilvaniei, vol. I-IV, de Ștefan Pascu, 1971-1989; Istoria Transilvaniei, vol. I-III, de Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan și Thomas Nägler, 2003-2008; Istoria Transilvaniei, de Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan, 2016; Formarea națiunii române, de Ștefan Pascu, 1967; Istoria României: Transilvania, vol. I, coord. Ioan-Aurel Pop, 1997; Ungurii despre români: Nașterea unei imagini etnice, de Melinda și Sorin Mitu, 2014.
   Lucrări privind maghiarizarea ca fenomen: Notițe despre întâmplările contemporane, de Ioan Cavaler de Pușcariu, 1913; Date privitoare la maghiarizarea românilor, de G. Popa Lisseanu, 1937; The Hungarian Policy of Magyarization in Transylvania: 1867-1918, de Gelu Neamțu și Nicolae Cordoș, 1994; Românii mureșeni în fața deznaționalizării maghiare, de Aurel Holrică, 1996 (lucrarea atestă excepțional, prin documente școlare, parohiale, ale administrațiilor locale etc. un proces de maghiarizare ce urmează foarte strict regulile descrise de Huszar Antal – a se vedea mai jos; subliniem că în 1996 lucrarea secretă a lui Huszar Antal – Ungur de origine română! – era necunoscută până și în Ungaria, cu excepția anumitor persoane, cu atât mai mult în România; ceea ce face din lucrarea lui Aurel Holrică o confirmare categorică a genocidului sistematic anti-românesc al Ungariei); Transilvania prigonită de unguri, de Ioan N. Ciolan, 1997; National Identity of Romanians in Transylvania, de Sorin Mitu, 2001; Studies on the Romanian Political Elite from Transylvania and Hungary (1861-1918), de Ovidiu Iudean și Alexandru Onojescu, 2012
   Pentru antebelic și Marea Unire:
   A se vedea Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească, Nicolae Iorga, 1906; Istoria Românilor, vol. VII-X, Nicolae Iorga, 1936-1939; Destrămarea monarhiei austro-ungare, 1900-1918, de Ștefan Pascu, 1964; Mișcarea românească din Transilvania: 1900-1914, de Liviu Maior, 1986; Istoria unirii românilor, de Ioan Lupaș, 1937; Istoria Românilor din Dacia Superioară, de Alexandru Papiu Ilarian, 1852; Fragmente istorice despre boierii din Țara Făgărașului dimpreună cu documente istorice, vol. I-IV, de Ioan Cavaler de Pușcariu, 1904-1907; Date istorice privitoare la familiile nobile române…, vol. I-II, de Ioan Cavaler de Pușcariu, 1892 și 1895.
   Pentru interbelic și mai ales Al Doilea Război Mondial:
   Teroarea horthysto-fascistă în nord-vestul Transilvaniei (1940-1944), coord. Mihai Fătu, Mircea Mușat și Ion Ardeleanu, 1985; Invazia horthystă în Transilvania – 1940, de Raul Șorban (drept între popoare!!!), 2004; Chestiunea maghiară, de Raul Șorban, 2001; Invazia de stafii, de Raul Șorban, 2003; Nu te lăsa învins!, de Raul Șorban, 1996 etc.; Administrația militară horthystă în Nord-Vestul României, septembrie-noiembrie 1940, de Gheorghe I. Bodea, Vasile T. Suciu, Ilie I. Pușcaș, 1988. A se vedea și Ardealul frânt în două!, de Sf. Dumitru Stăniloaie, 2011.
   Pentru 1780-1849 o sinteză foarte utilă este The Rumanian National Movement in Transylvania, 1780-1849, de Keith Hitchins, 1977; pentru o epocă următoare (cu un gol de 21, umplut în bună parte prin referințe la cele două decenii) A Nation Affirmed: The Romanian National Movement in Transylvania, 1860-1914, de același autor, 1999; În luptă cu absurdul revizionism maghiar, Nicolae Iorga, 1991.
   O lucrare MAGHIARĂ esențială:
   A Magyarországi Románok, de Huszár Antal, 1907; se găsește online în format pdf, cu toate cele 953 de pagini ale ediției secrete. Pentru cine nu știe maghiară, titlul tradus în română este Despre Românii din Ungaria (deși poate fi citit și Despre Maghiarizarea Românilor, pentru că în realitate aceasta este tema cărții). Este lucrarea unui extremist ungur pentru care maghiarizarea Românilor este un țel suprem. Cartea s-a dorit secretă (25 de exemplare destinate exclusiv unor grofi și funcționari unguri de rang înalt) deoarece este de o răutate diabolică. Principala unealtă pentru maghiarizare a fost Catolicismul, în primul rând în forma Greco-Catolicismului de la Blaj – prima etapă în maghiarizarea Românilor era trecerea la Greco-Catolicism, urmată de schimbarea numelor și catolicizare. Numirea preoților unguri în localitățile greco-catolice și catolice românești îi forța pe Români să folosească tot mai mult limba ungară. Este doar un exemplu între multe.
   O lucrare SECUIASCĂ esențială:
   A Szekelyfold leirasa tortenelmi, regeszeti termeszetrajz a nepismei szempontbol, de Orban Balasz, 1871 (poate fi găsită online în format pdf). Este o lucrare de cca. 740 de pagini reprezentând cercetările și concluziile lui Orban Balasz după ce a vizitat personal între 1862 și 1868 cca. 500 de comune locuite de Secui, Români Secuizați și Români. Documentul prezintă atât fenomenul maghiarizării forțate a Secuilor, cât și a Românilor. Spre deosebire de zilele noastre, când Secuii se cred Unguri – iar cetățenii Ungariei îi consideră ”Țigani” (ca și cum asta ar fi o insultă) – până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea Secuii și Românii erau frați. De fapt, singurii frați pentru amândouă popoarele.
   O sinteză a problemelor în materialul Evoluția secuizării românilor din Arcul Carpatic. Acțiuni de maghiarizare a românilor din Transilvania, 10/02/202, pe site-ul Cer și pământ românesc (click pentru accesare).
   O lucrare scurtă, sintetică, a marelui om și cărturar Raul Șorban: Fantasma Imperiului Ungar și Casa Europei, 1990.
   
   Evident, sunt mii și mii de cărți, colecții de documente, studii, eseuri, mărturii audio și audio-video, acte juridice (inclusiv simulacrele de procese făcute câtorva dintre Ungurii genocidari) etc. Deoarece nu cităm din lucrările oferite, nu le-am prezentat în forma academică, mai ales că sunt ușor de găsit cu datele oferite. ↩︎
3. A se vedea 707 zile sub cultura pumnului german, de Virgiliu N. Drăghiceanu, care include și câteva mărturii privind bestialitățile aproape de nedescris ale Bulgarilor și Turcilor asupra Românilor în epoca amintită. A se vedea Evaluările lui Marin Ionescu-Dobrogianu privind ocupația bulgară în județul Tulcea (1916-1918), de Valentin Ciorbea și Luminița Stelian (de altfel Valentin Ciorbea, respectiv Lumința Stelian au și alte materiale pe temă). A se vedea Administrația românească în Cadrilater (1913-1940), de Constantin Tudor. Ori Cadrilaterul (1913-1940): Dobrogea de Sud – Istoria unui teritoriu pierdut, de Florian Bichir, 2025. Sau Cadrilaterul. Ideologie cominternistă și iredentism bulgar, 1919-1940, de Dan Cătănuș, 2001 etc. ↩︎
4. Așa apare în unele dicționare de neologisme. ↩︎
5. În euskera (bască) a cumpăra este erosteko; basca fiind ultima limbă pre-indo-europeană rămasă în Europa. În georgiană (gruzină) a cumpăra este q’idva (ყიდვა). În abhază este aahəara. În osetină, cea mai scito-sarmată limbă modernă, a cumpăra este aelxeanân (cu ae legate ca o singură literă) sau ælxænyn (aproximativ; în grafie slavonă ӕлхӕнын, dar acel ы este descris în unele lucrări ca având aceeași sonoritate cu î, iar în altele fiind între î și ă, mai aproape de î). În armeană, cea mai apropiată limbă de idiomurile tracice cunoscută astăzi, a cumpăra este gnel (գնել). În albaneză, socotită cea mai ilirică limbă cunoscută, a cumpăra este bleră (blerë). Etc. După cum se poate vedea, deosebirile sunt enorme. ↩︎