Nicolae Iorga – Bizanţul şi Romania

Costantin_nord-limes_png - b mic

Noi zicem Bizanţ, dar termenul acesta nu a fost niciodată aplicat la altceva decât la cetatea de odinioară [Byzantiumul traco-elin pre-roman n.n.].

Bizanţul [aşa-zisul „Imperiu Bizantin” n.n.] nu este o Împărăţie grecească sau orientală ci, în concepţia sa fundamentală Împărăţia Romană, Basileia ton Romaion […].

Grecul însuşi a ajuns, şi în viaţa populară, să se considere nu Elinul de odinioară ci, în concepţia populară a cuvântului, Rhomaios, Romeos […]

Deci împărăţia aceasta a fost a „Romeilor”, care se consideră Romani, nu admiţând îngenuncherea lor ci reclamând cu mândrie apartenenţa faţă de Imperiul Roman. S-a păstrat astfel, la Bizanţ, limba latină, care apare pe monede până într-o epocă foarte târzie. Ea s-a păstrat şi în ceea ce priveşte dreptul […] limba greacă fiind numai pentru interpretări, pe când textele [de lege n.n.] se prezentau în latină.

Nicolae Iorga, Bizanţ după Bizanţ

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Adevăr zguduitor: de la sărăcie sub ocupaţie la bogăţie în România

Romania-Mare-Harta-Administrativa-Basarabia-Bucovina.Info_

Rasismul imperialist germano-austro-ungar face de multă vreme o propagandă anti-românească mizerabilă, plină de minciuni neruşinate.
Printre acestea, afirmaţia despre „ce bine era sub Ungaria/Habsburgi/Austro-Ungaria şi ce rău sub Români/România„. O afirmaţie total mincinoasă, dar preluată de toate slugile coloniştilor străini şi crezută de mulţi. Mulţi dar prea puţin inteligenţi. Pentru că o cercetare simplă astăzi – secolul XXI, totuşi! – i-ar fi lămurit:
Sub Ungaria, Habsburgi şi Austro-Ungaria şi provinciile româneşti şi Românii au fost subiectul unei ocupaţii răuvoitoare, extremist-rasiste, genocidare. Sub Ungaria, Habsburgi şi Austro-Ungaria s-a practicat genocidul cultural, religios şi etnic îndreptat împotriva culturii române, a Ortodoxiei şi a etnicilor Români. S-au interzis şi distrus cărţile româneşti – cu excepţia celor care predicau deznaţionalizarea şi/sau apostazia. S-au interzis şi distrus tradiţiile româneşti – ca singur exemplu, vânătorii români au fost oprimaţi sistematic, excepţie făcând cei care erau trecuţi în slujba nobililor şi regilor maghiari. Banatul, de pildă, a fost subiectul unui continuu genocid religios şi etnic sub Ungaria. Întrerupt de ocupaţia otomană, genocidul etnic a fost reluat sub Austrieci. Zeci de sate româneşti au fost masacrate de „civilizatorii” austrieci. În schimb au fost colonizaţi Şvabi (Germanici), apoi feluriţi Slavi din toate părţile, dar mai ales Sârbi. Toată regiunea majoritar sârbească de astăzi este rezultatul genocidului austriac, în cele două faze: uciderea sau izgonirea Românilor şi colonizarea străinilor. Asemenea, trei sferturi din populaţia ungurească din Judeţul Mureş este rezultat asimilării religioase şi etnice forţate practicată de Unguri în secolele XVIII-XX. Altfel spus, peste 75% din Ungurii din Judeţul Mureş sunt români apostaţi şi maghiarizaţi; Străbunii lor, la 1700, erau Români ortodocşi. Etc., etc.

Ei, dar vine rasismul imperialist germano-austro-ungar cu altă aberaţie: „poate erau unele nedreptăţi [unele? să te judece Dumnezeu după adevărul spuselor tale!], dar a fost o bunăstare economică şi culturală adevărată, prăbuşită în primitivism şi sărăcie sub Regăţeni„. O afirmaţie la fel de mincinoasă – ca să nu zic total dementă -, însă la fel de crezută de slugile coloniştilor străini şi alţi oameni fără discernământ. Pentru că, iarăşi, o cercetare simplă astăzi – secolul XXI, din nou! – i-ar fi lămurit:

  1. Românii erau oprimaţi cultural şi economic sub Ungaria, Austria şi Austro-Ungaria la un nivel pe care Vechiul Regat nu l-a visat decât în coşmarurile cu unii Fanarioţi.
  2. Transilvania, Banatul, Bucovina, Maramureşul şi Crişana erau printre cele mai sărace provincii austro-ungare.

Dezvoltarea acestor provincii în perioada interbelică a fost uluitoare. Chiar Ungurii din aceste părţi au trăit mai bine – şi economic, dar şi cultural – sub conducerea Bucureştiului decât sub conducerea Vienei şi/sau Budapestei. Iar în clipa de faţă aceste provincii sunt la un nivel la care sub Viena şi/sau Budapesta nici nu ar fi putut visa. Adică au trecut de la sărăcie – chiar sărăcie cruntă! – sub ocupanţi la bogăţie în România (Mare). Vă vine greu să credeţi?
Iată, aveţi într-un rezumat Activenews prezentarea făcută de Prof. Petrişor Peiu, pe baza documentelor oficiale ungureşti şi austro-ungare. Vedeţi la Activenews pe scurt, sau în Ziare.com articolul complet (cu titlul 101 ani de România, mai mult decât 1000 de ani de regate şi imperii). Şi vă lămuriţi. A, să nu uit: în articolul original aveţi sursele, ca să puteţi verifica personal informaţiile.

Puteţi constata astfel că sursa dispreţului faţă de Bucureşti, România Mare şi „mitici” nu este în realitatea faptelor, ci în minciunile propagandei duşmane.
Pe care politicienii – UDMR, PSD, PNL, USR – o propagă aproape continuu, cu puţine excepţii. Ceea ce arată foarte clar că nu sunt în slujba adevărului, nici a României, ci a unor puteri duşmane.
Treziţi-vă, Români! Că aţi dormit destul!

Mihai-Andrei Aldea

Tricolorul

P.S. Pentru cine nu a înţeles, subliniez că se poate da click pe textul subliniat spre a se ajunge la articolele amintite. Ca să fie şi mai simplu, le redau şi aici:
rezumat Activenews pentru prezentarea făcută de Prof. Petrişor Peiu
în Ziare.com articolul complet, adică 101 ani de România, mai mult decât 1000 de ani de regate şi imperii

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Armă chimică – Dicţionarul Cum luptau Românii?

Armă chimică = (lat.) Armă (v.) artizanală, care îşi îndeplineşte rostul (v.) prin efectele bio-chimice pe care le produce. La Români cele mai răspândite arme chimice au fost otrăvurile (v.). Este consemnat un caz în care Românii (din Moldova) au folosit ca armă vinul, lăsând sute de butoaie de vin bun şi tare în calea unei armate (v.) poloneze. Constatând că vinul nu este otrăvit, Polonezii l-au băut pe tot, îmbătându-se atât de tare încât au putut fi dezarmaţi – şi daţi afară din ţară (v.) – fără să se apere. Oricât de hazlie ar părea întâmplarea, dat fiind că vinul în cauză a produs incapacitarea (v.) inamicului, în acest caz a funcţionat ca armă chimică.

Armă de foc = (lat.) Armă (v.) artizanală, de (mare) distanţă, care lansează proiectile în urma unei arderi rapide (explozie) într-un mediu aproape închis ce dirijează gazele de ardere (aflate într-o expansiune puternică şi foarte rapidă) în direcţia sau direcţiile dorite. Asemenea arme sunt bomba, grenada, mina, mitraliera, pistolul, puşca, revolverul, tunul etc. Românii au preferat de-a lungul timpului puşca şi mitraliera, în folosirea cărora au excelat, dar şi grenada, tunul etc.

Armă ecologică = (lat.) Armă (v.) artizanală sau ansamblu de arme şi metode prin care mediul natural este schimbat astfel încât să producă greutăţi cât mai mari şi chiar pierderi de vieţi inamicului. Românii au folosit mai ales pârjolirea pământului (v.), dar şi anumite insecte, precum albinele (v.) sau viespile. A se vedea şi război ecologic.

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? II. Dicţionarul, 2019, Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Apărătoare, Apărători – Dicţionarul Cum luptau Românii?

Apărătoare/Apărători = (lat.) (1) Parte a unei arme (spadă, sabie, halebardă etc.) care apără mâna; gardă (v.). Apărătoarea cea mai obişnuită la Români în Evul Mediu este apărătoarea în cruce, simplă sau dublă. La Românii Călători apar1 şi forme de spadă (v.) şi sabie (v.) fără apărătoare, folosite mai ales de călăraşi (v.). Luptătorii (v.) străini aflaţi în Românime aduc şi alte modele de apărătoare, către sfârşitul secolului al XVIII-lea putând fi consemnate la noi toate tipurile de apărătoare (1) din Europa, Imperiul Otoman, Arabia şi Persia (Iran). (2) Local, scut sau pavăză, în trecut şi cămaşă de zale, coif sau orice altă formă de armură. Amintim bicăul (1) (v.) (care se folosea mai ales la o singură mână). Astăzi apărătoare – folosit mai ales la plural, apărători – sunt armurile moderne (din fibră de carbon, materiale plastice, kevlar etc.) folosite în sporturile de luptă şi artele marţiale moderne.

Apărător(i) = (lat.) Luptătorii (v.) care apără ceva; luptătorii români. Termenul are şi un înţeles tactic (cei care sunt în apărare în faţa unui atac (v.)), dar şi unul spiritual. Pentru Români lupta de apărare este lupta dreaptă (v.) prin excelenţă. Fiecare bărbat (v.) român – şi foarte multe, dacă nu toate femeile (v.) românce din trecut – se socoteau ca apărători ai Legii Româneşti (v.), ai Bisericii (v.), ai Neamului (v.), ai Ţării (v.) şi ai firii (v.).

1După unele surse, sub influenţă persană sau mongolă, după altele, ca parte a moşteniri antice a armelor de tip mahaira (v.) şi falcata (v.)

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? II. Dicţionarul, 2019, Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

De la „Ortodoxia şi artele marţiale” la „Cum luptau Românii?”

În 2014 apărea, sub editura Episcopiei Giurgiului, Ortodoxia şi artele marţiale.
O carte foarte urâtă de cei care adoră prejudecăţile; laolaltă, din Biserică şi din afara – sau dimpotriva – acesteia. Lucrarea a fost verificată înainte de apariţie de mai mulţi teologi de frunte – unul semnând chiar prefaţa, altul fiind episcopul ce a dat binecuvântarea. Cu toate acestea, la nivelul… şoaptelor – ca să nu zicem bârfelor – au fost destui cei care au atacat-o pe motiv că nu ar fi teologic corectă; fără argumente reale, dar adeseori veninos. Este doar un exemplu din tulburările pe care le-a stârnit. Totdeauna pe baza unor prejudecăţi rănite. Însă au fost şi foarte mulţi cei care s-au folosit de Ortodoxia şi artele marţiale. Cei care au găsit în ea echilibrul de care are nevoie un om pentru a fi luptător fără să fie bătăuş sau ceva mai rău. Cei care au găsit în ea legătura cu spiritualitatea ce i-a condus pe Constantin cel Mare şi cei ce l-au urmat, pe Mircea cel Bătrân şi poporul ce i-a fost alături, pe Ştefan cel Mare şi Ţara pe care a ridicat-o, pe Mihai Viteazul şi luptătorii săi etc., etc. Cei care au găsit în ea Învăţătura Ortodoxă despre luptă, război, pace, viaţa aceasta, Veşnicie şi alte noţiuni şi rânduieli esenţiale.

Ortodoxia si artele martiale 01 editat.jpg

Ortodoxia şi artele marţiale este parte a unui proiect de cercetare conceput de Părintele Iustin Pârvu şi autorul cărţii, Mihai-Andrei Aldea. Următoarea etapă în acest proiect este lucrarea Cum luptau Românii?
Aceasta face trecerea de la analiza mai generală din Ortodoxia şi artele marţiale la ceea ce ar fi un caz particular: Românii. Doar că acest caz particular se dovedeşte mult mai mare decât s-ar putea crede. Mult mai mare.

Pentru Cum luptau Românii? s-au folosit, firesc, şi sursele întrebuinţate în scrierea lucrării Ortodoxia şi artele marţiale. Sau altele, pentru lucrări istorice, etnologice şi teologice mai vechi. Dar şi multe alte surse. Cercetarea pentru Cum luptau Românii?, începută în 2014, a continuat din 2017 în paralele cu primele forme al cărţii. Doar că în 2018 ceva s-a schimbat.

 

În discuţiile purtate de autor cu mai mulţi cunoscuţi şi prieteni s-a ivit, repetat, problema unor termeni, unor noţiuni, unor concepte ale Culturii Româneşti Vechi. Termeni, noţiuni şi concepte aproape necunoscute sau total necunoscute astăzi. Ori cunoscute într-o formă radical schimbată. Întâi Oliviu Crâznic, mai apoi şi Nicolae Pârlog, au cerut elaborarea unui „mic vocabular” final, care să ofere definiţia acestor noţiuni.

Termenul de apariţie a lucrării fusese 1 Octombrie 2018. Din Iunie 2018 a început lucrul şi la „micul vocabular”, în paralel cu şlefuirea cărţii. Doar că „micul vocabular” a refuzat cu îndărătnicie să fie mic. A crescut. Şi Cum luptau Românii? a ajuns, la începutul lui 2019, să aibă două manuscrise: Cartea şi Dicţionarul.

O muncă enormă, ce a inclus numai pentru elaborarea textului mult peste 3.000 de ore, a fost încheiată – mai ales prin persuasiunea câtorva persoane. În Sâmbăta Mare, 27 Aprilie 2019…

 

Publicarea a fost asumată de Editura Evdokimos, cea care a scos şi a doua ediţie pentru Ortodoxia şi artele marţiale. După încă o lună de pregătiri, Cum luptau Românii? se află acum, 29 Mai 2019,la ultimii paşi înainte de apariţie. Coperţile sunt la ultimele retuşuri, corectura este încheiată – dacă se poate spune că vreodată este încheiată corectura… În curând Cum luptau Românii? intră în lume. Şi trece de la munca şi lupta conceperii la întâlnirile cu cititorii – scopul existenţei oricărei scrieri. Să fie cu folos!

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă