Etichetă: libertate

Despre folosirea chip-urilor. Documente UE (I)

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Plecarea la Ceruri a Voievodului Ortodoxiei Românești, Arhimandritul Justin Pârvu, a dus la trecerea treptată în uitare a problemei uriașe adusă de folosirea chipurilor ca mijloc de identificare.
Problemă complexă, care a fost analizată de specialiști, ajungându-se la concluzii pertinente, astăzi uitate.
Pentru cei care vor să înțeleagă fie și în parte problematica, oferim mai jos un document fundamental:

RO

TEN/293
Identificarea prin Frecvenţe Radio (RFID)

Rue Belliard 99 – B-1040 Bruxelles – Tel. +32 (0)2 546 90 11 – Fax +32 (0)2 513 48 93 – Internet http://www.eesc.europa.eu

Comitetul Economic şi Social European

Bruxelles, 11 iulie 2007

AVIZUL
Comitetului Economic şi Social European
privind
identificarea prin Frecvenţe Radio (RFID)
(aviz exploratoriu)
_____________

Într-o scrisoare din 26 februarie 2007, Comisia Europeană, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, a solicitat Comitetului Economic şi Social European să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la

Identificarea prin frecvenţe radio (RFID).

Secţiunea pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 19 iunie 2007. Raportor: dl Morgan.

În cea de-a 437-a sesiune plenară, care a avut loc la 11 şi 12 iulie 2007 (şedinţa din 11 iulie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 138 voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 6 abţineri.

*

* *

Concluzii şi recomandări

Identificarea prin frecvenţe radio (RFID) este o tehnologie semnificativă, care va deveni cu timpul foarte importantă. Aplicaţiile sale prezente şi viitoare au potenţialul de a îmbunătăţi net o gamă largă de activităţi economice, atât în sectorul public, cât şi în cel privat şi de a aduce beneficii semnificative atât persoanelor, cât şi întreprinderilor. De asemenea, are potenţialul de a stimula o dezvoltare masivă în domeniul aplicaţiilor Internetului, făcând posibil ceea ce o agenţie a ONU a descris ca fiind „Internetul obiectelor”. Cu toate acestea, dacă RFID nu este foarte atent controlată, ar putea, totodată, să încalce intimitatea persoanei, să distrugă libertăţile cetăţeneşti şi să ameninţe securitatea persoanelor şi a întreprinderilor.

Titlul integral al comunicării este „Identificarea prin frecvenţe radio în Europa: etape spre realizarea unui cadru politic”. Comisia a întreprins deja o consultare amplă, care a stat la baza acestei comunicări. CESE este acum invitat să elaboreze un document de poziţie. Pe baza reacţiilor la comunicare sa, la sfârşitul anului, Comisia va face o recomandare statelor membre. Actele legislative, a căror elaborare durează mai mult, vor urma mai târziu. Prin urmare, prezentul aviz se concentrează asupra acestei recomandări.

Comisia a decis să instituie un grup al părţilor interesate, care să funcţioneze ca o cutie de rezonanţă, pentru a o ajuta la formularea recomandărilor. CESE acceptă invitaţia de participare, care-i da posibilitatea de a expune prezentul aviz grupului părţilor interesate.

CESE sprijină acţiunile propuse de Comisie în domeniul spectrului radio, al standardelor, al sănătăţii şi securităţii şi al mediului. CESE evidenţiază urgenţa instituirii unei prezenţe eficiente în forurile de standardizare.

Deoarece Comisia îşi va publica recomandările către statele membre la sfârşitul acestui an, este de presupus că va accepta infrastructura de securitate a datelor şi de protecţie a vieţii private în forma sa actuală. Concret, aceasta presupune că organismele de protecţie a datelor care există deja în fiecare stat membru vor deveni autorităţile însărcinate cu protecţia datelor şi a vieţii private în contextul RFID. Prezentul aviz se concentrează asupra acestor teme.

Există puternice ameninţări la adresa vieţii private şi a libertăţilor cetăţeneşti:

  • etichetele RFID pot fi aplicate în/pe obiecte şi documente fără ştiinţa persoanei care ajunge în posesia lor. Deoarece undele radio traversează silenţios şi cu uşurinţă ţesăturile, materialele plastice şi alte materiale, este posibilă citirea etichetelor RFID cusute pe îmbrăcăminte sau fixate pe obiecte din portofele, sacoşe, valize şi altele;
  • codul electronic al produsului dă posibilitatea oricărui obiecte de pe Pământ să aibă un număr de identitate propriu. Folosirea unor numere de identitate unice poate conduce la crearea unui sistem global de înregistrare a articolelor, în care fiecare obiect fizic este identificat şi asociat cu cumpărătorul sau cu proprietarul său la punctul de desfacere sau transfer;
  • instalarea RFID necesită crearea unor uriaşe baze de date, care să conţină datele de pe etichetele unice. Aceste înregistrări pot fi asociate cu date de identificare personale, în special ţinând seama de extinderea memoriilor şi a capacităţii de prelucrare a calculatoarelor;
  • etichetele pot fi citite de la distanţă, nelimitându-se la raza vizuală, de către dispozitive de citire care pot fi încorporate invizibil în aproape orice mediu în care se adună mai multe persoane. Dispozitivele pot fi încorporate în dale de podea, ţesute în covoare, mascate în cadrul uşilor sau ascunse în sertare, ceea ce face practic imposibil ca o persoană să ştie când este scanată;
  • dacă identitatea personală este asociată cu numerele unor etichete RFID unice, persoana poate fi localizată sau i se poate elabora profilul fără ca aceasta să ştie sau să-şi dea consimţământul;
  • se poate imagina o lume în care dispozitivele de citire RFID formează o reţea globală omniprezentă. O astfel de reţea nu ar avea nevoie de asemenea cititoare peste tot. Sistemul din zona de circulaţie cu taxă din Londra poate localiza toate autovehiculele care intră în perimetrul central cu relativ puţine camere, strategic amplasate. În acelaşi mod, se poate construi o reţea de dispozitive de citire a etichetelor RFID strategic amplasate. Acest lucru nu trebuie permis.

Implicaţiile acestor ameninţări sunt următoarele:

  • utilizatorii RFID trebuie să-şi facă publice politicile şi practicile şi nu ar trebui să existe baze de date secrete privind informaţia personală;
  • persoanele au dreptul să ştie dacă articolele comercializate cu amănuntul conţin etichete sau dispozitive de citire RFID. Orice citire care se produce într-un loc de desfacere cu amănuntul trebuie să fie transparentă pentru toate părţile;
  • utilizatorii RFID trebuie să anunţe scopurile pentru care utilizează etichete şi dispozitive de citire. Colectarea informaţiilor ar trebui limitată la ceea ce este necesar pentru scopurile declarate;
  • utilizatorii RFID sunt răspunzători de aplicarea tehnologiei şi de operarea strict în cadrul legislaţiei şi al orientărilor privind securitatea datelor. De asemenea, aceştia sunt responsabili pentru securitatea şi integritatea sistemului şi a bazelor sale de date.

Modul în care aceste principii ar trebui puse în practică.

În cazul ideal, orice întreprindere care desfăşoară tranzacţii cu consumatorii, precum comercianţii cu amănuntul, vânzarea de bilete, controalele de acces, serviciile de transport ar urma să dea clienţilor o formă de garanţie că aceste principii vor fi respectate, un fel de cartă a protecţiei consumatorilor. Teoretic, o astfel de cartă ar putea încorpora toate principiile de bună practică legate de protecţia datelor, detaliate la punctul 4.5. În plus, CESE propune următoarele orientări:

  1. comercianţilor ar trebui să li se interzică să forţeze sau să oblige clienţii să accepte etichete active sau pasive în produsele pe care le cumpără. Printre opţiuni, s-ar putea număra lipirea etichetelor pe ambalaj sau utilizarea unor etichete amovibile, asemănătoare etichetelor de preţ;
  2. clienţii trebuie să aibă libertatea de a îndepărta sau de a dezactiva orice etichete de pe articolele aflate în posesia lor;
  3. RFID nu trebuie folosită pentru localizarea persoanelor. Localizarea persoanelor este o acţiune inadecvată, indiferent că se face prin îmbrăcăminte, bunuri sau alte articole;
  4. RFID nu ar trebui utilizată niciodată într-un mod care să elimine sau să reducă anonimatul;
  5. autoritatea responsabilă ar trebui să indice clar că (c) şi (d) vor fi admisibile numai în situaţii excepţionale şi cu obţinerea în prealabil a aprobării oficiale a autorităţii.

Pot fi avute în vedere anumite excepţii de la orientările anterioare, atunci când:

  • persoanele îşi exercită dreptul de a păstra etichetele active în beneficiu personal;
  • persoanele îşi dau consimţământul să fie localizate în medii sensibile, cum sunt clădirile şi instituţiile publice şi private de înaltă securitate;
  • persoanele optează pentru folosirea aplicaţiilor care îi vor localiza şi îi vor identifica în acelaşi mod în care sunt deja localizate şi identificate prin folosirea telefoanelor mobile, a cardurilor ATM, a adreselor de internet etc.

Orice astfel de excepţie ar trebui notificată autorităţii responsabile.

RFID nu este o tehnologie matură, astfel încât potenţialul său deplin nu este încă înţeles. Pe de-o parte, poate aduce beneficii greu de imaginat civilizaţiei noastre tehnologice, iar pe de altă parte poate reprezenta cea mai mare ameninţare cunoscută la adresa libertăţii şi a vieţii private. CESE are convingerea că aplicaţiile RFID ar trebui dezvoltate în conformitate cu un cod etic strict în materie de protecţie a vieţii private, de libertate şi securitate a datelor, dar că, odată luate măsurile de protecţie necesare, dezvoltarea aplicaţiilor sale trebuie continuată.

În concluzie, în cazul în care se autorizează aplicaţii RFID, instalarea acestora trebuie să fie pe deplin transparentă pentru toţi cei implicaţi.Aplicaţiile care îmbunătăţesc manipularea bunurilor sunt general acceptate. În general, aplicaţiile care implică etichetarea RFID a persoanelor sunt acceptabile în zone de tranzit. Aplicaţiile care asociază persoane cu mărfuri pot fi acceptabile în scopuri de marketing. Aplicaţiile care identifică persoane prin intermediul mărfurilor pe care le-au cumpărat sunt, în general, inacceptabile. Cu toate acestea, unele aplicaţii sunt inadecvate într-o societate liberă şi nu ar trebui autorizate niciodată. Necesitatea imperativă de a proteja viaţa privată şi anonimatul trebuie să constituie miezul recomandării adresate de Comisie statelor membre.

Ce este RFID şi de ce este importantă?

RFID este o tehnologie care permite identificarea şi culegerea automată de date folosind frecvenţe radio. Cea mai evidentă caracteristică a acestei tehnologii este posibilitatea de a ataşa unui obiect, unui animal sau chiar unei persoane un element unic de identificare şi alte informaţii – utilizând o etichetă electronică – şi de a citi aceste informaţii printr-un dispozitiv fără fir.

Etichetele electronice constau dintr-un circuit electronic care stochează date şi o antenă care comunică datele prin unde radio. Un dispozitiv de citire RFID accesează etichetele electronice pentru a obţine informaţiile stocate. Atunci când dispozitivul de citire RFID emite unde radio, toate etichetele electronice din aria sa de acoperire intră în comunicare cu acesta. Este necesar un software pentru controlul dispozitivului de citire, colectarea şi filtrarea informaţiilor.

Sunt disponibile diferite tipuri de sisteme RFID. Etichetele electronice pot fi etichete active sau etichete pasive. Etichetele active au incorporată o baterie care alimentează circuitul intern şi generează unde radio, astfel încât pot să emită în absenţa unui dispozitiv de citire RFID. Etichetele pasive sunt alimentate folosind energia undelor radio transmise de la dispozitivul de citire RFID şi nu au sursă de alimentare proprie. Etichetele pot fi „doar în citire” sau „citire-scriere”. Producţia de etichete doar pentru citire este mai puţin costisitoare şi acestea sunt folosite în cele mai multe aplicaţii curente.

Aria de acoperire a unui sistem RFID depinde de frecvenţa radio, de puterea dispozitivului de citire şi de natura materialului aflat între etichetă şi dispozitiv. În cazul sistemelor pasive, aceasta poate atinge câţiva metri, dar poate depăşi 100 de metri în cazul celor active.

RFID se află la baza ierarhiei tehnologiilor fără fir. În clasificarea în funcţie de distanţa parcursă de semnal, prima poziţie o deţin sistemele de comunicaţie prin satelit, precum GPS. Acestea sunt urmate de tehnologiile de telefonie mobilă cu arie largă de acoperire, precum GSM şi GPRS, urmate, la rândul lor, de semnalele cu acoperire mai redusă, în clădiri, cum este Wi-Fi, de reţelele personale, ca Bluetooth, şi, în cele din urmă, de RFID. Fiecare dintre aceste tehnologii funcţionează separat şi autonom, astfel încât, de exemplu, nu există riscul ca sistemele de satelit să citească etichetele electronice RFID. Chiar şi aşa, datele pot fi transferate între diferitele sisteme prin dispozitive cum sunt telefoanele celulare.

Câteva dintre potenţialele avantaje ale aplicaţiilor RFID sunt următoarele:

  • pentru persoane, pot însemna siguranţă (de exemplu, siguranţa alimentară, îngrijirea sănătăţii, lupta împotriva contrafacerilor), comoditate (timp de aşteptare mai scurt la case de marcat, mai buna manipulare a bagajelor în aeroporturi, plăţi automate) şi îmbunătăţirea îngrijirii pacienţilor, în special în cazul bolilor cronice precum demenţa;
  • în domeniul transporturilor, este de aşteptat să îmbunătăţească eficienţa, securitatea şi calitatea serviciilor pentru persoane şi mărfuri;
  • în domeniul îngrijirii sănătăţii, RFID are potenţialul de a mări calitatea îngrijirii şi a securităţii pacienţilor şi de a îmbunătăţi logistica şi gradul de respectare al tratamentelor medicale. În prezent, se elaborează o metodă de plasare a etichetelor electronice pe fiecare tabletă;
  • în comerţul cu amănuntul, ar putea ajuta la reducerea întreruperilor în aprovizionare, a nivelurilor stocurilor şi a furturilor;
  • în multe domenii în care contrafacerile sunt foarte răspândite, folosirea RFID poate ajuta la determinarea locurilor prin care mărfurile ilicite pătrund în lanţul de aprovizionare;
  • de asemenea, etichetarea RFID poate ajuta la sortarea şi reciclarea pieselor şi materialelor care compun diferitele produse, cu rezultate pozitive pentru gestionarea deşeurilor şi dezvoltarea durabilă.

Multe aspecte ale utilizării RFID sunt ilustrate de aplicarea sa la ciclul de viaţă al cărţilor. Fie numai şi prin numărul lor, cărţile tipărite reprezintă coşmaruri logistice pentru editori, distribuitori, bibliotecari şi librari. În afară de logistica lanţului de aprovizionare, este necesar să fie localizate cărţile ajunse pe raft, astfel încât să poată fi atât regăsite ulterior, cât şi înlocuite. În plus, bibliotecile trebuie să controleze ciclul împrumuturilor, iar cumpărătorii pot întâmpina dificultăţi în localizarea propriilor cărţi în bibliotecă. Etichetele RFID oferă o soluţie acestor probleme. Controlul împrumuturilor din bibliotecile publice va avea analogii în orice alt domeniu în care obiectele sunt reciclate sau închiriate.

Pentru a ilustra natura ameninţărilor inerente acestei tehnologii, se prezintă în continuare rezumatul unei cereri de brevet a IBM (20020615758) din noiembrie 2002, care priveşte identificarea şi urmărirea persoanelor utilizând articole etichetate electronic prin metoda RFID.

„Metodă şi sistem de identificare şi urmărire a persoanelor prin utilizarea de articole etichetate prin metoda RFID, purtate de persoanele respective. Un terminal de la punctul de desfacere generează lista de achiziţii anterioare ale fiecărei persoane care cumpără dintr-un magazin cu amănuntul şi le stochează într-o bază de date privind tranzacţiile. Atunci când o persoană care are sau poartă articole cu etichetă RFID intră în magazin sau în altă zonă desemnată, un scaner de etichete RFID situat în spaţiul respectiv localizează etichetele RFID aflate asupra acelei persoane şi citeşte informaţiile pe care le conţin. Informaţiile colectate de pe etichetele RFID sunt corelate cu istoricul tranzacţiilor stocat în baza de date privind tranzacţiile, conform unor algoritmi de corelare prestabiliţi. Pe baza rezultatelor corelării, pot fi determinate identitatea persoanei şi anumite caracteristici ale sale. Această informaţie se foloseşte pentru a monitoriza deplasarea persoanei în magazin sau în alte zone”.

Cererea de brevet nr. 20050038718 a companiei American Express prezintă elemente asemănătoare.

Este clar că RFID reprezintă mult mai mult decât un cod de bare. În rezumatul cererii de brevet citat mai sus, diferenţele-cheie sunt:

  1. eticheta conţine nu numai descrierea articolului, ci şi un identificator al fiecărui articol în parte, ceea ce permite identificarea ulterioară a cumpărătorului acestuia;
  2. nu este necesar ca eticheta să fie un microcip fizic. Circuitele pot fi imprimate direct pe majoritatea materialelor, de exemplu pe articolele de îmbrăcăminte;
  3. eticheta rămâne activă după vânzare, astfel încât poate fi permanent citită;
  4. dispozitive de citire a etichetelor nu există numai la punctele de desfacere, ci pot fi plasate oriunde şi nu numai în incinta magazinului;
  5. corelarea prin intermediul bazei de date introduce o nouă dimensiune în colectarea de date, în protecţia vieţii private şi în securitatea datelor.

Este discutabil dacă eticheta trebuie să rămână sau nu activă după ieşirea din magazin. Pe de-o parte, reprezintă o ameninţare la adresa protecţiei vieţii private. Pe de altă parte, ar putea fi în avantajul cumpărătorului. De exemplu, posibilitatea existenţei unor dispozitive de citire RFID în casă ar putea ajuta la organizarea pivniţelor de vinuri, a conţinutului frigiderelor, şifonierelor şi bibliotecilor. Prin urmare, este logic ca opţiunea să-i aparţină persoanei, dar tehnologia şi aplicaţia sa trebuie să îi asigure posibilitatea să opteze.

RFID are multe alte aplicaţii în afară de identificarea produselor din comerţul cu amănuntul. Cardul de identitate şi acces in sediul CESE este un dispozitiv RFID. Reţeaua metroului londonez foloseşte cardurile RFID pe scară largă, pentru plată şi acces. Cărţile de credit vor încorpora în curând un dispozitiv RFID pentru efectuarea tranzacţiilor cu valoare redusă fără a folosi codul PIN. Plăcuţele RFID sunt folosite în aplicaţii precum perceperea taxelor de autostradă şi identificarea conducătorilor auto. Accesul la teleschiuri, în unele staţiuni montane europene, este controlat prin plăcuţe RFID purtate în buzunarul costumului de schi. Însuşi raportorul din faţa dumneavoastră poartă zilnic asupra sa trei carduri RFID şi o plăcuţă RFID. Câinele său este identificat cu un cip RFID subcutanat. În întreaga lume, astfel de cipuri intră în uz pe scară largă pentru etichetarea animalelor, în scopul asigurării trasabilităţii în lanţul alimentar. Nu mai este decât un pas până la etichetarea infractorilor şi a pacienţilor cu probleme, exact cum se procedează în cazul câinilor.

Cardul de identitate folosit de CESE este o benignă aplicaţie RFID. Identitatea devine o provocare cu mult mai semnificativă atunci când etichetele RFID sunt incorporate în echipamente de lucru sau uniforme, astfel încât mişcările persoanelor care le poartă pot fi urmărite permanent de scanere amplasate în toate punctele-cheie ale incintei. Cu toate acestea, trebuie admis că acest lucru poate fi dezirabil în anumite cazuri, de exemplu în scopul siguranţei. În orice caz, atunci când nu este însoţită de garanţii adecvate, localizarea continuă a unei persoane poate deveni o încălcare gravă a protecţiei vieţii private, care necesită o justificare solidă şi un control deosebit de atent.

Săptămânalul The Economist consemnează, ca straniu herald al viitoarelor utilizări, faptul că, la clubul Baja Beach din Barcelona, biletul de intrare în zona VIP este un microcip care se implantează în braţ clienţilor fideli. Puţin mai mare decât un bob de orez şi acoperit cu sticlă şi silicon, cipul este folosit la identificarea persoanelor atunci când intră şi plătesc consumaţia. Este injectat de o asistentă medicală, sub anestezie locală. În fond, este o etichetă RFID.

Esenţa comunicării

RFID prezintă interes politic, dat fiind potenţialul său de a deveni un nou motor pentru creştere economică şi locuri de muncă şi, astfel, de a-şi aduce o însemnată contribuţie la Strategia Lisabona, dacă pot fi depăşite barierele din calea inovaţiei.

Comisia a realizat în 2006 o consultare publică privind RFID, evidenţiind aşteptările create de această tehnologie pe baza rezultatelor celor care au adoptat-o primii, dar şi preocupările cetăţenilor în ceea ce priveşte aplicaţiile RFID care implică identificarea şi/sau localizarea persoanelor.

Evoluţiile viitoare şi funcţionarea pe scară largă a RFID ar putea consolida în continuare rolul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor ca motor al inovaţiilor şi factor de creştere economică.

Este necesar un cadru politic şi legislativ clar şi previzibil pentru a face acceptabilă pentru utilizatori această nouă tehnologie. Deoarece tehnologia RFID este transfrontalieră în sine, acest cadru ar trebui să asigure coerenţa cu piaţa internă.

Securitatea, protecţia vieţii private şi etica

Această tehnologie, care are capacitatea de a se răspândi cu uşurinţă şi de a conferi putere deţinătorilor săi, produce îngrijorări serioase în ceea ce priveşte protecţia vieţii private: RFID poate fi utilizată pentru a colecta informaţii legate direct sau indirect de o persoană identificată sau identificabilă şi care, prin urmare, sunt considerate date personale; etichetele RFID pot înmagazina date personale; tehnologia RFID ar putea fi folosită pentru a localiza sau a urmări persoane ori a configura profilul comportamental al acestora. RFID are potenţialul de a fi o tehnologie intruzivă. S-au manifestat preocupări privind încălcarea unor valori fundamentale, a vieţii private şi creşterea supravegherii, în special la locul de muncă, ceea ce poate conduce la discriminare, excludere, victimizare şi posibile pierderi de locuri de muncă.

Este clar că aplicarea RFID trebuie să fie acceptabilă din punct de vedere social şi politic, admisibilă din punct de vedere etic şi permisă din punct de vedere legal. RFID va putea să producă numeroase beneficii economice şi sociale, dar numai dacă se prevăd garanţii eficiente de protecţie a datelor, a vieţii private şi a dimensiunilor etice asociate care stau în centrul dezbaterii privind acceptabilitatea publică a RFID.

Cadrul legislativ comunitar privind protecţia datelor şi a vieţii private în Europa a fost construit pentru a face faţă inovaţiei. Protecţia datelor personale este reglementată de directiva generală privind protecţia datelor1, care este aplicabilă tuturor tehnologiilor care cuprind RFID. Directiva generală privind protecţia datelor este completată de directiva privind protejarea vieţii private în mediul electronic2. În conformitate cu aceste directive, autorităţile publice din statele membre trebuie să se asigure că introducerea aplicaţiilor RFID respectă legislaţia privind protecţia datelor şi a vieţii private. Prin urmare, este necesar să se furnizeze orientări detaliate privind aplicarea RFID şi să se elaboreze codurile de conduită aferente.

În ce priveşte securitatea, întreprinderile din domeniu, statele membre şi Comisia vor întreprinde eforturi comune pentru a înţelege mai bine aspectele sistemice şi ameninţările la adresa securităţii potenţial asociate cu răspândirea masivă a tehnologiilor şi sistemelor RFID. Un aspect important al răspunsului la provocările de mai sus îl constituie specificarea şi adoptarea unor criterii de proiectare care să evite riscurile la adresa vieţii private şi a securităţii, nu numai la nivel tehnic, ci şi la nivel organizaţional şi al desfăşurării activităţii economice. Prin urmare, înainte de alegerea sistemelor RFID şi instalarea aplicaţiilor RFID, este necesară o examinare detaliată a costurilor şi beneficiilor acelor riscuri specifice legate de securitate şi de protecţia vieţii private.

Transparenţa şi neutralitatea bazelor de date care vor înregistra identificatorii unici aflaţi în centrul sistemului RFID, stocarea şi manipularea datelor colectate, precum şi folosirea acestora de către terţi constituie o sursă de preocupare. Acesta este un subiect important, deoarece RFID va genera un nou val de dezvoltare a Internetului, care va conecta în cele din urmă miliarde de dispozitive inteligente şi detectoare sofisticate într-o infrastructură globală de comunicare în reţea. Această nouă fază a dezvoltării Internetului reprezintă „Internetul obiectelor”.

Sistemele de înregistrare şi nomenclatura identităţilor în viitorul „Internet al obiectelor” ar trebui să excludă întreruperile sau utilizarea involuntară de natură a provoca dezordine. Ar trebui ca sistemul să nu fie controlat de interese particulare, care ar putea folosi bazele de date şi sistemele în scopuri proprii. Cerinţele de securitate, etică şi protejare a vieţii private ar trebui garantate pentru toţi factorii interesaţi, fie persoane particulare, fie întreprinderi ale căror informaţii comerciale sensibile sunt integrate în procesele bazate pe RFID.

Pe parcursul proiectării sistemului, trebuie luate în considerare atât cerinţele părţilor implicate activ în instalarea sistemului informatic RFID (de exemplu, întreprinderi, administraţie publică, spitale), cât şi cerinţele utilizatorilor finali cărora li se aplică sistemul (cetăţeni, consumatori, pacienţi, angajaţi). Deoarece, în mod obişnuit, utilizatorii finali nu sunt implicaţi în etapa de proiectare, Comisia va sprijini elaborarea unui set de orientări specifice pentru aplicaţii (cod de conduită, bune practici) de către un grup restrâns de experţi reprezentând toate părţile implicate. Până la sfârşitul anului 2009, Comisia va publica o recomandare prin care va stabili principiile pe care autorităţile publice şi alte părţi interesate ar trebui să le aplice în materie de utilizare a RFID.

De asemenea, Comisia va lua în considerare includerea unor dispoziţii adecvate în viitoarea propunere de modificare a directivei privind protecţia vieţii private în mediul electronic şi, în paralel, va ţine seama de informaţiile furnizate de viitorul grup al factorilor interesaţi de RFID, de grupul de lucru „Protecţia datelor în conformitate cu articolul 29” şi de alte iniţiative relevante, precum grupul european „Etica în ştiinţă şi în noile tehnologii”. Pe aceste baze, Comisia va evalua necesitatea unor alte iniţiative legislative pentru protecţia datelor şi a vieţii private.

Comisia va monitoriza îndeaproape evoluţia către „Internetul Obiectelor”, în cadrul căreia este de aşteptat ca RFID să fie un element important. La sfârşitul anului 2008, Comisia va publica o comunicare în care va analiza natura şi efectele acestor evoluţii, acordând o atenţie deosebită subiectelor legate de protecţia datelor, încredere şi guvernanţă. Comunicarea va evalua opţiunile politice, inclusiv posibilitatea unor noi iniţiative legislative, atât pentru protecţia datelor şi a vieţii private, cât şi pentru a aborda alte obiective ale politicilor publice.

Observaţiile privind temele legate de securitate, protecţia vieţii private şi etică se găsesc în secţiunea 4 a prezentului aviz.

Alte teme ale politicii în materie de RFID

În afară de întregul domeniu al securităţii, protecţiei vieţii private şi eticii, alte teme ale politicii în materie de RFID privesc spectrul radio, standardele, sănătatea şi mediul.

Este important ca armonizarea condiţiilor de utilizare a spectrului să permită o bună mobilitate şi costuri reduse. Comisia a adoptat recent o decizie (2006/808/CE) pentru frecvenţele RFID în banda UHF. Se consideră că alocarea este adecvată pentru o perioadă de trei până la zece ani, dar, dacă vor apărea necesităţi suplimentare în materie de spectru, Comisia va acţiona în consecinţă, folosindu-şi competenţele în temeiul deciziei privind spectrul radio (676/2002/CE). CESE susţine această poziţie.

Adoptarea raţionalizată a noilor standarde internaţionale ISO şi armonizarea standardelor regionale sunt esenţiale pentru lansarea fără incidente a serviciilor. Organismele de standardizare europene corespunzătoare – CEN şi ETSI – sunt pe deplin implicate. Comisia invită aceste trei organisme ca, împreună cu întreprinderile din domeniu, să se asigure că standardele în curs de elaborare îndeplinesc cerinţele europene, în special pe cele privind protecţia vieţii private, securitatea, DPI şi autorizaţiile. Dat fiind că standardele din domeniu şi brevetele avansează adesea în paralel, CESE îndeamnă Comisia să facă tot posibilul pentru a determina întreprinderile din domeniu şi organismele de standardizare să acţioneze rapid pentru a împiedica dependenţa excesivă a aplicaţiilor europene ale RFID de drepturi costisitoare de proprietate intelectuală din afara Comunităţii.

În ceea ce priveşte mediul, dispozitivele RFID sunt integral reglementate de Directiva privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi Directiva privind limitarea utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice (LSDEEE). În materie de sănătate, problema potenţială o reprezintă câmpurile electromagnetice asociate cu dispozitivele RFID. Câmpurile electromagnetice asociate cu RFID sunt, în general, de putere redusă, astfel încât este de aşteptat ca expunerea lucrătorilor şi a publicului să fie mult sub limitele stabilite în prezent. Cu toate acestea, în contextul creşterii generale a aplicaţiilor fără fir, Comisia va analiza permanent cadrul legal. CESE susţine această poziţie.

Observaţii

Deoarece Comisia îşi va publica recomandările către statele membre la sfârşitul acestui an, este de presupus că va accepta infrastructura de securitate a datelor şi de protecţie a vieţii private în forma sa actuală. Concret, aceasta presupune că organismele de protecţie a datelor care există deja în fiecare stat membru vor deveni autorităţile însărcinate cu protecţia datelor şi a vieţii private în contextul RFID.

În comunicare, Comisia a afirmat că, inter alia, va institui şi va consulta un nou grup al părţilor interesate. CESE ar dori să expună prezentul aviz acestui grup.

Există puternice ameninţări la adresa vieţii private şi a libertăţilor cetăţeneşti:

  1. etichetele RFID pot fi aplicate în/pe obiecte şi documente fără ştiinţa persoanei care ajunge în posesia lor. Deoarece undele radio traversează silenţios şi cu uşurinţă ţesăturile, materialele plastice şi alte materiale, este posibilă citirea etichetelor RFID cusute pe îmbrăcăminte sau fixate pe obiecte din portofele, sacoşe, valize şi altele;
  2. codul electronic al produsului dă posibilitatea oricărui obiecte de pe Pământ să aibă un număr de identitate propriu. Folosirea unor numere de identitate unice poate conduce la crearea unui sistem global de înregistrare a articolelor, în care fiecare obiect fizic este identificat şi asociat cu cumpărătorul sau cu proprietarul său la punctul de desfacere sau transfer;
  3. instalarea RFID necesită crearea unor uriaşe baze de date, care să conţină datele de pe etichetele unice. Aceste înregistrări pot fi asociate cu date de identificare personale, în special ţinând seama de extinderea memoriilor şi a capacităţii de prelucrare a calculatoarelor;
  4. etichetele pot fi citite de la distanţă, nelimitându-se la raza vizuală, de către dispozitive de citire care pot fi încorporate invizibil în aproape orice mediu în care se adună mai multe persoane. Dispozitivele pot fi încorporate în dale de podea, ţesute în covoare, mascate în cadrul uşilor sau ascunse în sertare, ceea ce face practic imposibil ca o persoană să ştie când este scanată;
  5. dacă identitatea personală este asociată cu numerele unor etichete RFID unice, persoana poate fi localizată sau i se poate elabora profilul fără ca aceasta să ştie sau să-şi dea consimţământul;
  6. se poate imagina o lume în care dispozitivele de citire RFID formează o reţea globală omniprezentă. O astfel de reţea nu ar avea nevoie de dispozitive peste tot. Sistemul din zona de circulaţie cu taxă din Londra poate localiza toate autovehiculele care intră în perimetrul central cu relativ puţine camere, strategic amplasate. În acelaşi mod, se poate construi o reţea de dispozitive de citire a etichetelor RFID strategic amplasate. Acest lucru nu trebuie permis.

În cel de-al şaptelea Program-cadru, Comisia a oferit deja indicaţii privind aplicarea etică a tehnologiei, deoarece aceasta afectează securitatea datelor şi protecţia vieţii private („Ghidul candidatului” pentru proiectele de colaborare, p. 54)3. RFID este un exemplu de prim ordin al relaţiei în evoluţie dintre tehnologie şi drepturile legale sau aşteptările publicului în materie de protecţie a vieţii private în colectarea şi partajarea datelor. Apar probleme de protecţie a vieţii private oriunde se colectează şi se stochează, în formă digitală sau altfel, date care permit identificare unică a unei sau mai multor persoane. Absenţa controlului sau controlul necorespunzător al divulgării datelor poate fi principala cauză a problemelor în materie de protecţie a vieţii private. Cele mai des întâlnite surse de date care sunt afectate de probleme de protecţie a vieţii private sunt sănătatea, justiţia penală, finanţele, genetica şi localizarea. Localizarea este problema-cheie a RFID.

În indicaţiile sale4 privind modul de abordare a protecţiei datelor şi vieţii private, Comisia a stabilit opt principii aplicabile de bună practică. Astfel, datele trebuie să fie:

  • prelucrate în mod onest şi legal;
  • prelucrate în scopuri limitate;
  • adecvate, pertinente şi nu în exces;
  • corecte;
  • păstrate numai pe perioada necesară;
  • prelucrate în conformitate cu drepturile persoanei respective;
  • sigure;
  • netransferate în ţări care nu asigură o protecţie adecvată în domeniu.

Aceste orientări sunt pe deplin adecvate problemelor de protecţie a vieţii private şi de securitate a datelor pe care le implică aplicaţiile RFID.

În opinia CESE, principiile fundamentale de bună practică sunt următoarele:

  • utilizatorii RFID trebuie să-şi facă publice politicile şi practicile şi nu ar trebui să existe baze de date secrete privind informaţia personală;
  • persoanele au dreptul să ştie dacă articolele comercializate cu amănuntul conţin etichete sau dispozitive de citire RFID. Orice citire care se produce într-un loc de desfacere cu amănuntul trebuie să fie transparentă pentru toate părţile;
  • utilizatorii RFID trebuie să anunţe scopurile pentru care utilizează etichete şi dispozitive de citire. Colectarea informaţiilor ar trebui limitată la ceea ce este necesar pentru scopurile declarate;
  • utilizatorii RFID sunt răspunzători de aplicarea tehnologiei şi de operarea strict în cadrul legislaţiei şi al orientărilor privind securitatea datelor. De asemenea, aceştia sunt responsabili pentru securitatea şi integritatea sistemului şi a bazelor sale de date.

Modul în care aceste principii ar trebui puse în practică.
În cazul ideal, orice societate care participă la tranzacţii între societăţi şi consumatori, precum comercianţii cu amănuntul, vânzarea de bilete, controalele de acces sau serviciile de transport, ar urma să dea clienţilor o formă de garanţie că aceste principii vor fi respectate, un fel de cartă a protecţiei consumatorilor. În plus, CESE propune următoarele orientări:

  1. comercianţilor ar trebui să li se interzică să forţeze sau să oblige clienţii să accepte etichete active sau pasive în produsele pe care le cumpără. Printre opţiuni, s-ar putea număra lipirea etichetelor pe ambalaj sau utilizarea unor etichete amovibile, asemănătoare etichetelor de preţ;
  2. clienţii trebuie să aibă libertatea de a îndepărta sau de a dezactiva orice etichete de pe articolele aflate în posesia lor;
  3. RFID nu trebuie folosită pentru localizarea persoanelor. Localizarea persoanelor este o acţiune inadecvată, indiferent că se face prin îmbrăcăminte, bunuri sau alte articole;
  4. RFID nu ar trebui utilizată niciodată într-un mod care să elimine sau să reducă anonimatul;
  5. autoritatea responsabilă ar trebui să indice clar că (c) şi (d) vor fi admisibile numai în situaţii excepţionale şi cu obţinerea în prealabil a aprobării oficiale a autorităţii.

Pot fi avute în vedere anumite excepţii de la orientările anterioare, atunci când:

  • persoanele îşi exercită dreptul de a păstra etichetele active în beneficiu personal;
  • persoanele îşi dau consimţământul să fie localizate în medii sensibile, cum sunt clădirile şi instituţiile publice şi private de înaltă securitate;
  • persoanele optează pentru folosirea aplicaţiilor care îi vor localiza şi îi vor identifica în acelaşi mod în care sunt deja localizate şi identificate prin folosirea telefoanelor mobile, a cardurilor ATM, a adreselor de internet etc.

Orice astfel de excepţie ar trebui notificată autorităţii responsabile.

O categorie de aplicaţii care ar putea primi exonerare generală este localizarea persoanelor şi a bunurilor în zone de tranzit. În sectorul transportului aerian, bagajele ar putea fi etichetate la îmbarcare pentru a îmbunătăţi securitatea şi siguranţa manipulării, iar pasagerii ar putea fi etichetaţi pentru a îmbunătăţi şi a accelera îmbarcarea la timp şi derularea activităţilor de securitate. O altă aplicaţie ar putea fi localizarea pacienţilor după internarea în spital, în vederea intervenţiilor chirurgicale. Esenţială pentru acceptabilitatea acestei categorii de aplicaţii este certitudinea eliminării etichetei la sfârşitul episodului de tranzit.

RFID nu este o tehnologie matură, astfel încât potenţialul său deplin nu este încă înţeles. Pe de-o parte, poate aduce beneficii greu de imaginat civilizaţiei noastre tehnologice, iar pe de altă parte poate reprezenta cea mai mare ameninţare cunoscută la adresa libertăţii şi a vieţii private. CESE are convingerea că aplicaţiile RFID ar trebui dezvoltate în conformitate cu un cod etic strict în materie de protecţie a vieţii private, de libertate şi securitate a datelor, dar că, odată luate măsurile de protecţie necesare, dezvoltarea aplicaţiilor sale trebuie continuată.

În concluzie, în cazul în care se autorizează aplicaţii RFID, instalarea acestora trebuie să fie pe deplin transparentă pentru toţi cei implicaţi. Aplicaţiile care îmbunătăţesc manipularea bunurilor sunt general acceptate. Aplicaţiile care implică etichetarea persoanelor sunt în general inacceptabile, cu excepţia mediilor cu trafic intens. Aplicaţiile care asociază persoane cu mărfuri pot fi acceptabile în scopuri de marketing. Aplicaţiile care identifică persoane prin intermediul mărfurilor pe care le-au cumpărat sunt, în general, inacceptabile. Cu toate acestea, unele aplicaţii sunt inadecvate într-o societate liberă şi nu ar trebui autorizate niciodată. Necesitatea imperativă de a proteja viaţa privată şi anonimatul trebuie să constituie miezul recomandării adresate de Comisie statelor membre.

Bruxelles, 11 iulie 2007.

Preşedintele
Comitetului Economic şi Social European

Dimitris DIMITRIADIS		Secretarul general
al Comitetului Economic şi Social European

Patrick VENTURINI

1 Directiva 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

2 Directiva 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale si protejarea confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor publice.

3 http://cordis.europa.eu/fp7/dc/index.cfm?fuseaction=UserSite.CooperationDetailsCallPage&call_id=11

4 Directiva 95/46/CE privind protecţia datelor, articolul 6.

Despre ierarhii ale binelui sau răului, Revelație directă și altele asemenea (III)

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Suntem la a șasea parte a unei, nădăjduiesc, ziditoare căutări a înțelegerii creștine, inițiată de utilizatorul Mihai. Se pot vedea mai jos primele trei părți.

Între desacralizare și sfințire
Păcatul își poate schimba natura? (I)
Păcatul își poate schimba natura? (II)
Despre ierarhii ale binelui sau răului, Revelație directă și altele asemenea (I)
Despre ierarhii ale binelui sau răului, Revelație directă și altele asemenea (II)

Mai departe încerc să răspund, cu mila lui Dumnezeu, la feluritele întrebări și probleme ridicate de d-sa.

Dacă îngăduiți, înțelegerea mea este că putem afirma că Republica Romană, deși lipsită de lumina Revelației directe și nicidecum neatinsă de viciu și hybris, a cultivat totuși mos maiorum și a exaltat virtus, înțelegând libertas nu ca libertinajul modern, ci ca libertate ordonată spre înflorirea res publica prin orientarea individului către o ordine morală transcendentă, mai presus de propria voință. Aceasta reprezenta aspirația ascendentă (deși incompletă și rănită) a omului către scopul său, care este, de fapt, cunoașterea și unirea cu Dumnezeu.

În mare, este adevărat.

Sunt însă necesare, mi se pare mie, unele nuanțări.

A. Lipsa luminii Revelației directe la neamuri?

Cât adevăr este în conceptul lipsei luminii Revelației directe la neamuri (popoarele păgâne)?
Este o prejudecată prea des întâlnită? Este doar o ipoteză de lucru?

Psalmul 9:17 arată că neamurile îl uită pe Dumnezeu, ceea ce înseamnă că L-au cunoscut. Psalmul 48:1 vestește tuturor neamurilor pământului. Vălul de la Isaia 25:7 este același văl care acoperea sufletul Evreilor – silindu-l pe Moise să-și acopere chipul – în vremea revelațiilor directe din Sinai.
Interesante pe subiect sunt și cuvintele de la Fapte 14:15-17, mai ales în legătură cu 15:21.
Toate acestea ar merita un studiu, însă mă opresc la a arăta faptul că, într-un fel sau altul, Dumnezeu totdeauna a chemat pe oameni la adevăr, la bine, la mântuire.

Din această chemare, și din răspunsurile imperfecte și parțiale la ea, apare, putem spune, și o oarecare aspirație ascendentă într-un sens pozitiv – de căutare mai mult și mai ales prea puțin conștientă a lui Dumnezeu cel necunoscut.
Așa cum vedem și la Duhul Sfânt grăind prin Pavel Apostolul:

străbătând cetatea voastră și privind locurile voastre de închinare, am aflat și un altar scris ”Dumnezeului necunoscut”. Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiți, pe Acela Îl vestesc eu vouă. (Faptele Apostolilor 17:23)

Replica obișnuită este însă alcătuită din două elemente:
– este o căutare inconștientă
și
– este Revelație naturală

Față de ele, voi spune întâi că o discuție asupra gradului de conștiență cere mult timp. Juridic, dacă știi că ceea ce faci este bine sau rău se consideră că ești conștient. Dar nu și în situația în care ești convins – și se poate dovedi asta – că este totuna să rupi o frunză din gard ori să dai foc la o mașină.
Și de atâtea ori ni se întâmplă să fim în ultima situație, ba chiar să fie nevoie să ajungem la Judecata lui Dumnezeu ca să înțelegem ce am făcut.

Ca urmare, la fel ca în analiza unui text, trebuie să ne oprim nu la speculații privind autorul și intențiile sale, ci la faptele sale.

Astfel, dacă cineva arată în fapte o încercare sistematică – fie doar ca prezență, fie și ca procedură – de a face binele sau, respectiv, răul, este corect să spunem că avem de-a face cu o căutare conștientă (a binelui, respectiv răului).

În ceea ce privește revelația naturală, în primul rând, da, știu că nu apare în textul la care răspund. O discut din perspectiva unui contra-argument la existența Revelației directe la păgâni.

Prima observație, care mi se pare revelatoare, este că termenii și definițiile curente pentru revelație naturală și revelație directă (revelatio naturalis și revelatio immediata1)

a) nu apar în Ortodoxie decât în calitate de împrumuturi eterodoxe nefiltrate în secolul al XIX-lea
b) sunt legate de faze specifice ale spiritualității și teologiilor vest-europene.

Astfel, găsim la Toma de Aquino atât naturalis ratio2, cât și theologia naturalis (teologia naturală).
Acest ultim concept devine ulterior (secolele XIV-XV) revelation naturalis (Revelația naturală), păstrându-și însă înțelesul dat de Thomas Aquinas: cunoașterea lui Dumnezeu (și legilor Sale) prin observație și logică omenească, fără vreo descoperire din partea Acestuia.3

Pe de altă parte, revelatio immediata este departe de a fi bine tradusă în română ca Revelația directă.
Înțelesul expresiei include nu doar experiența unui comunicări directe, ci și pe loc sau imediate.
Noțiunea apare la Protestanții Scolastici din secolul al XVII-lea, în timpul așa numitului ”Protestantism Clasic” sau ”Protestantism Ortodox”. Amandus Polanus (1561-1610), în Syntagma theologiae christianae, publicată în 1609, întrebuințează expresia, despre care se poate spune că a fost consacrată prin Institutio Theologicae Elencticae a lui Francis Turretin (1623-1687), publicată în trei părți în 1679-1685.

Se pot spune multe, prea multe, pe subiect.
O să rezum însă cea mai mare parte din ele într-un citat din Sfântul Dumitru Stăniloae:

Biserica Ortodoxă nu face o separație între revelația naturală și cea supranaturală. … revelația naturală e dată și menținută de Dumnezeu în continuare printr-o acțiune a Lui mai presus de natură. De aceea Sfântul Maxim Mărturisitorul nu face o deosebire esențială între revelația naturală și cea supranaturală, sau biblică. Ultima nu e, după el, decât încorporarea celei dintâi în persoane și acțiuni istorice.
… Revelația supranaturală se desfășoară și își produce roadele în cadrul celei naturale, ca un fel de ieșire în relief mai accentuată a lucrării lui Dumnezeu…(Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, 1996, p. 11)

Acest citat ar putea – și ar trebui – să lămurească lucrurile.

Pentru că, desigur, în ceea ce se numește natură există, alături de intervențiile covârșitor distructive ale oamenilor și diavolilor și lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu.
Altfel spus, Dumnezeu lucrează (Ioan 5:17) și se cunoaște prin creațiile Sale (Romani 1:19-20) exact pentru că El lucrează în și prin ele!

Din acest punct de vedere termenii de revelatio immediata și revelatio mediata sunt susceptibili de ridicol: Cel Care stă la ușă și bate (Apocalipsa 3:20) se descoperă imediat neîncetat și totdeauna într-un grad sau altul de mediere – ca să Îl putem înțelege cât de cât.
Doar că noi înțelegem greu și uităm repede când avem de-a face cu cele sfinte!

Revenind la tema acestui punct (A.), cred că deși sintetic prezentat, adevărul este clar:

Dumnezeu descoperă adevărul neîncetat și printre păgâni.

Altfel spus, popoarele păgâne au parte de Revelație directă – dacă vrem să folosim termenul – dar aleg sistematic să o ignore.

Cele zece plăgi ale Egiptului s-au repetat, în diferite forme, la toate popoarele păgâne, chiar în clipele de maximă evlavie păgână ale acestora.
Astfel Dumnezeu, retrăgând puțin ocrotirea Sa și lăsând demonii care se dau zei să își manifeste răutatea, le-a arătat direct acelor popoare falsitatea idolilor lor.

O să amintim mai departe despre Recabiți, respectiv despre binecuvântările pe care Dumnezeu, în mila și purtarea Sa de grijă, le dă pentru credincioșia față chiar și de fragmente din adevăr.

Ca o paranteză, o binecuvântare pe care Musulmanii o au este pentru că primesc, de obicei, copiii pe care îi trimite Dumnezeu.
Și un mare blestem este peste Creștini pentru că fug de copiii pe care Dumnezeu îi trimite lor.

În toate aceste așa-zise „fenomene naturale” Dumnezeu, în fapt, lucrează direct, dar cu discreția și eleganța care Îi sunt tipice (a se vedea descrierile făcute Lui și lucrărilor Sale de Părintele Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii, Dăruind vei dobândi și celelalte).

Ca urmare, cred că suntem îndreptățiți să spunem că păgânii au parte de Revelație directă.
Doar că la ei se vede mai mult decât la Creștini nesupunerea față de Dumnezeu, deoarece apare și formal.
Pe când la Creștini există forme ce par să fie ale ascultării de Dumnezeu, deși rar sunt.
Însă, desigur, aceasta este altă discuție.

Ceea ce este esențial este că Romanii, fie în epoca Regatului, fie în cea a Republicii sau oricare alta, nu au fost lipsiți de descoperirile dumnezeiești.

Fapt ce argumentează, însă, împotriva unei aspirații ascendente (către Dumnezeu) a culturii lor.

(urmarea aici)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Și, totuși, va spune cineva, dacă numim Revelație directă sau imediată lucrarea lui Dumnezeu cu Poporul lui Israel, nu avem cum să numim la fel și lucrarea lui Dumnezeu cu Romanii, Tracii, Sciții sau Patagonezii.
O asemenea poziție o văd, însă, ca legată de încercarea de a cuprinde oceanul într-o degetar: funcționează ca motiv într-un basm fantastic sau mai multe, dar anulează înțelegerea realității.
Faptul că Dumnezeu lucrează altfel cu un om decât cu altul, că lucrează altfel cu un neam decât cu altul, este doar mărturia iubirii adevărate, în care individualitatea este primită, potențată și sfințită de Cel Atotputernic. Aceasta nu este o lipsă a ceva – așa cum ar crede răzgâiații –, ci dimpotrivă, este prezența respectului uluitor și copleșitor al Celui Preaînalt pentru specificul infinit de micilor oameni.
Pedagogia divină întrebuințează, desigur, alte manifestări față de Evrei decât față de Romani, față de Traci decât față de ceilalți doi, față de Chinezi ori Japonezi în comparație cu toți ceilalți etc. Iar acest lucru este, de fapt, o dovadă invincibilă a Revelației directe și imediate la toți aceștia. Este dovada unei lucrări conștiente și adaptive, nu mecanice, nu ”naturale” în sensul comun, materialist, al termenului.
Este Q.E.D.

Note

  1. Trebuie amintit cititorului interesat că revelatio immediata apare într-o pereche cu revelatio mediata. Avem de-a face cu un joc de cuvinte ce exprimă pe cât se poate mai exact concepte esențiale teologiei catolice și protestante. ↩︎
  2. Foarte direct, naturalis ratio ar însemna gândire naturală sau discernământ natural; în viziunea lui Toma de Aquino este capacitatea naturală de a distinge binele și răul, de a înțelege existența, strict prin observație și rațiune, fără a recurge la credință și fără ca Dumnezeu să i le descopere. ↩︎
  3. Trecem aici peste pozițiile și precizările protestante pe subiect realizate după 1600, deoarece nu sunt, vom vedea, esențiale în context. ↩︎

Despre libertate, datorie, dreptate

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Am publicat aici un cuvânt privitor la libertate, în care am arătat că oamenii pretind că vor libertatea de alegere, pe când ei vor libertatea de a fugi de urmările alegerilor lor. Care nu este, de fapt, libertate, ci o silnicie prin care ceilalți oameni sunt siliți să poarte acele urmări în locul săvârșitorilor.

Cuvântul și una dintre pilde (scutirea de taxe/impozite pentru familiile cu copii) au venit ca urmare a unor întrebări despre aceste lucruri, a răspunsurilor pe care le-am dat și a rugăminții de a publica răspunsurile (fără numele celor care m-au întrebat).

Față de rândurile mele Outis, un contributor la viața acestui site – cu unele comentarii, câteva devenite articole –, a dat o replică. La început ca și cum aș fi răspuns la un material al d-sale, pe care nici acum nu m-am învrednicit să îl citesc. Apoi cu bucuria de a aflat că sunt și alții care au aceleași gânduri.
Nu știu dacă cel care a invocat familiile cu copii mulți a citit sau nu materialele d-lui Outis.
Dar, fie că le-a citit sau nu, bucuria de a gândi la fel este bună doar dacă acele gânduri sunt adevărate, bune, drepte.

O să răspund aici la comentariul postat pe site-ul meu. Din păcate am foarte puțin timp – suntem în Postul Mare – și o analiză mai largă ar cere o lungă amânare. Dar poate că așa este mai bine, pentru că în loc să ne pierdem în amănunte mergem la rădăcinile gândirii ce a dat și replica.
Voi trece peste prejudecățile de început, chiar dacă siguranța lor este îngrijorătoare pentru obiectivitatea autorului; însă aceasta este problema d-sale.

Textul care încearcă să combată ideea dreptății și firescului favorizării familiilor cu mulți copii de comunități, implicit societăți (marile comunități) începe cu al treilea paragraf al comentariului.

Primele cuvinte ale paragrafului sunt
„ ‘Dacă vă place ideea de copii mulți, cum și mie îmi place’ (auto-citat), vedeți eventual trimiterile din ultimul paragraf al materialului doi de mai sus.”
Este aici un salt logic de la textul meu despre libertate, alegeri și urmări la un text despre ce ne place. Există amintit ce ne place în Despre libertate, alegeri și urmări, dar ca imbold negativ, care ne depărtează de adevăr, libertate, bun-simț etc.
Și văd că aici putem exemplifica din nou de ce.

D-l Outis continuă cu
„Atrag în particular atenția cititorului asupra noțiunii de consecințe neintenționate: drumul spre iad și bunele intenții… Nu ar trebui să le includă ‘alegerea’ și pe acestea? Și, când zic ‘includă’, mă refer la piele în joc, la plătit prețul alegerii sale, nu la ‘iertare!, n-am văzut, n-am știut, gura nu-mi miroase’… ”
Toate acestea au fost cuprinse, însă, în chiar cuvântul la care s-a postat replica. Urmările despre care se amintește în titlu sunt chiar cele pe care comentariul le înfățișează ca și cum nu ar fi fost amintite!
Mai mult, după cum am arătat și acolo, după cum vom arăta și aici, aceste urmări, aceste consecințe (ne)intenționate, sunt argumente categorice pentru favorizarea familiilor cu (mulți) copii față de ceilalți cetățeni.

Și adaugă d-sa,
„Iubirea e un lucru bun – dar e un lucru rău să îl invoci când de fapt vorbești de silnicie (vezi ce semnifică asta). Căci, despre asta e vorba când legislezi fertilitatea (de amintit ‘decrețeii’).”
Din nou ne izbim de o ruptură logică. Pentru noi este fără însemnătate dacă aceasta vine dintr-o prejudecată, dintr-o referire la un text pe care nu îl cunosc, dintr-o nepotrivită extrapolare a P.S.-ului (care nu este un argument în cuvântul acela, ci altceva). Căci, orice ar fi, ne izbim de o ruptură: în Despre libertate, alegeri și urmări cuvântul a iubi apare doar în forma
„Căci excepțiile sunt iubite și căutate pentru toți cei care vor „libertatea” de a nu avea roadele alegerilor dacă nu le plac.”
Ca urmare, nu există în cuvântul la care a răspuns d-l Outis, nicio folosire a iubirii drept argument!

Pe de altă parte, silnicia este, după DEX 2002, samavolnicie, adică acțiunea de a încălca prin forță (cu sila) drepturile și voința altora. Doar că aici DEX 2002 pierde din vedere o nuanță esențială: silnicia sau samavolnicia este acțiunea de a încălca prin forță (cu sila) drepturile adevărate și voința bună, dreaptă a altora. Căci silnicia este nedreaptă.
Acest lucru, de altfel, în are în vedere și d-l Outis, căci trimite la Isaia 5.20 (din păcate într-o versiune foarte incorect tradusă). Isaia 5.20 fiind osândirea lui Dumnezeu pentru cei care țin nedreptatea drept dreptate, minciuna drept adevăr etc.
Dar invocarea silniciei duce la un argument în cerc, pentru că întâi trebuia dovedită nedreptatea.
Să pretinzi că actul este nedrept pentru că este o samavolnicie și este o samavolnicie pentru că este nedrept e un caz absolut de argumentație în cerc, lipsită de orice validitate logică.
Totuși, îndată după declararea samavolniciei, vine și afirmația
„despre asta e vorba când legislezi fertilitatea (de amintit ‘decrețeii’).”
Este această afirmație un argument?

După regulile logicii, nici vorbă: o afirmație care vine fără o argumentație inițială și nu constituie un adevăr larg recunoscut este o premisă, un punct de plecare într-o argumentație, nu un argument în sine.
Apelul la „decreței” are o încărcătură emoțională semnificativă în mentalul colectiv. Dar în ce măsură este un adevăr?

Aici ne izbim iarăși de un adevăr de care se fuge: avortul voluntar sau impus este uciderea unui om.
Se poate ca, excepțional, să existe cauze acceptabile: ca atunci când un alpinist atârnat la capătul unei corzi o taie ca să îi salveze pe cei aflați mai sus (ori pe cel aflat mai sus). Doar că aici coarda este tăiată de cei aflați mai sus pe coardă: atunci când sarcina pune în primejdie de moarte mama, este tolerată uciderea copilului. S-a discutat mult despre aceasta, dar nu lungim aici cuvântul. Esențial este că, inclusiv în asemenea excepții, avortul voluntar sau impus este uciderea unui om. Și dacă sunt excepții în care actul este de înțeles, în toate celelalte este crimă.
A invoca asasinarea în masă a copiilor drept argument pentru libertate este egal cu a invoca genocidul, exterminarea în masă ori distrugerea planetei drept argument pentru libertate: este ilogic.

Apoi, că nu este vorba despre taxarea infertilității am arătat de asemenea clar. Cine vrea să vadă poate citi cuvântul dinainte.
Oricum, în cele două fraze nu există niciun argument la subiect.
Să fie, oare, poziția autorului o poziție sentimentală, pe al cărei tipar se forțează realitatea?

D-sa spune:
„Dacă cineva dorește să iubească copiii vecinului, poate să o facă voluntar: cum a fost în experiența mea. Dacă cineva are copii și vecinul ar fi forțat să îi ‘iubească’, eu unul, aș spune nu. Dar, asta sunt doar eu. Spun asta pentru a elimina gândul la motive ulterioare sau conflicte de interese…”
Dar aici nu s-a invocat iubirea drept argument. Și nu am invocat iubirea drept argument pentru că oamenii iubesc ce și cum au chef, pătimaș, nu iubesc ceea ce este, de fapt, de iubit. Mai mult, chiar și când iubesc ceea ce este de iubit fiecare iubește altfel. Deci nu era cazul invocării și/sau impunerii unei anume iubiri la nivel comunitar sau social.
Dimpotrivă, s-au invocat necesitatea și interdependența. Două lucruri total diferite de linia de combatere a d-lui Outis.
Nu știu de unde această argumentație pentru ceea ce nu am spus, de unde această lipsă a discuției la subiect (la ceea ce s-a spus). O posibilă încărcătură din alte discuții sau dispute pare foarte probabilă, dar aici grevează puternic firul logic.

O astfel de încărcătură pare să fie mărturisită și prin următorul paragraf:
„Când cineva discută punând ‘argumentație’ în ghilimele depreciative, nu am nici o dorință să continui. De altfel, nici nu aș mai avea multe de adăugat fără să mă repet. Eu atâta am putut. Mintea e și ea la Dumnezeu și ne-a dat-o ca să o folosim cât mai bine. Printre altele, ca să nu risipim iubirea. Printre altele, ca să nu iubim silnic pretendenți Lăpușneni. În fine, pe cei care fac din copii prilej de cruciada – nefăcând însă efortul de a, și mai ales de a se, înțelege.”

Punerea în ghilimele a cuvântului „argument” a fost făcută de mine nu pentru o anume argumentație in integrum. Lasă că și dacă era așa, nu avea de ce să fie prilej de supărare, câtă vreme există politețe. Mai mult, după cum am amintit, nici măcar nu era vorba despre textul sau textele d-lui Outis, ci despre un „argument” invocat de altcineva. ”Argument” care era în fapt o excepție (călugării) ce în niciun caz nu poate deveni normă.

Dincolo de teama repetării, paragraful respectiv continuă invocarea iubirii, care însă nu a fost adusă în discuție decât de d-sa. Și care, poate, va deveni subiectul altui cuvânt.
Acum însă, mă voi opri la îndemnul de a nu-i iubi „pe cei care fac din copii prilej de cruciadă”. Un îndemn foarte departe de obiectivitatea ce trebuie să însoțească o argumentație. Trecând puternic textul în zona atacului la persoană – o linie străină dreptății, adevărului și, desigur, iubirii.

Ceea ce nu am găsit în comentariul acesta este datoria. Căci ideea că omul ar avea doar libertate, fără nicio datorie, este absurdă: o asemenea libertate personală încalcă oricând și în toate felurile libertatea personală a celuilalt. Pentru ca libertățile personale să nu se împiedice între ele este nevoie de datorie, de dreptate. Și acestea sunt puncte pe care mulți susținători ai libertății fără limite le trec sub tăcere.

Și dacă tot s-a amintit de iubire…
Aici se află o deosebire abisală între Ortodoxie și celelalte sisteme religioase ori filosofice.
În Ortodoxie nu există o dreptate de sine stătătoare, așa cum nu există iubire de sine stătătoare sau adevăr de sine stătător. În Ortodoxie există iubirea adevărată și adevărul iubirii (și iubitor). Iar dreptatea este ceea ce e conform cu acestea.
În alte sisteme se pedalează excesiv pe una sau alta dintre acestea – exprimat sau nu. De aici ieșind multe greșeli și răutăți uriașe.

Dar ca să ne întoarcem la subiect, voi sublinia ceea ce am mai spus:
Copiii sunt o necesitate absolută pentru supraviețuirea oricărui grup uman.
Ca urmare, sprijinirea natalității este o necesitate comunitară (socială).
Acesta este un adevăr pragmatic, în care nu am inclus nici dimensiunea iubirii, nici a Învățăturii lui Dumnezeu. Pentru că un asemenea adevăr practic, evident, incontestabil, este ușor de acceptat de către orice om drept, indiferent de poziția sa religioasă actuală.

Adevărul este că, da,
Copiii sunt o necesitate absolută pentru supraviețuirea oricărui grup uman.
Ca urmare, susținerea natalității este o necesitate absolută pentru supraviețuirea oricărui grup uman. Deci orice grupare ce vrea real binele unei comunități trebuie să susțină natalitatea.

Iar etichetarea drept stângistă a acestei poziții (acțiune ce nu constituie un argument real) este străină adevărului: practica există din Antichitate, cu mii de ani înaintea apariției Stângii. A se vedea în această privință și Codul lui Hammurabi în care, de pildă, femeile cu copii era favorizate (față de cele fără copii).

Și revin la un adevăr fundamental: toți oamenii beneficiază de pe urma celor care au copii. Aceștia sunt cei care țin societatea în funcțiune atunci când generațiile mai vechi au îmbătrânit. Unde este dreptatea atunci când un om care nu are copii beneficiază de pe urma copiilor altora dar pretinde că ar fi fost silnicie să îi fi susținut în copilărie?

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

O bucată din stela pe care a fost scris
acum aproape 4,000 de ani
Codul lui Hammurabi

P.S. Dumnezeu ne dă libertatea de a nu face binele decât dacă vrem. Această alegere se numește azi egoism. Și este o cale foarte largă spre lumea egoismului, Iadul. (Matei 25.32-46 și 7.9-14)

Despre libertate, alegeri, urmări

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Despre libertate, alegeri, urmări

Libertatea este de două feluri: libertatea de alegere și lipsa roadelor alegerilor.
Libertatea de alegere este, în fapt, o putere: puterea de a alege dintre mai multe căi de gândire, vorbire, făptuire.
Lipsa roadelor alegerii este, de fapt, o încercare de fugă față de urmările nedorite ale alegerilor.

Lupta omului de astăzi pentru „libertate” este rar, și tot mai rar, o luptă pentru libertatea de alegere. Atât statele – care sunt alcătuite de și din oameni – cât și persoanele urăsc orice alegere a altuia care nu le place. Fenomenul se manifestă cu multă putere chiar și – sau în primul rând la – marii susținători ai libertății. Există volume întregi de justificări ale ”nevoii” de a nu exista urmări ale alegerilor.
Iar izvorul acestei uri este fuga de urmările nedorite ale alegerilor (fie că sunt proprii sau, cu atât mai mult, ale altora).

Cei care fug de urmările nedorite ale alegerilor mărturisesc prin aceasta, dincolo de lașitate sau iresponsabilitate, conștiința răului pe care îl aleg, dar mai ales faptul că sunt sclavi. Sunt sclavii fricii, sclavii mândriei, sclavii propriei răutăți etc.
Chipul cel mai vechi al fugii de urmările alegerilor sunt Satana și dracii lui.
Dar toți avem înclinarea, mai slabă sau mai puternică, de a fugi de urmările alegerilor dacă nu ne plac. Totuși, aceste urmări și/sau legile care le aduc sunt, natural, o cale de apărare și îndreptare: și pentru noi, și pentru lume.

O pildă mai ușor de înțeles este gravitația: alegerea de a încerca să zbori fără să ai cu ce (aripi, balon, planor, avion etc.) duce la căderi (prăbușiri); dar fără gravitație viața pe pământ nu este cu putință (exceptând câteva microorganisme).
Dar, desigur, omul și-ar dori ca gravitația să existe pentru alții sau altele, iar el să o poată încălca oricând. Adică să zboare „liber”. Altfel spus, vrea o libertate de alegere cu lipsa roadelor alegerii (aici ar fi căderea sau, respectiv, cheltuielile uriașe pentru zbor).
Dar ce s-ar întâmpla dacă această dorință ar deveni fapt?
La câte răutăți fac oamenii, dacă ar fi putut să zboare de la început ori era de mult distrusă planeta, ori și omenirea ar fi dispărut. Războaiele și distrugerile umane au fost mărginite prin greutatea mișcărilor (de trupe, utilaje, mărfuri etc.). Dacă oamenii ar fi putut zbura „liber” ar fi nimicit pădurile și pășunile, păsările și vietățile „exotice”, ar fi răvășit planeta de mii și mii de ori mai mult decât a făcut-o. Și și-ar fi făcut unii altora atâtea răutăți cât nu se poate spune!
După cum se poate vedea, urmările aduse de încălcarea sau ocolirea gravitației sunt o cale de apărare și îndreptare. Și pentru noi, și pentru lume.

Aceasta pentru că este vorba despre un fenomen natural.

În societățile umane, însă, alături de rânduieli naturale apar și alte rânduieli, ne-naturale, care de cele mai multe ori sunt perversități sau auto-distrugeri.

În această privință – a auto-distrugerii – sunt mulți care pretind că face parte din libertatea de alegere. Dar nu este așa. Căci orice om are, natural, instinctul de a-l opri pe cel care își face rău singur. Iar actul de a privi fără tresărire sau chiar cu plăcere la cei care își facă rău singuri răi este universal cunoscut ca fiind un lucru rău. Așa a fost și este încadrat în toate lucrările de psihologie și psihiatrie ale lumii. Însă, iată, în zilele noastre sunt foarte mulți criminali de profesie, care fac rău sistematic, pe bani, copiilor, tinerilor și adulților: cei care ucid pruncii încă nenăscuți, cei care practică eutanasia, cei care practică mutilarea oamenilor (inclusiv a copiilor și adolescenților) sub felurite pretexte absurde etc. Iar această practică nu este cu totul nouă – chiar dacă este nouă ca mărime –, căci multe triburi și societăți au avut rânduieli absurde. La Grecii antici tinerii erau siliți să facă sex cu bărbații îndrumători (efebia), la Maiași se legau capetele copiilor ca să fie deformate, să fie alungite, la unele triburi africane se practică lungirea patologică a gâturilor femeilor, în China s-a practicat mutilarea picioarelor femeilor (ca să aibă „picioare (cât mai) mici”) etc.
Există, prin urmare, o lungă tradiție omenească (sau omenesc-drăcească) a acțiunilor auto-distructive și distructive, trupești și sufletești; „în numele libertății”.
Și cel mai mult urăsc cei care fac asemenea alegeri roadele sau urmările sau consecințele.

De pildă, ucigașii de copii nenăscuți urăsc să fie numiți ucigași. Femeile care își ucid copiii în propriu pântece urăsc să li se spună că și-au omorât copiii. Chirurgii inumani care mutilează adulți, ba chiar copii și tineri sub pretexte moderne 100% politice și 100% neștiințifice urăsc să fie numiți criminali și/sau mutilatori. Etc., etc.
Iar această fugă de urmări, această fugă de răspundere, se face, mereu tot „în numele libertății”.

De pildă, mulți oameni care pretind că apără libertatea, că sunt susținători ai libertății, atacă și chiar urăsc scutirea de taxe/impozite pentru cei care fac copii.

Susținerea societății, materială și spirituală, pentru cei care fac copii, mai ales mulți, este o constantă umană. Și asta pentru că cei care fac copii (a) asigură prin ei viitorul societății și (b) își asumă o sarcină (inclusiv financiară) mult mai mare decât cei care nu au copii. Prin urmare, susținerea de către cei fără copii a celor care au copii este o datorie socială absolut naturală. Singurele societăți care abandonează susținerea nașterii și creșterii copiilor sunt societățile adânc bolnave, aflate în pragul distrugerii. Distrugerea fiind roada alegerii de a disprețui copiii. Căci, oricât ar încerca cineva să ascundă asta sub preș, copiii sunt cea mai mare comoară a unei comunități. Pentru că fără copii nu există viitor.

În cazul refuzului de a ajuta pe cei care au copii – în primul rând prin taxe – avem de-a face cu un act adânc irațional: omul vrea să ducă o viață mai ușoară, cu mai puține griji, răspunderi, datorii, dar fără să plătească nimic pentru această alegere. Deși toate avantajele sociale pe care le are se datorează în primul rând și într-o măsură covârșitoare celor care au ales (în trecut și astăzi) să aibă copii. Fără de care nu ar mai exista însăși societatea în care vrea acel om viața ușoară. Le datorează asta, dar nu vrea să îi susțină prin nimic.

Aceasta nu este libertate de alegere, ci este halucinanta și demonica fugă de roadele (urmările) alegerilor.

Unii au poreclit scutirea de taxe/impozite pentru părinți „taxă pe infertilitate”. Denumirea e bine aleasă pentru propaganda iresponsabilității și (auto-)victimizare, dar este total străină adevărului. Adică este o minciună bine spusă.
Pentru că orice persoană infertilă poate să aibă familie și copii dacă vrea. Am cunoscut multe familii care, în lipsa capacității de reproducere, iar unele chiar și având această capacitate, au ales să înfieze. Prin urmare, nu infertilitatea oprește pe cineva să aibă copii: este o alegere liberă, personală, și cu urmări clare. De pildă, cel care alege asta, o să fie singur la bătrânețe, va muri singur și va trebui să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru alegerea sa. La fel, trebuie să susțină familiile cu copii, fără de care societatea – de care el depinde! – s-ar prăbuși.

Desigur, în acest cuvânt am lăsat deoparte „argumentul” preferat al celor care fug de răspundere: excepțiile.
Căci excepțiile sunt iubite și căutate pentru toți cei care vor „libertatea” de a nu avea roadele alegerilor dacă nu le plac. Așa fac și cei care susțin uciderea pruncilor nenăscuți, și cei care susțin „dreptul” la desfrânări și perversiuni sexuale, și cei care susțin înlăturarea scutirilor pentru cei cu copii etc., etc.
Doar că excepțiile nu sunt argumente pentru combaterea regulii, ci sunt cel mult argumente pentru nuanțarea ei. Și aici ne-am ocupat de reguli, care sunt practic necunoscute.

Iar aici ajungem la ceea ce este de fapt începutul, adică legătura dintre libertate și bine.
Căci fuga de urmările alegerilor vine mai ales din faptul că oamenii aleg sistematic răul. Și vor, oricât rău au făcut, să nu răspundă pentru el. În niciun fel.

Doar că libertatea de a alege răul există doar până când răul pune stăpânire pe om. Iar fuga de răspundere, de urmările alegerilor rele, accelerează mult procesul de înstăpânire a răului în om. Aceasta și pentru că sistematic fuga de urmările alegerilor împovărează ori înrăutățește societatea. Căci urmările există, dar, prin fugă, sunt împărțite (redistribuite) celorlalți, fie și în parte.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Adevărata libertate este iubirea adevărată.

Vreau o tară ALTFEL decât afară. Libertatea de exprimare în Rusia si Marea Britanie

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Vreau o țară ALTFEL decât afară. Libertatea de exprimare în Rusia și Marea Britanie

În 2018 în Rusia dictatorului Putin 400 (patru sute) de oameni au fost arestați pentru ceea ce au spus pe rețelele de socializare.
În 2018 în Marea Britanie, stat care se pretinde liber, au fost arestați pentru textele expuse pe rețelele de socializare… 3300 (trei mii trei sute) de oameni!
Ceea ce înseamnă că Marea Britanie este o dictatură, doar superficial diferită de dictatura din Rusia.
Și că dictatura britanică este, cel puțin în această privință, mai rea decât dictatura lui Putin.

Se pune, desigur, întrebarea care este linia de despărțire dintre cuvenita apărarea națională și dictatură?

Apărarea națională este de mai multe feluri: spirituală, militară, culturală, economică etc.
Cuvenita apărare națională folosește mijloace spirituale pentru apărarea spirituală, militare pentru apărarea militară, culturale pentru apărarea culturală, economice pentru apărarea economică etc.
Dictatura folosește mijloace militare sub pretextul apărării spirituale, culturale, economice etc. Disproporția gigantică între pretenția apărării și mijloacele extreme folosite arată că apărarea este doar un pretext: scopul folosirii mijloacelor violente (militare) este înrobirea (altora sau a propriilor oameni).

Din acest punct de vedere sunt dictaturi și cea mai mare parte a Californiei, și unele părți („albastre”, adică „democrate”) din Florida sau Texas, și New York sau Chicago, și Scoția, Anglia și alte componente ale Marii Britanii, și Franța, Belgia, Olanda, Germania etc.

Aceste dictaturi s-au lansat tot cu pretexte: ajutorarea cazurilor sociale (care, prin măsurile luate, s-au agravat și înmulțit), apărarea membrilor LGBT (pe care nu îi ataca, de fapt, nimeni, deși invers s-a întâmplat și se întâmplă), apărarea democrației (prin dictatură, evident) etc.
Și se extind tot mai mult, pentru că cei mai mulți oameni preferă „siguranța” libertății.

Dar tocmai pentru că cei mai mulți oameni preferă „siguranța” libertății se poate lupta împotriva acestor dictaturi: într-o dictatură nimeni nu este sigur, nici măcar dictatorii și familia lor.
Ca urmare, cei care izbutesc să arate oamenilor că dictatura îi va pune într-o primejdie continuă (pe ei și pe cei dragi ai lor) înving dictatura.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea