Etichetă: Comunism

Despre Stânga, Comunism, Evrei. VII. Engels, de la propagandă la realitate

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

(partea I, partea II, partea III, partea IV, partea V, partea VI)

După ce am văzut anti-iudaismul sau antisemitismul virulent al lui Karl Marx, am trecut la celălalt părinte fondator al Comunismului (și al Socialismului modern), Friedrich Engels.
Am observat xenofobia violentă a lui Engels, disprețul și ura sa, argumentate ideologic, față de Evrei, Români, Sloveni, Croați, Sârbi, Cehi etc. Deci am văzut și antisemitismul violent al lui Engels.
Am văzut acordul deplin dintre F. Engels și K. Marx, inclusiv în domeniu urii ideologice față de Evrei, inclusiv în domeniul îndemnurilor ideologice la exterminarea acestora.

Dar am amintit mai devreme și despre cosmetizarea lui Engels de către mass-media și mediul academic, politic sau intelectual din întreaga lume.
Cosmetizare ce ignoră deplina aderență a lui F. Engels la cererile de revoluționară eliminare a Evreilor din existență – drept premisă a victoriei Stângii în lume.
Care este pretextul acestei cosmetizări?

Ei bine, faptul că în 1890 Friedrich Engels începe să spună că și Evreii pot fi buni comuniști, că și Evreii pot fi real de Stânga. Ba chiar, ca o culme a tupeului nerușinat, că însuși Karl Marx ar fi fost „Evreu pur-sânge”.
Asta cu toate că Marx a urât Evreii și Iudaismul, dorind exterminarea lor totală!

Înainte de a trece mai departe, vom sublinia antisemitismul extrem al discursului aparent „pro-evreiesc” al lui Friedrich Engels din 1890 încolo: pentru Engels și Marxism singurii Evrei buni sunt cei comuniști.
Țineți minte această viziune!
Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom întoarce la ea.

Acum revenim la discursul aparent pro-evreiesc al lui Friedrich E., respectiv la pretenția după care trecutul în genuni Karl Marx ar fi fost „Evreu pur-sânge”.

Ca o evidentă trădare și batjocură la adresa Iudaismului, Engels face apel în cazul lui Marx la un element care, evreiește, nu este definitoriu etnic: sângele.
Engels știa că atât Tora, cât și Talmudul arată foarte clar că un Evreu se definește în primul rând prin credința sa.

Din Biblie amintim doar cazuri precum Rut sau familiile lui Moise și Aaron, ori pasajul de la Estera 8:171, Isaia 56:6-7 și celebrul verset din Ieșirea (Exodul) 12:48.

Pentru Talmud amintim următoarele afirmații:

  • oricine respinge idolatria este numit Yehudi (Evreu) (Megillah 13a)
  • un goim care studiază Tora este la fel ca un Kohen Gadol (Sanhedrin 59a) (prin Kohen Gadol se înțeleg marii arhierei ai Vechiului Testament, precum Aaron)
  • Parabola primirii Torei (Avodah Zarah 2b) arată foarte clar că spiritualitatea rabinică privește evreitatea (iudaismul) ca pe o alegere conștientă și liberă a Torei.

De unde știa Friedrich Engels acestea toate?
Din studiile privind Iudaismul pe baza cărora și el, dar mai ales Karl Marx și următori ai acestuia își manifestau disprețul față de Evrei.
Studii care incluseseră cele două cărți amintite mai sus (Tora și Talmudul).
Știa acestea Engels și de la Evreii de altă origine etnică, primiți ca Evrei de cei de sânge, Evrei prezenți și în Marea Britanie, ca și în Germania. Absolut celebru fiind cazul fostului Lord George Gordon, devenit prin adoptarea Iudaismului Yisrael ben Avraham Avinu.
De asemenea, știa aceasta și de la Socialiștii sau Comuniștii de origine evreiască pe care îi avea aproape. Mulți dintre ei respinși de comunitățile evreiești tradiționale exact pentru abdicarea de la învățăturile iudaice (ca să nu spunem ostilitatea față de Iudaism).

Prin urmare, discursul așa-zis pro-semit al lui Engels este nu doar fățarnic și antisemit, ci și lipsit de orice bază logică reală.

Și cu această mențiune ajungem la cele două elemente care motivează trecerea lui Friedrich Engels de la convingeri antisemite și anti-iudaice virulent exprimate la un discurs aparent pro-semit:

  • moartea lui Karl Marx
  • nevoia convertirii Evreilor la doctrina de Stânga

Într-adevăr, moartea lui Karl Marx a lăsat mișcările de Stânga pe care acesta le controla fără un conducător carismatic.
Friedrich Engels era un foarte bun manager – spre deosebire de ”marele economist” Karl Marx, ce a fost permanent o catastrofă în finanțe și economie, invalidându-și practic în fiecare zi a vieții sale ”marile teorii economice” pe care le impunea lumii.
Engels era un foarte bun manager, dar era departe, foarte departe, de verbul și carisma lui Marx – verb și carismă ce îl cuceriseră încă de la Zur Judenfrage2…
Lipsit de persoane cu carismă în care să poată avea încredere, Friedrich Engels a fost lovit și de un fenomen neașteptat: preluarea discursului antisemit marxist de către grupări… antimarxiste!
Era un fenomen căruia K. Marx i-ar fi făcut ușor față, dar care pe Engels îl depășea.
Mai mult, fiica lui Marx, lipsită de educație iudaică, era convinsă că Evreii puteau să fie de Stânga, fără a-și contrazice ființial cultura și credința. Această idee, demolată repetat de Karl Marx, care cunoștea Iudaismul, a putut să fie propagată de fiica sa și de Engels după ce Marx murise.
Și a picat foarte bine această răsucire a Marxismului la 180°, deoarece erau tot mai mulți Evrei sărăciți care intrau în fabrici și uzine ca muncitori.
Adică exista o nouă țintă de convertire la Socialism.

A fost vreodată Friedrich Engels real interesat de Iudaism și simpatizant al acestuia? Niciodată.
Laudele lui Engels pentru Evrei de Stânga sunt laudele Evreilor pentru goimii convertiți: nu pentru ceea ce au fost, ci pentru ceea ce au devenit.
Iar procesul de convertire la Stânga este un proces de renunțare la Tora, de renunțare la Talmud, și de înlocuire a acestora prin cărțile lui Karl Marx și Friedrich Engels, mai târziu Stalin, Lenin și alții asemenea.
Deci convertirea Evreilor la doctrinele de Stânga este un proces de deznaționalizare (așa cum este, de fapt, pentru orice etnie de pe planetă, căci Stânga vrea o singură etnie și religie, ea însăși).

Au fost vreodată sincere aprecierile lui Friedrich Engels pentru Evrei? Niciodată.
Dovada absolută, clară pentru orice om rațional, este că niciodată Engels nu s-a lepădat de concepțiile marxiste antisemite.

Dar dacă este evident faptul că amândoi părinții fondatori ai Socialismului Modern și Comunismului au fost, până la capăt, anti-iudaici și antisemiți, asta înseamnă că și Marxismul fondat și zidit de ei este antisemit și anti-iudaic? Da, evident, pentru că, după cum chiar ei au arătat, există o contradicție ființială între Marxism și tradiția evreiască (iudaică)..

De ce?
Cu ajutorul lui Dumnezeu, răspund la această întrebare în

partea următoare

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Există, am spus, tone de scriitori care încearcă să îl albească pe Engels, ba și pe Marx. Din punctul meu de vedere, am arătat foarte clar de ce aceste încercări sunt foarte departe de a fi obiective, foarte departe de a fi morale și corecte.
Fără a intra în discuții filosofice – de obicei cel puțin inutile – am punctat fapte clare ce constituie mărturii invincibile privind anti-iudaismul și antisemitismul cuplului Marx/Engels, respectiv al doctrinei lor (Marxismul).
Evident, cine vrea să se piardă în speculații o poate face foarte ușor, dar astfel nu se ajunge în veci la adevăr.

Ca să satisfac și curiozitatea celor cu unele cunoștințe privind opera lui Engels, trebuie să subliniem că lucrarea sa Despre antisemitism (Über den Antisemitismus), publicată în Aprilie 1890, are același limbaj dogmatic (limbaj de lemn) ca și celelalte lucrări marxiste. Și apare după o viață întreagă de antisemitism a lui Engels nu doar la nivelul discursului public, ci și în afara acestuia, în viața personală. Actul fiind un act de propagandă la fel de valid ca pretenția lui Nicolae Ceaușescu de a fi democrat, a lupta pentru democrație și a conduce o țară democratică.

P.P.S. Un exemplu de cosmetizare prin excluderea unor fapte esențiale sau reformularea lor altfel decât au fost sunt lucrările lui Edmund Silberner. Printre altele, autorul pretinde, ignorând realitatea, că Marx nu ar fi susținut „persecuția fizică”, ci „eliberarea evreilor prin abolirea capitalismului”. Pentru cine a văzut citatele din Karl Marx ori i-a citit Zur Judenfrage, este mai mult decât clar că Marx proclamă dispariția Evreilor și Iudaismul drept condiție a victoriei Stângii în lume.

Note

  1. Cităm: Chiar și dintre popoarele țării [Imperiului Persan, n.n.] mulți se făcută Iudei, pentru că îi cuprinsese frica de Iudei. (Estera 8:17). Aceștia sunt primiți între Evrei și devin parte a Poporului Ales, fără a mai fi excluși vreodată. ↩︎
  2. A se vedea părțile anterioare dedicate lui Karl Marx și lucrării în cauză. ↩︎

IICCMER – Acțiune comunistă

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Propaganda de tip comunist, fascist, ceaușist etc. este, teoretic, interzisă în Republica România – creația lui Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman și eiusdem farinae.
Practic, propaganda de tip comunist și acțiunile de tip comunist (fascist, ceaușist, nazist) sunt la ordinea zilei.
Sunt atât de multe încât devine foarte greu să mai reacționezi la ele.

Totuși, în acest caz, acțiunea comunistă și neofascistă vine de la IICCMER: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
O instituție (sic!) ce ar trebui să fie de departe cea mai ne-comunistă, dacă nu cea mai anti-comunistă din stat(ul zis român).

Totuși, IICCMER publică foarte curajos o scrisoare anonimă în care cere îndepărtarea bustului lui Adrian Păunescu (1943-2010).

Pretextele invocate sunt de o fățărnicie patologică.
De exemplu, cităm

„omagierea în spațiul public a unei persoane care a avut un rol important în promovarea propagandei regimului comunist și a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu este incompatibilă cu respectul datorat memoriei victimelor dictaturii comuniste.”

Este această afirmație a curajoșilor anonimi una cinstită? Să vedem!

1. Ce reacție a avut IICCMER față de omagierea lui Mihai Șora, nomenclaturist comunist în Franța și România, colaborator al Anei Pauker și al altor regimuri criminale comuniste?

ZERO

2. Ce reacție a avut IICCMER față de existența Străzii Lucrețiu Pătrășcanu în București, stradă numită după unul dintre principalii actori ai instaurării comunismului în România?

ZERO

3. Ce reacție a avut IICCMER față de existența străzilor Ilie Pintilie, activist comunist interbelic, la Galați, Craiova sau Iași?

ZERO

4. Ce reacție a avut IICCMER față de promovarea în funcții publice a lui Alexandru Florian, fiul unui nomenclaturist ce a minimizat repetat acțiunile antisemite ale URSS, fiul unui nomenclaturist adulator al regimurilor comuniste și el însuși adulator al acestui părinte comunist extremist și propagandist antisemit?

ZERO

5. Ce reacție a avut IICCMER față de străzile denumite Ștefan Gheorghiu, activist și ideolog comunist de renume (sinistru), străzi care se găsesc în localități precum Arad, Constanța, Ploiești ori Sibiu?

ZERO

6. Ce reacție a avut IICCMER față de strada Alexandru Iliescu din Oltenița, denumită după un activist comunist și agent sovietic, întâmplător și tatăl sinistrului nomenclaturist sovietic Ion Iliescu?

ZERO

Și, ca să trecem în zona literară,

7. Ce reacție a avut IICCMER față de strada Eugen Jebeleanu, poet, activist și nomenclaturist comunist, aflată în Voluntari (Jud. Ilfov)?

ZERO

8. Ce reacție a avut IICCMER față de străzile Dan Deșliu, poet, activist și nomenclaturist comunist, aflate în județe precum Constanța ori Galați?

ZERO

Toate aceste 18 (optsprezece) exemple care arată faptul că IICCMER ignoră sistematic exact genul de „omagiere în spațiul public” pe care pretinde că îl condamnă pentru Adrian Păunescu.
Este și firesc, deoarece emiterea unor asemenea condamnări și cereri CONTRAVINE atribuțiilor legale ale IICCMER și angajaților săi.

În fapt, aș putea spune că după cunoștințele mele juridice, oricât de limitate, suntem în fața unui foarte posibil cumul de infracțiuni:

  • uzurparea funcției (art. 300 Cod Penal)
  • abuz în serviciu (art. 297 Cod Penal)
  • fals intelectual (art. 321 Cod Penal)
  • uz de fals (art. 323 Cod Penal)

La care se pot adăuga circumstanțe agravante, precum cele prevăzute în art. 77 lit. a) și c) Cod Penal1.

Aceasta deoarece nu am putut găsi o poziție diferită a vreunuia dintre membri IICCMER (ceea ce arată complicitatea), membrii IICCMER sunt mai mult de trei și sunt funcționari publici, iar în atribuțiile IICCMER nu intră acțiunile de poliție politică, de implicare în realizarea sau înlăturarea de monumente, de autosesizare față de activități ale autorităților etc.2

Desigur, într-un stat democratic Parchetul (Procuratura) s-ar fi autosesizat deja și ar fi lansat cercetările privind legalitatea demersului IICCMER.
În statul zis român asemenea abuzuri ale funcționarilor sunt însă încurajate, așa cum s-a văzut deja de foarte multe ori.

Dar, dincolo de aspectele juridice, care este rostul real al demersului IICCMER?

Din punctul meu de vedere, praf în ochi.

Este o manevră prin care se încearcă păcălirea publicului:

„Iată, nu atacăm doar luptătorii împotriva Uniunii Sovietice și ocupației comuniste, atacăm și un poet comunist!”

Și noi ar trebui să credem că abuzurile de tip bolșevic și nazist din ultimii ani sunt echidistante; și să credem că, fiind abuzurile echidistante, poate chiar nu sunt abuzuri.

Doar că Adrian Păunescu nu a fost un adulator al lui Ceaușescu.
La fel cu cei aflați în fruntea Cultului Mozaic din R.S.R., de pildă, sau a Cultului Musulman din R.S.R., de altă pildă, și Păunescu a trebuit să arunce dictatorului unele formule convenabile.
Alături de multe altele neconvenabile.
Care au dus la interzicerea Cenaclului Flacăra de către Nicolae și Elena Ceaușescu, au dus la punerea sub supraveghere a poetului și la persecutarea lui3.

Altfel spus, IICCMER, în încercarea sa total antidemocratică și perfect comunistă de poliție politică a nimerit tot într-un om care, într-un fel sau altul, a făcut parte din opoziția împotriva lui Ceaușescu și a URSS.

Că Adrian Păunescu a fost de Stânga este adevărat.
Fapt, de altfel, absolut legal în Republica România, unde toate partidele parlamentare sunt de Stânga (PSD, USR, UDMR, PNL) sau de Centru-Stânga (AUR) – indiferent unde pretind ele că se situează.

Că Adrian Păunescu ar reprezenta un model al admirației față de Ceaușescu este o fantezie sinistră, demnă de Nicu și Elena Ceaușescu, de bănuielile lui Hitler sau de suspiciunile lui Stalin.

Cu aceleași consecințe, chiar dacă la scară.

Când se ridică sus oamenii de nimic nelegiuiții mișună pretutindeni (Psalm 11:8)

Dar, ca să nu închei fără acest lucru, ce este pentru oamenii obișnuiți Adrian Păunescu:

1. Frenezia artistică eliberatoare a Cenaclului Flacăra
2. Regăsirea patriotismului peste scârba de regimul ceaușist
3. Poezie; multă poezie; nu de puține ori genială.

Și aceasta o poate spune orice om anticomunist, așa cum eu însumi am fost din copilărie, dacă este cinstit.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. La sesizarea unui cititor cu mai multă experiență juridică am realizat o editare a încadrărilor juridice inițiale – de asemenea făcute cu ceva sfătuire, se pare nu de ajuns. ↩︎
  2. Desigur, deoarece nu sunt nici jurist, nici avocat, nici altă (în) specializare din domeniu, opiniile mele trebuie luate cum grano salis. ↩︎
  3. Ceea ce nu s-a întâmplat cu amintiții lideri, iar IICCMER nu se supără pe ei!! ↩︎

Despre Stânga, Comunism, Evrei. V. Pozițiile lui Friedrich Engels

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

(prima parte)
(a doua parte)
(a treia parte)
(a patra parte)

Încercând să ne lămurim dacă sistemele de Stânga au fost făcute de Evrei (și pentru Evrei) am văzut în treacăt anti-iudaismul și antisemitismul lui Stalin; iar mai pe larg și clar, al lui Karl Marx.
Și a rămas să vedem care a fost poziția față de Evrei și Iudaism a lui Friedrich Engels.

Voi pleca de la faptul că există o largă și puternică exculpare1 a lui Friedrich Engels de antisemitism.
Exculparea în cauză este absolut necesară pentru Socialism și Comunism, care fără ea au ca antisemiți și anti-iudei pe amândoi părinții fondatori sau părinții reformatori (pentru Socialism).

Totuși, să vedem faptele în sine.
Și începem cu un citat pe care îl consider esențial pentru a-l înțelege pe Friedrich Engels și pozițiile sale:

„Când l-am vizitat pe Marx la Paris, în vara lui 1844, acordul nostru deplin în toate câmpurile teoriei a fost evident [s.n.] și împreună lucrarea noastră începe de atunci.” (Friedrich Engels, Zur Geschichte des Bundes der Kommunisten, 18852)

Citatul acesta este, după cum am spus, esențial pentru a-l înțelege pe Friedrich Engels și a înțelege pozițiile sale, inclusiv pe aceea privindu-i pe Evrei: întâlnirea are loc, iată, în vara lui 1844, după ce în Februarie 1844 apăruseră pozițiile lui Karl Marx din Zur Judenfrage!

Pentru cine a citit părțile anterioare ale eseului nostru e clar: pozițiile antisemite și anti-iudaice ale lui Karl Marx erau și ale lui Friedrich Engels.
Dincolo de părerile exprimate în afară de Engels, trebuie subliniat faptul că bogăția burghezului Engels l-a susținut sistematic pe Karl Marx (despre abilitățile economice și financiare ale lui Karl Marx poate vom reveni). L-a susținut și i-a finanțat ideologia, inclusiv în domeniul anti-iudaismului și antisemitismului marxist.

Reținând această realitate, să mergem la alt document esențial pentru înțelegerea lui Friedrich Engels și a pozițiilor sale: lucrarea Der Magyarische Kampf, Friedrich Engels, în Neue Rheinsche Zeitung. Organ der Demokratie, Nr. 194, Sâmbătă 13 Ianuarie 1849, Köln, p. 1-23.

Și aici ne izbim de cosmetizare, pentru că de obicei se pretinde că articolul „susținea revoluția maghiar și condamna popoarele antirevoluționare”, sau că declară acuză „slavii de sud (sârbi, croați, sloveni) că au trădat revoluția”.

Ca o primă notă de ridicol și absurditate, să observăm că periodicul în care apare textul se numește ”Organ al Democrației”. Dar, totodată, publică materiale în care condamnă popoarele (demos-ul) că nu se spune ideologiei câtorva deștepți.
Altfel spus, poziția diferită față de ”revoluție” nu este văzută ca parte a procesului democratic de alegere; nici măcar drept o îndoctrinare a popoarelor în cauză.
Ci, după cum ni se proclamă adesea, poziția amintită este declarată de Friedrich Engels drept trădare.

Și, totuși, avem de-a face cu o cosmetizare, cu o punere a unei măști umane peste textul lui Engels.

Pentru că în lucrarea citată

  • Evreii, Românii, Sârbii, Croații, Slovenii sau Cehii sunt declarați Völkerabfälle, ad-litteram „gunoaie etnice” sau „popoare/națiuni gunoi”4, precum și „popoare fără istorie” (și fără viitor), sau geschichtslose Völker; este, de fapt, exact ceea ce Adolf Hitler va numi rase inferioare
  • Evreii sunt văzuți și declarați de Engels drept slugi ale ”vechilor orânduiri”, slujitori ai banilor
  • Românii sunt văzuți și declarați de Engels drept „națiune degenerată” și „națiune fără istorie”
  • cu un total dispreț pentru istoria, cultura și condițiile de viață ale Evreilor, Românilor, Slavilor Sudici etc., Friedrich Engels proclamă obligația lor de a participa la ”revoluție”
  • în același fel, cu o ignorare deplin rasistă a realităților istorice și etnice, Friedrich Engels declară necesitatea exterminării Evreilor, Românilor, Slavilor Sudici…

Friedrich Engels îi declară pe Evrei, Români și Slavi, cu excepția Polonezilor, „forțe reacționare”. Și formulează concluzia despre necesitatea și, după el, legitatea istorică de a aduce „dispariția de pe fața pământului a unor întregi popoare reacționare”.

De ce sunt cosmetizate aceste realități?
Și de ce recurge Friedrich Engels la asemenea afirmații?

Dacă din descrierea articolului Der Magyarische Kampf (1849) sunt eliminați Evreii și Românii, se poate pretinde – evident forțat – că textul ar fi fost „o reacție geopolitcă izolată împotriva pan-slavismului” (ca și cum ar fi de acceptat să ceri exterminarea Slavilor!).
Dar din clipa în care se știe că Evreii și Românii au fost vizați de îndemnul la genocid al lui Friedrich Engels, lucrurile se schimbă total:

Der Magyarische Kampf (1849) apare, așa cum este, un text radical al urii etnice motivată ideologic.

Articolul afirmă, nu doar propune, o teorie genocidară, ce impune eliminarea fizică a oricărui grup etnic sau social care nu se conforma doctrinei de Stânga.

Se poate vedea astfel că fundamentul Marxismului, Comunismului sau Socialismului (născute din Marxism) include ca parte esențială violența de masă, genocidul cultural, religios și fizic împotriva unor popoare întregi pe criterii strict politice și etnice.
Desigur, oricare cititor va recunoaște aici o parte esențială a ideologiei naziste, dar este o altă temă.

Acum ne întoarcem la faptul că îndemnurile la genocid ale lui Friedrich Engels împotriva Evreilor, Românilor și Slavilor au fost sistematic ascunse ori edulcorate.

În blocul comunist, din Germania de Est până în Coreea de Nord și din Vietnam în Ungaria sau Iugoslavia, teoria exterminării popoarelor inferioare a lui Karl Marx și Friedrich Engels5 apărea strict în operele complete, nu și în alte editări ale celor doi autori.
Mai mult, ele erau ascunse în numeroase volume de doctrină, iar în manuale școlare, cursuri universitare, sinteze politice sau istorice, conferințe etc. nu erau niciodată amintite.
Dimpotrivă, Friedrich Engels era declarat „prieten al popoarelor asuprite”.
Pentru că, după Socialiști și Comuniști, exterminarea grupurilor opozante, inclusiv popoare întregi, este, iată, un gest de prietenie.

În mediul academic de inspirație vest-europeană, incluzând Americile, Australia, Oceania etc., se practică de asemenea fie ocultarea, fie cosmetizarea.
De exemplu, atunci când se prezintă articolul Der Magyarische Kampf (1849), se menționează cel mult Slavii Sudici. Evreii și Românii sunt lăsați deoparte, pentru ca cititorul să nu vadă textul ca un atac xenofob generalizat, așa cum în realitate este.
Sau, și mai radical, se pretinde că textul este o apologie a luptelor revoluționare germane, maghiare și polone, fără a se aminti niciun cuvânt despre împărțirea în popoare superioare și inferioare sau îndemnurile la genocid ale lui Engels.

Față de criticile aduse acestor cosmetizări ori minciuni prin omisiune, se invocă două așa-zise argumente, amândouă ușor de demontat:

  • Întâi, se pretinde că Friedrich Engels nu ar fi dorit „exterminarea fizică”, ci ”doar” genocidul cultural, etnic și religios prin asimilare forțată în valorile de Stânga și culturile popoarelor superioare6
  • Al doilea, se pretinde că nu se poate aplica termenul de genocid pentru principiile lui Engels și Marx, pentru că termenul genocid a apărut și s-a impus în și din 1944, astfel încât nu se poate aplica retroactiv

Primul ”argument” este ușor de demolat, de vreme ce textele lui Engels și Marx amintesc, cer și justifică, ba chiar obligă la folosirea violenței împotriva grupurilor „reacționare”, „inferioare”.
Al doilea ”argument” este și el ușor de demolat, deoarece folosirea unui termen nou pentru a descrie o realitate veche este o practică obișnuită.
De pildă, unii dintre autorii care invocă ultimul așa-zis argument nu au probleme în a scrie sau vorbi despre masacrul de la Masada, cu toate că termenul masacru apare în secolul al XVI-lea (cca. 1556), cu peste o mie de ani după evenimentul istoric în cauză.
La fel, alții vorbesc despre masacrele lui Genghis Han sau despre genocidul (genocidurile) făcute de acesta, deși amândoi termenii sunt ulteriori epocii acestuia (cu 300 de ani, primul, respectiv 700 de ani, al doilea).

Este evident că autorii în cauză nu au o capacitate de înțelegere atât de scăzută încât să nu vadă lipsa de substanță a ”argumentelor” invocate.
Dar le invocă permanent, ca și cum ar avea vreo urmă de validitate.

Merită subliniat faptul că Românii, ca națiune, nu au cunoscut poziția lui Engels vreme de 110 ani!

Erau, desigur, câțiva Români cunoscători de limbă germană totodată interesați de scrierile lui F. Engles ce s-a întâmplat să citească articolul în cauză.
Erau, de asemenea, câțiva Români cunoscători de limbă maghiară, ce au auzit despre aceste idei sau, după publicarea din 1909, au putut să le citească7.
Foarte interesant, nu au adus la cunoștința Națiunii Române felul în care o vedeau Friedrich Engels și Karl Marx.
Pentru că, să nu uităm, viziunile lui Engels despre Români sau Evrei sunt și viziunile lui Marx!

Rămâne însă să vedem de ce a făcut Friedrich Engels afirmațiile extreme și extremiste din articolul în cauză.
Iar pentru aceasta, avem nevoie de o foarte interesantă confruntare cu ceea ce PCR a numit cu mândrie K. Marx – Însemnări despre români8, Editura Academiei R.P.R., București, 1964.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, partea a șasea)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Exculparea este opusul inculpării, adică este scoaterea de sub acuzare. Așa cum inculparea nu înseamnă obligatoriu vinovăția, la fel exculparea nu indică obligatoriu nevinovăția. ↩︎
  2. Lucrarea citată este Zur Geschichte des Bundes der Kommunisten, de Friedrich Engels, apărută în Der Sozialdemokraten, Zurich, Noiembrie 12, 19 și 26, 1885. Prima traducere în limba română apare 80 de ani mai târziu, adică în 1965: Cu privire la istoria Ligii comuniștilor, în cadrul lucrării Karl Marx, Friedrich Engels – Opere, Volumul 21, Editura Politică, București, 1965, paginile 205-224. Traducerea fiind făcută (colectiv) după ediția germană a lui Zur Geschichte des Bundes der Kommunisten, Ed. Dietz, Berlin, 1962. ↩︎
  3. Fiind un ziar de format mare, articolul a încăput pe primele două pagini. ↩︎
  4. Deși s-a încercat repetat edulcorarea termenului (prin forme ca „resturi de popoare”, ceea ce are cu totul alt înțeles decât Völkerabfälle), în realitate înțelesul termenului german este acela de „gunoaie etnice”. Pentru a se înțelege mai bine termenul trebuie apelat la cel care l-a creat și introdus în filosofie și politică, deci la Hegel. Care, am putea spune rasist, a împărțit omenirea în popoare superioare („cu istorie” sau „cu misiune istorică” sau cu „Spiritul lumii”, adică Weltgeist) și popoare inferioare (Völkerabfälle, destinate genocidului cultural și etnic). ↩︎
  5. Reamintim aici armonia (răului) dintre cei doi, faptul că în tot cursul vieții lui Karl Marx, de la întâlnirea cu Friedrich Engels în vara lui 1844, textele publicate de oricare dintre ei au reflectat părerile amândurora – așa cum declară și Friedrich Engels în 1885 și mai târziu. ↩︎
  6. Paralela cu susținătorii lui Adolf Hitler este, iar, izbitoare. Desigur, mulți dintre cei care susțin această idee nu spun „genocid” (a se vedea următorul ”argument”) ci folosesc eufemisme care acoperă însă, ca descriere, exact definiția genocidului prin asimilare forțată. A se vedea în această privință Definitions of Genocide and Related Crimes, ONU (click aici pentru accesare), mai ales Art. II, pct. 1-5 (toate fiind implicate de textele marxiste, adică ale lui Karl Marx și Friedrich Engels). ↩︎
  7. Prima ediție în limba ungară este A magyar küzdelem (Lupta maghiară), Friedrich Engels în colaborare cu Karl Marx, Editura Bresztovszky Ernő, Budapesta, 1909. Evident că rasismul maghiar, boală grea și veche (a se vedea și aici), a primit laudele pentru Unguri și condamnarea Evreilor, Românilor, Slovenilor, Cehilor, Slovacilor și Sârbilor ca pe ceva corect, îndreptățit și motivator de mândrie națională. ↩︎
  8. Din 1964 se dăduse voie, ca abatere de la normele grafiei de tip sovieto-român, să se folosească â în loc de î pentru cuvintele din familia România, român. În rest, Sovieticii impuseseră pe î, deoarece îl socoteau slavizant, așa cum impuseseră Hristos în locul grafiilor tradiționale românești Christos ori Cristos (a se vedea și Dumned̦eieștile Liturghii…, Cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei noastre Biserici Autocefale Ortodoxe Române, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1877, spre comparare cu grafia sovietică de după 1953). ↩︎

Despre Stânga, Comunism, Evrei (I)

Mihai-Andrei Aldea6 comentarii

Există o părere foarte răspândită după care ”Evreii au inventat/construit Comunismul”.
Sau într-o formulă mai elevată, că ”Evreii au inventat/construit Stânga (politică)”.

Desigur, elementele care constituie fundamentul doctrinelor de Stânga sunt mult mai vechi decât Poporul Evreu.

De pildă, convingerea că dacă altul are ceva în plus înseamnă că este dușman de clasă poate fi găsită la Cain1; cu rezultatul tipic pentru Stânga al crimei (numită și comportament revoluționar sau, pentru cel asasinat, răsplată revoluționară).

La fel, convingerea că dacă cineva are mai mult înseamnă că am dreptul să îi iau acel surplus este întâlnită din străvechime la majoritatea hoților și tâlharilor.

Mai mult, încercarea de a atribui unei etnii construirea unor sisteme care îi neagă existența merită cel puțin o cercetare deosebită: a vrut etnia în cauză să se sinucidă? dacă da, cum de mai există? și de ce s-ar sinucide?

*

Aici fac o întrerupere, pentru că mulți nu vor înțelege ultima frază, ori mai ales premisa ei. Sau, cel puțin, vor nega această premisă.
Pentru că există o prejudecată destul de răspândită – am găsit-o chiar și printre Evrei – după care Comunismul (și celelalte sisteme de Stânga) ar fi create pentru Evrei (de ei sau de alții, sau pur și simplu li se potrivește, li se potrivesc).
În acest context ideea după care sistemele de Stânga sunt fundamental anti-iudaice (antisemite) va părea, desigur, străină realității.

Și, totuși, în 1913, I. V. Stalin se pronunța radical împotriva Evreilor și culturii lor. Îi privea ca grupuri etnice sau culturale după regiune, declarând că o națiune evreiască există doar în teorie, dar nu și în realitate.

Această poziție politică l-a însoțit toată viața, și nu doar pe el, ci și pe tovarășii de ilegalitate sau, după 1918, de putere.
Având o mulțime de consecințe practice, care au inclus excluderi (sic!), deportări, execuții… asupra cărora, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reveni.

Dar de unde apare această poziție a lui Stalin?

(partea a doua)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Cf. Biblia, Facerea 4:1-8 ș.cl. ↩︎

Altă crimă a Stângii. Eroul Charlie Kirk devine martir

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii
Charlie Kirk, soția și copiii, 2025
preluare Real-Time Daily News Telegram

Prin filmele americane apar sistematic trei surse de inspirație ale crimelor motivate politic sau religios:

1. Credința de inspirație biblică în Dumnezeu
2. Politica de Dreapta
3. Politica rasială „albă”.

În realitate, crimele și tentativele de crimă motivată politic sau religios au, sistematic, trei surse de inspirație:

1. Credința în Islam și secundar în altă religie păgână
2. Politica de Stânga
3. Politica rasială împotriva Albilor.

Despre toate aceste realități am mai amintit.
Și, ca de obicei, oamenii preferă să se mintă și să se ascundă de adevăr: se uită la aceleași filme și seriale criminal-mincinoase, la aceleași televiziuni ale sistemului, la aceiași „formatori de opinie” care îi îndeamnă la ură în numele toleranței și la crimă în numele păcii.
Sau, chiar dacă știu adevăruri ca cele de mai sus, încearcă să se mintă că dacă tac și „își văd de treabă” (= sunt sclavi cuminți), va fi, magic, bine.

Astăzi, 10 Septembrie 2025 (în SUA; în România, 11 Septembrie),

Charlie Kirk, un campion al dreptului la dialog civilizat și dezbatere rațională a fost asasinat de Extrema Stângă în fața soției și copiilor săi.

Charlie Kirk, de religie neoprotestantă, a fost până acum principala voce a trezirii tinerilor americani (și a Americanilor în general) din propaganda Stângii – Partidul Democrat, Partidul Comunist din SUA, mișcările de supremație rasială etc.
Charlie Kirk se afirmă în aria largă a jurnalismului ca scriitor de articole/eseuri și om de radio încă de la 18 ani. De exemplu, în 2011 a scris un eseu despre susținerea doctrinelor Stângii în manualele școlare americane (care, legal, ar fi trebuit să fie neutre politic). Eseu care l-a făcut cunoscut prin argumentația clară și factuală, stilul direct și viguros.

În 2012, la numai 18 ani, Charlie Kirk devine unul dintre fondatorii mișcării și organizației Punctul Schimbării SUA (Turning Point USA).
Organizația a avut și are un rol esențial în susținerea Creștinilor din Statele Unite împotriva persecuțiilor Stângii. De asemenea, în apărarea drepturilor familiei naturale, a valorilor Declarației de Independență și Constituției SUA.

În 2019 același Charlie Kirk izbutește înființarea Acțiunii Punctul Schimbării (Turning Point Action), o grupare pentru legătura directă între candidații și aleșii politici (conservatori) și alegători. De altfel principiu fundamental al oricărei societăți libere (legătura directă dintre oamenii politici și alegători).
TPAUSA va urmări, printre altele, respectarea legalității proceselor de vot, confirmarea voturilor înregistrate voluntar, transparența în campaniile electorale, gradul de conformitate între promisiunile electorale și activitatea politică a aleșilor etc.
Înființarea și campaniile care urmează vor stârni valuri de ură din partea Democraților și altor grupări de Stânga.

Din 2020 până astăzi jurnalistul Charlie Kirk a realizat Emisiunea Charlie Kirk (Charlie Kirk Show) în rețeaua Răspunsul (The Answer) al grupului mediatic Salem Media (grup conservator, susținător al familiei și al valorilor creștine – unind reprezentanți și emisiuni din numeroase denominațiuni protestante și catolice).
Trei ore în fiecare zi Charlie Kirk a prezentat actualități, știri și păreri, a avut invitați și dezbateri.
În 2024 emisiunea a avut parte de peste 500,000 (cinci sute de mii) vizualizări/descărcări zilnic.

Charlie Kirk a devenit legendar prin campaniile Dovedește că greșesc (Prove me wrong). Campanii desfășurate fie pe străzile orașelor (mai ales în zonele de Stânga), cât și în campusurile universitare. Și plecate de la un punct de vedere socotit corect de cei urâți de Stânga: Creștini, conservatori, oameni care resping rasismul etc. Se așezau în stradă sau în campus o masă și două scaune, pe două părți ale mesei. Acel punct de vedere era afișat, fiind urmat de textul „Dovedește că greșesc”. Charlie Kirk stătea pe un scaun, invitând pe celălalt oamenii cu păreri opuse lui, ca să dezbată împreună, cu argumente, dacă afirmația este greșită sau corectă.

Printre altele, a combătut campaniile rasiste de Stânga, susținătoare ale supremației negre, BLM (Black Lives Matters), arătând că fiecare viață contează, că Americanii ar trebui să fie uniți indiferent de culoarea pielii sau a părului, că ar trebui ca la angajare să conteze competența, nu culoarea pielii etc.
Sau, ca alt exemplu, a combătut măsurile neștiințifice și dictatoriale din Plandemie, de la „distanțele sociale” ale lui Fauci (la noi, Arafat), până la impunerea de vaccinuri netestate.
Toate dezbaterile s-au bazat, din partea lui, pe argumente factuale și raționamente clare.

Replicile Stângii – Democrați, Comuniști, rasiști etc. – la activitățile lui Charlie Kirk au inclus denigrarea sa sistematică și incitarea la violență.
Paginile organizațiilor de Stânga și Extremă Stânga – inclusiv populare dar extremiste enciclopedii online – au refuzat sistematic folosirea link-urilor către sursele directe de informare privindu-l pe Charlie Kirk. Dimpotrivă, au direcționat publicul interesat de surse către articole anti-Charlie Kirk. Articole pline de dispreț, răstălmăciri, minciuni, manipulări și incitare la ură, inclusiv la uciderea lui Charlie Kirk.
O asemenea pagină îl prezintă, de pildă, pe Charlie Kirk drept „pro-Israel” și, totodată, „antisemit”; dar pune un șir de paragrafe între acuzațiile care se anulează reciproc, astfel încât cititorul să nu își dea seama de manipulare.

Un aspect tragic prin acțiunile violente ale Stângii, dar ridicol prin absurd este acuzația de „promovare de neadevăruri” și de „promovare a teoriei conspirației” pentru că

Charlie Kirk a susținut că multe dintre universitățile din SUA au devenit insule ale totalitarismului.

Asasinat într-un campus universitar din spatele unui grup de Stânga ce îi arunca injurii,

Charlie Kirk, în multe universități din SUA, a fost atacat repetat, fizic, și a fost supus unor numeroase abuzuri spre a fi împiedicat să se exprime liber.

Totuși, chiar și acum, după atâtea atacuri violente și după asasinarea sa, Charlie Kirk este încă prezentat pe paginile în cauză drept „mincinos” și „manipulator” pentru că a vorbit despre totalitarismul și intoleranța care l-au ucis.

Desigur, Charlie Kirk intră în rândul patrioților martiri ai căror sânge hrănește, se zice, arborele libertății americane.
Însă roadele jertfei sale uriașe vor putea fi gustate de urmași doar dacă se înțelege cu adevărat ceea ce este Stânga: politica jafului și crimei. Toate celelalte descrieri ale Stângii sunt păcăleală. O păcăleală ce duce la asasinate, crime, jafuri și alte grozăvii similare.

Charlie Kirk și-a încheiat la 31 de ani alergarea.
Alergarea sa pentru libertate reală, pentru dreptul la opinie, pentru dreptul la familie, credință, viață, pentru dreptul la alegere etc.
Alergarea sa pentru o țară liberă și demnă, pentru ca Statele Unite ale Americii să fie ceea ce au dorit eroii de pe câmpul de luptă și ceilalți fondatori: o țară a celor curajoși și liberi.
Charlie Kirk a trăit și a murit liber și curajos.

Este mare durerea familiei lui Charlie Kirk în aceste zile.
Și mare este și sentimentul de nedreptate: un om care și-a dedicat viața apărării libertății de exprimare este ucis pentru că s-a exprimat liber.
Însă așa este Stânga!
De la începuturi și până astăzi, Stânga s-a bazat exclusiv pe minciună și crimă.
Aici este și punctul slab în Condamnarea Comunismului în România sau în Uniunea Europeană: au fost și sunt acțiuni de formă, lipsite de fond.
În spatele pretenției de bucurie pentru înfrângerea Stângii în 1989-1990 Uniunea Europeană a hrănit Stânga.
Sutele de mii de violuri din Marea Britanie, milioanele de violuri din Germania, Suedia, Franța, Italia și alte țări europene sunt rezultatul politicii de Stânga.
La fel atentatele teroriste, crimele rasiale, persecutarea, încarcerarea și torturarea cetățenilor pentru păreri politice interzise de puterea politică de Stânga, etc.

Pentru cei care caută o ieșire, Iisus Christos oferă singura ieșire care duce la viață: adorarea lui Dumnezeu prin care adevărul și iubirea devin esențiale inimii, minții, cugetului și sufletului nostru. Astfel încât să trăim binele cu iubire și iubirea noastră să fie bună. Sau, în alte cuvinte, să trăim adevărul cu iubire și iubirea noastră să fie adevărată.
Credința fără fapte, moartă este! ne previne Duhul Sfânt.
De mă iubiți, păziți poruncile Mele! ne previne Mântuitorul.

Charlie Kirk nu a apucat să cunoască Ortodoxia.
Dar a fost mai aproape de ea decât majoritatea celor care se cred în Ortodoxie.
Care se cred în Ortodoxie pentru că au trecut printr-un Botez mai mult sau mai puțin canonic (deci mai mult sau mai puțin valid). Se cred în Ortodoxie pentru că au auzit despre ea, deși nu o cunosc. Ori care se cred în Ortodoxie pentru că au citit și auzit multe din învățăturile ei, deși nu le fac.

Charlie Kirk este descris adesea ca activist politic – desigur, cu inducerea ideii că ar fi ceva rău în asta, de vreme ce nu era de Stânga.
Charlie Kirk a fost un activist în înțelesul de promotor activ, în realitate, în fapte, concret al valorilor nobile despre care mulți vorbesc, dar puțini le urmează.

Charlie Kirk face de rușine uriașa majoritate a celor care își spun, în România, patrioți sau naționaliști, creștini de un fel sau altul.
Căci în vreme ce uriașa majoritate amintită își irosește viața și energia, Charlie Kirk a făcut ce trebuie pentru a transpune în viață lucrurile în care credea. Începând prin căsătorie și copii și terminând prin nenumăratele drepturi readuse la viață prin conducerea sa… și prin susținerea sa pentru oamenii politici care puteau face asemenea schimbări.

Înainte de a pleca din aceste rânduri și gânduri, cu o rugăciune ca Dumnezeu să aibă milă de Charlie Kirk, nu doar de mine, închei cu o chemare:
citiți Biblia, citiți Jurnalul fericirii sau Întoarcerea la Hristos, citiți sau ascultați cuvintele unor Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Gheorghe Calciu-Dumitreasa ori Justin Pârvu,
dar mai ales faceți ceea ce ați citit sau ascultat că este bine.
Credința fără fapte, moartă este, și ne duce în Iad.
Credința adevărată, mântuitoare, se cunoaște prin roadele Credinței, adică prin faptele pe care Duhul Sfânt le rodește în cei care Îl iubesc cinstit pe Dumnezeu.
Moartea ne așteaptă pe toți, pe fiecare în parte.
Charlie Kirk a plecat dintre noi acum câteva ore.
Și, între timp, au mai plecat foarte mulți.
Urmăm și noi, azi, mâine sau peste câțiva ani. Câțiva, căci trec nespus de repede și ne trezim în fața Veșniciei.
Veșnicia Iadului, sau Veșnicia Raiului, după cum am lucrat.
Adevărul ni s-a dat, Calea ni s-a arătat, chemare ni se face zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă.
Să răspundem acum!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Am o presimțire că mass-media de Stânga va minimiza crima odioasă, tipică Stângii (ca și minimizarea). Că va da vina pe Donald Trump, pe armele deținute legal (deși cei care ucid le dețin și folosesc ilegal) sau, cel mai probabil, chiar pe eroul Charlie Kirk, martirizat astăzi. Vă îndemn să nu pierdeți timpul cu asemenea abjecții, ci umblați ca niște înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt!