De curând, un oarecare politician român de etnie maghiară – K.H. – a făcut o serie de declaraţii împotriva Marii Uniri din 1918, împotriva României şi a Românilor. Încercând să-i convingă pe Unguri – aceştia au fost ţinta interviului – că pentru ei 1918 trebuie să fie ceva rău, foarte rău, extrem de rău…
Asemenea declaraţii sunt de aşteptat de la majoritatea politicienilor de etnie ungară din Republica România. Deoarece şi ei, ca şi politicienii români de alte etnii – cu excepţii puţine şi lăudabile -, se bazează electoral pe orice în afară de competenţă, onestitate şi interesul cetăţeanului. În cazul politicienilor de etnie maghiară, în locul competenţei, onestităţii şi interesului cetăţenilor (fie şi doar de etnie maghiară) se aşează victimizarea, şovinismul şi anti-românismul.
Trist este că există Unguri – şi din Ungaria, dar mai ales din România – care le cred minciunile şi mesajele şovine… nu doar uitând să verifice spusele lor, dar uitând şi faptul, elementar, că sunt foarte corupţi şi incompetenţi.
Ce-i drept însă, pot să dau eu însumi mărturie că sunt şi foarte mulţi Unguri care s-au trezit, unii de foarte multă vreme, şi au înţeles adevărul. Am întâlnit în Covasna şi Harghita mulţi Unguri, oameni obişnuiţi, care sunt sătui până peste cap de incompetenţa acoperită de mesaje de ură a politicenilor „maghiari” (de fapt la fel de „maghiari” pe cât de „români” sunt şi cei mai mulţi politicieni „români”…). Doar că… nu au cu cine altcineva să voteze. Căci, printr-o „frumoasă” înţelegere între politicienii de etnie maghiară şi… ceilalţi politicieni „români” – corupţia, de fapt, nu are naţionalitate – s-a monopolizat de către U.D.M.R. toată reprezentarea Maghiarilor din România.

      Politicienii de etnie maghiară ce deţin controlul în Covasna, Harghita şi mari părţi din Mureş ţin în sărăcie, dinadins, oamenii din aceste zone. Dând mereu vina pe „Români”, dar în realitate fiind autorii direcţi ai stării de mizerie. De la străzile bombardate din Miercurea Ciuc, la durerile Ungurilor din Ghimeş nenumărate sunt mărturiile acestei politici: „ţinem poporul sărac, închis şi oprimat, dând vina pe Români”.
Comuna Peştera din Constanţa este un exemplu clar – între, din păcate, puţinele din Ţară – care arată ce poate face un grup de oameni ne-corupţi, care pune interesele oamenilor pe primul plan: Primarul şi consilierii au făcut din comuna aflată pe penultimul loc în Judeţul Constanţa ca venituri cea mai frumoasă comună din judeţ; şi una dintre cele mai frumoase din ţară. Şi asta cu toate că au avut de suferit destule persecuţii din partea corupţiei judeţene şi centrale.
      Dacă – of, acest „dacă”! – politicienii U.D.M.R. ar voi binele Ungurilor, ar face pentru ei ceea ce s-a făcut în Peşterea. Nu i-ar ţine în sărăcie, în vreme ce ei, politicienii, îşi tot cresc averile. Şi cine cunoaşte realităţile din Covasna, Harghita şi alte zone majoritar maghiare ştie adevărul. Ştie câţi oameni admirabili se zbat cu greu să îşi asigure ziua de mâine. Ştie durerea dintre râsetele copiilor nevinovaţi şi suferinţa părinţilor care muncesc până la istovire, adesea aproape fără speranţă, pentru a-şi duce familia mai departe. Durere pe care politicienii U.D.M.R. o speculează şovin, pentru că dacă alegerile s-ar face pe competenţă, ar fi înlăturaţi din politică de îndată. Ura mizeriei născută de politicieni folosită de aceştia drept capital electoral… tot pentru ei.
Este o realitate plină de tristeţe, în care oamenii sunt prinşi ca într-o cuşcă.

      Şi pentru că în ciuda acestei realităţi sunt încă cetăţeni români – de etnie maghiară, dar şi română, sau din familii mixte – care cred în minciunile propagandei şoviniste, să vedem câteva declaraţii, în lumina FAPTELOR CONCRETE.

      Cităm:
„dacă statul român în ultimii 100 de ani nu ar fi încercat în mod permanent şi deschis să asimileze minorităţile şi să lichideze orice ce nu este român, atunci generaţia de astăzi s-ar poziţiona altfel faţă de acest subiect. Dar pentru că între cele două războaie mondiale şi sub regimul Ceauşescu această intenţie a fost una neechivocă, iar după 1989 deseori s-a putut sesiza acest scop neexprimat expres, este evident că se regenerează fricile: românilor le este teamă că noi vrem să rupem Ardealul, iar maghiarii se tem că românii vor să ne ia identitatea etnică.” [sublinierile îmi aparţin]

      Este evident ce impact au supra bieţilor Unguri din România asemenea declaraţii, date de un politician de frunte – ca putere şi avere, era să zic, din reflex poetic
(de fapt e un biet sărac ce primeşte doar vreo 6.500 de lei pe lună de la U.D.M.R. şi încă puţintel ca salariu de deputat, plus un mizilic pentru funcţiile din guvern, plus…).

      Nu o să stau să discut aici contradicţiile frazei, felul în care încurcă politicianul în cauză „permanent şi deschis” cu „seiszat”, „scop neexprimat deschis” şi altele asemenea.
Nu o să le discut pentru că niciun cititor obişnuit nu-şi va bate capul cu aceste aspecte: „emoţia patriotică l-a făcut să se încurce puţin”, ar spune unii.
Dar o să vedem faptele concrete, aşa cum le recunoaşte oficial întreaga lume, inclusiv Ungaria!

1920, Ungaria are o minoritate românească de 23.760 suflete, conform propriilor declaraţii. (Nu discutăm cât de mică este această cifră în raport cu realitatea, o luăm ca atare, fiind o recunoaştere oficială a unui număr minimal de Români în Ungaria.)
1990, Ungaria are o minoritare românească de 10.740 suflete, conform propriilor declaraţii.
Altfel spus, în 1990 etnicii Români din Ungaria au rămas la 45,2% din ceea ce fuseseră în 1920.

1920, România are o minoritate ungurească de cca. 1.400.000 suflete, conform datelor declarate de Ungaria (care dădeau cifra de 1.662.948 Unguri în 1910, cca. 200.000 de Unguri migraţi în Ungaria în urma evenimentelor din 1918-1919 plus pierderile din 1914-1918).
1930, România are o minoritate ungurească de 1.425.507 suflete (în toate aceste statistici au fost înglobaţi şi Secuii).
1992, România are o minoritate ungurească de 1.624.959 suflete.
Altfel spus, în 1992 etnicii Unguri din România erau cu circa 14% mai mulţi decât fuseseră în 1930 (în cifre absolute, cu 199.452 mai mulţi)¹.

      Deci, în vreme ce numărul Ungurilor din România a crescut în mod clar din 1920 până în 1992, faţă de 1930 fiind o creştere uluitoare de 14%, numărul Românilor din Ungaria a scăzut cu 54,8%!
În faţa acestor date este clar că purificarea etnică a fost practicată de Ungaria, nu de România.
Ce fel de neruşinare poţi avea ca să îndrăzneşti să pretinzi că România a urmărit „permanent şi deschis să asimileze minorităţile şi să lichideze orice nu era românesc”, în condiţiile în care minoritatea ta a crescut cu 14% în timpul în care minoritatea românească din Ungaria a fost redusă la sub 46% din ce era?
Răspuns: neruşinare de politician corupt şi şovin, care instigă la ură interetnică pentru că nu poate fi susţinut ca om politic pe baza competenţei reale.

      Să mai vedem nişte fapte!
În Cehoslovacia erau în 1938 cca. 3.200.000 de Germani, aproape în totalitate fiind aşa-numiţii Germani Sudeţi. Aceştia colaborează – nu toţi, dar în mare parte – cu regimul lui Hitler, atât în teritoriile ce sunt înglobate Germaniei naziste, cât şi în „Protectoratul Boemiei şi Moraviei” înfiinţat de aceasta.
Unii iau parte la acţiunile criminale – delicat spus – desfăşurate de nazişti pe teritoriul Cehoslovaciei. Pe scurt, cam ceea ce s-a întâmplat şi cu Ungurii din România în timpul ocupaţiei hortiste a nordului Ardealului. Doar că Cehii au reacţionat altfel decât Românii. Mai occidental, aş putea spune.
Ca urmare, din 1945 începe expulzarea Germanilor Sudeţi. În anul 2001 mai trăiau în Cehoslovacia 39.106 Germani. Această scădere de peste 98% din populaţia germană din Cehoslovacia este un exemplu de ce înseamnă, de fapt, purificarea etnică de care neruşinaţii politicien U.D.M.R. acuză, atât de aberant, România.

      Sunt doar două exemple foarte clare – dintre multele care pot fi aduse – care arată limpede cât de mare este minciuna propagandei şovine practicată de U.D.M.R.
Şi că, în realitate, Ungurii din România ar trebui să privească spre anul 1918 cu totul altfel decât sunt îndoctrinaţi să o facă. Este un an în care teritorii dintotdeauna majoritar româneşti, supuse unor sistematice regimuri de asuprire din partea unor clase extremiste de tip feudal, iar apoi burghez-şovine, s-au unit cu Ţara Mamă. Dând minorităţilor drepturi unice în regiune; fără să practice expulzarea pe criterii etnice sau alte forme similare – nici măcar schimburile de populaţie propuse de… Ungaria.
Aceasta este, de fapt, realitatea lui 1918. Pe care Ungurii din România ar trebui să o cunoască foarte bine. Şi astfel, după chiar declaraţia politicianului U.D.M.R. amintit, s-ar poziţiona altfel faţă de 1918. Într-adevăr, l-ar înţelege altfel. Pentru că şi-ar da seama că 1918 a scos o mare parte din populaţia românească din maşinăria extremistă a unei „elite” şovine, lăsând – şi dând – populaţiei maghiare posibilitatea de a creşte cultural şi etnic, de a-şi păstra legăturile cu ţara de origine şi Ungurii de pretutindeni.
Eliberaţi de propaganda şovinistă, de tensiunea nebunească pe care politicienii extremişti le-o provoacă, Maghiarii din România ar putea să folosească facilităţile extraordinare pe care le au în această ţară nu doar pentru a dezvolta mai departe o reală şi frumoasă cultură maghiară, ci şi pentru a deveni puntea necesară între două naţiuni de prea multă vreme absurd învrăjbite.

Mihai-Andrei Aldea

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

¹ Am ales ca reper 1930, pentru că datele acestui an sunt recunoscute şi de Ungaria, în vreme ce asupra celor din 1920 sunt dezbateri. Faţă de 1920 avem o creştere de 16,1%.