În basmele româneşti apar adesea Roşu-Împărat sau Împăratul Roşu, dar şi Verde Împărat sau Împăratul Verde. Mult mai rar apar Galben Împărat sau Împăratul Galben, Împăratul Alb (nu-l pot scrie alb!!) şi, desigur, Împăratul Negru. Cu care se încheie lumea de basm a împăraţilor coloraţi.

De mic m-am întrebat de unde vin aceştia.
Şi astăzi, am o părere. O ipoteză, ca să ne exprimăm ştiinţific.

Unul dintre cei mai iubiţi împăraţi ai Românilor a fost şi rămâne Sfântul Constantin cel Mare. Al cărui tată a fost Constanţiu cel Verde. Sau, în „străineză”, Constantius Chlorus.
Cuvântul „chlor” însemna verde. Şi de aceea a şi fost dat elementului clor (simbolul Cl în chimie), care a fost izolat sub forma unui gaz (mai greu decât aerul) de culoare verde.

De ce i se spunea „cel Verde”?
Nu ştim exact. Poate pentru că era „verde ca bradul”, adică foarte voinic. Poate pentru că avea o piele palidă, galben-verzuie, cum cred unii apuseni. Oricum, nu asta contează. Pentru că esenţial este faptul că avem un Verde Împărat atestat istoric! Ceea ce mi se pare extraordinar! Dacă mai adăugăm şi faptul că a fost mult iubit de cei pe care i-a condus, avem încă un argument pentru intrarea sa în folclor drept prototip al Împăratului Verde… 

Dar Împăratul Roşu, există pe undeva? Prin Istorie, vreau să spun.
Că, de, este şi mai întâlnit în basme decât fratele lui, Împăratul Verde!
Ei bine, DA.
De fapt, culmea, mai toţi împăraţii Romaniei erau roşii! Pentru că îmbrăcămintea lor obişnuită, spre deosebire de a oamenilor obişnuiţi, era aşa numita purpură. Zisă şi „purpură împărătească„, deşi e cam pleonastică exprimarea.
Astfel că împăraţii noştri erau de obicei roşii…

A doua culoare împărătească, după cea purpurie, era culoarea aurului, galbenul strălucitor. De fapt multe secole de-a rândul culorile româneşti fundamentale au fost roşul şi galbenul (auriu), culorile împărăţiei noastre, culorile Romaniei. Chiar şi acvila bicefală, simbolul împărătesc, era desenată (pictată, zugrăvită) cu auriu pe fond roşu (purpură).
De asemenea au fost împăraţi care iubeau nespus de mult aurul şi podoabele din aur, ajungând să pună în umbră purpuriul.
Astfel că existenţa, uneori, a unui Galben Împărat în basmele româneşti capătă, iată, îndreptăţire.

Mult mai rar este Alb Împărat. Dar poate exista o atestare istorică a unui asemenea împărat?
Să fie vorba despre împăraţi ajunşi la adânci bătrâneţe, cu părul alb ca neaua?
Nu se potriveşte, de vreme ce uneori sunt, în basme, cu asemenea plete albite de vreme şi Împăratul Roşu, şi Verde Împărat, şi Galben Împărat, şi Împăratul Negru…
Deci?
Ei bine, avem, de fapt, şi un Împărat Alb. Ca o excepţie şi raritate.
Acesta este chiar Constantin cel Mare!
Care, botezându-se cu puţin înainte de moarte, nu doar că a păstrat hainele albe în locul celor purpurii, dar chiar a lăsat cu limbă de moarte – şi aşa s-a făcut! – să fie îngropat în haine albe, pe un pat alb. Avea 63 de ani, părul alb, hainele albe, patul de îngropare şi sicriul albe, mormântul din marmură albă.

În sfârşit, ajungem şi la Împăratul Negru.
Pentru care am două explicaţii convergente.
Pe de-o parte, imperiul germanic ridicat de Papalitate din secolul al VIII-lea încolo preia acvila bicefală a Imperiului Roman (Romania). Dar era primejdie să se confunde această stemă, acest simbol, cu cel al Romaniei care încă exista şi îşi folosea mai departe acvila bicefală (auriu-purpurie sau galben-roşie, cum vrem să spunem). Astfel că acvila bicefală germană este… aţi ghicit!, neagră.
În acelaşi timp, o serie de împăraţi orientali sau sudici au fost negricioşi. Situaţie la care se adaugă şi legenda căutării osemnitelor lui Baba-Saltâc de către Baiazid. Căutare lungă, în cursul căreia împăratul turc a purtat numai haine de culoare neagră.
Din aceste două surse, iată, avem atestată istoric existenţa unor împăraţi „negri”.

Ceea ce nu am găsit nici în basmele noastre, nici în istoria noastră, a fost vreun Împărat Albastru*. Ceea ce, poate, dă puţină tărie ipotezei mele. Sau nu…
Oricum ar fi, mi se pare minunat să găsim în istorie aceşti „împăraţi coloraţi” din basmele româneşti. Şi sper să vă bucuraţi împreună cu mine de această călătorie între basm şi istorie.

Mihai-Andrei Aldea

* Deşi unii scriitori de astăzi au adăugat culturii române şi astfel de împăraţi… 🙂

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă