Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”

Atunci când Arhanghelul Mihail a strigat
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!,
s-a oprit căderea îngerilor, prefacerea lor din duhuri de lumină în draci întunecați.

Ar fi bine ca atunci când gânduri și simțăminte năvalnice ne tulbură și tind să ne stăpânească, să repetăm acest îndemn. Și să îl înțelegem!

Să stăm bine – s-a spus.

Dumnezeu este Bun, Dumnezeu este Binele.
Să stăm bine înseamnă să stăm după Dumnezeu, cu Dumnezeu, întru Dumnezeu.

Să luăm aminte – s-a spus.

Căci altfel rânduiala noastră se strică, ne pierdem rosturile, rătăcim.
Și nu mai stăm bine!
Deci, ca să stăm bine, trebuie să luăm aminte. Să luăm aminte la Dumnezeu și, înapoi, la noi înșine, apoi iar la El și iar la noi. Ca să ne măsurăm neîncetat starea după Binele Adevărat.

Să stăm cu frică – s-a spus.

Și asta poate să pară ciudat sau greu de dus pentru lașii care sunt îngroziți de cuvântul frică tocmai pentru că frica îi stăpânește.
Există și o frică bună: aceea de a cădea din iubire și adevăr, aceea de a ne despărți de bine.
Iar ea este motorul cel mai apropiat, simplu, eficient, pentru luare aminte, pentru a nu ne lăsa moi, pentru a fi treji.
Frica despărțirii de Dumnezeu, sau frica de a cădea din Bine, este ca sulițele pe care și le-a pus Prâslea cel Voinic împrejur ca să îl trezească dacă adoarme. Această frică binecuvântată ne împunge spre trezvie atunci când amăgirea drăcească ne adoarme conștiința – și ne-o adoarme tocmai ca să ne lăsăm scoși din bine, despărțiți de Dumnezeu.

Atunci când valurile lumii se ridică, mulți suntem slabi în Credință.
Și ne lăsăm stăpâniți de frica cea rea, care ne păcălește că răul este puternic și va învinge – și ne va învinge.
Dar Cel care este cu noi este Atotputernicul. Și, chiar și atunci când ni se pare că doarme, e cu noi și ne păzește, priveghează, ne iubește.
Sărind din luntrea ce pare o jucărie a valurilor ne sinucidem.
Stând cu El în luntre atingerea limanului – a Țărmurilor de Sus – este absolut sigură.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

2 gânduri despre “Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s